Faceți căutări pe acest blog

luni, 12 august 2013

Alegerile prezidenţiale din 1992: reper

Am bănuiala că această postare va fi importantă în lunile care urmează. Anul 2014 reprezintă al doilea moment în care avem alegeri majore la doi ani după cele anterioare. Prima dată când ne-am întâlnit cu această situaţie a fost în 1992.

Ce s-a întâmplat în 1992?

Ion Iliescu a candidat din partea FDSN şi a avut o campanie agresivă ("vin moşierii", etc). Nu avea nevoie.

1. Între alegerile din 1990 şi cele din 1992, Ion Iliescu a pierdut cinci milioane de voturi, iar aria democratică non-FSN-istă a câştigat 1,5 milioane voturi. Nicio surpriză: în acei doi ani şi jumătate au avut loc mineriadele şi ruperea FSN. Însă diferenţa între taberele principale era, chiar şi aşa, mult prea mare:







Cel mai mare număr de voturi la prezidenţiale pentru opoziţia democratică în acest interval (turul 2, 1992) este cu un milion mai mic decât cel mai mic număr de voturi pentru Iliescu în toată perioada 1990-1992 (turul 1, 1992). Apogeul opoziţiei este inferior punctului cel mai slab al lui Iliescu.

Scorurile din primul tur în 1992 au fost:

Iliescu 47%. Cel mai bun scor înregistrat vreodată în primul tur. Şi trebuie să mulţumească FSN pentru asta. Detalii mai jos.

Constantinescu 31%. Un scor meritoriu. Cu un procent-două sub Traian Băsescu în primul tur (2004 sau 2009).
Un element aparte: aproximativ un sfert din voturile pentru Constantinescu au venit de la votanţi UDMR. A fost ultima dată când UDMR nu a susţinut un candidat propriu la preşedinţie.

Funar aproape 11%. Performanţă foarte, foarte bună în Ardeal, în mai multe judeţe ocupând locul unu sau cel puţin doi. La nivel naţional vorbim de un scor... moderat pentru extremism, care de-a lungul timpului a obţinut şi şase procente în primul tur al prezidenţialelor, dar şi douăzeci şi opt.

Caius Traian Dragomir 4,7%. FSN (PD) a trimis un candidat fără şanse în loc să-l utilizeze pe Petre Roman. Caius T. Dragomir a luat doar jumătate din voturile partidului. În alte cuvinte, mulţi votanţi FSN s-au dus spre Iliescu sau au absentat. În 1996 greşeala nu s-a mai repetat.

Mânzatu & Druc 6% cumulat. Niciodată candidaţii marginali n-au obţinut mai puţine procente cumulat. Prin "candidaţi marginali" înţeleg candidaţi care au obţinut, individual, mai puţin de 5% din voturi.

Turul doi a fost unul clasic, fără surprize. Forţele-altele-decât-PSD erau divizate şi, mult mai important, electoratele-altele-decât-cel-al-PSD erau divizate. Atunci când extremiştii şi reformiştii, sau mult mai general spus, celelalte electorate se aliază împotriva candidatului PSD la prezidenţiale, acesta pierde în turul doi. Nu a fost cazul în 1992.

8 comentarii:

  1. OK, inteleg ca asa va fi si in 2014: daca USL ramane unita si situatia din tara nu se degradeaza dramatic, va fi practic imposibil pentru vreun candidat al PDL (ori al dreptei unite) sa-l bata pe Antonescu.

    Logic, nicio surpriza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici as avea o completare: "Logic" nu este un comportament specific romanilor... Mai degraba emotional este comportamentul specific. De aceea a castigat TB in fata lui Nastase pentru ca a stiut sa pozeze in victima si sa-si obtina sprijinul unor categorii de nehotarati care s-au dovedit decisivi...
      Atentie ! Inca se joaca batalia.

      Ștergere
  2. o observatie, care denota naivitate in analiza - nr de voturi anulate a fost de aprox 4,5 milioane (1,5 pe presedinte si fiecare camera) ... rezultatele reale au fost altele (CDR batuse FSN etc)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am scris despre parlamentare din acest motiv (1 milion de voturi nule) dar şi pentru că la anul nu avem parlamentare.

      La preşedinţie s-au înregistrat 580 de mii de voturi nule. Dacă toate aparţineau de fapt unor susţinători ai lui Constantinescu, scorul său s-ar fi mărit cu câteva procente. Atât. Tot ar fi terminat cu 1,5 milioane de voturi în urma lui Iliescu.

      Nota bene: în turul doi 116 mii voturi nule, adică în marja tradiţională pentru turul doi (100-160 de mii de voturi nule), şi de 25 de ori mai puţin decât diferenţa dintre Constantinescu şi Iliescu.

      Ștergere
  3. la prezidentialele de la anu,deocamdata nu stim cine va candida. Singurul lucru previzibil insa este ca, in afara unor evenimente cu totul iesite din comun, prezenta la vot va fi tot foarte scazuta, frauda astfel facilitata, iar USL, aflat la guvernare ( la butoanele fraudei) nu va trebui sa se osteneasca prea mult in campanie, indiferent ce candidat va avea. Nu trebuie decat sa-si pastreze electoratul captiv ( mai mare decat al inrtegii opozitii, la orice moment, in orice an din ultimii 23) si sa aibe bani si buni organizatori de frauda. Candidatul opozitiei ( in eventualitatea in care ar fi unul singur) tot n-are sanse. Nu mai vorbim de faptul ca este foarte ( ingrozitor de) posibil ca un referendum de modificare a constitutiei, asa cum doreste USL, sa confirme proiectul lor de revizuire, caz in care chiar nu mai avem ce face in tara asta. Suntm gata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cum domnule!? aia de-ai lui basescu care au cea mai ridicata constiinta civica din tara asta, care sunt cei mai destepti, cei mai inalti,ce mai frumosi, sa nu se prezinte ei la urne sa-i voteze pe alde tomac, mru, predoiu?
      se poate asa ceva, sa ne lase iar pe mana psd-ului!?
      nu e bine domnu chestor...!
      nu mai pui posibilitatea ingrozitoare ca sa fie modificata constitutia prin referendum... caz in care:
      pe locuri! fiti gata! start!

      Ștergere
    2. mai rasfirat domnu cat mai rasfirat.

      Ștergere
    3. as vrea eu,da' nu pot. asa ca astept ordonantele dvs, ce si cum...

      Ștergere

Arhivă blog