Faceți căutări pe acest blog

marți, 31 iulie 2012

Falia (partea 1)

Pe acest blog există o postare aflată ca număr de vizualizări pe locul 3 dintr-un total de 215 articole.

Acea postare este cea mai comentată din istoria blog-ului.

Ea a necesitat o clarificare. (nu recomand citirea versiunii originare, dar dacă vrei acest lucru ea se află aici).

Postarea - atât în forma ei originară, cât şi când e vorba de clarificare - se concentra asupra celor care au votat DA la referendum. Ar fi fost un gest de iresponsabilitate politică ca voinţa lor să fie ignorată dacă numărul lor era considerabil. Şi a fost considerabil. Numărul voturilor DA a fost mai mare decât cel al voturilor de la parlamentarele din 2008... cu totul, nu pentru un partid sau altul!... la o diferenţă de 600 000. Chiar dacă scădem din aceste voturi DA două milioane, tot avem cu opt sute de mii mai multe decât cele primite de PSD şi PDL împreună la ultimele alegeri parlamentare.

Tema nu este extrem de nouă şi nu îmi aparţine. Ea însă a stârnit o emoţie puternică. Epoca emoţiilor e pe cale de a apune. Începe era observaţiilor.

În calitate de sociolog, mă bucur că Traian Băsescu a sesizat existenţa unei falii în societatea românească. El părăseşte temporar rolul de "preşedinte-jucător", care - din câte se pare - a centrat mingi la care prea puţini coechipieri au putut ajunge, şi intră în cel de "preşedinte-antrenor" sau de "preşedinte-arbitru" .

Care sunt originile faliei? Traian Băsescu a menţionat Piaţa Universităţii din 1990. Personal am o perspectivă uşor diferită: Piaţa a fost importantă, dar e doar o parte din poveste. Unii din oamenii care susţin ce s-a întâmplat atunci au votat DA acum. Unii dintre susţinătorii Pieţii Universităţii au decedat (vârstnicii) sau au plecat şi nu mai votează de fel (tinerii). Nu în ultimul rând, dezbaterea Pieţii Universităţii avea drept punct principal democraţia. "Flacăra democraţiei" reprezintă poate încercarea de a se reînnoda naraţiunea. În realitate, dezbaterea de acum este despre economie. În legătură cu acest subiect, Theophyle observa acum unsprezece zile:

"[O] doctrină, clar de dreapta, implementează singurul model fezabil propice şi posibil în România de astăzi. Mă refer la o dreaptă socială (...) Cine crede că neo-liberalismul, neo-conservatorismul sau libertarianismul va conduce vreodată România se înşală amarnic. Numai o dreaptă socială poate reuşi în România, adevărat, nu pe gustul meu, de fapt departe de el, dar o analiză corectă trebuie facută conform altor reguli decât simpatiile personale."

Poate că Theophyle greşeşte. Poate că nu. Dar o dezbatere reală cu privire la adaptarea dreptei la societate trebuie să înceapă. Pentru că modelul adoptat în ultimii ani a adus costuri politice enorme. Voinţa a două milioane de susţinători este prea puţin pentru o majoritate parlamentară, cu excepţia cazului în care se reintroduce votul cenzitar, ceea ce n-ar fi o idee bună.

Foarte curând voi prezenta o analiză cu privire la cei care au votat la referendum. Rezultatul său va fi cel puţin surprinzător. E timpul să ne punem bocancii şi să explorăm pereţii faliei.

PS: Afirmaţia "faţă de acel 49% pe care l-au obţinut la alegerile locale, [USL] au rămas cu circa 38 – 39%, au pierdut 10% din procentele avute la locale" este eronată din două motive.

1. USL a obţinut la locale 49% din totalul celor care au venit la vot (adică 4,4 milioane voturi din 8,9 milioane voturi).
Votanţii DA la referendum au fost 40% din totalul celor aflaţi pe liste (adică 7 milioane voturi din 18,3 milioane persoane).

Ori se compară procente din totalul celor care au venit la vot: 49% la locale, 87% la referendum...
ori se compară procente din totalul celor aflaţi pe liste: 24% la locale, 46% la referendum...
sau, cel mai bine, comparăm numărul de voturi: 4,4 milioane la locale faţă de 7,4 milioane la referendum.

Toate aceste comparaţii sunt însă inutile datorită erorii doi:

2. Nu toţi cei care au votat DA au fost sau vor fi votanţi USL.

Mai multe despre punctul 2 în zilele următoare.

duminică, 29 iulie 2012

Referendum: despre ultimele ore

Prezenţa la vot pe ultimele ore:

Prezidenţiale 2009, tur unu, în ultimele cinci ore de la acel scrutin:
17,35% din cei de pe liste. 32,4% din numărul total de votanţi. Prezenţă la final 53,5%.

Prezidenţiale 2009, tur doi, în ultimele cinci ore de la acel scrutin:
16,89% din cei de pe liste. 30% din numărul total de votanţi. Prezenţă la final 57%.

Locale 2012, în ultimele patru ore de la acel scrutin (deci în ultimele cinci ore au fost ceva mai mulţi decât cifrele de mai jos):
17,38% din cei de pe liste. 31% din numărul total de votanţi. Prezenţă la final 56%.

Observaţii rapide:

1. Nu toţi aceşti oameni era votanţi PDL/Traian Băsescu. Ei însă ocupau o pondere mare în rândul acestui grup.

Rezultatele de la locale dar şi analizele detaliate ale distribuţiei intenţiei de vot la referendum conform sondajelor arată că sinergia "TB/PDL = urban" s-a făcut franjuri. Şi totuşi...

2. ... se va testa eficacitatea boicotului promovat de TB, *nu* al boicotului-de-partid PDL care are efect în rural şi localităţile mici, afectând astfel teoretic prezenţa de-a lungul întregii zile şi mai ales dimineaţa (ceea ce nu prea s-a văzut, apropo).

3. Ultimele ore din lista de mai sus erau 16-21 respectiv 17-21. Acum există două ore în plus.

4. Prezenţa în primele ore a fost foarte, foarte mare, peste orice scrutin din ultimii cinci ani. Motive? Unul dintre ele: în Bărăgan, pe 29 iulie, e nebunie curată să ieşi să votezi în miezul zilei.

vineri, 27 iulie 2012

Referendum: ultimele estimări Infopolitic şi Operations Research

Întrucât nu este clar dacă ultimul sondaj Operations Research a indicat o prezenţă de 52% din rândul celor aflaţi în ţară (= 40% şi ceva din cei de pe liste, referendum nevalidat) sau 52% din rândul celor de pe liste (referendum validat), subiectul rămâne în suspensie.

Pentru a încerca să lămurească lucrurile, aici intervine Infopolitic. După cum am mai scris, Infopolitic este un site pe care CSCI/Fundaţia Multimedia pentru Democraţie Locală îşi publică sondajele şi studiile. Aici se regăsesc creierele principale din spatele USL, anume Bogdan Teodorescu şi Dan Sultănescu. Iar CSCI foloseşte sondajele Operations Research.

Triş? Manipulare? Să nu ne grăbim. Aici veţi găsi estimările Infopolitic cu privire la rezultatele alegerilor locale. Aceste estimări au fost de fapt pesimiste pentru USL prin comparaţie cu ce s-a întâmplat de fapt. PDL a câştigat în realitate două preşedinţii de CJ-uri: Alba şi Arad.
Infopolitic prognoza ... patru victorii PDL şi indica alte opt judeţe în care lupta pentru poziţia de preşedinte al CJ era pe muchie.

Iată cum pune Infopolitic problema când vine vorba despre referendum, cu referire la totalul populaţiei de pe liste (detalii aici):

1. Sigur vin la vot 8,2 milioane de persoane.
2. Probabil vin 3,35.
3. Probabil nu participă 2,24.
4. Sigur nu vin 4,5 milioane.

O explicaţie: dacă întrebarea folosită în sondaj are doar două opţiuni ("particip" vs. "nu particip"), va exista o anume distribuţie a răspunsurilor.

Dacă opţiunile sunt mai multe ("sunt sigur că particip" / "probabil că particip" / "probabil că nu particip" / "sigur nu particip"), distribuţia răspunsurilor va fi evident alta.

Conform Infopolitic, 44% din cei de pe liste sigur vor vota, 18% probabil participă, 12% probabil nu participă, restul sigur nu votează.

"Varianta realistă", conform Infopolitic: jumătate din cei care 'probabil ar participa'  vin la vot. Prezenţă 53% conform listelor. Referendum validat.
"Varianta optimistă", conform Infopolitic: două treimi din cei care 'probabil ar participa' vin la vot. Prezenţă 57% conform listelor. Referendum validat.

Informaţia următoare din prezentare ("Urmează îndemnul lui Traian Băsescu la boicot: 15%") îmi ridică câteva semne de întrebare:

a. A fost îndemnul la boicot luat în calcul în estimările de mai sus? Verbul "urmează" sugerează că nu.

b. "15%" este prin referinţă la totalul celor aflaţi pe liste? Atunci vorbim de 2,7 milioane de persoane care ar asculta de boicot, şi mult mai important am vorbi de un referendum nevalidat. Chiar şi în varianta optimistă 57-15 < 50.

c. "15%" poate fi şi calculat prin referinţă la totalul celor care ar veni la vot.

Altfel spus, să ne gândim la cei 53% dintre români care ar veni la vot ('varianta realistă'). 15% din aceştia ascultă de boicot. 15% din 53% (varianta realistă) înseamnă 8% din cei de pe liste. 53-8 = 45. Nevalidare.

15% din 57% ('varianta optimistă') înseamnă 8,5% din cei de pe liste. 57-8,5 = 48,5. Nevalidare.

Afirmaţia de la final ("Ţinta de 50% +1 e tangibilă, chiar şi după îndemnul la boicot") este corectă, dar evident în anumite condiţii:

1. Cei care nu sunt doritori să boicoteze în rândul celor 8,2 milioane 'siguri că vin la vot'... se ţin de cuvânt.
şi
2. O participare extrem de mare în rândul "probabililor", care să suprascrie efectele boicotului.
şi
3. Boicotul are un impact mai mic decât cel dorit de tabăra anti-demitere şi decât cel estimat de Infopolitic.

Despre referendumul care se apropie (partea 2)

Partea 1 a fost scrisă acum o lună şi două zile. La acel moment:

- Traian Băsescu nu fusese suspendat, dar suspendarea era previzibilă
- nu era clar dacă cvorumul urma sau nu să fie necesar (USL având majoritatea în parlament urma în mod evident să schimbe legea referendumului pentru a elimina necesitatea unui cvorum)
- tema boicotului nu exista.

Motivul pentru care revin acum asupra subiectului şi nu după referendum: boicoturile vor schimba în mod radical situaţia. Cifrele de acum o săptămână nu mai au importanţă, în special cele care fac referinţă la cei care votează "NU".

Campania lui Traian Băsescu, strict prin prisma cifrelor

Scriam atunci:

"Cine este de partea lui Traian Băsescu?
a. 2,2 milioane de votanţi PDL de la alegerile locale care tocmai au avut loc. (...)
c. Susţinători ai preşedintelui care, din diferite motive ţinând de candidaţii PDL sau de PDL însuşi, nu au votat acest partid la alegerile de acum două săptămâni. Maxim 500 de mii de persoane - poate mult mai puţin.
(...) O întrebare importantă: cât de mult va reuşi el să recupereze până la clipa referendumului?"

Răspunsurile la întrebarea: "câţi din românii aflaţi în ţară spun că ar vota NU?"
IMAS, 5-7 iulie: 21,9%
Avangarde, 7-11 iulie: 18,5%
                                     (români care au încredere mare sau foarte mare în TB: 20%)
[10 iulie: CCR decide introducerea cvorumului]
[TB nu susţine boicotul, ba chiar se opune acestei idei]
CURS, 11-16 iulie: 20%
Avangarde, 16-21 iulie: 18,3%
CCSB, 18-21 iulie: 19,5%
[23-24 iulie: TB susţine boicotul, PDL îl adoptă]

Dacă luăm în calcul şi marjele de eroare, susţinerea pentru Traian Băsescu s-a plimbat între 17% şi 23%. Acest ultim procent include şi cei care boicotează din motive civice, ca opoziţie faţă de modul în care a suspendat preşedintele. (cine avea de gând în mod serios să boicoteze referendumul înainte de decizia CCR privind introducerea cvorumului făcea rău lui Traian Băsescu, şi nu bine).

17% din populaţia aflată în ţară = aproximativ 2,7 milioane.
23% din populaţia aflată în ţară = aproximativ 3,6 milioane.

Vorbim despre minim 100 de mii şi maxim 1,3 milioane de oameni care s-au alăturat cauzei anti-demitere fără să fi votat PDL la locale şi fără să fie susţinători înfocaţi ai lui Traian Băsescu în lunile anterioare. Este rezonabil să considerăm că numărul lor este undeva pe la mijloc: între 500-900 de mii de persoane.

Marea întrebare în perspectiva parlamentarelor este legată de aceşti oameni. Vor putea fi ei mobilizaţi pentru PDL/ICCD?
Este posibil ca acest lucru să fie mai greu decât se crede. În trecut am avut următoarea poveste:

Referendum 2007: 6 milioane voturi anti-demitere
Parlamentare 2008: 2,2 milioane voturi pentru PDL
Prezidenţiale 2009 (turul unu): 3,1 milioane voturi pentru TB
Prezidenţiale 2009 (turul unu): 5,2 milioane voturi pentru TB

PDL nu a reuşit să fructifice atunci decât 36% (!) din votul anti-demitere.
Până şi Traian Băsescu nu a reuşit decât să ajungă la 800 de mii de voturi distanţă de numărul de voturi din 2007, şi asta dacă luăm drept reper turul doi al prezidenţialelor.

Trecând la o perspectivă mai largă, trebuie spus un lucru care poate părea evident: dacă necesitatea unui cvorum n-ar fi existat, Traian Băsescu ar fi pierdut referendumul.

Scriam acum o lună:

"Preşedintele va încerca în mod evident să reducă credibilitatea liderilor USL în ochii susţinătorilor acestor partide. Antipatia larg răspândită faţă de preşedinte i-ar putea juca feste acestuia, reducând credibilitatea argumentelor utilizate. Cel mai probabil se va ataca prin interpuşi. Din perspectiva lui Traian Băsescu, cei 4,4 milioane [de votanţi USL] trebuie să devină în ziua votului... 2,8 milioane sau mai puţini. Aici este frontul central al referendumului."

Frontul central a fost o înfrângere pentru Traian Băsescu. Dacă exclusiv votanţii USL de la locale ar fi susţinut demiterea, în sondaje opţiunea "DA" ar fi fost aleasă de 27,5% din populaţia aflată în ţară. Cele mai pesimiste estimări, cu marjă de eroare cu tot, arată că cel puţin încă 10% din populaţie, oameni care nu votaseră USL la locale, s-au raliat cauzei "DA". Dacă USL a pierdut electorat după locale, atunci procentul acestora este şi mai mare.

Concluzii

Asumarea boicotului de către PDL schimbă în mod evident dinamica. Este posibil ca numărul votanţilor "DA" să scadă semnificativ tocmai datorită boicotului ("votul meu nu mai contează, oricum nu se validează referendumul"). Ce s-a întâmplat însă în campanie este important:

1. Atât Traian Băsescu cât şi USL şi-au coalizat temporar susţinători. De văzut dacă ei vor fi menţinuţi în lunile următoare, în perspectiva parlamentarelor.

2. Tema anti-Traian Băsescu va rămâne extrem de fertilă şi după referendum.

3. PDL/ICCD se confruntă cu o dilemă interesantă:
a. pot încerca să utilizeze masiv tema referendum/lovitură-de-stat pentru a capta electoratul venit alături de TB după suspendare. Acest lucru i-ar izola însă de majoritatea populaţiei votante;
b. pot încerca să concentreze atenţia populaţiei pe alte teme, asumând implicit o trecere a lui Traian Băsescu în planul doi al campaniei.

4. În ciuda emoţiilor extrem de puternice, campania nu a adus modificări de amploare în percepţia populaţiei cu privire la principalele forţe de pe scena politică. Radicalizarea, însă, este un fenomen evident.

joi, 26 iulie 2012

Referendumul: azi, Operations Research

Întrucât nu este clar dacă prezenţa de 52% se referă la cei de pe listele electorale sau la populaţia aflată în ţară, informaţiile de mai jos nu au valoare de certitudine.

Analiza Infopolitic cuprinde datele din acest sondaj şi nu numai, într-o formulă care sugerează validarea referendumului.

Pentru cine n-are timp şi nici chef de multe cifre:

- sondaj Operations Research, institut de sondare a opiniei publice care lucrează de obicei cu CSCI/Infopolitic care lucrează pentru USL;
- efectuat între zilele de luni şi miercuri;
- prezenţă 52% (în scădere faţă de sondaje anterioare) - sub 50% din cei de pe listele electorale - sugerează un referendum nevalidat;
- 72% din cei care vin la vot ar vota DA.

Detaliat: 

Prezenţa la vot (52%)

Povestea e simplă:

CURS, 11-16 iulie: 61%
Avangarde, 16-21 iulie: 59%
CCSB, 18-21 iulie: 61%
OR, 23-25 iulie: 52%.

Ce înseamnă 52% din totalul populaţiei din ţară? Ei bine, înseamnă 50%+1 din totalul celor de pe liste doar dacă 700 de mii de români sau mai puţini sunt în diaspora şi nu votează. Ceea ce este greu de crezut.

Intenţia de vot (72% DA, 28% NU)

Efectul boicoturilor este de a scădea numărul votanţilor care se opun demiterii. Cu cât boicotarea referendumului este mai răspândită, cu atât "DA" va avea mai multe procente. Personal, mă aşteptam chiar la un nivel mai înalt de vot pentru "DA" decât 72%. Ceea ce duce la punctul următor...

Primele semne ale boicotului

Povestea votului "DA" e mai complicată decât pare la prima vedere:

Avangarde, 16-21 iulie: 40% din cei aflaţi în ţară. (marjă de eroare 3%)
CCSB, 18-21 iulie: 41,4%
OR, 23-25 iulie: 37,7% (marjă de eroare 2,9%).

Nu există o certitudine statistică cum că procentul românilor aflaţi în ţară care votează "DA" a scăzut. Dar acest lucru este posibil.

Povestea votului "NU":

Avangarde, 16-21 iulie: 18,3% din cei aflaţi în ţară.
CCSB, 18-21 iulie: 19,5%
OR, 23-25 iulie: 14,6%

Aproximativ trei sferturi din votanţii "NU" de acum o săptămână vor să vină la vot. Asumarea boicotului este departe de a fi universală în rândul susţinătorilor lui Traian Băsescu. Pe de altă parte, sondajul surprinde o "imagine în mişcare" - luni, în prima zi de intervievare, Traian Băsescu încă nu promovase public un boicot iar PDL nu luase încă o decizie. Cifrele de mai sus surprind impactul mesajelor pro-boicot doar pentru persoanele intervievate în zilele de marţi şi miercuri. 

Observaţie: există multe locuri pe Internet unde se poate face propagandă pentru o cauză sau pentru cealaltă. "Sociollogica" nu este unul dintre ele. Aici se discută cifre, nu se aduc injurii.

miercuri, 25 iulie 2012

Decontul - explicaţie

O explicaţie legată de articolul "Decontul", care făcea referire la situaţia celor care votează "DA" la referendum şi la reacţia lor *după* momentul referendumului.

Voi folosi o comparaţie sugerată chiar de un comentator anonim. Situaţia va fi simplificată şi mulţi factori vor fi eliminaţi, pentru a nu încărca exemplul cu lucruri inutile.

O primărie organizează vizionarea unui film într-un orăşel. Vizionarea nu poate avea loc decât dacă la film vin 101 din cei 200 de locuitori ai oraşului.

Un grup de locuitori ai oraşului decid că primăria a folosit mijloace ilegale pentru a organiza vizionarea şi decid să nu vină la film. Alţi oameni nu sunt interesaţi de filme, pur şi simplu. Proprietarii cinematografului deja existent în oraş boicotează şi ei vizionarea.

În consecinţă, la film nu vin 101 persoane. Vin 70. Sau 80. Sau 40. Vizionarea nu mai are loc şi ei sunt rugaţi să plece.

Întrebarea mea nu are de-a face cu calitatea filmului, cu modul în care a fost organizată vizionarea, cu justeţea celor care boicotează. Aceste aspecte au importanţa lor, dar ce mă interesează ca sociolog este: cum vor reacţiona cei care vin la vizionare şi descoperă că ea s-a anulat?

Pot acţiona raţional. Sau iraţional. Pot aştepta ocazia următoare de a vedea un film. Se pot întrista. Se pot înfuria pe cei care au boicotat, pe proprietarii cinematografului deja existent, poate chiar pe primărie. Sunt mai mulţi factori care pot juca un rol în decizia lor: numărul lor (apropiat de 101? departe?), climatul în care s-a purtat dezbaterea (s-au insultat între ei primarul şi patronul cinematografului local?), etc etc etc.

Cert este următorul lucru: evenimentul se va întâmpla.
O reacţie va exista.
Nimeni din orăşel nu va putea pretinde că nu s-a întâmplat nimic.
Victoria celor care boicotează filmul nu va putea şterge existenţa propunerii de vizionare din memoria nimănui.
Cu cât numărul celor care vor să vadă filmul este mai mare ca pondere din totalul locuitorilor orăşelului, cu atât impactul a ce se întâmplă ar putea fi mai puternic.
Acesta este decontul.

Nu este vorba de a face predicţii sau de a susţine un punct de vedere sau altul. Atrag însă atenţia că este foarte probabil ca această problemă să apară după referendum.

Decontul

Această postare nu este o argumentare pentru prezenţa la vot sau pentru boicot, ci o observaţie.

Este extrem de probabil să avem în câteva zile un referendum invalidat (prezenţă < 9,1 milioane), cu un rezultat extrem de defavorabil preşedintelui în funcţie.

Există câteva boicoturi - al PDL şi al unor susţinători ai cauzei "NU" care neagă legitimitatea referendumului. Cu cât boicoturile vor fi mai de efect, cu atât scorul opţiunii "NU" va fi mai prost. Fără boicoturi, scorul lui TB ar fi fost undeva între 31-37%. Boicoturile - eliminând din masa de votanţi susţinători ai preşedintelui - vor scădea procentele acestuia şi vor mări scorul opţiunii "DA". Efectele psihologice ale rezultatului vor fi importante ("de ce s-a votat 85% pentru demitere, dar el rămâne în funcţie?").

Dacă punem împreună 1) invalidarea şi 2) boicoturile, ajungem la următoarea situaţie: un număr de votanţi care vor vota "DA", ale căror dominaţie ca procente în rândul celor care au votat va fi covârşitoare, şi a căror voinţă nu va fi luată în calcul.

În cazul unei prezenţe scăzute la vot, singurii care au fost mobilizaţi să voteze "DA" sunt susţinătorii USL. Efectul faptului că votul lor, de fapt, nu contează, va putea fi canalizat politic (după cum vei vedea mai jos, există lucruri mai rele).

Consecinţele sociologice sunt serioase în cazul în care prezenţa la vot va fi mare, indicând că nu doar votanţii USL au venit la vot. Este posibil ca la acest scrutin să stabilim un record în legătură cu voinţa exprimată prin vot care nu contează şi nu produce efecte.

Concret:
La alegerile prezidenţiale din 2000, pentru Corneliu Vadim Tudor au votat 3,3 milioane de persoane în turul doi. Voinţa lor exprimată prin vot nu a produs efecte. (voturile pentru Ion Iliescu nu trebuie luate în calcul, pentru că ele au produs efecte: Ion Iliescu a devenit atunci preşedinte).

În 2004, candidatul perdant - Adrian Năstase - a obţinut 4,8 milioane voturi.

În 2008, partidele care nu au ajuns la guvernare după parlamentare au strâns 2,4 milioane voturi.

În 2009, voturile pentru Mircea Geoană (5,2 milioane) nu au produs efecte concrete, Mircea Geoană neajungând preşedinte.

În cazul unei prezenţe mari, acest nivel va fi depăşit la referendum.

Dar asta nu e tot.

Alegerile din 2000 sunt ultima ocazie când la alegerile din România au participat peste 11 milioane de persoane. Recordurile de prezenţă de atunci şi până acum au fost date de:
- prezidenţiale 2009, turul doi: 10,6 milioane de voturi (cu tot cu diaspora)
sau, dacă vrem să ne orientăm spre alegerile locale:
- votul pentru primari de acum câteva săptămâni: 10,8 milioane voturi.

Estimând generos, există 11,5 milioane de români în ţară sau în diaspora care sunt dispuşi să participe la alegeri. Nu toţi vin la vot de fiecare dată, dar ei reprezintă electoratul de facto, ceilalţi abandonând - unii de mai mult de cinsprezece ani - ideea de a vota.

Este posibil ca, pentru prima dată în ultimii treisprezece ani, majoritatea acestor români dispuşi să voteze să-şi exprime voinţa prin vot într-un anume sens fără să se producă efecte. Consecinţele sunt dificil de estimat.

Boicoturile câştigă bătălia, dar nu pot schimba situaţia. Undeva, cumva, va veni decontul.

Întrucât postarea de mai sus conţine anumite neclarităţi, o explicaţie se află aici.

Observaţie: există multe locuri pe Internet unde se poate face propagandă pentru o cauză sau pentru cealaltă. "Sociollogica" nu este unul dintre ele. Aici se discută cifre, nu se aduc injurii.

Arhivă blog