Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 28 decembrie 2011

Gini - un alt fel de a privi România

Există pe lumea asta o unealtă simplă pentru a arăta cât de (in)egală este o societate. Se cheamă Indexul Gini, şi se calculează pe baza distribuţia averilor în societate.

Dacă indicele Gini într-o ţară are valoarea 100, un om deţine tot, iar restul cetăţenilor nu deţin nimic. Dacă indicele Gini are valoarea 0, vorbim de egalitate perfectă.

Din punct de vedere sociologic, povestea României din ultimii douăzeci de ani nu e măsurată de PIB. Sau de partidul aflat la putere. Sau de numele preşedintelui. Ci de Gini.
 
Sunt multe informaţii pe care n-am putut să le pun în grafic (pentru că devenea ilizibil). Aşa că voi spune povestea "reală" a României în cuvinte.

Între 1991 şi 1992, Gini creşte de la 23,3 la 25,4. Adică cu aproape 10%. Două puncte în doar un an.

Între ianuarie 1992 şi ianuarie 1993, Gini saltă de la 25,4 la 28,2. Trei puncte în doar un an. O creştere de 11%. Voi reveni asupra acestui lucru mai jos.

Din 1993 până în 1998, Gini rămâne aproape stabil: de la 28,2 la 29,4. Cinci ani - 1 punct.
Din 1998 până în ianuarie 2000, Gini rămâne în continuare aproape stabil: 29,4 - 30,2.
Isărescu prim-ministru. Gini: 30,25 - 30,57.
Epoca PSD: În 4 ani, o creştere de 1 punct.
Recapitulez acest paragraf: în 12 ani, o creştere de 10%. În total.


2005-2007: În 3 ani, o creştere de 6,8 puncte. Adică de 29% (!).

Criza (2008-2010): 3 ani, pentru prima dată după 1990 o scădere: de la 37,8 la 33,3 (adică 12%). Indicele de inegalitate este încă la un nivel superior celui din 2004.

Interpretare:
Banii s-au făcut în România în două etape. Prima dată: devreme. Foarte devreme. Gini a crescut cu 10% pe an doi ani consecutivi (1991 şi 1992). După care - practic - o pauză de treisprezece ani.

A doua perioadă a fost dată de Alianţa DA. Un rezultat evident al trecerii de la un sistem progresiv de taxare la cota unică. Gini nu măsoară prosperitatea, ci inegalitatea. Între 2005 şi 2007, unii şi-au mărit averea - în medie cu 29% faţă de cât aveau înainte ca Traian Băsescu să devină preşedinte. În alţi termeni, ceva mai puţin corecţi din punct de vedere economic: 7% din banii din România s-au dus spre cei care aveau deja 31% din banii din România.  În 2007 eram ţara cu cel mai mare indice al inegalităţii din UE.

Iar acum? Suntem tot "peste media UE", cu criză cu tot. Media în UE este 30. La noi Gini are valoarea 33,3. Locul 5 în UE după două ţări baltice, Spania (cu şomaj 40% la tineri) şi Portugalia.

Diferenţa fundamentală între noi şi media UE este că cea din urmă a rămas stabilă în ultimii patru ani. Până şi în Grecia a scăzut mai puţin (1,4 puncte în 3 ani). România - din punct de vedere al inegalităţii - s-a prăbuşit rapid. Nivelarea - ca avere - a societăţii româneşti este cel mai drastic fenomen de acest tip din UE.

Şi încă n-avem datele din 2011.

5 comentarii:

  1. Fenomenul de scădere nu este tocmai întâmplător. O vorbă românească spune că "ce e de haram, de haram se duce". Sau pe americăneşte, easy come, easy go.

    Prima etapă a "acumulării primitive de capital" s-a făcut prin preluarea de "fabrici şi uzine". Unele dintre ele au ajuns pe mâini bune, s-au dezvoltat şi rezistă până azi, altele s-au risipit.

    Etapa a doua a "acumulării primitive de capital" se bazează pe boomul imobiliar (şi nu cred că are legătură reală cu puterea politică şi deciziile acesteia). Când s-au prăbuşit imobiliarele, s-au prăbuşit şi averile clădite pe acestea. Dacă într-o perioadă de criză valoarea unei fabrici poate chiar creşte, pentru multe din activele imobiliare valoarea s-a prăbuşit cu cel puţin 50% şi practic sunt în continuare foarte greu de valorificat.

    Sunt de acord că, în sine, o măsură de trecere la o impozitare prin cotă unică este de natură a creşte inegalitatea socială (160 lei impozit reprezintă mai mult pentru o persoană cu un venit de 1000 lei decât reprezintă 1600 pentru una cu 10.000 lei) ea are în România o sferă redusă de aplicare datorită gradului redus de fiscalizare, dar şi a inagalităţilor economice (populaţia rurală nu doar că nu este fiscalizată, dar şi aportul său la PIB este cvasineglijabil, şi aici vorbim de 47% din populaţie, de unde se trage în principal şi migraţia).
    Speculativ se poate argumenta (mai greu şi dovedi) că din punct de vedere al calităţii umane, nuveaux riches din prima categorie sunt de o altă factură decât cei din a doua perioadă, astfel încât, şi şi fără prăbuşirea imobiliarelor cei mai mulţi şi-ar fi pierdut averile.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mesi. L-am pus si pe blogul meu.
    http://europeaneconomics.wordpress.com/wp-admin/post.php?post=650&action=edit&message=1

    Cred ca ne-am intersectat un moment dat la upenn. Sotia mea (Anca Romantan) era la Annemberg.

    Cornel Ban

    RăspundețiȘtergere
  3. Mulţumesc pentru că ai pus analiza pe blog. Nu-mi amintesc să te fi cunoscut pe tine sau pe Anca, dar la vreo 15 mii de oameni câţi erau acolo...

    RăspundețiȘtergere
  4. M-ar interesa mai mult datele brute, sa le prelucrez si eu. Teoretic se iau n indivizi, se sorteaza crescator dupa venituei, se face curba Lorenz, se calculeaza aria dintre ea si diagonala si se inmulteste cu 2. Iese un estimator al lui Gini, care evident depinde de date. Aveti acces la acestea?
    Multumesc.
    Gheorghita Zbaganu
    gheorghitazbaganu@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Din nefericire nu. Valorile coef. Gini de mai sus provin din calcule Eurostat, făcute pe baza statisticilor furnizate de INS. Înainte de UE, singura sursă este INS.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog