Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 14 decembrie 2011

O dilemă pentru oameni inteligenţi

Situaţie:

Eşti un partid de dreapta care nu crede în consensualism. Ai ajuns la putere. Porneşti o reformă masivă a statului: legi noi privind justiţia, administraţia publică, chiar şi o nouă Constituţie. Situaţia nu e roză: din cauza crizei ai mărit TVA. Discursul tău public a divizat ţara: susţinătorii tăi te adoră, iar oponenţii te scuipă între ochi.

Acum întrebarea:

Vrei să schimbi legea electorală, reducând numărul de parlamentari. Mai mult, vrei să schimbi sistemul electoral: uninominal într-un singur tur, cu un procent mic de mandate urmând să fie distribuit proporţional.

E o idee bună?

Gândeşte-te cu grijă.

Răspunsul pe care îl propun în nume personal:

Este o idee foarte bună. Pentru că în Ungaria, tu - adică partidul FIDESZ - ai 47% din voturi, în timp ce opoziţia constă în principal din două partide, care împreună nu ar strânge atâtea voturi câte ai tu. Iar reforma electorală pe care vrei să o introduci te-ar ajuta enorm.

În România, pe de altă parte, PDL este mai degrabă în situaţia opoziţiei din Ungaria, adică este favorizat de sistemul proporţional.

Detaliu pentru cine crede în carismă precum în legea gravitaţiei:

Viktor Orban, liderul Fidesz, e cel mai popular politician din Ungaria (38% dintre maghiari au încredere mare sau foarte mare în el).
Liderii PDL nu obţin împreună 38%.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog