Procentul de români care au încredere mare sau foarte mare într-un politician sau altul (sursa: IMAS). Ianuarie 2011 vs. decembrie 2011, om cu om:
Traian Băsescu
ianuarie: 11,5%
decembrie: 12,9%
Emil Boc
ianuarie: 8,3%
decembrie: 9,7%
Vasile Blaga:
ianuarie: 11,7%
decembrie: 14,3%
Victor Ponta
ianuarie: 25,2%
decembrie: 19,6%
Crin Antonescu
ianuarie: 27,9%
decembrie: 27,1%
Mircea Geoană
ianuarie: 16,2%
decembrie: 11,1%
Corneliu Vadim Tudor
ianuarie: 10,2%
decembrie: 12,4%
Puterea câştigă în medie 1,8%.
Duo-ul USL pierde în medie 3,2% (din care un procent în decembrie).
Criza de leadership este oribilă. Ultima dată când încrederea într-un politician era la cote mai mari de 35%, Traian Băsescu tocmai fusese ales preşedinte. 35%! Emil Constantinescu decidea în 2000 să nu mai candideze într-un moment când încrederea în el era la cota de 30%. Niciun politician român n-a atins acest nivel din luna iunie.
Vom avea un an interesant.
vineri, 30 decembrie 2011
joi, 29 decembrie 2011
Scorul USL: IMAS (49%) vs. Avangarde (59%). O explicaţie de bun simţ statistic.
Se dă următoarea situaţie:
IMAS, sondaj realizat în perioada 9-17 decembrie 2011:
Intenţie de vot pentru USL: 49%
Avangarde, sondaj realizat în perioada 1-15 decembrie 2011:
Intenţie de vot pentru USL: 59%
Ambele sondaje au o marjă de eroare de 3%. Păi între 49 şi 59 e mult mai mult decât 6 (adică 2 marje de eroare).
Vai de mine şi de noi. Triş!
Sau NU. Mare grijă:
% din populaţie care intenţionează să voteze:
Conform IMAS, 65% (informaţia este ascunsă aici, în ultimul paragraf).
Conform Avangarde, 53%.
Cât reprezintă atunci votanţii USL din totalul populaţiei României?
Conform IMAS, 49% din 65%, adică 31,85%.
Conform Avangarde, 59% din 53%, adică 31,27%.
Nu mai e triş.
Ce înseamnă toată cifrăraia de mai sus? Atât IMAS cât şi Avangarde arată că susţinerea pentru USL este de 31% din totalul populaţiei României. Subiectul asupra căruia diferă este câţi români vin la vot (sau pretind că o vor face). Simplu spus, cu cât mai mulţi români vin la vot - dar nu pentru USL, ci pentru PDL, PRM, PP, Noua Dreaptă, etc. - cu atât procentul USL scade. Din motive care ţin de eşantionare, întrebări, dar şi context, % românilor care votează pare diferit.
Pe scurt: da, USL are o problemă. Problema nu este pierderea de votanţi (USL se învârte în jurul a 31-32% din populaţie de multe luni). Problema este că oameni care spuneau că nu votează şi-au schimbat părerea - vor să voteze, dar nu USL.
IMAS, sondaj realizat în perioada 9-17 decembrie 2011:
Intenţie de vot pentru USL: 49%
Avangarde, sondaj realizat în perioada 1-15 decembrie 2011:
Intenţie de vot pentru USL: 59%
Ambele sondaje au o marjă de eroare de 3%. Păi între 49 şi 59 e mult mai mult decât 6 (adică 2 marje de eroare).
Vai de mine şi de noi. Triş!
Sau NU. Mare grijă:
% din populaţie care intenţionează să voteze:
Conform IMAS, 65% (informaţia este ascunsă aici, în ultimul paragraf).
Conform Avangarde, 53%.
Cât reprezintă atunci votanţii USL din totalul populaţiei României?
Conform IMAS, 49% din 65%, adică 31,85%.
Conform Avangarde, 59% din 53%, adică 31,27%.
Nu mai e triş.
Ce înseamnă toată cifrăraia de mai sus? Atât IMAS cât şi Avangarde arată că susţinerea pentru USL este de 31% din totalul populaţiei României. Subiectul asupra căruia diferă este câţi români vin la vot (sau pretind că o vor face). Simplu spus, cu cât mai mulţi români vin la vot - dar nu pentru USL, ci pentru PDL, PRM, PP, Noua Dreaptă, etc. - cu atât procentul USL scade. Din motive care ţin de eşantionare, întrebări, dar şi context, % românilor care votează pare diferit.
Pe scurt: da, USL are o problemă. Problema nu este pierderea de votanţi (USL se învârte în jurul a 31-32% din populaţie de multe luni). Problema este că oameni care spuneau că nu votează şi-au schimbat părerea - vor să voteze, dar nu USL.
miercuri, 28 decembrie 2011
Gini - un alt fel de a privi România
Există pe lumea asta o unealtă simplă pentru a arăta cât de (in)egală este o societate. Se cheamă Indexul Gini, şi se calculează pe baza distribuţia averilor în societate.
Dacă indicele Gini într-o ţară are valoarea 100, un om deţine tot, iar restul cetăţenilor nu deţin nimic. Dacă indicele Gini are valoarea 0, vorbim de egalitate perfectă.
Din punct de vedere sociologic, povestea României din ultimii douăzeci de ani nu e măsurată de PIB. Sau de partidul aflat la putere. Sau de numele preşedintelui. Ci de Gini.
Sunt multe informaţii pe care n-am putut să le pun în grafic (pentru că devenea ilizibil). Aşa că voi spune povestea "reală" a României în cuvinte.
Între 1991 şi 1992, Gini creşte de la 23,3 la 25,4. Adică cu aproape 10%. Două puncte în doar un an.
Între ianuarie 1992 şi ianuarie 1993, Gini saltă de la 25,4 la 28,2. Trei puncte în doar un an. O creştere de 11%. Voi reveni asupra acestui lucru mai jos.
Din 1993 până în 1998, Gini rămâne aproape stabil: de la 28,2 la 29,4. Cinci ani - 1 punct.
Din 1998 până în ianuarie 2000, Gini rămâne în continuare aproape stabil: 29,4 - 30,2.
Isărescu prim-ministru. Gini: 30,25 - 30,57.
Epoca PSD: În 4 ani, o creştere de 1 punct.
Recapitulez acest paragraf: în 12 ani, o creştere de 10%. În total.
2005-2007: În 3 ani, o creştere de 6,8 puncte. Adică de 29% (!).
Criza (2008-2010): 3 ani, pentru prima dată după 1990 o scădere: de la 37,8 la 33,3 (adică 12%). Indicele de inegalitate este încă la un nivel superior celui din 2004.
Interpretare:
Banii s-au făcut în România în două etape. Prima dată: devreme. Foarte devreme. Gini a crescut cu 10% pe an doi ani consecutivi (1991 şi 1992). După care - practic - o pauză de treisprezece ani.
A doua perioadă a fost dată de Alianţa DA. Un rezultat evident al trecerii de la un sistem progresiv de taxare la cota unică. Gini nu măsoară prosperitatea, ci inegalitatea. Între 2005 şi 2007, unii şi-au mărit averea - în medie cu 29% faţă de cât aveau înainte ca Traian Băsescu să devină preşedinte. În alţi termeni, ceva mai puţin corecţi din punct de vedere economic: 7% din banii din România s-au dus spre cei care aveau deja 31% din banii din România. În 2007 eram ţara cu cel mai mare indice al inegalităţii din UE.
Iar acum? Suntem tot "peste media UE", cu criză cu tot. Media în UE este 30. La noi Gini are valoarea 33,3. Locul 5 în UE după două ţări baltice, Spania (cu şomaj 40% la tineri) şi Portugalia.
Diferenţa fundamentală între noi şi media UE este că cea din urmă a rămas stabilă în ultimii patru ani. Până şi în Grecia a scăzut mai puţin (1,4 puncte în 3 ani). România - din punct de vedere al inegalităţii - s-a prăbuşit rapid. Nivelarea - ca avere - a societăţii româneşti este cel mai drastic fenomen de acest tip din UE.
Şi încă n-avem datele din 2011.
Dacă indicele Gini într-o ţară are valoarea 100, un om deţine tot, iar restul cetăţenilor nu deţin nimic. Dacă indicele Gini are valoarea 0, vorbim de egalitate perfectă.
Din punct de vedere sociologic, povestea României din ultimii douăzeci de ani nu e măsurată de PIB. Sau de partidul aflat la putere. Sau de numele preşedintelui. Ci de Gini.
Între 1991 şi 1992, Gini creşte de la 23,3 la 25,4. Adică cu aproape 10%. Două puncte în doar un an.
Între ianuarie 1992 şi ianuarie 1993, Gini saltă de la 25,4 la 28,2. Trei puncte în doar un an. O creştere de 11%. Voi reveni asupra acestui lucru mai jos.
Din 1993 până în 1998, Gini rămâne aproape stabil: de la 28,2 la 29,4. Cinci ani - 1 punct.
Din 1998 până în ianuarie 2000, Gini rămâne în continuare aproape stabil: 29,4 - 30,2.
Isărescu prim-ministru. Gini: 30,25 - 30,57.
Epoca PSD: În 4 ani, o creştere de 1 punct.
Recapitulez acest paragraf: în 12 ani, o creştere de 10%. În total.
2005-2007: În 3 ani, o creştere de 6,8 puncte. Adică de 29% (!).
Criza (2008-2010): 3 ani, pentru prima dată după 1990 o scădere: de la 37,8 la 33,3 (adică 12%). Indicele de inegalitate este încă la un nivel superior celui din 2004.
Interpretare:
Banii s-au făcut în România în două etape. Prima dată: devreme. Foarte devreme. Gini a crescut cu 10% pe an doi ani consecutivi (1991 şi 1992). După care - practic - o pauză de treisprezece ani.
A doua perioadă a fost dată de Alianţa DA. Un rezultat evident al trecerii de la un sistem progresiv de taxare la cota unică. Gini nu măsoară prosperitatea, ci inegalitatea. Între 2005 şi 2007, unii şi-au mărit averea - în medie cu 29% faţă de cât aveau înainte ca Traian Băsescu să devină preşedinte. În alţi termeni, ceva mai puţin corecţi din punct de vedere economic: 7% din banii din România s-au dus spre cei care aveau deja 31% din banii din România. În 2007 eram ţara cu cel mai mare indice al inegalităţii din UE.
Iar acum? Suntem tot "peste media UE", cu criză cu tot. Media în UE este 30. La noi Gini are valoarea 33,3. Locul 5 în UE după două ţări baltice, Spania (cu şomaj 40% la tineri) şi Portugalia.
Diferenţa fundamentală între noi şi media UE este că cea din urmă a rămas stabilă în ultimii patru ani. Până şi în Grecia a scăzut mai puţin (1,4 puncte în 3 ani). România - din punct de vedere al inegalităţii - s-a prăbuşit rapid. Nivelarea - ca avere - a societăţii româneşti este cel mai drastic fenomen de acest tip din UE.
Şi încă n-avem datele din 2011.
marți, 27 decembrie 2011
Moment de inflexiune?
Conform ultimului sondaj realizat de IMAS şi publicat de către Adevărul, scorul USL coboară sub 50%. Psihologic vorbind, acest moment este extrem de dificil pentru Opoziţie şi excepţional pentru Putere. Este posibil ca migraţia primarilor şi parlamentarilor către PDL/UNPR să se accelereze în perioada următoare.
Atrag atenţia creşterea PRM (de pe urma PP?) şi evoluţia solidă a PDL, în ciuda scandalurilor de corupţie.
Din nefericire, nu se menţionează o informaţie de maximă importanţă şi anume procentul de votanţi potenţiali din populaţie ca atare.
USL plăteşte, din punctul meu de vedere, penalităţi pentru un discurs predictibil. Nu este de ajuns să spui "ei sunt răi". Trebuie să vii şi cu soluţii - elemente constructive. Alianţa DA a însemnat în 2004 atât "ţepe în Piaţa Victoriei" cât şi "16%". O comparaţie şi mai evidentă poate fi făcută cu CDR în 1996.
Mă aştept ca în plan public şi privat să se supra-liciteze scandalul Geoană. Astfel, o problemă sistemică a strategiei de comunicare a USL ar fi aruncată sub preş - o atitudine obişnuită pentru toţi politicienii români, indiferent de partidul căruia i-au aparţinut sau îi vor aparţine.
USL poate încă obţine puterea cu lejeritate dacă se introduce votul uninominal într-un singur tur.
UDMR nu pare să sufere din cauza altor organizaţii de etnie maghiară. Oare chestionarul le-a inclus? Sau vorbim de întrebări deschise?
Atrag atenţia creşterea PRM (de pe urma PP?) şi evoluţia solidă a PDL, în ciuda scandalurilor de corupţie.
Din nefericire, nu se menţionează o informaţie de maximă importanţă şi anume procentul de votanţi potenţiali din populaţie ca atare.
USL plăteşte, din punctul meu de vedere, penalităţi pentru un discurs predictibil. Nu este de ajuns să spui "ei sunt răi". Trebuie să vii şi cu soluţii - elemente constructive. Alianţa DA a însemnat în 2004 atât "ţepe în Piaţa Victoriei" cât şi "16%". O comparaţie şi mai evidentă poate fi făcută cu CDR în 1996.
Mă aştept ca în plan public şi privat să se supra-liciteze scandalul Geoană. Astfel, o problemă sistemică a strategiei de comunicare a USL ar fi aruncată sub preş - o atitudine obişnuită pentru toţi politicienii români, indiferent de partidul căruia i-au aparţinut sau îi vor aparţine.
USL poate încă obţine puterea cu lejeritate dacă se introduce votul uninominal într-un singur tur.
UDMR nu pare să sufere din cauza altor organizaţii de etnie maghiară. Oare chestionarul le-a inclus? Sau vorbim de întrebări deschise?
vineri, 23 decembrie 2011
UNPR nu duce lipsă de idei
Conform EvZ:
"Uniunea Social Progresistă (USP) se lansează astăzi la Palatul Parlamentului. La lansarea platformei de centru stânga vor participa preşedinţii UNPR Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu, secretarul general al UNPR Neculai Onţanu, numeroase personalităţi, dar şi aproximativ 1.000 de invitaţi din toate mediile socio-profesionale."
Dilema: dacă votanţii domnilor Onţanu, Piedone, şi ai atâtor altor primari vor vota din greşeală USL pentru că vor confunda un US cu altul?
Sugestii: ca plan hiper-secret de câştigare al alegerilor, coaliţia aflată la guvernare poate face congrese de urgenţă în primăvară, cu care ocazie ar alege nume care să exprime cu adevărat esenţa guvernării actuale. Pentru PDL, m-aş gândi la Partidul Naţiunii Libertariene. UNPR ar putea atunci deveni Platforma Societăţii Deschise.
Totul e ca USL să nu se prindă. Pentru că atunci şi ei ar putea - prin iunie, că e timp - să se rebrănduiască drept "Promitem Democraţie şi Libertate". Şi asta nu-i nimic. Potrivit literei "m" de la paragraful 2 al art.4 din legea 323/2003, şi Traian Băsescu îşi poate schimba numele - adoptând prenumele "Antonescu" şi numele "Crin" (nu invers!), caz în care Emil Boc poate deveni "Băsescu Traian" (un pas înainte!).
Atunci, cu adevărat, se va putea vorbi de haos.
Week-end plăcut!
"Uniunea Social Progresistă (USP) se lansează astăzi la Palatul Parlamentului. La lansarea platformei de centru stânga vor participa preşedinţii UNPR Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu, secretarul general al UNPR Neculai Onţanu, numeroase personalităţi, dar şi aproximativ 1.000 de invitaţi din toate mediile socio-profesionale."
Dilema: dacă votanţii domnilor Onţanu, Piedone, şi ai atâtor altor primari vor vota din greşeală USL pentru că vor confunda un US cu altul?
Sugestii: ca plan hiper-secret de câştigare al alegerilor, coaliţia aflată la guvernare poate face congrese de urgenţă în primăvară, cu care ocazie ar alege nume care să exprime cu adevărat esenţa guvernării actuale. Pentru PDL, m-aş gândi la Partidul Naţiunii Libertariene. UNPR ar putea atunci deveni Platforma Societăţii Deschise.
Totul e ca USL să nu se prindă. Pentru că atunci şi ei ar putea - prin iunie, că e timp - să se rebrănduiască drept "Promitem Democraţie şi Libertate". Şi asta nu-i nimic. Potrivit literei "m" de la paragraful 2 al art.4 din legea 323/2003, şi Traian Băsescu îşi poate schimba numele - adoptând prenumele "Antonescu" şi numele "Crin" (nu invers!), caz în care Emil Boc poate deveni "Băsescu Traian" (un pas înainte!).
Atunci, cu adevărat, se va putea vorbi de haos.
Week-end plăcut!
joi, 22 decembrie 2011
22 de ani în 22 de cuvinte
Azi se împlinesc 22 de ani de la revoluţie. Cvasi-bilanţ în 22 de cuvinte:
(Sursa: ARP).
Mai mulţi decât cei peste 60 de ani (18%).
Mai mulţi decât cei cu vârsta între 45 şi 59 de ani (16%).
Mai mulţi, de fapt, decât orice categorie de vârstă.
32,7% dintre românii cu vârsta între 18 şi 29 de ani cred că în România ar trebui să existe un singur partid.
(Sursa: ARP).
Mai mulţi decât cei peste 60 de ani (18%).
Mai mulţi decât cei cu vârsta între 45 şi 59 de ani (16%).
Mai mulţi, de fapt, decât orice categorie de vârstă.
miercuri, 21 decembrie 2011
Fără pasiune: despre moţiunile de cenzură din ultimele 18 luni
Moţiuni de cenzură anti-Boc, după momentul 2009:
"Opriţi genocidul social!", 8 iunie 2010. Mare agitaţie mare. Tăierile în toi. 228 de voturi pentru. Au lipsit 8.
"Moţiunea României majoritare, moţiune populară". 18 octombrie 2010. 219 voturi pentru.
"Legea Educaţiei Naţionale, o lege anti-educaţie şi anti-românească". 29 octombrie 2010. N-a mai fost dezbătută. Precum majoritatea subiectelor legate de educaţie.
"Legea privind salarizarea în anul 2011 - ultima "ţeapă" trasă românilor de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc". 15 decembrie 2010. 190 de voturi pentru.
"Legea salarizării guvernului iresponsabil". 23 decembrie 2010. Dezbatere întreruptă de domnul Sobaru. 0 voturi pentru, 0 împotrivă.
"Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate". 8 martie 2011. 212 voturi pentru.
Pentru că acest cuvânt e mult prea la modă, puteţi vedea două trend-uri...
228 - 219 - 212 (cu un mic accident între a treia şi a patra moţiune la care s-a votat)
SAU
228 - 219 - 190 (punct mort) - 212 (urcare).
"Opriţi genocidul social!", 8 iunie 2010. Mare agitaţie mare. Tăierile în toi. 228 de voturi pentru. Au lipsit 8.
"Moţiunea României majoritare, moţiune populară". 18 octombrie 2010. 219 voturi pentru.
"Legea Educaţiei Naţionale, o lege anti-educaţie şi anti-românească". 29 octombrie 2010. N-a mai fost dezbătută. Precum majoritatea subiectelor legate de educaţie.
"Legea privind salarizarea în anul 2011 - ultima "ţeapă" trasă românilor de guvernarea Băsescu-Udrea-Boc". 15 decembrie 2010. 190 de voturi pentru.
"Legea salarizării guvernului iresponsabil". 23 decembrie 2010. Dezbatere întreruptă de domnul Sobaru. 0 voturi pentru, 0 împotrivă.
"Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate". 8 martie 2011. 212 voturi pentru.
Pentru că acest cuvânt e mult prea la modă, puteţi vedea două trend-uri...
228 - 219 - 212 (cu un mic accident între a treia şi a patra moţiune la care s-a votat)
SAU
228 - 219 - 190 (punct mort) - 212 (urcare).
marți, 20 decembrie 2011
Crizuiri
În 2011, valoarea exporturilor a crescut cu 24% faţă de anul anterior, iar salariile din mediul privat au crescut cu 5%. Diferenţa (24-5) s-a dus pe credite, impozite.. dar şi consum. Mai puţin la angajaţi. Mai mult la patroni.
În 2008, când în România curgeau lapte şi miere, valoarea exporturilor creştea cu 13,8% faţă de anul anterior, iar salariile din mediul privat cu... 15% faţă de anul anterior. Foarte bine dacă erai angajat. Foarte rău dacă erai patron.
E bine să specificăm pentru cine e criză, şi cât de puternic te afectează ea.
În 2008, când în România curgeau lapte şi miere, valoarea exporturilor creştea cu 13,8% faţă de anul anterior, iar salariile din mediul privat cu... 15% faţă de anul anterior. Foarte bine dacă erai angajat. Foarte rău dacă erai patron.
E bine să specificăm pentru cine e criză, şi cât de puternic te afectează ea.
vineri, 16 decembrie 2011
Gallup despre politică, dar nu despre partide
Sondaj pe site-ul Fundaţiei Soroş. Observaţii pt. cafeaua de vineri dimineaţă:
În România este acum cel mai ridicat nivel de interes faţă de viaţa politică la nivel naţional din 2002 încoace şi faţă de viaţa politică locală din 2001 încoace...
... pe de altă parte, vorbim de variaţii în intervalele 23-34% şi 19-29%.
Toate întrebările clasice privind extinderea puterilor preşedintelui ("Credeţi că preşedintele României are prea puţină putere?" "Credeţi că preşedintele ar trebui să poată dizolva Parlamentul oricând doreşte?" "Credeţi că preşedintele ar trebui să poată demite Guvernul în situaţii dificile?") primesc un număr mai mic de răspunsuri pozitive decât în urmă cu câţiva ani. Lipsa de popularitate a preşedintelui în funcţie are un impact evident asupra răspunsurilor...
... cu excepţia celor privind sistemul de vot. Votul uninominal este în continuare susţinut de mai mult de jumătate din populaţie (deşi în doi ani s-a dublat susţinerea pentru votul pe liste). Sunt curios dacă cei 56% care consideră că votul uninominal e de preferat consideră că alegerile din 2008 au fost uninominale sau nu.
Niciodată favorabilitatea faţă de monarhie n-a fost la un nivel mai înalt...
... pe de altă parte, o mare parte din susţinere vine din expunerea mediatică făcută regelui de ... preşedinte, şi va dispărea în următoarele luni, pentru că nimeni din mediul politic nu va încerca să ridice mănuşa.
47% dintre români cred că limita de două mandate prezidenţiale ar trebui să nu se aplice preşedinţilor "buni".
... 44% cred în menţinerea limitei indiferent ce şi cum.
În România este acum cel mai ridicat nivel de interes faţă de viaţa politică la nivel naţional din 2002 încoace şi faţă de viaţa politică locală din 2001 încoace...
... pe de altă parte, vorbim de variaţii în intervalele 23-34% şi 19-29%.
Toate întrebările clasice privind extinderea puterilor preşedintelui ("Credeţi că preşedintele României are prea puţină putere?" "Credeţi că preşedintele ar trebui să poată dizolva Parlamentul oricând doreşte?" "Credeţi că preşedintele ar trebui să poată demite Guvernul în situaţii dificile?") primesc un număr mai mic de răspunsuri pozitive decât în urmă cu câţiva ani. Lipsa de popularitate a preşedintelui în funcţie are un impact evident asupra răspunsurilor...
... cu excepţia celor privind sistemul de vot. Votul uninominal este în continuare susţinut de mai mult de jumătate din populaţie (deşi în doi ani s-a dublat susţinerea pentru votul pe liste). Sunt curios dacă cei 56% care consideră că votul uninominal e de preferat consideră că alegerile din 2008 au fost uninominale sau nu.
Niciodată favorabilitatea faţă de monarhie n-a fost la un nivel mai înalt...
... pe de altă parte, o mare parte din susţinere vine din expunerea mediatică făcută regelui de ... preşedinte, şi va dispărea în următoarele luni, pentru că nimeni din mediul politic nu va încerca să ridice mănuşa.
47% dintre români cred că limita de două mandate prezidenţiale ar trebui să nu se aplice preşedinţilor "buni".
... 44% cred în menţinerea limitei indiferent ce şi cum.
miercuri, 14 decembrie 2011
O dilemă pentru oameni inteligenţi
Situaţie:
Eşti un partid de dreapta care nu crede în consensualism. Ai ajuns la putere. Porneşti o reformă masivă a statului: legi noi privind justiţia, administraţia publică, chiar şi o nouă Constituţie. Situaţia nu e roză: din cauza crizei ai mărit TVA. Discursul tău public a divizat ţara: susţinătorii tăi te adoră, iar oponenţii te scuipă între ochi.
Vrei să schimbi legea electorală, reducând numărul de parlamentari. Mai mult, vrei să schimbi sistemul electoral: uninominal într-un singur tur, cu un procent mic de mandate urmând să fie distribuit proporţional.
E o idee bună?
Gândeşte-te cu grijă.
Este o idee foarte bună. Pentru că în Ungaria, tu - adică partidul FIDESZ - ai 47% din voturi, în timp ce opoziţia constă în principal din două partide, care împreună nu ar strânge atâtea voturi câte ai tu. Iar reforma electorală pe care vrei să o introduci te-ar ajuta enorm.
În România, pe de altă parte, PDL este mai degrabă în situaţia opoziţiei din Ungaria, adică este favorizat de sistemul proporţional.
Detaliu pentru cine crede în carismă precum în legea gravitaţiei:
Viktor Orban, liderul Fidesz, e cel mai popular politician din Ungaria (38% dintre maghiari au încredere mare sau foarte mare în el).
Liderii PDL nu obţin împreună 38%.
Eşti un partid de dreapta care nu crede în consensualism. Ai ajuns la putere. Porneşti o reformă masivă a statului: legi noi privind justiţia, administraţia publică, chiar şi o nouă Constituţie. Situaţia nu e roză: din cauza crizei ai mărit TVA. Discursul tău public a divizat ţara: susţinătorii tăi te adoră, iar oponenţii te scuipă între ochi.
Acum întrebarea:
Vrei să schimbi legea electorală, reducând numărul de parlamentari. Mai mult, vrei să schimbi sistemul electoral: uninominal într-un singur tur, cu un procent mic de mandate urmând să fie distribuit proporţional.
E o idee bună?
Gândeşte-te cu grijă.
Răspunsul pe care îl propun în nume personal:
Este o idee foarte bună. Pentru că în Ungaria, tu - adică partidul FIDESZ - ai 47% din voturi, în timp ce opoziţia constă în principal din două partide, care împreună nu ar strânge atâtea voturi câte ai tu. Iar reforma electorală pe care vrei să o introduci te-ar ajuta enorm.
În România, pe de altă parte, PDL este mai degrabă în situaţia opoziţiei din Ungaria, adică este favorizat de sistemul proporţional.
Detaliu pentru cine crede în carismă precum în legea gravitaţiei:
Viktor Orban, liderul Fidesz, e cel mai popular politician din Ungaria (38% dintre maghiari au încredere mare sau foarte mare în el).
Liderii PDL nu obţin împreună 38%.
marți, 13 decembrie 2011
Sondaj Soroş/Gallup: certitudini şi enigme
Detalii privind sondajul: aici.
Certitudini: Scena politică s-a stabilizat în ultimele luni (50/55 - 18/20), ceea ce nu e deloc surprinzător având în vedere că, în mod real, nu s-a întâmplat nimic semnificativ. Nu toate temele din prim-planul discuţiilor politice au relevanţă pentru populaţie ca atare. Mai mult, scena s-a stabilizat la nivelul liderilor şi mesajelor: Elena Udrea, Victor Ponta, etc. sunt persoane predictibile, prezente de mult timp în prim-plan, iar publicul şi-a format deja o părere despre ei. Sondajul a fost efectuat înainte de demararea procesului de suspendare al preşedintelui - un fenomen care nu ar surprinde nici pe votanţii PDL şi nici pe cei ai USL. Cel mai mult va întări ataşamentul acestora faţă de tabăra pe care o susţin deja.
În continuare USL pare a fi avantajat de răsfirarea votului. Între 10 şi 15% din voturi s-ar duce la partide care nu intră în parlament, lucru de care este avantajat întotdeauna partidul sau organizaţia politică aflată pe primul loc în opţiunile alegătorilor (pentru că redistribuirea se face în funcţie de procentele primite... şi asta pentru că vom avea sistemul de vot din 2008, nu-i aşa, Mr. Igaş?).
Enigme. După cum afirmam şi aici, este dificil să utilizezi un eşantion naţional pentru a trage concluzii despre regiuni. De aceea, conform IMAS scorul USL în Bucureşti este peste media pe ţară, iar pentru Gallup scorul USL este sub media pe ţară.
Surprinde susţinerea mare pentru USL în cadrul votanţilor care spun că vor veni la vot cu siguranţă. M-aş fi aşteptat ca votanţii PDL să fie extrem de mobilizaţi psihic, iar susţinerea pentru USL să fie largă în rândul celor care poate vor vota, pe ideea unui vot anti-putere difuz şi slab motivat (lucru confirmat şi de alte sondaje din ultimele luni). Sondajul Gallup-Soroş susţine că lucrurile stau invers, şi că PDL ar avea probleme cu mobilizarea.
Cheia situaţiei este următoarea: "La data sondajului (noiembrie 2011), doar 47% dintre respondenţi au răspuns că vor merge cu siguranţă să voteze, iar 24% că probabil vor merge." Câţi din cei 24% vor veni de fapt? Care va fi profilul lor? Ce îi va motiva şi cum îi va motiva să vină la vot?
Notă de mansardă: Surprinde plăcut reacţia lui Cristian Preda. În sensul că măcar cineva are o reacţie.
Notă de subsol: Un scandal urât: Sebastian Lăzăroiu susţine că, în 2004, pe când lucra pentru Alianţa D.A., a livrat PSD sondaje cu date false (... dar despre care PSD nu ştia că sunt falsificate) în schimbul "dosarelor pesediştilor cu afaceri necurate".
Îl felicit. Prin comparaţie, a fi plătit cu bani e de-a dreptul plictisitor.
......
.....
....
...
..
Vrea cineva două-trei sondaje?
Certitudini: Scena politică s-a stabilizat în ultimele luni (50/55 - 18/20), ceea ce nu e deloc surprinzător având în vedere că, în mod real, nu s-a întâmplat nimic semnificativ. Nu toate temele din prim-planul discuţiilor politice au relevanţă pentru populaţie ca atare. Mai mult, scena s-a stabilizat la nivelul liderilor şi mesajelor: Elena Udrea, Victor Ponta, etc. sunt persoane predictibile, prezente de mult timp în prim-plan, iar publicul şi-a format deja o părere despre ei. Sondajul a fost efectuat înainte de demararea procesului de suspendare al preşedintelui - un fenomen care nu ar surprinde nici pe votanţii PDL şi nici pe cei ai USL. Cel mai mult va întări ataşamentul acestora faţă de tabăra pe care o susţin deja.
În continuare USL pare a fi avantajat de răsfirarea votului. Între 10 şi 15% din voturi s-ar duce la partide care nu intră în parlament, lucru de care este avantajat întotdeauna partidul sau organizaţia politică aflată pe primul loc în opţiunile alegătorilor (pentru că redistribuirea se face în funcţie de procentele primite... şi asta pentru că vom avea sistemul de vot din 2008, nu-i aşa, Mr. Igaş?).
Enigme. După cum afirmam şi aici, este dificil să utilizezi un eşantion naţional pentru a trage concluzii despre regiuni. De aceea, conform IMAS scorul USL în Bucureşti este peste media pe ţară, iar pentru Gallup scorul USL este sub media pe ţară.
Surprinde susţinerea mare pentru USL în cadrul votanţilor care spun că vor veni la vot cu siguranţă. M-aş fi aşteptat ca votanţii PDL să fie extrem de mobilizaţi psihic, iar susţinerea pentru USL să fie largă în rândul celor care poate vor vota, pe ideea unui vot anti-putere difuz şi slab motivat (lucru confirmat şi de alte sondaje din ultimele luni). Sondajul Gallup-Soroş susţine că lucrurile stau invers, şi că PDL ar avea probleme cu mobilizarea.
Cheia situaţiei este următoarea: "La data sondajului (noiembrie 2011), doar 47% dintre respondenţi au răspuns că vor merge cu siguranţă să voteze, iar 24% că probabil vor merge." Câţi din cei 24% vor veni de fapt? Care va fi profilul lor? Ce îi va motiva şi cum îi va motiva să vină la vot?
Notă de mansardă: Surprinde plăcut reacţia lui Cristian Preda. În sensul că măcar cineva are o reacţie.
Notă de subsol: Un scandal urât: Sebastian Lăzăroiu susţine că, în 2004, pe când lucra pentru Alianţa D.A., a livrat PSD sondaje cu date false (... dar despre care PSD nu ştia că sunt falsificate) în schimbul "dosarelor pesediştilor cu afaceri necurate".
Îl felicit. Prin comparaţie, a fi plătit cu bani e de-a dreptul plictisitor.
......
.....
....
...
..
Vrea cineva două-trei sondaje?
luni, 12 decembrie 2011
Fără nici o legătură cu comasarea
Slogan la manifestaţiile de sâmbătă din Moscova, unde 30 000 de oameni au protestat legat de alegerile recente:
"Vreau renumărarea voturilor. Eu nu am votat cu ticăloşii ăştia. Eu am votat cu ceilalţi ticăloşi!"
Sursa: The Economist.
"Vreau renumărarea voturilor. Eu nu am votat cu ticăloşii ăştia. Eu am votat cu ceilalţi ticăloşi!"
Sursa: The Economist.
vineri, 9 decembrie 2011
Un gând
Reguli noi în zona euro -> Noi le adoptăm -> Trebuie modificări în Constituţie -> Trebuie referendum -> Ca să economisim bani, se va ţine în aceeaşi zi cu localele şi cu parlamentarele -> "Vreţi să rămânem în UE? Vreţi să avem Euro? Vreţi să nu ne omoare criza (şi mai mult)? Vreţi să nu intrăm sub controlul ruşilor? Votaţi Constituţia propusă de PDL."
De azi, principalul partid de guvernământ poate monopoliza tema noii Constituţii în moduri variate şi frumoase, aproape toate fiind un şah la USL. Pe de altă parte, opoziţia are avantajul că fără parlamentarii săi, nu se pot atinge două treimi din voturile necesare adoptării unei noi Constituţii în parlament.
De azi, principalul partid de guvernământ poate monopoliza tema noii Constituţii în moduri variate şi frumoase, aproape toate fiind un şah la USL. Pe de altă parte, opoziţia are avantajul că fără parlamentarii săi, nu se pot atinge două treimi din voturile necesare adoptării unei noi Constituţii în parlament.
joi, 8 decembrie 2011
Şi imperiile se dărâmă, nu-i aşa?
Sursa ideii: The Politikal Blog.
Alegerile din Polonia, 2007. Cu portocaliu: districte câştigate de Platforma Civică. Cu albastru: partidul Lege şi Justiţie.
Bucăţica portocalie-galbenă din centrul zonei albastre este capitala Varşovia.
Mda.
Oare.. oare cu ce seamănă harta de mai sus?!
Cred că ştiu.
Imaginea de sus este exact cea la care v-aţi uitat mai înainte, dar scalată.
Imaginea de jos, aceeaşi zonă a Europei, adică Polonia de azi, dar cu 150 de ani mai devreme.
În stânga, cu gri: imperiul german.
În dreapta, cu un verde cam emoţionat: imperiul ţarist.
Alegerile din Polonia, 2007. Cu portocaliu: districte câştigate de Platforma Civică. Cu albastru: partidul Lege şi Justiţie.
Bucăţica portocalie-galbenă din centrul zonei albastre este capitala Varşovia.
Mda.
Oare.. oare cu ce seamănă harta de mai sus?!
Cred că ştiu.
Imaginea de sus este exact cea la care v-aţi uitat mai înainte, dar scalată.
Imaginea de jos, aceeaşi zonă a Europei, adică Polonia de azi, dar cu 150 de ani mai devreme.
În stânga, cu gri: imperiul german.
În dreapta, cu un verde cam emoţionat: imperiul ţarist.
miercuri, 7 decembrie 2011
Naţie bolnavă - partea 4
Sociologia nu înseamnă doar statistici. Există şi o componentă calitativă. Prin ea, sociologul descoperă umorul, ironia, tragismul şi frumuseţea universului pe care îl studiază... şi prin acestea, extrage informaţie - la fel de sociologică ca şi o deviaţie standard.
" [Revoluţia bolşevică] ar fi trebuit să înceapă cu ocuparea Palatului Marinsky de către marinari pro-bolşevici. Semnalul urma să fie dat de bubuitul tunurilor din Fortăreaţa Petru-şi-Paul, Bastilia regimului ţarist. (...) La momentul decisiv, Lenin a descoperit cu stupefacţie că tunurile din fortăreaţă erau piese de muzeu - arătau bine dar erau total nefuncţionale. Soldaţi au fost chemaţi să aducă tunuri din barăci. Tunuri au fost aduse. Dar nu existau obuze pentru ele. În disperare, Lenin a trimis un mesager marinarilor: totul se amână câteva ore, nu se va folosi ca semnal o lovitură de tun, ci o lanternă roşie pusă în locul steagului de pe frontispiciul fortăreţei. A urmat o panică suprarealistă: Lenin greşise grav, bolşevicii nu aveau lanterne. Comisarul bolşevic Blagonravov a mers să caute o lampă prin oraş. Era însă întuneric - aşa că a căzut într-o groapă. Ulterior, s-a rătăcit. Când într-un final cineva i-a adus lui Lenin o lampă, ea n-a putut fi agăţată de frontispiciu. Şi nu era roşie."
Sursa: Orlando Figes, Tragedia Unei Naţiuni.
Şi acum un pic de carniţă cantitativă:
25 noiembrie 1917. Bolşevicii organizează alegeri. Fiind slabi în teritoriu, nu le-au furat (pe toate).
Rezultate:
Social-democraţii: 41% din voturi.
Bolsevicii: 23,5%
Partide naţionaliste pro-independenţă (finlandeze, armene, baltice, etc.) 11%
Liberalii 4,8%
Restul praf, sub 4%.
Dar... sistemul era uninominal. Deci aşa şi prin urmare:
Social-democraţii: 54% din locurile în parlament. Majoritate absolută.
Bolşevicii: 23,8% din locurile în parlament. Multe colegii erau în zonele urbane pe care le stăpâneau.
Partidele naţionaliste, care şi-au câştigat în mod zdrobitor colegiile electorale: 12% din locurile în parlament.
Liberalii şi partiduleţe de stânga: 11% din locurile în parlament. Deşi luaseră împreună un sfert din voturi.
Rezultat concret:
Cu 10 milioane de voturi din 40 de milioane de votanţi din 80 de milioane de cetăţeni cu drept de vot, bolşevicii închid cu forţa Duma dupa prima sa convocare.
De unde au venit voturile bolşevicilor?
Flota din Marea Baltică (unde au obţinut 62,6% din voturi), dar nu cea din Marea Neagră (20,5%).
Fronturile din Nord (56%) si Vest (67%), mai puţin frontul anti-Austro-Ungar (29%). În rândul trupelor aflate în România: 14,5% din voturi, cel mai slab rezultat al bolşevicilor dintre toate fronturile. Să fim mândri? Păi nu prea avem de ce, pentru că...
... cu cât colegiul era mai departe de centrul puterii, cu atât bolşevicii obţineau un rezultat mai prost:
în Petrograd/Sankt Petersburg 45%, în Caucaz 4,6%.
În Moscova 48%, în Siberia 10%.
Exact în Caucaz şi în Siberia a izbucnit rezistenţa anti-roşie care ulterior a condus la Războiul Civil. Închid total subiectul cu următorul diamant, tot din Figes:
"Tratatul de la Brest-Litovsk trebuia semnat pe 3 martie. Nici unul dintre liderii bolşevici nu vroia să meargă la Brest-Litovsk şi să-şi pună numele pe o pace ruşinoasă. Yoffe a refuzat cu înjurături; Trotsky şi-a dat intenţionat demisia din fruntea Ministerului de Externe; Sokolnikov l-a nominalizat pe Zinoviev, iar Zinoviev pe Sokolnikov."
" [Revoluţia bolşevică] ar fi trebuit să înceapă cu ocuparea Palatului Marinsky de către marinari pro-bolşevici. Semnalul urma să fie dat de bubuitul tunurilor din Fortăreaţa Petru-şi-Paul, Bastilia regimului ţarist. (...) La momentul decisiv, Lenin a descoperit cu stupefacţie că tunurile din fortăreaţă erau piese de muzeu - arătau bine dar erau total nefuncţionale. Soldaţi au fost chemaţi să aducă tunuri din barăci. Tunuri au fost aduse. Dar nu existau obuze pentru ele. În disperare, Lenin a trimis un mesager marinarilor: totul se amână câteva ore, nu se va folosi ca semnal o lovitură de tun, ci o lanternă roşie pusă în locul steagului de pe frontispiciul fortăreţei. A urmat o panică suprarealistă: Lenin greşise grav, bolşevicii nu aveau lanterne. Comisarul bolşevic Blagonravov a mers să caute o lampă prin oraş. Era însă întuneric - aşa că a căzut într-o groapă. Ulterior, s-a rătăcit. Când într-un final cineva i-a adus lui Lenin o lampă, ea n-a putut fi agăţată de frontispiciu. Şi nu era roşie."
Sursa: Orlando Figes, Tragedia Unei Naţiuni.
Şi acum un pic de carniţă cantitativă:
25 noiembrie 1917. Bolşevicii organizează alegeri. Fiind slabi în teritoriu, nu le-au furat (pe toate).
Rezultate:
Social-democraţii: 41% din voturi.
Bolsevicii: 23,5%
Partide naţionaliste pro-independenţă (finlandeze, armene, baltice, etc.) 11%
Liberalii 4,8%
Restul praf, sub 4%.
Dar... sistemul era uninominal. Deci aşa şi prin urmare:
Social-democraţii: 54% din locurile în parlament. Majoritate absolută.
Bolşevicii: 23,8% din locurile în parlament. Multe colegii erau în zonele urbane pe care le stăpâneau.
Partidele naţionaliste, care şi-au câştigat în mod zdrobitor colegiile electorale: 12% din locurile în parlament.
Liberalii şi partiduleţe de stânga: 11% din locurile în parlament. Deşi luaseră împreună un sfert din voturi.
Rezultat concret:
Cu 10 milioane de voturi din 40 de milioane de votanţi din 80 de milioane de cetăţeni cu drept de vot, bolşevicii închid cu forţa Duma dupa prima sa convocare.
De unde au venit voturile bolşevicilor?
Flota din Marea Baltică (unde au obţinut 62,6% din voturi), dar nu cea din Marea Neagră (20,5%).
Fronturile din Nord (56%) si Vest (67%), mai puţin frontul anti-Austro-Ungar (29%). În rândul trupelor aflate în România: 14,5% din voturi, cel mai slab rezultat al bolşevicilor dintre toate fronturile. Să fim mândri? Păi nu prea avem de ce, pentru că...
... cu cât colegiul era mai departe de centrul puterii, cu atât bolşevicii obţineau un rezultat mai prost:
în Petrograd/Sankt Petersburg 45%, în Caucaz 4,6%.
În Moscova 48%, în Siberia 10%.
Exact în Caucaz şi în Siberia a izbucnit rezistenţa anti-roşie care ulterior a condus la Războiul Civil. Închid total subiectul cu următorul diamant, tot din Figes:
"Tratatul de la Brest-Litovsk trebuia semnat pe 3 martie. Nici unul dintre liderii bolşevici nu vroia să meargă la Brest-Litovsk şi să-şi pună numele pe o pace ruşinoasă. Yoffe a refuzat cu înjurături; Trotsky şi-a dat intenţionat demisia din fruntea Ministerului de Externe; Sokolnikov l-a nominalizat pe Zinoviev, iar Zinoviev pe Sokolnikov."
marți, 6 decembrie 2011
Surprize în buget: 2010 vs. 2011 vs. 2012
De la Ziarul Financiar. Detaliile sunt în josul postării. Voi începe cu observaţiile.
1. Aveaţi cumva impresia că eliminările de sporuri şi tăierile cu 25% au dus la o scădere a cheltuielilor bugetare? Credeaţi că, prin îngheţarea angajărilor la stat, statul român a economisit bani?
Şi eu. Ce naivi eram.
Ministerul Dezvoltării Regionale & Turismului:
Cheltuieli cu salarii în 2010: 125 milioane RON.
Cheltuieli cu salarii în 2011: 253 milioane RON (dublu).
Ministerul Finanţelor Publice:
Cheltuieli cu salarii în 2010: 855 milioane RON.
Cheltuieli cu salarii în 2011: 1617 milioane RON (dublu. Şi e un pic ironic. Vorbim totuşi de Ministerul de Finanţe).
MAPN:
Cheltuieli cu salarii în 2010: 2876 milioane RON.
Cheltuieli cu salarii în 2011: 3228 milioane RON (creştere, în condiţiile în care angajamentele noastre în străinătate erau şi sunt în reducere).
Ministerul Muncii:
Cheltuieli cu salarii în 2010: 159 milioane RON.
Cheltuieli cu salarii în 2011: 209 milioane RON (creştere de 31%).
SRI:
Cheltuieli cu salarii în 2010: 598 milioane RON.
Cheltuieli cu salarii în 2011: 704 milioane RON (creştere de 17,7%).
Şi tot aşa, dar cu procente mai mici, la MAI, învăţământ, ministerul comunicaţiilor, SIE, etc. etc. etc. Nici nu mă mir că n-am avut demonstraţii de stradă ca în Grecia - se pare că nici nu am fi avut de ce.
2. Pentru cei care cred în conspiraţia cu "softu' ": bugetul STS e în cădere liberă de doi ani încoace: de la 445 de milioane de lei la 250 de milioane. Iar cheltuielile cu personalul sunt în creştere: de la 120 de milioane la 156 de milioane. Ceea ce înseamnă că pentru dotări tehnice sunt din ce în ce mai puţini bani.
3. În ceea ce priveşte milionul de voturi promis PDL-ului la congres, bugetul MAE pe 2012 o să fie mai mare decât cel din 2011 cu 106 milioane lei, dintre care 8 milioane sunt cheltuieli cu personalul.
4. În afară de serviciile secrete, Mediu, Afaceri Europene şi Min. Public, peste tot sunt alocate sume mai mici pentru fonduri salariale în 2012 faţă de 2011.
5. Dacă rubrica "cheltuieri fonduri UE" înseamnă atragere de fonduri, înseamnă că într-adevăr doamnele ministru din guvernul Boc au făcut treabă. La fel şi mr. Tabără.
1. Aveaţi cumva impresia că eliminările de sporuri şi tăierile cu 25% au dus la o scădere a cheltuielilor bugetare? Credeaţi că, prin îngheţarea angajărilor la stat, statul român a economisit bani?
Şi eu. Ce naivi eram.
Ministerul Dezvoltării Regionale & Turismului:
Cheltuieli cu salarii în 2010: 125 milioane RON.
Cheltuieli cu salarii în 2011: 253 milioane RON (dublu).
Ministerul Finanţelor Publice:
Cheltuieli cu salarii în 2010: 855 milioane RON.
Cheltuieli cu salarii în 2011: 1617 milioane RON (dublu. Şi e un pic ironic. Vorbim totuşi de Ministerul de Finanţe).
MAPN:
Cheltuieli cu salarii în 2010: 2876 milioane RON.
Cheltuieli cu salarii în 2011: 3228 milioane RON (creştere, în condiţiile în care angajamentele noastre în străinătate erau şi sunt în reducere).
Ministerul Muncii:
Cheltuieli cu salarii în 2010: 159 milioane RON.
Cheltuieli cu salarii în 2011: 209 milioane RON (creştere de 31%).
SRI:
Cheltuieli cu salarii în 2010: 598 milioane RON.
Cheltuieli cu salarii în 2011: 704 milioane RON (creştere de 17,7%).
Şi tot aşa, dar cu procente mai mici, la MAI, învăţământ, ministerul comunicaţiilor, SIE, etc. etc. etc. Nici nu mă mir că n-am avut demonstraţii de stradă ca în Grecia - se pare că nici nu am fi avut de ce.
2. Pentru cei care cred în conspiraţia cu "softu' ": bugetul STS e în cădere liberă de doi ani încoace: de la 445 de milioane de lei la 250 de milioane. Iar cheltuielile cu personalul sunt în creştere: de la 120 de milioane la 156 de milioane. Ceea ce înseamnă că pentru dotări tehnice sunt din ce în ce mai puţini bani.
3. În ceea ce priveşte milionul de voturi promis PDL-ului la congres, bugetul MAE pe 2012 o să fie mai mare decât cel din 2011 cu 106 milioane lei, dintre care 8 milioane sunt cheltuieli cu personalul.
4. În afară de serviciile secrete, Mediu, Afaceri Europene şi Min. Public, peste tot sunt alocate sume mai mici pentru fonduri salariale în 2012 faţă de 2011.
5. Dacă rubrica "cheltuieri fonduri UE" înseamnă atragere de fonduri, înseamnă că într-adevăr doamnele ministru din guvernul Boc au făcut treabă. La fel şi mr. Tabără.
luni, 5 decembrie 2011
Bătălia pentru 2012 - faza pe provincii istorice
Iată cum arată intenţia de vot la nivel de regiuni istorice înainte de "scandalul Geoană" (sursa: sondaj IMAS efectuat pentru Adevărul):
La nivelul provinciilor istorice, România pare uniformă. Acest lucru este o veste proastă pentru PDL. Şi iată de ce:
Într-un scrutin în care trei sferturi din parlamentari se vor alege uninominal (actualul proiect PDL + UDMR), bătălia electorală se dizolvă în sute de bătălii independente.
Să utilizăm reducerea la absurd, şi anume să vedem ce se întâmplă dacă România ar fi o ţară perfect uniformă sau omogenă. Atunci, USL (51% din voturi la nivelul întregii ţări) ar învinge în fiecare colegiu PDL (18% din voturi la nivelul întregii ţări). Colegiu după colegiu, am avea acelaşi rezultat: 51-18, 51-18, etc. Astfel, în cadrul sistemului discutat de putere USL ar obţine aproximativ 87% din locurile din parlament (100% din cele puse la bătaie în lupte uninominale şi 51% din cele 100 redistribuite proporţional).
Această situaţie ar fi, bineînţeles, catastrofală pentru PDL. Dar România nu este omogenă. Mai bine spus, colegiile nu vor fi omogene. Atâta timp cât PDL are un scor de 2-3 ori mai mic decât USL, singura sa şansă de a obţine mandate prin intermediul votului uninominal este de a beneficia de surse de asperitate electorală, adică - în româneşte - colegii în care susţinerea pentru USL este mult mai joasă decât media. Acolo, poate poate... partidul de guvernământ va reuşi o victorie strânsă.
Imaginea de mai sus elimină o astfel de sursă de asperitate. Regiunile istorice nu reprezintă un criteriu pe baza căruia PDL să poată privi cu optimism spre viitor. Liderii PDL nu pot să spună: "Da, ei au 51%, dar măcar noi avem Transilvania/Bucureşti-ul/etc. şi acolo o să câştigăm colegii cu duiumul".
Alte surse de asperitate posibile: colegii urbane vs. colegii rurale. Zone cu primari PDL vs. zone cu primari USL (deşi, având în vedere cazurile Apostu şi Scripcaru, nu sunt sigur că PDL ar beneficia de pe urma faptului că primarul local îi aparţine). Este însă foarte posibil ca favorabilitatea faţă de PDL să fie relativ constantă indiferent de colegiu, ceea ce ar fi foarte trist pentru principalul partid de guvernământ.
Trei observaţii de final:
- Eşantionul IMAS conţine 1081 de persoane. Pentru determinarea cu mai bună acurateţe a opţiunilor de vot la nivel de regiuni istorice, ar fi fost nevoie de o anchetă separată. Bineînţeles, asta nu înseamnă că datele de mai sus sunt inutile sau greşite.
- O imagine mai corectă a situaţiei din Transilvania este dată de următorul calcul: scoatem votanţii UDMR din ecuaţie. Vedem cum se distribuie votul etnicilor români din noul total: 51.1% USL; 24.3% PDL. Principalul partid de guvernământ are în Transilvania un scor mult mai bun decât în celelalte provincii istorice... şi tot nu obţine măcar 50% din intenţia de vot pentru USL.
- O mică obsesie personală. Îmi permiteţi să vă invit să vă uitaţi la numerele de mai jos?
Bucureşti: USL 63,3 ; MP 27,9
Moldova: USL 52,4 ; MP 34,1
Muntenia: USL 57,4 ; MP 32,8
Transilvania: USL 42,5 ; MP 30,3
La nivel naţional: USL 51,7 ; MP 31,7
MP = PDL + PP, fără reducere pentru efectul de alianţă.
La nivelul provinciilor istorice, România pare uniformă. Acest lucru este o veste proastă pentru PDL. Şi iată de ce:
Într-un scrutin în care trei sferturi din parlamentari se vor alege uninominal (actualul proiect PDL + UDMR), bătălia electorală se dizolvă în sute de bătălii independente.
Să utilizăm reducerea la absurd, şi anume să vedem ce se întâmplă dacă România ar fi o ţară perfect uniformă sau omogenă. Atunci, USL (51% din voturi la nivelul întregii ţări) ar învinge în fiecare colegiu PDL (18% din voturi la nivelul întregii ţări). Colegiu după colegiu, am avea acelaşi rezultat: 51-18, 51-18, etc. Astfel, în cadrul sistemului discutat de putere USL ar obţine aproximativ 87% din locurile din parlament (100% din cele puse la bătaie în lupte uninominale şi 51% din cele 100 redistribuite proporţional).
Această situaţie ar fi, bineînţeles, catastrofală pentru PDL. Dar România nu este omogenă. Mai bine spus, colegiile nu vor fi omogene. Atâta timp cât PDL are un scor de 2-3 ori mai mic decât USL, singura sa şansă de a obţine mandate prin intermediul votului uninominal este de a beneficia de surse de asperitate electorală, adică - în româneşte - colegii în care susţinerea pentru USL este mult mai joasă decât media. Acolo, poate poate... partidul de guvernământ va reuşi o victorie strânsă.
Imaginea de mai sus elimină o astfel de sursă de asperitate. Regiunile istorice nu reprezintă un criteriu pe baza căruia PDL să poată privi cu optimism spre viitor. Liderii PDL nu pot să spună: "Da, ei au 51%, dar măcar noi avem Transilvania/Bucureşti-ul/etc. şi acolo o să câştigăm colegii cu duiumul".
Alte surse de asperitate posibile: colegii urbane vs. colegii rurale. Zone cu primari PDL vs. zone cu primari USL (deşi, având în vedere cazurile Apostu şi Scripcaru, nu sunt sigur că PDL ar beneficia de pe urma faptului că primarul local îi aparţine). Este însă foarte posibil ca favorabilitatea faţă de PDL să fie relativ constantă indiferent de colegiu, ceea ce ar fi foarte trist pentru principalul partid de guvernământ.
Trei observaţii de final:
- Eşantionul IMAS conţine 1081 de persoane. Pentru determinarea cu mai bună acurateţe a opţiunilor de vot la nivel de regiuni istorice, ar fi fost nevoie de o anchetă separată. Bineînţeles, asta nu înseamnă că datele de mai sus sunt inutile sau greşite.
- O imagine mai corectă a situaţiei din Transilvania este dată de următorul calcul: scoatem votanţii UDMR din ecuaţie. Vedem cum se distribuie votul etnicilor români din noul total: 51.1% USL; 24.3% PDL. Principalul partid de guvernământ are în Transilvania un scor mult mai bun decât în celelalte provincii istorice... şi tot nu obţine măcar 50% din intenţia de vot pentru USL.
- O mică obsesie personală. Îmi permiteţi să vă invit să vă uitaţi la numerele de mai jos?
Bucureşti: USL 63,3 ; MP 27,9
Moldova: USL 52,4 ; MP 34,1
Muntenia: USL 57,4 ; MP 32,8
Transilvania: USL 42,5 ; MP 30,3
La nivel naţional: USL 51,7 ; MP 31,7
MP = PDL + PP, fără reducere pentru efectul de alianţă.
vineri, 2 decembrie 2011
Naţie bolnavă - partea 3
Sociologia nu înseamnă doar statistici. Există şi o componentă calitativă. Un eveniment real - sau două - poate spune mai multe despre o societate decât un PDF de 600 de pagini, plin de informaţii economice şi demografice. Bineînţeles, asta nu înseamnă că PDF-urile trebuie aruncate la gunoi. Ci doar că nu sunt atât de importante pe cât credem.
"La începutul lunii iulie 1916, Garda Imperială Rusă - o unitate militară de elită - a fost transferată pe front pentru a salva ofensiva lui Brusilov. Aceşti tineri au fost descrişi de observatorul militar britanic Knox drept 'fizic vorbind, cele mai bune animale din Europa'. Toţi aveau peste 1,80 m. Dar aveau un general dobitoc, care i-a trimis să atace printr-o mlaştină. Soldaţii mergeau prin noroi până la piept, în timp ce avioane germane zburau deasupra. Knox a privit cu groază cum avioanele au început să planeze deasupra mlaştinii, ucigându-i pe soldaţi cu mitraliere. Supravieţuitorii răniţi s-au înecat unul câte unul. În o singură acţiune, cea mai bună unitate din armata rusă a fost pierdută în întregime."
"În 1918 decretele guvernării bolşevice erau rupte de populaţie pentru a se obţine hârtie de ţigări. Obiceiul era atât de răspândit încât, atunci când Lenin a creat Decretul Privind Împărţirea Pământurilor, fiecare exemplar a fost înmânat împreună cu un calendar pentru unul din anii anteriori - şi deci inutil, Lenin sperând că acestea vor fi folosite pentru ţigări iar Decretul va fi păstrat."
Sursa: Orlando Figes - Tragedia unei Naţiuni.
"La începutul lunii iulie 1916, Garda Imperială Rusă - o unitate militară de elită - a fost transferată pe front pentru a salva ofensiva lui Brusilov. Aceşti tineri au fost descrişi de observatorul militar britanic Knox drept 'fizic vorbind, cele mai bune animale din Europa'. Toţi aveau peste 1,80 m. Dar aveau un general dobitoc, care i-a trimis să atace printr-o mlaştină. Soldaţii mergeau prin noroi până la piept, în timp ce avioane germane zburau deasupra. Knox a privit cu groază cum avioanele au început să planeze deasupra mlaştinii, ucigându-i pe soldaţi cu mitraliere. Supravieţuitorii răniţi s-au înecat unul câte unul. În o singură acţiune, cea mai bună unitate din armata rusă a fost pierdută în întregime."
"În 1918 decretele guvernării bolşevice erau rupte de populaţie pentru a se obţine hârtie de ţigări. Obiceiul era atât de răspândit încât, atunci când Lenin a creat Decretul Privind Împărţirea Pământurilor, fiecare exemplar a fost înmânat împreună cu un calendar pentru unul din anii anteriori - şi deci inutil, Lenin sperând că acestea vor fi folosite pentru ţigări iar Decretul va fi păstrat."
Sursa: Orlando Figes - Tragedia unei Naţiuni.
miercuri, 30 noiembrie 2011
Naţie bolnavă - partea 2
Partea 1: aici.
Sociologia nu înseamnă doar statistici. Există şi o componentă calitativă. Nu toate informaţiile de pe lumea asta pot fi structurate în procente, medii şi variaţii standard. În cercetarea calitativă, trebuie să ştii să accepţi să-ţi foloseşti simţurile şi mintea ... simultan.
Lenin, scrisoare către Zinoviev, ianuarie 1917: "Noi, cei mai în vârstă, n-o să ajungem să vedem revoluţia".
Shliapnikov, liderul organizaţiei locale a bolşevicilor din Sankt Petersburg, 26 februarie 1917, într-o şedinţă a organizaţiei: "Nu este revoluţie şi nu va fi revoluţie. Trebuie să ne pregătim pentru o lungă perioadă de dominaţie a reacţiunii".
Aprilie 1906. Politicianul Stolypin este numit prim-ministru. Imediat după ce află vestea, scrie o scrisoare soţiei sale. Scrisoarea începe astfel: "Iubita mea, dacă este posibil asigură-te că voi fi înmormântat acolo unde va avea loc asasinatul". Stolypin a fost asasinat cinci ani mai târziu, după mai multe tentative ratate.
Sursa: Orlando Figes, Tragedia unei Naţiuni.
Sociologia nu înseamnă doar statistici. Există şi o componentă calitativă. Nu toate informaţiile de pe lumea asta pot fi structurate în procente, medii şi variaţii standard. În cercetarea calitativă, trebuie să ştii să accepţi să-ţi foloseşti simţurile şi mintea ... simultan.
Lenin, scrisoare către Zinoviev, ianuarie 1917: "Noi, cei mai în vârstă, n-o să ajungem să vedem revoluţia".
Shliapnikov, liderul organizaţiei locale a bolşevicilor din Sankt Petersburg, 26 februarie 1917, într-o şedinţă a organizaţiei: "Nu este revoluţie şi nu va fi revoluţie. Trebuie să ne pregătim pentru o lungă perioadă de dominaţie a reacţiunii".
Aprilie 1906. Politicianul Stolypin este numit prim-ministru. Imediat după ce află vestea, scrie o scrisoare soţiei sale. Scrisoarea începe astfel: "Iubita mea, dacă este posibil asigură-te că voi fi înmormântat acolo unde va avea loc asasinatul". Stolypin a fost asasinat cinci ani mai târziu, după mai multe tentative ratate.
Sursa: Orlando Figes, Tragedia unei Naţiuni.
marți, 29 noiembrie 2011
Patru Premize Optimiste
Sebastian Lăzăroiu scrie despre anul 2013, în perspectiva unei alianţe PSD+PDL. Las analiza scenariului politic altora, mai calificaţi decât mine.
Însă, în planul alegerilor din 2012, fostul consilier prezidenţial afirmă:
"În ipoteza în care USL s-ar menţine pănă la scrutinul de anul viitor distribuţia voturilor ar putea arăta în felul următor: USL 38-40%, PDL (sau cum se va numi) 28-30%, UNPR 5-7%, PPDD 5-7%, UDMR (sau cum se va numi) 7%. Indiferent cum s-ar face guvernul, nici USL şi nici PDL nu pot strânge în jurul lor o majoritate calificată. Neavând 50% USL va rămâne în opoziţie."
Observaţii:
1. Intenţia de vot pentru PDL ar creşte cu jumătate faţă de acum. Pe cifreşte: în 12 luni, intenţia de vot pentru PDL s-ar mări cu 50% faţă de cât este ea acum. Doar de două ori s-a întâmplat aşa ceva după 1989: PRM a reuşit asta în 2000 şi PSD în 2008. PRM a "explodat" în condiţiile unei coaliţii de dreapta, neperformante din punct de vedere economic, iar PSD a beneficiat de scăderea popularităţii lui Traian Băsescu în urma referendumului din 2007. PDL nu are în clipa de faţă o locomotivă, ci doar frâne (încrederea în TB 15%, încrederea în guvern 11%, încrederea în Emil Boc...).
2. Fie Sebastian Lăzăroiu crede că se va menţine sistemul actual de vot, fie ignoră în mod eronat impactul pe care alegerea prin vot uninominal a trei sferturi din parlamentari l-ar avea asupra componenţei Parlamentului. Cu 38-40% din voturi, USL are şanse de a câştiga mai mult de jumătate din locurile din Parlament.
Sebastian Lăzăroiu mai explorează o alternativă:
"În cazul, mai probabil, în care nu vom avea USL pe buletinele de vot, distribuţia opţiunilor va arăta cam aşa: PSD 28-30%, PDL 28-30%, PNL 12-14%, UNPR 5-7%, PPDD 5-7%, UDMR 7%. În acest scenariu, spre deosebire de varianta "USL", spectrul politic nu va fi la fel de polarizat şi va lăsa o libertate mai mare a combinaţiilor majoritare. Una dintre acestea poate fi PSD+PDL+UNPR. Adică o mare coaliţie transideologică. O coaliţie care îşi poate formula obiectiv finalizarea revizuirii Constituţiei la sfârşitul lui 2013."
luni, 28 noiembrie 2011
Naţie bolnavă - partea 1
Sociologia nu înseamnă doar statistici. Există şi o componentă calitativă. Implică o folosire diferită a creierului, dar îţi deschide ochii cu adevărat. Poate că deschide ochii mai mult decât o fac statisticile.
Rusia, decembrie 1916: este nevoie de muniţii pentru război. Marile firme, precum uzinele Putilov, obţin contracte mari. Atât de mari că nu le pot respecta. Între timp, micile făbricuţe care ar fi putut să ajute cu producţia de gloanţe, obuze, uniforme, etc. stau degeaba şi privesc falimentul în ochi.
Proprietarul unei astfel de făbricuţe trimite o scrisoare Ministerului de Război. Se oferă să livreze sub preţul uzinelor Putilov. Explică faptul că are angajaţi care ar intra în şomaj altfel. Arată prin calcule detaliate ce profit mic ar face. Arată că face asta din patriotism. Se arată dispus să negocieze sumele. Mulţumeşte pentru orice replică ar primi.
La o lună după aceea - ianuarie 1917 - primeşte de la Ministerul de Război un răspuns. Pe o foaie de hârtie se lăfăie următoarele cuvinte: "Conform legilor în vigoare, scrisorile adresate instituţiilor statului trebuie să poarte un timbru special. În mod eronat, scrisoarea dvs. a ajuns la noi deşi poşta ar fi trebuit să refuze livrarea întrucât aţi folosit un timbru obişnuit. Folosiţi timbrul corect şi retrimiteţi scrisoarea."
Sursa: Orlando Figes, Tragedia Unei Naţiuni.
O lună mai târziu...
... vorbim de prima revoluţie, atenţie, nu de lovitura bolshi.
Rusia, decembrie 1916: este nevoie de muniţii pentru război. Marile firme, precum uzinele Putilov, obţin contracte mari. Atât de mari că nu le pot respecta. Între timp, micile făbricuţe care ar fi putut să ajute cu producţia de gloanţe, obuze, uniforme, etc. stau degeaba şi privesc falimentul în ochi.
Proprietarul unei astfel de făbricuţe trimite o scrisoare Ministerului de Război. Se oferă să livreze sub preţul uzinelor Putilov. Explică faptul că are angajaţi care ar intra în şomaj altfel. Arată prin calcule detaliate ce profit mic ar face. Arată că face asta din patriotism. Se arată dispus să negocieze sumele. Mulţumeşte pentru orice replică ar primi.
La o lună după aceea - ianuarie 1917 - primeşte de la Ministerul de Război un răspuns. Pe o foaie de hârtie se lăfăie următoarele cuvinte: "Conform legilor în vigoare, scrisorile adresate instituţiilor statului trebuie să poarte un timbru special. În mod eronat, scrisoarea dvs. a ajuns la noi deşi poşta ar fi trebuit să refuze livrarea întrucât aţi folosit un timbru obişnuit. Folosiţi timbrul corect şi retrimiteţi scrisoarea."
Sursa: Orlando Figes, Tragedia Unei Naţiuni.
O lună mai târziu...
... vorbim de prima revoluţie, atenţie, nu de lovitura bolshi.
vineri, 25 noiembrie 2011
Despre fumat. În România.
Pe baza interogării unui supraeşantion (5071 de persoane!) s-a tras concluzia că procentul de români care fumează s-a redus de la 32% la 26% în doar doi ani. Teoretic, dacă lucrurile continuă în ritmul ăsta în vreo zece ani am deveni o ţară de nefumători. În practică, lucrurile nu stau chiar aşa - precum la intenţia de vot pentru partide, cu cât procentul iniţial este mai mic cu atât scăderile ulterioare vor fi mai mici, pentru că se ajunge la "nerv", adică la fumătorii înrăiţi sau fanii înrăiţi ai unui partid sau altuia. Care sunt mai greu de convins...
Există aici trei veşti bune şi una proastă. Lăsând la o parte pe foştii fumători, pentru care starea de sănătate se va îmbunătăţi simţitor, să nu uităm că bolile grave cauzate de fumat sunt şi scumpe. Scumpe pentru spitale, scumpe pentru pacienţi. În contrapondere, sistemul de pensii va trebui să susţină oameni care - pentru că s-au lăsat de fumat - vor colecta pensii. Vi se pare un lucru cinic? Gândiţi-vă că dacă am fi cu adevărat cinici, toată lumea ar fi încurajată să fumeze: venituri în plus la buget de la oameni care contribuie la sistemul de pensii dar care nu vor mai ajunge să primească pensii, sau o vor face pentru un interval redus de timp. De fapt, în capitalismul actual contează mai mult condiţia de angajat decât cea de partener al bugetului de stat (contributor şi/sau beneficiar), iar un angajat care fumează costă firma mai mult decât un nefumător: concedii medicale, productivitate mai scăzută datorită pauzelor, etc. Stricto sensu, cetăţenii şi angajatorii sunt avantajaţi de scăderea numărului de fumători, sistemul de sănătate câştigă, iar cel de pensii pierde, dar pe termen foarte foarte lung. Avantajele obţinute de angajatori din creşterea de productivitate şi implicit venituri superioare din taxe la bugetul de stat sunt nimic pe lângă 80-90 de pensii de plătit în plus.
Despre motivele invocate în studiu... am dubii. 28% s-au lăsat din motive de sănătate, iar 17% vroiau să se lase şi acum au căpătat curaj. Oare oamenii nu ştiau de riscuri în 2009? Am devenit o ţară de oameni plini de voinţă în ultimii doi ani? Motivele invocate de cei care s-au lăsat în ultimii doi ani nu sunt specifice, ele nu explică de ce între 2009 şi 2011 numărul fumătorilor din România s-a redus mai mult decât între 2003 şi 2009. Cred că factorul financiar este unul important. În condiţiile unei inflaţii serioase - am fost locul 1 în UE vreo douăsprezece luni la rând! - şi a incertitudinii locurilor de muncă, un gălăţean sau bistriţean care câştigă salariul mediu pe economie (1600 lei) şi fumează un pachet pe zi (300 lei/lună) cheltuieşte aproape 20% din salariu pe ţigări. Ceea ce este, bineînţeles, enorm.
Există aici trei veşti bune şi una proastă. Lăsând la o parte pe foştii fumători, pentru care starea de sănătate se va îmbunătăţi simţitor, să nu uităm că bolile grave cauzate de fumat sunt şi scumpe. Scumpe pentru spitale, scumpe pentru pacienţi. În contrapondere, sistemul de pensii va trebui să susţină oameni care - pentru că s-au lăsat de fumat - vor colecta pensii. Vi se pare un lucru cinic? Gândiţi-vă că dacă am fi cu adevărat cinici, toată lumea ar fi încurajată să fumeze: venituri în plus la buget de la oameni care contribuie la sistemul de pensii dar care nu vor mai ajunge să primească pensii, sau o vor face pentru un interval redus de timp. De fapt, în capitalismul actual contează mai mult condiţia de angajat decât cea de partener al bugetului de stat (contributor şi/sau beneficiar), iar un angajat care fumează costă firma mai mult decât un nefumător: concedii medicale, productivitate mai scăzută datorită pauzelor, etc. Stricto sensu, cetăţenii şi angajatorii sunt avantajaţi de scăderea numărului de fumători, sistemul de sănătate câştigă, iar cel de pensii pierde, dar pe termen foarte foarte lung. Avantajele obţinute de angajatori din creşterea de productivitate şi implicit venituri superioare din taxe la bugetul de stat sunt nimic pe lângă 80-90 de pensii de plătit în plus.
Despre motivele invocate în studiu... am dubii. 28% s-au lăsat din motive de sănătate, iar 17% vroiau să se lase şi acum au căpătat curaj. Oare oamenii nu ştiau de riscuri în 2009? Am devenit o ţară de oameni plini de voinţă în ultimii doi ani? Motivele invocate de cei care s-au lăsat în ultimii doi ani nu sunt specifice, ele nu explică de ce între 2009 şi 2011 numărul fumătorilor din România s-a redus mai mult decât între 2003 şi 2009. Cred că factorul financiar este unul important. În condiţiile unei inflaţii serioase - am fost locul 1 în UE vreo douăsprezece luni la rând! - şi a incertitudinii locurilor de muncă, un gălăţean sau bistriţean care câştigă salariul mediu pe economie (1600 lei) şi fumează un pachet pe zi (300 lei/lună) cheltuieşte aproape 20% din salariu pe ţigări. Ceea ce este, bineînţeles, enorm.
joi, 24 noiembrie 2011
România: nici nord, nici sud. UE?
Pe scurt, ca să ştim unde ne ducem, iată tabelul Eurostat cu distribuţia absolvenţilor din sistemul universitar din anul 2009 pe domenii, pentru toate ţările UE... comentarii şi explicaţii sub tabel.
Primo tempo: ca procent din totalul absolvenţilor, avem mai mulţi absolvenţi de Drept, Economie, Comerţ şi Finanţe (luate împreună) decât oricare ţară din UE. 53,4% din absolvenţii noştri de asta se ocupă. Bulgarii sunt pe urma noastră cu 52,1%. Ca idee unde sunt alţii:
Între 30% şi 35%: Belgia, Cehia, Austria
Sub 30%: Danemarca, Portugalia, Finlanda
Între 35% şi 40%: Olanda, Islanda.
Asta se echilibrează undeva. Şi anume la educaţie şi training. Doar 1,8% dintre studenţii români vor să se îndrepte spre aşa ceva. Locul 26 în UE la procentul de studenţi care urmează o carieră pedagogică, doar Franţa stă mai prost. Comparaţi, vă rog, acest daco-roman 1,8% cu:
6% în Bulgaria
11% în Letonia
15% în Cehia
16% în Polonia
La mate & calculatoare suntem de două ori sub media UE (4,4% faţă de 9,2%). Vreţi băiat la IT pentru firmă? Sunteţi în ţara greşită. Aţi avea şanse mai mari în Germania (12,5%) sau Franţa (10,6%) sau Austria (10,6%). În România o să devină în curând mult prea scumpi.
