Faceți căutări pe acest blog

joi, 20 octombrie 2011

2011 vs. 1997: România prin ochii investitorilor

Consiliul Investitorilor Străini a publicat în aceste zile o Carte Albă cu recomandări pentru guvern. O puteţi lectura aici.

Citez din ediţia din 1997 al acestei Cărţi:

"Reglementările [contabile] sunt adesea confuze, autorităţile fiscale le dau interpretări contradictorii, iar în unele sectoare nici nu reflectă activitatea economică".

"Multe acte normative sunt promulgate (...) fără a lua în seamă efectul pe care l-ar putea avea asupra domeniului economic în ambele sale componente: internă şi externă. Efectul negativ al acestei situaţii asupra indicatorilor de risc local este mult mai mare decât cel estimat de către factorii de decizie din România."

"Membrii Consiliului Investitorilor Străini sunt deosebit de îngrijoraţi de efectele negative pe care le are birocraţia din sectoare-cheie pentru investiţiile lor: formalităţile necesare aprobărilor şi permiselor (...) administraţia şi legislaţia muncii."

"comunicare/coordonare suficientă între diferitele instituţii; uneori o agenţie nu cunoaşte iniţiativele şi măsurile luate de o altă agenţie"

"mostrele solicitate / luate de funcţionarii vamali sunt uneori de dimensiuni considerabile şi niciodată nu sunt însoţite de documente" (ce frumos spus!)

"îmbunătăţirea vizibilă a infrastructurii din această ţară este una din condiţiile necesare ale susţinerii dezvoltării şi atragerii capitalului străin".

miercuri, 19 octombrie 2011

marți, 18 octombrie 2011

Ghici cine se împrumută cu 24 milioane euro pe zi?

Nu, nu Grecia. Şi nici SUA. Cu suma asta ne împrumutăm tu şi cu mine, adică:



Conform celui mai interesant, dar şi corect, blog de economie din România, datoria externă a României a crescut cu 8,9 miliarde euro între august 2010 şi august 2011.

Adică 24 383 561 euro per zi.

Adică 1 015 981 euro pe oră.

Adică 16 933 euro pe minut. Unu la sută din populaţia României câştigă o astfel de sumă într-o lună. Restul de 99% au nevoie de ceva mai mult timp. De exemplu: un an, dacă sunt norocoşi şi au un salariu de trei ori mai mare decât cel mediu pe economie. Pensionarul obişnuit obţine aceşti bani - din pensie - în 89 de luni, adică 7 ani şi jumătate.

 Dacă mergem şi mai în detaliu, vorbim de o creştere a datoriei cu 282 de euro pe secundă. Şi nu există semne sau indicii că ritmul de creştere a datoriei a scăzut. Speculez: în intervalul de timp în care ai citit această postare, România s-a împrumutat cu mai mulţi bani decât câştigi tu într-o lună.

Pe ce s-au dus banii?

Pe ce se duc banii?

luni, 17 octombrie 2011

Criza, votul românilor din străinătate şi Traian Băsescu

O dinamică fascinantă (mulţumesc businessday.ro pentru grafic):



În 2008, românii aflaţi în străinătate trimiseseră mai mulţi bani decât în oricare alt an din 2006 încoace.

Cum au votat la alegerile parlamentare din acel an? În primul rând să spunem că e vorba despre 23 000 de voturi, dintre care 48% s-au dus la PDL, 24% la PNL, 13% la PSD şi restul la alte partide. S-ar putea afirma că în mod logic, partidele care compuseseră în trecut Alianţa D.A. au primit majoritatea voturilor (72%), ele fiind putând fi considerate responsabile pentru integrarea în U.E. bunăstarea relativă a muncitorilor şi familiilor acestora. Plusul pentru PDL se datorează vizibilităţii mai mari a lui Traian Băsescu, precum şi importanţei psihologice a şefului statului într-o ţară precum România. Prin comparaţie, în ţară PDL şi PNL au adunat împreună 50% din voturi. Diferenţa este semnificativă.

În 2009, cuantumul banilor trimişi în ţară se prăbuşeşte la cel mai scăzut nivel întâlnit din 2006 şi până atunci. Fie vorbim de criză, fie de o părăsire de facto a României, adică reorientarea veniturilor: se trimit mai puţini bani acasă sau deloc, se păstrează mai mulţi pentru consum şi investiţii de lungă durată (ex. cumpărarea unei case în ţara din străinătate unde locuieşte muncitorul respectiv). Şi aici intervine ceva foarte interesant...

La alegerile prezidenţiale vin în primul tur 94 000 de români aflaţi în străinătate: de patru ori mai mult decât în 2008. Dacă ei deja părăsesc din punct de vedere mental şi material România, de ce mai vin să voteze? Iar dacă ei au fost afectaţi de criză, asta i-a făcut să se ataşeze de Traian Băsescu ca singur purtător al speranţei, pentru că preşedintele în funcţie - şi atunci, şi acum - a obţinut 56% din voturile din turul unu şi 78% din voturile din turul doi. În cifre absolute vorbim de 52 900 şi respectiv 115 831 (!) de voturi.

Câteva întrebări serioase:

1. De ce există o diferenţă atât de mare între numărul românilor din străinătate care s-au prezentat la vot în 2009 decât în 2008? Să fie oare vorba de diferenţa dintre alegerile prezidenţiale şi cele parlamentare?

2. Cum a reuşit Traian Băsescu să devină o figură în jurul căruia votanţii să graviteze la momentul crizei economice din 2009 (fenomen evident în ţară, dar iată - mai ales în străinătate) ? De ce nu a reuşit Mircea Geoană acest lucru în 2009? De ce, în cazul lui Traian Băsescu, mecanismul n-a mai funcţionat în primăvara lui 2010?

3. PDL a obţinut din străinătate 11 600 de voturi pentru fiecare cameră din parlament în 2008. De ce nu a putut să obţină nici măcar un sfert din numărul de voturi pe care l-a obţinut Traian Băsescu un an mai târziu ?

4.  Dacă în anul 2012 vom avea o nouă scădere a remitenţelor, ar fi al patrulea an de scădere consecutivă. Va funcţiona criza şi în 2012 precum în 2009, ajutându-l pe preşedinte şi poate şi pe partidul pe care acesta îl susţine? În ce măsura există şi în rândul românilor din afara ţării o reducere a încrederii în Traian Băsescu?

5. Este posibil ca remitenţele relativ scăzute din 2011 să fie datorate faptului că românii din străinătate se întorc în ţară pentru un termen mai lung? Să luăm un caz imaginar: un român care a muncit în Spania a votat pentru Traian Băsescu la ambele tururi ale alegerilor din 2009, iar în 2011 a hotărât să se întoarcă în ţară datorită lipsei unui loc de muncă la Barcelona sau Badajoz. Odată ce intră în contact cu realitatea socială actuală, mai are el încredere în Traian Băsescu? Mai are el încredere în PDL?

vineri, 14 octombrie 2011

Mitul nr. 802: "PDL a pierdut mulţi votanţi din 2008 încoace"

Sever Voinescu tocmai a declarat despre Noua Republică: ""Potenţialul electoral este destul de mare, daca se organizează bine poate face până la 15% în primele alegeri; este electoratul care a plecat din PDL şi de lângă Traian Băsescu".

... dacă lăsa PDL-ul în afara propoziţiei, era foarte bine.

În 2008, PDL a înregistrat cel mai bun rezultat din istoria sa: 2,2 milioane de români au votat PDL, adică 11,95% din cei aflaţi pe listele de votanţi.

A urmat momentul alegerilor prezidenţiale din 2009, care a avut efectul indirect de a creşte - nu foarte mult - susţinerea pentru PDL.

În primăvara lui 2010, din motivele bine ştiute, PDL a pierdut ... nu, nu 25%, ci 60% din susţinători. În iulie 2010, IPP şi INSOMAR - două institute de sondaje cât se poate de diferite - arătau că PDL ar fi votat de 5,0%, respectiv 5,1% din totalul alegătorilor cu drept de vot. Reperul - adică întregul, acel 100% - erau tot listele electorale de care am vorbit mai sus.

Aceştia sunt în mare parte recuperaţi. Sondajele din vară şi din septembrie arată că acum PDL beneficiază de susţinerea a 9 % - 10,5 % dintre românii cu drept de vot (9%.Avangarde în mai; 10,5 Avangarde în septembrie; rezultatele din alte sondaje şi de la alte institute sunt "între").

Poate că aceştia nu sunt în totalitate aceiaşi cu cei din 2008. Dar credeţi că există un procent mare de oameni care nu au votat PDL în 2008, nu l-ar fi votat în 2010 dar, acum, după 1 ianuarie 2011 ar vota PDL? Eu personal nu cred că lucrurile stau aşa.

Motivul pentru care aceste evoluţii statistice nu sunt evidente are la bază o altă schimbare de situaţie, legată de procentul românilor care îşi declară intenţia de a vota. Această schimbare de situaţie are ca efect secundar crearea impresiei că PDL a pierdut cel puţin "zece procente" din 2008 şi până acum (31% din voturi, respectiv 20% în sondaje). În fapt, numărul absolut de votanţi potenţiali ai PDL este extrem de apropiat - a crescut însă foarte mult numărul românilor care afirmă că intenţionează să voteze: 39% au votat în 2008, 55% spun în 2011 că vor vota. Din cauza acestor "mişcări", o mare parte din public nu capătă o percepţie corectă asupra intenţiei de vot şi dinamicilor acesteia.

Rezumând: cum nu există o masă de susţinători ai Alianţei D.A. care acum îşi smulg părul din cap, neştiind pe cine să voteze, nu există nici un grup masiv (5-15%) din populaţie care a părăsit PDL, ci probabil undeva între 1% şi 3%. Dacă ei ar mai vota încă o dată un partid justiţiar, anti-corupţie, pro-Băsescu şi anti-PSD... e de văzut.

Componenta a doua a afirmaţiei lui Sever Voinescu - referitoare la atragerea celor care au plecat de lângă Traian Băsescu - nu poate fi judecată cu unelte strict sociologice. De jure, dacă ar exista în clipa de faţă o diferenţă semnificativă între încrederea în Traian Băsescu şi intenţia de vot pentru PDL, atunci da - Noua Republică ar putea să profite, încercând să reprezinte sau să speculeze această diferenţă, devenind Noul Partid al Preşedintelui. O astfel de diferenţă însă nu există, ba chiar asocierea PDL cu Traian Băsescu ar putea trage acest partid în jos, darămite o organizaţie politică nouă.

De facto, Sever Voinescu indica o linie de proiect politic viitor, post-Băsescian, despre care vom avea mai multe detalii pe măsură ce se apropie alegerile prezidenţiale.

Notă de final: greşeşte cine joacă, nu cine stă pe banca de rezerve. Mai de blamat decât Sever Voinescu sau alţii - câţi sociologi credeţi că lucrează pentru PDL? câte analize citeşte un lider PDL cu privire la electoratul românesc ? - sunt politicienii, din putere sau din opoziţie, care nu produc idei. A greşi încercând să identifici realităţi sociopolitice este măcar un semn de interes, dacă nu chiar o manifestare a instinctului de supravieţuire politică.

miercuri, 12 octombrie 2011

marți, 11 octombrie 2011

Mitul nr. 216: "Nu-i nevoie de consultanţă, o să cumpărăm voturi!"

... despre exemplul acesta de nerozie, Alin Teodorescu scrie aici:

"În lumea politică românească sunt destule figuri care pozează în experţi şi-ţi spun, cu o mină gravă şi o voce profundă, că ei ştiu exact ce vor alegătorii. Unii (nu dau exemple, că sunt în toate partidele) spun că dacă nu mituieşti publicul nu ai nici o şansă. Trebuie să promiţi. Să promiţi că măreşti pensiile, măreşti salariile, măreşti alocaţiile şi ajutorul de şomaj, scazi impozitele şi reduci taxele. Trebuie să dai cadouri: găleți, galoşi sau găluşte. Un fel de cumpărare a indulgenţelor din timpul Inchiziţiei – ştiu că am păcate, dar le plătesc şi obţin un certificat de bună purtare.  Aceşti „experţi“, specialişi în suta de lei a Elenei Ceauşescu („Nicule, mai dă-le o sută“), nu au altă probă că teoria lor este corectă decât propria lor experienţă: în judeţul lor, în colegiul lor, în comuna lor, au plătit şi au câştigat. Dar ce a plătit Victor Ciorbea în 1996 – în faţa unei campanii care a mers pe teoria că Ilie Năstase are bani şi o parte din ei se va revărsa şi asupra bucureştenilor ? Ce a plătit Alianţa D.A. în 2004? Ce a plătit C.V. Tudor în 2000, când a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale fără afişe, fără spoturi pe televizor, fără echipe de agitatori, cu doar câteva emisiuni de televiziune bine lucrate?"

Adaug un lucru simplu: puterea - în România - pierde alegerile. Singurele excepţii sunt 1992 şi, într-o oarecare măsură, binomul 2008-09 (când totuşi PSD a ajuns la guvernare iar Traian Băsescu a pierdut alegerile pe teritoriul României). În oglindă faţă de ce spune Alin Teodorescu: de ce a reuşit PSD să piardă în 1996 şi 2004, deşi controla robinetele asistenţialismului? Votul de împotrivire faţă de putere este în România mai puternic decât sumele vărsate direct sau indirect peste populaţie. Aruncaţi, vă rog, la gunoi povestea cu "mămăliga românească". Dincolo de diviziunea rural-urban, dincolo de stânga şi dreapta, neîmplinirea aspiraţiilor materiale şi reacţia faţă de corupţia celor aflaţi la putere au motivat intenţia de vot pentru opoziţie în 20 de ani.

Cel mai uşor mod de a câştiga capital electoral, în România, este să fii în opoziţie - chit că te cheamă Dan Diaconescu, CDR, Noua Republică, Vadim (circa 2000), Traian Băsescu (preşedinte în funcţie în 2009!) sau PNL. Lupta reală este să te identifici drept opoziţia, potrivit teoriei votului util sau pur şi simplu pe axe iraţionale.

Arhivă blog