Faceți căutări pe acest blog

joi, 29 septembrie 2011

Mitul nr. 457: "Votanţii Alianţei DA sunt acum demobilizaţi"

Ioana Ene scrie în genere lucruri interesante. Din nefericire, azi citesc pe ziare.com:

"Va mai aduceti aminte care a fost scopul crearii Miscarii Populare, in viziunea lui Sebastian Lazaroiu, deci a presedintelui? Mobilizarea energiilor pasive din societatea romaneasca. Unde se gasesc ele? In zona fostului electorat DA. De ce este el demobilizat? Tocmai pentru ca nu se mai regaseste nici in PNL, nici in PDL."

Câte voturi a luat Alianţa DA în 2004? 3 milioane 191 de mii.

Câte voturi au luat, adunat, PDL şi PNL în 2008, atunci când Alianţa DA era moartă şi cele două partide se urau? 3 milioane 507 mii.


Cum stăm la momentul actual? Pentru USL ar vota 5,6 milioane de români (31% din populaţia totală). Presupunând prin absurd că doar un sfert sunt votanţi PNL (în realitate raportul în 2008 a fost 2 votanţi PSD la 1 votant PNL), atunci 1,4 milioane cetăţeni cu drept de vot ar susţine PNL. Să nu uităm că pentru Crin Antonescu au votat 1,9 milioane oameni în 2009, deci am ales intenţionat un număr care mă dezavantajează tocmai pentru a nu fi acuzat de subiectivism.

Adăugăm la asta cei 10% din totalul cetăţenilor cu drept de vot care susţin PDL (adică 1,8 milioane) şi ajungem la.... surpriză.... 3,2 milioane voturi.

Evit să trag concluzii cu certitudine. Dar datele nu arată că ar exista sute de mii de români care au votat Alianţa DA în 2004 iar acum îşi freacă pleoapele de furie. Ei au ales deja: pro- sau anti- Băsescu, pro- sau anti-Boc. Împărţirea deja a fost făcută.

Liviu Dragnea şi sondaje Bucureşti

Secretarul general PSD, ieri la Brăila: "Se pare că analizele iniţiale pe care merseseră cei de la putere că vor să cupleze alegerile, pentru ca un primar să tragă în sus un parlamentar, nu bat cu analizele profesioniste, care au început să le vină. Acestea spun că situaţia este invers, parlamentarul fiind cel care a votat situaţia îngrozitoare din România va trage în jos primarul. De o perioadă nu se mai vorbeşte nimic despre cuplarea alegerilor."

Cred că face speculaţii, dar nu neapărat prost.

Şi acum cu totul altceva...sondaje Bucureşti. Încerc să pun cap la cap nişte lucruri, aşa că luaţi informaţiile de mai jos cu un pic de sare (cum zice britanicu'), adică nu sunt bătute-n oţel...


Dacă luăm în calcul cei care spun că vin la vot: USL 71 procurori, PDL 14 portocale, PP 10 Elodii.


Dacă luăm în calcul pe cei care spun că vin cu siguranţă la vot (63% din grupul de mai sus), lucrurile se schimbă puţin: USL 59 de maşini de raliuri, PDL 21 de regi Cioabă, PP 9 vrăjitoare.


Nu mă surprinde faptul că votanţii PDL din Bucureşti sunt mai hotărâţi să vină la vot decât votanţii altor partide... mă surprinde OTV. Senzaţional! Incredibil!

miercuri, 28 septembrie 2011

Despre lumea care se încheie în aceşti ani

Ea a început cu Tratatul de la Westphalia. Dar Tratatul nu a fost aşa cum se poate citi în cărţile de istorie, ci cam aşa:

marți, 27 septembrie 2011

Analizele bune nasc întrebări. Azi: Bleen

Madame Blogary devine din ce în ce mai interesantă pe zi ce trece.

Mirel-Valentin Axinte a.k.a. Bleen a făcut o analiză esenţialmente corectă. După ce am citit textul său şi majoritatea comentariilor aferente, am avut două întrebări în minte:

Prima este legată de probabilitatea succesului unui nou partid. În ciuda aparentelor basculări din ultimii 20 de ani, scena politică nu s-a diversificat, ci s-a compresat. Cu excepţia unor fenomene temporare care au intrat în parlament (PRM, PDAR, PUNR) sau nu (APR, URR, PNG), vorbim în continuare despre aceleaşi partide ca în 1990-1992.

Nu mă credeţi...

PDL şi PSD = rupte din FSN (tehnic PSD s-a rupt din FSN, dar nimeni nu mai pare conştient de asta în ziua de azi). PSD s-a altoit cu Athanasiu şi blazonul PSD-ului istoric. PDL s-a altoit cu liberali nemulţumiţi dar cu imagine foarte bună la acel moment.

PNL = s-a rupt, s-a refăcut la loc.

UDMR = comunitatea maghiară, au probleme şi ei după cum am scris aici şi aici, dar neprezentarea la vot a majoritarilor îi ajută enorm.

UNPR = fenomen special, care va face deliciul vreunui masterand anonim din SUA peste vreo 10-15 ani. Nu cred că va intra în parlament decât într-o alianţă, lucru care se aplică şi PC-ului.

E posibil să creezi un partid nou cu care să intri în parlament la câteva scrutine. Dar asta necesită mutaţii sociale - adică schimbări în structura populaţiei României la nivel economic şi poate şi demografic. Personal, nu le văd (angajaţii din corporaţii sunt mult, mult prea puţini - România nu este doar Bucureşti). Poate că atunci când oamenii născuţi în 1990 - 1995 vor fi la o vârstă care să le mărească apetitul de politică, dar asta se va întâmpla prin 2025, cu câţiva ani înainte ca sistemul nostru de pensii să craheze din cauza decreţeilor. Prea mult science fiction pentru gustul meu.

O altă cale pentru un nou partid ar fi să suplinească sau să se suprapună peste misiunea unui partid "tradiţional" care şi-a ratat grupul ţintă. PDL are susţinerea a 10%-12% dintre români (20% în sondaje) după toate măsurile luate şi după tocirea imaginii lui Traian Băsescu. Mai mult, se luptă cu PNL pentru acapararea rolului de "partid de dreapta". Conform informaţiilor pe care le am, PSD este cel mai vulnerabil, dar nu văd pe Albă-ca-Zăpada / oamenii din spatele Asociaţiei Blogary cutreierând Moldova la pas pentru a convinge oameni cu vârsta peste 50 de ani că Ponta is bad.

Asta nu înseamnă că succesul este imposibil, ci doar că este improbabil.

A doua întrebare pe care analiza lui Bleen mi-a adus-o în minte este:

Dacă PDL + X = victoria în alegeri pentru PDL,

ce / cât este X?

Răspunsul este dezamăgitor (pentru un sociolog) şi dezamăgitor de simplu (pentru toată lumea). "X" este irelevant. În mod absurd - şi datorită Constituţiei actuale - PDL poate obţine şi 18% sau 15%, atâta timp cât USL obţine mai puţin de 50% din locurile din parlament. Chiar dacă USL obţine 51% sau 55% din mandate, mai există câteva hopuri de sărit - un refuz al lui Traian Băsescu de a-l nominaliza pe Victor Ponta, Curtea Constituţională, etc etc. În schimb, un PDL cu 16% dintre mandate ar putea - în mod incredibil dar posibil - să fie însărcinat cu guvernarea, forţând fiecare parlamentar USL să se gândească: vreau alegeri din nou? Sau trec la partidul care este susţinut de preşedinte? Sebastian Lăzăroiu ştie acest lucru, de aceea declara acum două săptămâni: "Dacă ai preşedintele, poţi să stai 10 ani la guvernare, dacă nu ai preşedintele, poţi să stai 10 ani în opoziţie".

Pe baza legii electorale acum în vigoare există două moduri prin care USL poate fi adus de către PDL sub scorul de 50% (din cauza redistribuirii de voturi, ţinta va fi de fapt un procent mai mic):

1. Atragerea unor potenţiali votanţi USL către alte partide. Este calea cea mai simplă şi mai brutală, dar şi cea mai atractivă.

2. Mărirea pe cât posibil a numărului de participanţi la scrutin, în special cu non-votanţi USL. Ce vreau să spun cu asta?

În clipa de faţă aproximativ 5,6 milioane de români ar vota USL. Dar asta este intenţia de vot conform sondajelor. Să presupunem că o zecime dintre ei vor rămâne acasă în ziua votului. Rămân 5,1 milioane voturi.

Dacă la vot ar veni la fel de mulţi oameni ca în 2008, USL ar obţine o majoritate puternică în parlament (70,8%).

Dacă la vot ar veni la fel de mulţi ca în turul 2 al alegerilor prezidenţiale din 2011, succesul USL ar fi pe muchie (50%).

Dacă la vot vin - printr-un miracol - trei sferturi din cei înscrişi pe listele electorale, USL ar obţine un dezamăgitor 37,3%.

În consecinţă, pentru PDL este crucial ca fiecare partiduleţ care poate muşca din USL să apară în prim plan la momentul potrivit. Nu întâmplător Sebastian Lăzăroiu încheia interviul de mai sus spunând: "Eu cred că UNPR trebuie să meargă pe drumul lui, pentru că are şanse mari să câştige identitate pe partea stângă". Niciun cuvânt despre Mişcarea Populară, despre un Front Unit al Dreptei Autentice sau alte concepte de acest tip. UNPR - ca şi Partidul Poporului, Albă-ca-Zăpada, etc etc - are misiunea sa, partitura sa, voturile sale de luat.

De asemenea, PDL-ului i-ar place ca votanţi non-tradiţionali să vină la vot, atâta timp cât nu votează USL. Pericolul ca aceştia să ia din voturile PDL este irelevant - repet, conform legii electorale actuale. Pentru PDL este OK să piardă 2-3% atâta timp cât masa votanţilor se măreşte cu 300 000 de oameni, implicit trăgând procentul USL în jos.


Toate consideraţiile de mai sus sunt valide exclusiv în cazul în care legea electorală actuală rămâne în vigoare.

... iar tocmai ieri scriam cât de puţin posibil este acest lucru. În cazul introducerii proiectului prezidenţial - uninominal, un tur, nici un fel de variante proporţionale - PDL va trebui să ducă sute de lupte locale, şi să se asigure că USL va pierde cel puţin jumătate dintre ele. În acest context trebuie citit apelul la Mişcarea Populară - crearea unui front solid care să depăşească USL colegiu cu colegiu. Un Partid al Poporului sau UNPR care obţine voturi fără să fie în alianţă explicită cu PDL va ajuta USL să câştige colegiul respectiv. În acest context Albă-ca-Zăpada fie este aliată cu PDL sau nu are voie să existe, întrucât fărâmiţează intenţia de vot non-USL. În afara blocurilor USL şi MP, singurele partide permise sunt cei care, din afara Mişcării Populare, pot să smulgă voturi de la USL. Doritorii sunt invitaţi să-şi frângă gâtul. Imaginaţi-vă un partid care ia 1 (un) fotoliu de parlamentar deşi a strâns 6% din voturile la nivelul întregii ţări.

Despre variante mixte, altă dată.

luni, 26 septembrie 2011

Despre uninominalul într-un singur tur

Pentru început: în România nu avem, în clipa de faţă, vot uninominal, ci un vot proporţional cu aspecte uninominale. La nivelul Parlamentului aveam în decembrie 2008 rezultatul votului pe întreaga ţară ca şi când s-ar fi votat pe listă, cu mici ciudăţenii gen PDL a luat 100 000 de voturi mai puţin decât PSD dar 3 mandate în plus, şi mari ciudăţenii gen parlamentari de pe locul 1 într-o circumscripţie pierzând alegerile şi cei de pe locul 2 sau 3 intrând în parlament. Clasa politică românească s-a unit - cam ca la Snagov - întru a dispreţui sistemul ("adică dau 100 000 euro pe o campanie, iau locul 1 şi nu intru în parlament?!"). Dacă lenea nu învinge, este posibil să se treacă la un uninominal pur. Există mai multe declaraţii în acest sens, preşedintele fiind un mare fan al conceptului.

Ce înseamnă uninominalul pur, dintr-un singur tur? Ocupantul locului 1 într-o circumscripţie intră în parlament. Şi atât. Degeaba a luat un partid 10% - 15% în fiecare colegiu electoral din România; dacă nu a ocupat locul 1 undeva, nu va avea nici un parlamentar.

În practică, sistemul uninominal într-un singur tur ajută partidele mari să devină şi mai mari şi răneşte partidele mici sau medii care nu au susţinere într-o anume zonă (UDMR, de exemplu, nu este în pericol de a dispărea din parlament datorită Harghita sau Covasna). Există o vastă literatură anglo-saxonă asupra subiectului; nu voi insista decât cu un exemplu:

Partidul eurosceptic "UK Independence Party" a luat la ultimele alegeri din Marea Britanie un milion de voturi, adică 10% din cât au luat conservatorii. Locuri în parlament pentru conservatori: 306. Locuri în parlament pentru UKIP: 0.

Într-o confruntare USL vs. PDL cu restul participanţilor reduşi la maxim 10% din nr. total de voturi, PDL ar avea numărul de mandate mărit în mod artificial. Cred că la asta s-a gândit preşedintele. În acelaşi timp, riscul pentru PDL este foarte mare. Partidul riscă să câştige un procent din numărul total de colegii mai mic decât procentul de voturi (de exemplu 12% din cursele electorale, şi deci 12% locurile din parlament, deşi a obţinut la nivel naţional 24% din voturi). Acesta este unul din motivele pentru care tot auzim despre Mişcarea Populară şi alte Fronturi de Salvare a PDL-ului.

Politicienii ezită, şi au început să apară şi voci în favoarea unui sistem mixt. Şi asta pentru că componenţa parlamentului ar fi schimbată radical de un sistem uninominal pur. Jocul guvernamental ar deveni .... prea simplu pentru unii. Ce opţiuni să ai când parlamentul constă din (de exemplu)

50% USL
40% PDL
5% UDMR
5% minorităţi naţionale ...?

(pentru puriştii care iubesc democraţia: componenţa parlamentului de mai sus ar rezulta în urma unor alegeri la care voturile populaţiei ar fi dispuse in mod ipotetic:

47% USL
28% PDL
10% Partidul Poporului
6% PRM
5% UDMR
2% UNPR
2% alte partide       ... structură a voturilor care nu sunt deloc reflectată în structura Parlamentului)

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Fenomenul statistic TAROM

Pornind de la informaţiile date de Cristian Orgonaş aici, avem o minunăţie kafkiană.

În 2008, Tarom a avut 1,7 milioane pasageri şi pierderi de 1,7 milioane euro. Simetric vorbind, Tarom a pierdut un euro pentru fiecare pasager pe care l-a transportat. Pare puţin, dar Tarom ar trebui să facă profit.

În 2009, o scădere a numărului de pasageri cu 7% faţă de anul anterior a coincis cu o mărire a pierderilor cu 3000% (adică de 30 de ori). Disproporţia este ridicolă. În mod sigur e vorba de investiţii şi despre alte lucruri pe care le voi menţiona mai jos. Faptul rămâne: în 2009, Tarom a pierdut 34 de euro pentru fiecare pasager pe care l-a transportat. Nu mai e aşa de puţin...

În 2010, numărul de pasageri a crescut faţă de 2009 cu 21,7%... dar pierderile s-au mărit cu 43% (!), de la 55 de milioane de euro la 79 de milioane euro.  Pierderi per pasager transportat? 40 de euro.

Cristi Orgonaş vorbeşte despre tot felul de oferte promoţionale prin care Tarom şi-a asigurat o cotă de piaţă masivă în 2009 şi 2010. Probabil că acestea au atenuat într-o mare măsură impactul crizei (cum ar fi fost oare o scădere a numărului de pasageri cu 27%, şi nu cu 7%, în 2009? Sau o scădere în 2010 faţă de 2009?), dar în acelaşi timp este evident că ele nu şi-au atins scopul final. În loc să ajungă pe 0, compania şi-a mărit de 30-40 ori pierderile per pasager.

Acest lucru este extrem de evident în legătură cu anul 2010. O creştere mare a numărului de pasageri (21% faţă de anul anterior sau 12% faţă de momentul de dinaintea introducerii promoţiilor) nu a redus pierderile companiei, mărindu-le de fapt cu 24 de milioane de euro sau 17,6% în costul per pasager transportat. Astfel, din punct de vedere matematic, ajungem la situaţia absurdă în care ar fi fost mai bine pentru Tarom să-şi reducă numărul de pasageri, pentru că... dacă pierderile per pasager cresc (cum s-a întâmplat între 2009 şi 2010), un număr mai mare de pasageri cauzează pierderi mai mari.


Pentru cine e curios, după primele 7 luni din 2011: deocamdată Tarom are 1,07 milioane pasageri, în scădere cu 2,1% faţă de 2010, dar în creştere cu 24% faţă de 2009. Strict ca mostră de umor statistic, compania ar trebui să înregistreze fie pierderi de 10,2 euro / pasager transportat, fie de 44,2 euro / pasager transportat, în funcţie de care an este luat drept reper. Cum Tarom va transportat aproximativ 1,9 milioane călători, asta ar echivala cu pierderi între 19 şi 84 milioane euro. Cristi Orgonaş încheie spunând "încă un an cu pierderi de 80 milioane euro ar fi de neacceptat". Statistic însă, aşa ceva este posibil. Trebuie ca doar ca Tarom să facă în 2011 ce a făcut şi în 2010.

joi, 22 septembrie 2011

Cum ne minţim despre lideri

Faimoasa discuţie privind reînnoirea clasei politice... de ce nu avem lideri? Ba avem. Problema e că sunt tipul greşit de lideri. Un articol care ar trebui să funcţioneze ca bază de discuţie şi în viitor.

În genere, ca observaţie de sociolog mirat, în România se tot încearcă schimbări de sus în jos de pe la 1866. Şi, cu excepţia a două burghezii fără fond (înainte de 1939 şi după 2000), nu s-a realizat aproape nimic. În epoca în care trăim, e de-a dreptul de neiertat ca liderii să nu pornească din masă, ci de deasupra ei.

Arhivă blog