La inginerie şi construcţie stăm bine (17,3%, media UE este 12,9%).
La sănătate, e deranj. 10% România, faţă de 25% în Danemarca, 15% în Franţa şi 18% în Marea Britanie. Aici suntem în suferinţă comună cu foştii colegi de lagăr, în cam toată Europa de Est procentele fiind mai mici decât în Vest.
Pentru că tot se vorbeşte de modele de dezvoltare sud vs. nord, am luat 4 ţări "nordice" (Germania, Danemarca, Olanda, Austria) şi 4 sudice (Franţa, Italia, Spania, Portugalia - grecii n-au statistici, vă rog să nu faceţi glume cinice) şi am calculat mediile pentru procentul de absolvenţi într-un domeniu sau altul. Există modele? Dacă da, unde ne aflăm?
În ceea ce priveşte toate cele 6 domenii România este pe altă planetă faţă de nordul Europei, sudul Europei sau UE ca atare. Mai mulţi studenţi români se îndreaptă spre Finanţe, Drept, Economie şi Inginerie decât în alte ţări UE; pe de altă parte IT-ul, arta, cariera pedagogică şi cultura atrag mai puţini studenţi decât într-o ţară europeană medie.
Primo tempo: ca procent din totalul absolvenţilor, avem mai mulţi absolvenţi de Drept, Economie, Comerţ şi Finanţe (luate împreună) decât oricare ţară din UE. 53,4% din absolvenţii noştri de asta se ocupă. Bulgarii sunt pe urma noastră cu 52,1%. Ca idee unde sunt alţii:
Între 30% şi 35%: Belgia, Cehia, Austria
Sub 30%: Danemarca, Portugalia, Finlanda
Între 35% şi 40%: Olanda, Islanda.
Asta se echilibrează undeva. Şi anume la educaţie şi training. Doar 1,8% dintre studenţii români vor să se îndrepte spre aşa ceva. Locul 26 în UE la procentul de studenţi care urmează o carieră pedagogică, doar Franţa stă mai prost. Comparaţi, vă rog, acest daco-roman 1,8% cu:
6% în Bulgaria
11% în Letonia
15% în Cehia
16% în Polonia
La mate & calculatoare suntem de două ori sub media UE (4,4% faţă de 9,2%). Vreţi băiat la IT pentru firmă? Sunteţi în ţara greşită. Aţi avea şanse mai mari în Germania (12,5%) sau Franţa (10,6%) sau Austria (10,6%). În România o să devină în curând mult prea scumpi.
La inginerie şi construcţie stăm bine (17,3%, media UE este 12,9%).
La sănătate, e deranj. 10% România, faţă de 25% în Danemarca, 15% în Franţa şi 18% în Marea Britanie. Aici suntem în suferinţă comună cu foştii colegi de lagăr, în cam toată Europa de Est procentele fiind mai mici decât în Vest.
Pentru că tot se vorbeşte de modele de dezvoltare sud vs. nord, am luat 4 ţări "nordice" (Germania, Danemarca, Olanda, Austria) şi 4 sudice (Franţa, Italia, Spania, Portugalia - grecii n-au statistici, vă rog să nu faceţi glume cinice) şi am calculat mediile pentru procentul de absolvenţi într-un domeniu sau altul. Există modele? Dacă da, unde ne aflăm?
Loc/domeniu | % Educaţie | % Artă şi cultură | % Drept, Economie, Comerţ & Finanţe |
Media Nord | 11,0 | 12,2 | 30,5 |
Media Sud | 6,8 | 11,0 | 36,5 |
Media UE | 9,5 | 11,6 | 35,6 |
România | 1,8 | 7,7 | 53,4 |
Loc/domeniu | % IT | % Inginerie | % Medicină |
Media Nord | 9,2 | 12,5 | 19,1 |
Media Sud | 8,3 | 14,0 | 13,8 |
Media UE | 9,2 | 12,9 | 15,4 |
România | 4,4 | 17,3 | 10,0 |
În ceea ce priveşte toate cele 6 domenii România este pe altă planetă faţă de nordul Europei, sudul Europei sau UE ca atare. Mai mulţi studenţi români se îndreaptă spre Finanţe, Drept, Economie şi Inginerie decât în alte ţări UE; pe de altă parte IT-ul, arta, cariera pedagogică şi cultura atrag mai puţini studenţi decât într-o ţară europeană medie.
miercuri, 23 noiembrie 2011
Legende şi iluzii despre suspendarea din 2007
Iulie 2007. Sebastian Lăzăroiu pentru Gândul: „înainte de suspendare, preşedintele scăzuse foarte mult în cota de încredere, după scandalul cu bileţelul, şi avea nevoie de o relansare. Am spus-o chiar înainte de a veni la Cotroceni, că un referendum l-ar ajuta foarte mult, pentru că ar remobiliza energiile electorale şi ar relansa toate proiectele lui“.
Bogdan Chireac către SOV: "Adică dintr-un c… imens în care se afla, de era luat cu pietre, l-ai adus din nou la 75%, de necrezut, dându-i un balon de oxigen la mijlocul mandatului, ce n-a avut nimeni."
Notre respect, Anderlecht, dar:
Votanţi cu încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu în februarie 2007: 44% (INSOMAR), 45% (CSOP).
Referendum mai 2007. Voturi împotriva suspendării: 6 059 315.
Din totalul celor care au participat la referendum: 74,48%.
Din totalul celor care aveau drept de vot: 33,1%.
Un sfert din oamenii care aveau încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu cu doar câteva luni în urmă l-au lăsat baltă. "Remobilizarea energiilor electorale"? Nu. Mai degrabă incapacitatea opoziţiei de atunci de a mobiliza oamenii la vot. Iată ce vreau să spun:
Intenţie de vot PSD + PNL în februarie 2007: 34% (CSOP), 40% (Insomar).
Din totalul românilor cu drept de vot asta înseamnă 6 milioane 220 mii (dacă vă place CSOP) sau 7 milioane 320 mii (dacă vă place Insomar).
Câţi au votat pentru suspendare? 2 milioane 14 mii.
Din votanţii PSD + PNL au venit la vot 32,3% sau 27,5%. Undeva între două treimi şi trei sferturi din electoratul opoziţiei n-a fost de acord să vină la vot. Şi asta presupunând că toţi cei care au votat pentru suspendare erau susţinători PSD sau PNL! (pe atunci mai era şi PNG, mai există şi indecişi, PRM, UDMR...). Dacă luăm şi astfel de grupuri în calcul, performanţa opoziţiei a fost de-a dreptul execrabilă.
Revin pentru final la ce spunea Sebastian Lăzăroiu: "Am spus-o (...) că un referendum l-ar ajuta foarte mult, pentru că ar remobiliza energiile electorale şi ar relansa toate proiectele lui“.
Înainte de referendum: 44-45% dintre România aveau încredere în Traian Băsescu. Adică: 8 milioane 200 mii.
La referendum votează împotriva suspendării 6 milioane.
La referendumul pentru introducerea sistemului uninominal de vot în două tururi, referendum care a avut loc în noiembrie 2007, la şase luni după cel de suspendare, au votat "pentru" 3 milioane 947 mii.
Voturi pentru Traian Băsescu în turul 1 al alegerilor prezidenţiale din 2009: 3 milioane 153 de mii. Cele două proiecte ale preşedintelui (unicameral/300 de parlamentari) obţin acordul a 6,7 respectiv 7,7 milioane de români. Din aceştia mai puţin de jumătate l-au votat pe Traian Băsescu. Credeţi că ceilalţi 3-4 milioane, care au votat candidaţii opoziţiei, au susţinut iniţiativele preşedintelui datorită referendumului de suspendare care avusese loc 28 de luni mai devreme? E posibil, dar nu probabil.
În turul 2 al alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu obţine 5 milioane 275 de mii de voturi (incluzând străinătatea) - cu 750 de mii mai puţin decât la referendumul de suspendare. Cu aproape 3 milioane de susţinători mai puţin decât în februarie 2007. Iar competitorul lui era cel care era.
Înconclu confuzie:
Referendumul de suspendare nu l-a ajutat pe Traian Băsescu. Nu l-a făcut mai popular, mai iubit. Nici nu a fost punctul la care şi-a început declinul în planul favorabilităţii, declin început de scandalul "bileţelul" din 2007, declin întrerupt de turul 2 al alegerilor prezidenţiale din 2009. Referendumul nu a fost nici cauză, nici efect. În toate scrutinele de după referendum (cu o excepţie) marii câştigători, adică PDL şi Traian Băsescu, s-au dus în jos. În toate scrutinele de după, marii pierzători ai referendumului, adică PSD şi PNL, au crescut. Un punct de inflexiune emoţională nu este întotdeauna şi un punct de inflexiune statistică, sau cel puţin nu este în sensul în care am crede.
Bogdan Chireac către SOV: "Adică dintr-un c… imens în care se afla, de era luat cu pietre, l-ai adus din nou la 75%, de necrezut, dându-i un balon de oxigen la mijlocul mandatului, ce n-a avut nimeni."
Notre respect, Anderlecht, dar:
Votanţi cu încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu în februarie 2007: 44% (INSOMAR), 45% (CSOP).
Referendum mai 2007. Voturi împotriva suspendării: 6 059 315.
Din totalul celor care au participat la referendum: 74,48%.
Din totalul celor care aveau drept de vot: 33,1%.
Un sfert din oamenii care aveau încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu cu doar câteva luni în urmă l-au lăsat baltă. "Remobilizarea energiilor electorale"? Nu. Mai degrabă incapacitatea opoziţiei de atunci de a mobiliza oamenii la vot. Iată ce vreau să spun:
Intenţie de vot PSD + PNL în februarie 2007: 34% (CSOP), 40% (Insomar).
Din totalul românilor cu drept de vot asta înseamnă 6 milioane 220 mii (dacă vă place CSOP) sau 7 milioane 320 mii (dacă vă place Insomar).
Câţi au votat pentru suspendare? 2 milioane 14 mii.
Din votanţii PSD + PNL au venit la vot 32,3% sau 27,5%. Undeva între două treimi şi trei sferturi din electoratul opoziţiei n-a fost de acord să vină la vot. Şi asta presupunând că toţi cei care au votat pentru suspendare erau susţinători PSD sau PNL! (pe atunci mai era şi PNG, mai există şi indecişi, PRM, UDMR...). Dacă luăm şi astfel de grupuri în calcul, performanţa opoziţiei a fost de-a dreptul execrabilă.
Revin pentru final la ce spunea Sebastian Lăzăroiu: "Am spus-o (...) că un referendum l-ar ajuta foarte mult, pentru că ar remobiliza energiile electorale şi ar relansa toate proiectele lui“.
Înainte de referendum: 44-45% dintre România aveau încredere în Traian Băsescu. Adică: 8 milioane 200 mii.
La referendum votează împotriva suspendării 6 milioane.
La referendumul pentru introducerea sistemului uninominal de vot în două tururi, referendum care a avut loc în noiembrie 2007, la şase luni după cel de suspendare, au votat "pentru" 3 milioane 947 mii.
Voturi pentru Traian Băsescu în turul 1 al alegerilor prezidenţiale din 2009: 3 milioane 153 de mii. Cele două proiecte ale preşedintelui (unicameral/300 de parlamentari) obţin acordul a 6,7 respectiv 7,7 milioane de români. Din aceştia mai puţin de jumătate l-au votat pe Traian Băsescu. Credeţi că ceilalţi 3-4 milioane, care au votat candidaţii opoziţiei, au susţinut iniţiativele preşedintelui datorită referendumului de suspendare care avusese loc 28 de luni mai devreme? E posibil, dar nu probabil.
În turul 2 al alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu obţine 5 milioane 275 de mii de voturi (incluzând străinătatea) - cu 750 de mii mai puţin decât la referendumul de suspendare. Cu aproape 3 milioane de susţinători mai puţin decât în februarie 2007. Iar competitorul lui era cel care era.
În
Referendumul de suspendare nu l-a ajutat pe Traian Băsescu. Nu l-a făcut mai popular, mai iubit. Nici nu a fost punctul la care şi-a început declinul în planul favorabilităţii, declin început de scandalul "bileţelul" din 2007, declin întrerupt de turul 2 al alegerilor prezidenţiale din 2009. Referendumul nu a fost nici cauză, nici efect. În toate scrutinele de după referendum (cu o excepţie) marii câştigători, adică PDL şi Traian Băsescu, s-au dus în jos. În toate scrutinele de după, marii pierzători ai referendumului, adică PSD şi PNL, au crescut. Un punct de inflexiune emoţională nu este întotdeauna şi un punct de inflexiune statistică, sau cel puţin nu este în sensul în care am crede.
marți, 22 noiembrie 2011
Suspendarea: 2 postere în conflict
Viziunea USL ar trebui să fie următoarea:
Înainte de a explica ce vreau să spun, să nu uităm un mic detaliu - şi anume articolul 10 din re-re-re-actualizata lege a referendumului:
"Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum."
Dar nu se va ajunge acolo. În cazul în care USL chiar a procesat situaţia în toate aspectele sale, singurul lor interes e să prelungească cât mai mult activitatea comisiei de anchetă (dacă va exista) şi discuţiile din plen (dacă se va ajunge acolo). În mod ideal, ar trebui să ducă votul (dacă va fi unul) până prin octombrie 2012. Tentativa de suspendare va fi respinsă la vot, iar USL ar opune parlamentul PDL voinţei majorităţii populaţiei. Nu este exclus să auzim despre "Cei 247" care stau pavăză lui Traian Băsescu împotriva unei ţări întregi, sau un discurs de acest tip - o imagine în oglindă a mesajelor de la campania precedentă de suspendare. Astfel PDL ar ajunge lipit de imaginea lui Traian Băsescu exact în timpul campaniei electorale. Şi Traian Băsescu este mai nepopular decât PDL (20% > 13%), deci principalul partid de guvernământ ar putea fi tras în jos.
Edit: Altă perspectivă, aceeaşi concluzie.
PDL, pe de altă parte, trebuie să joace simplu şi clar. Totul trebuie să dispară urgent din percepţia publicului - dacă în mai 2012 ne mai aducem încă aminte de tentativa de suspendare, nu e bine. Emfaza trebuie pusă pe eşecul opoziţiei, imaturitate, etc. Nu vor exista falii la un eventual vot, pentru că PDL este în aşteptarea reconfirmării la putere, reconfirmare care ar trebui să vină în decembrie 2012 - şi nu poţi să ai falii dacă eşti în stază. Dacă PDL permite iniţiativei de suspendare să ajungă la popor, nu va mai fi la putere cel puţin 5 ani de acum înainte. Dacă iniţiativa de suspendare este blocată repejor, pot să rămână la putere cel puţin 4 ani. Drumul este foarte clar.
