Mai jos se află lista candidaţilor ARD care vor intra în Parlament chiar şi în contextul unei performanţe slabe a ARD (USL 57% din voturi la nivel naţional, ARD 19%). Lista a fost alcătuită pe baza unei simulări efectuate cu ajutorul RomPol. Înainte de a trece la listă, câteva observaţii importante privind surse de potenţiale erori:
1. Chiar dacă premiza de mai sus se îndeplineşte, e posibil ca lista parlamentarilor ARD să arate un pic altfel. Acest lucru face parte din componenta de neprevăzut a alegerilor. Nu există garanţii.
2. Nu este clar în toate judeţele în care colegiu candidează cine. Dacă unele dintre listele care circulă în presă sunt eronate, şi enumerarea de mai jos conţine greşeli. Lista de mai jos a fost deja actualizată de câteva ori, de multe ori cu sprijinul cititorilor (cărora le mulţumesc). Varianta de pe http://sociollogica.blogspot.ro/2012/10/lista-celor-care-ard-deja-de-bucurie.html este întotdeauna cea mai recentă.
3. Această listă e inutilă dacă vrei să vezi care candidaţi ARD au şanse mici de a intra în parlament. Lista are ca subiect cine intră în parlament chiar dacă ARD nu se descurcă foarte bine.
Şi acum să începem - figurile mai importante la nivel naţional şi/sau pentru PDL sunt subliniate:
Alba: Clement Negruţ, Sorin Bumb, Alexandru Pereş.
Arad: Igaş, Claudia Boghicevici, Seculici, Iustin Cionca. Aproape sigur MRU şi Mihail Neamţu vor intra şi ei, dar colegiile lor nu sunt atât de uşoare pe cât se crede.
Argeş: Gabriel Bratu, Cătălin Teodorescu, Mircea Andrei (şeful organizaţiei judeţene).
Bacău: Vreme, Curelea, Sorin Umbrărescu (FC).
Bihor: Gavrilă Ghilea, Ionel Avrigeanu.
Bistriţa Năsăud: Vasile Marc, Ioan Oltean, Cristian Florian.
Botoşani: Bogdan Vâscu (PNŢCD), Manuel Popa.
Braşov: Andras Szakal, Gabriel Tiţa Nicolescu
Brăila: Marius Terzea. Şi atât.
Bucureşti (premiza apropo de Capitală este că ARD se descurcă un pic mai bine decât a făcut-o PDL la locale şi obţine 20%, un rezultat relativ prost dar în linie cu premiza întregului exerciţiu): Costică Canacheu, Ioan Mihăilă (PNŢCD), Maria Dinu, Udrişte, Mircea Raicu, Doru Tufă, Cristi Rădulescu, Sandra Pralong.
Depind de scorul ARD în Bucureşti, dar nu le va fi uşor: Biriş, Paleologu, Sulfina Barbu, Cristian Petrescu, Cristina Trăilă, Ştefan Vlaston, Vasile Gherasim, Augustin Ofiţeru (PNŢCD), Anca Boagiu, Iulian Crăciun, Radu F. Alexandru.
Buzău: Cezar Preda, Raul Florescu.
Caraş-Severin: Dragoş Enache.
Călăraşi: Iuraşcu (FC), Georgel Muşat.
Cluj: Daniel Buda, Adrian Gurzău, Alexandru Coroian, Rareş Rusu. Probabil şi Papahagi, în funcţie de eficienţa blaturilor locale (... care vor fi eficiente).
Constanţa: Constantin Chirilă, Zanfir Iorgu, Tănase Barde. Probabil şi Gigi Chiru, datorită unor mici aranjamente locale. Situaţia va fi complicată puternic de Maria Stavrositu, care a plecat din PDL şi va candida drept independent cu susţinerea PPDD.
Diaspora: Eugen Tomac (consilier prezidenţial).
Dolj: Vera Păsculescu, Doru Safta, Daniel Drâgnei.
Dâmboviţa: Iancu Caracota, Iulian Vladu, Ovidiu Isăila (Forţa Civică).
Galaţi: Mircea Toader, Vali Ardeleanu, Constantin Petrea.
Giurgiu, Harghita, Covasna: Nimeni, niente, zero.
Gorj: Severus Militaru.
Hunedoara: Alexandru Lăutaru, Mircia Muntean, Marieta Ilcu Răileanu.
Ialomiţa: Began Nicolae.
Iaşi: Cristina Dobre, Nicuşor Păduraru, Gabriel Surdu.
Ilfov: Vorbim de candidaţii ARD din colegiul 2 de la CDEP (Marin Mircea?) şi 1 de la Senat (foarte probabil Tudorache Irinel Gabriela).
Maramureş: Mircea Man, Gheorghe Bârlea.
Mehedinţi: Mihai Stănişoară, Constantin Popescu (FC), Ion Mâţu.
Mureş: Marius Paşcan, Dorin Florea.
Neamţ: Mihaela Stoica, Laurenţiu Dulamă, Elena Udrea, Luminiţa Vârlan.
Olt: Gheorghe Ştefan (nu Pinalti, ci altul).
Prahova: Cristian Burlacu, Adrian Dobre, Roberta Anastase, Alexandru Matei.
Satu Mare: Sergiu Băbăşan. Nimic nu e garantat pentru Andrea Paul (Vass).
Sibiu: Cristian Marian, Raluca Turcan. {editare faţă de listele anterioare. Modelul RomPol nu includea FDGR, ceea ce schimbă rezultatele}
Suceava: Vasile Ilie, Ovidiu Milici (Forţa Civică), Dan Gabriel Gospodaru, Gheorghe Flutur.
Sălaj: Lucian Bode.
Teleorman: Lucian Militaru, Marian Zlotea.
Timiş: Alin Popoviciu, PDL. Mihai Bojin, PDL. Vasile Blaga, PDL.
Tulcea: Anişoara Radu.
Vaslui: Cristian Boureanu, Dan Marian. Pe muchie, dar sub muchie având în vedere premiza întregului test: Răzvan Murgeanu şi Alexandru Iacob, unul dintre oamenii impuşi peste Comisia Macovei.
Vâlcea: Aurelian Pavelescu (PNŢCD).
Vrancea: Florin Secară.
Total ARD: 101 mandate.
6 la FC.
6 la PNŢCD.
89 la PDL.
miercuri, 31 octombrie 2012
marți, 30 octombrie 2012
PPDD: mic îndreptar geografic
(Micul îndreptar geografic cu privire la ARD se află aici. Cel care are ca subiect USL se află aici).
Analizând rezultatele alegerilor din 2008, mulţi oameni cred că sistemul defavorizează partidul aflat pe locul unu ca voturi la nivel naţional, adăugând mandate partidului de pe locul trei (ex. cu 18% din voturi iei 22% din mandate). La aceste alegeri vom vedea ceva diferit, în special dacă există un număr mare de judeţe în care USL câştigă multe mandate cu 50%+1, PPDD şi ARD putând suferi o reducere semnificativă a procentului de mandate prin comparaţie cu procentul de voturi primite (ex. cu 15% din voturi iei 11% din mandate).
Pentru că acest lucru e foarte important pentru PPDD, îl voi explica în continuare folosind un exemplu familiar.
Situaţia A: un judeţ cu 5 colegii în care, indiferent de colegiu, avem aceleaşi rezultate: USL 49%, ARD 26%, PPDD 25%.
USL obţine 2 mandate (49% din 5, rotunjit în jos).
ARD 1
PPDD 1.
Un mandat se duce la alocarea naţională.
Situaţia B: un judeţ cu 5 colegii în care, indiferent de colegiu, avem aceleaşi rezultate: USL 51%, ARD 25%, PPDD 24%.
USL obţine 5 mandate, câştigând "din prima" cinci mandate.
ARD are dreptul la 1 mandat (adică 25% din 5 = 1.25)
PPDD 1 (24% din 5 = 1.2).
Nu mai există trimitere de procente la redistribuirea naţională.
În ambele situaţii PPDD a obţinut un mandat. Dar...
În "situaţia A" acel mandat este unul din 5, adică 20% din mandatele alocate în acel judeţ. Poate că la alocarea naţională PPDD mai primeşte încă un mandat, deci vorbim de 40% din mandatele alocate în acel judeţ.
În "situaţia B" acel mandat este unul din .. 7, adică 14% din mandatele alocate în acel judeţ.
La nivel naţional diferenţele vor fi semnificative. O victorie majoră a USL va pune ARD şi PPDD în aceeaşi barcă: o pondere mai mică în parlament decât le-ar permite-o procentele obţinute la vot.
Să vedem acum la nivel concret cum stă în teritoriu partidul lui Dan Diaconescu. Ce surprinde la PPDD este omogenitatea rezultatelor de la locale. Dacă înlăturăm mici factori speciali din punct de vedere statistic precum HarCov sau alte judeţe din Transilvania în care prezenţa la vot a etnicilor maghiari distorsionează rezultatele în defavoarea partidelor care se adresează etnicilor români... PPDD a obţinut la locale aproape peste tot rezultate între 6% şi 12%.
Aproape peste tot.
În Neamţ, Vrancea, Giurgiu, Gorj, Caraş-Severin, Brăila şi Bacău PPDD a obţinut un scor mai bun de 12%.
În Brăila şi Gorj PPDD a terminat la 3% în urma PDL.
În Caraş-Severin PPDD a terminat la un procent în urma PDL.
În Giurgiu şi Olt PPDD a depăşit PDL (!).
În funcţie de capacitatea organizaţiilor PDL din teritoriu de a performa, este posibil ca numărul judeţelor în care PPDD > ARD să crească. În majoritatea cazurilor de mai sus, vorbim de zone slab urbanizate şi lovite de sărăcie, în care impactul cooptării alături de PDL a unor figuri precum MRU sau Mihail Neamţu este zero. În schimb, o campanie inteligentă a PPDD care să se îndrepte spre electoratul asistenţial ar putea avea succes, subtilizând voturi de la USL.
Factori adiţionali, dar importanţi:
1. Ultimele săptămâni şi luni, incluzând aici şi afacerea Oltchim, nu au adus mari modificări în intenţia de vot pentru PPDD.
2. Sondajele dau o imagine contradictorie cu privire la PPDD. Într-unele electoratul potenţial al acestui partid este considerabil. În altele, PPDD pare să aibă un electorat stabil, bine definit şi foarte limitat. Cel mai probabil vorbim de o "spirală parţială a tăcerii": oameni care nu recunosc întotdeauna sau în toate sondajele că ar vota PPDD.
3. În Transilvania, chiar ajustând cifrele pentru a vedea cât a obţinut PPDD din voturile etnicilor români, atracţia pentru partid este foarte slabă.
4. Fenomenul "PRM 2000" pare să nu se repete. Motivele sunt numeroase, în principal putându-se face vorbire despre un preşedinte de ţară care nu şi-a abandonat electoratul mai puţin educat, necreându-se astfel haos pe scena opţiunilor politice.
5. La exit-poll-uri mulţi din votanţii PPDD evită să spună adevărul apropo de votul lor, mulţi indicând "USL" sau refuzând să răspundă. Ca şi la locale, mă aştept ca scorul real al PPDD să fie cu câteva procente mai mare decât cel indicat de exit-poll-uri.
Analizând rezultatele alegerilor din 2008, mulţi oameni cred că sistemul defavorizează partidul aflat pe locul unu ca voturi la nivel naţional, adăugând mandate partidului de pe locul trei (ex. cu 18% din voturi iei 22% din mandate). La aceste alegeri vom vedea ceva diferit, în special dacă există un număr mare de judeţe în care USL câştigă multe mandate cu 50%+1, PPDD şi ARD putând suferi o reducere semnificativă a procentului de mandate prin comparaţie cu procentul de voturi primite (ex. cu 15% din voturi iei 11% din mandate).
Pentru că acest lucru e foarte important pentru PPDD, îl voi explica în continuare folosind un exemplu familiar.
Situaţia A: un judeţ cu 5 colegii în care, indiferent de colegiu, avem aceleaşi rezultate: USL 49%, ARD 26%, PPDD 25%.
USL obţine 2 mandate (49% din 5, rotunjit în jos).
ARD 1
PPDD 1.
Un mandat se duce la alocarea naţională.
Situaţia B: un judeţ cu 5 colegii în care, indiferent de colegiu, avem aceleaşi rezultate: USL 51%, ARD 25%, PPDD 24%.
USL obţine 5 mandate, câştigând "din prima" cinci mandate.
ARD are dreptul la 1 mandat (adică 25% din 5 = 1.25)
PPDD 1 (24% din 5 = 1.2).
Nu mai există trimitere de procente la redistribuirea naţională.
În ambele situaţii PPDD a obţinut un mandat. Dar...
În "situaţia A" acel mandat este unul din 5, adică 20% din mandatele alocate în acel judeţ. Poate că la alocarea naţională PPDD mai primeşte încă un mandat, deci vorbim de 40% din mandatele alocate în acel judeţ.
În "situaţia B" acel mandat este unul din .. 7, adică 14% din mandatele alocate în acel judeţ.
La nivel naţional diferenţele vor fi semnificative. O victorie majoră a USL va pune ARD şi PPDD în aceeaşi barcă: o pondere mai mică în parlament decât le-ar permite-o procentele obţinute la vot.
Să vedem acum la nivel concret cum stă în teritoriu partidul lui Dan Diaconescu. Ce surprinde la PPDD este omogenitatea rezultatelor de la locale. Dacă înlăturăm mici factori speciali din punct de vedere statistic precum HarCov sau alte judeţe din Transilvania în care prezenţa la vot a etnicilor maghiari distorsionează rezultatele în defavoarea partidelor care se adresează etnicilor români... PPDD a obţinut la locale aproape peste tot rezultate între 6% şi 12%.
Aproape peste tot.
În Neamţ, Vrancea, Giurgiu, Gorj, Caraş-Severin, Brăila şi Bacău PPDD a obţinut un scor mai bun de 12%.
În Brăila şi Gorj PPDD a terminat la 3% în urma PDL.
În Caraş-Severin PPDD a terminat la un procent în urma PDL.
În Giurgiu şi Olt PPDD a depăşit PDL (!).
În funcţie de capacitatea organizaţiilor PDL din teritoriu de a performa, este posibil ca numărul judeţelor în care PPDD > ARD să crească. În majoritatea cazurilor de mai sus, vorbim de zone slab urbanizate şi lovite de sărăcie, în care impactul cooptării alături de PDL a unor figuri precum MRU sau Mihail Neamţu este zero. În schimb, o campanie inteligentă a PPDD care să se îndrepte spre electoratul asistenţial ar putea avea succes, subtilizând voturi de la USL.
Factori adiţionali, dar importanţi:
1. Ultimele săptămâni şi luni, incluzând aici şi afacerea Oltchim, nu au adus mari modificări în intenţia de vot pentru PPDD.
2. Sondajele dau o imagine contradictorie cu privire la PPDD. Într-unele electoratul potenţial al acestui partid este considerabil. În altele, PPDD pare să aibă un electorat stabil, bine definit şi foarte limitat. Cel mai probabil vorbim de o "spirală parţială a tăcerii": oameni care nu recunosc întotdeauna sau în toate sondajele că ar vota PPDD.
3. În Transilvania, chiar ajustând cifrele pentru a vedea cât a obţinut PPDD din voturile etnicilor români, atracţia pentru partid este foarte slabă.
4. Fenomenul "PRM 2000" pare să nu se repete. Motivele sunt numeroase, în principal putându-se face vorbire despre un preşedinte de ţară care nu şi-a abandonat electoratul mai puţin educat, necreându-se astfel haos pe scena opţiunilor politice.
5. La exit-poll-uri mulţi din votanţii PPDD evită să spună adevărul apropo de votul lor, mulţi indicând "USL" sau refuzând să răspundă. Ca şi la locale, mă aştept ca scorul real al PPDD să fie cu câteva procente mai mare decât cel indicat de exit-poll-uri.
luni, 29 octombrie 2012
Avangarde (17-25 octombrie) - schimbări mici dar semnificative
Pe scurt:
- ARD a depăşit conform încă unui sondaj pragul de 2,2 milioane voturi.
- Electoratul potenţial al USL este încă numeros - de văzut câţi din cei 6,5 milioane vor veni la vot.
- PPDD nu a luat viteză.
Detaliat:
Vorbim despre un sondaj Avangarde efectuat în perioada 17-25 octombrie. Sondajul a fost efectuat după cooptarea lui Gigi Becali în PNL, dar înainte de scandalul privind comisia de integritate a ARD.
La nivel de faţadă, rezultatele sondajului Avangarde sunt: USL 60%, ARD 19%, PPDD 11%.
Îţi propun să comparăm rezultatele acestui sondaj cu altul, efectuat acum două luni şi jumătate. Ca de obicei pe acest blog, purtăm discuţia în termeni de procente din populaţia aflată în ţară, ceea ce permite o evaluare corectă a intenţiei de vot în contextul unui absenteism declarat care fluctuează.
Câteva observaţii care iau în calcul şi alte aspecte decât tabelul de mai sus:
1. ARD > 2,2 milioane voturi? De la referendum şi până acum s-au efectuat treisprezece sondaje naţionale făcute ulterior publice.
În două dintre ele, ARD primeşte votul a 13% sau mai mult din românii aflaţi în ţară, iar în celelalte obţine mai puţin de acest nivel.
Ambele sondaje în care ARD depăşeşte 13% au fost efectuate după 14 octombrie, fiind de fapt ultimele două sondaje naţionale făcute publice.
2. Nu există (încă) schimbări radicale. În ciuda stării de fapt din paragraful de mai sus, creşterea ARD este infinitezimală. Raportul voturilor ARD/USL este în continuare de 1/2 în sondajele care prezumă o prezenţă mică la vot şi de 1/3 în sondajele care indică o prezenţă mare.
3. Elementul de incertitudine. În tabelul de mai sus nu se regăsesc 21% din cei intervievaţi care sunt nehotărâţi şi care nu afirmă că nu vor vota. Majoritatea acestora nu vor veni la vot. Este foarte posibil însă ca, precum în 2000 sau 2004, o parte din cei hotărâţi să vină la vot - şi care apar în tabelul de mai sus - să stea de fapt acasă, iar o parte din aceşti 21% să vină la vot, schimbându-se astfel rezultatele faţă de sondaje. (În 2008, când am avut o prezenţă foarte mică, nehotărâţii au stat acasă iar o parte din votanţii aşa-zis hotărâţi au renunţat şi ei să mai voteze).
4. Spirala tăcerii din nou? 21% din populaţia cu drept de vot aflată în ţară înseamnă 3,3 milioane de persoane. Este un număr imens de votanţi nehotărâţi care totuşi îşi exprimă intenţia de a vota. Este posibil să vedem în rândurile lor acelaşi fenomen ca şi înainte de locale: oameni care au o forţă politică favorită dar care din diferite motive ezită să-şi facă publică opţiunea. Evident, nu toţi 3,3 milioane se încadrează în această tipologie.
5. Acum o săptămână vorbeam despre patru ipoteze interesante care reieşeau din ultimul sondaj GSS 2000.
Una s-a confirmat şi a fost discutată în paragraful 1. Una (evoluţia FC) nu poate fi discutată pe baza datelor Avangarde.
Două dintre ipoteze par să nu se confirme - este vorba de creşterea PPDD şi de o oarecare disoluţie a electoratului USL. Sondajele din săptămânile următoare vor arăta ce şi cum.
- ARD a depăşit conform încă unui sondaj pragul de 2,2 milioane voturi.
- Electoratul potenţial al USL este încă numeros - de văzut câţi din cei 6,5 milioane vor veni la vot.
- PPDD nu a luat viteză.
Detaliat:
Vorbim despre un sondaj Avangarde efectuat în perioada 17-25 octombrie. Sondajul a fost efectuat după cooptarea lui Gigi Becali în PNL, dar înainte de scandalul privind comisia de integritate a ARD.
La nivel de faţadă, rezultatele sondajului Avangarde sunt: USL 60%, ARD 19%, PPDD 11%.
Îţi propun să comparăm rezultatele acestui sondaj cu altul, efectuat acum două luni şi jumătate. Ca de obicei pe acest blog, purtăm discuţia în termeni de procente din populaţia aflată în ţară, ceea ce permite o evaluare corectă a intenţiei de vot în contextul unui absenteism declarat care fluctuează.
1. ARD > 2,2 milioane voturi? De la referendum şi până acum s-au efectuat treisprezece sondaje naţionale făcute ulterior publice.
În două dintre ele, ARD primeşte votul a 13% sau mai mult din românii aflaţi în ţară, iar în celelalte obţine mai puţin de acest nivel.
Ambele sondaje în care ARD depăşeşte 13% au fost efectuate după 14 octombrie, fiind de fapt ultimele două sondaje naţionale făcute publice.
2. Nu există (încă) schimbări radicale. În ciuda stării de fapt din paragraful de mai sus, creşterea ARD este infinitezimală. Raportul voturilor ARD/USL este în continuare de 1/2 în sondajele care prezumă o prezenţă mică la vot şi de 1/3 în sondajele care indică o prezenţă mare.
3. Elementul de incertitudine. În tabelul de mai sus nu se regăsesc 21% din cei intervievaţi care sunt nehotărâţi şi care nu afirmă că nu vor vota. Majoritatea acestora nu vor veni la vot. Este foarte posibil însă ca, precum în 2000 sau 2004, o parte din cei hotărâţi să vină la vot - şi care apar în tabelul de mai sus - să stea de fapt acasă, iar o parte din aceşti 21% să vină la vot, schimbându-se astfel rezultatele faţă de sondaje. (În 2008, când am avut o prezenţă foarte mică, nehotărâţii au stat acasă iar o parte din votanţii aşa-zis hotărâţi au renunţat şi ei să mai voteze).
4. Spirala tăcerii din nou? 21% din populaţia cu drept de vot aflată în ţară înseamnă 3,3 milioane de persoane. Este un număr imens de votanţi nehotărâţi care totuşi îşi exprimă intenţia de a vota. Este posibil să vedem în rândurile lor acelaşi fenomen ca şi înainte de locale: oameni care au o forţă politică favorită dar care din diferite motive ezită să-şi facă publică opţiunea. Evident, nu toţi 3,3 milioane se încadrează în această tipologie.
5. Acum o săptămână vorbeam despre patru ipoteze interesante care reieşeau din ultimul sondaj GSS 2000.
Una s-a confirmat şi a fost discutată în paragraful 1. Una (evoluţia FC) nu poate fi discutată pe baza datelor Avangarde.
Două dintre ipoteze par să nu se confirme - este vorba de creşterea PPDD şi de o oarecare disoluţie a electoratului USL. Sondajele din săptămânile următoare vor arăta ce şi cum.
duminică, 28 octombrie 2012
Opţiunea pro-monarhie: istoricul sondajelor
Pe scurt:
Numărul românilor care preferă monarhia republicii este stabil, mici puseuri de emoţie mediatică mărind din când în când numărul lor.
Potrivit celor mai recente informaţii, 14% dintre români ar dori reinstaurarea monarhiei.
Detaliat:
În această postare vorbesc exclusiv despre sondaje naţionale. Un sondaj online aflat pe site-ul X sau Y nu e foarte reprezentativ nici pentru cei care accesează acel site, darămite pentru populaţia din România care foloseşte Internetul, darămite pentru populaţia României ca atare. De asemenea nu mă interesează încrederea mare sau foarte mare în personalităţi ale Casei Regale - după cum am mai arătat, între încredere şi acţiune distanţa este enormă.
Martie 1997: 7%. Sondaj realizat de CURS pentru Fundaţia Soroş. Emil Constantinescu tocmai fusese ales preşedinte, mulţi monarhişti alegând votul util şi reorientându-se către acesta. Încrederea în republică, ca să zicem aşa, era considerabilă în acel moment chiar şi în rândul monarhiştilor.
Cine erau monarhiştii? Pe categorii sociale vorbim de o distribuţie mult mai egală decât s-ar crede. Doar un sfert aveau studii superioare. Doar o treime erau pensionari care trăiseră măcar o parte din viaţă în monarhie. O treime erau... absolvenţi de şcoală profesională: muncitori în fabrică sau maiştri. Românii de etnie maghiară erau de două ori mai "monarhişti" decât etnicii români.
Iunie 2002: 10%. Trei sferturi dintre români sunt republicani, restul fiind indecişi conform unui sondaj realizat de IMAS pentru Fundaţia Soroş.
O treime din monarhişti se aflau în Bucureşti, Banat şi secuime. În continuare etnicii maghiari înclinau spre monarhie într-o măsură semnificativ mai mare decât majoritarii. Opţiunea pentru monarhie era semnificativ mai mare în rândul bărbaţilor (53% din monarhişti erau bărbaţi, în contextul în care femeile reprezintă şi reprezentau mai mult de 51% din populaţie). Jumătate dintre monarhişti aveau peste 48 de ani - o cincime aveau peste 70 de ani. În continuare opţiunea pro-monarhică nu reprezenta apanajul celor cu educaţie superioară, trei sferturi absolvind cel mult liceul. În continuare pensionarii reprezentau undeva între 30% şi 40% dintre monarhişti. Două treimi dintre monarhişti se aflau în mediul urban.
2007: 14%. Sondaj realizat la comanda Casei Regale. Nu se ştie cine l-a realizat. Având în vedere rezultatul slab, mă îndoiesc că este falsificat.
Septembrie 2008: 16%. Sondajul a fost realizat de Insomar, marjă de eroare +/- 2,8%.
Septembrie 2011: 28%, conform Avangarde. Dar asta nu înseamnă că 72% din români sunt republicani. De fapt, 24% nu au o opinie formată sau nu răspund. Puseu de emoţie datorită afirmaţiilor preşedintelui de pe 22 iunie şi instrumentării acestora ("urăsc pe X" + "X îl atacă verbal pe Y" => "Y şi cauza sa îmi devin simpatice"). Sau pur şi simplu o anomalie statistică. Şi asta pentru că, peste nici cinci luni...
Februarie 2012: 14,4%, conform IMAS. Vorbim de o revenire la situaţia din anii anteriori. Trei sferturi dintre români se declară susţinători ai republicii.
Numărul românilor care preferă monarhia republicii este stabil, mici puseuri de emoţie mediatică mărind din când în când numărul lor.
Potrivit celor mai recente informaţii, 14% dintre români ar dori reinstaurarea monarhiei.
Detaliat:
În această postare vorbesc exclusiv despre sondaje naţionale. Un sondaj online aflat pe site-ul X sau Y nu e foarte reprezentativ nici pentru cei care accesează acel site, darămite pentru populaţia din România care foloseşte Internetul, darămite pentru populaţia României ca atare. De asemenea nu mă interesează încrederea mare sau foarte mare în personalităţi ale Casei Regale - după cum am mai arătat, între încredere şi acţiune distanţa este enormă.
Martie 1997: 7%. Sondaj realizat de CURS pentru Fundaţia Soroş. Emil Constantinescu tocmai fusese ales preşedinte, mulţi monarhişti alegând votul util şi reorientându-se către acesta. Încrederea în republică, ca să zicem aşa, era considerabilă în acel moment chiar şi în rândul monarhiştilor.
Cine erau monarhiştii? Pe categorii sociale vorbim de o distribuţie mult mai egală decât s-ar crede. Doar un sfert aveau studii superioare. Doar o treime erau pensionari care trăiseră măcar o parte din viaţă în monarhie. O treime erau... absolvenţi de şcoală profesională: muncitori în fabrică sau maiştri. Românii de etnie maghiară erau de două ori mai "monarhişti" decât etnicii români.
Iunie 2002: 10%. Trei sferturi dintre români sunt republicani, restul fiind indecişi conform unui sondaj realizat de IMAS pentru Fundaţia Soroş.
O treime din monarhişti se aflau în Bucureşti, Banat şi secuime. În continuare etnicii maghiari înclinau spre monarhie într-o măsură semnificativ mai mare decât majoritarii. Opţiunea pentru monarhie era semnificativ mai mare în rândul bărbaţilor (53% din monarhişti erau bărbaţi, în contextul în care femeile reprezintă şi reprezentau mai mult de 51% din populaţie). Jumătate dintre monarhişti aveau peste 48 de ani - o cincime aveau peste 70 de ani. În continuare opţiunea pro-monarhică nu reprezenta apanajul celor cu educaţie superioară, trei sferturi absolvind cel mult liceul. În continuare pensionarii reprezentau undeva între 30% şi 40% dintre monarhişti. Două treimi dintre monarhişti se aflau în mediul urban.
2007: 14%. Sondaj realizat la comanda Casei Regale. Nu se ştie cine l-a realizat. Având în vedere rezultatul slab, mă îndoiesc că este falsificat.
Septembrie 2008: 16%. Sondajul a fost realizat de Insomar, marjă de eroare +/- 2,8%.
Septembrie 2011: 28%, conform Avangarde. Dar asta nu înseamnă că 72% din români sunt republicani. De fapt, 24% nu au o opinie formată sau nu răspund. Puseu de emoţie datorită afirmaţiilor preşedintelui de pe 22 iunie şi instrumentării acestora ("urăsc pe X" + "X îl atacă verbal pe Y" => "Y şi cauza sa îmi devin simpatice"). Sau pur şi simplu o anomalie statistică. Şi asta pentru că, peste nici cinci luni...
Februarie 2012: 14,4%, conform IMAS. Vorbim de o revenire la situaţia din anii anteriori. Trei sferturi dintre români se declară susţinători ai republicii.
vineri, 26 octombrie 2012
Alegerile din SUA: AMR 11
Pe scurt:
Trend pro-republican a obosit puţin.
Ohio pare a fi decisiv. Ca de obicei.
Potenţial de surprize în ambele sensuri. Candidaţii sunt vulnerabili.
Detaliat:
După cele trei dezbateri electorale, candidatul republican este mai aproape ca niciodată de câştigarea alegerilor. În majoritatea statelor indecise, el a recuperat procente multe în ultimele săptămâni. S-ar putea să nu fie de ajuns.
Intenţia de vot la nivel naţional are relevanţă mică - de două ori în istorie un candidat la prezidenţiale a obţinut voturi mai multe decât oponentul său dar a pierdut alegerile. De asemenea, o diferenţă de 3-4 procente la nivel naţional înseamnă deseori o înfrângere devastatoare pentru cel de pe locul doi. Şi asta pentru că fiecare stat are un număr de puncte/"voturi electoriale" (VE) care depinde de populaţie (California are 55 VE, Dakota de Nord ... doar 3). Cu două excepţii care nu sunt relevante pentru acest articol, dacă un candidat câştigă într-un stat primeşte toate VE ale statului respectiv, chiar dacă victoria în statul respectiv a fost la un procent sau la o sută de voturi. Scopul, evident, este să obţii mai multe VE decât adversarul - numărul minim de VE necesar pentru victorie este 270, totalul fiind de 538.
Majoritatea statelor au acelaşi profil politic de zeci de ani. Schimbările demografice sunt lente. La fel şi cele care ţin de cultura politică. Dacă ai un candidat pur şi simplu dezastruos, te poţi pomeni cu o hartă care arată aşa (este vorba de alegerile din 1984; roşu = republicani; albastru = democraţi ). Astfel de cazuri sunt însă rare. Atât Romney cât şi Obama ştiau de luni bune care sunt statele pe care urmau să le câştige cu uşurinţă şi care sunt statele unde urma să se dea adevărata luptă.
Conform sondajelor - care în America sunt efectuate des, la vedere şi de mai multe institute simultan în acelaşi stat - atât Romney cât şi preşedintele în funcţie pot conta cu certitudine pe 190-200 de voturi electoriale fiecare. Lupta se duce pe ultimele 146 de VE, adică pe 11 state. Voi prezenta situaţia pe scurt, pornind de la cel mai mic din aceste state spre cel mai mare.
