Pe buza paharului plin cu apă

Toată scena politică vrea ca Victor Ponta să rămână prim-ministru.

1. PSD: Demisie înseamnă aproape obligatoriu congres (cum ar putea rămâne VP preşedintele partidului în condiţiile în care reputaţia sa externă este distrusă şi nu poate candida nici la preşedinţie în 2014 şi nici să redevină prim-ministru după alegerile din toamnă?). În funcţie de identitatea noului lider şi de calitatea relaţiei sale cu Crin Antonescu, s-ar pune în primejdie alianţa cu USL. Toate acestea implică un grad enorm de complexitate, având în vedere timpul redus până la alegeri şi periclitarea guvernării.

2. PNL: are opţiunea de a pleca prin proprie voinţă. Dar plecarea lui Ponta i-ar pune în situaţia de a reface USL cu un alt lider PSD, de a guverna alături de ... PDL (!) sau de a abandona guvernarea. Nu.

3. Electoratele PSD şi PNL: aproape nici un fel de griji. "Ce contează plagiatul? Oricum e o schemă a lui Băsescu."

4. PDL: dacă Victor Ponta rămâne în funcţie, poate fi atacat în timpul campaniei. Se speră fervent ca VP să nu demisioneze. Cu discursuri pro-PDL nu se poate depăşi 25%. Cu discursuri anti-USL, însă...

5. PPDD: situaţie aproape identică cu cea a PDL.

6. MRU: atac prin juxtapunere: "Nu sunt ca Ponta". Creare de imagine în perspectiva prezidenţialelor. Dacă Victor Ponta îşi dă demisia mâine, păi atunci...?

7. BNR: "Nu, clar nu vrem al patrulea (!) guvern de la începutul anului şi până acum."

8. Traian Băsescu: de ce să se oprească de la a lupta împotriva unui adversar pe care deja l-a învins? O demisie a unui prim-ministru auto-victimizat urmată de prăbuşirea leului ar mări cantitatea de lemne de pe focul suspendării.

9. Victor Ponta: ... crezi că vrea să-şi dea demisia?

10. O parte a electoratului lui Traian Băsescu vrea ca Victor Ponta să-şi dea demisia. Nimeni nu prea le dă atenţie.

Acest scandal nu pică bine pentru aproape nimeni.

Toată clasa politică ar prefera ca el să nu producă efecte.

Nu este exclus ca demisia să se petreacă, complicând situaţia tuturor.

Marele câştigător al parlamentarelor din toamnă

Vorbim despre un fenomen politic cu un trend istoric fenomenal:
4 milioane de susţinători în 1992.
6 milioane şi jumătate în 2000.
11 milioane în 2008.

În turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009, a atras mai mulţi români decât Traian Băsescu şi Mircea Geoană laolaltă.

La localele tocmai încheiate, a surclasat USL (raport 3-la-2) şi a nimicit PDL (raport 4-la-1).

Aceste luni îi priesc. Dacă se repetă situaţia din 2008, va câştiga în toamnă majoritatea absolută.

Este vorba despre absenteism.

Introducerea de mai sus nu este o glumă, ci atrage atenţia asupra unui adevăr dureros, pe care nimeni nu prea vrea să-l rostească cu voce tare: de la ziua alegerilor locale şi până la momentul parlamentarelor, partidele au pierdut, pierd şi vor pierde votanţi. De câteva cicluri electorale, prezenţa la alegerile parlamentare este mult sub nivelul celei de la locale. Tendinţa s-a agravat în 2008, când alegerile parlamentare nu au fost simultane cu cele prezidenţiale, eliminându-se astfel un factor major de interes pentru electorat. Explicaţiile pentru această stare de fapt sunt multiple - nu le voi discuta aici.

Concret: dacă România ar fi compusă din 100 de persoane cu drept de vot, situaţia de la alegerile locale ar fi fost următoarea:

28 de români au votat USL (scor 49,8% din totalul celor care au venit la vot)
12 au votat PDL - singur sau în alianţă (22%)
5 au votat PPDD (9%)
3 au votat UDMR
8 au votat alte partide sau partiduleţe
(tragem linia: avem 56 de votanţi. Toate procentele de mai sus, toate procentele pe care le-ai văzut pe Internet sau la televizor se calculează prin raportare la aceşti 56% care au venit la vot).
44 nu au votat.

Să zicem că absenteismul se manifestă exclusiv la USL. 5 din cei 28 de votanţi USL nu mai vin la vot în toamnă.

Rezultatele devin: USL 45%, PDL 23,5%, PPDD 9,8%.
Evident scorul USL scade. Dar mai observăm ceva: scorul tuturor celorlaltor competitori creşte, fără ca ei să fi câştigat un votant. Şi asta pentru că, din cauza absenteismului votanţilor USL, ponderea votanţilor PDL sau PPDD a crescut.

Un exemplu mai realist:
Din 28 de votanţi USL la locale, şase renunţă să mai vină la vot la parlamentare şi rămân 22.
Din 12 votanţi PDL, doi renunţă şi rămân 10.
La vot mai vin alţi 10 oameni, care votează pentru alte partide.
58 nu vin la vot.

Ce scor am avea în bătălia USL - PDL?
USL: 22 din 42=  52,3% (cu două procente peste scorul de la locale)
PDL: 10 din 42 = 23,8% (cu aproape două procente peste scorul de la locale)

Rezultatul pare uluitor. Cumulat, USL şi PDL au pierdut opt votanţi - 8% din electoratul cu drept de vot, mai mult de un milion şi jumătate de persoane - dar ambele forţe şi-au îmbunătăţit scorul. Şi asta pentru că alte forţe politice au pierdut şi mai mult.

Acest fenomen este foarte des întâlnit în sondajele de opinie. În lunile următoare unele forţe politice vor "creşte"... dar asta nu pentru că au atras în mod necesar votanţi noi, ci pentru că alţi competitori au pierdut votanţi.

În acest context, a avea un electorat "dur" este un lucru de maximă importanţă. Închei cu un exemplu oarecum implauzibil: toată lumea în afară de PPDD pierde 1/2 din votanţii de la locale. Toţi susţinătorii PPDD rămân însă pe metereze:

USL: 14 votanţi.
PDL: 6 votanţi.
PPDD: 5 votanţi.
Alte partide: 5 votanţi.
70 de români din 100 nu votează.

Rezultate: PPDD 16,6%, USL 46%, PDL 20%. Partidele principale pierd câteva procente, dar scorul PPDD se dublează.

Vom auzi foarte multe în campanie despre mesaje, vise şi programe ideologice. În realitate, vor conta alte lucruri: votanţii cui se vor plictisi mai târziu? Ura cui este mai puternică? (alternativ: Ura faţă de cine este mai puternică?) Care forţă politică va gafa mai puţin? Cine îşi va irita mai puţin votanţii? Întrebări atipice, dar extrem de importante.

Pariul meu personal este următorul: absenteismul are mari şanse să rămână în pole position şi "să-şi mărească procentele".

Uninominalul într-un singur tur: neconstituţional. Efecte

1. USL pierde teoretic mandate, PPDD teoretic câştigă mandate.

2. Situaţia PDL se schimbă teoretic mult în bine.

3. Nu vom avea un câştigător clar. Utilizând perspectiva constituţională des menţionată de Traian Băsescu, e foarte posibil să avem trei partide cu 25-30% din mandate. În acest context, cine deţine palatul Cotroceni la momentul alegerilor va juca un rol important în stabilirea schemei de guvernare post-2012.

4.  USL are o mai mare nevoie, şi de mai multe voturi decât dacă sistemul uninominal majoritar era declarat constituţional. Probabilitatea suspendării/alegerilor prezidenţiale simultan cu parlamentarele creşte, nu scade.

5. Marea Alianţă Din Jurul PDL începe să-şi piardă din obiect. Un partid cu 10% din voturi acum ar obţine chiar 10% din mandate, şi nu zero sau unu locuri în parlament. Intelectualii şi reformiştii din PDL nu mai au un motiv clar prin care să-şi justifice rămânerea alături de Blaga, Udrea, Anastase, etc etc etc. Inerţia din ultimii ani şi ezitările îndelungate în a forma un nou partid îi vor costa acum foarte, foarte mult, poate chiar tot viitorul politic.

... Lecţia Alianţei DA

Am scris recent despre CDR. Am arătat că ideologia a avut un rol necesar, dar nu suficient în victoria Convenţiei în 1996, şi că rolul determinant l-au avut alţi factori, mai puţini atrăgători din punct de vedere intelectual, dar hotărâtori la nivelul maselor de votanţi, şi anume:
- situaţia economică
- votul negativ anti-PDSR, provenit în multe cazuri dinspre extremele stângă şi dreaptă
- carisma liderului CDR
- atragerea votanţilor din mediul rural.

Dar Alianţa DA?

                       (sursa: ziuaveche.ro)

În octombrie 2004, exact înainte de alegerile parlamentare, Fundaţia pentru o Societate Deschisă a cerut Gallup şi MetroMedia Transilvania realizarea unui sondaj detaliat. Să pornim de la modul cum spuneau votanţii Alianţei că au votat în 2000:

a. Un sfert votaseră PNL sau CDR.  Aici este electoratul clasic şi consistent de dreapta de la început de mileniu - 8% din totalul votanţilor de la alegerile din 2004, un pic sub un milion de persoane.

b. 10% votaseră PD. În 2000, ca şi în 2004, PD era un partid de stânga.

c. 26% votaseră PSD (!). Vorbim despre o cincime din electoratul PSD din 2000.

d. 6% votaseră PRM.

e. Restul nu votaseră în 2000 sau nu îşi aminteau (probabil că aici e vorba şi de o spirală a tăcerii - ruşinea de a admite că ai votat PRM sau poate chiar PSD).

Propun să lăsăm la o parte grupurile a. şi b, şi să ne concentrăm pe ultimele trei. Două treimi din voturile pentru Alianţa DA au venit din afara electoratelor dure PNL, CDR sau PD. 

Dacă aceşti votanţi nu s-ar fi alăturat Alianţei DA şi ar fi stat acasă, rezultatul alegerilor din 2004 ar fi fost:
PSD 46%
PRM 16%
Alianţa DA 14%

Alt mod de a privi lucrurile: este vorba de la fel de mulţi votanţi cât a avut PDL la locale, acum câteva săptămâni - un pic peste 2 milioane de oameni.

Cine erau aceşti oameni care au dat viaţă Alianţei DA?

Pe mulţi dintre indicatorii demografici standard, parcă este vorba de o imagine în micro a societăţii româneşti: avem transilvăneni, moldoveni dar şi oameni din Muntenia sau bucureşteni, locuitori ai oraşelor mici sau mari, bărbaţi şi femei, toate ocupaţiile şi nivelele de educaţie posibile, în aceleaşi proporţii ca şi la populaţia României ca atare. Dar când ne uităm la detalii...

74% erau căsătoriţi. Alţi 23% trăiau alături de iubit(ă) fără un certificat de căsătorie.
Jumătate aveau peste 50 de ani.
75% locuiau împreună cu cel puţin două persoane - ceea ce sugerează mai multe generaţii sub acelaşi acoperiş. De fapt, aproximativ jumătate aveau în casă un copil cu vârsta mai mică de 14 ani - copil sau nepot.
Cele mai importante evenimente din viaţă? 1) Căsătoria, 2) naşterea copiilor, 3) naşterea nepoţilor - dacă era cazul.
Boala (31%) şi viitorul copiilor (22%) erau principalele lor griji.
Vorbim în principal despre bunici şi părinţi furioşi:
a) oameni care au devenit adulţi în anii '70 şi pentru care Revoluţia a venit pe final de carieră profesională şi
b) tineri care locuiau cu părinţii şi care abia îşi întemeiaseră o familie...

... am spus "furioşi"?

76% nu erau mulţumiţi de banii pe care îi aveau.
71% erau de acord cu afirmaţia "corupţia a crescut în timpul guvernării PSD".
72% erau nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi de modul în care funcţiona justiţia.
81% erau nemulţumiţi de activitatea guvernului Năstase în ceea ce priveşte nivelul de trai.


Despre aceşti votanţi mai trebuie spuse trei lucruri:


Veniseră târziu alături de ADA. Doar jumătate votaseră cu ADA sau cu partidele componente la alegerile locale care avuseseră loc cu câteva luni mai devreme, o cincime votând PSD. De altfel, trei sferturi spuneau că votează cu "Alianţa DA", nu cu PD sau PNL, lucru care în sine sugerează o apropiere relativ recentă de acest proiect politic dar şi minimalizarea importanţei partidelor componente.

Fuseseră atraşi şi menţinuţi alături de Alianţă printr-un marketing ireproşabil. Alianţa DA livrase exact mesajele de care aceşti oameni aveau nevoie: 77% aveau încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu, 86% în Th. Stolojan.

Cu un discurs mai "soft", Alianţa DA ar fi pierdut mulţi dintre aceşti votanţi care s-ar fi dus la PRM. Care erau pentru aceşti oameni cele mai importante două atribute ale unui preşedinte al României? "Să lupte împotriva corupţiei din ţară" (89%) şi "să impună ordinea şi disciplina" (88%). Prin comparaţie, a avea un preşedinte bun familist era important pentru 56%, iar să fie susţinut de partidul favorit - 54%. În acest context, nu te va mira că aproape o treime aveau încredere mare sau foarte mare în Corneliu Vadim Tudor.


Ce s-a întâmplat cu aceste două milioane de persoane? Este rezonabil să presupunem următoarele:

1. au convins cunoscuţi sau membri mai recalcitranţi ai familiei să îl voteze pe Traian Băsescu în turul doi al alegerilor prezidenţiale (pentru fiecare două voturi primite în turul unu, candidatul ADA a mai obţinut încă unul în manşa decisivă).

2. s-au plasat de partea lui Traian Băsescu în conflictele din perioada 2005-2009, în special la momentele suspendării şi turului doi al alegerilor din 2009. Mesajele anti-corupţie au rămas relevante pentru ei şi pentru că Traian Băsescu a ştiut să le menţină în prim-plan.

3. după momentul mai 2010 şi în timpul guvernării Boc, în funcţie de educaţie şi perspective, s-au îndreptat spre PPDD, USL sau au rămas alături de PDL/Traian Băsescu.


Într-o măsură mai mare decât CDR, Alianţa DA s-a bazat pe susţinerea unui grup care căuta soluţii urgente la injustiţia din societate. Pare ciudat să ne gândim la acest lucru, dar PD putea la fel de bine să rămână un partid de stânga, sau să devină un partid care să se adreseze populaţiei rurale şi nu numai într-o cheie strict creştină, sau să devină un partid orientat spre nevoile antreprenorilor şi corporatiştilor. Aceşti două milioane de votanţi i-au obligat însă pe Traian Băsescu şi pe partidul său să urmeze altă cale. Traian Băsescu nu a uitat niciodată de ce a fost votat; PDL - prins între PLD-işti şi dorinţa de a-l urma pe Traian Băsescu fără a înţelege ce face el de fapt - a pierdut mulţi din aceşti votanţi, unii rămânând totuşi alături de partid în numele simpatiei faţă de preşedintele în funcţie.

Nota bene: aceşti oameni nu s-au volatilizat, iar furia lor nu a dispărut - climatul economic care ameninţă viitorul copiilor sau nepoţilor lor i-a făcut mai sensibili ca oricând, iar scandalurile de corupţie le atrag atenţia mai mult decât restului electoratului. Chiar şi în clipa de faţă, ei sunt în primele rânduri ale electoratelor USL, PDL şi PPDD. Voturile lor au fost aproape un sfert din cele exprimate la alegerile locale. La alegerile parlamentare vor reprezenta un procent mai mare.

Nota bene 2: Pentru a evita orice confuzii, trebuie să precizez că în cadrul electoratului PDL de la recentele alegeri locale sau în rândul susţinătorilor lui Traian Băsescu se află acum şi alte grupuri de votanţi, separate şi diferite de cel descris mai sus (foşti CDR-işti sau liberali, corporatişti şi oameni de afaceri atraşi după 2010 dar care înainte nu aveau încredere într-un partid sau altul, PRM-işti persuadaţi după 2005, etc).

Despre referendumul care se apropie

... întâi o mică observaţie: parlamentul suspendă preşedintele, după care are loc referendumul prin care populaţia decide sau nu demiterea preşedintelui.

1. Teoretic

23% dintre români consideră că este bine că preşedintele nu a fost demis acum cinci ani (67% cred contrariul, 10% nu au o opinie).
Între 10% şi 17% dintre români au încredere mare sau foarte mare în preşedintele Băsescu.
17% dintre români consideră că Traian Băsescu a făcut o treabă bună ca preşedinte în al doilea mandat.

Aparent, Traian Băsescu ar pierde în cazul în care s-ar ajunge la un referendum. Situaţia trebuie însă analizată şi la nivelul...

2. ... Concret

Vom începe cu tabăra mai uşor de cuantificat. Cine este de partea lui Traian Băsescu?
a. 2,2 milioane de votanţi PDL de la alegerile locale care tocmai au avut loc.
b. Români din diaspora. În condiţiile unei mobilizări de două ori mai mari decât la turul doi al ultimelor alegeri prezidenţiale: 230 de mii de persoane.
c. Susţinători ai preşedintelui care, din diferite motive ţinând de candidaţii PDL sau de PDL însuşi, nu au votat acest partid la alegerile de acum două săptămâni. Maxim 500 de mii de persoane - poate mult mai puţin.
Total aproximativ: 2,9 milioane alegători.

Prin comparaţie, USL a obţinut la locale 4,4 milioane de voturi. Vorbim aproape în exclusivitate despre oameni conştienţi de scopul Uniunii de la momentul fondării acesteia. Votanţii PSD au fost re-mobilizaţi în ultimele zile (dacă mai era nevoie) de scandalurile din jurul lui Victor Ponta şi Adrian Năstase. Votanţii PNL sunt definiţi tocmai de antipatia faţă de preşedinte, acesta fiind unul din criteriile principale pe baza căruia votează PNL şi nu PDL-via-PLD.
Preşedintele va încerca în mod evident să reducă credibilitatea liderilor USL în ochii susţinătorilor acestor partide. Antipatia larg răspândită faţă de preşedinte i-ar putea juca feste acestuia, reducând credibilitatea argumentelor utilizate. Cel mai probabil se va ataca prin interpuşi. Din perspectiva lui Traian Băsescu, cei 4,4 milioane trebuie să devină în ziua votului... 2,8 milioane sau mai puţini. Aici este frontul central al referendumului.

România nu este compusă exclusiv din votanţi PDL sau USL. Trebuie să luăm în calcul şi electoratul de etnie maghiară (500 de mii), electoratul PPDD (800 de mii), electoratele altor partide (PRM, UNPR, etc.) şi cei câţiva milioane de români care nu votează pentru un partid sau altul. În clipa de faţă, atitudinea tuturor acestor grupuri este ostilă preşedintelui. Este posibil ca Traian Băsescu să obţină susţinerea lor. De asemenea, este posibil ca opţiunea lor pro-demitere să transforme o înfrângere pe muchie a preşedintelui într-un insucces de proporţii. Acesta este un front secundar, dar care poate deveni important, în funcţie de situaţia de pe "frontul central".


3. Surpriza?

Traian Băsescu este un politician carismatic, capabil şi care îşi va ataca adversarii până în ultima clipă. Felix Tătaru şi mulţi alţii vor fi în mod sigur alături de el. O întrebare importantă: cât de mult va reuşi el să recupereze până la clipa referendumului?

În 2007, imediat după suspendarea de către parlament dar înainte de referendumul de suspendare, încrederea în Traian Băsescu a crescut simţitor (46% -> 62%). Această creştere însă nu a avut un impact direct asupra rezultatului referendumului. Împotriva demiterii au votat 6 059 315 de români, adică 33% din cei aflaţi pe liste. Mult sub 46%, foarte mult sub 62%. Teoretic, chiar dacă această creştere în popularitate n-ar fi avut loc, Traian Băsescu tot ar fi primit 6 milioane de voturi de susţinere. În realitate, această creştere în popularitate a avut rolul ei. De văzut dacă, şi în ce măsură, fenomenul ar putea fi repetat.


4. Concluzie

Spre deosebire de 2007, şansele preşedintelui sunt limitate, acesta având nevoie de mai multe "aruncări norocoase de zar" pentru a forţa un rezultat strâns. Circumstanţele în care ar avea loc suspendarea şi - într-o măsură mai mică - conţinutul campaniilor pro- şi anti-demitere pot schimba conţinutul acestei evaluări.



5. Post scriptum

PDL este pe cale să conteste la Curtea Constituţională modificarea legii referendumului, cerând să se revină la demiterea preşedintelui în urma votului majorităţii cetăţenilor cu drept de vot. Dacă PDL va obţine ceea ce doreşte, USL va fi pusă în faţa unei dileme. Teoretic, este posibil ca 10 milioane de români să voteze pentru demiterea preşedintelui. În practică, acest nivel ar fi greu de atins.

Lecţia CDR

                                                         (copyright constantinescu.ro)
 
Când a discutat despre Iniţiativa de Centru Dreapta şi implicit şi despre Marea Alianţă anti-USL, Cristian Preda a făcut o aluzie la CDR. Explicaţia completă se află aici - punctele relevante fiind:

1. "Un bloc politic de stânga trebuie să aibă în faţă unul de dreapta".
2. "Apariţia CDR a fost stimulată de pasiunea anticomunistă. Acum, e vorba despre ceea ce MRU rezuma ieri cu ajutorul formulei: nu vrem socialism în România”.

Domnul Cristian Preda este un fin cunoscător al subiectului, dar cred că a căzut într-o capcană. În mod evident liderii CDR erau anticomunişti şi de dreapta. Votanţii CDR, însă, sunt un grup mult mai dificil de caracterizat. Necunoaşterea motivelor pentru care ei au decis să se alăture CDR a avut efecte fatale pentru Convenţie în 2000. Eroarea este pe cale să fie repetată la o scară ceva mai redusă.

1. La rece despre performanţele electorale ale CDR

Convenţia Democratică Română a participat la alegerile din 1992, ocupând locul doi cu 20% din voturi.

Patru ani mai târziu, CDR a obţinut 30% din voturile exprimate. A ocupat locul întâi şi a reuşit să-şi împingă candidatul la alegerile prezidenţiale spre victorie. CDR, ediţia 1996, nu a fost un titan electoral:

- Niciodată după aceea locul 1 n-a mai fost obţinut cu atât de puţine procente.

- USL a obţinut la localele de acum câteva săptămâni cu aproape un milion de voturi mai mult decât CDR în 1996, în contextul în care acum au venit la vot cu trei milioane de persoane mai puţin decât atunci.

- La niciunul din cele trei scrutine la care a participat, CDR nu a obţinut mai multe voturi decât cele două ramuri ale Frontului Salvării Naţionale puse împreună (FDSN+FSN în 1992, PDSR+USD în 1996, PDSR+PD în 2000).

Luând în calcul aceste informaţii, pare rezonabil să gândim că electoratul CDR era unul semnificativ, dar limitat numeric datorită viziunii sale de dreapta şi anti-comuniste, exact cum spune Cristian Preda mai sus.

Şi totuşi...


2. Cine erau de fapt votanţii CDR? Răspunsuri surprinzătoare.

Octombrie 1996. CURS realizează un sondaj la comanda Fundaţiei Soros, imediat înainte de alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Baza de date a respectivului sondaj este acum publică şi permite investigarea în detaliu a motivelor pentru care CDR a câştigat alegerile din acea lună.


Un pact social atipic. 32% din votanţii CDR locuiau în oraşe care aveau mai mult de 200 000 de locuitori. Dar nu aici a fost cheia victoriei CDR. O treime din votanţii Convenţiei locuiau în mediul rural - fără ei, CDR ar fi terminat şi în 1996 pe locul doi.
Convenţia a reuşit să pună împreună votanţi care aveau perspective diferite, valori diferite şi, după cum vei vedea mai jos, ideologii diferite. Aceasta este în genere reţeta alianţelor "reale" şi de succes, precum Alianţa DA sau USL. Prin comparaţie, marea alianţă PDL+ICD+NR+PNŢCD+... este doar o încercare de a reîmpăca PDL cu zecimea cea mai intransigentă a electoratului său natural.


Pentru majoritatea votanţilor CDR din 1996, problemele ideologice erau secundare sau doar o parte a unui întreg. 63% dintre ei erau nemulţumiţi de calitatea asistenţei sociale. 80% erau nemulţumiţi de banii aflaţi la dispoziţie. Preţurile erau cea mai mare temere sau a doua temere pentru 61% din votanţii CDR, problema şomajului fiind importantă pentru 28%. Vorbim, în mod evident, de o forţă politică aflată în opoziţie care reuşeşte să capteze nemulţumirile populaţiei cu privire la nivelul de trai.


Unul din atuurile CDR a fost o susţinere carismatică puternic liniară. 94% din votanţii CDR aveau încredere mare sau foarte mare în Emil Constantinescu. Prin comparaţie, doar 78% din votanţii PDL aveau în 2007 încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu, iar 81% dintre votanţii PSD aveau în 2000 încredere mare sau foarte mare în Ion Iliescu (mulţi dintre susţinătorii acestor oameni politici proveneau din afara partidelor cu care erau în mod tradiţional ataşaţi).
Ideologie? Poate. Carismă? Sigur. Şi cum carisma este cea mai slabă şi de neîncredere legătură care se poate stabili între un ales şi un alegător, începem să înţelegem şi de ce, în anul 2000, CDR a obţinut de şase ori mai puţine voturi decât în 1996.


Sunetul furiei. 14% dintre votanţii CDR aveau încredere mare sau foarte mare în Gh. Funar şi în Corneliu Vadim Tudor. Alţi 16% dintre votanţii CDR aveau încredere mare sau foarte mare în doar unul dintre cei doi lideri. CDR a atras nu numai democraţi pro-capitalism, ci şi votanţi furioşi, care s-au orientat spre CDR mai degrabă decât spre partidele extremiste datorită votului util.


Stânga dezamăgită. 7% dintre votanţii CDR aveau încredere în Ilie Verdeţ, liderul Partidului Socialist al Muncii. Peste 15% dintre votanţii CDR aveau încredere mare sau foarte mare în Tudor Mohora, liderul Partidului Socialist, care se rupsese din partidul lui Verdeţ. Vorbim deci şi despre votanţi de stânga, pierduţi de PDSR datorită înrăutăţirii situaţiei economice între 1993 şi 1996, şi care doreau şi ei "schimbarea".


Forţa elitei? Cine crezi că erau de fapt votanţii CDR? Intelectualii României - adică persoanele care absolviseră o facultate - şi tinerii studenţi sau liceeni care abia căpătaseră dreptul de a vota?

Nu chiar. Pe baza susţinerii sale în rândul acestor două grupuri, CDR ar fi obţinut exact atâtea voturi câte a şi strâns în 2000 - jumătate de milion.

De fapt, în 1996....

76% din susţinătorii CDR absolviseră cel mult liceul.
O cincime absolviseră opt clase sau mai puţin. 
43% dintre votanţii CDR erau muncitori sau maiştri (!!!).
13% erau şomeri sau casnice.
10% erau ţărani sau pensionari de CAP - 13% erau pensionari din sistemul "clasic".
Elevii şi studenţii reprezentau doar 4% din electoratul CDR.
Birocraţii / intelectualii: 12%.
Patronii: 4,5%.


3. Concluzii

Convenţia nu a înţeles în întregime de ce a fost votată. Când CDR 2000 a marşat pe sloganul "singuri împotriva stângii", a descoperit cu oarecare stupefacţie că nu ideologia sau mesajele anti-mineriade o aduseseră la putere. De fapt, două treimi din electoratul său votase împotriva PDSR din considerente economice, carismatice sau de natură vindicativă. În anul 2000, toate acestea deveniseră irelevante. Separarea PNL de Convenţie a răpit mai mult de jumătate din ce electorat mai rămăsese. CDR 2000 n-a mai intrat în parlament.

Tabăra anti-USL se gândeşte la "marea victorie ideologică" a CDR şi speră la o repetiţie. Este posibil să nu repete scorul din 1996, ci pe cel din 1992. Şi asta pentru că se subestimează cu tenacitate:

a. valoarea mesajului justiţiar cu bătaie profundă
b. proiectul politic care traversează societatea (cu un singur grup de susţinători nu se pot câştiga alegeri)
c. promisiunea argumentată că "viitorul va fi mai bun" din punct de vedere economic
d. investigarea motivelor reale pentru care o forţă politică este votată sau nu.

Marea victorie a UDMR

La votul pentru consilierii judeţeni, considerat votul prin excelenţă politic al alegerilor locale, UDMR a repurtat o victorie extrem de importantă.

În urmă cu fix patru ani, UDMR a obţinut 5,13% din toate voturile exprimate în România iar contracandidatul său direct, Partidul Civic Maghiar, 1,01%. Practic, UDMR a obţinut cinci voturi pentru fiecare vot primit de PCM.

La alegerile de duminică, UDMR a avut un competitor în plus, Partidul Popular Maghiar din Transilvania. În contextul în care UDMR guvernase în ultimii ani, iar susţinerea FIDESZ pentru oponenţii UDMR a fost la cote înalte, era de aşteptat ca Uniunea Democrată a Maghiarilor din România să obţină un scor mai slab decât în urmă cu patru ani, iar voturile etnicilor maghiari să se răsfire.

Acest lucru nu s-a întâmplat. Scorul UDMR a crescut, iar cel al oponenţilor a stagnat. Pentru a înţelege ce s-a întâmplat de fapt, ar fi mai bine să ne uităm la voturi decât la procente.

În 2008, UDMR a primit 429 de mii de voturi. Acum, a primit 491 de mii.
În 2008, PCM a primit 84 de mii de voturi. Acum a primit mai puţin de jumătate (36 de mii).
La aceste alegeri - primul său scrutin ca atare - PPMT a obţinut 44 de mii de voturi.

La fiecare vot pentru oponenţii săi direcţi, UDMR a primit şase. Simplificând masiv lucrurile, este ca şi când votanţii de etnie maghiară anti-UDMR şi-au împărţit voturile între PCM şi PPMT, în timp ce etnicii maghiari care nu au venit la vot în 2008 dar au venit acum au făcut-o exclusiv pentru a vota UDMR.

Cel mai important lucru din punct de vedere sociologic este faptul că UDMR a reuşit, într-un context economic şi politic extrem de dificil, să inverseze o "spirală a nenorocirii". Iată evoluţia voturilor obţinute de UDMR de-a lungul timpului:

1996, Camera Deputaţilor: 812 mii
2000, Camera Deputaţilor: 736 mii
2004, Camera Deputaţilor: 628 mii
2008, locale (CJ) şi Camera Deputaţilor: 425 mii.
2012, locale (CJ): 491 mii.

Creşterea absenteismului în rândul majoritarilor a ascuns această evoluţie, care nu poate fi explicată exclusiv prin cauze demografice. În mod indubitabil creşterea competiţiei pentru voturile cetăţenilor români de etnie maghiară a stimulat interesul acestora, mărind semnificativ prezenţa la vot. Ceea ce era mai puţin de aşteptat era că UDMR va fi, în continuare, principalul câştigător.

Alegerile de duminică şi miraculosul coeficient TOLNA

Cine este interesat îndeosebi de "cazul Ponta" poate citi o perspectivă orientativă spre viitor: aici.

Acum patru ani de zile, la alegerile locale au votat 8,3 milioane de persoane. La alegerile parlamentare, numărul votanţilor a scăzut vertiginos, ajungând la 6,9 milioane. Pentru a putea continua analiza, trebuie să introducem un termen nou: coeficientul TOLNA, adică:

Te vOtez la Locale, Nu şi la pArlamantare.

Exemplu de folosire: dacă nu vorbim de un partid anume, ci de coeficientul TOLNA pentru tot electoratul la alegerile din 2008, valoarea acestui indicator a fost de 17,6%. Adică din 100 de votanţi la alegerile locale, 82 s-au prezentat la vot şi la generale.

Cine a stat acasă în toamna lui 2008, deşi votase în vară?

Traducând din cifre în română:
1. Electoratul PDL era atunci cel mai disciplinat.
2. PNL nu a reuşit la parlamentare să mobilizeze tot electoratul său de la locale. Dacă l-ar fi mobilizat în aceeaşi măsură ca şi PDL, de exemplu, ar fi sărit peste 20% (rezultatul său la parlamentare: 18,57%).
3. Electoratul PSD este exact la jumătatea distanţei dintre cele două: nici atât de hotărât să voteze la ambele scrutine precum susţinătorii PDL, dar nici în situaţia liberalilor din epoca pre-Antonescu.
4. Electoratul UDMR are un comportament politic excepţional de disciplinat.
5. Motivul pentru care aceste lucruri nu au fost vizibile este dat de absenteismul votanţilor partidelor mici, dintre care peste jumătate de milion (!) n-au mai venit la parlamentare, "umflându-se" astfel scorurile partidelor mari.

Aparent, toate aceste calcule au o valoare redusă pentru anul 2012.

... sau nu?

1. Electoratul PDL n-a fost niciodată mai mic în termeni absoluţi. Venirea USL la putere l-a mobilizat la maxim. Lipsa de alternative majore pe linia pro-Băsescu/anti-PSD îi va forţa să voteze PDL, aproape orice s-ar întâmpla. Din motive foarte diferite faţă de 2008, votanţii acestui partid vor fi la fel de disciplinaţi ca şi atunci.

2. Faptul că USL a venit deja la putere va lua foarte mult din avântul votanţilor (compară, te rog, cu ce s-ar fi întâmplat dacă PDL ar fi guvernat până în noiembrie). USL va avea mari probleme de mobilizare, pe care nu doresc să le supraestimez. Menţinerea TOLNA-ului din 2008 - 14,6% - pare o noţiune rezonabilă.

Ce ar însemna aplicarea coeficientelor TOLNA din 2008 la alegerile din 2012?
Dacă folosim drept bază rezultatele de la locale, USL ar obţine 3,79 milioane voturi, iar PDL 1,89 milioane. Democrat-liberalii ar fi foarte aproape de ţinta setată neoficial de preşedinte, obţinând 49,86% din voturile USL.
Care ar fi însă procentele USL şi respectiv PDL? Pentru a da răspuns la această întrebare ar trebui să ştim câţi (alţi) români ar veni la vot.

La o prezenţă exact ca în 2008 (39,2%): USL 55%, PDL 27%.

La o prezenţă identică cu cea de la localele de acum o săptămână (explicabilă doar printr-o explozie de susţinere pentru PPDD): USL 43%, PDL 21%, PPDD 18%.

Exemplele pot continua. Indiferent de situaţie, raportul procentelor USL vs. PDL pare să fie de 2-la-1. În cazul în care votul uninominal majoritar este declarat neconstituţional de către Curte, această situaţie devină ambiguă şi oferă mari posibilităţi de manevră PDL. În ciuda haosului organizaţional de la vârf, votanţii sunt extrem de mobilizaţi şi pot pune probleme Uniunii. Strategii ei sunt, cred, conştienţi de faptul că nu se pot odihni pe o ureche şi că alegerile din toamnă nu se vor câştiga cu uşurinţă.

PS: în 2000 şi 2004 numărul votanţilor a crescut între alegerile locale şi cele parlamentare, dar atunci cele din urmă au fost simultane cu prezidenţialele. Din acest punct de vedere, demobilizarea electoratelor va face ca 2012 să semene cu 2008.

Rute prin nisip - cazul Ponta

Explicaţie: textul de mai jos este aparte, întrucât prezintă rute de viitor. Ele au şanse mai mari sau mici să se îndeplinească, dar în mod evident percepţia calităţii acestor rute determină acţiunile principalilor actori politici.

Să ignorăm o clipă Nature, "Dottore", dacă a fost sau nu plagiat, Traian Băsescu vs. USL, etc etc etc.. Nu contează dacă o afirmaţie e adevărată sau nu; dacă oamenii cred că ea este adevărată, va produce consecinţe reale. Să ne uităm deci la consecinţe.

Pasul Zero: Oficializare. Acuzaţiile de plagiat la adresa lui Victor Ponta pot fi fundamentate în mod oficial sau nu, dar nu acesta va fi factorul hotărâtor pentru desfăşurarea evenimentelor. Altfel spus, vom avea sau nu un răspuns instituţional din partea unei comisii care va investiga subiectul (comisie numită de cine? aparţinând de cine?). Dacă verdictul aceasta va fi clar într-un sens sau în altul, una dintre cele două tabere politice principale îl va saluta iar cealaltă îl va nega vehement. Nu este exclus să apară două comisii sau mai multe, fiecare susţinând că primul-ministru a plagiat sau nu. De asemenea, este foarte probabil să nu apară nici un fel de comisie şi nici un verdict cu pretenţie măcar de imparţialitate.

Pasul Unu: Presiunea. În acest context, zilele sau săptămânile următoare vor fi scena unui conflict vizibil şi public între susţinătorii tezei "primul-ministru a plagiat" şi Victor Ponta însuşi, a cărui reacţie iniţială a fost vehementă. Presiunea resimţită de preşedintele PSD va avea două surse:
1. una internă - pe care teoretic ar putea încerca să o reducă la o reacţie partizană, ignorând-o până la alegeri şi sperând că acuzele nu vor cauza pagube electorale.
2. una externă - care ar putea fi cea determinantă.

Eventualitate: Demisia. O demisie a lui Victor Ponta ar avea efecte multiple, în special de natură politică. Atrag atenţia următoarele subiecte:
1. Cât de mare va fi impactul evenimentelor asupra votanţilor USL (în special PNL)? Va conta pentru ei ce s-a întâmplat? (s-ar putea ca răspunsurile la aceste întrebări să fie surprinzătoare).
2. Cum se va poziţiona Crin Antonescu?
3. Se va apela la o nouă soluţie de conducere în PSD? Care va fi aceasta? Cum va relaţiona aceasta cu PNL? Cu PDL? (cu care PDL?)
4. Va însemna retragerea lui Ponta dispariţia USL? Cine ar pierde şi cine ar câştiga din transformarea bătăliei-în-doi într-o bătălie-în-trei?

Cea mai fascinantă categorie de efecte este însă cea constituţională. Preşedintele Băsescu ar nominaliza un nou prim-ministru. Mergem la articolul 89, alin. 1 din Constituţie:

După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

Am avea patru scenarii:
1. La prima sau a doua propunere a preşedintelui Băsescu, un lider PSD sau PNL ar forma guvernul.

Observaţie: PSD şi PNL ar avea nevoie în continuare unul de celălalt pentru menţinerea majorităţii parlamentare. Conform acestui scenariu, USL este obligat să existe. Şi iată de ce:
- O colaborare PSD+PDL care ar exclude pe liberali ar impulsiona PNL în campania electorală şi ar cauza pagube incalculabile PDL ("da, dragi susţinători ai dreptei, acum guvernăm alături de Robert Negoiţă!");
- O colaborare PDL+PNL este cel puţin uluitoare, dacă nu chiar sinucigaşă pentru ambele partide în contextul în care Crin Antonescu este preşedintele PNL.

2. La prima sau a doua propunere a preşedintelui Băsescu, MRU/un lider PDL ar forma guvernul.

Observaţie: PDL se întoarce la putere, nu e clar cu care echipă sau cu ce avantaje. USL sau partidele componente ar fi avantajate de retorica schimbării la alegerile din iarnă, dar evident nu şi de contextul general în care şi-au pierdut liderul.

3. Ambele propuneri eşuează să obţină votul de încredere al parlamentului. Alegeri anticipate la două luni de la prima nominalizare - cel mai probabil septembrie sau octombrie, în funcţie de fluxul evenimentelor.

Observaţie: USL susţinea teza alegerilor anticipate de ceva timp. Probabil că nu cu acest cost. PDL e total nepregătit de alegeri.

4. Preşedintele menţine guvernul actual în funcţie, cu un prim-ministru interimar la conducere ("Preşedintele României poate să dizolve parlamentul").

Observaţie: Ponta out, dar de fapt nimic nu se schimbă.

Concluzii:
1. USL se confruntă cu un test dur, probabil cel mai dificil de la fondarea sa.

2. Turnura evenimentelor a prins PDL într-un moment prost, partidul nefiind pregătit să fructifice şansa oferită.

3. Este bineînţeles posibil ca impactul real al acuzaţiilor de plagiat să ajungă egal cu zero, Victor Ponta să aibă o explicaţie foarte bună iar toate scenariile de mai sus să (re)devină rute prin nisip acoperite în întregime de brizele deşertului. În România, totul este posibil.

Rezultatele finale ale alegerilor locale - comentariu detaliat

Primul pas: despre ce vorbim? Nu despre primari (acolo intervin factori subiectivi care n-au legătură cu culoarea politică). Nici despre votul la consilierii locali - din acelaşi motiv. O personalitate extrem de bine cunoscută într-un judeţ poate schimba situaţia la voturile pentru preşedinţia CJ. În concluzie, vorbim de votul pentru consilierii judeţeni drept votul ("cel mai") politic al alegerilor locale. În Bucureşti, acesta este echivalat de votul pentru consiliul municipal.

A doua problemă: cum desfacem alianţele încheiate de PDL la nivel local?
Trebuie să avem în vedere raportul dintre voturile PDL şi cele ale UNPR în judeţele în care nu au candidat împreună (6,29 la 1). Alte 2-3% din voturi au provenit de la ecologişti, PNŢCD şi alte organizaţii care au obţinut oricum foarte puţine voturi singure.
Cele 9,4% din voturile exprimate duminică, obţinute de alianţele din care făcea parte PDL, se împart deci: 7,8% la PDL, 1,3% la UNPR, 0,3% la alţii.

În consecinţă:


Dacă analizăm judeţ cu judeţ ce i s-a întâmplat "marelui caz" al alegerilor, adică PDL-ului, vedem un fenomen interesant. PDL şi-a schimbat electoratul faţă de cel din 2008. Aproape peste tot în România acest lucru a însemnat pentru partid o scădere a numărului de votanţi, în anumite cazuri insignifiantă. Problema PDL a fost că numărul de votanţi a crescut faţă de alegerile locale anterioare, şi nu cu puţin ci cu 6,6%. Când stai pe loc sau dai înapoi cu 5000 de voturi într-un judeţ, în timp ce electoratul votant creşte cu 20 000, nu ai cum să câştigi.

Fenomenul "alianţelor" a atenuat din suferinţă - în 11 judeţe alianţele din care a făcut parte PDL au obţinut mai multe voturi decât PDL în 2008. Acest lucru se datorează şi aportului masiv al UNPR şi uneori chiar PPDD, care au compensat prin organizare respectiv suflu deficienţele locale ale democrat-liberalilor.

Unii lideri PDL au muncit enorm şi degeaba. În Bistriţa-Năsăud, PDL a obţinut cu treisprezece mii de voturi mai mult decât cu patru ani în urmă. În Prahova, PDL a obţinut 132 mii de voturi, cu 52 de mii de voturi mai mult decât în 2008. Alte judeţe în care PDL a obţinut mai multe voturi decât acum patru ani:
Botoşani (14%; înfrângere dură la primărie pentru "al doilea Flutur");
Călăraşi (2%; nici o victorie semnificativă);
Galaţi (6%; degeaba);
Hunedoara (18%; nu s-a câştigat preşedinţia CJ);
Mehedinţi (12%; Stănişoară înfrânt pe muchie);
Satu Mare (1%; n-a contat);
Sălaj (15%; PDL a fost aici blocat între USL şi UDMR);
Vaslui (17% dar victorie pe linie USL).

În acest context, exasperarea unora dintre liderii PDL poate fi înţeleasă.

Judeţul Constanţa, judeţul Iaşi şi Oltenia sunt zone în care, cumulat, PDL a pierdut peste o sută douăzeci de mii de voturi. Caraş Severin (55->20 mii) şi Bucureşti (195->129 mii) au fost de asemenea eşecuri grave, motivele fiind uşor de precizat.

La USL, în schimb, nu vorbim de o creştere universal valabilă a numărului de voturi prin comparaţie cu PSD, PNL şi PC în 2008, adunate. În opt judeţe, partidele componente ale USL au pierdut voturi: Bacău, Brăila, Călăraşi, Hunedoara, Neamţ, Teleorman, Vaslui şi Vrancea. La cealaltă extremă se află Bucureşti: 210 mii de voturi acum patru ani, ... 436 de mii de voturi acum.

De asemenea, numărul de voturi USL a crescut faţă de cel PSD+PNL de acum patru ani
... cu mai mult de 50% în Prahova;
... cu între 30% şi 39% în Arad, Bihor, Cluj (asta şi pentru că dominaţia PDL fusese foarte puternică);
... cu între 20% şi 29% în Alba, Caraş Severin, Dâmboviţa, Iaşi, Olt şi Tulcea;
... cu între 10% şi 19% în Argeş, Braşov, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş şi Vâlcea;
... cu sub 10% în Bistriţa Năsăud, Botoşani, Buzău, Constanţa, Galaţi, Gorj, Maramureş şi Mureş (în unele din aceste judeţe bazinul electoral al USL era deja maximizat, nemaiavând cum să crească prea mult).  

Păi, dacă numărul voturilor pentru USL a crescut semnificativ, iar numărul voturilor pentru PDL a devenit mai mic, de ce USL nu a obţinut mai mult decât procentul de acum patru ani? Motivul este apariţia PPDD.

Dacă PPDD n-ar fi existat, iar votanţii acestui partid n-ar fi venit deloc la vot, USL ar fi obţinut 55% din voturi, PDL ar fi ajuns la 25%, restul de 1,5 milioane de voturi ducându-se la partidele de etnie maghiară (prezenţa la vot în rândul etnicilor maghiari a fost remarcabilă), UNPR şi partiduleţe.

În concluzie:
- în unele locuri USL nu a performat, lucrurile trebuind să fie schimbate în perspectiva alegerilor parlamentare chiar dacă la nivel naţional totul pare roz;
- enorma susţinere dată USL-ului de către Bucureşti s-ar putea să nu se concretizeze în toamnă, Uniunea trebuie să fie atentă;
- PDL va pedepsi lideri de filială alandala, în multe locuri propriile alianţe împiedicându-l să-şi estimeze corect rezultatele (un exemplu interesant de om care nu trebuia să-şi dea demisia aici);
- decizia CCR privind votul uninominal este în continuare crucială.

Graba nu schimbă nimic

                           (imaginea preluată de la Capital, care a preluat-o de la ... Edvard Munch)

Excluzând contribuţia UNPR şi a altor partide de nişă, PDL a obţinut 22-23% din votul politic de la alegerile locale (cel pentru consilierii CJ). Prin comparaţie cu rezultatul de acum fix patru ani, partidul a pierdut 6% în termeni absoluţi sau o cincime din voturi în termeni relativi. Foarte, foarte puţin pentru o guvernare în condiţii dificile şi în timpul căreia s-au făcut greşeli.

Faţă de propriile sondaje, PDL a obţinut cu 2-3% mai mult. În termeni relativi, electoratul PDL s-a dovedit a fi mai mare decât estimau toate sondajele din ultimele luni.

Înfrângerile aproape pe linie au fost în principal rezultatul existenţei USL - în toată existenţa FSN(1992)/USD/PD/PDL intenţia de vot pentru acest partid fiind mai mică decât cea pentru PSD şi PNL puse împreună. Nu trebuie însă să uităm că în multe locuri PDL a făcut campanii slabe şi ineficiente, fiind de notat o îngrijorătoare abandonare a oraşelor mari (Bucureşti, Timişoara, Iaşi, etc.).

În acest context, pentru a-şi construi raţional perspectiva cu privire la alegerile parlamentare, partidul avea nevoie să ştie care este decizia CCR cu privire la constituţionalitatea votului uninominal majoritar într-un singur tur.

Dacă acesta e declarat neconstituţional, PDL ar avea nevoie de îmbunătăţiri punctuale, fiind într-o poziţie bună, adică la câteva procente de ţinta enunţată informal de Traian Băsescu (USL/2).

Dacă acesta e declarat constituţional, PDL este condamnat la înfrângere, fiind în mod imperios necesare soluţii miraculoase (care să mărească capitalul PDL cu 15-20%, ducându-l mult peste scorul din 2008) şi dificile (o alianţă cu PPDD). Fără astfel de soluţii, rezultatul alegerilor din toamnă ar fi fost similar cu cel al alegerilor locale: un scor politic bun la nivel naţional şi înfrângeri în 80-85% din cursele electorale.

Democrat-liberalii au decis să nu aştepte. Prin demisia întregii conduceri, PDL s-a auto-denunţat drept un partid în derivă, PNŢ-ul anului 2012, fără ca rezultatele propriu-zise să confirme această stare de fapt.

Deşi în următoarele săptămâni sau luni se va vorbi mult despre schimbările aduse de "noua conducere", este util să observăm cât de puţine lucruri va putea ea schimba:

1. Situaţia PDL în urma alegerilor parlamentare va fi determinată tot de sistemul de vot şi deci de decizia CCR.

2. Noua conducere va avea exact la fel de multe sau de puţine mijloace la dispoziţie pentru a da un răspuns la dilema principală a PDL în vederea alegerilor parlamentare (în funcţie de sistemul de vot: "cum obţinem 5-6% în plus?" / "cum creăm un pol de 45% care să se contrapună USL?")

3. Lipsa unor alternative raţionale anti-USL va împinge mulţi votanţi spre PDL, indiferent ce conducere are acest partid.

4. USL va exista (sau nu) în toamnă indiferent cine este liderul PDL.

Costurile electorale ale acuzaţiilor de corupţie - semne de întrebare

 
2000: PSD obţine 36,6% din voturile pentru Camera Deputaţilor.
2004: PSD+PUR obţine ... 36,6% din voturile pentru Camera Deputaţilor.

2000: PSD obţine 37,09% din voturile pentru Senat.
2004: PSD+PUR obţine ... 37,13% din voturile pentru Senat (!).

2000: Ion Iliescu: 4,07 milioane voturi în primul tur (36,3%).
2004: Adrian Năstase: 4,27 milioane voturi în primul tur (40,9%).

Patru ani şi mai ales o campanie electorală intensă în care PSD a fost identificat drept "partid-stat", "leagăn al corupţiei", etc. şi Adrian Năstase aşijderea.
Dacă excludem din discuţie turul doi al prezidenţialelor, toate atacurile au avut efect zero. Sau chiar negativ.

Mergem un pas mai departe. În 2004, PNL a obţinut aproximativ două treimi din voturile pentru Alianţa DA, adică 20,8% din totalul voturilor exprimate. Ce s-a întâmplat după aceea?
1) Preşedintele Băsescu şi PDL au atacat PNL în mod virulent, mizând în special pe apropierea partidului de Patriciu, dar şi pe alte teme de acest tip.
2) PLD se separă de PNL, luând cu el nişte lideri credibili, după care se topeşte în PDL.
3) Popularitatea preşedintelui Băsescu trage în sus PDL, teoretic luând mulţi votanţi ai Alianţei DA/PNL.
Ar trebui oare să vedem un crah al liberalilor în 2008? Teoretic da. Practic, PNL obţine la alegerile parlamentare ... 18,6%, o pierdere de doar două procente, şi cel mai bun scor al partidului ca atare după 1990.

Şi atenţie: cu cât consideri că PNL a fost responsabil pentru mai puţine voturi din cele primite de Alianţa DA, cu atât performanţa din 2008 a fost mai bună. De exemplu, dacă voturile Alianţei DA au venit fifty-fifty înspre PD şi PNL, atunci liberalii şi-au mărit scorul electoral cu 2% în patru ani. Perioadă în care au fost la putere neîntrerupt (unde-i faimoasa "erodare"?) şi în care s-au petrecut evenimentele de mai sus.

Dacă vorbim de parlamentare, şi nu de prezidenţiale:

1. acuzaţiile de corupţie sunt mult, mult mai puţin relevante decât se crede în a demobiliza electoratul adversarilor. Ele au utilitate în sensul că mobilizează electoratul propriu ("Votez X pentru că vreau să se facă dreptate!").

2. "Erodarea adusă de guvernare" nu este o constantă universală, imposibil de evitat.

3. Zicala "it's the economy, stupid" se aplică în mod evident şi în România. Partidele aflate la putere pierd procente atunci când starea economiei se degradează (FSN 1990-1992, FDSN 1992-1996, CDR 1996-2000, PDL 2008-2012), nu şi când ea se îmbunătăţeşte (PSD 2000-2004, PNL 2005-2008/PDL 2005-2007).

Gâfâiala, două egalităţi dispărute şi o disproporţie

Nişte tabele foarte interesante aici.

Dacă ne uităm la cele mai strânse 7 victorii de duminică, 5 au aparţinut PDL sau alianţelor sale. Emil Boc (Cluj), Ioţcu (CJ Arad), Dumitrel (CJ Alba), Lungu (Suceava) şi chiar Culiţă Tărâţă (CJ Neamţ) au câştigat la un vârf de unghie, şi-au depăşit contracandidaţii la mai puţin de o jumătate de marjă de eroare. PDL a fost la câteva mii de voturi distanţă de a termina cu 0 CJ-uri şi 7 reşedinţe de judeţ din 41.

                                           (copyright compujeramey)

Cele mai mari 8 victorii - ca distanţă între cel de pe locul unu şi cel de pe locul doi - au aparţinut unor candidaţi USL şi, bineînţeles, lui Iohannis.

Cu această ocazie semnalez dispariţia a două egalităţi dar şi apariţia unei disproporţii:

Egalitatea "PDL=Transilvania". Dacă definim Transilvania în sensul statisticilor simplificatoare (incluzând Banat, Crişana, Maramureş) există în Transilvania 16 judeţe. Să excludem secuimea - rămân 14. În nouă din aceste 14 judeţe PDL nu are nici preşedinte de CJ, nici primar de reşedinţă de judeţ. Transilvania nu e a PDL. PDL este în Transilvania (şi în câteva alte oraşe izolate din restul României: Tulcea, Suceava, Neamţ, Târgovişte).

Egalitatea "PDL = partidul primarilor". În contextul în care USL se formase de trei luni iar PDL zăcea în sondaje pe la 20%, faptul că PDL a propus şi votat pentru alegerea primarilor într-un singur tur va fi menţionat în manualele de ştiinţă politică într-o pătrăţică cu subtitlul: "Pare incredibil, dar e adevărat!". Ţinta pusă în faţa primarilor democrat-liberali de proprii parlamentari a fost nu numai să oprească candidaţii USL de la a obţine 50% din voturi, ci chiar să depăşească scorul acestora. Altfel pus, dacă votul PDL < votul PSD + votul PNL, la revedere! (şi aşa a fost în mai mult de trei sferturi din ţară).
Această lege a avut nu numai efectul de a condamna primarii PDL la înfrângere, ci şi de a face aproape imposibil ca PDL să cucerească primării deja deţinute de PNL sau PSD.

În cele din urmă, disproporţia dintre numărul de reşedinţe de judeţ câştigate de PDL (10) şi cel al CJ-urilor câştigate (2) sugerează o înfrângere serioasă a acestui partid la nivelul oraşelor mici şi al mediului rural. Primarii în funcţie ai PDL din aceste medii de rezidenţă nu au putut aduce voturi candidaţilor partidului la CJ pentru că:
1. au fost surclasaţi de organizaţiile locale USL
şi
2. intenţia de vot anti-PDL nu a avut nevoie de stimulare printr-un un mare efort logistic.

Alegerile locale – o altă interpretare a rezultatelor

Această postare a apărut şi pe platforma Contributors.ro, anume aici.

Să ne închipuim că România constă din 100 locuitori cu drept de vot. Conform sondajelor din ultimele luni…
31 susţineau că ar vota USL.
7 susţineau că ar vota PDL.
17 ar fi votat alte partide (PPDD, UDMR, PRM, PNG, etc.)
45 erau în străinătate, erau “fantome” (persoane decedate înscrise încă pe listele electorale) sau afirmau că nu intenţionează să voteze pentru un partid sau altul. Unii chiar erau neinteresaţi de politică. Câţiva dintre ei şi-au arătat la nivel verbal susţinerea faţă de USL după venirea la putere, fără ca acest lucru să aibă efecte concrete. Alţii erau în “spirala-tăcerii-PDL”: aveau încredere în Traian Băsescu într-un mod mai mult sau mai puţin declarat, dar nu susţineau că ar vota PDL, ei apărând în genere la rubrica “nu ştiu/nu răspund”.


Ce s-a întâmplat duminică?
La vot au venit 58 din cei 100 de români.
Pentru USL au votat 29 de locuitori. 29/58 = 50%. 29 din 31 de votanţi potenţiali = o mobilizare foarte bună a USL, peste 90%.
Pentru PDL au votat, rotunjind, 12 persoane. 12,1/58 = 21%, adică scorul obţinut de PDL sub nume propriu sau în toate alianţele sale, din care scădem 1% pentru votanţi UNPR, PNŢ, etc. care au susţinut aceste alianţe. În afara electoratului declarat PDL, alegerile locale au mobilizat 5 români aflaţi în “spirala-tăcerii-PDL”.
Din ceilalţi 59 de români, au venit la vot 17, cinci votând PPDD, alţii votând UDMR, ş.a.m.d.

Ce rezultate am avut?
După cum era şi evident, USL a câştigat aproape peste tot, pentru că în doar foarte puţine locuri din România votanţii PDL (cu tot cu cei din spirala-tăcerii-PDL) > votanţii USL. Acest lucru nu are de-a face cu austeritatea, Emil Boc, Traian Băsescu, protestele din ianuarie, FMI, corupţie, Liviu Negoiţă, criza mondială, etc. ci este un efect al dispunerii voinţei politice de foarte, foarte mulţi ani de zile. Pur şi simplu PDL n-a avut niciodată mai mulţi votanţi decât PSD şi PNL, puse împreună. Dacă în 2008 – moment de glorie pentru PDL – Uniunea Social-Liberală ar fi existat, rezultatele ar fi fost extrem de asemănătoare.
În foarte puţine locuri din România, primari PDL au reuşit să schimbe această situaţie. Electoratul din Bucureşti, votând puternic politizat, nu a reprezentat o excepţie de la situaţia naţională.
Datorită evenimentelor din ultimii ani dar şi datorită ajungerii la putere a USL, electoratele partidelor principale au fost extrem de mobilizate. Afirmaţia lui Mihai Răzvan Ungureanu privind absenteismul se dovedeşte a fi neinspirată. Prezenţa la vot a fost mai mare decât cea de la toate alegerile parlamentare sau locale din 2001 încoace, fiind la egalitate cu cea de la alegerile prezidenţiale din 2004 şi 2009.

Ce putem observa?
Decizia Curţii Constituţionale cu privire la votul uninominal majoritar într-un singur tur va determina dispoziţia mandatelor în parlament. PDL, cu 22-24% din voturi, poate obţine 22-24% din mandate sau mai puţin. Dar, după cum o arată deja rezultatele de la locale, USL cu 49-50% din voturi câştigă 70-80% din cursele electorale.
Dacă legea este declarată neconstituţională, ponderea PDL nu va creşte în mod substanţial, dar numărul de mandate al USL va scădea, în avantajul celor de la PPDD.
Atât USL cât şi PDL-cu-tot-cu-spirala-tăcerii sunt aproape de epuizare atunci când vine vorba de maximizarea rezultatelor. Bătălia de la toamnă se va duce pe cine pierde mai puţini votanţi (prezenţa la parlamentare va fi mult, mult mai scăzută). Mihai Răzvan Ungureanu este un jolly-joker care poate face diferenţa în contextul unei strategii inteligente. Prin comparaţie, victoria USL depinde de decizia Curţii Constituţionale şi mai puţin de mesaje sau lideri.

Situaţie în rapidă schimbare ... şi un răspuns lui Dan Tapalagă

Votul pentru consilierii judeţeni este considerat "mai politic" şi cel mai relevant pentru alegerile parlamentare ce urmează. Şi pe bună dreptate, având în vedere experienţa de la scrutinele trecute.

2008: PSD+PNL 48%, PDL 29%.
2012: USL (se pare) 49%, PDL (cu tot cu alianţe) 22%.

Observăm:
1. O creştere foarte, foarte modestă a USL, care s-ar putea nici să nu fie. În patru ani câştig aproape egal cu zero.
2. Unde s-au dus 7% ai PDL-ului? La PPDD, la nehotărâţi, la USL. Sunt oamenii care au părăsit binomul Băsescu/PDL atunci când s-a pus problema tăierilor şi austerităţii.

Dan Tapalagă întreabă: " Nu cumva am avut de-a face cu o supra-mobilizare a celor afectaţi de criză în paralel cu o supra-demobilizare a celorlalţi?"

Ca sociolog, pot să îi răspund simplu: nu. Activiştii PDL şi-au făcut treaba. Votanţii pro-Boc/pro-Băsescu au venit la vot. Doar că, în condiţiile unui scrutin uninominal majoritar precum cel pentru primării sau preşedinţii de CJ, ei au fost minoritari - ceea ce explică şi multe dintre eşecurile PDL. Ei au fost, de altfel, întotdeauna mai puţini decât combinaţia PSD+PNL, chiar şi în 2008, când contextul economic era cu totul diferit, iar partidul era mândru de sigla şi culoarea sa. Pe cifreşte, niciodată "PDL > PNL + PSD".

Paragraful de mai sus se bazează pe o realitate din ce în ce mai aparentă, şi anume politizarea votului de duminică. Această politizare a fost practic uni-direcţională: există foarte puţine scrutine câştigate de candidaţi PDL în faţa unor oponenţi în funcţie care reprezentau USL. Unii primari PDL capabili şi eficienţi au fost pedepsiţi de electoratul majoritar USL pentru greşelile partidului din care făceau parte. Acest electorat n-a mai fost dispus să susţină oameni eventual de calitate ("eu votez de fapt cu ceilalţi, dar primarul ăsta a făcut o treabă bună"), ci a dorit să transmită un semnal conducerii centrale.

USL are nevoie de multă sobrietate. Rezultatele sale sunt bune în perspectiva votului uninominal majoritar şi atât. Uniunea are nevoie să muncească mult în toamnă.

Între două comunicate BEC

Informaţii în actualizare:

1. USL se apropie de 50%, lucru care nu va fi deloc OK din perspectiva PR-ului.

2. Conform propriei numărători, PDL pare să posede un scor bun (20% ?), dar în prea puţine locuri acest lucru a fost îndeajuns pentru câştigarea alegerilor. Decizia CCR privind votul uninominal majoritar devine şi mai importantă decât până acum: PDL aproape sigur nu va câştiga 22% din cursele pentru primării de reşedinţă de judeţ sau 22% din CJ-uri.

3. Impactul mediatic pentru PDL este devastator. Chiar dacă rezultatele la nivel naţional nu confirmă un dezastru, faptul că partidul a pierdut "citadele" precum sectorul 3, CJ Suceava sau Dâmboviţa este uluitor pentru cei din interior.

4. PPDD - prezenţă bună la vot, mult peste aşteptări. Au calea deschisă spre un rezultat bun în toamnă.

5. Victoria lui Emil Boc are un impact real mult mai mic decât se crede. Bătălia se duce acum pe interpretarea rezultatului alegerilor. În special pentru proprii activişti. Dacă nu era Emil Boc, era Scripcaru; dacă nu era Scripcaru, era Falcă, ş.a.m.d.

6. UDMR spulberă oponenţii pe votul etnicilor maghiari. Important pentru la toamnă.

7. Prigoană mult sub Geoană în 2004, se bate cu scorul lui Chiriţă (CDR) din 2000.

Interviu în Hotnews despre alegerile locale

Link-ul aici.

Anunţ ca după alegeri

De la miezul nopţii voi fi invitatul emisiunii "By Alexa", la Naşul TV, unde vom discuta despre rezultatele alegerilor locale de duminică.

Linia frontului

Pot avea loc multe surprize, dar meciurile principale ale zilei sunt:

1. Mehedinţi, CJ: Stănişoară (PDL Mişcarea pentru Noul Mehedinţi), fost consilier prezidenţial pe probleme de securitate naţională, într-un judeţ ceva mai PDL-ist decât media naţională...

Sinteză: Om contra val.

2. Brăila, CJ: Diacomatu este un independent, fost ANRP, actualmente susţinut de PDL şi PPDD. Se luptă cu titanul local Bunea Stancu (USL).

Sinteză: Ar fi un lucru foarte bun pentru ţară sau excepţional de bun ca Diacomatu să câştige? Scrie-mi pe Facebook prin SMS folosindu-ţi telefonul fix (7 euro/literă) ca să-ţi faci părerea auzită de către toţi cei treizeci şi patru de milioane de cititori ai acestui blog.


3. Arad, CJ + reşedinţă de judeţ: PDL Mişcarea Creştină a lui Falcă vs USL.

Sinteză: Indiferent de rezultate, PDL a anunţat că Falcă va fi vândut în august la AC Milan pe 4 milioane de euro+10% din următorul transfer.


4&5. Sălaj & Mureş, reşedinţă de judeţ + CJ: Haosul perfect. UDMR, USL, PDL Alianţa pentru Sălaj şi Alianţa pentru Mureş în lupte crâncene până la ultimul procent. Aşa e când ai alegeri într-un singur tur. Printre cele patru scrutine există desigur şi o excepţie de la regulă...

Sinteză: S-a dus degeaba MRU la Zalău sau nu?


6. Ploieşti: Iulian Bădescu (USL) contra Volosevici (primarul actual, PDL), într-o luptă mai fără menajamente prin comparaţie cu imaginea de mai jos.

Sinteză: Minim 10% diferenţă.


7. Craiova: Solomon (UNPR) vs Lia Olguţa Vasilescu (USL). Nu sunt un feminist, dar ar fi ceva interesant să avem o femeie primar. Sunt o raritate - la nivel de oraşe, din câte ştiu, nu existau înainte de alegeri decât... una.

Sinteză: Gambit.


8. Cluj: Boc riscă să se transforme în Rus-ul anului 2004.

Sinteză: "Ştie cineva cum se cheamă atunci când nu decolează avionul?"


9&10. Sectoarele trei şi şase ale Bucureştiului. PDL riscă să rămână fără nicio dregătorie în capitală, pentru prima dată după 1996. Ar fi o încheiere simetrică a epocii Băsescu... doar că Traian Băsescu încă mai există în politică.

Sinteză: Vom avea o surpriză.  

Joker: Timişoara, CJ: Ostaficiuc (PDL) nu mai are primari, nu mai are parlamentari, are un candidat slab la primăria Timişoarei - deşi va recupera pe voturi pro-Orza..

Sinteză: discretă sau...?


Azi: moderare fără milă. Campania electorală continuă în ziua alegerilor... pe alte blog-uri/site-uri. Nu aici.

Unde crede PDL că va câştiga duminică

Conform Evenimentului Zilei, aceasta este harta cu estimările PDL privind propriile sale rezultate la locale:

  (sursa: Evenimentul Zilei)

Este harta autentică? Conform prognozei, PDL crede că va câştiga 9 consilii judeţene, cu cinci mai puţine faţă de acum patru ani. La reşedinţe de judeţ PDL prognozează 13 victorii, cu două mai puţin decât la alegerile anterioare. De fapt vorbim de o recunoaştere a faptului că la nivel naţional USL va repurta o victorie. Există nuanţe uşoare de optimism ici şi colo, dar nu se cade în propagandă pură. Estimarea pare veridică şi riguroasă.

Dezicerea de portocaliu a funcţionat? PDL nu candidează ca atare în 18 judeţe, harta incluzând victorii ale unor candidaţi susţinuţi de PDL sau indepedenţi-susţinuţi-de-PDL. Conform estimării de mai sus, folosirea unui alt nume şi a unei alte sigle sau culori nu a avantajat în mod decisiv PDL în majoritatea locurilor unde s-a făcut acest lucru.
Astfel:
În cele 18 judeţe unde s-a folosit o "deghizare": se câştigă cinci reşedinţe de judeţ (28% din cele puse în joc), 4 preşedinţii de CJ (22%).
În celelalte: opt reşedinţe de judeţ (35% din cele puse în joc), 5 consilii judeţene (22%).

Cum în judeţele unde PDL candidează "sub acoperire" situaţia era oricum mai proastă înainte de începutul campaniei (excepţie Falcă la Arad), nu e clar ce concluzii vor putea trage creierele PDL cu privire la strategia folosită.

Dispare mitul Transilvaniei pedeliste. Conform PDL, Transilvania nu este de fapt un fief al partidului, fiind numeroase judeţele din această regiune în care partidul va înregistra înfrângeri pe linie. Atrag atenţia înfrângerile prognozate în Bistriţa Năsăud [Ioan Oltean], Bihor [de unde provine Blaga], Sibiu, Timiş şi Arad [la Consiliul Judeţean].

Comparaţie cu prognozele USL. În urmă cu câteva zile, prezentam o prognoză similară dar care provenea din partea USL. Similarităţile sunt mult mai numeroase decât diferenţele, aceastea din urmă fiind:

- Fiecare tabără crede că va câştiga în Mehedinţi;

- Fiecare tabără crede că cealaltă va câştiga bătălia pentru preşedinţia CJ Arad;

- USL afirmă că rezultatele alegerilor din Alba, Dâmboviţa şi Brăila sunt sub semnul întrebării, în timp ce PDL crede că va câştiga în toate aceste judeţe. Înclin să fiu de acord cu PDL.

- USL afirmă că rezultatele alegerilor din Tulcea, Mureş, Sibiu, Hunedoara şi Timiş sunt "pe muchie", în timp ce PDL crede că aceste alegeri vor fi câştigate de USL. Din nou sunt de acord cu PDL, deşi aici acest lucru este în defavoarea lor.

- în celelalte 31 de judeţe USL şi PDL sunt de acord apropo de cine va câştiga la CJ.

Formarea USL - câştig sau pierdere?

Noiembrie 2010, CCSB: Suma PSD+PC+PNL = 64%. O lună mai târziu, suma dă 62%.

Cum USL n-a mai obţinut peste 60% decât în cel mai recent sondaj - mai 2012, probabil efectul numirii noului guvern - s-ar putea trage concluzia greşită că, prin formarea USL, partidele componente au pierdut procente.

Atenţie însă...

Din totalul populaţiei, cât reprezintau votanţii partidelor-care-urmau-să-compună-USL?

Iulie 2010, INSOMAR: 24% din totalul populaţiei.
Noiembrie 2010, CCSB: 64%... din cei 46% care intenţionau să voteze... adică 23% din totalul populaţiei.
Decembrie 2010, CCSB: 62% ... din cei 40% care intenţionau să voteze... adică 25% din totalul populaţiei.

Iulie nu este acelaşi lucru cu noiembrie. Dar se vede cu ochiul liber că în niciun loc nu vedem 22% sau 26%. Scorul partidelor-care-urmau-să-compună-USL se afla undeva între cele două nivele.

... se formează USL...

Mai 2011, CCSB: 31% din totalul populaţiei.
Noiembrie 2011, IMAS: 32%.
Decembrie 2011, IMAS şi Avangarde: 32%.
Februarie 2012, CCSB: 30%; CSOP: 28%.
Martie 2012, CCSB şi IMAS: 32%.

Există mici fluctuaţii, după cum e şi normal. Dar nicăieri nu vedem 27% sau 33%.

Dacă punem cele două liste de sondaje împreună, ce obţinem? În cel mai bun caz o creştere cu 9% (de la 23 la 32); în cel mai rău caz, de o creştere cu 3% (de la 25 la 28). O construcţie care a "topit" parţial imaginea partidelor componente şi care s-a poziţionat drept principală forţă anti-PDL, Uniunea Social Liberală a devenit şi o proiecţie mentală - "există oameni politici care nu sunt ca Băsescu/PDL".

Dar mai este un motiv pentru care formarea USL nu a costat procente, ci a adus procente. Este vorba de un proces îndelungat care poate lua sfârşit abia acum, odată cu ezitările USL privind suspendarea preşedintelui. Mă refer la creşterea interesului cetăţenilor faţă de politică.

Câţi oameni ar fi venit la vot?

În iulie 2010, 40-42% (surse: IPP şi Insomar).
În mai-iunie 2011 şi de atunci şi până acum 52-55% (CCSB), 59% (CSOP), 65% (IMAS).

După "tăieri" şi creşterea TVA, există un mic moment de uluială colectivă. În anul care a urmat, cel puţin 10% şi cel mult 25% dintre români şi-au formulat o opţiune politică. Numărul votanţilor potenţiali s-a mărit cu un sfert, sau poate chiar cu jumătate. Dar pentru că sondajele sunt date întotdeauna prin referinţă la totalul celor care votează, această schimbare a fost foarte puţin observată ("suma la partide" dădea tot 100%. Dar era alt 100%.)

Cine a câştigat aceşti noi votanţi?

Despre USL am vorbit mai sus.

În vara lui 2010 PDL tocmai înregistrase o scădere abruptă la 5% (adică cinci români din o sută votau PDL). Un an mai târziu scorul său se dublase, şi cam între 9-12% se afla şi la sfârşitul lui 2011. Protestele din ianuarie nu au schimbat nimic. După care - în timpul guvernării Ungureanu - PDL a pierdut procente, ajungând aproape de nivelul din vara lui 2010. Momentul "trântirii uşii" a făcut ca PDL să piardă susţinători... care s-au dus înspre MRU! Situaţia a rămas aşa de atunci şi până acum. În mod evident, situaţia nu e satisfăcătoare. Se reîncearcă - într-o modalitate extrem de sofisticată - recâştigerea procentelor pierdute.

PPDD este cazul cel mai interesant. De la fondare şi până spre sfârşitul anului 2011, acest partid a fost favoritul a între 4 şi 6% din populaţie (conform sondajelor GSS, CSCI, CCSB şi Avangarde). Aici cred că se află şi mulţi foşti susţinători ai lui Traian Băsescu - nu neapărat ai PDL! - care nu aveau încredere în USL.

În concluzie: cele trei forţe politice principale (USL, PDL, PPDD) au beneficiat aproape în mod egal de creşterea intenţiei de vot în rândul populaţiei. Recent, două dintre ele au primit lovituri serioase, PDL pierzând votanţi în timpul guvernării Ungureanu iar PPDD pierzând susţinători la momentul instalării guvernului Ponta.

Răspuns la "O Nouă CDR"

(sursa: constantinescu.ro)

Ştefan  Vlaston a publicat un articol interesant despre constituirea unei forţe politice noi care ar putea învinge USL în toamnă. Această teză este populară şi previzibilă. Voi cita paragrafele esenţiale, însoţindu-le de mici comentarii.

"O nouă Convenţie Democrata, ca alianta electorala, inscrisa la tribunal, cu sigla si protocol de functionare, ar putea strange inclusiv voturile nehotaratilor. Si a celor din diaspora."

Comentariu în trei paşi:

Nehotărâţii sunt:
1. votanţi pro-Traian-Băsescu-dar-care-ezită-dacă-să-voteze-PDL; în contextul unei campanii dure în toamnă ei vor vota oricum anti-USL în sensul de pro-PDL. Noua Convenţie poate reprezenta un mijloc de a garanta voturile lor.
sau
2. nehotărâţi "puri", care n-au mai votat de câteva scrutine, şi care probabil că nu mai pot fi atraşi în arena politică prin mijloace convenţionale.
Lăsând la o parte nehotărâţii...
3. Voturile din diaspora se vor duce oricum spre PDL. 

"In aceasta noua constructie politica ar putea intra: un PDL curatit dupa 10 iunie, Noua Republica, PNTCD, dar si reprezentanti ai unor asociatii si fundatii precum Initiativa Civica de Centru Dreapta condusa de MRU, Fundatia Democrat Crestina condusa de Teodor Baconschi, si alte fundatii si asociatii care gandesc in termenii politicii de dreapta."

Comentariu: din punct de vedere electoral, această construcţie constă din infrastructura PDL + (parţial) alte organizaţii şi partide. Structura calculului pare a fi următoarea: un PDL erodat va ceda din candidaturi pentru a-şi îmbunătăţi imaginea cu oameni din afară. Nu întâmplător am folosit cuvântul "calcul". Dacă PDL se aliază cu alte forţe care îi aduc 4% în plus la voturi dar i-au cerut 20% din candidaturi, alianţa e o pierdere pentru partid.

"Este posibil sa i se alature segmente importante din PNL, dezgustate de modul obscen in care partidul, odinioara de dreapta, a fost scos la "produs" in beneficiul matroanei PSD."

Comentariu în doi paşi:
1. PNL-iştii care gândesc strict ideologic şi care sunt dezgustaţi de alianţa cu PSD ar fi plecat de mult. De ce nu există asemenea oameni? Pentru că de şase ani de zile - nu de unu, nu de doi - PNL şi-a construit identitatea sub formula "forţa de dreapta care NU e pro-Băsescu". Noua Convenţie n-ar schimba situaţia.
2. PNL-iştii care gândesc pragmatic văd că PNL se află la guvernare, că scorul PNL > scorul PDL şi că Traian Băsescu şi-a arătat deja disponibilitatea de a numi un premier de la USL.

"Garantiile succesului politic sunt date de personalitati puternice, cu caracter, gen MRU, Mihail Neamtu, Monica Macovei, Cristian Preda, Adrian Papahagi, Sever Voinescu, Daniel Funeriu, Emil Boc, Teodor Baconschi si atatia altii, care si-au sacrificat cariere si familii pentru a se pune in slujba unei politici a valorilor."

Comentariu: aceşti oameni sunt deja angrenaţi în politică via PDL şi, cu excepţia lui MRU, impactul lor electoral poate fi măsurat. Nu este clar de ce ar fi nevoie de o nouă structură politică în care ei să facă ceea ce fac de ani de zile.
Opinez că garanţiile succesului politic ar fi date de alte personalităţi puternice: Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă, Gheorghe Ştefan, Gheorghe George Scripcaru, Florin Popescu (Dâmboviţa) şi mii de activişti PDL din teritoriu, adică oameni care aduc foarte, foarte multe voturi.

"Cu un MRU candidat pentru functia de premier, adunand in jur fosti si viitori ministri performanti, electoratul dreptei s-ar putea trezi din letargie."

Comentariu: Doar cu un electorat de dreapta nu se câştigă alegeri. Dreapta a câştigat în România (1996, 2008, 2009) numai atunci când a reuşit să formeze coaliţii de-facto cu votanţi furioşi pe corupţia stângii, dar care nu erau de fapt susţinători ai valorilor dreptei, motiv pentru care au şi părăsit dreapta atunci când li s-au cerut sacrificii. 

(În 2004, dreapta (PNL) a avut nevoie de un partid de stânga (PD) pentru a înregistra un scor aproape egal cu cel al PSD, dar mai mic decât al PSD. Victoria s-a datorat exclusiv alegerilor prezidenţiale, în care un candidat atunci de stânga l-a învins pe altul).

Pentru a cadra bine situaţia, trebuie specificat şi despre care CDR vorbim. Cel iniţial a intrat în competiţie electorală cu FDSN în contextul în care stânga era la putere de doi ani (1992) sau de şase (1996), iar PNŢ şi PNL aveau o reputaţie bună întrucât nu guvernaseră încă.
Deşi domnul Vlaston susţine altceva în articol, eu cred că situaţia este mult mai asemănătoare cu cea în care s-a format CDR-2000 (PNŢCD + 5 partide + 5 ONG-uri), adică încercarea de a recupera prestigiul unui partid (PNŢCD/PDL) după o guvernare care l-a erodat foarte mult.

Această distincţie este relevantă, întrucât realitatea trebuie privită în faţă: "Noua Convenţie" este singura opţiune aflată la dispoziţia simpatizanţilor preşedintelui Băsescu sau a politicienilor afiliaţi ideilor acestuia. Cum de s-a ajuns aici?

1) Lipsa de reacţie a multora dintre caracterele puternice menţionate de domnul Vlaston a împiedicat formarea unui alt partid major de dreapta acum un an sau doi, partid cu notorietate mare şi care să nu fie dependent de infrastructura PDL.

2) Nu se iau în seamă opţiunile extrem de dure dar utile în perspectiva câştigării alegerilor (alianţă cu PNL sau cu PPDD). Pentru cei contrariaţi de faptul că menţionez aceste opţiuni: după cum ai văzut în ultimii opt ani, toate alianţele sunt posibile.

În aceste condiţii noua Convenţie va obţine un scor electoral mai bun decât cel al PDL, fără a schimba în mod radical harta electorală a României.

Cine va pierde mai puţin duminica asta?

Există oameni de bună credinţă în România care susţin un candidat sau altul, nu-l votează, după care se miră că el nu a obţinut la scrutin scorul din sondaje. Concluzia lejeră este că sondajele erau falsificate; concluzia mai puţin evidentă este că mulţi, mulţi alţii au făcut exact ca ei.

O constantă universală: din Alaska şi până în Australia, cel puţin 10% din cei care afirmă că vor veni la vot nu fac acest lucru.
În România procentul trece de obicei de 20%. La ultimele alegeri din Bucureşti, chiar şi dacă luăm în calcul vechimea listelor de votanţi, din trei locuitori care intenţionau să voteze, unul n-a mai venit la scrutin.

Această stare de fapt are două consecinţe:

1. Campania electorală a unui candidat este precum un val care acoperă plaja (= atrage intenţii de vot de la nehotărâţi, transformându-i în potenţiali votanţi), după care se retrage (=o parte din potenţialii votanţi, obţinuţi în campanie sau înainte de ea, nu se prezintă în cabina de vot). Rezultatele din sondaje vor fi aceleaşi cu rezultatele finale dacă toţi candidaţii sunt afectaţi în mod egal de absenteismul propriilor susţinători. Evident, aşa ceva se întâmplă foarte rar. 

Astea fiind spuse, absenteismul este mult mai transpartinic şi transideologic decât ai crede. Rareori rezultatele se modifică cu 10% în plus sau în minus datorită acestui factor - dar se pot modifica. 

Aici poţi vedea povestea a cum s-au pierdut voturi la alegerile pentru Primăria Capitalei din 2008.
Te interesează parlamentarele din acel an? Uită-te aici.
Cine a pierdut votanţi şi câţi la prezidenţialele din 2009? Detaliile sunt aici.

2. În mod foarte concret, alegerile de peste câteva zile vor da un răspuns parţial la întrebări importante în perspectiva alegerilor parlamentare:

- Va reuşi USL să mobilizeze electoratul său, acum că a ajuns deja la putere?
- Va reuşi PDL să mobilizeze pe susţinătorii lui Traian Băsescu care încă ezită dacă să voteze sau nu candidaţii partidului?
- Absenteismul va lovi PPDD mai mult, la fel sau mai puţin decât alte partide?

Ce s-a întâmplat în sondaje după venirea USL la putere?

Deja există mai multe sondaje care evidenţiază reacţia populaţiei la căderea guvernului MRU. Am selectat două dintre ele pentru efectuarea unor observaţii.

Cifrele CCSB şi IMAS nu sunt asemănătoare (o explicaţie posibilă se află aici - pe scurt, IMAS ia în calcul toţi respondenţii care au o opţiune politică, CCSB îi selectează doar pe cei care au o opţiune politică şi care sunt siguri sau foarte siguri că vin la scrutin)...

... şi totuşi există evidenţe relevate de ambele sondaje:

1. În mod interesant, preşedintele Băsescu pare să nu fi câştigat în credibilitate în rândul susţinătorilor USL sau nehotărâţilor pe baza faptului că a nominalizat un premier din afara PDL.

2. Creşteri evidente ale încrederii în Victor Ponta şi Crin Antonescu. Şi asta pentru că avem ...

3. ... un efect bandwagon la USL, absolut normal pentru o schimbare de putere. Aparent intenţia de vot pentru Uniune este de între 58 şi 64%.

De unde au venit procentele în plus?

4. Atât conform IMAS, cât şi conform CCSB, intenţia de vot pentru PPDD a scăzut cu şase procente. Partidul lui Dan Diaconescu a pierdut aproximativ o treime din scorul său electoral. Bineînţeles, ei s-ar putea întoarce în lunile următoare... sau nu. Din punctul meu de vedere, aici PSD va da un test important.

5.  Datorită scăderii PPDD, PDL a depăşit acest partid şi este din nou pe locul doi, în spatele USL. Atât în sondajul CCSB cât şi în cel IMAS, intenţia de vot pentru PDL este între 14% şi 15%.

6. Ca observaţie generală, USL este cam unde era la sfârşitul lunii mai a anului 2010 (atunci PSD avea 36% iar PNL 24%), în timp ce PDL a pierdut 8-9 procente faţă de acel moment, adică o treime din scorul său.

Cederizarea PDL? O mică discuţie statistică

Situaţia 1:

                           (poză efectuată de Adi Zăbavă)

Traversăm munţii, mergem la Cluj.

   (sareinochi.com)


 "USL = comunism, ruşi, Iliescu, mineri, mineriade, trecut, vechi."

 Sună familiar? Să fie 2009? Sau 2008?

Iată fragmente dintr-un text al lui Ion Cristoiu de acum unsprezece ani şi şapte luni:

"Sloganul cu care ţine să participe CDR 2000 la scrutinul din această iarnă e semnificativ pentru felul în care strategii alianţei au gândit să abordeze bătălia. Singuri împotriva stângii! Această teză a singurătăţii în lupta împotriva PDSR, în lupta împotriva tuturor a dominat discursurile de la tribună, lozincile strigate din sală. PNŢCD, care e stâlpul de susţinere al alianţei, şi-a axat campania pe tema trădării de către foştii aliaţi (PNL şi PD), formaţiunea condusă de Ion Diaconescu străduindu-se a se prezenta drept singura care nu se lasă descurajată de sondajele de opinie, drept singura forţă de dreapta care preferă să intre-n opoziţie decât să facă grave compromisuri pentru a rămâne la putere prin alierea cu PDSR. Din punct de vedere electoral strategia nu-i lipsită de o anume inteligenţă politică. Totuşi, mai există români animaţi de o ostilitate răvăşitoare faţă de PDSR şi de o simpatie necondiţionată faţă de adversarii partidului condus de Ion Iliescu.

(...)

Materialele de propagandă electorală, unele discursuri au dezvăluit şi încercarea CDR-2000, mai precis a PNŢCD, de a convinge electoratul că în cei patru ani de guvernare s-au făcut multe lucruri bune, că greul a trecut, întrezărindu-se deja semnele prosperităţii pentru care români au fost obligaţi să plătească în chip fatal, dat fiind că reforma a presupus sacrificii."

Evident, istoria nu se repetă, dar...

... există un indicator foarte util pentru starea de spirit a electoratului, şi anume încrederea într-un lider politic sau altul. Acest factor determină de obicei şi potenţialul de a obţine voturi în viitor. Tabelul de mai jos arată cum stăteau lucrurile în 2000 şi cum stau ele acum.

 

Dacă o rubrică ţi se pare neclară, în paragraful următor există câteva mici explicaţii:

"Lideri secundari" = media încrederii în primii trei lideri ai organizaţiei politice cu excepţia fostului premier. I. Diaconescu, Ciorbea, Mureşan în 2000; Blaga, Stolojan, Anastase în 2012.
Medie factori interni = Ce ţine exclusiv de organizaţia politică - nu preşedintele ţării, şi nu salvatorul din afara partidului.

"Magicianul" = omul din afara organizaţiei politice de la care se aşteaptă să aducă voturile. Pentru MRU am făcut media sondajelor, întrucât procentele (nu şi locul în clasament) diferă foarte mult de la sursă la sursă.

Medie pentru toţi factorii implicaţi = din tabel se selectează cei patru factori (fostul premier, liderii secundari, preşedintele ţării, "magician") şi se face media. Fiecare factor are o pondere egală.

Ultimul rând din tabel este şi cel mai important. Cum de s-a ajuns la o situaţie aproape identică?

Ne uităm la încrederea în fostul premier - încă important în partid, încă important în percepţia publicului cu privire la partid. Ne uităm în acelaşi timp şi la preşedintele ţării sau la liderii principali. Pe aceşti trei factori, PDL > CDR. 
Media PDL: 9,2%. 
Media CDR: 5,8%.  
Indice de similaritate: 52%. Mult, dar e doar jumătate. Poate fi un accident.

... dar atât PDL cât şi CDR 2000 au apelat la un om din afara partidului pentru a le remonta scorul electoral. Appeal-ul lui MRU în 2012 este mult, mult mai restrâns decât cel al lui Mugur Isărescu acum doisprezece ani:
Mugur Isărescu avea încrederea a 33% dintre românii care nu votau CDR. 
MRU are încrederea a 17% dintre românii care nu votează PDL. 
Potenţialul de creştere este evident mai mic.

Şi ajungem la ultimul rând din tabel, cel care însumează situaţia: 
Media încrederii în factorii aflaţi la dispoziţia PDL: 13,4%. 
Media încrederii în factorii aflaţi la dispoziţia CDR2000: 13,6%. 
Indice de similaritate: 98,53%. "Cântă, zeiţă, mânia..."

Dacă tăiem prin tot hăţişul de cifre, ajungem la trei propoziţii importante:

1. Din perspectiva încrederii, PDL are un nucleu dur aproape de două ori mai mare decât avea CDR.

2. Potenţialul de creştere al PDL este considerabil mai mic decât cel pe care îl avea la dispoziţie CDR.

3. Luând în calcul întreaga situaţie (încrederea în lideri, încrederea în preşedintele ţării, potenţialul relativ îngust al lui MRU), PDL se află într-o situaţie extrem de asemănătoare cu CDR: o limitare vizibilă a capacităţii de a propaga mesaje şi de a converti votanţi noi. Cele mai bune mesaje sau slogane pot da greş în clipa de faţă, pentru că sunt ataşate unui partid necredibil.

Situaţia mai conţine şi doi factori care nu sunt prezenţi în tabel:
A. În defavoarea PDL: sondajele din mai prezintă un nivel de popularitate înalt pentru liderii USL, datorită efectului bandwagon.
B. În favoarea PDL: opoziţia non-tradiţională - adică PPDD - nu posedă încrederea votanţilor în aceeaşi măsură ca PRM în noiembrie 2000. 

În tabelul de mai sus am folosit informaţii din cele mai recente sondaje IMAS şi CCSB, dar şi din Barometrul Opiniei Publice efectuat în luna noiembrie a anului 2000. Mulţumesc Fundaţiei Soroş pentru faptul că a făcut disponibilă baza de date aferentă.