Faceți căutări pe acest blog

vineri, 2 decembrie 2011

Naţie bolnavă - partea 3

Sociologia nu înseamnă doar statistici. Există şi o componentă calitativă. Un eveniment real - sau două - poate spune mai multe despre o societate decât un PDF de 600 de pagini, plin de informaţii economice şi demografice. Bineînţeles, asta nu înseamnă că PDF-urile trebuie aruncate la gunoi. Ci doar că nu sunt atât de importante pe cât credem.


"La începutul lunii iulie 1916, Garda Imperială Rusă - o unitate militară de elită - a fost transferată pe front pentru a salva ofensiva lui Brusilov. Aceşti tineri au fost descrişi de observatorul militar britanic Knox drept 'fizic vorbind, cele mai bune animale din Europa'. Toţi aveau peste 1,80 m. Dar aveau un general dobitoc, care i-a trimis să atace printr-o mlaştină. Soldaţii mergeau prin noroi până la piept, în timp ce avioane germane zburau deasupra. Knox a privit cu groază cum avioanele au început să planeze deasupra mlaştinii, ucigându-i pe soldaţi cu mitraliere. Supravieţuitorii răniţi s-au înecat unul câte unul. În o singură acţiune, cea mai bună unitate din armata rusă a fost pierdută în întregime."

"În 1918 decretele guvernării bolşevice erau rupte de populaţie pentru a se obţine hârtie de ţigări. Obiceiul era atât de răspândit încât, atunci când Lenin a creat Decretul Privind Împărţirea Pământurilor, fiecare exemplar a fost înmânat împreună cu un calendar pentru unul din anii anteriori - şi deci inutil, Lenin sperând că acestea vor fi folosite pentru ţigări iar Decretul va fi păstrat."

Sursa: Orlando Figes - Tragedia unei Naţiuni.

miercuri, 30 noiembrie 2011

Naţie bolnavă - partea 2

Partea 1: aici.

Sociologia nu înseamnă doar statistici. Există şi o componentă calitativă. Nu toate informaţiile de pe lumea asta pot fi structurate în procente, medii şi variaţii standard. În cercetarea calitativă, trebuie să ştii să accepţi să-ţi foloseşti simţurile şi mintea ... simultan.

Lenin, scrisoare către Zinoviev, ianuarie 1917: "Noi, cei mai în vârstă, n-o să ajungem să vedem revoluţia".

Shliapnikov, liderul organizaţiei locale a bolşevicilor din Sankt Petersburg, 26 februarie 1917, într-o şedinţă a organizaţiei: "Nu este revoluţie şi nu va fi revoluţie. Trebuie să ne pregătim pentru o lungă perioadă de dominaţie a reacţiunii".

Aprilie 1906. Politicianul Stolypin este numit prim-ministru. Imediat după ce află vestea, scrie o scrisoare soţiei sale. Scrisoarea începe astfel: "Iubita mea, dacă este posibil asigură-te că voi fi înmormântat acolo unde va avea loc asasinatul". Stolypin a fost asasinat cinci ani mai târziu, după mai multe tentative ratate.

Sursa: Orlando Figes, Tragedia unei Naţiuni.

marți, 29 noiembrie 2011

Patru Premize Optimiste




Sebastian Lăzăroiu scrie despre anul 2013, în perspectiva unei alianţe PSD+PDL. Las analiza scenariului politic altora, mai calificaţi decât mine.

Însă, în planul alegerilor din 2012, fostul consilier prezidenţial afirmă:

"În ipoteza în care USL s-ar menţine pănă la scrutinul de anul viitor distribuţia voturilor ar putea arăta în felul următor: USL 38-40%, PDL (sau cum se va numi) 28-30%, UNPR 5-7%, PPDD 5-7%, UDMR (sau cum se va numi) 7%. Indiferent cum s-ar face guvernul, nici USL şi nici PDL nu pot strânge în jurul lor o majoritate calificată. Neavând 50% USL va rămâne în opoziţie."

Observaţii:

1. Intenţia de vot pentru PDL ar creşte cu jumătate faţă de acum. Pe cifreşte: în 12 luni, intenţia de vot pentru PDL s-ar mări cu 50% faţă de cât este ea acum. Doar de două ori s-a întâmplat aşa ceva după 1989: PRM a reuşit asta în 2000 şi PSD în 2008. PRM a "explodat" în condiţiile unei coaliţii de dreapta, neperformante din punct de vedere economic, iar PSD a beneficiat de scăderea popularităţii lui Traian Băsescu în urma referendumului din 2007. PDL nu are în clipa de faţă o locomotivă, ci doar frâne (încrederea în TB 15%, încrederea în guvern 11%, încrederea în Emil Boc...).

2. Fie Sebastian Lăzăroiu crede că se va menţine sistemul actual de vot, fie ignoră în mod eronat impactul pe care alegerea prin vot uninominal a trei sferturi din parlamentari l-ar avea asupra componenţei Parlamentului. Cu 38-40% din voturi, USL are şanse de a câştiga mai mult de jumătate din locurile din Parlament.

Sebastian Lăzăroiu mai explorează o alternativă:

"În cazul, mai probabil, în care nu vom avea USL pe buletinele de vot, distribuţia opţiunilor va arăta cam aşa: PSD 28-30%, PDL 28-30%, PNL 12-14%, UNPR 5-7%, PPDD 5-7%, UDMR 7%. În acest scenariu, spre deosebire de varianta "USL", spectrul politic nu va fi la fel de polarizat şi va lăsa o libertate mai mare a combinaţiilor majoritare. Una dintre acestea poate fi PSD+PDL+UNPR. Adică o mare coaliţie transideologică. O coaliţie care îşi poate formula obiectiv finalizarea revizuirii Constituţiei la sfârşitul lui 2013."

Observaţii:

1. Singurele partide dezavantajate de "polarizarea spectrului politic" sunt cele din afara USL. Introducerea unui sistem de vot uninominal va duce la accentuarea acestei polarizări, nu la atenuarea ei. Cine vrea mai puţină polarizare, este invitat(ă) să susţină sistemul de vot actual (sau cel pe listă, este aproape acelaşi lucru).

2. Întrebarea reală este de ce ar trebui PNL să se prăbuşească la nivele pe care nu le-a atins din 2000.

3. Şi în acest scenariu este de neînţeles cum de-ar reuşi PDL să-şi atingă maximul istoric de voturi. Traian Băsescu vorbea şi el acum câteva săptămâni de 30%. No comment.

4. Într-un sistem uninominal, nu este adevărat că două partide cu acelaşi scor în voturi obţin acelaşi nr. de locuri în parlament. Două partide, fiecare cu 29% din intenţia de vot, pot obţine 50% şi respectiv 21% din mandate, în funcţie de modul în care sunt distribuite voturile şi colegiile electorale.

5. Motivul creării USL constă în puterea constituţională a preşedintelui de a numi în poziţia de candidat la funcţia de prim-ministru pe oricine doreşte. USL se va rupe atunci când cele două partide vor avea dubii serioase că pot să atingă 50% împreună. Atunci, ar încerca separat să colaboreze cu PDL, fiind în competiţie unul cu celălalt. Nu întâmplător, atât Sebastian Lăzăroiu cât şi Mme Vass au avut ieşiri publice în ultimele zile în care au încercat să acrediteze că USL are mai puţin de 50% de voturi.

6. Articolul domnului Lăzăroiu pare predicat pe:

- o scădere dramatică a intenţiei de vot pentru USL, dacă nu chiar spargerea acestuia

- un "miracol de pe Vistula" pentru PDL (dacă link-ul nu merge, încercaţi aici).

- o performanţă bună pentru UNPR,

- menţinerea sistemului electoral actual sau adoptarea celui uninominal, dar cu o deformare limitată a voturilor, deformare despre care am mai scris aici.

Dacă oricare două premize sunt false, preşedintele Băsescu ar avea probleme mari în 2013.

luni, 28 noiembrie 2011

Naţie bolnavă - partea 1

Sociologia nu înseamnă doar statistici. Există şi o componentă calitativă. Implică o folosire diferită a creierului, dar îţi deschide ochii cu adevărat. Poate că deschide ochii mai mult decât o fac statisticile.

Rusia, decembrie 1916: este nevoie de muniţii pentru război. Marile firme, precum uzinele Putilov, obţin contracte mari. Atât de mari că nu le pot respecta. Între timp, micile făbricuţe care ar fi putut să ajute cu producţia de gloanţe, obuze, uniforme, etc. stau degeaba şi privesc falimentul în ochi.

Proprietarul unei astfel de făbricuţe trimite o scrisoare Ministerului de Război. Se oferă să livreze sub preţul uzinelor Putilov. Explică faptul că are angajaţi care ar intra în şomaj altfel. Arată prin calcule detaliate ce profit mic ar face. Arată că face asta din patriotism. Se arată dispus să negocieze sumele. Mulţumeşte pentru orice replică ar primi.

La o lună după aceea - ianuarie 1917 - primeşte de la Ministerul de Război un răspuns. Pe o foaie de hârtie se lăfăie următoarele cuvinte: "Conform legilor în vigoare, scrisorile adresate instituţiilor statului trebuie să poarte un timbru special. În mod eronat, scrisoarea dvs. a ajuns la noi deşi poşta ar fi trebuit să refuze livrarea întrucât aţi folosit un timbru obişnuit. Folosiţi timbrul corect şi retrimiteţi scrisoarea."


Sursa: Orlando Figes, Tragedia Unei Naţiuni.

O lună mai târziu...


... vorbim de prima revoluţie, atenţie, nu de lovitura bolshi.

vineri, 25 noiembrie 2011

Despre fumat. În România.

Pe baza interogării unui supraeşantion (5071 de persoane!) s-a tras concluzia că procentul de români care fumează s-a redus de la 32% la 26% în doar doi ani. Teoretic, dacă lucrurile continuă în ritmul ăsta în vreo zece ani am deveni o ţară de nefumători. În practică, lucrurile nu stau chiar aşa - precum la intenţia de vot pentru partide, cu cât procentul iniţial este mai mic cu atât scăderile ulterioare vor fi mai mici, pentru că se ajunge la "nerv", adică la fumătorii înrăiţi sau fanii înrăiţi ai unui partid sau altuia. Care sunt mai greu de convins...

Există aici trei veşti bune şi una proastă. Lăsând la o parte pe foştii fumători, pentru care starea de sănătate se va îmbunătăţi simţitor, să nu uităm că bolile grave cauzate de fumat sunt şi scumpe. Scumpe pentru spitale, scumpe pentru pacienţi. În contrapondere, sistemul de pensii va trebui să susţină oameni care - pentru că s-au lăsat de fumat - vor colecta pensii. Vi se pare un lucru cinic? Gândiţi-vă că dacă am fi cu adevărat cinici, toată lumea ar fi încurajată să fumeze: venituri în plus la buget de la oameni care contribuie la sistemul de pensii dar care nu vor mai ajunge să primească pensii, sau o vor face pentru un interval redus de timp. De fapt, în capitalismul actual contează mai mult condiţia de angajat decât cea de partener al bugetului de stat (contributor şi/sau beneficiar), iar un angajat care fumează costă firma mai mult decât un nefumător: concedii medicale, productivitate mai scăzută datorită pauzelor, etc. Stricto sensu, cetăţenii şi angajatorii sunt avantajaţi de scăderea numărului de fumători, sistemul de sănătate câştigă, iar cel de pensii pierde, dar pe termen foarte foarte lung. Avantajele obţinute de angajatori din creşterea de productivitate şi implicit venituri superioare din taxe la bugetul de stat sunt nimic pe lângă 80-90 de pensii de plătit în plus.

Despre motivele invocate în studiu... am dubii. 28% s-au lăsat din motive de sănătate, iar 17% vroiau să se lase şi acum au căpătat curaj. Oare oamenii nu ştiau de riscuri în 2009? Am devenit o ţară de oameni plini de voinţă în ultimii doi ani? Motivele invocate de cei care s-au lăsat în ultimii doi ani nu sunt specifice, ele nu explică de ce între 2009 şi 2011 numărul fumătorilor din România s-a redus mai mult decât între 2003 şi 2009. Cred că factorul financiar este unul important. În condiţiile unei inflaţii serioase - am fost locul 1 în UE vreo douăsprezece luni la rând! - şi a incertitudinii locurilor de muncă, un gălăţean sau bistriţean care câştigă salariul mediu pe economie (1600 lei) şi fumează un pachet pe zi (300 lei/lună) cheltuieşte aproape 20% din salariu pe ţigări. Ceea ce este, bineînţeles, enorm.

joi, 24 noiembrie 2011

România: nici nord, nici sud. UE?

Pe scurt, ca să ştim unde ne ducem, iată tabelul Eurostat cu distribuţia absolvenţilor din sistemul universitar din anul 2009 pe domenii, pentru toate ţările UE... comentarii şi explicaţii sub tabel.

 


 Primo tempo: ca procent din totalul absolvenţilor, avem mai mulţi absolvenţi de Drept, Economie, Comerţ şi Finanţe (luate împreună) decât oricare ţară din UE. 53,4% din absolvenţii noştri de asta se ocupă. Bulgarii sunt pe urma noastră cu 52,1%. Ca idee unde sunt alţii:

Între 30% şi 35%: Belgia, Cehia, Austria
Sub 30%: Danemarca, Portugalia, Finlanda
Între 35% şi 40%: Olanda, Islanda.

Asta se echilibrează undeva. Şi anume la educaţie şi training. Doar 1,8% dintre studenţii români vor să se îndrepte spre aşa ceva. Locul 26 în UE la procentul de studenţi care urmează o carieră pedagogică, doar Franţa stă mai prost. Comparaţi, vă rog, acest daco-roman 1,8% cu:

6% în Bulgaria
11% în Letonia
15% în Cehia
16% în Polonia

La mate & calculatoare suntem de două ori sub media UE (4,4% faţă de 9,2%). Vreţi băiat la IT pentru firmă? Sunteţi în ţara greşită. Aţi avea şanse mai mari în Germania (12,5%) sau Franţa (10,6%) sau Austria (10,6%). În România o să devină în curând mult prea scumpi.

La inginerie şi construcţie stăm bine (17,3%, media UE este 12,9%).

La sănătate, e deranj. 10% România, faţă de 25% în Danemarca, 15% în Franţa şi 18% în Marea Britanie. Aici suntem în suferinţă comună cu foştii colegi de lagăr, în cam toată Europa de Est procentele fiind mai mici decât în Vest.

Pentru că tot se vorbeşte de modele de dezvoltare sud vs. nord, am luat 4 ţări "nordice" (Germania, Danemarca, Olanda, Austria) şi 4 sudice (Franţa, Italia, Spania, Portugalia - grecii n-au statistici, vă rog să nu faceţi glume cinice) şi am calculat mediile pentru procentul de absolvenţi într-un domeniu sau altul. Există modele? Dacă da, unde ne aflăm?


Loc/domeniu
% Educaţie
% Artă şi cultură
% Drept, Economie, Comerţ & Finanţe
Media Nord
11,0
12,2
30,5
Media Sud
6,8
11,0
36,5
Media UE
9,5
11,6
35,6
România
1,8
7,7
53,4


Loc/domeniu
% IT
% Inginerie
% Medicină
Media Nord
9,2
12,5
19,1
Media Sud
8,3
14,0
13,8
Media UE
9,2
12,9
15,4
România
4,4
17,3
10,0

În ceea ce priveşte toate cele 6 domenii România este pe altă planetă faţă de nordul Europei, sudul Europei sau UE ca atare. Mai mulţi studenţi români se îndreaptă spre Finanţe, Drept, Economie şi Inginerie decât în alte ţări UE; pe de altă parte IT-ul, arta, cariera pedagogică şi cultura atrag mai puţini studenţi decât într-o ţară europeană medie.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Legende şi iluzii despre suspendarea din 2007

Iulie 2007. Sebastian Lăzăroiu pentru Gândul: „înainte de suspendare, preşedintele scăzuse foarte mult în cota de încredere, după scandalul cu bileţelul, şi avea nevoie de o relansare. Am spus-o chiar înainte de a veni la Cotroceni, că un referendum l-ar ajuta foarte mult, pentru că ar remobiliza energiile electorale şi ar relansa toate proiectele lui“.

Bogdan Chireac către SOV: "Adică dintr-un c… imens în care se afla, de era luat cu pietre, l-ai adus din nou la 75%, de necrezut, dându-i un balon de oxigen la mijlocul mandatului, ce n-a avut nimeni."

Notre respect, Anderlecht, dar:

Votanţi cu încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu în februarie 2007: 44% (INSOMAR), 45% (CSOP).

Referendum mai 2007. Voturi împotriva suspendării: 6 059 315.
Din totalul celor care au participat la referendum: 74,48%.
Din totalul celor care aveau drept de vot: 33,1%.

Un sfert din oamenii care aveau încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu cu doar câteva luni în urmă l-au lăsat baltă. "Remobilizarea energiilor electorale"? Nu. Mai degrabă incapacitatea opoziţiei de atunci de a mobiliza oamenii la vot. Iată ce vreau să spun:

Intenţie de vot PSD + PNL în februarie 2007: 34% (CSOP), 40% (Insomar).
Din totalul românilor cu drept de vot asta înseamnă 6 milioane 220 mii (dacă vă place CSOP) sau 7 milioane 320 mii (dacă vă place Insomar).
Câţi au votat pentru suspendare? 2 milioane 14 mii.
Din votanţii PSD + PNL au venit la vot 32,3% sau 27,5%. Undeva între două treimi şi trei sferturi din electoratul opoziţiei n-a fost de acord să vină la vot. Şi asta presupunând că toţi cei care au votat pentru suspendare erau susţinători PSD sau PNL! (pe atunci mai era şi PNG, mai există şi indecişi, PRM, UDMR...). Dacă luăm şi astfel de grupuri în calcul, performanţa opoziţiei a fost de-a dreptul execrabilă.

Revin pentru final la ce spunea Sebastian Lăzăroiu: "Am spus-o (...) că un referendum l-ar ajuta foarte mult, pentru că ar remobiliza energiile electorale şi ar relansa toate proiectele lui“.

Înainte de referendum: 44-45% dintre România aveau încredere în Traian Băsescu. Adică: 8 milioane 200 mii.

La referendum votează împotriva suspendării 6 milioane.

La referendumul pentru introducerea sistemului uninominal de vot în două tururi, referendum care a avut loc în noiembrie 2007, la şase luni după cel de suspendare, au votat "pentru" 3 milioane 947 mii.

Voturi pentru Traian Băsescu în turul 1 al alegerilor prezidenţiale din 2009: 3 milioane 153 de mii. Cele două proiecte ale preşedintelui (unicameral/300 de parlamentari) obţin acordul a 6,7 respectiv 7,7 milioane de români. Din aceştia mai puţin de jumătate l-au votat pe Traian Băsescu. Credeţi că ceilalţi 3-4 milioane, care au votat candidaţii opoziţiei, au susţinut iniţiativele preşedintelui datorită referendumului de suspendare care avusese loc 28 de luni mai devreme? E posibil, dar nu probabil.

În turul 2 al alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu obţine 5 milioane 275 de mii de voturi (incluzând străinătatea) - cu 750 de mii mai puţin decât la referendumul de suspendare. Cu aproape 3 milioane de susţinători mai puţin decât în februarie 2007. Iar competitorul lui era cel care era.

În conclu confuzie:

Referendumul de suspendare nu l-a ajutat pe Traian Băsescu. Nu l-a făcut mai popular, mai iubit. Nici nu a fost punctul la care şi-a început declinul în planul favorabilităţii, declin început de scandalul "bileţelul" din 2007, declin întrerupt de turul 2 al alegerilor prezidenţiale din 2009. Referendumul nu a fost nici cauză, nici efect. În toate scrutinele de după referendum (cu o excepţie) marii câştigători, adică PDL şi Traian Băsescu, s-au dus în jos. În toate scrutinele de după, marii pierzători ai referendumului, adică PSD şi PNL, au crescut. Un punct de inflexiune emoţională nu este întotdeauna şi un punct de inflexiune statistică, sau cel puţin nu este în sensul în care am crede.

Arhivă blog