Faceți căutări pe acest blog

luni, 7 ianuarie 2013

Prezidenţiale 2014 - linia de start

În perspectiva următorului scrutin, USL are mici şanse să mai existe, atâta timp cât singurul factor care îi mai ţine uniţi - opoziţia faţă de preşedinte - va avea un impact redus în 2014 şi non-existent după aceea Implicit vorbim de următorii furnizori de candidaţi şi de următoarele dileme:

PSD: probleme demografice apropo de structura electoratului, probleme despre care voi scrie curând. Nu este o întâmplare că Mircea Geoană a obţinut mai puţine procente şi mai puţine voturi în turul unu al alegerilor din 2009 decât oricare alt candidat PSD/FDSN din istorie. De acum şi până în decembrie 2014, PSD va pierde câteva sute de mii de susţinători din motive naturale, pierderi care vor fi decontate de Sorin Oprescu sau de candidatul propus de social-democraţi la preşedinţie.

PNL: O debarcare a lui Crin Antonescu pare extrem de puţin probabilă (PNL n-a fost niciodată atât de puternic în plan local sau parlamentar). Din multe puncte de vedere situaţia PNL/C.A. este cea mai complexă întrucât vorbim despre:
- o ieşire din USL care trebuie pregătită cu atenţie pentru obţinerea unui avantaj maxim din punct de vedere electoral;
- necesitatea divizării dreptei pro-Băsescu în primul tur (un lucru pe care C.A. nu-l controlează direct dar de care ar avea nevoie pentru a evita orice emoţii);
- evitarea ruperii PNL, un eveniment care ar putea slăbi organizaţiile în mod poate decisiv;
- definirea unui electorat non-PSD şi non-băsescian care în mod obligatoriu trebuie să fie mai mare decât cel care l-a votat pe Crin Antonescu în 2009;
- o poziţionare inteligentă în vederea turului 2, la care ar avea nevoie de susţinerea unor electorate teoretic ostile dar şi de alianţe surprinzătoare.

PDL: Nu are prezidenţiabil, forţa structurilor locale este sub semnul întrebării iar energia creativă lipseşte. În condiţiile unor condiţii economice dificile, discursul PDL se va muta spre stânga - reformele propuse de preşedinte acum câţiva ani vor dispărea pentru întotdeauna din discurs, iritând (şi mai mult din) electoratul pro-Băsescu.

FC: Nu are structuri în teritoriu.

O opţiune PDL+FC: Chiar dacă unii au ceea ce le lipseşte celorlalţi... orgoliile sunt mari, eşecul ARD apasă greu iar colaborarea în 2012 a fost oricum doar roză nu.

PPDD: Pentru a repeta performanţa lui Vadim din 2000, Dan Diaconescu are nevoie de un set favorabil de circumstanţe şi de multă energie.

UDMR: 300-400 de mii de voturi care nu prea schimbă nimic.

Candidatură independentă / din afara forţelor politice de mai sus: coaliţii de susţinători inimoşi pot smulge câteva procente şi atât. Fără acces la rural, ai pierdut din start jumătate din luptă. Un alt obstacol este "votul util".

Pe baza enumerării de mai sus, toată lumea pierde :) În realitate, precum în 2012, contează cine pierde într-o mai mică măsură sau, altfel spus, cine dă un răspuns mai bun (nu neapărat "bun") la provocările cu care se confruntă. Un exemplu concret în acest sens este dat de performanţa electorală a USL în 2012. Dacă luăm în calcul faptul că la locale UNPR nu a fost aliat cu USL în timp ce la parlamentare cele două forţe au colaborat, USL a pierdut aproximativ 400 de mii de voturi între locale şi parlamentare. Totuşi USL a câştigat 10 procente între locale (49,8%) şi parlamentare (60%), şi asta pentru că ARD a căzut în nas. USL a pierdut voturi dar ARD a pierdut enorm de multe voturi, ceea ce a făcut ca USL să fie avantajat relativ. În acelaşi fel, nimeni nu va răspunde perfect dilemelor de mai sus. Calitatea răspunsurilor, însă, va determina rezultatul final.

39 de comentarii:

  1. Batalia va incepe in momentul in care vor incepe controversele pe modificarea Constitutiei. Acela care va sti sa se instaleze in fruntea ostilor sale, sa explice mai clar si mai cu har, poate opbtine un avantaj nesperat. Pentru ca pe jocul obisnuit putere-opozitie, guvernul face ceva si opozitia maraie si ea, nicio personalitate nu va castiga puncte.
    Din simplul motiv ca guvernul nu va putea sa acopere ce-a promis, deci candidatul sau va pierde in solidar, iar opozitia, doar pandind greseala la coltz, nu va reusi sa "salte" pe nimeni in sondaje.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bătălia va începe după modificarea constituției, dacă va mai fi vreo bătălie. In viziunea USL președintele are doar un rol decorativ și e ales de parlament Daca ei reușesc impunerea acestei viziuni nu va mai fi nici o bătaie pentru ciolan și toți se vor concentra pe alegerile parlamentare din 2016.

      Ștergere
    2. Nu în viziunea USL, ci doar în viziunea PNL. Deocamdată.

      Ștergere
    3. Si PSD are cam aceasi viziune de ceva vreme. Vezi rapoartele Institutul Social Democrat "Ovidiu Sincai" practic ale lui A. Nastase si vei observa cam aceleasi idei vehiculate si acolo.
      http://www.fisd.ro/rap.html
      Pana acum USL a mers cam pe linia celor scrise in aceste rapoarte si nu cred ca se vor indeparta prea mult de la matca.

      Ștergere
    4. Va fi distractiv, atunci. Retrag comentariul de mai sus.

      Ștergere
  2. Sa nu uitam ca în 2014 lui Mugur Isarescu ii expira mandatul la BNR, în acest moment e pe locul 2 la încredere conform ultimului sondaj CSOP și a mai avut tentative de a candida.
    Daca va candida probabil in turul 2 vom avea 2 candidati independenti fiecare sustinute de cate un partid (Oprescu-PSD si Isarescu PDL)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. adica isarescu va baga o gramada de bani intr-o campanie electorala ipotetica, va face un efort fizic si psihic extraordinar ca sa castige o mie, doua de euro pe luna in loc sa se ocupe de afaceri, de lobby, de vie si de mai stie cine ce... in plus isarescu nu are un discurs care prinde la public si are si el o gramada de puncte vulnerabile.
      de ex :relaxarea creditului ipotecar in 2007 tocmai cand se alegea praful de derivativele din america, de creditul cu buletinul, de permisiunea acordata bancilor sa aiba acces la credite pe termen scurt de la bancile mama cu care sa finanteze pe termen lung clienti din tara expunand sectorul bancar la niste riscuri imense in caz ca retragerile acestora erau posibile. de incurajarea importurilor si lipsa de sprijin ptr exportatorii romani prin curs euro-leu defavorabil, cand china are adevarate razboaie ca sa-si pastreza yuan-ul subevaluat, de acordul cu fmi si de sfaturile catre ialomitianu care se ducea cu caietul de teme saptamanal la bnr, de luxul si extravagantele de la bnr de care beneficiaza sau au beneficiat cei de acolo in plina criza. eu zic ca isarescu o sa stea in banca lui, nu o sa-i trebuiasca balamuc.

      Ștergere
    2. sensu giratoriu7 ianuarie 2013, 17:36

      ma bag si eu ca sa adaug:
      Isarescu are un interviu memorabil la Profesionistii (TVR) unde spune foarte clar cu subiect si predicat, ca in viitor este interesat de o candidatura dupa ce rolul sau la BNR va putea fi preluat de altii... si mai spune ca asta va fi in momentul in care va avea varsta si maturitatea necesara... as spune eu mai degraba 2019 dupa aderarea la euro, cand BNR va fi doar de decor, si cand dl Isarescu va fi senior deja de vreo 2-3 ani...
      sa mai adaug ca este presedintele clubului de la Roma? ... unul destul de influent in actuala conjunctura globala...

      Ștergere
    3. "Mugur Isarescu ar urma, astfel, sa isi inceapa noul mandat de cinci ani la 11 octombrie 2009" deci ii expira mandatul in octombrie 2014.
      iar in 2018-2019 va avea 70 de ani.
      am vrut sa adaug la primul comentariu ca isarescu va avea destule probleme in urmatoarea perioada cand va trebui sa restituim sumele imprumutate in perioada 2009-2011 si sa explice multe din conditionalitatile impuse de fmi si pe care el si basescu le-au acceptat, fiecare ptr motivelele lui.
      in plus isarescu pana acum a avut norocul sa concureze la capitolul imagine, cu prim ministri slabi care erau ghidati de la bnr si cotroceni. ori competitia se va da cu ponta, care are alt gen de sfatuitori si in politica si in economie.
      as pune un "pariu"...ponta vad ca-l tot pastreaza pe lucian isar "pe langa" guvern( acum e la sncfr). daca pozitia lui isar in anul asta se va apropia iar de ponta si guvern devenind oficiala, de unde cred ca a plecat la presiunile lui isarescu care vrea sa-l vada out de peste tot in urma atacului speculativ asupra leului din 2008, se lamuresc treburile. nu mai pomenesc de daianu care este si el consilier al lui ponta si care nu cred ca este in relatii foarte cordiale cu isarescu. pana acum ponta a fost influentat de georgescu, dar acesta s-a retras iar la bnr.
      in orice caz, ptr isarescu vin vremuri tulburi si s-ar putea cam seci, la fel ca vinul pe care-l produce.

      Ștergere
    4. sensule se pare ca lucrurile se precipita... http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-13958631-mugur-isarescu-sugereaza-romania-putea-inchida-actualul-acord-fmi-fara-noua-intelegere.htm

      Ștergere
    5. sensu giratoriu7 ianuarie 2013, 23:53

      tactica de negociat dobanzi mai mari sau companii de stat mai multe... nu ne sperie... in final ei vand bani si vor tot niste bani pentru asta... cui sa-i dea sa fie siguri ca-i si recupereaza? la asta trebuie sa recunosc ca se pricepe foarte bine isarescu...

      Ștergere
    6. sensule- fmi nu vinde doar bani pe care ii vrea inapoi. fmi "exporta" restrictii de dezvoltare.
      daca ai alte inf , sunt si eu curios unde a reusit politica fmi. poti sa incepi cu criza din asia de sud-est.
      bancile din romania sunt reprezentate in procent de 90% de capitalul strain. tot rulajul economiei se face prin ele si caimacul se scurge inafara.
      brazilia care a reusit dupa ce nu a mai avut acord cu fmi s-a bazat pe o banca mare de stat si pe creditele ptr investitii acordate de aceasta si pe compania petroliera petrobras care este controlata... tot de stat.
      era sa uit...
      brazilia are un presedinte muncitor, nu jucator.

      Ștergere
    7. sensu giratoriu8 ianuarie 2013, 13:29

      ok, extinzand discutia, fmi este un bodyguard al celorlalte banci investitoare (le tine spatele in caz ca lucrurile o iau razna) are sustinere internationala, are forta militara in spate (daca e cazul) si poate impune reguli chiar si de restrictie... este daca vrei un fel de birou de credite in care daca figurezi ca si rau platnic, toate celelalte banci care fac parte din acord vor refuza sa te imprumute...
      europa nu are inca asa ceva, china si rusia nu au nevoie... pentru toti ceilalti exista fmi...

      Ștergere
    8. se pare ca exista tari care nu au nevoie de fmi decat ca mijloc investitional... brazilia ar fi una, india alta,rusia, china,indonezia etc... astia nu iau bani de la fmi, cred ca de prosti.
      daca te uiti cate scuze si-a cerut fmi in ultimele zeci de ani, parca ti-e rusine ptr ei.
      daca te uiti la ce declara oficialii de la fmi cand in asia, cand in europa, cand in america de sud, cand acu 20 de ani, cand acu 10 ani, cand acu 2 ani, cand anu trecut... parca iti dau lacrimile cand ii vezi atat de neajutorati, de nevinovati... iti vine sa le ceri iertare ca masurile girate de ei te-au saracit,te-au bagat in foame, te-au durut.



      Ștergere
    9. sensu giratoriu8 ianuarie 2013, 18:46

      :) in mod normal daca statul roman si-ar gestiona bine resursele (chiar si numai colectarea corecta a impozitelor si taxelor) se poate autofinanta fara imprumuturi... iar pentru dezvoltare sunt munti de bani pusi la dispozitie de UE doar sa te organizezi sa-i accesezi...
      eh, asta e ! nu traim in lumea virtuala...

      Ștergere
    10. de acord ca avem destui bani daca nu s-ar fura si guvernantii ar avea minte si ar fi corecti.

      Ștergere
  3. 1.PNL- problema e de notorietate ori singurul care candideaza si are notorietate este crin antonescu. slabe sperante in divizarea pnl iar
    afara din pnl vor fi dati doar chereches, chiliman si vlad moisescu si s-ar putea cativa micimani tot de la sectorul unu. vor fi mentinuti orban si mai ales tariceanu.
    2.PSD- cazul fericit in care ponta reuseste sa urneasca lucrurile, psd nu are niciun motiv sa rupa alianta in care de bine de rau se stie cu antonescu.
    cazul in care erodarea seva produce micsorand procentele ptr psd si ponta. nu cred ca psd ar risca sa se aleaga cu un dusman venit pe vot popular la cotroceni.
    OPRESCU cu tot circul pe care-l fac televiziunile in jurul lui ca ar fi un posibil candidat, nu va pleca de la primarie. l-am auzit cu urechile mele spunand ceva de genul:" "a vorbit antonescu cu dvs daca veti candida la presedentie?" " nu!nu am vorbit nici macar la telefon despre asa ceva si daca o sa dea un telefon o sa fie linistit" curios este faptul ca nu am auzit la nicio televiziune sa comenteze asa ceva preferand doar circul cu :oprescu va candida impotriva lui antonescu...
    in plus, daca oprescu nu va lansa mesaje publice nationale in urmatoarele 3-4 luni, nu numai ptr bucuresteni, nu prea va avea sanse in mediul rural, unde nu este asa cunoscut cum se crede.deci pana la vara vom stii daca candideaza sau are de gand macar.
    3 PDL-nu cred intr-o revenire decat in urma unor greseli grave de guvernare a usl, de fapte de coruptie extraordinare sau de criza profunda.
    4. DAN DIACONESCU- cred ca din toamna va avea grave probleme cu justitia si unde nu va mai avea posibilitatea sa joace rolul de victima.
    in orice caz, cine nu intra macar pana la 1 iunie in batalia mediatica de formare a unei imagini de candidat, nu va avea prea mari sanse ptr prezidentiale.
    interesant mai degraba va fi de urmarit aparitia regiunilor, lupta ptr putere in cadrul lor in cadrul usl si in cadrul partidelor componente. sunt curios daca se vor imparti 4 la 4 psd=pnl sau va fi gasita alta formula. aici va fi primul hop major ptr usl.
    parerea mea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. la oprescu mai adaug. ca a mai mentionat ca nu uita sprijinul acordat de antonescu cand era singur impotriva tuturor la primul mandat si ca a fost sprijinit clar de catre acesta si acest lucru s-a intamplat si la castigarea celui de al doilea. in plus, are nevoie de sprijin in consiliul general al municipiului bucuresti.

      Ștergere
    2. sensu giratoriu7 ianuarie 2013, 17:38

      pericolul vine de la Tariceanu... un fel de stolo mai nou si mai curatel...

      Ștergere
    3. in pnl au aparut o multime de nume noi care fac parte din tabara lui antonescu si care fiind infipte in prajitura puterii nu au motive sa basculeze catre tariceanu prea curand. greii pnl sunt deja, ei sau oamenii lor, in guvern si in posturi cheie . delegatia permanenta a pnl este dominata clar de antonescu si cei din jurul sau. in acest an , antonescu va trebui sa consolideze partidul in teritoriu si sa-l faca asemenea psd, cu organizatii locale puternice si disciplinate, altfel cresterea aceasta va fi pasagera si va avea mari surprize la urmatoarele alegeri. mai ales ca in calitatea de presedinte al senatului va avea libertate de miscare si timp.
      asa ca deocamdata antonescu e cu prima sansa. are notorietate, are discurs, are posibilitatea sa basculeze la momentul potrivit luand distanta de psd daca va fi cumva cazul.
      am uitat ceva...are inca antenele pro si adversar declarat udmr...

      Ștergere
    4. Deși pare paradoxal eu unul aș îndrăzni să afirm că Oprescu ar risca să aibă - ca potențial candidat la președenție - niscai probleme de imagine legate de prestația sa de la Primăria Generală și de faptul că e ... doctor ( meserie care, în ciuda unor păreri contrare, nu se bucură de o imagine deloc pozitivă - mai ales pe unele segmente potențial pro-PSD-iste ... ).

      O părere pur personală - firește. :)

      La Mulți Ani tuturor !

      Ștergere
  4. Indraznesc un pronostic usor "revolutionar": nu stiu cine vor fi candidatii dar nu cred ca Crin Antonescu intra in turul doi. Nu-si va pierde locul in finala in favoarea candidatului PDL ci in fata celui PSD si a altuia, nu stiu, poate a unui populist-extremist, poate a unei figuri noi.

    Victoria USL (a PSD in mare masura) mascheaza, cred, faptul ca PNL-ul si-a schimbat partial electoratul, castigand unul mai larg dar mult mai volatil: cunosc oameni care au votat timp de 20 de ani PNL-ul dar la alegerile recente fie nu au votat fie au votat altceva decat USL/ARD (minoritati, etc). E vorba de un electoral care ar fi in mod ideal al PNL-ului (urban, educat, non-PSD-ist, non-PDL) dar care ... e mai aproape de stilul Tariceanu decat Antonescu. Odata Basescu iesit din schema lucrurile astea vor incepe sa conteze.

    Plus ca urmeaza un an greu, economic vorbind.

    Un singur exemplu: nu-l vad pe Antonescu castigand in doi ani in fata, de exemplu, lui Klaus Johannis.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PSD n-are probleme demografice, acesta e visul vechi al "dreptei" romanesti. Nu esti singurul care spera la asa ceva, si Turambar avea idei din acestea, si altii. :-)

      Problema PSD, este alta. E problema intregii stangi europene daca doriti, faptul ca Internationala Socialista a devenit cam de prin anii 2000 Internationala Celei De-a Treia Cai. Toti s-au luat dupa Tony Blair, inclusiv Adrian Nastase, inclusiv Ponta pe care l-am auzit recent la B1 vorbind despre asta. Practic au preluat in discursul lor idei neo-liberale si s-au apropiat periculos de mult de ceea ce se numeste centru.
      PSD a facut acelasi lucru, ba in plus l-a avut si pe Geoana drept fanion, anii respectivi fiind cei prosti pentru PSD dpdv organizatoric, ani in care si-a abandonat fiefurile traditionale incercand fara succes sa-si faca altele. Iar fiefurile parasite au fost ocupate de altii, de PDL si PNL, n-au ramas libere. Astfel incat atunci cand vorbim despre problemele demografice ale PSD sa nu uitati in analiza dvs. viitoare sa mentionati si acest lucru. Exista si studii pe care le-am citit dupa alegerile din 2008-2009, facute la PSD si in care apar exact cifrele, cati pensionari au votat PSD, cati PDL, etc. Imi pare rau ca nu mai am link-ul respectiv dar sunt convins ca dvs aveti si alte resurse din care sa reiasa acest lucru. Evident ca dupa aceea lucrurile s-au mai schimbat in 2012, dar nu total.

      Iar parerea mea este ca PSD n-o sa propuna un candidat propriu, o sa mearga chiar daca uneori maraind dupa Ponta si acordul semnat cu liberalii. Problema eu o vad mai degraba in guvernare, caci daca o sa mai continue fazele cu "nu ne strangem sa votam" s-ar putea ca PSD sa se supere. Insa acest caz problema este mai degraba la PNL decat la PSD, adica isi vinde candidatul pe niste masuri guvernamentale, bune, rele, sau whatever.

      PNL o sa-l dea pe Crin Antonescu, care o sa si castige. Nu stiu daca triumfal, dar o sa castige pana la urma. Oricum multi uita ca Antonescu este un orator de prima mana si face fata foarte bine in dezbaterile televizate.

      PDL n-are, si nici nu-i vad sa aiba. MRU, Boc, Cristian Preda, Blaga, Udrea, Macovei sunt vazuti drept talibani basisti, unii si manjiti, asa ca...poate Paleologu cu o campanie in "zefelema" asa cum a facut la congresul lor sa poata sa-i mai scoata de unde se afla dar nu sa castige.

      Restul nu prea conteaza decat prin bascularea voturilor...insa PPDD cred c-o sa-si piarda suflul, iar UDMR-ul ar conta daca ar fi o lupta stransa, gen Nastase-Basescu in 2004 pe model PRM. Ceea ce nu cred.

      P.S. Am gasit ceva in sprijinul a ceea ce am vrut sa spun in legatura cu PSD, inclusiv grafice si alte socoteli aici:
      http://nastase.wordpress.com/2010/01/26/analiza-evolutiilor-electorale-ale-psd/
      Deci nu e vorba neaparat sau doar de analiza demografica, probabil negativa, ci mai mult despre descentralizarea organizatorica a PSD si despre colaborationism. Adica cocorii lui Geoana.

      Ștergere
  5. Analiza nu e rea deloc :) dar nu ia în seamă cohortele. Plus că e datată. Voi discuta concret curând, foarte curând.

    RăspundețiȘtergere
  6. http://www.gandul.info/politica/victor-ponta-vrea-sa-candideze-la-prezidentiale-mesajul-pe-care-i-l-transmite-lui-crin-antonescu-10436623

    RăspundețiȘtergere
  7. Bun, eu n-am absolut nici o pregatire in domeniu, ba chiar n-am fost un "premiant" la stiinte exacte, ci la altele, mai umaniste, deci nu vreau sa para ca ma contrez aiurea. Nici macar nu stiu ce sunt alea cohorte.
    Problema este ca mie mi se pare cumva fortat ca pe fondul unei scaderi demografice sa se traga concluzia ca PSD are probleme demografice. Nu neg ca statistic mortalitatea este mai mare in cazul celor in varsta, si cum PSD are cea mai mare proportie de persoane in varsta, e clar ca acolo se simte o scadere. Dar dupa aia vine imediat dezinteresul tinerilor fata de politica, ceea ce mai atenueaza din problema PSD, mai vine si problema celor de dreapta care se urca in masina si pleaca in weekend-ul alegerilor, problema discursului sau al mesajului coerent, si nu in ultimul rand mai intervine si problema distribuirii persoanelor in varsta sau a pensionarilor pe partide. Adica zicala aia ca alegerile se castiga cu discurs de stanga si se guverneaza cu masuri de dreapta.

    Ori aici am vrut eu sa aduc un argument folosindu-ma de studiul ala existent la AN pe blog, care insa NU este cel ce l-am citit eu candva si care dadea procente de pensionari pe PSD, PDL, si unde PDL avea procente importante, ceea ce evident ca anula avantajul PSD pe segmentul respectiv. Din pacate nu-l mai gasesc, am tot cautat dar nu ramane decat decat ca afirmatia mea sa fie luata cu beneficiu de inventar, eventual corelata cu resursele dvs.

    Chestiunea a fost "stridenta" pentru mine, deoarece intre mesajul politic al "dreptei" PDL, ala cu "noi cu tinerii, cu intelectualii, cu...etc" si realitatea inregistrata in respectivul studiu era o diferenta destul de mare. Nici nu afirm ca respectivul studiu era alfa si omega in materie, poate o fi fost gresit, dar...asa tin eu minte. :-)

    RăspundețiȘtergere
  8. @ anonim-Cohorta (în latină cohors, plural cohortes) este o subdiviziune tactică a armatei romane, zece astfel de subdiviziuni formând o legiune. Cohorta putea avea 500 de oameni (quingenarie) și atunci era comandată de un prefectus, sau 1.000 de oameni (miliariae), atunci fiind comandată de un tribun.
    nici eu nu prea pricep referirea in sens figurat vorbind.

    cred ca faceti trimitere la mituri si legende despre electoratul pdl. iar pe blogul lui turambar gasiti grafice cu cine si cum a votat. http://turambarr.blogspot.ro/2012/12/exit-poll-parlamentare-2012-profile-de.html

    RăspundețiȘtergere
  9. @laurentiucat
    Iti multumesc, desi aceasta definitie a cohortei o stiam; eu ma refeream la ceea ce presupune cohorta dpdv sociologic/statistic/matematic...in contextul respectiv, cel folosit de domnul Mateescu, banuiesc care are alta semnificatie :-)

    Pornind de la originea militara a cuvantului, intuiesc sau ma gandesc ca poate fi interpretata ca "forta de lovire" sau "electorat stabil", "armata regulata" sau un mai simplu "pe ce ma bazez" dar ramane ca autorul sa ne lumineze. Eu am vrut doar sa spun ca armata regulata depinde foarte mult de o conducere buna si ca oastea tarii cum se intitula la noi se disipeaza pe un model nu doar matematic/statistic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred ca ar fi vorba despre electoratul dur al partidelor.