Înainte de a explica ce vreau să spun, să nu uităm un mic detaliu - şi anume articolul 10 din re-re-re-actualizata lege a referendumului:
"Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum."
Dar nu se va ajunge acolo. În cazul în care USL chiar a procesat situaţia în toate aspectele sale, singurul lor interes e să prelungească cât mai mult activitatea comisiei de anchetă (dacă va exista) şi discuţiile din plen (dacă se va ajunge acolo). În mod ideal, ar trebui să ducă votul (dacă va fi unul) până prin octombrie 2012. Tentativa de suspendare va fi respinsă la vot, iar USL ar opune parlamentul PDL voinţei majorităţii populaţiei. Nu este exclus să auzim despre "Cei 247" care stau pavăză lui Traian Băsescu împotriva unei ţări întregi, sau un discurs de acest tip - o imagine în oglindă a mesajelor de la campania precedentă de suspendare. Astfel PDL ar ajunge lipit de imaginea lui Traian Băsescu exact în timpul campaniei electorale. Şi Traian Băsescu este mai nepopular decât PDL (20% > 13%), deci principalul partid de guvernământ ar putea fi tras în jos.
Edit: Altă perspectivă, aceeaşi concluzie.
PDL, pe de altă parte, trebuie să joace simplu şi clar. Totul trebuie să dispară urgent din percepţia publicului - dacă în mai 2012 ne mai aducem încă aminte de tentativa de suspendare, nu e bine. Emfaza trebuie pusă pe eşecul opoziţiei, imaturitate, etc. Nu vor exista falii la un eventual vot, pentru că PDL este în aşteptarea reconfirmării la putere, reconfirmare care ar trebui să vină în decembrie 2012 - şi nu poţi să ai falii dacă eşti în stază. Dacă PDL permite iniţiativei de suspendare să ajungă la popor, nu va mai fi la putere cel puţin 5 ani de acum înainte. Dacă iniţiativa de suspendare este blocată repejor, pot să rămână la putere cel puţin 4 ani. Drumul este foarte clar.
luni, 21 noiembrie 2011
365 de zile în 36,5 rânduri
Acum un an...
... Sorin Apostu era un primar fericit.
... George Scripcaru era şi el un primar fericit.
... Sebastian Ghiţă tocmai încheiase un contract de management cu Realitatea TV.
... Marko Bela conducea UDMR.
... Adrian Sobaru încă nu se aruncase de la balconul Parlamentului.
... Alegerile interne din PDL erau la câteva luni distanţă.
... PDL avea 17% din intenţia de vot, iar PSD, PC şi PNL (neunite încă sub forma USL) un combinat 64%.
... Nici USL, nici partidul lui Dan Diaconescu nu existau oficial...
... iar partidul lui Dan Diaconescu avea 7% din intenţiile de vot.
... Sebastian Lăzăroiu nu era Ministrul Muncii (nici acum nu e).
... Peter Eckstein-Kovacs ocupa funcţia de consilier prezidenţial.
... 1800 români - care în 2011 au murit în accidente rutiere - erau sănătoşi şi bine-mersi.
... un român avea nevoie de 4,29 lei ca să cumpere un euro (azi are nevoie de 4,36).
... un ungur avea nevoie de 105 forinţi ca să cumpere un euro (azi are nevoie de 141).
... "Noua Republică" era ce s-a întâmplat în Războiul Stelelor după sfârşitul ultimului film.
... în Bucureşti n-aveam nici pod, nici stadion. Cum de rezistam, domne?!
... indemnizaţia de creştere a copilului era neatinsă.
... valoarea Facebook era estimată la 25 miliarde dolari (acum este de 82,5 miliarde).
... Cristian Popescu Piedone era cel mai vizibil primar PC.
... Adrian Păunescu tocmai murise.
... Dan Tapalagă scria un articol de-a dreptul profetic pornind de la cazul Pasat.
... Lucian Bute tocmai fusese ales să promoveze imaginea turistică a României.
... compania Bechtel concedia 834 de angajaţi care munceau (?) la autostrada Transilvania.
... Fătuloiu era un nume familiar.
... la fel şi Şoric, unul din susţinătorii sistemelor neconvenţionale de impulsionare a economiei româneşti
... Într-un interviu la EvZ, Vasile Ernu făcea observaţia că "orice detaliu mic în Rusia devine metafizică şi problemă fundamentală, iar [în România] orice metafizică şi problemă fundamentală devine derizorie şi detaliu nesemnificativ"
... Omar Hayssam era în libertate (ca şi acum).
... Sorin Ovidiu Vântu era în libertate (ca şi acum).
... Dinu Patriciu era încă un mogul rău.
... Mircia Muntean - primarul Devei - era în PNL. Acum este în UNPR.
... Nokia era la Jucu. Acum este
... UDMR era încă singurul partid al etnicilor maghiari din România.
... printre cei 170 de membri ai Comisiei Trilaterale se aflau şi 2 români (acum sunt 3).
... Turambar reamintea tuturor un lucru fundamental.
... Răzvan Lucescu era antrenorul echipei naţionale de fotbal.
... "Academia Caţavencu" era o publicaţie. Nu două. Nu trei.
şi
cu voia dumneavoastră, ultimul lucru pe listă,
destinul României era ţinut în frâie - ca şi acum - de către
joi, 17 noiembrie 2011
Rezultatele din 2012: ceaţa începe să se ridice
Am analizat informaţii din 12 ţări (51 de scrutine) care folosesc sistemul de vot uninominal pur. Aceste date pot fi utilizate în contextul proiectului PDL + UDMR pentru a determina ce se va întâmpla cu cele 88 de locuri din Senat şi pentru 182 din cele 300 de locuri din Camera Deputaţilor (18 se duc la minorităţi, 100 se vor acorda proporţional).
270 din 388 de locuri în parlament ar fi alese deci prin uninominal pur - ceva mai mult de două treimi.
Revenind la analiza ţărilor unde uninominalul pur deja există, am selectat exclusiv partidele care au obţinut mai mult de 11,0% din voturi şi mai puţin de 81,0% din voturi. Sub 11% ori nu se câştigă nici un loc în parlament, sau se ia un procent infim din mandate, sau vorbim de partide etnice care câştigă acolo unde sunt puternice (UDMR sau altele de acest tip).
Acestea fiind zise, hai să ne uităm la graficul care sintetizează rezultatele:
Linia albastră arată cum ar sta situaţia în sistemul proporţional: de exemplu, dacă ai luat 32% din voturi, ai luat şi 32% din locurile din parlament.
Linia portocalie arată câte locuri în parlament iei (verticala) prin comparaţie cu câte voturi ai obţinut (orizontala) în sistemul uninominal pur.
În sistemul uninominal, din câte se poate observa, pierde masiv faţă de sistemul proporţional cine ia mai puţin de 30% din voturi. Concret:
Partidele care au luat între 11% şi 15% din voturi au obţinut în medie 8% din locurile în parlament.
Partidele care au luat între 16% şi 20% din voturi: 11% din locuri.
Cele aflate între 21% şi 30%: au obţinut între 18% şi 20% din locuri. (aparent numărul de locuri scade odată cu creşterea în numărul de voturi, în realitate e vorba de cazul alegerilor din Lesotho, din 1998, despre care am mai scris).
În intervalul 31% - 49% din voturile populaţiei, lucrurile sunt ceva mai stabile: un partid obţine în medie acelaşi număr de locuri în sistemul uninominal ca şi în cel proporţional. Aici, însă, stabilitatea este o aparenţă statistică: să luăm de exemplu partidele care au luat între 31% şi 35% din voturi - există zece astfel de cazuri în baza de date. În două situaţii din zece, s-au obţinut 15% din locurile în parlament. Nu există certitudini.
... dar dacă ar exista o certitudine, ea ar fi următoarea: odată ce un partid obţine mai mult de 50% din voturi, el va obţine un număr de mandate disproporţionat de mare faţă de voturile obţinute. Iată:
Partidele care primesc între 51% şi 55% din voturi câştigă în medie 67% (!) din mandate.
Partidele care primesc între 56% şi 60% din voturi câştigă în medie 69% din mandate.
Partidele care primesc între 61% şi 65% din voturi câştigă în medie 80% din mandate.
.... şamd.
Iar acum, ceva distractiv:
Uganda, 1980. Sistem uninominal pur.
Un partid ia 47,18% din voturi. Obţine 74 de mandate într-un parlament cu 125 de locuri.
Un alt partid ia 47,04% din voturi. Obţine 51 de mandate.
0,14% din voturi.. aparent... duc la o diferenţă de 23 de mandate (16% din totalul locurilor în parlament).
Dar există situaţii mult mai grave.
Nigeria, 1992. Sistem uninominal pur.
Social-democraţii obţin 48,4% din voturi. Convenţia Naţională Republicană obţine 51% din voturi.
Cine a câştigat mai multe mandate în Parlament?
Social-democraţii: 53% din mandate. CNR: 47% din mandate.
Malawi, 2004. Sistem uninominal pur.
Două partide se luptă cot-la-cot. Cel care a luat cu 16 mii de voturi mai mult a luat cu 8 mandate mai puţin.
Revenind la România şi la introducerea uninominalului pur în alegerea parlamentului, nu se pot trage concluzii definitive. Dar ceva e foarte ciudat.
miercuri, 16 noiembrie 2011
Cum votul uninominal va schimba totul
Iată două povestioare electorale cu final trist pentru cine se joacă cu focul:
În alegerile din Tanzania, din 1996...
Un partid ia 59% din voturi.
Al doilea partid ia 22% din voturi.
(Nu, nu am falsificat cifrele ca să-mi iasă vreo aluzie, rezultatele pot fi găsite aici)
Al treilea partid ia 6%.
Al patrulea partid ia 5%.
Al cincilea partid ia 3%.
Dar... tanzanienii (tanzanezii?) au vot uninominal pentru 80% din locurile în parlament şi o metodă proporţională pentru celelalte.
Partidul cu 59% din voturi a luat 79% din locurile în parlament. Avantaj ei.
Partidul de pe locul 2, care a luat 22% din voturi, a luat 7% din locurile în parlament. ... c-aşa e în tenis.
Partidul de pe locul 3, care a luat 6% din voturi, a luat 3% din locurile în parlament. Jumătate din voturi? S-au dus pe apa sâmbetei.
Partidul de pe locul patru a luat 5% din voturi şi 11% din locurile în parlament. Minune! Superb! Şi deloc surprinzător: e un partid cu susţinere locală, şi anume în insulele Unguja şi Pemba. Adică voturile lor au fost concentrate în Unguja. Un fel de ... unguri ai Tanzaniei.
Unguja?
Tanzanezii (tanzanienii?) sunt însă mici copii pe lângă o altă ţară din Africa cu sistem uninominal pur. Uitaţi-vă şi vă îngroziţi:
Congresul Pentru Democraţie: 60% din voturi. 79 de locuri în parlament dintr-un total de 80.
Partidul Naţional: 24% din voturi. 1 loc în parlament. Unul! Din ... 80.
Partidul Congresului: 10% din voturi. Niciun loc în parlament.
Partidul Libertăţii: 3% din voturi. Nimic, rien, nothing.
Unde? În Lesotho, 1998.
Lesotho?
Părerile strict personale pentru azi:
1. Vizitaţi Unguja, se pare că merită.
2. Votul uninominal (şi nu mascarada proporţional-mixtă pe care am avut-o în 2008) se introduce de către un partid aflat la putere doar dacă este pe locul unu în sondaje. Preferabil: detaşat pe locul unu.
3. Este posibil ca în 2013 să avem nu numai o tentativă de suspendare a preşedintelui, dar şi o nouă constituţie.
În alegerile din Tanzania, din 1996...
Un partid ia 59% din voturi.
Al doilea partid ia 22% din voturi.
(Nu, nu am falsificat cifrele ca să-mi iasă vreo aluzie, rezultatele pot fi găsite aici)
Al treilea partid ia 6%.
Al patrulea partid ia 5%.
Al cincilea partid ia 3%.
Dar... tanzanienii (tanzanezii?) au vot uninominal pentru 80% din locurile în parlament şi o metodă proporţională pentru celelalte.
Partidul cu 59% din voturi a luat 79% din locurile în parlament. Avantaj ei.
Partidul de pe locul 2, care a luat 22% din voturi, a luat 7% din locurile în parlament. ... c-aşa e în tenis.
Partidul de pe locul 3, care a luat 6% din voturi, a luat 3% din locurile în parlament. Jumătate din voturi? S-au dus pe apa sâmbetei.
Partidul de pe locul patru a luat 5% din voturi şi 11% din locurile în parlament. Minune! Superb! Şi deloc surprinzător: e un partid cu susţinere locală, şi anume în insulele Unguja şi Pemba. Adică voturile lor au fost concentrate în Unguja. Un fel de ... unguri ai Tanzaniei.
Unguja?
Tanzanezii (tanzanienii?) sunt însă mici copii pe lângă o altă ţară din Africa cu sistem uninominal pur. Uitaţi-vă şi vă îngroziţi:
Congresul Pentru Democraţie: 60% din voturi. 79 de locuri în parlament dintr-un total de 80.
Partidul Naţional: 24% din voturi. 1 loc în parlament. Unul! Din ... 80.
Partidul Congresului: 10% din voturi. Niciun loc în parlament.
Partidul Libertăţii: 3% din voturi. Nimic, rien, nothing.
Unde? În Lesotho, 1998.
Lesotho?
Părerile strict personale pentru azi:
1. Vizitaţi Unguja, se pare că merită.
2. Votul uninominal (şi nu mascarada proporţional-mixtă pe care am avut-o în 2008) se introduce de către un partid aflat la putere doar dacă este pe locul unu în sondaje. Preferabil: detaşat pe locul unu.
3. Este posibil ca în 2013 să avem nu numai o tentativă de suspendare a preşedintelui, dar şi o nouă constituţie.
marți, 15 noiembrie 2011
Credeţi în FSN?
Există oameni care cred că există FSN, fesenişti şi fesenism precum alţii cred în Diavol. Dacă sunteţi unul dintre ei, am veşti bune... sau proaste. FSN este cel mai puternic partid din România. De fapt, FSN este mai puternic acum decât oricând din 1991 încoace (încă un pic şi va fi mai puternic decât în 1990). În tabelul de mai jos, am adunat procentul voturilor obţinute de FDSN/PSD cu FSN/PD, făcând o estimare pentru scorul PD la parlamentarele din 2004 pe baza rezultatului de la alegerile locale din acelaşi an. Iată ce-am găsit:
1990: "cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă..." FSN = 66,3%.
1992: S-a petrecut Piaţa Universităţii. A apărut CDR. FSN = 37,9%.
1996: CDR la apogeu. FSN = 34,4%.
2000: CDR la gunoi. FSN = 43,6%.
2004: "ce blestem o fi pe ţara asta să aleagă între doi comunişti?". FSN = 50,6%.
2008: "îmi văd visul cu ochii". FSN = 65,4%.
1990: "cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă..." FSN = 66,3%.
1992: S-a petrecut Piaţa Universităţii. A apărut CDR. FSN = 37,9%.
1996: CDR la apogeu. FSN = 34,4%.
2000: CDR la gunoi. FSN = 43,6%.
2004: "ce blestem o fi pe ţara asta să aleagă între doi comunişti?". FSN = 50,6%.
2008: "îmi văd visul cu ochii". FSN = 65,4%.
luni, 14 noiembrie 2011
Stop-cadru cu un an înainte de alegeri
Mai este un an până la alegerile parlamentare. Am comparat situaţia din sondaje din luna noiembrie a anului anterior alegerilor cu rezultatul propriu-zis. Această comparaţie a acoperit ultimele trei alegeri parlamentare: 2000, 2004, 2008. Tabelul de mai jos prezintă numerele sub formă brută - procentul de voturi conform sondajului din anul anterior alegerilor în negru, iar rezultatul propriu-zis de la alegeri în albastru.
Partid / ani | 1999-2000 | 2003 - 2004 | 2007-2008 |
PSD | 46 (37*) | 43 (36,6*) | 23 (33) |
PD | 6 (7,5) | 7 (ADA: 31,2) | 35 (32,3**) |
PNL | 7,5*** | 16 (ADA: 31,2) | 14 (18,5) |
PRM | 8 (21) | 16 (13) | 5 (3,1) |
CDR/ CDR2000 | 17 (5***) | - | - |
APR | 13 (4,1) | - | - |
PLD | - | - | 4,7 (**) |
PNG | - | - | 5,6 (2,2) |
* = dar în alianţă cu PC
** = PLD a fuzionat cu PD înainte de alegeri
*** = PNL a părăsit CDR înainte de alegeri
Hai să citim tabelul acesta pe baza unor întrebări de bun-simţ:
Există partide sau segmente ideologice vulnerabile în mod tradiţional? Nu. Toate partidele, din toate părţile spectrului politic, au pierdut sau au câştigat procente între anul anterior alegerilor şi momentul votului.
Pot avea loc schimbări spectaculoase între anul anterior alegerilor şi alegerile propriu-zise? Da: ca să luăm doar exemplul unui partid, social-democraţii au pierdut 9% între 1999 şi 2000; au pierdut 6% între 2003 şi 2004, şi au câştigat 10% între 2007 şi 2008. Cazul PRM în perioada 1999 (8%) - 2000 (21%) este cu adevărat ieşit din comun din acest punct de vedere.
Se poate pierde locul 1? Ierarhia s-a schimbat o singură dată în trei situaţii: PDL ar fi ocupat locul 1 în 2007, dar un an mai târziu a luat locul 2.
În anul de dinaintea alegerilor, cine creşte ca intenţie de vot - opoziţia sau puterea? Răspunsul ar putea fi simplu: "da - întotdeauna opoziţia!" Ajută însă să precizăm despre care opoziţie vorbim. În 2000 PSD a pierdut voturi faţă de 1999 iar PRM a câştigat.
Există pattern-uri sau laitmotive utile în perspectiva alegerilor din 2012? Poate fi doar o coincidenţă, dar întotdeauna partidul preşedintelui în funcţie a pierdut voturi. Până şi în 2008, când PDL pare să fi pierdut doar 2,7% într-un an, este vorba de o situaţie serioasă, pentru că între timp PD fuzionase cu PLD, fără a-i moşteni şi procentele. Însumat, în 2007 PD şi PLD aveau 39,7% din intenţia de vot; la alegerile parlamentare PDL a obţinut 32,3%.
De asemenea, niciodată un partid sau alianţă cotate cu 40% sau mai mult din voturi în anul anterior alegerilor nu a reuşit să depăşească această barieră la momentul votului propriu-zis. Acest lucru este însă contrabalansat de faptul că, de la Piaţa Universităţii încoace, nu a existat o intenţie de vot mai mare decât cea pentru USL. Voi reformula acest lucru: pentru prima dată în douăzeci de ani avem o forţă politică cotată cu 50% sau mai mult din opţiunile alegătorilor.
Ce ne spune tabelul de mai sus despre Partidul Poporului? Partidele populiste au o susţinere volatilă: în urma sondajelor de opinie efectuate cu un an înainte de alegeri, este uşor să le supralicitezi (PNG în 2007, PRM în 2003) sau să le subestimezi (PRM în 1999)
Cu care situaţie din trecut seamănă mai mult cea din 2011? Cred că răspunsul aici este unul singur...
În 1999, aveam următoarele coordonate:
O coaliţie care se anunţă ca fiind de dreapta se află la putere.
Economia este pe butuci.
Preşedintele este nepopular.
Preşedintele nu mai poate candida.
Intenţia de vot pentru cei aflaţi la putere este undeva între 17% şi 20%.
Un partid populist şi vehement stă de pază la cotitură.
Frământări în sânul coaliţiei cu potenţial de schismă (Noua Republică poate jocul rolul pe care l-a jucat PNL în 2000).
Diferenţe (hotărâtoare, din punctul meu de vedere):
Echivalentul PNL-ului nu a plecat (încă) din coaliţie.
Puterea organizaţională a PDL şi UNPR este superioară celei a PNŢ-ului.
Intenţia de vot pentru USL este superioară celei pentru PSD. Şi nu cu un procent sau două.
Nu există forţe precum APR sau PD-ul din 1999 care să fărâmiţeze intenţia de vot.
Tabelul de mai sus mă împinge spre o întrebare, deocamdată fără răspuns: ce fel de rezultate o să avem? Ca în 2000, când 30% din intenţia de vot din 1999 (CDR + APR) s-au dus în fum iar PRM şi-a mărit scorul cu 160% într-un an? Sau ca în 2004 şi 2008, când 7-10% procente s-au plimbat dintr-o parte în alta?
joi, 10 noiembrie 2011
Ce iubesc românii vs. ce iubesc britanicii
Lista celor mai apreciate 10 branduri din România în anul 2011:
1. Borsec
2. adidas
3. Mercedes-Benz
4. Dr.Oetker
5. IKEA
6. Coca-Cola
7. Nike
8. BMW
9. Jack Daniel's
10. Orbit
În Marea Britanie avem o listă niţel diferită:
Mercedes-Benz şi BMW apar în ambele clasamente. În medie un britanic câştigă 3000 de euro pe lună, adică de 7 ori mai mult decât un cetăţean al României. Cred că este clar cine foloseşte un Mercedes şi cine visează.
Companii de stat avem şi noi, şi ei. Diferenţa este că ale lor sunt apreciate de cetăţeni: BBC e pe locul 3, TVR nu e nicăieri. British Airways apare la ei pe locul 8, Tarom pauză. Ca observaţie generală noi nu avem brand-uri media în top 10 - la polonezi sunt şapte în top 50.
În topul britanic nu apare nicio băutură alcoolică (deşi britanicii sunt buni consumatori), la noi apare Jack Daniel's (deşi suntem o ţară care bea beri în genere ieftine). Altfel spus, britanicii beau eficient şi fără să le prea pese ce beau, românii vor să creeze o impresie pozitivă atunci când sunt întrebaţi ce le place.
IKEA la ei este un brand banal, la noi ia un senzaţional loc 5. Bunul simţ gospodăresc se vede la locurile 1 (Borsec) şi 4 (dr. Oetker) din România.
Faptul că, în mod ciudat, e mai scump să cumperi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte în România decât în SUA sau UK se vede în faptul că adidas şi Nike ocupă locurile 2 şi 7 în România. Moştenirea epocii BUG Mafia e bine mersi, fascinaţia pentru pantofii sport e restricţionată în lumea civilizată la ghetouri de nevizitat.
În sfârşit, deşi suntem aparent o ţară tehnologizată, nu avem nici un brand de software sau hardware în primele 10. Britanicii au trei (Google, Microsoft, Apple).
Prezenţa Orbit în top 10 este logică, având în vedere că - la nivelul ţării - folosim mai puţin de două tuburi de pastă de dinţi pe an, adică românul obişnuit se spală pe dinţi cam o dată la două-trei zile.
Ca să nu închei într-o notă funebră, este bine că Borsec - un brand românesc - a luat locul unu. Deşi dacă anumite referundum-uri vor fi luate în seamă, ar trebui să o identificăm drept "brand secuiesc".
1. Borsec
2. adidas
3. Mercedes-Benz
4. Dr.Oetker
5. IKEA
6. Coca-Cola
7. Nike
8. BMW
9. Jack Daniel's
10. Orbit
În Marea Britanie avem o listă niţel diferită:
- Mercedes-Benz
- Rolex
- BBC
- Coca-Cola
- Microsoft
- BMW
- British Airways
- Apple
- Jaguar
Mercedes-Benz şi BMW apar în ambele clasamente. În medie un britanic câştigă 3000 de euro pe lună, adică de 7 ori mai mult decât un cetăţean al României. Cred că este clar cine foloseşte un Mercedes şi cine visează.
Companii de stat avem şi noi, şi ei. Diferenţa este că ale lor sunt apreciate de cetăţeni: BBC e pe locul 3, TVR nu e nicăieri. British Airways apare la ei pe locul 8, Tarom pauză. Ca observaţie generală noi nu avem brand-uri media în top 10 - la polonezi sunt şapte în top 50.
În topul britanic nu apare nicio băutură alcoolică (deşi britanicii sunt buni consumatori), la noi apare Jack Daniel's (deşi suntem o ţară care bea beri în genere ieftine). Altfel spus, britanicii beau eficient şi fără să le prea pese ce beau, românii vor să creeze o impresie pozitivă atunci când sunt întrebaţi ce le place.
IKEA la ei este un brand banal, la noi ia un senzaţional loc 5. Bunul simţ gospodăresc se vede la locurile 1 (Borsec) şi 4 (dr. Oetker) din România.
Faptul că, în mod ciudat, e mai scump să cumperi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte în România decât în SUA sau UK se vede în faptul că adidas şi Nike ocupă locurile 2 şi 7 în România. Moştenirea epocii BUG Mafia e bine mersi, fascinaţia pentru pantofii sport e restricţionată în lumea civilizată la ghetouri de nevizitat.
În sfârşit, deşi suntem aparent o ţară tehnologizată, nu avem nici un brand de software sau hardware în primele 10. Britanicii au trei (Google, Microsoft, Apple).
Prezenţa Orbit în top 10 este logică, având în vedere că - la nivelul ţării - folosim mai puţin de două tuburi de pastă de dinţi pe an, adică românul obişnuit se spală pe dinţi cam o dată la două-trei zile.
Ca să nu închei într-o notă funebră, este bine că Borsec - un brand românesc - a luat locul unu. Deşi dacă anumite referundum-uri vor fi luate în seamă, ar trebui să o identificăm drept "brand secuiesc".
miercuri, 9 noiembrie 2011
Mitul 382: "Crin Antonescu scade în sondaje"
Evenimentul Zilei încerca să explice ieri de ce Crin Antonescu scade în sondaje.
Există o mică problemă în legătură cu acest articol - una, aş putea zice, infimă, dar care merită totuşi luată în considerare:
Crin Antonescu nu scade în sondaje.
Procentul românilor care aveau încredere mare sau foarte mare în Crin Antonescu a variat de-a lungul anului 2010 între 21% în iunie (INSOMAR) şi 41% (CCSB). Abia din ianuarie 2011 încoace putem măsura lucrurile lună cu lună. Am folosit drept bază IMAS şi am citat între paranteze alte surse pentru o imagine mai clară.
Ianuarie: 27,9
Martie: 25,0 (ARP 48,1)
Aprilie: 25,6
Mai: 31,2
Iunie: 27,2 (CCSB 37, IRSS 32)
Iulie: 25,9
Octombrie: 27,7
Vă rog să nu încercaţi să citiţi 14 trend-uri şi sub-trenduri, este vorba de un politician cu o imagine relativ stabilă, aflat într-o structură politică bine definită în planul percepţiei electoratului. Pentru cine nu este familiar cu statisticile sociologice, el este "în creştere" faţă de iulie sau iunie sau "în scădere" faţă de mai. În realitate, percepţia faţă de Crin Antonescu evoluează în marja de eroare.
O întrebare mai complexă are de-a face cu intenţia de vot pentru Crin Antonescu în cazul unor alegeri prezidenţiale. Întrebarea este de facto inutilă, întrucât nu este clar cine va candida din partea PDL, iar Crin Antonescu este inerent favorizat de acest lucru. Mă voi opri asupra unui singur factor: în luna iunie, un institut pe nume IRSS a publicat un sondaj în care intenţia de vot pentru USL era sub 50%, iar intenţia de vot pentru UNPR era de 7,8%. În acest sondaj, pus în competiţie directă cu Victor Ponta (!) şi Traian Băsescu (!!!), Crin Antonescu obţinea 32% din voturile de la un scrutin prezidenţial.
În sondajele efectuate de alte institute înainte sau după luna iunie, Crin Antonescu stă incomparabil mai bine ca intenţie de vot la eventuale alegeri prezidenţiale.
Există o mică problemă în legătură cu acest articol - una, aş putea zice, infimă, dar care merită totuşi luată în considerare:
Crin Antonescu nu scade în sondaje.
Procentul românilor care aveau încredere mare sau foarte mare în Crin Antonescu a variat de-a lungul anului 2010 între 21% în iunie (INSOMAR) şi 41% (CCSB). Abia din ianuarie 2011 încoace putem măsura lucrurile lună cu lună. Am folosit drept bază IMAS şi am citat între paranteze alte surse pentru o imagine mai clară.
Ianuarie: 27,9
Martie: 25,0 (ARP 48,1)
Aprilie: 25,6
Mai: 31,2
Iunie: 27,2 (CCSB 37, IRSS 32)
Iulie: 25,9
Octombrie: 27,7
Vă rog să nu încercaţi să citiţi 14 trend-uri şi sub-trenduri, este vorba de un politician cu o imagine relativ stabilă, aflat într-o structură politică bine definită în planul percepţiei electoratului. Pentru cine nu este familiar cu statisticile sociologice, el este "în creştere" faţă de iulie sau iunie sau "în scădere" faţă de mai. În realitate, percepţia faţă de Crin Antonescu evoluează în marja de eroare.
O întrebare mai complexă are de-a face cu intenţia de vot pentru Crin Antonescu în cazul unor alegeri prezidenţiale. Întrebarea este de facto inutilă, întrucât nu este clar cine va candida din partea PDL, iar Crin Antonescu este inerent favorizat de acest lucru. Mă voi opri asupra unui singur factor: în luna iunie, un institut pe nume IRSS a publicat un sondaj în care intenţia de vot pentru USL era sub 50%, iar intenţia de vot pentru UNPR era de 7,8%. În acest sondaj, pus în competiţie directă cu Victor Ponta (!) şi Traian Băsescu (!!!), Crin Antonescu obţinea 32% din voturile de la un scrutin prezidenţial.
În sondajele efectuate de alte institute înainte sau după luna iunie, Crin Antonescu stă incomparabil mai bine ca intenţie de vot la eventuale alegeri prezidenţiale.