New Hampshire (4 VE): Un stat micuţ din nord-est. Democraţii au câştigat aici în patru din ultimele cinci alegeri prezidenţiale. Sondajele se bat cap în cap, datele nepermiţând multe concluzii în afară de o creştere evidentă a intenţiei de vot pentru Romney.
Ce contează cel mai mult: Romney e pe val.
Nevada (6 VE): Singurul stat american unde prostituţia a fost legalizată. Las Vegas a crescut enorm în ultimul deceniu, nu numai pe baza "industriei" menţionate anterior sau a cazinourilor ci şi datorită unei politici inteligente de atragere a forţei de muncă de pe coasta de est. Din 1984 şi până acum, cine a câştigat în Nevada a câştigat şi alegerile. Romney n-a condus în sondajele din Nevada de când i s-a anunţat candidatura, dar diferenţa între cei doi este încă mică.
Ce contează cel mai mult: republicanii trebuie să reacţioneze dacă nu vor să piardă.
Iowa (6 VE): Tradiţie de vot pentru democraţi, întreruptă de Bush jr. în 2004, dar reînnodată de Obama acum patru ani. Din motive simbolice şi nu numai, Romney speră să câştige în Iowa.
Ce contează cel mai mult: diferenţele între sondaje sunt majore, ceea ce poate indica un număr semnificativ de nehotărâţi care-şi schimbă des opinia, inclusiv asupra prezenţei la vot.
Colorado (9 VE): Doar trei candidaţi democraţi au câştigat în Colorado în ultimii 50 de ani... dar Obama-ediţia-2008 a fost unul dintre ei. Romney trecuse la timonă dar avansul lui s-a temperat. În clipa de faţă vorbim practic de o egalitate perfectă.
Ce contează cel mai mult: care staff de campanie va fi mai inteligent?
Wisconsin (10 VE) şi Michigan (16 VE) Aparent totul e în marjă. În realitate Romney nu a ocupat niciodată locul unu în vreun sondaj efectuat în aceste state.
Ce contează cel mai mult: Obama ar trebui să gafeze major ca să piardă aici. Nimic nu e însă exclus.
Virginia (13 VE): În acest stat s-a aflat capitala Confederaţiei în timpul războiului civil din 1861-1865. A votat cu republicanii începând din 1968, cu o excepţie (... Obama acum patru ani). În Virginia locuiesc mulţi angajaţi ai guvernului care muncesc în Washington DC. Tot în Virginia este şi sediul CIA. În toate sondajele recente Romney are un mic avantaj.
Ce contează cel mai mult: cum vor vota birocraţii?
Carolina de Nord (15 VE): Stat sudist. Obama a fost primul democrat care a câştigat în Carolina de Nord în ultimii treizeci de ani. Sondajele care dau o egalitate între Romney şi Obama în acest stat sunt în minoritate, fiind vorba probabil de un efect al marjei. Romney are prima şansă.
Ce contează cel mai mult: dacă Romney pierde în Carolina de Nord, are probleme majore.
Pennsylvania (20 VE): Abia a ajuns pe această listă, Obama având un avantaj evident. Republicanii transmit că vor lupta pentru Pennsylvania, mesajul aceasta în sine având un rol propagandistic.
Ce contează cel mai mult: ultima dată când un republican a câştigat în Pennsylvania, Rodion Cămătaru marca împotriva Bulgariei.
Florida (29 VE): Un mare scandal în 2000. Nu va fi şi acum. Din cele 16 sondaje efectuate în această lună în Florida, doar trei îl dau pe Obama câştigător.
Ce contează cel mai mult: vor ieşi pensionarii la vot pentru Romney?
Ohio (18 VE): Am încălcat intenţionat regula - nu este statul cu cele mai multe VE-uri aflat încă "la bătaie", dar îl prezint ultimul. Motivul: Ohio este statul care probabil că va decide rezultatul. 11 sondaje în ultimele două săptămâni: trei indică egalitate, opt indică avantaj infim Obama.
Ce contează cel mai mult: rezultatul confruntării între organizaţiile de partid atunci când vine vorba de mobilizat votanţii proprii.
Observaţie de final: pentru cine a fost foarte atent, da, numărul total de voturi electoriale este par deci egalitatea este posibilă. Acest articol explică această interesantă problemă, precum şi modul cum s-ar soluţiona.
Trend pro-republican a obosit puţin.
Ohio pare a fi decisiv. Ca de obicei.
Potenţial de surprize în ambele sensuri. Candidaţii sunt vulnerabili.
Detaliat:
După cele trei dezbateri electorale, candidatul republican este mai aproape ca niciodată de câştigarea alegerilor. În majoritatea statelor indecise, el a recuperat procente multe în ultimele săptămâni. S-ar putea să nu fie de ajuns.
Intenţia de vot la nivel naţional are relevanţă mică - de două ori în istorie un candidat la prezidenţiale a obţinut voturi mai multe decât oponentul său dar a pierdut alegerile. De asemenea, o diferenţă de 3-4 procente la nivel naţional înseamnă deseori o înfrângere devastatoare pentru cel de pe locul doi. Şi asta pentru că fiecare stat are un număr de puncte/"voturi electoriale" (VE) care depinde de populaţie (California are 55 VE, Dakota de Nord ... doar 3). Cu două excepţii care nu sunt relevante pentru acest articol, dacă un candidat câştigă într-un stat primeşte toate VE ale statului respectiv, chiar dacă victoria în statul respectiv a fost la un procent sau la o sută de voturi. Scopul, evident, este să obţii mai multe VE decât adversarul - numărul minim de VE necesar pentru victorie este 270, totalul fiind de 538.
Majoritatea statelor au acelaşi profil politic de zeci de ani. Schimbările demografice sunt lente. La fel şi cele care ţin de cultura politică. Dacă ai un candidat pur şi simplu dezastruos, te poţi pomeni cu o hartă care arată aşa (este vorba de alegerile din 1984; roşu = republicani; albastru = democraţi ). Astfel de cazuri sunt însă rare. Atât Romney cât şi Obama ştiau de luni bune care sunt statele pe care urmau să le câştige cu uşurinţă şi care sunt statele unde urma să se dea adevărata luptă.
Conform sondajelor - care în America sunt efectuate des, la vedere şi de mai multe institute simultan în acelaşi stat - atât Romney cât şi preşedintele în funcţie pot conta cu certitudine pe 190-200 de voturi electoriale fiecare. Lupta se duce pe ultimele 146 de VE, adică pe 11 state. Voi prezenta situaţia pe scurt, pornind de la cel mai mic din aceste state spre cel mai mare.
New Hampshire (4 VE): Un stat micuţ din nord-est. Democraţii au câştigat aici în patru din ultimele cinci alegeri prezidenţiale. Sondajele se bat cap în cap, datele nepermiţând multe concluzii în afară de o creştere evidentă a intenţiei de vot pentru Romney.
Ce contează cel mai mult: Romney e pe val.
Nevada (6 VE): Singurul stat american unde prostituţia a fost legalizată. Las Vegas a crescut enorm în ultimul deceniu, nu numai pe baza "industriei" menţionate anterior sau a cazinourilor ci şi datorită unei politici inteligente de atragere a forţei de muncă de pe coasta de est. Din 1984 şi până acum, cine a câştigat în Nevada a câştigat şi alegerile. Romney n-a condus în sondajele din Nevada de când i s-a anunţat candidatura, dar diferenţa între cei doi este încă mică.
Ce contează cel mai mult: republicanii trebuie să reacţioneze dacă nu vor să piardă.
Iowa (6 VE): Tradiţie de vot pentru democraţi, întreruptă de Bush jr. în 2004, dar reînnodată de Obama acum patru ani. Din motive simbolice şi nu numai, Romney speră să câştige în Iowa.
Ce contează cel mai mult: diferenţele între sondaje sunt majore, ceea ce poate indica un număr semnificativ de nehotărâţi care-şi schimbă des opinia, inclusiv asupra prezenţei la vot.