      Ștergere
  10. Explic imediat ce e cu cohortele, limbajul nu va fi tehnic :)

    RăspundețiȘtergere
  11. #anonim "Oricum multi uita ca Antonescu este un orator de prima mana si face fata foarte bine in dezbaterile televizate."

    cu limbajul sau nationalist socialist? ma indoiesc. omul se constrazice de la o zi la alta - de la "nu am stiut" "am auzit si eu" la "stiam aia... chiar eram de fata".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @quin
      E pacat ca unii oameni nu inteleg ca vremurile se schimba, nimic nu e vesnic. A mers cat a mers, dar propaganda asta nu mai merge.
      L-am vazut pe Canacheu acum cateva zile la tv, se contra cu niste unii de la USL si pana la urma a incheiat apoteotic: "da, dar 11 milioane nu v-au votat la alegeri." :-))
      Asta in conditiile in care, pe aceeasi unitate de masura, PDL n-a fost votat de 20 de milioane, sau 16, 18, cati or fi.
      QED
      Cat despre Antonescu, nimeni nu e perfect. Dar sa nu uitam ca inca nu a plans in direct. Iar Basescu a castigat vreo 3 randuri de alegeri cu un limbaj socialist. Ca sa nu mai zic ca si in 2009 avea limbaj socialist, vorbea despre nu stiu ce microintreprinderi in agricultura, vorbea despre marirea salariilor la profesori, la altii, nu era nici o problema, Romania o sa fie ocolita de criza, o centura de siguranta...ca dupa aia sa fie ce-a fost. Daca chiar crezi ce zic politicienii si te mai si te astepti sa se indeplineasca, ori ai impresia ca dreptatea e doar intr-o parte...e pacat.

      Ștergere
  12. emil boc, aceasta manta de vreme rea a lui basescu mai mult decat a pdl-ului, poate constitui o sansa pentru pdl de a creste in sondaje . chiar daca nu spectaculos , orice crestere este binevenita si imbratisata ce ambele brate de un partid inca ametit dupa kourile suferite la ultimele examene electorale. ramane de vazut daca apropierea , chiar confuzia cu imaginea presedintelui basescu, va mai conta atat de mult, in conditiile in care usl va deconta in urmatorii 2 ani costurile negative ale guvernarii .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca pdl vrea sa ramana un partid balama, poate sa-l ia pe boc din nou la butoane. daca vrea sa redevina ce a fost, trebuie plecat de jos.
      nu stiu daca pdl mai poate accede la guvernare pe baza de promisiuni. nu cred ca vor fi uitati cu datul celor 50% la profi si pe urma au taiat.
      pe vot negativ ma indoiesc ca vor face ceva in contextul in care usl va face vrand-nevrand o autostrada si cateva reforme structurale.
      pe langa hotiile de rigoare in orice guvern din lume, cred ca de data asta o sa vem un fel de intrecere socialista in usl , ca sa arate care e mai grozav si asta s-ar putea sa fie de bine.

      Ștergere
  13. Eu nu cred ca USL se va rupe. Crin va fi candidatul lor si va castiga in 2014.

    Daca vreti, revin cu explicatii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da. ca sa vad daca se potrivesc cu ale mele.

      Ștergere
    2. Pe scurt, cred ca:

      (1) Antonescu e un candidat mai comod si mai maleabil pentru echipa de la varf a PSD decat orice alta varianta (Oprescu de pilda);

      (2) Antonescu e varianta sigura (din punct de vedere electoral) pentru echipa de la varf a PSD. E improbabil ca se va produce vreun cataclism major la guvernare, care sa creeze conditiile pentru aparitia unui candidat surpriza din afara USL.

      (3) Orice candidat ar propune eventual PSD, asta ar modifica in mod imprevizibil raportul de forte din PSD si nu cred ca va ridica nimeni sabia.

      Abia dupa 2014 vom putea discuta de ruperea USL.

      Ștergere
  14. de acord. antonescu-ponta-dragnea se cunosc, au negociat si au facut o multime de compromisuri. un alt pol de putere in psd ar schimba multe. un adversar sau un concurent la cotroceni ar fi inconfortabil ptr ponta care va suferi o erodare inerenta. psd nu poate fi singur la guvernare asa ca tot ii va fi necesar un sistem de aliante noi, cu pretentii noi. deocamdata taberele din psd au primit cate ceva. cine a primit e multumit si vrea sa-si conserve locul.o schimbare ar presupune amestecarea iar a cartilor din pachet si nimeni nu e sigur daca va primi cartea castigatoare. daca cei care au ramas pe dinafara sunt f multi, ar fi probleme interne in psd, dar nu cred ca vor face galagie atat timp cat majoritatea e multumita si nu sunt derapaje in sondaje.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog