Faceți căutări pe acest blog
Prezența, în special în primul tur, va fi mică.
Motivul: intensitatea va fi la pământ prin comparație cu cataclismele Năstase vs Băsescu, Băsescu vs moguli, Ponta vs anti-Ponta.
În plan emoțional prezidențialele au cam avut deja loc, Dragnea fiind înfrânt de Iohannis.
Prezența mică oferă un bonus candidaților care au ceva de zis. Dacă am 100 de votanți potențiali din care la vot vin 10, iar tu ai 50 de votanți potențiali din care la vot vin 30... rezultatele vor fi cum vor fi, adică definite de cine vine la vot și nu de electorate teoretic mari.
Ca ipoteză:
Iohannis 36%. Sub scorurile din sondaje, unii votanți potențiali dând o șansă candidatului USR-PLUS ("oricum Iohannis ajunge în turul doi").
Candidatul USR-PLUS 28%. Inițial am scris "aproape că nu contează cine este", dar aici sunt mai mulți factori implicați care, odată menționați, ar distrage de la discuția principală. Și anume:
(Câștigătorul simbolic) Liviu Pleșoianu, independent, 11%. Promotorul mesajelor introduse de PSD, din 2012 încoace, în mintea votanților partidului. Ca și prezidențiabilul USR-PLUS, Pleșoianu va avea o linie asumată, răspicată, care răspunde nevoilor istorice ale unor segmente sociale vaste (deși e evident că Pleșoianu și candidatul USR-PLUS se vor da cap în cap, că doar nu sunt aliați - dar ei și doar ei vor aduce dinamism în campanie). Revenind strict la Pleșoianu, va avea o campanie acerbă, de gherilă, punctată de flyere sau bannere pe Facebook cu texte gen:
"În ultimele zile, mai ales în București dar și în restul țării, PSD a declanșat o campanie puternică împotriva lui Liviu Pleșoianu.
PSD nu-l atacă pe Iohannis.
#rezist a declanșat o campanie violentă împotriva lui Liviu Pleșoianu.
#rezist nu îl atacă pe candidatul PSD.
Cine seamănă se adună.
Liviu Pleșoianu - singur împotriva lui Iohannis!"
Nu trebuie să faci ochii mari când vezi un scor de "11%" pentru Pleșoianu. La o prezență mică (8 milioane persoane) asta nu înseamnă nici măcar un milion de voturi. Să nu existe un milion de eurosceptici / eurofobi? Păi 10% din populația aflată în țară (1,4 milioane persoane) avea încredere mare sau foarte mare în Dragnea în clipa când el a fost arestat.
Dacă Pleșoianu e liniștit cu o funcție, va fi altcineva în locul său. Poate Tăriceanu (detalii mai jos, mult mai jos).
Candidatul PSD 10%. Da, locul patru, deși lumea va fi prea interesată de duelul cu Pleșoianu ca să mai observe că PSD nu termină pe podium. Antena 3, care îl va susține pe Pleșoianu, va avea o noapte de extaz. Pur și simplu alegerile astea prind PSD pe picior greșit.
Tăriceanu 6%. Dublează mesajele lui Pleșoianu dar fără vervă. Calm și prezentabil precum candidatul PSD dar nu îi are organizațiile. Tăriceanu e ușor nepotrivit psihologic pentru rolul de contender, lui îi stă bine într-o funcție pe care s-o apere.
Hamsii - restul de 9%.
(CTP în 2000, la o emisiune despre turul doi. Poză de pe YouTube)
Am botezat pronosticul de mai sus "în oglindă", pentru că am luat pur și simplu cifrele din primul tur din 2000 și am inversat polaritățile. Iliescu (50% intenție de vot în mai 2000 conform Metro Media Transilvania) e Iohannis. Forța dinamică anti-guvernare "care vine, vine, vine, calcă totul în picioare" era Vadim și este acum USR-PLUS, o exprimare plastică a diferențelor colosale dintre România anului 2019 și cea a finalului de mileniu. Guvernarea deraiată este pe cealaltă parte a spectrului politic. Până și textul pe care l-am asociat cu Pleșoianu e adaptat din acea toamnă, dintr-un poster CDR. 28% mi se pare mult pentru candidatul USR-PLUS, dar după ce s-a întâmplat în primăvară cerul e limita. Divizarea din PSD e mult mai puternică și autentică decât cea din 2000, de pe dreapta. Situația pare a fi coaptă pentru un remake. Marx spunea că atunci când un fenomen istoric are loc de două ori, prima dată e tragedie iar a doua oară e farsă. Să vedem dacă râdem și dacă e ceva de râs.
În ordinea locurilor:
1. Campania PNL a avut nuanțe emoțional-punitive (Rareș Bogdan) dar și rațional-aspiraționale (promovarea administrațiilor liberale din Transilvania).
Și în plan socio-demografic PNL a fost moderat: locul 2 la toate categoriile de vârstă, locul 1 sau 3 la niciuna.
PNL obține o victorie majoră, adică primește peste 40% din voturi, în doar două județe, Alba și Sibiu.
Nicăieri, cu excepția HarCov și Bucureștiului, nu este sub 20%.
În planul regiunilor, doar în Transilvania partidul trece de 30%.
PNL ia peste 40% în doar 5 din cele 103 de municipii ale României: Alba-Iulia, Blaj, Mediaș, Sebeș și Sibiu.
În paradigma societate deschisă vs. societate închisă, care este axa ideologică a deceniului, votanții PNL nu sunt nici fani hotărâți ai schimbării, modernizării, sincronizării (ar fi devenit votanți USRPLUS) și nici susținători sau beneficiari ai sistemului de patronaj feudal cu nuanțe naționalist-anti-europene (pentru că atunci ar fi votat PSD).
Pe această axă, PNL e centrul și moderația.
Într-o epocă tumultoasă, a fi centrul e periculos. Din fericire România nu se confruntă cu o criză gigantică non-politică (economică, de imigrație, etc) care să despice lucrurile în două.
Un lucru vital pentru înțelegerea scorului PNL: mobilizarea filialelor a fost considerabilă, la cote fără egal de la unificare. Mobilizarea electoratului potențial sau maximal al PNL a fost de un neverosimil 87% (da, optzeci și șapte). Fiecare primar PSD a adus în medie 1214 voturi partidului său. Fiecare primar PNL a adus în medie 2253 voturi PNL, adică dublu.
Ca ipoteză, intuiesc că PNL beneficiază de o susținere majoră din partea decrețeilor, în sensul extins al termenului (adică cei născuți între 1967 și 1977 inclusiv, adică cei care au între 42 și 55 de ani acum). În continuarea acestei ipoteze, românii mai tineri au votat în majoritate USRPLUS.
2. Vacanța Mare avea în anii '90 un scheci la care poanta era: "Haiducul avea vestă anti-glonț, dar ce să vezi, boierul avea gloanțe anti-vestă."
PSD s-a mobilizat în mod serios. Nu ca la parlamentare sau prezidențiale, dar serios. Cele 2,0 milioane voturi reprezintă o performanță autentică, fiind vorba de repetarea numărului de voturi obținut la europarlamentarele din 2014 în contextul în care Pro România, UNPR și PRU le-au ciugulit voturi.
Dacă prezența la europarlamentare ar fi fost normală, numărul de voturi al PSD ar fi asigurat un scor liniștitor. Idem la ALDE.
Concret, chiar și la o prezență cu 2% mai mare decât la europarlamentarele precedente, scorul PSD ar fi fost 33,5% iar al ALDE 6,2%!
Însă, și e un gigantic "însă", pentru restul societății aceste alegeri nu au fost parlamentare, ci un fel de prezidențiale:
PNL și USRPLUS au luat mai multe voturi (4,4 milioane) decât Iohannis și Macovei cumulat în primul tur de la prezidențiale (3,3 milioane).
De asemenea PMP a luat mai multe voturi decât Udrea în primul tur din 2014.
Discursul lui Dragnea a divizat societatea și a produs aceleași efecte ca cel cvasi-identic al lui Ponta din 2014: pentru fiecare om mobilizat de respectivul discurs în sensul votului pentru PSD, opoziția a câștigat doi.
Ca exemplu, faimoasele mitinguri din Iași și Galați au împins PSD în aceste municipii sub 22%.
La parlamentare luase în fiecare din ele cel puțin 40%...
3. Aproximativ 400 de mii de oameni aflați în țară au optat pentru USRPLUS deși nu apăreau în estimările maximale cu privire la electoratul Alianței.
Acum o săptămână scriam: "Deseori - nu atât de des pe cât s-ar crede - [sondajele] dau eșecuri evidente, ratând în special valuri de emoție negativă și demobilizări bruște. E loc de o surpriză sau două și acum."
Pe românește, USRPLUS părea să aibă 15 votanți potențiali din care la vot urmau să vină 11, 13 sau poate 14.
Și au venit la vot 19.
Cei 4 în plus, dacă ar fi să continuăm metafora cu o analiză a datelor, sunt... cele 4, fiind vorba de femei tinere sau foarte tinere; există de asemenea o probabilitate majoră ca 2 dintre ele să locuiască într-o reședință de județ din Muntenia sau într-un oraș (indiferent de mărime) din Moldova iar 1 sau 2 dintre ele să locuiască într-unul din marile orașe ale României, mă refer în special la București, Cluj , Timișoara sau Iași.
După cum bine observa Andrei Lupu, Alianța s-a extins mult dincolo de corporatiștii din București și Cluj. Ea a ocupat locul unu în fiecare din primele 9 orașe ca populație din această țară, precum și în anumite localități din Moldova (Bârlad, Bacău, Vaslui, Piatra Neamț), din Transilvania (Baia Mare, Zalău) și mai ales municipii reședință de județ din Muntenia (Pitești, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Târgoviște).
USRPLUS va termina, probabil, la doar 10 mii de voturi în spatele unei organizații gigantice (PSD) care, după cum am arătat mai sus, a fost mobilizată de pocneau toți cilindrii.
(Poza aparține Hotnews)
4. Te rog să ignori hărțile care colorează județele României pe baza identității ocupantului locului unu. Lucrurile trebuie privite altfel:
La parlamentare puterea (suma PSD+ALDE) a câștigat 36 de județe și București, adică acolo a depășit suma PNL+USR.
Acum a câștigat 7: Giurgiu, Buzău și Oltenia (dar nu Vâlcea). Niciunul din aceste județe nu este în Moldova...
La nivel național, scena s-a rotit.
Coaliția obținuse 52%, acum s-a înjumătățit.
Opoziția obținuse 29%, acum 49%.
5. Fiecare al cincilea votant din spațiul PSD+Pro România a optat pentru partidul condus de Victor Ponta. Situația este încurcată, nefiind vorba nici de un eșec răsunător și nici de o pătrundere gigantică în electoratul PSD.
6. Am atras atenția cu privire la Moldova înainte de alegeri. Dacă facem abstracție în continuare de votanții UDMR:
- situația PNL în Moldova și Muntenia e cvasi-identică (între 20% și 25% din voturi)
- cea a USR Moldova (24%) e mai degrabă similară cu cea a USR în Transilvania (26,7%) decât cu cea a USR în Muntenia (17%)
- situația PSD în Moldova (26%) seamănă cu cea a PSD în Transilvania (19,7%, diferență 6,3%) mai degrabă decât cu dominația PSD în Muntenia (38%, diferență 12%).
Moldova e în schimbare. Mare grijă la formulări precum "Vechiul Regat" sau "Moldova și Muntenia", nu numai în politică ci și în alte domenii ele pot fi perimate.
Mulțumesc lui Cristian Andrei pentru datele privind votul pe localități/județe.
De apreciat faptul că datele defalcate ale exit-poll-ului CURS & Avangarde au fost făcute publice, nu-i obliga nimeni.
La mulți ani, Radu Hossu!
Voi reveni cu o postare după alegeri, dar chiar și așa:
A. Scorul PSD+ALDE vs scorul PNL+USRPLUS+PMP.
Reamintesc că la parlamentare a fost 52,5 - la - 35.
Vorbim, practic, de evaluarea guvernării.
Știm cu toții că aceasta a pierdut teren, nimeni nu știe însă cât.
De asemenea e un pic neclar dacă opoziția ca atare a depășit puterea, și cu cât.
Este de asemenea neclar dacă PMP mai e relevant, adică dacă suma (doar) PNL+USRPLUS depășește PSD+ALDE fără să mai fie nevoie de adăugarea PMP.
Elementele de la acest punct "A" sunt cele mai importante și pe baza lor se determină câștigătorii și pierzătorii alegerilor.
(Cu tot respectul, alte modalități de interpretare mi se par ușor naive.
Din perspectiva unui fan PSD, degeaba ocupă PSD locul 1 dacă a luat cu 15% mai puțin decât suma PNL+USRPLUS. În vocabularul intern al partidului, "Statul Paralel ne-a bătut!"
Din perspectiva unui oponent al guvernării, degeaba depășește suma PNL+USRPLUS scorul PSD dacă de fapt electoratele puterii s-au rearanjat și PSD+ALDE > PNL+USRPLUS.
Micuțe jocuri psihologice - a luat PSD un scor cu 3 în față sau cu 2? Scorul Alianței începe cu 2 sau cu 1? - trebuie recunoscute drept iraționale și irelevante. Ca exemplu evident, atât în mod absolut cât și relativ, diferența dintre numerele 12 și 14 este mai mare decât diferența dintre 29 și 30, deși creierele noastre au probleme autentice în a înțelege acest adevăr).
B. Raportul scorurilor PSD și PNL.
PSD are în jur de 1680 de primari (oficial).
PNL are 1081.
PSD are 29 președinți CJ și guvernarea, deci controlează banii.
PNL are 8.
La parlamentare raportul voturilor a fost 2,3-la-1 pentru PSD.
În această campanie, însă, în plan electoral Carmen Avram a fost la fel de irelevantă pe cât a fost Rareș Bogdan de relevant.
PNL a recuperat din dezavantajul teritorial printr-o victorie în bătălia vedetelor.
Să vedem cât a recuperat.
C. Bătălia dintre PSD-ul de acum și PRM-ul din trecut.
În 2000, la parlamentare, Partidul România Mare a obținut 2,28 milioane voturi.
În 2004, tot la parlamentare, într-un climat mai puțin favorabil, a luat 1,39 milioane.
PSD a plagiat serios PRM în această campanie ca valori, mesaje și intensitate. Va lua PSD mai mult sau mai puțin decât media PRM din 2000 și 2004, adică mai mult sau mai puțin de 1 841 591 voturi?
(fotografie SpyNews)
Este PSD un PRM solid sau unul pe ducă?
D. Moldova. Lăsând cu totul la o parte protestele din Galați și Iași, această regiune este într-o ascensiune socio-economică majoră.
Despre Muntenia și Transilvania nu cred să existe mari dubii apropo de cum va arăta dispunerea electoratelor. În București va fi un talmeș-balmeș, electoratele din Capitală fiind extrem de diverse și fane într-o mare măsură ale formațiunilor politice slabe organizațional în restul țării.
În Moldova pot fi surprize.
E. Pro România. Dacă faci abstracție de opțiunea ta personală de vot, prin comparație cu conflictul dintre PSD și Pro România, totul este o nuanță. Nimeni nu se aruncă de pe bloc dacă USRPLUS ia 16,5% în loc de 19%. Lupta PSD-PNL pentru locul unu are implicații importante pentru acest an și pentru Dragnea. Confruntarea dintre PSD și Pro România, însă, poate schimba forma scenei politice și destinul acestei națiuni pentru mai mult de un deceniu.
F. Referendumul. Ai uitat de el?
Va deveni relevant din punct de vedere politic doar dacă situația întâlnită diferă de cea a scrutinului propriu-zis.
Un PSD care termină pe locul 2 în contextul unui referendum nevalidat se poate agăța de acesta pentru a clama un succes ("Iohannis a pierdut!").
Rezultate nemulțumitoare ale opoziției în contextul validării referendumului produc de asemenea o situație interesantă.
G. Ce nu prind sondajele.
Ele sunt unelte tehnologic expirate, din epoca uzinelor, armatelor bazate pe conscripție, televiziunilor atotputernice și familiei nucleare (părinți și copii care locuiesc împreună).
Sunt precum faxurile în epoca e-mailurilor, taxi-urile în epoca Uber, antenele de televizor în epoca Wi-Fi.
Deseori - nu atât de des pe cât s-ar crede - dau eșecuri evidente, ratând în special valuri de emoție negativă și demobilizări bruște.
E loc de o surpriză sau două și acum.
Sau mai degrabă o împrospătare a datelor de aici, pe baza unui sondaj INSCOP apărut la câteva ore după postare.
INSCOP a folosit un mijloc util și corect pentru a determina prezența la europarlamentare: "Pe o scală de la 1 la 10 în care 1 înseamnă sigur nu voi vota, iar 10 înseamnă sigur voi
vota, indicați în ce măsură intenționați să vă prezentaţi la vot pentru alegerile europarlamentare". Din practica alegerilor europarlamentare din trecut, la vot se prezintă doar cei care au selectat "10". În partea a doua a lunii aprilie, când a fost efectuat sondajul, în această categorie se găseau 39,2% din respondenți, adică din cei de pe liste cam 31-33%, în funcție de cât mare crezi că e migrația. (Diaspora apare pe liste, mărind deci enorm numitorul fracției prezenței, participă într-o măsură foarte mică la europarlamentare și nu participă la sondaje, acestea fiind efectuate în interiorul țării).
Un motiv de speranță în ceea ce privește creșterea prezenței chiar și față de această estimare este modul în care dorința de a participa la vot s-a schimbat în timp. Nu te plictisesc cu detalii, dar nu e ca și când în ultimele luni România s-a rupt în două categorii (sigur vin / sigur nu vin la vot), ci mai degrabă totul seamănă cu o coadă la un hipermarket, în aprilie mulți oameni care ar fi selectat "1" în lunile anterioare au trecut la categoria "2" etc etc etc până la capătul șirului (de la opțiunea 9 la opțiunea 10).
Mitingurile PSD - care au avut loc după terminarea sondajului - au mai injectat un pic de emoție în toată lumea...
Ca reper, o prezență de 31-33% ar fi similară cu cea de la ultimele europarlamentare.
Să ne concentrăm atenția asupra publicului care sigur vine la vot. Pornind de la premisa că în România sunt 14,5 milioane de oameni cu drept de vot (dacă tu crezi că sunt mai mulți, numerele absolute de mai jos trebuie ajustate în sus), avem:
PSD: un foarte estetic 1,500 milioane voturi. Nici peste 2 milioane voturi (ca la europarlamentarele din 2014) nici 1,17 milioane (ca la europarlamentarele din 2007). INSCOP confirmă evaluarea de ieri: mobilizare ușor peste media celorlalte electorate.
Personal îmi este greu să cred că PSD va varia extrem de mult sub sau peste această valoare.
PNL: 1,48 milioane. Practic suma PNL+PDL de la europarlamentarele precedente.
USRPLUS: 1,14 milioane. Se confirmă că electoratul este în continuare extrem de mobilizat. De fapt USRPLUS este foarte aproape de mobilizarea totală a electoratului disponibil. Asta naște niște dileme strategice apropo de parlamentare, unde 1,14 milioane voturi nu mai înseamnă 20% ci 16%. Dar mai e mult până atunci.