Colorado (9 VE): Doar trei candidaţi democraţi au câştigat în Colorado în ultimii 50 de ani... dar Obama-ediţia-2008 a fost unul dintre ei. Romney trecuse la timonă dar avansul lui s-a temperat. În clipa de faţă vorbim practic de o egalitate perfectă.
Ce contează cel mai mult: care staff de campanie va fi mai inteligent?
Wisconsin (10 VE) şi Michigan (16 VE) Aparent totul e în marjă. În realitate Romney nu a ocupat niciodată locul unu în vreun sondaj efectuat în aceste state.
Ce contează cel mai mult: Obama ar trebui să gafeze major ca să piardă aici. Nimic nu e însă exclus.
Virginia (13 VE): În acest stat s-a aflat capitala Confederaţiei în timpul războiului civil din 1861-1865. A votat cu republicanii începând din 1968, cu o excepţie (... Obama acum patru ani). În Virginia locuiesc mulţi angajaţi ai guvernului care muncesc în Washington DC. Tot în Virginia este şi sediul CIA. În toate sondajele recente Romney are un mic avantaj.
Ce contează cel mai mult: cum vor vota birocraţii?
Carolina de Nord (15 VE): Stat sudist. Obama a fost primul democrat care a câştigat în Carolina de Nord în ultimii treizeci de ani. Sondajele care dau o egalitate între Romney şi Obama în acest stat sunt în minoritate, fiind vorba probabil de un efect al marjei. Romney are prima şansă.
Ce contează cel mai mult: dacă Romney pierde în Carolina de Nord, are probleme majore.
Pennsylvania (20 VE): Abia a ajuns pe această listă, Obama având un avantaj evident. Republicanii transmit că vor lupta pentru Pennsylvania, mesajul aceasta în sine având un rol propagandistic.
Ce contează cel mai mult: ultima dată când un republican a câştigat în Pennsylvania, Rodion Cămătaru marca împotriva Bulgariei.
Florida (29 VE): Un mare scandal în 2000. Nu va fi şi acum. Din cele 16 sondaje efectuate în această lună în Florida, doar trei îl dau pe Obama câştigător.
Ce contează cel mai mult: vor ieşi pensionarii la vot pentru Romney?
Ohio (18 VE): Am încălcat intenţionat regula - nu este statul cu cele mai multe VE-uri aflat încă "la bătaie", dar îl prezint ultimul. Motivul: Ohio este statul care probabil că va decide rezultatul. 11 sondaje în ultimele două săptămâni: trei indică egalitate, opt indică avantaj infim Obama.
Ce contează cel mai mult: rezultatul confruntării între organizaţiile de partid atunci când vine vorba de mobilizat votanţii proprii.
Observaţie de final: pentru cine a fost foarte atent, da, numărul total de voturi electoriale este par deci egalitatea este posibilă. Acest articol explică această interesantă problemă, precum şi modul cum s-ar soluţiona.
joi, 25 octombrie 2012
USL: mic îndreptar geografic
(Micul îndreptar geografic cu privire la ARD se află aici).
Acest articol are sens dacă înţelegem care este diferenţa adusă de un candidat care câştigă în colegiul său cu 50%+1 din voturi.
Să luăm un judeţ cu 5 colegii, adică în care există 5 curse electorale şi din care s-ar alege teoretic 5 deputaţi. Să presupunem că aceste colegii sunt perfect omogene, adică USL obţine acelaşi scor indiferent de colegiu, ARD obţine alt scor dar identic în toate colegiile din judeţ, etc.
Situaţia A: USL 49%, ARD 26%, PPDD 25%.
USL obţine 2 mandate (49% din 5, rotunjit în jos).
ARD 1
PPDD 1.
Spuneam că sunt 5 colegii, dar s-au distribuit doar patru mandate (2+1+1). Ce se întâmplă cu al cincilea mandat care trebuie alocat? Se va duce la redistribuirea naţională. El s-ar putea duce la un candidat USL. Sau la ARD. Sau la PPDD.
Situaţia B: USL 51%, ARD 25%, PPDD 24%.
USL obţine 5 mandate, câştigând "din prima" cinci mandate. Dar procentele celorlalte forţe politice nu dispar. Numărul de mandate se suplimentează. ARD are dreptul la 1 mandat (adică 25% din 5 = 1.25), PPDD 1 (24% din 5 = 1.2). Şi gata. Nu mai există trimitere de procente la redistribuirea naţională. Deja s-au ocupat toate mandatele, ba mai mult s-au ocupat şi mandate în plus. Tot ce este după 1 la ARD şi PPDD (0.25 respectiv 0.2) se pierde.
Dar asta nu e tot.
Între cele două situaţii există o diferenţă de 3 mandate pentru USL. În primul caz obţine 2. În al doilea caz obţine 5. Ce a dat diferenţa dintre cele două situaţii? Am mutat două procente. Doar două. De la 49% USL s-a dus la 51%. Am luat de la ARD şi PPDD un procent. Atât. Într-un judeţ două procente înseamnă trei mii de voturi, poate chiar mai puţin, dintr-un total de 150 de mii de votanţi. Dar aceste trei mii de voturi pot aduce două-trei mandate în plus USL.
Multiplică acum situaţia cu doi (Camera Deputaţilor şi Senat).
Multiplic-o din nou cu 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Gândeşte-te că în multe judeţe nu vorbim de o diferenţă de două-trei mandate, ci de patru sau cinci sau zece.
Devine evident că în colegiile în care USL nu obţine 50% candidaţii săi vor avea mari probleme. Vom vedea de zeci de ori următoarea situaţie:
Candidatul A, USL, 49% din voturi (sau 48%, sau 47%)
Candidatul B, ARD, 21% din voturi
Candidatul C, PPDD, 11% din voturi
... iar candidatul A nu va intra în parlament, pentru că din colegiul său trebuie alocat un mandat candidatului ARD sau PPDD.
Rezultatul alegerilor locale ne dă câteva indicii apropo de distribuţia mandatelor, mai ales dacă luăm în calcul şi prezenţa de la referendum. Avem astfel şi o imagine a strategiilor USL:
1. Candidaţii USL din Transilvania au un drum mult mai greu în faţă decât candidaţii USL din Vechiul Regat. USL nu a obţinut peste 50% în niciun judeţ din Transilvania la locale. În toate judeţele din Transilvania prezenţa la referendum a fost sub media naţională.
Excepţia la ambele afirmaţii este dată de Caraş-Severin, unde plecarea lui Frunzăverde cu primari cu tot a angrenat deplasarea a zeci de mii de voturi spre USL.
2. Să lăsăm la o parte Transilvania. Iată împărţirea judeţelor din Vechiul Regat după scenariul cel mai posibil:
Situaţia A (în aceste judeţe USL nu câştigă prin 50%+1 în niciun colegiu sau în foarte puţine): Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Tulcea.
Situaţia B (în aceste judeţe USL câştigă cu 50%+1 în toate colegiile sau aproape în toate): Bucureşti, Argeş, Brăila, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Teleorman, Vâlcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.
Între cele două situaţii (în aceste judeţe, în unele colegii USL va câştiga cu 50%+1, în altele nu): Bacău, Botoşani, Călăraşi, Buzău, Dâmboviţa, Dolj.
Planul USL este simplu. Vrea să mute cât mai multe judeţe aflate în situaţia A într-una din celelalte două liste. Vrea să păstreze cât mai multe dintre judeţele aflate în situaţia B ... în aceeaşi stare. Şi vrea să deplaseze cele 6 judeţe aflate în ultima listă în situaţia B, păzind ca nu cumva ele să ajungă în situaţia A.
O mică observaţie:
4 judeţe se află în situaţia A.
15 judeţe şi Bucureşti-ul se află în situaţia B.
6 judeţe se află între cele două situaţii.
Mai mult de jumătate din judeţele din Vechiul Regat sunt teoretic bastioane USL. Din acest motiv toate simulările serioase din ultima vreme arată că USL poate obţine un procent din mandatele din parlament mult mai mare decât procentul din voturi (ex. cu 48% din voturi -> 59% din mandate). Dacă acest lucru îţi este neclar, să ne uităm din nou ce înseamnă o "situaţie B": cu 51% din voturi într-un judeţ, USL obţine 5 din cele 7 mandate ale judeţului, adică ... 70% din mandate ( 5/7 ).
3. La prezenţă mare, USL va repurta o victorie zdrobitoare. Sondajele arată aproape fără excepţii că scorul USL creşte odată cu prezenţa la vot. Simplu spus, oamenii care ezită dacă să vină la vot sunt în marea lor majoritate foşti votanţi sau simpatizanţi USL. O prezenţă mare reduce ponderea electoratelor PPDD şi ARD. Dar nu numai asta. O prezenţă mare măreşte numărul de situaţii B, în care USL obţine majoritate simplă, şi deci şi mandatele.
Estimez că această prezenţă mare nu se va concretiza. Atât datorită momentului târziu din an, mai degrabă pasibil de ger şi viscol decât de plimbări până la secţia de votare, cât şi datorită mai multor erori de tactică şi strategie ale USL, prezenţa va fi redusă, poate chiar la nivele asemănătoare cu cea din 2008.
În curând, micul îndreptar geografic al PPDD şi o sumarizare.
Acest articol are sens dacă înţelegem care este diferenţa adusă de un candidat care câştigă în colegiul său cu 50%+1 din voturi.
Să luăm un judeţ cu 5 colegii, adică în care există 5 curse electorale şi din care s-ar alege teoretic 5 deputaţi. Să presupunem că aceste colegii sunt perfect omogene, adică USL obţine acelaşi scor indiferent de colegiu, ARD obţine alt scor dar identic în toate colegiile din judeţ, etc.
Situaţia A: USL 49%, ARD 26%, PPDD 25%.
USL obţine 2 mandate (49% din 5, rotunjit în jos).
ARD 1
PPDD 1.
Spuneam că sunt 5 colegii, dar s-au distribuit doar patru mandate (2+1+1). Ce se întâmplă cu al cincilea mandat care trebuie alocat? Se va duce la redistribuirea naţională. El s-ar putea duce la un candidat USL. Sau la ARD. Sau la PPDD.
Situaţia B: USL 51%, ARD 25%, PPDD 24%.
USL obţine 5 mandate, câştigând "din prima" cinci mandate. Dar procentele celorlalte forţe politice nu dispar. Numărul de mandate se suplimentează. ARD are dreptul la 1 mandat (adică 25% din 5 = 1.25), PPDD 1 (24% din 5 = 1.2). Şi gata. Nu mai există trimitere de procente la redistribuirea naţională. Deja s-au ocupat toate mandatele, ba mai mult s-au ocupat şi mandate în plus. Tot ce este după 1 la ARD şi PPDD (0.25 respectiv 0.2) se pierde.
Dar asta nu e tot.
Între cele două situaţii există o diferenţă de 3 mandate pentru USL. În primul caz obţine 2. În al doilea caz obţine 5. Ce a dat diferenţa dintre cele două situaţii? Am mutat două procente. Doar două. De la 49% USL s-a dus la 51%. Am luat de la ARD şi PPDD un procent. Atât. Într-un judeţ două procente înseamnă trei mii de voturi, poate chiar mai puţin, dintr-un total de 150 de mii de votanţi. Dar aceste trei mii de voturi pot aduce două-trei mandate în plus USL.
Multiplică acum situaţia cu doi (Camera Deputaţilor şi Senat).
Multiplic-o din nou cu 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Gândeşte-te că în multe judeţe nu vorbim de o diferenţă de două-trei mandate, ci de patru sau cinci sau zece.
Devine evident că în colegiile în care USL nu obţine 50% candidaţii săi vor avea mari probleme. Vom vedea de zeci de ori următoarea situaţie:
Candidatul A, USL, 49% din voturi (sau 48%, sau 47%)
Candidatul B, ARD, 21% din voturi
Candidatul C, PPDD, 11% din voturi
... iar candidatul A nu va intra în parlament, pentru că din colegiul său trebuie alocat un mandat candidatului ARD sau PPDD.
Rezultatul alegerilor locale ne dă câteva indicii apropo de distribuţia mandatelor, mai ales dacă luăm în calcul şi prezenţa de la referendum. Avem astfel şi o imagine a strategiilor USL:
1. Candidaţii USL din Transilvania au un drum mult mai greu în faţă decât candidaţii USL din Vechiul Regat. USL nu a obţinut peste 50% în niciun judeţ din Transilvania la locale. În toate judeţele din Transilvania prezenţa la referendum a fost sub media naţională.
Excepţia la ambele afirmaţii este dată de Caraş-Severin, unde plecarea lui Frunzăverde cu primari cu tot a angrenat deplasarea a zeci de mii de voturi spre USL.
2. Să lăsăm la o parte Transilvania. Iată împărţirea judeţelor din Vechiul Regat după scenariul cel mai posibil:
Situaţia A (în aceste judeţe USL nu câştigă prin 50%+1 în niciun colegiu sau în foarte puţine): Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Tulcea.
Situaţia B (în aceste judeţe USL câştigă cu 50%+1 în toate colegiile sau aproape în toate): Bucureşti, Argeş, Brăila, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Olt, Teleorman, Vâlcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea.
Între cele două situaţii (în aceste judeţe, în unele colegii USL va câştiga cu 50%+1, în altele nu): Bacău, Botoşani, Călăraşi, Buzău, Dâmboviţa, Dolj.
Planul USL este simplu. Vrea să mute cât mai multe judeţe aflate în situaţia A într-una din celelalte două liste. Vrea să păstreze cât mai multe dintre judeţele aflate în situaţia B ... în aceeaşi stare. Şi vrea să deplaseze cele 6 judeţe aflate în ultima listă în situaţia B, păzind ca nu cumva ele să ajungă în situaţia A.
O mică observaţie:
4 judeţe se află în situaţia A.
15 judeţe şi Bucureşti-ul se află în situaţia B.
6 judeţe se află între cele două situaţii.
Mai mult de jumătate din judeţele din Vechiul Regat sunt teoretic bastioane USL. Din acest motiv toate simulările serioase din ultima vreme arată că USL poate obţine un procent din mandatele din parlament mult mai mare decât procentul din voturi (ex. cu 48% din voturi -> 59% din mandate). Dacă acest lucru îţi este neclar, să ne uităm din nou ce înseamnă o "situaţie B": cu 51% din voturi într-un judeţ, USL obţine 5 din cele 7 mandate ale judeţului, adică ... 70% din mandate ( 5/7 ).
3. La prezenţă mare, USL va repurta o victorie zdrobitoare. Sondajele arată aproape fără excepţii că scorul USL creşte odată cu prezenţa la vot. Simplu spus, oamenii care ezită dacă să vină la vot sunt în marea lor majoritate foşti votanţi sau simpatizanţi USL. O prezenţă mare reduce ponderea electoratelor PPDD şi ARD. Dar nu numai asta. O prezenţă mare măreşte numărul de situaţii B, în care USL obţine majoritate simplă, şi deci şi mandatele.
Estimez că această prezenţă mare nu se va concretiza. Atât datorită momentului târziu din an, mai degrabă pasibil de ger şi viscol decât de plimbări până la secţia de votare, cât şi datorită mai multor erori de tactică şi strategie ale USL, prezenţa va fi redusă, poate chiar la nivele asemănătoare cu cea din 2008.
