Faceți căutări pe acest blog

luni, 17 noiembrie 2014

Trei milioane de voturi în două săptămâni

Povestea ar putea fi spusă și așa:

În primăvara lui 2014 Ponta câștiga.

În iunie sau iulie sau august 2014 Ponta câștiga.

Ar fi câștigat și în septembrie. Ba chiar și în octombrie. În ziua turului unu, pe 2 noiembrie, la ora 16 Ponta era practic președinte: avea un avantaj semnificativ în sondajele care măsurau intenția de vot pentru turul doi; avea resurse imense la dispoziție; niciun nor pe cer.

Între 2 noiembrie (ora 16) și 16 noiembrie (ora 23, când a anunțat ce și cum) Ponta a pierdut alegerile. Nu cunosc vreun sondaj care să fi fost efectuat înainte de turul doi și care să fi arătat un avantaj pentru Iohannis. Aparent, Ponta nu a făcut nicio gafă majoră, gen vizită-la-Vântu. Aparent a câștigat dezbaterea cu mai mulți telespectatori - prima - și a pierdut-o pe cea cu o audiență mai redusă - a doua. A jucat rațional, obținând susținerea mai multor contracandidați din primul tur (deși însumarea voturilor era de fapt o capcană - detalii aici).

Și totuși în 14 zile și 7 ore Victor Ponta a mobilizat încă trei milioane și jumătate de oameni împotriva sa, oameni care nu-l votaseră pe Iohannis în primul tur (optând pentru alți candidați sau stând acasă), oameni care ar fi putut bine mersi să nu vină la vot în turul doi. În medie 10204 oameni pe oră, 170 de oameni pe minut, 3 oameni pe secundă. În practică cei mai mulți și-au format părerea în ultimele zile sau chiar duminică.
Iohannis a luat aproape la fel de multe voturi ca Iliescu în 2000, când acesta se confrunta cu Vadim.

Cum de a fost posibil?

Un posibil răspuns se află chiar la unul dintre consultanții lui Victor Ponta. Cu două zile înainte de turul doi, Dan Sultănescu scria în Adevărul:

"[Printre elementele de fond ale proiectului lui Victor Ponta se numără] atitudinea pozitivă și constructivă. Poate este cel mai important atribut al unui lider care nu vrea scandal, nu caută cu orice preț să apară la 18:30 pe toate posturile cu atacuri și manipulări, nu este interesat în construirea mai degrabă a discursului anti. Victor Ponta este cel care, în ultimii 2 ani, a făcut și presa să vorbească mai mult de proiectele sale constructive, iar această abordare este urmarită aproape obsedant de un lider care ar fi putut să câștige mult mai simplu alegerile axându-se doar pe discursul negativ. Această atitudine este cea care poate oferi spațiului public ceva mai mult oxigen, ceva mai multă liniște pentru concentrarea pe construcție."

Dacă lucrurile ar fi stat așa, Ponta ar fi avut șanse mai mari de a câștiga.
Însă campania de dinainte de turul unu a fost mult mai complexă, aspectele negativ-ofensive fiind fundamentale.
Și, mai ales, începând cu sfârșitul zilei de 2 noiembrie povestea s-a schimbat radical. De la "forța liniștită" s-a trecut la o nervozitate febrilă:
Caracterizarea lui Iohannis drept "lucru" a fost cea mai bizară tentativă de insultă de după Revoluție. Caracterizarea dreptului la vot drept "o lozincă" a avut de asemenea semnificații majore.
S-au apăsat taste prăfuite, de prin 1992, gen amenințările la adresa integrității teritoriale a României.
Alianța cu Vadim a adus foarte puține voturi în plus lui Ponta și multe lui Iohannis.
Liderii PSD au fost și ei foarte eficienți în a mobiliza oameni împotriva lui Ponta prin textura mesajelor promovate.
(Iar exemplele pot continua...)

Tema USL și tema Băsescu nu mai contau, deja alegerile deveniseră despre Ponta și nu despre alte personaje din istoria recentă.
Aceste subiecte erau perfecte pentru 2012 - dar atunci Ponta nu candida.
În 2014 Ponta candida dar - mai ales la sfârșit de an, mai ales după ce votul din diaspora devenise tema principală - subiectele deveniseră caduce.

Totul a început, a fost definit de și s-a încheiat cu votul din diaspora. Fac aici referire mai ales la funcția sa de mobilizare pentru românii aflați în țară.

Încercând - și reușind - să mobilizeze în favoarea sa un milion și jumătate de oameni, Ponta a trezit și/sau mobilizat 3,5 milioane împotriva sa.

Reacția de respingere a lui Ponta a fost remarcabilă prin dimensiuni. De la Revoluție încoace, doar în 1996 a avut un oponent al PSD mai multe voturi în turul decisiv. Altfel spus, din toată istoria prezidențialelor PSD doar Iliescu în 1996 a fost respins de mai mulți votanți:

Voturi în turul doi pentru oponentul PSD și deci împotriva candidatului PSD:

1992: 4,6 milioane
1996: 7 milioane
2000: 3,3 milioane
2004: 5,1 milioane
2009: 5,2 milioane
2014: 6,1 milioane după introducerea a 96% din secții.

O analiză cronologică a modului în care s-a schimbat intenția de vot în perspectiva turului doi mă conduce spre următoarea concluzie: după primul tur campania s-a "virusat", existând atât din partea candidatului cât și din partea celor implicați o serie de erori cu consecințe neașteptat de vaste. Probabil că nu vom ști niciodată motivul deraierii de la plan. Poate că a fost vorba de diaspora. Sau de scorul de 40% pe care unii susținători mai prăpăstioși l-au citit ca fiind insuficient pentru victorie. Poate chiar teama de eșec. Reacția electoratului a fost, oricum, neiertătoare.