Pro România: 483 mii voturi. Se confirmă evaluarea de ieri: mobilizare sub media celorlalte electorate. La Pro România contează mai mult procentele decât numărul voturilor, 10% sau mai mult având un impact emoțional important.
ALDE: 466 mii voturi. Se confirmă evaluarea de ieri, mobilizare sub media celorlalte electorate, dar situația nu pare a fi atât de dramatică precum estimam că ar putea fi.
UDMR: Mobilizare slabă. E posibil ca Uniunea să înregistreze un minim istoric pentru europarlamentare (adică sub 350 mii voturi*), dar mi se pare puțin probabil să se ajungă sub 270 de mii.
* = în 2007 Laszlo Tokes a divizat electoratul votant al UDMR, nu iau în calcul rezultatul Uniunii de atunci.
PMP: O capcană bună pentru un examen de sociologie politică. Electoratul este aparent sub-mobilizat conform tuturor sondajelor (200 mii persoane cf. INSCOP), dar popularitatea lui Traian Băsescu este în creștere.
Cu prudență, întrucât oamenii nu sunt roboței sută la sută predictibili, o prezență mică la vot e o veste bună pentru PSD și USRPLUS, care au electorate deja mobilizate și care vin la vot orice s-ar întâmpla.
O prezență mare înseamnă că s-au activat și votanți nu foarte convinși în acest moment că ar fi bine să vină la vot. Ei se pot afla teoretic în electoratele oricărui partid, dar partidele mici ar beneficia în mod special.
(fotografia aparține Harvard Business Review)
"Lifturile" mobilizării electoratelor se vor mișca inegal și, datorită dimensiunilor relativ mici ale electoratului votant, o zdruncinătură poate schimba multe. La europarlamentare, 50-55 de mii de oameni sunt un procent. Câteva ore de ploaie în Oltenia, o afirmație necugetată sau un viral bun pot schimba în mod dramatic scoruri altfel calculate savant.
Eu nu știu cum îți imaginezi scena electorală în acest moment, dar pentru mine cea mai bună imagine este următoarea: câteva clădiri, în fiecare din ele existând un lift și oameni aflați la etaje diferite care apasă în același timp butonul de chemare al liftului.
Fiecare clădire este o ofertă electorală (partid, alianță sau candidat independent) la europarlamentare.
Înălțimea clădirii, adică numărul de etaje, este mărimea electoratului său maximal.
Fiecare om care apasă butonul este un factor care influențează prezența la vot a alegătorilor acelui partid/acelei alianțe.
Cu cât mai sus este liftul, cu atât a captat mai mult o ofertă electorală din electoratul său maximal.
Ziua alegerilor este momentul în care lifturile se opresc și se compară etajele la care se află fiecare.
În teorie, poți avea următoarea situație: o clădire are 12 etaje (electorat maximal mare) dar liftul se oprește la etajul 4 (mobilizare mică) altă clădire are 6 etaje (electorat maximal mai mic) dar liftul se oprește la etajul 5. În clasament, al doilea partid îl va depăși pe primul.
Un lucru important de ținut minte dar ușor de trecut cu vederea este că numărul etajului la care se află fiecare lift în ziua alegerilor, adică înălțimea față de sol, nu este scorul în procente al partidului, ci numărul votanților săi. Implicațiile sunt zdravene. Să luăm cazul (probabil) în care electoratul ALDE nu se mobilizează la fel de mult ca alte electorate. Partidul nu mai obține 10%, cum ar fi de așteptat pe baza sondajelor, ci 7%. Implicit, celelalte partide nu vor mai cumula 90%, ci 93%. Scena electorală - cu excepția ALDE - primește 3% cadou, adică scorurile PSD și PNL cresc cu aproximativ un procent, un alt procent împărțindu-se între alte formațiuni, fără ca acești recipienți să facă ceva anume ci doar eșuând mai puțin decât ALDE în a-și mobiliza propriul electorat. Atât.
Situația poate fi rotită de la scenă spre partid. Să zicem că PSD obține 1,5 milioane voturi, precum la europarlamentarele din 2009. Ce înseamnă asta? La o prezență mică - adică o mobilizare redusă a altor partide - 30,0%. La o prezență mai înaltă cu 300 de mii decât la europarlamentarele precedente - 25,6%. A făcut ceva PSD ca să merite un scor mai mare sau mai mic? Nu prea. (De aceea mă amuză mitul performanței "consultanților israelieni" de la ultimele parlamentare. Numărul de voturi al PSD - 3,2 milioane - a fost predictibil. Demobilizarea masivă a altor electorate, din considerente care nu aveau de-a face cu PSD, a fost elementul-cheie atunci).
Voi trece în revistă competitorii la europarlamentare, în ordinea mărimii electoratului maximal, cel surprins de sondajele CURS și IMAS (cum ar fi scorurile dacă toți cei 10 milioane de oameni care au o opțiune de vot chiar ar vota?). Voi lua în calcul însă și mobilizarea, identificabilă prin sondaje care se concentrează asupra opțiunii de vot a celor foarte hotărâți să vină (INSCOP din martie și D&D Research). Nu mă voi aventura să intuiesc gradul de mobilizare al fiecărui electorat în ziua votului, chiar în timp ce citești aceste cuvinte lucrurile putându-se schimba semnificativ într-un fel sau altul. Voi evidenția însă factorii, adică în termenii imaginii de la început: oamenii care cheamă liftul în sus sau în jos.
PSD. Electorat maximal: fluctuează înfiorător în funcție de ce firmă face sondajul. O medie între CURS și IMAS înseamnă 2,93 milioane, aproape de cotele de dinainte de criza economică, adică din perioada când Băsescu era un zeu. PSD este însă în continuare partidul cu cel mai mare electorat.
Mobilizare, factori negativi: UNPR, care poate ciupi 1-2 procențele vitale, și Liviu Dragnea. Detalii după alegeri, dacă va fi cazul.
Mobilizare, factori pozitivi: în mod obiectiv mobilizarea votanților PSD este peste media clasei politice atât conform sondajului INSCOP din martie cât și sondajului D&D.
Pe baza istoriei: Cele 2,09 milioane de pe vremea lui Ponta, de la europarlamentarele din 2014, s-au răsfirat. PSD e acum mai aproape de paradigma din 2007-2009, când făcea jogging între 1,18 și 1,50 milioane voturi. Narațiunea dezvoltată între timp de partid a înghițit PRM (care a luat la ultimele parlamentare 200 de mii de voturi; PRM nu participă la aceste europarlamentare). Forța în rural a PSD este, de asemenea, la cote înalte, probabil fără precedent de la Revoluție încoace.
PNL.Electorat maximal: 25% din totalul celor care exprimă o opțiune de vot, zic atât CURS cât și IMAS. Adică 25% din 75% din 14,5 milioane = aproximativ 2,7 milioane persoane. Un pic mai mic decât electoratul PSD.
Mobilizare, factori negativi: în rural s-a dat un chix zdravăn în 2016, nici în primul tur din 2014 lucrurile nefiind fenomenale.
Mobilizare, factori pozitivi: Rareș Bogdan. Mobilizarea votanților PNL este peste media celorlaltor competitori conform sondajului D&D.
Pe baza istoriei: PNL și PDL au cumulat 1,5 milioane la precedentele europarlamentare. PNL, odată unificat, a obținut 1,44 milioane la ultimele parlamentare. În mod normal, după doi ani de stat în opoziție (ceea ce în România întotdeauna e benefic în planul susținerii publice..) și cu impulsionarea dată de Rareș Bogdan, acest prag de 1,4-1,5 milioane ar trebui depășit acum.
USRPLUS. Electorat maximal: Aproximativ 1,5 milioane. De două ori și un pic cât USR la parlamentare.
Mobilizare, factori negativi: E prea puțin unt pentru câtă pâine este, ca să îl citez pe Tolkien. Ca să fiu mai concret, ca și în cazul USR la parlamentarele din 2016 am impresia că pe final se pierde viteză și că pur și simplu e prea mult timp până la alegeri, timp cu care Alianța nu știe ce să facă.
Mobilizare, factori pozitivi: ... dar ca și în 2016, s-ar putea să nu conteze campania de fel. Asta pentru că, alături de PSD, USRPLUS este o ofertă electorală care se adresează unei clase sociale extrem de bine definită și conștientă de interesele sale.
În pre-campanie și la debutul campaniei, electoratul USRPLUS era extrem de mobilizat.
Pe baza istoriei: mai mult decât cele 629 de mii de voturi de la parlamentare. Un milion de voturi ar avea o conotație istorică semnificativă. Per total, există o probabilitate mare să se ajungă la un loc 3 cert și oarecum singuratic, probabil la distanță semnificativă de cele două partide mari dar și de partide mai micuțe, de o singură cifră (ALDE, PMP, UDMR).
ALDE. Înainte de anul 2017, raportul voturilor PSD vs. ALDE era de 8-la-1.
Acum a devenit 4,5-la-1 (conform D&D) sau 3-la-1 (conform CURS și INSCOP) sau 2-la-1 (conform IMAS).
Tăriceanu, practic, avansează pe spațiul lăsat liber de lipsa de carismă a leadership-ului PSD.
Electorat maximal: Între 1,05 și 1,40 milioane persoane. Cel puțin 10% în cam orice sondaj.
Mobilizare, factori negativi: Conform sondajelor, electoratul ALDE are o mobilizare sub media clasei politice. Un scor între 5% și 9% e probabil.
Mobilizare, factori pozitivi: Nu prea există.
