Magia primei cifre

Hai să facem un mic experiment psihologic. Să zicem că Bulgaria a avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale:

Candidatul A a luat 42% din voturi.
Candidatul B a luat 39% la voturi.

42-la-39. Te rog să te uiți la aceste cifre și să observi propria ta reacție emoțională la citirea lor. Există un favorit cert? Care? Cât de mari sunt șansele lui? Cât de mari sunt șansele celuilalt de a recupera?

Acum să ne uităm la rezultate de tur unu din Costa Rica. Dar scorurile sunt altele:

Candidatul A a luat 44% din voturi.
Candidatul B a luat 41% la voturi.

Să repetăm experimentul. 44-la-41. Studiază-ți din nou reacția emoțională la citirea lor. Există un favorit cert? Care? Cât de mari sunt șansele lui? Cât de mari sunt șansele celuilalt de a recupera?

Dacă ai avea de ales, care candidat de pe locul doi ai vrea să fii? Cel din Bulgaria sau cel din Costa Rica? Care candidat de loc unu ai vrea să fii?

Din toate gândurile care ți-au trecut prin minte, vreau să mă concentrez asupra unuia. S-ar putea să fie subconștient sau titlul postării s-ar putea să-l fi scos la iveală: prima cifră a scorului contează în mod disproporționat în percepția scenariului.

Voi face niște observații scurte:

A) Diferența între 42% și 39% e de trei procente.
Ca și diferența dintre 44% și 41%.

B) Se poate argumenta matematic că în cazul "Costa Rica" candidatul de pe locul doi are un drum mai greu în față: are de recuperat 3%, ca și în celălalt scenariu, dar "pe masă" sunt mai puține procente care s-au îndreptat în turul unu spre alți candidați și care în turul doi s-ar putea redistribui: 15 și nu 19.

Însă majoritatea oamenilor nu percep lucrurile așa. Instinctiv, în scenariul "bulgar" (42-la-39) ochiul fuge spre prima cifră. Diferența dintre cele două scoruri este subiectiv percepută ca fiind mai mare, mai relevantă, mai importantă. De fapt cele două cazuri sunt identice (observația A) sau, dacă vrei să despicăm firul în patru, scenariul "Costa Rica" oferă șanse mai mari ocupantului locului unu în primul tur (observația B).

O întreagă artă a marketing-ului e dedicată percepției primei cifre dintr-un număr. Un bun apare foarte rar în Statele Unite și în Europa de Vest cu prețul de 30,00 sau 30,02 dar foarte des cu prețul 29,99. Această modă a pătruns și în România, a pătruns și în spațiul politic, vezi situația PSD în zilele de după europarlamentare, și contează: este irelevant dacă un fenomen este real; dacă este perceput ca fiind real, el va crea consecințe reale.

În România am avut 6 alegeri prezidențiale.
În 1990 n-a existat tur doi.
În 2009 ocupanții primelor două locuri au avut scoruri care au început cu aceeași cifră a zecilor (3).

Rămân patru cazuri de alegeri în care cifra zecilor a fost diferită:
1992. Iliescu 47, Constantinescu 32.
1996. Iliescu 32, Constantinescu 28.
2000. Iliescu 36, Vadim 28.
2004. Năstase 40, Băsescu 33.

Acestea sunt și cele patru alegeri la care prezența în turul doi a fost mai mică decât în primul tur. Prezența scade (și) mai mult dacă e vorba de o confruntare între 30-și-ceva și 20-și-ceva. Probabil că unii votanți se concentrează pe scorul candidatului de pe locul doi (proces subconștient sau conștient: "are nevoie de 50 și ceva la sută ca să câștige, a obținut un scor de 20 și ceva la sută, e foarte departe de țintă").

Prin comparație, în 2009 citirea primei cifre îmbia la acțiune, duel și mobilizare: 30-și-ceva vs. 30-și-ceva, în plus numerele întregi alcătuind cel mai strâns clasament de tur unu din istorie, 1% separându-i pe primii doi competitori.

Implicații la toamnă, în caz că teoria are aplicabilitate:

1. O candidatură a lui Geoană îl împinge pe Ponta spre un scor cu 3 în față.
Ponta are nevoie de dispariția candidaturii lui Tăriceanu pentru a fi sigur că obține un scor cu 4 în față.
În sondajele din iunie-iulie în care se testa paradigma de candidaturi "Ponta și Tăriceanu dar nu Geoană" scorul candidatului PSD varia între 39% și 44%.
Dacă nu au loc schimbări semnificative, este posibil ca aici să se afle o miză psihologică a turului unu. Între un scor de 39% și unul de 40% e o diferență infimă în practică dar gigantică în plan psihologic.

2. Iohannis ezită de asemenea între scoruri cu "2" în față și scoruri cu "3" în față. În scenariile cele mai probabile, fără candidaturi care să-l bruieze cum ar fi Antonescu, Predoiu sau MRU, el obține 26%, 29% sau 33%.
Un scor cu "2" în față, chiar și dacă vorbim de 28-29%, creează mari probleme de mobilizare după cum arătam mai sus. Doi candidați au avut asemenea scoruri și au intrat totuși în turul doi:

Vadim în 2000 și...
... Constantinescu în 1996, recordul absolut negativ cu 28,2%. Dar a câștigat.

Miza nu este presa și, cu scuze, nu sunt nici votanții, candidații sau consultanții lor. Miza sunt membrii de partid și într-o bună măsură finanțatorii. Și aici intervine elementul psihologic, subiectiv și deseori eronat la care făceam aluzie prin experiment. Două exemple eminamente posibile:

Ipoteza "Fata Morgana":

Ponta 41%
Iohannis 28%

Candidatul ACL pare terminat (41-la-28).
Dar...

Rezultatul final trebuie regăsit în restul clasamentului. Tăriceanu și Dan Diaconescu fâsâie terminând cu 6% cumulat. Pe restul scenei se găsesc numai candidați ai opoziției și publicul UDMR. O coalizare în al doisprezecelea ceas închide partida în defavoarea lui Ponta.

Ipoteza "2009 redux dar pe dos":

Ponta 35%
Iohannis 34%

Victoria pare aproape pentru Iohannis. Candidatul PSD pare să fi eșuat.

Dar...

Cu un Tăriceanu la 10% și Dan Diaconescu la 6% Ponta e la Cotroceni (35+10+6 = 51). Chiar și cu o mobilizare perfectă opoziția n-are ce face.

În prezentarea ipotezelor de mai sus am exclus, pentru claritate, discuții privind absenteismul în turul doi, faptul că electoratele nu se transferă automat și alți factori de acest tip.

De ce sondajele online nu contează

Rezultatele unui sondaj arată ceva despre o populație. Poate fi vorba de românii cu drept de vot sau  de pensionarii din Moldova sau de fumătorii cu vârsta sub 30 de ani. Dar:

- Întotdeauna această populație este identificată înainte de efectuarea sondajului.

- Cu excepția unor cazuri absolut speciale, nu poți întreba toți membrii populației și de aceea trebuie chestionat un eșantion, adică un grup din interiorul populației.

Întrebările care apar sunt:

1) este eșantionul corect selectat? Dacă vreau să măsor intenția de vot a femeilor din România la prezidențiale dar pun și bărbați să răspundă.. nu mai măsor ce vreau să măsor.

2) este eșantionul suficient de mare pentru a măsura ce vreau să măsor? Pot întreba 10 locuitori din Galați apropo de intenția lor de vot, dar marja de eroare e prea mare (adică ei sunt prea puțini) până și pentru a putea trage concluzii apropo de Galați, darămite despre România.

3) este eșantionul reprezentativ? Pot întreba o mie sau zece mii de timișoreni despre intenția lor de vot, dar dacă efectuez sondajul miercurea între 10 și 12 dimineața, între acele ore o să fie acasă disproporționat de mulți pensionari, casnice și șomeri și disproporționat de puțini oameni cu locuri de muncă. Imaginea pe care o formez despre votul timișorenilor este ... câș, greșită, dezechilibrată față de realitate. 

O greșeală e arhisuficientă. În 1936 revista Literary Digest a trimis cititorilor săi, precum și deținătorilor de automobile sau telefoane din SUA zece milioane de chestionare apropo de intenția lor de vot la prezidențiale. Două milioane patru sute de mii de persoane au trimis răspunsurile lor revistei. Dar rezultatul alegerilor a fost cu totul altul decât cel indicat de cititori. Literary Digest era o revistă care se adresa elitei și clasei mijlocii cu posibilități financiare considerabile. De asemenea, posesorii de mașini și telefoane erau, pe standardele epocii, upper-class. Aceștia erau cei cărora li se trimisese chestionarul. Dar "sondajul" vroia să măsoare intenția de vot a tuturor americanilor. Dacă oamenii mai săraci votau altfel decât ceilalți, "sondajul" urma să dea rezultate eronate. Și așa a și fost. Elita și partea superioară a clasei de mijloc susțineau candidatul republican. Însă democratul Franklin Delano Roosevelt a fost votat de cam tot restul națiunii și a câștigat.

Alt factor important e auto-selecția. În legătură cu majoritatea subiectelor există o "majoritate tăcută". Oamenii cu păreri puternice, într-un sens sau celălalt, vor pune mâna pe telefon sau vor completa chestionarul. Dar ei nu sunt reprezentativi. Poți să ai o forță politică de 3-4% care e hiper-mobilizată și un "gigant în adormire" de 30-50% compus din votanți care nu simt nevoia să-și exprime opinia politică ori de câte ori e posibil. În genere, de altfel, forțele minore sau minuscule sunt vocale întrucât resimt cu mai mare necesitate dorința de a convinge pe alții (sau de a intra în conflict cu status quo-ul). Un sondaj telefonic sau față-în-față elimină auto-selecția - participanții sunt selectați probabilistic.

Ce măsoară atunci un "sondaj online" de pe pagina unui ziar sau site? Cam nimic.

Nu măsoară opinia românilor cu drept de vot. Pentru că nu toți românii cu drept de vot au internet. Iar unii români fără drept de vot (ex. adolescenți) pot să răspundă, aspect mai puțin important dar și el sursă de erori.

Nu măsoară opinia românilor care au acces la internet. Pentru că acel site nu are cum să fie reprezentativ pentru toate site-urile din România. Hotnews, Antena3.ro și un blog despre îmbrăcămintea pentru copii ar avea rezultate complet diferite la sondaje privind opțiunea de vot, întrucât publicul lor e diferit. Dar, atenție...

... Sondajul nu măsoară nici opinia celor care accesează acel site. Unii răspund, unii nu, dar acest lucru nu se petrece pe baza unei randomizări, precum într-un sondaj serios, ci pur și simplu pe baza poftei fiecăruia. Intervine auto-selecția de care scriam mai sus. În toamna lui 2012, de exemplu, simpatizanții ARD se auto-selectau. Astfel, scorurile Alianței în "sondajele online" erau mult, mult mai mari decât au fost în ziua alegerilor.

Am scris "cam nimic" pentru că "sondajul online" poate măsura ceva, dar chiar și asta imperfect. E vorba de capacitatea unei organizații politice de a-și mobiliza susținătorii pentru a da click pe acel sondaj. Fiecare campanie conține faimoasele e-mailuri care se termină cu "și vă rog să dați click pe partidul/candidatul nostru la sondajele de pe site-urile astea: A, B, C, D, mulțumim". Bătălia asta nu are relevanță prea mare, întrucât n-are nimic de-a face cu eficiența organizației respective în teren, în lumea din afara Internet-ului. Ce-ai prefera - 100 de postaci care-ți câștigă toate sondajele de pe Internet sau 7 primari care-ți aduc câte 200 de voturi reale? De asemenea, la prezidențiale prezența e la cote imense, partidele contează mai puțin decât la alte alegeri.

E posibil ca un "sondaj online" să exprime cu adevărat opțiunea populației în legătură cu un subiect? Doar printr-o întâmplare. La fel de mari șanse ai și tu să intuiești procentele corecte: scrii toate combinațiile posibile pe bilețele și tragi la sorți. Până în 2012 inclusiv "sondajele online" erau dezechilibrate spre dreapta - publicul anti-PSD este ceva mai prezent pe Internet decât celălalt. PSD însă s-a mobilizat serios, din motive de PR, și a reușit să refacă acest semi-decalaj. Acum e haos total.

PS: Site-urile au libertatea să facă ce doresc. Bătălia pe click-uri generează accesări. Dar să nu confundăm "sondajele online" cu alegerile.

PS2: Există sondaje ca la carte (fără autoselecție) și care se efectuează online, conștientizându-se că ele măsoară exclusiv populația care are acces la Internet. Ele sunt aproape necunoscute în România, deși vor avea un viitor bun. Nu la ele făceam referire în titlul acestei postări.

IRSOP - cine votează pentru cine în turul doi

Sondajul IRSOP are câteva atribute care-l identifică drept un subiect bun de studiu:

- în lunile iunie și iulie s-au dat publicității 9 sondaje efectuate de 9 firme diferite cu privire la alegerile prezidențiale. În șase din aceste sondaje scorul de tur doi al lui Ponta este în marja 53-55% iar scorul lui Iohannis în spațiul 45-47%. Sondajul IRSOP este în acest pluton*. Șansele ca toate cele șase sondaje să fie eronate la fel, în aceiași parametri, sunt reduse. Celelalte trei sondaje, de altfel, nu prezintă o imagine unitară, unul anunțând un scor mult mai bun pentru Ponta decât 53-55, iar celelalte două un scor mai prost.

* = din oamenii din țară care ar fi dispuși să voteze în turul doi, 92% au o opțiune.
Ponta e susținut de 49%, Iohannis de 43%.
Adică scorurile care s-ar înregistra pe ecranele televizoarelor pe baza votului din țară ar fi
49/92 = 53% și respectiv 43/92 = 47%.

- în sondajul IRSOP intenția de participare la vot în primul tur este în parametri normali: 67% din populația aflată în țară, adică un pic sub 10 milioane voturi, exact ca în 2009. Nu s-a făcut o supraestimare fără filtre (adică prezență 80% din populația aflată în țară, cum n-am avut din anii '90) și nici hiperfiltrare (prezență 50% din populația aflată în țară, adică precum la ultimele parlamentare).

- îmi place să văd sondaje comandate de un partid - în speță PNL - și care nu prezintă rezultate roz-bombon pentru comanditari - în speță Iohannis pierde în turul doi.

Să începem cu un detaliu interesant: 700 de mii de oameni ar vrea să voteze în primul tur dar nu au cu cine. În genere această poziționare se transformă în non-vot. Dar totuși campaniile electorale au unde și spre cine să se îndrepte. (Cele 700 de mii de voturi ar însemna 6-8 procente. Acestea, fără să schimbe total regulile jocului, ar fi utile oricărui competitor). După cum vei vedea mai jos, unii din acești oameni sunt dispuși să voteze în turul doi pentru Ponta sau Iohannis, alții nu.

În turul doi:
Ponta începe de la 3,1 milioane voturi, oameni care-l votează încă din primul tur.
Iohannis de la 2 milioane, idem.
Avantaj Ponta 1,1 milioane.

Să începem.

A. Prima luptă ca dimensiuni se duce pentru electoratul "liberal-ezitant", adică un milion patru sute de mii de oameni a căror primă opțiune este Tăriceanu sau Antonescu.

În rândul acestui tip de votanți atât Ponta cât și Iohannis strâng aproximativ șase sute de mii de oameni fiecare. Restul nu vin la vot în turul doi. În alte cuvinte sub-grupul "liberalilor USL-iști" este egal numeric cu sub-grupul "liberalilor sceptici cu privire la Iohannis, dar disciplinați".

Avantajul lui Ponta rămâne de 1,1 milioane.

B. "Geoaniști". Șase sute de mii de oameni a căror primă opțiune ar fi Geoană. În mod nesurprinzător majoritatea ar opta în turul doi pentru Ponta. Probabil că dacă Geoană nu ar candida, ei ar vota cu Ponta din primul tur. Deși în sociologie intuițiile nu sunt recomandate, ceva îmi spune că acești oameni seamănă social și ca traiectorie de viață cu Geoană însuși, fiind elita bogată din afara mediului privat sau bugetari cu înaltă calificare.

Avantajul lui Ponta crește cu 200 de mii de voturi și ajunge la 1,3 milioane.

c. Publicul lui Cristian Diaconescu (tot șase sute de mii). Extrem de interesat de turul doi: doar 5% din ei n-ar veni la vot! Ca distribuție a voturilor, deja au început să plece pe turnantă cu mesajul jos-Ponta-orice-ar-fi.

Iohannis reduce avantajul lui Ponta la 900 de mii.

C. Fanii lui Predoiu (patru sute cincizeci de mii). Majoritatea sunt disciplinați și se îndreaptă spre candidatul cel mai probabil al alianței PNL+PDL. Dar nu toți.

Iohannis reduce avantajul lui Ponta la 600 de mii.

D. Domnu' Dan (patru sute de mii de voturi). Datorită modului în care IRSOP a dispus informațiile, este greu de estimat câți dintre ei vor veni la vot în turul doi și pentru cine. O preferință pentru Ponta este lesne de estimat. E de bun simț să considerăm că absenteismul în rândurile lor în turul doi este apropiat de absenteismul în eșantion ca atare, adică 8% ar sta acasă în ziua decisivă.

Ponta mărește diferența la 950 de mii.

E. Aproape șapte sute de mii de oameni care, cu excepția intenției de vot în turul doi, sunt greu de categorisit. Unii ar vrea să voteze încă din turul unu, dar nu au găsit candidatul potrivit și vor să voteze în turul doi. Alții ar veni la vot doar în turul doi.

În rândul acestui tip de votanți Iohannis obține o performanță bună. Practic, o optime din voturile lui de tur doi vin de la acest grup. O campanie de succes i-ar converti pe aceștia în votanți încă din turul unu.

Iohannis recuperează o parte din deficit și este în urmă cu 600 de mii de voturi.

F. Diaspora. O mobilizare mai bună decât în 2009 ar mai scade din diferență. Ponta pe plus cu 500 de mii de voturi.

G. Etnici maghiari: au fost luați în calcul deja. IRSOP nu a listat candidatura lui Kelemen Hunor în primul tur, forțându-i pe etnicii maghiari fideli UDMR să aleagă. Probabil că mulți dintre ei sunt în grupul "E" de mai sus.

Conform datelor sondajului, nici Ponta și nici Iohannis nu strâng 5 milioane de voturi în primul tur. În alte cuvinte, prezența în turul doi este mică. Principalul "vinovat" nu este electoratul PMP, așa cum ar fi de așteptat, ci electoratul potențial al lui Tăriceanu, care în bună parte ezită. De asemenea, să nu uităm că există oameni care nu s-au gândit deloc în acest an la politică dar care în noiembrie vor vota.

Iohannis a făcut foarte-foarte puține lucruri dar este practic calificat în turul doi și la câteva sute de mii de voturi de Cotroceni. Mingea e în terenul său. Mitul se topește sau câștigă, rien ne va plus.