Faceți căutări pe acest blog

marți, 14 noiembrie 2017

Replica PSD

Partidul își va scoate oamenii în stradă. Politica e văzută în PSD drept un joc de sumă zero în curtea școlii lui Hobbes. În plus trebuie semnalat afaceriștilor din teritoriu și membrilor obișnuiți, altfel vulnerabili și volatili, că hamsterul de pe roată e încă viu.

Pentru ce va susține PSD că se va ieși în stradă:
1) pentru dreptate
2) pentru Dragnea
3) pentru programul de guvernare
4) împotriva Soros, OLAF, UE, practic tot ce e extern, nou, sofisticat, netradițional

Elementul 1 ("dreptatea") are de-a face cu corupția, în absența ideologiei singurul element care unește acum membrii PSD. Într-o paradigmă în care corupția e legea, e drept să furi și e nedrept să fii prins și condamnat. Ecuația e simplă: o elită de două mii de oameni (parlamentari, președinți de CJ, rudele lor, prietenii lor care se întâmplă să aibă SRL-uri cu un angajat și 400 de contracte cu statul/primăria) utilizează 200 de mii de membri ca să mobilizeze trei milioane de voturi ca să fure de la 11 milioane de (alți) cetățeni aflați în țară acum. Este o operațiune identică cu acapararea unei națiuni de către o armată străină. Este misiunea sacră a PSD, idealul neîntinabil al partidului, logica existenței sale. Nimeni din PSD nu înțelege că așa ceva e paralel cu Europa, ființând mai degrabă la intersecția dintre Belarus și o țară africană medie. Sau că e modelul civilizațional fanariot, depășit de vreo 300 de ani iar în Ardeal non-existent de fel. Vor lupta pentru apărarea a ceea ce ei văd ca fiind dreptul lor de a fura nu cu arma în mâna ci cu ... ștampila în mână - ștampila cu care se valorifică contractele dubioase în favoarea clientelei.
Cei două mii de oameni, cu mici excepții, sunt acum pe Coasta de Azur, cumpărând cizme de 18 mii de euro. Nu vor vedea nici măcar o imagine de la miting, au cumpărături importante de făcut pentru sezonul de iarnă. În piață va fi partidul real, cei care se află într-o situație mai gravă decât votanții PSD: ca și votanții ei primesc pensii și mici ajutoare sociale, dar spre deosebire de votanți trebuie să muncească pentru partid, inclusiv să lipească afișe iarna prin nămeți, să-și convingă familia să voteze PSD și alte nebunii. În schimbul acestor eforturi ei nu primesc nimic decât cel mult un pic de atenție. Ei sunt veșnicii fraieri ai elitei, subiectul etern de amuzament la conclavele de vârf, sclavii și pionii PSD, vitele din jugul partidului. Pentru speranța că o dată, măcar o dată o să aibă și ei un loc de muncă pe salariul minim pe economie, un păhăruț de vin fiert sau eliberarea unui act de la primărie în cinci zile în loc de șapte, ei se lasă exploatați ani și decenii la rând. Asta înseamnă inclusiv a ieși zilele astea în stradă pentru a apăra dreptul Șefului Ăl Mare de a cumpăra al treilea elicopter, cine știe, poate ne cade și nouă o rotiță. De asemenea, vor fi pontați, ceea ce înseamnă o șansă de a căra o tavă cu cafele pentru președintele CJ. La ora unsprezece dimineața. Peste trei luni. O singură dată.

Elementul 2 ("Dragnea") e aproape irelevant. PSD e o mafie cu scopuri concrete, nu un cult religios din Evul Mediu! Deja Firea și Olguța își ascut cuțitele. Le-ați văzut la DNA, în apărarea lui Dragnea? Sau pe Tudose? Aha.

Partidul va renunța la Dragnea. Nu are, literalmente, cum să nu o facă. Dar înainte de acest sacrifiu vrea să strige la lună din toți bojocii, un cuvânt care să le cuprindă furia pe modernizare, furia pe propriul destin, furia pe DNA, furia pe lumea pe care nu o înțeleg și pe care nu o controlează. Vă amintiți statisticile conform cărora 75% din români cred acum că țara merge în direcția greșită? La o analiză mai profundă, cred că puțini membri sau votanți PSD cred că țara merge în direcția bună. Și ei, și protestatarii pro-justiție sunt nemulțumiți. Cocteilul cu furie e plin.

Elementul 3 ("programul de guvernare") e de fapt însumarea elementelor 1 și 4 sub o umbrelă pozitivă. Ceea ce mă duce la ...

Elementul 4 - "opoziția la nou". El e autentic. În România există (nu multe) milioane de oameni dezorientați și furioși că lumea lor a apus. Ei vor scanda pentru Sergiu Nicolaescu, Sevilla '86, pionieri, uzina-cu-stemă pe frunte, filmul "Dacii", Adrian Păunescu, tovarășii directori care le ordonau viața asigurând un calm infinit mai mare decât acum, micul furt din fabrică, micul peșcheș, România în care copiii lor ar fi stat acasă. PSD e singurul partid care le vorbește și este, de fapt, alături de A3/RTV, singura parte a societății care manifestă un minim interes față de ei.

Mila față de ei e o reacție naturală. Dar nu trebuie să acopere tot. Acești oameni votează, validând o șleahtă care fură de la toți românii, nu numai de la ei. Mai important, din motive obiective de natură istorică nu au o cultură a protestelor civice și pot ușor exploda. Poate împotriva elitei PSD care îi folosește - poate împotriva societății în ansamblu. Un om din angrenajul de jos al PSD, dintr-un oraș mort și disperat, mă întreba în vremea protestelor din ianuarie dacă noi, cei care ne opunem OUG 13, "vrem război civil". Mă marchează și acum imaginea de după protestele de la Cotroceni, când pe jos era un gunoi incredibil (link), imagine disonantă față de protestatarii din Victoriei care curățau după ei. Oamenii de stânga care idealizează pierzătorii revoluției post-industriale, imaginându-și muncitorii eroici din 1987 sau 1989, vor avea șocuri consistente. Vorbim de o generație acum amară și extrem de furioasă. Elita partidului îi manevrează foarte bine prin canale de comunicare virulente - posturi de televiziune la care non-PSD-iștii se uită în glumă, site-uri aparent obscure, grupuri pe Facebook invizibile pentru marea majoritate a românilor. Elita PSD crede că intensitatea înseamnă forță - mesaje mai dure egal voturi mai multe. Calculul e greșit, bazat pe o confuzie psihologică simplă. Rezultatul însă e cel care contează: oameni duși dincolo de capătul răbdării, care se văd actori într-un război confuz dar relevant pentru ființa lor. Dacă PSD scapă un pic biciul din mână sau dimpotrivă vrea să creeze haos, demonstrațiile hipsterilor vor deveni exemple obiective de comportament luminos.

În ecuație trebuie adăugată și dispariția fibrei elitei de altă dată. PSD n-a mai fost de mult timp un partid social-democrat, dar acum e un partid ... fără PSD-iști (Tudose e ultimul). Școala calmului, a partidului mămos și serios e pe cale de dispariție. Dragnea fusese transferat din PD. Post-Dragnea, scena PSD e acoperită la vârf de 1) PRM-iști autentici, adică doctoranzi într-ale țicnelii și 2) non-entități interesate strict de bani, care nu conștientizează foarte clar efectele a ceea ce ei zic (mă gândesc în special la primărița celui mai murdar și prost administrat oraș din România). Liderii din prima categorie nu pot fi raționali - își derivă identitatea și autenticitatea din iraționalitate. Liderii din a doua categorie nu au IQ-ul (politic) necesar pentru a dezvolta o atitudine rațională, merg pe val.

Cred că prea rar ne întrebăm "Și cum se va termina?". PSD nu poate opri o revoluție post-industrială, o poate cel mult încetini. În lipsa unei competiții electorale pe spațiul românilor care se pomenesc în afara istoriei, ne vom pomeni în 2019-2020 cu un PSD care-și asumă și mai deschis toxicitatea, adică un partid naționalist, extremist conservator anti-UE și anti-SUA de 35%. Totul-pentru-Țară 2 sau un PRM deluxe, care însă de data asta va avea structuri foarte solide și o șansă majoră de a câștiga prezidențialele. Ca notă de subsol, pentru PSD propagarea ideii că trebuie să părăsim UE e doar un pas, iar din 2009 și până acum partidul a făcut ditamai maratonul.

Dacă Ponta se mișcă cu talent sau dacă ALDE începe să devieze inteligent (există deja mici semnale), un PSD viril-legionaroid de 15-17%, cu Olguța ținând discursuri înflăcărate pe stadioane în timp ce Codrin Ștefănescu mărșăluiește prin tribune cu steagul Daciei, e o posibilitate.

Schimbarea e lentă și dureroasă - nu se ia nicio măsură pentru accelerarea ei într-un mod nedureros. Învățământul românesc în continuare produce oameni nepregătiți profesional pentru lumea în care ne aflăm. Cu toate acestea, protestul PSD trebuie văzut drept prima asumare a unei înfrângeri. Acum 20 de ani partidul și partea din societate pe care o reprezentau erau clar majoritari. Acum 10 ani lupta anti-corupție era doar o tuse sâcâitoare. Acum PSD trebuie să facă mitinguri ca să-și arate sieși că există, că e o organizație formată din oameni vii și nu doar o colecție de contracte pe bani mulți, cam câte ar încăpea într-un plic A4 ceva mai plinuț. Partidul aflat la putere trebuie să iasă în stradă (!!), atât de puțin mai înseamnă puterea statului într-o societate în rapidă schimbare - și atât de puțin mai e respectivul partid capabil să o utilizeze.

Pentru pierzătorii revoluției post-industriale, însă, nu mai e nicio șansă. Un partid cu viziune pe dezvoltarea zonelor rămase în urmă ar trebui să aibă învățământul și infrastructura pe mână cel puțin 10 ani. (PSD-iștii care au citit fraza anterioară și-au concentrat ochii asupra cuvintelor "învățământul" și "infrastructura", imaginându-și imediat contracte grase). Un asemenea partid nu există în România. Timpul le va rezolva, foarte încet, pe toate. Dar până atunci vom avea un cor al țipetelor și strigătelor, unele mimate la comandă, unele autentice, mascate de situația de moment.