Pe baza istoriei: ALDE era cât pe ce să rateze intrarea în parlament în 2016 și mă aștept ca această ușoară comoditate a votanților să se manifeste și în acest an, chit că electoratul s-a schimbat/mărit în bună parte. 300-350 mii voturi ar fi de așteptat, o cădere sub 290 mii voturi nu este exclusă.
PMP. Electorat maximal: 500 de mii.
Mobilizare, factori negativi: Mobilizarea electoratului PMP este ușor sub media clasei politice, conform sondajelor.
Mobilizare, factori pozitivi: Traian Băsescu nu are mulți fani, dar le știe butoanele.
Pe baza istoriei: Ca și în 2016, PMP depinde de indisciplina altor electorate maximale pentru a putea depăși pragul. Se poate ajunge la situația în care 20 de mii de votanți ALDE care decid să vină (sau să nu vină) la vot să stabilească, indirect, viitorul PMP.
Pro România. Spargerea FSN din 1992 a schimbat istoria României, luând pentru întotdeauna zeci de procente de la PSD și, pe termen lung, generând marele coșmar electoral al PSD pe nume Traian Băsescu.
APR a apărut și, după o ascensiune meteorică, s-a stins la finele anilor '90.
Tentativele de rupere a PSD se termină, deci, ori la bal ori la spital.
Electorat maximal: Toți votanții PSD.
Glumesc.
Aproximativ 1,14 milioane.
Mobilizare, factori negativi: electoratul Pro România are o mobilizare sub cota medie a clasei politice, conform sondajelor.
Mobilizare, factori pozitivi: "Amatorii vorbesc despre tactică, profesioniștii studiază logistică" (Robert Barrow, general american). Ei bine, profesioniștii într-ale politicii, când se gândesc la Pro România, se concentrează pe aportul lui Marian Neacșu.
Pe baza istoriei: Orice distribuție în interiorul sumei PSD+Pro România e teoretic posibilă, de la 24%-și-11% până la 31%-și-2%.
UDMR. Caracteristicile specifice ale Uniunii fac dificilă o discuție de amploarea și calitatea necesară. De observat că UDMR nu a obținut niciodată la europarlamentare mai puțin de 5,5% din voturi, și că în afara secuimii se confruntă pentru a doua oară în istoria sa cu o competiție acerbă din partea unei oferte electorale "românești" (prima dată fiind vorba de USL). Ca și în cazul PMP, scorul UDMR depinde de mobilizarea altor electorate, putând ajunge sub mai sus menționatul 5,5% sau dincolo de 7%.
PS: la câteva ore după postare a apărut și un nou sondaj INSCOP, care confirmă în linii mari multe din evaluările de mai sus. Mâine îl voi analiza în detaliu.
Rezumând:
1. Opoziția e fragmentată - și așa ar și trebui să fie - întrucât nu poate exista o forță politică sau un lider care să fie la fel de atrăgătoare/atrăgător pentru neoprotestantul de 31 de ani din Oradea care are patru copii, hipsterul IT-ist care merge la un concert sau festival în fiecare săptămână de vară și electricianul de 52 de ani din Vaslui care urăște politicienii bogați și aroganți, ca să luăm doar trei tipologii.
Iohannis are o cotă bună în sondaje, printre altele, și pentru că nu se definește decât în raport cu (puținele) teme pe care toate electoratele anti-PSD le au în comun.
2. Puterea e fragmentată dintr-un motiv cu totul diferit, și anume raportarea la Liviu Dragnea. Datorită existenței atât a ALDE cât și a Pro România, există nu una, ci două (!) oferte dacă ești anti-Iohannis și nu-ți place Dragnea. Situația este atipică și poate produce deznodăminte interesante.
M-am gândit serios la asta. Mitingurile costă bani și timp. Nu conving pe nimeni care să nu fie deja convins. Toată lumea știe deja că PSD e tare la organizare, deci iarăși nimic nou. Mai mult liderii riscă să comită gafe, să vadă presa cât de plictisit e publicul și alte tâmpenii sau efecte negative.
După care mi-am dat seama.
PSD face mitinguri ca să arate membrilor PSD din fața televizorului, dar și celor care participă la miting, că Liviu Dragnea încă nu a fugit din țară.
El a fost realizat în perioada 12-25 aprilie. Rezultatele se găsesc aici (europarlamentare) și aici (prezidențiale). Însă aici se află o informație în plus, una vitală și anume câți respondenți au indicat o opțiune de vot.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1010 persoane. Precizez că estimez populația aflată în țară la 14,5 milioane persoane cu drept de vot.
1. Încep cu un aspect care poate să pară ciudat. Sondajul nu poate fi folosit pentru a estima în mod precis scorurile la alegerile pentru Parlamentul European. Raportând la populația totală, 10,7 milioane persoane exprimă o opțiune de vot - aproape dublu față de maximul istoric de participare la europarlamentare și, de asemenea, cu 3 milioane mai mult decât votanții de la parlamentare. Sondajul, de fapt, identifică bazinele hiper-maximale ale partidelor - mărimea bălții în care pescuiește fiecare. Este exclus ca un partid să-și poată activa electoratul maximal măcar la o cotă de 90%. Chiar și așa, se poate face o comparație cu parlamentarele din 2016. Trend-urile sunt evidente:
Electoratul maximal al PSD este la 2/3 din numărul celor care l-au votat în 2016.
Chiar și făcând suma PSD+Pro România, se ajunge abia la numărul votanților PSD din 2016. Asta în timp ce... :
Electoratul maximal al ALDE e triplu față de parlamentare (1,31 milioane votanți potențiali acum, 423 mii atunci).
Cel al USRPLUS e aproape triplu față de cel al USR din 2016.
Cel al PNL e aproape dublu.
Cel al PMP e cu 50% mai mare.
PSD și ALDE cumulează 3,63 milioane votanți potențiali.
Opoziția (PNL, USRPLUS, PMP) cumulează 5,1 milioane.
(La parlamentare, PSD și ALDE au cumulat 3,65 milioane voturi. Opoziția de azi a cumulat 2,4 milioane).
Cele trei paragrafe aflate imediat mai sus reprezintă o sumarizare rapidă a costurilor electorale ale guvernării din ultimii doi ani și jumătate.
2. În vederea prezidențialelor, trebuie să avem ochii ațintiți spre turul doi. În cazul Pro România estimez că votanții, indiferent de ce le va spune Victor Ponta între tururi, vor opta mai degrabă anti-Iohannis sau anti-candidatul-susținut-de-opoziția-de-azi. Astfel, la votul pentru partide suma PSD+ALDE+Pro România are 4,88 milioane potențiali votanți, iar candidații lor potențiali la prezidențiale (Dragnea pentru PSD, Tăriceanu pentru ALDE, Ponta pentru Pro România) cumulează 5,11 milioane voturi.
(poza aparține EuropaFM)
Partidul cel mai puternic (PSD) are cel mai slab potențial candidat la prezidențiale (Dragnea). Întrucât în acest spațiu nu s-a anunțat oficial niciun candidat, este nițică debandadă. Mai mulți votanți PSD ar opta pentru Tăriceanu sau Ponta (1,25 milioane) decât pentru Dragnea (1,07 milioane). Când și dacă va fi anunțată candidatura la prezidențiale a lui Dragnea sau a altui candidat PSD decât Tăriceanu, va urma o luptă feroce.
Pe cealaltă parte a spectrului politic, partidele opoziției au un bazin maximal de 5,1 milioane persoane, după cum am scris mai sus, dar candidații lor la prezidențiale operează într-un bazin maximal de 7,07 milioane. Iohannis funcționează ca un magnet. Există 450 de mii de votanți PMP care ar opta pentru el și nu pentru Tomac; 220 de mii de votanți USRPLUS ar opta pentru el și nu pentru Cioloș sau Barna. O altă sursă, neinclusă în cele "5,1 milioane", o reprezintă votanții UDMR: 450 de mii dintre ei ar vota Iohannis și nu Hunor.
Dacă în turul doi ambele bazine se mobilizează total și luăm în calcul și o prezență moderată în diaspora, candidatul care reprezintă spațiul PSD+ALDE+Pro România pierde la 18% diferență (41% vs 59%).
În mod evident însă candidatul opoziției nu va putea mobiliza toate cele 7,07 milioane de voturi potențiale din țară. (Acum cinci ani, într-un moment de surescitare emoțională majoră Iohannis a captat 5,9 milioane de voturi pe teritoriul României). Nici candidatul puterii de azi nu va putea mobiliza chiar tot, însă va pierde relativ mai puțin. Implicit, ne putem pregăti de un scrutin extrem de strâns, ca de obicei, cu observația că cel puțin deocamdată masa e mai înclinată în defavoarea candidatului PSD sau susținut de PSD decât oricând în acest mileniu cu excepția anului 2004.
3. În aprilie 2009, adică acum fix un deceniu, când aveam tot un președinte care dorea să fie reales, lucrurile erau extrem de ordonate. Atât la PDL cât și la PNL, pentru fiecare cinci votanți din bazinul maximal al partidului exista încă o persoană care nu ar fi venit la europarlamentare dar ar fi votat candidatul partidului la prezidențiale. PSD era ușor gripat de existența candidaturilor la prezidențiale ale lui Sorin Oprescu și Gigi Becali, eficiența lui Geoană în a atrage votanți PSD fiind inițial redusă, dar până la urmă bărcile au ajuns la mal și Geoană a captat cam tot electoratul maximal al partidului.
Din aceste motive, rezultatele din 2009 de la alegerile pentru Parlamentul European și cele din primul tur al prezidențialelor seamănă ca două picături de apă.
O repetare la cheie a anului 2009 ar însemna în contextul actual:
a. Canibalizarea lui Tăriceanu de către Dragnea, care preia intenția de vot a întregului electoratul maximal PSD.
b. O scădere a mobilizării electoratului președintelui în funcție. (Băsescu era la intenție de vot 38-40% în aprilie dar a luat 32% în primul tur).
c. O candidatură USRPLUS care, în funcție de fidelitatea cu care urmează ruta performantă a lui Crin Antonescu, poate trece de 2 milioane voturi sau dimpotrivă se poate prelinge spre 1 milion. (Similitudinile socio-demografice între electoratul USRPLUS de acum și cel al PNL din 2009 sunt uluitoare. Până și bazinele maximale au valori apropiate: 1,58 milioane PNL atunci, 1,76 milioane USRPLUS acum).
Pe cifre și fără diaspora, am ajunge aici:
Iohannis (PNL) 3,5 milioane voturi
Dragnea (PSD) 2,3 milioane voturi plus votanți de la Pro România - dar nu foarte mulți.
X (USRPLUS) 1,0-2,5 milioane voturi (probabilitate mare de centrare în spațiul 1,6-2,0 milioane; probabilitatea să depășească candidatul PSD e totuși mică...)
Tăriceanu (ALDE) minim 1,3 milioane, valoarea concretă depinzând de joncțiunile și suprapunerile cu electoratul Pro România.
După cum observi, multe ar depinde de cei 1,3 milioane votanți maximali ai Pro România (sau, și mai corect spus, de cei 1,79 milioane votanți potențiali ai lui Ponta).
Iohannis și candidatul USRPLUS ar avea o limită fixă de 7,0 milioane. Votanții se pot mobiliza, împărți și demobiliza în turul unu după cum doresc, întrebarea reală fiind câți dintre ei vor veni la vot în turul doi.
Istoria însă nu se repetă.
În urmă cu un an și jumătate am publicat un text de dimensiuni măricele care evalua situația României, o variantă prescurtată aflându-se aici.
Și mai pe scurt, lucrurile stau astfel: ne aflăm în mijlocul unui conflict important, de natură socială, economică și politică între două stări de fapt: CRIB (Comunismul Ruralo-Industrial Balcanic) și Revoluția post-industrială. Viața fiecăruia dintre noi e definită de acest conflict și de aceste stări de fapt. Finalitatea operației medicale pe care o va face o rudă apropiată, ce și cum învață copilul tău la școală, subiectele de discuție la întâlnirile cu prietenii, luptele pentru funcții dintr-o instituție de stat, popularitatea unui miting de protest față de orice, oscilările UDMR, calitatea drumurilor județene - totul duce, mai devreme sau târziu pe firul cauzal, spre cele două stări de fapt și conflictul dintre ele. Dacă acest paragraf îți stârnește interesul sau ți se pare neclar, îți recomand să accesezi oricare din cele două link-uri de la începutul postării.
În câteva săptămâni urmează europarlamentare, cu această ocazie România intrând într-un ciclu electoral complex ce va dura, incluzând și parlamentarele din toamna anului viitor, 18 luni. Dar conflictul nu e doar politic. De fapt, se poate argumenta că politica e doar vârful iceberg-ului, un efect mai degrabă decât o cauză. "Frontul" adevărat e în primării, ONG-uri, birourile mediului privat și ale ministerelor, mediul online, milioanele de discuții care au loc săptămânal în jurul cafelelor sau halbelor de bere, etc.
Cred că e utilă o evaluare a ce a avut loc de când am publicat textul inițial și până acum. Prinși de evenimentele zilnice, e ușor să uităm lucruri sau să nu vedem perspectiva largă. Mă voi limita în mod conștient la doar câteva aspecte, nu e timp și nu ai răbdare de o reinterpretare detaliată a tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă.
* În intervalul de doi ani dintre trimestrul iii al anului 2016 și trimestrul iii al anului 2018, s-au petrecut câteva fenomene economice conforme cu trend-ul istoric deja existent și observat la punctul 13 de aici:
a. Ponderea forței de muncă din sectorul primar al economiei (agricultură+industria extractivă) a continuat să scadă, ajungând la mai puțin de un sfert pentru prima dată în istoria țării.
b. Ponderea forței de muncă ocupate în sectorul secundar/industrial este la o valoare între minimul și maximul ultimilor ani (29%). Investițiile în industria din Transilvania au dus la o creștere a numărului angajaților cu 60 de mii/an, dar creșterea a fost suprascrisă ca pondere de...
c. ... evoluția forței de muncă din domeniile post-industriale: IT, cultură, consultanță, PR, advertising, imobiliare, intermedieri financiare, turism, comerț și alte activități de înaltă calificare profesională, precum și sistemul medical privat și sistemul de învățământ privat, cele de stat fiind CRIB-izate. În continuare acest sector ocupă locul unu prin comparație cu secundarul (industria și construcțiile) sau primarul (agricultura și activitatea extractivă). Avantajul față de locul doi (secundarul, adică industria și construcțiile) a crescut de la 4,6% (2016) la 6% (2018). În termeni absoluți, creșterea a fost de 100 de mii de persoane/an, depășindu-se astfel borna de 3 milioane de angajați. Reamintesc că acest fenomen are loc în contextul în care populația României pierde din cauze naturale 60 de mii de oameni/an precum și mulți emigranți. Practic, în ceea ce privește numărul oamenilor care lucrează într-un domeniu sau altul, societatea post-industrială mănâncă din ce în ce mai mult dintr-o pizza din ce în ce mai mică.
O bornă mai importantă se află chiar după colț: în trimestrul patru din 2018, acest sector a ajuns în urma unei creșteri îndelungate să producă 49,75% din valoarea adăugată brută a economiei (adică PIB-ul brut fără consum sau impozite). Iar trend-ul este ascendent. Dacă frazele anterioare ți s-au părut neinteligibile, hai să punem problema simplificând în mod semnificativ: în ceea ce privește bunurile produse în țara noastră, cândva de-a lungul anului 2019 va deveni adevărată formula "valoarea totală a bunurilor produse în România de ramurile economice CRIB < valoarea totală a bunurilor produse în România de ramurile economice ale Revoluției".
Acestea fiind spuse, ritmul de creștere a forței de muncă angrenate în Revoluția post-industrială s-a încetinit, ajungându-se la +0,71%/an. În perioada 2008-2016 era de +0,97%/an...
* Între vara lui 2016 și ianuarie 2018 doar șase județe au câștigat populație rezidentă. (Acest termen înseamnă nașteri plus migrație spre acel județ minus decese minus migrație dinspre acel județ spre alte județe sau străinătate, conform estimărilor INS; populația studențească nu este luată în calcul). Pe creștere sunt Sibiu, Brașov, Iași, Cluj, Timiș și Ilfov - o jerbă de zone în care se dezvoltă domeniile post-industriale sau care (situația Ilfov-ului) atrag publicul post-industrial din apropiere. Campionii pierderilor de populație sunt în genere zone unde CRIB domină, serviciile medicale fiind praf ceea ce reduce durata vieții vârstnicilor și mărește mortalitatea infantilă iar economia este nesustenabilă, în mod real gonind adulții în altă parte: Teleorman (-11142 persoane), Olt (-9426), Buzău (-8713), Galați (-7705), Botoșani (-7688), etc. Există și surprize aici (Prahova -11140) dar și efectele măsurabile ale administrației CRIB din Capitală (-7813). Având în vedere că cele mai recente cifre sunt de acum un an și jumătate și cuprind schimbarea din anteriorul an și jumătate, poți liniștită/liniștit să dublezi toate valorile din acest paragraf ca să vezi ce s-a întâmplat în ultimii trei ani.
* CRIB a organizat un referendum pe o temă perfect subsumată valorilor sale la care, în ciuda susținerii comunității neoprotestante, a dat un chix monumental. Ai uitat?
* În continuare se pompează bani în Catedrala Mântuirii Neamului deși ... oficial construcția a fost deja sfințită. Întârzierea finalizării Catedralei nu e un accident. Relația CRIB cu infrastructura șchioapătă, aproape peste tot în ariile dominate de CRIB surpându-se clădiri cu importanță simbolică, rețele de furnizare a apei și căldurii, sisteme de livrare a energiei electrice, șosele, școli și toalete construite acum un secol în curțile școlilor, drumuri și mijloace de transport în comun, spitale, poduri și căi ferate. Este vorba de o lume care nu poate să repare, nu știe să repare și nu vrea să repare. Sentimentul acut al morții unui model social se reflectă și în prioritizarea plăcerilor rapide (petreceri cu mici și concerte) completată de ignorarea investițiilor stabile, cu efecte pozitive pe viitor. "Dacă oricum murim toți în câțiva ani, ce mai contează viitorul? Hai să ne bucurăm acum, cât și cum putem..."
În context, nepăsarea față de copii este criminală și pare a fi mai degrabă înrudită cu modele de relaționare din spațiul ruso-asiatic.
Cercul vicios al subdezvoltării va continua, statul nemaiavând bani de investiții iar primarii CRIB fugind de fondurile europene exact ca dracul de tămâie. Pentru că banii aceia nu se pot fura. Iar fără o șpagă sau șpăguță, CRIB n-are sens...
Revenind la discuția privind Catedrala, părți din BOR răspund cu o supunere vehementă (în CRIB așa ceva se poate), mitropolitul Banatului făcând cauză comună în mod bizar cu un vector CRIB din alt spațiu. CRIB are și umor, întotdeauna fără să vrea: episcopul Hușilor luptă cu progresismul în timp ce în județul Vaslui, păstorit de episcopie, se moare de foame, principalii angajatori fiind acolo sistemul public de protecție socială și sistemul public de sănătate. Într-un climat de distanțare aspră a elitei ortodoxe de problemele segmentelor de societate care le sunt geografic și demografic apropiate măcar la nivel teoretic, doar cerul este limita ascensiunii cultelor evanghelice în România.
* Parcă citindu-mă cu un nesaț suicidal, Liviu Dragnea încearcă să întruchipeze CRIB pe toate planurile. "Nimic ești tu!" e țipătul autentic al elitei CRIB către oamenii dependenți de CRIB, expresia șocului stupefiat al stăpânilor care descoperă că sclavii fac și altceva decât să dea din cap aprobator. În concluzie, Dragnea beneficiază de încrederea a la fel de mulți români ca Băsescu în timpul crizei economice (!), iar dilema în PSD este dacă scorul la europarlamentare va fi la jumătate față de parlamentare sau (uau!) la două treimi...
Revoluția nu e singura cauză a acestei stări de fapt, dar ajută tare mult.
* Pe 10 august 2018 violența a fost folosită de către stat împotriva Revoluției. Mărturisesc că anticipam că acest eveniment urma să aibă loc peste câțiva ani. Istoria se mișcă repede...
În mod simbolic tunul care arunca apă în manifestanți a rămas după câteva secunde ... fără apă. Andropauza CRIB a fost astfel cuprinsă geometric într-o singură imagine.
Alegerile, ca de obicei într-o democrație, vor funcționa drept supapă, altfel am fi avut un 2019 excesiv de interesant.
(fotografie realizată de Octav Drăgan, EuropaFM)
* Criza de resurse umane a CRIB parcurge drumul dialecticii materialiste dar merge înapoi: pierderile calitative se transformă în pierderi cantitative. Prezența Vioricăi Dăncilă în poziția de prim-ministru este o dovadă excesivă de sinceritate a sistemului. S-a dus epoca ștaif-ului, a ierarhiilor verticale bazate pe respect, a conexiunii bazate pe admirație. În mod tragic, șoferii și secretarele boșilor, acum cu funcții importante în stat, ei înșiși boși, asudă în haine formale, latră onctuos dar cu erori gramaticale sloganele lui Vadim din 2000 și încearcă să cheltuie cât mai vizibil, ratând conexiunea cu oamenii dependenți de CRIB, de care sunt de fapt destul de apropiați social - lucru pe care vor cu disperare să-l uite.
Se va merge însă și mai jos.
* Demos, un partid de stânga în sens modern, nu a reușit să dezvolte capacitatea instituțională pentru a se înscrie la alegerile pentru Parlamentul European și probabil va rata tot ciclul electoral. Scriam acum un an și jumătate la punctul 88: "Disputa stânga vs dreapta nu are loc pe scena politică din România, fiind umbrită de mult mai marele război dintre CRIB și lumea post-industrială." Din nefericire am avut dreptate.
Estimez că în 2024 Revoluția va fi destul de puternică pentru a-și putea dezvolta o scenă politică paralelă. În mod inevitabil, cel mai devreme în 2029 aceea va fi scena politică.
* Mutilarea legilor anti-corupție și scoaterea din peisaj a unor figuri relevante în context (Kovesi, Lazăr) nu a adus nici măcar o fărâmă de bucurie pe fețele vectorilor CRIB. Cred că, încet-încet, începe să le pice fisa că justiția era doar piciorul elefantului, problema cu care se confruntă fiind de fapt mult mai mare...
Mă apropii de final cu un citat de acum un an și jumătate: "E ușor să fim prinși în evenimentele unei zile sau unei săptămâni. Forțele istoriei acționează la alt nivel, invizibil dar omniprezent, fără răgaz. Trebuie să ne ridicăm ochii și să ne dăm seama că ne așteaptă niște ani dificili pentru noi ca societate, dar că după ieșirea din furtună situația va cunoaște o îmbunătățire substanțială. În 1990 CRIB era tot. În 2000 domina în mod evident. În 2010 a prins un salt util datorită crizei economice, care i-a dat o nouă viață. Acum e deja o umbră a ce-a fost. Va pleca. Dar România va fi bine."
Unde suntem acum?
Disperat precum o viespe rănită de moarte, CRIB țipă, zgârie și încearcă să ordoneze ierarhii irelevant-decrepite. Când lumea în care ai crescut, în care te pregăteai să iei șpagă și să colectezi respect de la sclavi-prin-definiție, e pe cale de dispariție până și aerul ți-e dușman (sau, în imagologia actuală a CRIB, "infiltrat de SRI să-ți intre în plămâni și să-ți asculte astfel telefonul"). În următorul an și jumătate, în măsura în care CRIB își conștientizează slăbiciunile va deveni și hiperactiv, violent chiar în manifestări. Însă nu va fi un robot de desene animate, înalt de 40 de etaje, acționând feroce și eficient ci mai degrabă un suferind de schizofrenie paranoică, murmurând febril într-o celulă despre cum paznicii îi strecoară în mâncare droguri care să-l facă fan al Uniunii Europene, despre cum DNA și SPP au pus camere de luat vederi în pereți și despre cum trebuie urgent să evadeze ca să protejeze tezaurul dacilor de multinaționale. Membrele acestui suferind te pot lovi - însă mintea sa este prea încețoșată pentru a o face într-un mod coerent, care să-i garanteze succesul într-o confruntare.
Viața intelectuală a social-democrației românești este, de câteva luni, scena unei importante dezbateri de înaltă profunzime. Implicațiile sale la nivel național sau internațional nu pot fi subestimate. FIDESZ nu a etalat curiozitatea sa intelectuală pe un subiect similar. PiS lâncezește. Matteo Salvini este, prin comparație, un începător iar Nigel Farage un biet epigon. Reflectorul intelectual al Europei este orientat înspre PSD. Aici, și nu în altă parte, are loc delimitarea ideatică ce va repercuta asupra întregului continent.
Orice sintetizare este prin definiție precară. Dar chiar și astfel, încercând cu scuzele de rigoare să redăm axul central al confruntării doctrinare ce frământă filialele PSD, din Botoșani până în Giurgiu și din Oltenia până la malul mării, întrebarea principală - rotită în zeci de simpozioane, articole, emisiuni TV naționale sau locale, dezbateri publice și mai puțin publice - este:
"Legătura dintre PSD și Liviu Dragnea este bazată pe faptul că el este o ființă SUPREMĂ sau pe faptul că el este o ființă DIVINĂ?"
Observatorul neavizat al frământărilor ideatice din sânul Partidului Social Democrat ar putea fi surprins de faptul că cele două linii de poziționare sunt, de fapt, într-o contradicție profundă. Să ne uităm în dicționarele explicative ale limbii române:
Divin = Provenit de la Dumnezeu. În felul lui Dumnezeu sau al zeilor. În sens figurat: înzestrat cu însușiri cu totul excepționale; minunat (sursa).
Suprem = Cel mai bun. Cel mai mare. Mai presus de toate. Extrem. Ultim. (sursa).
Membrii, votanții și liderii PSD care susțin că Liviu Dragnea este o ființă divină pun, implicit, accentul pe aspectul de unicitate pe care îl reprezintă el pentru istoria partidului. Legătura dintre el și formațiunea politică este, fără a intra în nuanțe gnoseologice, sacră (și nu profană), emoțională, irepetabilă și inaccesibilă celor din afara PSD. Să nu uităm un lucru: contactul cu divinitatea reprezintă pentru oricine un efort de cunoaștere - unul continuu, un marș al lui Sisif marcat de ezitări, eșecuri și reușite de moment. Practic, niciodată un PSD-ist nu va putea să-l înțeleagă pe Liviu Dragnea, să se dea pe sine cu adevărat și în totalitate președintelui partidului. Conexiunea este inefabilă, adică imposibil de pus în cuvinte. Această tensiune superbă din punct de vedere psihologic, în care partidul este alături și lângă Liviu Dragnea dar niciodată capabil să-i cuprindă existența (cum pot oameni mortali să înțeleagă o ființă divină?!) explică frenezia, dinamismul și adulația de care președintele partidului se bucură în partid.
Sau, de fapt, într-o jumătate a sa. Componentele PSD care îl recunosc pe Liviu Dragnea drept o ființă supremă operează pe altă scală de valori și conform unei paradigme de altă natură. Relativizând, ei îl relaționează pe Liviu Dragnea cu restul scenei politice, a istoriei PSD și cu țara în genere (rezervându-i, în mod evident, o indiscutabilă poziție de întâietate). Liviu Dragnea este cel mai bun, reprezintă culminarea unei evoluții istorice și garantul succeselor viitoare. Reper maximal, fără greș sau tăgadă, el este în această lume sau - scuzați noicismul - întru această lume. (Evident că pentru "diviniști" acest lucru reprezintă o blasfemie veritabilă). Supremismul este rațional; dacă devine irațional, se prelinge în divinism. Supremismul cuantifică la scala istoriei; divinismul îl extrage pe Liviu Dragnea din istorie, relaționând istoria la Liviu Dragnea. Supremismul este național și naționalist; divinismul este universal (Dragnea e un fenomen unic pentru umanitate) și, simultan, strict PSD-ist (comunitatea celor cărora s-a revelat în cea mai mare măsură).
(Disputa din interiorul PSD e sugerată de logo. Roșul reprezintă supremismul, albul divinismul).
Întrucât elementele de mai sus au un aer mai degrabă teoretic, să dăm trei demonstrații practice după care câteva concluzii.
1. Când Liviu Dragnea spune că USR-PLUS o să fure frigiderele românilor, oamenii din PSD care îl iubesc pe Liviu Dragnea pentru că el este o ființă divină îl cred fără a procesa gândul. Afirmația lui este un adevăr revelat dar dintotdeauna existent și valabil. Ființa divină nu operează în constrângerile temporale ale muritorilor; implicit USR a furat și va fura întotdeauna frigiderele României, chiar și când USR nu exista sau frigiderele nu fuseseră inventate.
Prin comparație, "supremiștii" (cei care și-ar da viața lui Liviu Dragnea - și în ceea ce privește viața politică, și-au și dat-o - pentru că el este suprem, și nu pentru că ar fi divin) sunt de părere că Liviu Dragnea are dreptate întrucât el deține adevărul în cea mai mare măsură. Orice adevăr este inferior celui al lui Liviu Dragnea. Dacă USR nu urma să fure frigidere, acum că Dragnea a spus-o Uniunea va începe să le fure. Diferența dintre perspective pare minoră, dar e crucială! Dacă mâine Liviu Dragnea spune că ALDE va fura și mai multe aragaze decât ar fura USR, pentru diviniști acest lucru era adevărat și azi (doar că Dragnea a decis să nu-l spună) în timp ce pentru supremiști este clar că între ziua de azi și cea de mâine președintele partidului a obținut informații noi, care-i permit să evalueze cu justețe indiscutabilă situația (nouă) rezultată.
2. Atunci când Liviu Dragnea a făcut afirmația menționată mai sus, el a folosit pluralul "aragaze" în loc de forma uzuală "aragazuri". Din perspectiva diviniștilor, toate dicționarele sunt greșite iar Liviu Dragnea are dreptate (și a avut întotdeauna îndreptate). Prin enunțarea pluralului "aragaze", ființa divină aflată la vârful PSD a redefinit (și chiar, pentru cei atenți la nuanțe, a corectat) gramatica limbii române.
Prin contrast, din perspectiva supremiștilor, prin definiție mai atenți la conflictele dintre Dragnea și oponenții săi, dicționarele au fost manipulate de statul paralel și de către #rezist în secundele ce au urmat declarației președintelui partidului, pluralul substantivului "aragaz" fiind modificat din "aragaze" în "aragazuri" pentru a se da impresia că Liviu Dragnea a comis o eroare.
3. Este evident că, atât prin prisma divinismului cât și a supremismului, Liviu Dragnea va fi candidatul PSD la președinție și va câștiga în mod fulminant turul doi. Dar cum explicăm faptul că în acel tur doi vor exista oameni care vor vota altceva decât Liviu Dragnea? (măcar câțiva).
Supremiștii vor evidenția forțele ostile, tenebroase și întunecate care se opun lui Liviu Dragnea - și care evident vor fi învinse de către acesta. Diviniștii însă vor pune accentul pe omnipotența și omnisciența lui Liviu Dragnea, mai concret pe imposibilitatea cunoașterii depline a voinței sale. El va fi instrumentat existența unui (mic) vot de opoziție față de sine pentru motive care sunt dincolo de capacitatea de cunoaștere a muritorilor - și care vor fi întotdeauna.
În încheiere:
Din afara PSD, este ușor să subestimezi povara pe care o reprezintă Liviu Dragnea pentru partid. Om de inestimabilă acuitate politică, mai popular decât oricare președinte al PSD din istorie, de incomparabilă sănătate psihică, far al moralității și susținător acerb al democrației interne, Liviu Dragnea a setat și setează standarde extrem de înalte pentru prezent și viitor. Temerea diviniștilor este că Liviu Dragnea este pur și simplu superior în totalitate partidului și că acesta (partidul) nu va putea ține pasul cu exigențele impuse de o personalitate plenară, capabilă să emită judecăți infailibile pe subiecte extrem de diverse, de la producția de porumb la rezerva de aur a României și de la inflație la justiție. Această temere este un tremur subtil și plăpând, dar vizibil celor atenți. Este tremurul iubirii față de divinitate - tremurul conștienței propriei inadecvări sau insuficiențe. Supremiștii însă oferă optimism pentru viitor, susținând că legătura dintre partid și Dragnea este temeinică, solidă, sănătoasă și coerentă. De confruntarea dintre aceste două curente ideologice - venerația adolescentină față de zeu și supunerea necondiționată față de geniu - depinde destinul social-democrației românești din lunile următoare.
În această postare voi face referire la un sondaj CURS efectuat recent care surprinde, cred eu, în mod corect o realitate în schimbare și oarecum surprinzătoare, relevată și de alte sondaje. Mă refer la apariția unei diferențe semnificative între Muntenia și Moldova în planul opțiunilor de vot. Este extrem de probabil ca această diferență să se resimtă la europarlamentare și de asemenea dincolo de ele.
Atrag atenția că în acest text, "Muntenia" include și Dobrogea, și București-ul. Această precizare este importantă pentru că aceste zone aparent înclină puternic anti-PSD. În tururile doi ale prezidențialelor din acest mileniu (2004, 2009, 2014) din cele trei circumscripții (Tulcea, Constanța, București), adică în 9 scrutine, candidatul PSD la președinție câștigă o singură dată - în Capitală în 2009.
Chiar și luând acest lucru în calcul, odată ce ne uităm spre alte momente decât turul doi, în trecut diferența dintre Moldova și Muntenia trebuia căutată cu lupa.
La parlamentarele din 2004, de exemplu, scorurile PSD sunt extrem de apropiate:
în Muntenia: 40,4 %
în Moldova: 43,9 %
Și la fel stau lucrurile pentru Alianța DA:
în Muntenia: 34%
în Moldova: 30,9%
O oscilație anti-PSD/pro-ADA în Muntenia, datorită București-ului, nimic special.
În 2009, în primul tur al prezidențialelor, situația rămâne similară, ba chiar cele două regiuni sunt și mai apropiate ca rezultate, oscilația anti-PSD a Bucureștiului fiind și mai puțin evidentă:
Candidat: Muntenia / Moldova (în procente)
Antonescu: 20,5 / 19
Geoană: 35 / 37,2
Băsescu: 31,1 / 30
CURS ne spune că astăzi lucrurile stau cu totul altfel. ALDE, PMP și, din motive evidente, UDMR au scoruri cvasi-identice în cele două regiuni istorice. În rest, diferențe semnificative:
- Pro România are un impact de două ori mai mare în Moldova (11%) decât în Muntenia (5%). Suma cu PSD este fixă, PSD stând foarte bine în Muntenia (44%) dar doar acceptabil în Moldova (36%).
[În România, am ajuns să credem că "36%" e mult. De fapt, înseamnă că doi din fiecare trei oameni din Moldova care intră într-o secție de votare pun ștampila pe altceva decât pe PSD.]
Diferența de 3,5% dintre scorul PSD în cele două regiuni în 2004 sau de 2% în 2009 a devenit de 8% acum.
- O situație similară poate fi văzută pe partea cealaltă a spectrului politic. Suma PNL + (USR+PLUS) e constantă în cele două provincii ale Vechiului Regat, fiind atât în Moldova cât și în Muntenia de 32%. Dar în Moldova Alianța stă mai bine (12%) decât în Muntenia (7%), în contextul în care are o bază validată și puternică de susținere în (masiva concentrație de votanți) București-Ilfov!
Ce avem de fapt aici? Vedem în Moldova un apetit mai mare de susținere al opțiunilor altele-decât-cele-principale. PSD și PNL cumulează 69% în Muntenia, aproape de cota ADA+PSD din 2004, când era 74%.
În Moldova însă, suma PNL+PSD este de doar 56%, cu 18% sub suma ADA+PSD din 2004.
De ce există în Moldova acest apetit?
O ipoteză căreia i-am dat atenție, până să mă aplec cu grijă asupra cifrelor, a fost că în Moldova are loc o schimbare socială cu impact asupra intenției de vot, schimbare datorită fluxului semnificativ de bani dinspre emigranții în Vest (din Muntenia rurală și săracă s-a migrat mult timp la București, nu la Barcelona sau la Torino... iar la București sunt mai puțini bani decât în Occident). Ipoteza era susținută de poziționarea din turul doi al alegerilor din 2014 - subperformanța lui Ponta în Moldova mi s-a părut că se datorează și altor factori decât scandalul din diaspora, factori de natură profundă.
Nu arunc această ipoteză la gunoi, dar am dubii serioase asupra validității ei. Nu e deloc cert că, odată câteva probleme la vârful PSD rezolvate, votanții Pro România din Moldova nu s-ar întoarce la partid. Eventuale antipatii față de PSD nu s-au manifestat virulent, prin "traversarea străzii" ( = trecere la PNL sau USR) ci prin "mutarea la vecin" (Pro România). Scena nu s-a întors cu susul în jos, ci și-a schimbat doar centrul de greutate. Ca să pun problema altfel, totul ține de perspectivă: opoziția luată ca întreg poate opina că, prin comparație cu 2004 sau 2009, a recuperat un pic de teren dar nimic fenomenal; din prisma PSD, Moldova în mod cert nu mai e ce a fost odată.
Mult mai probabil, vorbim de o enervare din ce în ce mai apăsătoare, pentru care plătesc - aproape freud-ian - forțele politice mari. Muntenia are Ford, Renault și București. Transilvania are la dispoziție autostrăzile din Ungaria și o rețea românească de autostrăzi în întregire. Moldova a fost prin comparație ignorată. Creșterea extrem de rapidă a Iași-ului nu are cum să se răsfrângă asupra întregii regiuni.
Nu numai factorii economici contează. Sentimentul de abandon și de frustrare are un impact mai mare asupra comportamentului electoral decât cifre seci din tabele. Din fericire, structura clasei politice din această clipă permite preluarea acestor energii.
Cauzele menționate mai sus - cele cu o bază concretă dar și cele de natură psihologică - nu o să dispară curând. În mod cert, în acest ciclu electoral va mai trebui vorbit despre cum Moldova diferă de Muntenia (cu tot cu București-Ilfov și Dobrogea).
Despre faptul că, în planul susținerii pentru PSD și ALDE, București-ul a ajuns să fie precum restul Munteniei în loc să fie un punct de referință cu totul diferit de restul Vechiului Regat - voi scrie altă dată, în măsura în care și alegerile pentru Parlamentul European vor confirma această mutație.
(Din 1993 până în 2009 inclusiv, în București au avut loc 28 de scrutine de toate felurile, PSD sau candidații săi ocupând primul loc de 8 ori.
Din 2013 până în prezent, în București au avut loc 7 scrutine de toate felurile, PSD sau candidații săi ocupând primul loc de 6 ori.)
Mai jos, când vezi referiri la "scorul de la parlamentare", mă refer la scorul de la Senat. Este un reper mai bun, din punctul meu de vedere, decât scorul de la Camera Deputaților, unde pot fi votate și micuțele organizații/partide care reprezintă minoritățile naționale-altele-decât-cea-maghiară.
67,0% = scorul FSN la alegerile din 1990. Opoziția era atât de slabă că formațiunea politică de pe locul 2 a fost UDMR (!). Da, ăsta e genul de informație cu care atragi atenția la petreceri.
Scorul FSN este atipic de mare, funcționând mai degrabă drept o validare a Revoluției. Artificialitatea fenomenului devine evidentă când ajungem la următoarele parlamentare, care au loc la doi ani și jumătate după aceea, și la care FSN/FDSN primește o palmă zdravănă. Întrucât această postare e organizată de la cel mai bun scor spre cel mai prost, o să ia ceva timp să ajungem la 1992...
45,6% = scorul la parlamentarele din 2016. Ar fi multe de zis aici, dar pornesc de la observația că numărul de voturi primit de PSD nu e șocant de mare (3,22 milioane), însă principalul competitor - PNL - e prins pe picior greșit, obținând doar 20,4% din voturi. Chiar și așa, sunt remarcabile scorurile PSD în locuri în genere în care nu performa de obicei - în special Banat și Crișana.
La nivel istoric, 2016 va fi un reper pentru PSD. Face parte dintr-o epocă atinsă abia în trecere în această postare - cea a USL, Ponta, etc. Epoca aceea, una absolut glorioasă, s-a încheiat. Explic de ce la finalul postării.
37,6% (și ar fi fost mai mult dacă n-ar fi candidat Diaconu) = scorul la europarlamentarele din 2014. Aceste alegeri au loc în acea epocă fertilă și pozitivă pentru PSD, în acel an partidul și candidatul său la prezidențiale plasându-se în jurul cotei de 40% cam tot timpul. Strategic vorbind, PSD a fost marele beneficiar al crizei economice, captând publicuri noi. Partidul a ieșit cu această ocazie dintr-o "migrenă" pe care o detaliez mai jos. Anul 2014 a fost momentul când partidul funcționa cu toate motoarele pornite, opoziția fiind în reorganizare (USR nu exista, PNL și PDL fuzionau) și deci nu extrem de coerentă.
37,1 % = scorul la parlamentare din 2000. Nemulțumirea față de guvernarea CDR canalizează energiile în două direcții: PSD și Vadim. Acest "37,1%" a fost de faptul punctul ultim al unei lungi prăbușiri care a avut loc de-a lungul anului, PSD fiind în primăvară mult peste 40%. Beneficiarul scăderii PSD a fost PRM.
O observație interesantă: PSD obține în 2000 cu opt procente mai puțin decât în 2016 deși primește 800 de mii de voturi în plus. În 2000 prezidențialele aveau loc simultan cu parlamentarele, iar prezența era înaltă.
37,1% = scorul la parlamentarele din 2004. Nicio greșeală de scriere: scorul rămâne identic - un fenomen uluitor, erodarea în timpul guvernării fiind un fenomen natural. De ce zero erodare? România intră în NATO, face pași mari spre intrarea în UE (o mare parte din publicul anti-PSD este calmat), veniturile cresc fără inflație, dar opoziția se reorganizează, partidul începe să apese greu pe grumazul societății și acuzațiile de corupție la adresa lui Adrian Năstase costă. Însă doar în turul doi al prezidențialelor, întrucât la parlamentare PSD depășește Alianța DA.
35-38% = scorul PSD conform CURS și Sociopol în a doua jumătate a anului trecut.
34,2 % = scorul la parlamentarele din 2008. Nu pare senzațional de fel, în bine sau în rău, dar de fapt marchează cea mai slabă performanță în număr de voturi (2,35 milioane) pentru PSD la parlamentare din istoria sa. Fiind primele parlamentare separate de prezidențiale, nici alte partide nu au fost incredibil de performante - de aceea scorul în procente e acceptabil. Perioada 2005-2009 marchează totuși un punct slab al istoriei PSD, partidul pierzând viteză datorită competiției PDL, un partid cu structuri puternice și un lider (atunci) popular. Voi numi în continuare această epocă "migrena PSD".
32-33% = scorul PSD conform CURS și Sociopol în această iarnă.
31,1% = scorul la europarlamentarele din 2009. Parte din "migrena PSD".
28-29% = scorul PSD conform IMAS de-a lungul anului trecut.
28,3% = scorul la parlamentarele din 1992. Pare puțin, dar a fost suficient pentru locul unu. Între parlamentarele precedente (1990) și acestea are loc o prăbușire gigantică a intenției de vot pentru putere, FSN rupându-se în două (tabăra Iliescu și tabăra Roman) și pierzând milioane și milioane de votanți. Se poate afirma că alegerile din 1992 sunt primele scrutine propriu-zise de după Revoluție...
23,1% = scorul la europarlamentarele din 2007. Parte din "migrena PSD".
23,1% = scorul la parlamentare din 1996. După 6 ani și jumătate de guvernare non-stop, PSD (pe atunci PDSR) era ronțăit de aliați. PRM, PUNR, PS și PSM obțin 13% cumulat.
21,5% = scorul PSD conform IMAS acum. Ultimul reper din această postare. Mai jos nu se poate. Hic sunt dragones. OK, tehnic vorbind, într-un sondaj din 1997 PSD a fost mai jos de atât, dar atunci până la alegeri mai erau ani și ani de zile..
(imaginea aparține Europa FM)
Cum de s-a ajuns la acest "21,5%"? Votanții n-au dispărut - doar s-au reorientat. În mod cumva ironic, principalii comunicatori (Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu) sunt mai adaptați PSD-ului din anii '90, un partid cu o susținere puternică din partea proletariatului și mediului rural din Vechiul Regat, decât formațiunii politice așa cum a fost ea post-criză, cârmită de Ponta spre un public nițeluș mai sofisticat și aflat peste tot în România. Votantul PSD de până mai ieri - azi fan Pro România sau ALDE - este un birocrat burghez de cam 50-60 de ani, cu studii superioare realizate la o universitate mediocră, care locuiește într-un orășel mic (Pașcani sau Slatina dar și Câmpia Turzii) și care vrea să arate la nunta verișorilor pozele făcute la all-inclusive în Turcia. Este jenant pentru el ca, în zâmbetele ironice ale rudelor, să fie nevoit să lase telefonul jos și să dea explicații cu privire la OUG-uri, gafele lui Dăncilă sau alte năzbâtii. Altfel spus, o bună parte din votanții PSD-de-până-mai-ieri sunt oameni cu un puternic simț al propriei valori, elite în mediile pe care le frecventează, deseori respectați ("se descurcă!" / "e om de cuvânt, mi-a promis că mă ajută la chestia aia cu primăria și așa a fost!") și foarte sociabili, extrem de prezenți, vizibili și simpatizați în comunitate. Sensibili la știrbirea propriei imagini, ei derivau plăcere și mândrie din faptul că aparțineau, trup și suflet, PSD - mai ales când "PSD" însemna "Năstase" sau "Ponta", persoane cu un grad înalt de sofisticare prin comparație cu Liviu Dragnea. Această plăcere a dispărut. Teodor Tiță pune punctul pe i când scrie (și mi se pare extrem de relevant că și el pune problema în termeni de 'jenă') : "deși asistăm la o răcire a relațiilor PSD cu un anumit segment de electorat, acești oameni nu merg însă prea departe. Rămîn în sfera de influență pesedistă, însă nu mai doresc să fie asociați cu Liviu Dragnea și mica lui camarilă. I-am numit, deloc peiorativ, pesediști jenați. Votanți care, în mare, sînt de acord cu liniile politice majore ale PSD, însă au obosit să fie făcuți părtași la tot felul de decizii sau situații moralmente dubioase. Nu vor să fie văzuți făcînd scut în jurul unui condamnat penal, nu vor să fie văzuți ca antioccidentali militanți și nici ca retrograzi. Nu vor să fie complici și nici nu se regăsesc în discursul Opoziției. Aleg, după gust, surogate sau avataruri ale PSD care îi fac să fie mai puțin responsabili pentru eșecurile PSD."
Nu exclud deloc ideea ca ei până la urmă să se reîntoarcă la partid, caz în care la europarlamentare scorul PSD va începe cu "3". Altfel, partidul va rămâne cu rețelele rurale, într-o continuă dezagregare din motive demografice și economice, precum și cu publicul eurofob, foarte vârstnic și amar de peste tot din România. Destul pentru intrarea în Parlament - nu și pentru preluarea puterii. Presiunile la care este supus PSD - nu cele identificate public de comunicatori, ci altele, de natură socială, economică și culturală - sunt colosale. Nu pot decât să-mi imaginez stupefacția viitoarei conduceri a partidului când, odată luând hățurile, va conștientiza în mod acut că ani și ani de zile partidul n-a avut nicio direcție, viziune sau plan, și că totul trebuie regândit aproape de la zero.
