Faceți căutări pe acest blog

luni, 23 iunie 2014

Ce este de fapt un "trend" în sondaje?

Despre candidații la prezidențiale se spune deseori că sunt pe trend crescător sau descrescător. Cuvântul este de origine engleză și e înrudit cu verbul "to turn" (a se întoarce). Conform dicționarului Merriam-Webster "trend" înseamnă "tendință". Nu se explică aproape niciodată ce înseamnă "trend" în practica sociologiei politice.

Trebuie să pornim de la observația că nu toți cetățenii României manifestă același nivel de interes (sau de dezinteres) față de politică. De exemplu, un sondaj IRES de la sfârșitul anului 2011 arăta că doar un pic mai mult de jumătate din românii aflați în țară identificau în mod corect președinții principalelor partide. Dar asta nu e tot. Faptul că avem alegeri locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale separate ne permite să observăm că există delimitări evidente între diferitele categorii de votanți. Împărțirea descrisă mai jos nu intră în nuanțe și detalii, excluzând de exemplu votanții din mediul rural "aduși cu arcanul" de către primar, dar prezintă o imagine ușor de urmărit.

Pe de o parte există membrii partidelor și "nuclee dure" de simpatizanți și votanți. Voi pune ambele grupuri sub aceeași denumire: "fani". Toți aceștia se prezintă întotdeauna la urne. Ei urmăresc cu aviditate televiziunile de știri, sunt la curent cu mișcările de pe scena politică și sunt la curent chiar și cu zvonurile apropo de ce urmează să se întâmple pe scena politică. "Fanii" iubesc unii politicieni și îi urăsc pe ceilalți. Unii dar nu toți "fanii" sunt prezenți pe Internet/Facebook. Când nu este campanie electorală, aproape tot traficul site-urilor care se ocupă exclusiv de politică vine de la aceștia.
Sunt cu siguranță mai puțin de 5 milioane de "fani"; e probabil să fie mai puțin de 3 milioane.

Există de asemenea mult mai multe milioane de persoane care: votează doar la prezidențiale. Sau vin la vot la alegeri, dar nu la europarlamentare. Sau nu votează niciodată. Sau votează doar în turul doi, cel decisiv. Sau votează arareori, pe baza unor impulsuri de moment. Cei care ajung să voteze sunt în bună parte rude ale persoanelor pasionate de politică, sau prieteni, sau colegi de muncă sau vecini ai acestora. Pentru cei nu prea interesați de politică, cei pasionați sunt repere. Ca exemplu ipotetic, dacă ți se strică calculatorul atunci un văr sau coleg de serviciu care se pricepe la reparat PC-uri devine brusc o persoană importantă pentru tine, o persoană ale cărui cuvinte le asculți cu atenție. Odată cu apropierea alegerilor, cei care urmăresc politica devin pentru cei din jur puncte de informare, analiză și influențare. Evenimentele sunt interpretate și reinterpretate. Se dau argumente pro- și contra- diferitelor opțiuni de vot.
În spatele cuvintelor de mai sus se găsește o realitate complexă:
- un om de obicei se află la intersecția mai multor cercuri sociale, ex. soția votează cu X, vecinul cu care iese la table cu Y, colegii de la locul de muncă ezită între X, Y și Z;
- opțiunea politică a "fanului" nu este acceptată pe nemestecate de către cei din cercul său de cunoștințe;
- nu întotdeauna "fanul" are la îndemână mesajele potrivite pentru a-și convinge interlocutorii;
- "fanii" sunt o sursă extrem de utilă de informații și păreri dar nu singura. Odată ce alegerile se apropie traficul site-urilor de politică și audiența emisiunilor TV de profil cresc simțitor. Milioane de oameni încearcă să se pună la curent cu ce se întâmplă.
etc.

Trend-ul este în principal evoluția interacțiunii dintre "fanii" unei opțiuni de vot și oamenii nu foarte interesați de politică. Comunicarea din audiovizual are în principal scopul de a furniza mesaje "fanilor" cu care să-i convingă pe non-fani (ca dovadă audiența cumulată a televiziunilor de știri din România este de obicei foarte apropiată de numărul total al "fanilor" dar infimă față de numărul votanților din primul tur al prezidențialelor, sau de la referendumuri, sau de la parlamentare). Spre deosebire de perioada 1990-2010, capacitatea politicienilor de a comunica direct cu non-fani este extrem de redusă. Toate promisiunile de schimbare în bine s-au fumat. S-a rămas doar cu atacurile la persoană care pot să ia voturi de la alții, dar nu-ți aduc voturi ție în mod garantat.

Un trend crescător pentru candidatul X la prezidențiale înseamnă că "fanii" lui X conving pe cei din jurul lor că X merită votat. Mai rar, poate însemna și că oameni care nu sunt foarte interesați de politică au devenit "fani" ai unui candidat, fenomen petrecut în anul 2004 cu oameni care votaseră PSD sau PRM în 2000 și care l-au descoperit înainte de primul tur pe Traian Băsescu. Acest gen de fenomen politic aproape că a dispărut. Posibila confruntare Ponta-Iohannis din turul doi va fi decisă de capacitatea celor doi de a obține acest tip de "fani".

Un trend descrescător înseamnă că:
"fanii" lui X nu mai au argumente solide și pierd bătălia pentru mințile celorlalți în fața opțiunii clasice - absenteismul
sau
"fanii" unui alt candidat, să zicem Y, sunt mai persuasivi decât "fanii" lui X atunci când vine vorba de atragerea de voturi din rândul oamenilor care cunosc ambele categorii de "fani"
sau
în cazuri grave, "fanii" lui X înșiși ezită și dau să schimbe tabăra.

Poți să ai trend zero? Da. În luna care a precedat referendumul de demitere a președintelui din 2012, opțiunile au rămas statice. În prima săptămână s-a înregistrat același scor în sondaje ca și în ultimele zile de dinainte de boicot, care a fost anunțat de PDL cu cinci zile înainte de vot. Simplu spus, nu mai exista niciun fel de comunicare persuasivă. Taberele erau știute, iar discuțiile despre politică inutile. Ce sens are să te cerți cu o rudă sau cu un prieten bun despre politică, încercând să-l faci să-și schimbe opțiunea, când știi că pe acest subiect vă desparte Groapa Marianelor? Pofta "fanilor" de a comunica s-a revărsat în interiorul grupurilor care deja împărtășeau aceeași părere. Cei ultra-hotărâți într-un sens sau altul au devenit și mai ultra-mega-hotărâți, ceea ce nu are efectul de a mișca procente.