În curând, micul îndreptar geografic al PPDD şi o sumarizare.
miercuri, 24 octombrie 2012
Cum "un bucureştean" NU a cenzurat un comentariu despre Transilvania
Isăilă este unul dintre comentatorii cei mai activi de pe acest blog. Azi, la ora 09:01, el a scris următorul comentariu (vei înţelege imediat de ce îl citez în întregime):
"PDL a fost un partid regional, prin baza electorală, prin promovarea oamenilor. Urmăriți toate promovările lui Băsescu și vă veți convinge. Doctrina nu era regională, era un amestec de ciocoism bucureștean, spirit de moșneni și răzeși, nostalgii transilvănene interbelice ale legăturii extrem de strânse cu S.U.A (se mergea ușor atunci din Ardeal în America). Este singura explicație pe care o am a separării PDL -PNL dincolo de orgoliile liderilor, care, altfel, puteau fi rapid abandonați
Prin ARD, prin M.R. Ungureanu și M. Neamțu, chiar și prin „bucureștenismul temperat”al lui Vasile Blaga PDL se îndepărtează de aceste baze, renunță la promovarea mândriei locale, și asta poate fi o cauză a unui viitor eșec. Ungureanu și Neamțu mi se par desueți prin civismul și modernismul lor la scară națională (de fapt de București), când trăim epoca promovării diferențelor. Marea șansă a PDL este faptul că Ponta și Antonescu nu promovează nici ei specificul local. Era un proiect cu Transilvania social-democrată a lui Dâncu-Rus pe care Ponta l-a „amânat”. PNL are un succes conjunctural în Hunedoara, Bihor, Sălaj, Satu-Mare și Maramureș care poate fi rapid stins.
După mine toată Europa trăiește o criză a dreptei, a trecerii de la naționalisme la europenism/regionalisme. Veți vedea după perioada social-democrată a Germaniei, care sunt curios și eu cum va evolua în raport cu „sărăntocii din Sud”, că în Germania se va ridica „partidele landurilor”. Nu prea văd ce interese comune serioase are Baden-Wurtemberg cu Berlinul plin de ruși (sau polonezi, ucraineni)."
Comentariul a apărut pe blog în mod automat. Nu a fost oprit în moderare, nu a fost trecut în spam.
În orele următoare, Isăilă a promovat prin Facebook faptul că eu aş fi cenzurat comentariul. Dar textul pe care îl citează pe Facebook nu este exact acelaşi, ci unul care include un paragraf în plus:
"M.R. Ungureanu trebuia să concureze la prietenii lui moldoveni, Gheorghe Flutur, în Suceava, sau Gheorghe Ștefan, în Neamț (în locul Elenei Udrea). Cel mai probabil pocăiții din Arad i-o vor coace, încât nu va intra în Parlament chiar dacă va ieși pe primul loc, alți colegi din ARD fiind mai bine plasați”".
Postările lui Isăilă de pe Sociollogica apar astfel: primul comentariu în imaginea de mai jos este cel de la 09:01. Al doilea în imagine, dar primul în ordine cronologică (ora 8:58) ... a fost şters de către autorul său.
Mă bucur că, la ora 10:41, Isăilă mi-a atras atenţia asupra faptului că va promova public că aş fi cenzurat comentariul. Nu înţeleg la care se referă, dacă comentariul de la ora 09:01 nu a apărut pe site imediat sau dacă a apărut la altă postare decât cea la care Isăilă se aştepta să apară sau dacă Isăilă a apăsat din greşeală butonul de ştergere pentru comentariul cu un paragraf în plus, etc etc etc.
Niciunul dintre comentarii NU a fost cenzurat.
Motivul pentru care am făcut din acest eveniment un subiect de postare este următorul: cenzura - chiar şi când vine vorba de un blog pe care-l controlezi în întregime - este o armă cu două tăişuri. Am cenzurat de-a lungul timpului comentarii injurioase la adresa unor persoane atâta timp cât erau neargumentate, postări propagandiste fără legătură cu subiectul discuţiei şi alte intervenţii de acest tip. Dar atât. De câteva luni încoace principiul de la care pornesc este să NU cenzurez un comentariu, mai ales de la persoane care-şi asumă identitatea şi nu "o semnează anonimă". Doar dacă am argumente puternice şterg comentariul respectiv.
Sper că Isăilă, ca şi cei care au citit anunţurile lui pe Facebook sub titlul "Iată ce mi-a cenzurat un bucureştean (Barbu Mateescu)", au înţeles cum stă de fapt situaţia şi că la mijloc este o neînţelegere pentru care nu am nicio responsabilitate.
"PDL a fost un partid regional, prin baza electorală, prin promovarea oamenilor. Urmăriți toate promovările lui Băsescu și vă veți convinge. Doctrina nu era regională, era un amestec de ciocoism bucureștean, spirit de moșneni și răzeși, nostalgii transilvănene interbelice ale legăturii extrem de strânse cu S.U.A (se mergea ușor atunci din Ardeal în America). Este singura explicație pe care o am a separării PDL -PNL dincolo de orgoliile liderilor, care, altfel, puteau fi rapid abandonați
Prin ARD, prin M.R. Ungureanu și M. Neamțu, chiar și prin „bucureștenismul temperat”al lui Vasile Blaga PDL se îndepărtează de aceste baze, renunță la promovarea mândriei locale, și asta poate fi o cauză a unui viitor eșec. Ungureanu și Neamțu mi se par desueți prin civismul și modernismul lor la scară națională (de fapt de București), când trăim epoca promovării diferențelor. Marea șansă a PDL este faptul că Ponta și Antonescu nu promovează nici ei specificul local. Era un proiect cu Transilvania social-democrată a lui Dâncu-Rus pe care Ponta l-a „amânat”. PNL are un succes conjunctural în Hunedoara, Bihor, Sălaj, Satu-Mare și Maramureș care poate fi rapid stins.
După mine toată Europa trăiește o criză a dreptei, a trecerii de la naționalisme la europenism/regionalisme. Veți vedea după perioada social-democrată a Germaniei, care sunt curios și eu cum va evolua în raport cu „sărăntocii din Sud”, că în Germania se va ridica „partidele landurilor”. Nu prea văd ce interese comune serioase are Baden-Wurtemberg cu Berlinul plin de ruși (sau polonezi, ucraineni)."
Comentariul a apărut pe blog în mod automat. Nu a fost oprit în moderare, nu a fost trecut în spam.
În orele următoare, Isăilă a promovat prin Facebook faptul că eu aş fi cenzurat comentariul. Dar textul pe care îl citează pe Facebook nu este exact acelaşi, ci unul care include un paragraf în plus:
"M.R. Ungureanu trebuia să concureze la prietenii lui moldoveni, Gheorghe Flutur, în Suceava, sau Gheorghe Ștefan, în Neamț (în locul Elenei Udrea). Cel mai probabil pocăiții din Arad i-o vor coace, încât nu va intra în Parlament chiar dacă va ieși pe primul loc, alți colegi din ARD fiind mai bine plasați”".
Postările lui Isăilă de pe Sociollogica apar astfel: primul comentariu în imaginea de mai jos este cel de la 09:01. Al doilea în imagine, dar primul în ordine cronologică (ora 8:58) ... a fost şters de către autorul său.
Mă bucur că, la ora 10:41, Isăilă mi-a atras atenţia asupra faptului că va promova public că aş fi cenzurat comentariul. Nu înţeleg la care se referă, dacă comentariul de la ora 09:01 nu a apărut pe site imediat sau dacă a apărut la altă postare decât cea la care Isăilă se aştepta să apară sau dacă Isăilă a apăsat din greşeală butonul de ştergere pentru comentariul cu un paragraf în plus, etc etc etc.
Niciunul dintre comentarii NU a fost cenzurat.
Motivul pentru care am făcut din acest eveniment un subiect de postare este următorul: cenzura - chiar şi când vine vorba de un blog pe care-l controlezi în întregime - este o armă cu două tăişuri. Am cenzurat de-a lungul timpului comentarii injurioase la adresa unor persoane atâta timp cât erau neargumentate, postări propagandiste fără legătură cu subiectul discuţiei şi alte intervenţii de acest tip. Dar atât. De câteva luni încoace principiul de la care pornesc este să NU cenzurez un comentariu, mai ales de la persoane care-şi asumă identitatea şi nu "o semnează anonimă". Doar dacă am argumente puternice şterg comentariul respectiv.
Sper că Isăilă, ca şi cei care au citit anunţurile lui pe Facebook sub titlul "Iată ce mi-a cenzurat un bucureştean (Barbu Mateescu)", au înţeles cum stă de fapt situaţia şi că la mijloc este o neînţelegere pentru care nu am nicio responsabilitate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
