Se dă Toto - "Africa", link aici.
Versuri în română (traducerea și adaptarea îmi aparțin):
"E seară și aud ecoul tobelor
Dar ea aude numai șoaptele unei conversații
Ea vine cu zborul de 12:30
Aripile luminate de lună reflectă stelele care mă ghidează spre salvare
Am oprit un bătrânel pe drum
Sperând să aud cuvinte pierdute sau vechi melodii
El s-a întors spre mine de parcă vroia să spună 'Grăbește-te, băiete, te așteaptă'
O să fie nevoie de mai multe lucruri ca să mă îndepărtez de tine
Nici măcar o sută de bărbați n-ar fi de ajuns
Binecuvântate să fie ploile din Africa
O să-mi rezerv timp să facem lucrurile pe care nu le-am putut face
Câinii sălbatici latră în noapte
Sunt neliniștiți, caută companie
Știu că trebuie să fac ce e corect
Precum Kilimanjaro-ul se ridică deasupra Serengeti-ului, ca un Olimp,
Caut să vindec ce e înăuntrul meu; sunt speriat de ce am devenit."
(repetiții, refren, etc.)
Pastișa 1 - Vox Publica/CriticAtac, varianta de stânga-exclusiv-feminism:
"Asistăm aici la o narațiune bazată pe privilegiu economic și cultural. Un membru al clasei exploatatoare își așteaptă partenera întru erotism, ea urmând să sosească cu un avion. Banii cu care s-a achiziționat acel bilet provin ... de unde? Păi sunt fie rezultatul unei moșteniri, adică a unui privilegiu nemeritat, transferat pe cale familială, sau sunt rezultatul unor speculații financiare care au distrus viețile a sute de mii de muncitori onești. Nu știm precis, și asta pentru că sursa sumei este trecută sub tăcere, un exemplu clasic de ipocrizie și nesimțire-prin-omisiune.
Restul strofelor detaliază lipsa de considerație a celor 1% din vârful piramidei pentru cei care i-au îmbogățit cu sudoarea frunții lor. Regăsim astfel căutarea fadă a exotismului în contextul ignorării inegalităților sociale grave din spațiul african (discuția cu omul în vârstă); incapacitatea personajului principal masculin de a jongla cu realitățile dure ale lumii postindustriale este sugerată de faptul că nu îi este satisfăcută dorința superficial-consumeristă.
"Ploile din Africa" sunt în mod clar o aluzie la încălzirea globală care cauzează modificări catastrofice ale climatului, aspect subliniat de comportamentul bizar al câinilor (adică inclusiv fauna suferă). Personajul principal își afișează superioritatea educațională cu referințe complexe la geografia Africii de Est sau la Grecia antică - oare s-a gândit el câți copii nu au acces la un sistem educațional care să le permită să obțină măcar o zecime din cunoștințele sale?
Șocat de descoperirile implicite, personajul principal se retrage la final într-o meditație interioară ("Caut să vindec ce e înăuntrul meu; sunt speriat de ce am devenit"), încercând de fapt să re-evalueze coordonatele pe baza cărora percepe inegalitățile flagrante ale capitalismului.
Suntem sceptici apropo de șansele sale de a ajunge la nivelul de alfabetizare politică necesar atingerii unui grad adecvat de conștientizare a problemelor lumii contemporane."
Pastișa 2 - USL-până-la-capăt
"Cântecul este o metaforă pentru eșecul lui Traian Băsescu. Singur, hăituit de iluzia dragostei care a fost și care poate va fi, el se intersectează oniric cu măsuri din trecutul său politic (bătrânelul = aluzie la tăierea pensiilor, câinii = trecutul său de primar al Capitalei). Printre emoții se află: dorința de a fi salvat ("stelele care mă ghidează spre salvare") și regretarea faptului că s-a concentrat excesiv pe politică mai degrabă decât pe consumarea pasiunii ("O să-mi rezerv timp să facem lucrurile pe care nu le-am putut face").
Este simpatică referința la Olimp, adică la porecla lui Băsescu, "Zeus". Să nu uităm că muntele Kilimanjaro e menționat pentru că are zăpadă veșnică la vârf - o aluzie la chelia fostului președinte.
Cheia întregului text este ultimul vers, încărcat de suferință ("Caut să vindec ce e înăuntrul meu; sunt speriat de ce am devenit"). Poetul sugerează că Traian Băsescu ar putea regreta suferințele cauzate poporului român - această linie de gândire este, evident, o licență poetică."
Pastișa 3 - Ion Cristoiu
"Fiind un jurnalist bătrân, cu multă experiență, eu nu mă las păcălit de faptul că acest cântec are trei strofe. Prima e menită să atragă atenția publicului, să 'fure ochiul' cum se zice în popor. Cei mai deștepți ar cădea în capcana să creadă că prima și ultima nu contează, și că în consecință trebuie să se uite la a doua.
Greșit!
Numai strofa a treia contează.
Până și niște copii înțeleg referința la binomul SRI-DNA ("Câinii sălbatici latră în noapte /
Sunt neliniștiți, caută companie") și la afirmațiile acestora către public ("Știu că trebuie să fac ce e corect"). Forța lor colosală ("Precum Kilimanjaro-ul" / "ca un Olimp") este dublată de faptul că acești oameni conștientizează cât de mult rău au făcut doamnei Elena Udrea, câștigătoarea morală a alegerilor prezidențiale din 2014 și care, dacă nu s-ar fi furat voturi, ar fi ajuns în turul decisiv și apoi Președintele României ("Caut să vindec ce e înăuntrul meu; sunt speriat de ce am devenit")."
Pastișa 4 - feminism:
"În 16 versuri există doar două referințe la personajul de sex feminin. Prima este într-un context negativ ("Dar ea aude numai șoaptele unei conversații") prin contrast cu prezumata superioritate auditivă a masculului, care aude în integralitate zgomotul tobelor. Textul este aici nu numai discriminatoriu ci și greșit din punct de vedere științific.
A doua referire la personajul de sex feminin este în contextul dezumanizării sale ("Ea vine cu zborul de 12:30", la fel de bine se putea vorbi și de un colet, nu există un atribut măcar menționat în trecere în legătură cu ea).
Astfel, femeia există în cântec strict ca suport pentru manifestarea complexelor masculului, acesta temându-se să-i identifice trăsături relevante tocmai datorită faptului că se simte amenințat de superioritatea femeii.
În mod sexist și greșit din punct de vedere antropologic, se prezumă că un localnic de sex masculin ar fi păstrătorul tradițiilor culturale și identitare ("Am oprit un bătrânel pe drum / Sperând să aud cuvinte pierdute sau vechi melodii") în realitate acest rol fiind jucat în toate culturile de pe glob de către femei.
Cântecul este, în concluzie, nememorabil, reprezentând un exemplu clasic de patriarhat primitiv de sorginte occidentală."
Pastișa 5 - dacofilia:
"Cântecul reprezintă un mijloc cifrat de a arăta locația pietrei magice Edea Aseon Bocs Șpc, al cărei nume este ascuns în acrostih (prima literă din fiecare vers). Să ne reamintim că muntele Kilimanjaro, menționat în cântec, a fost creat în zona Serengeti a Africii (sau, cum îi spuneau dacii, Dacia Sudică) la comanda lui Scorillo cu o sută cincizeci de ani înaintea sosirii trupelor romane în Dacia Primă, adică teritoriul cunoscut în mod incorect drept Dacia, și care de fapt reprezenta doar vatra inițială a Marii Civilizații Dacice.
Autorul evidențiază cu un lirism sfâșietor, în sine amintind de talentul dacilor care au compus Hamlet, Biblia și Magna Carta, următoarele lucruri:
- piatra magică este sub pământ (de aceea poetul aude tobe, dar ea/piatra "aude" doar șoapte, adică reverberațiile tobelor de aur ale dacilor);
- trebuie săpat 12 metri și 30 de centimetri, reamintim celor care vizitează blogul nostru pentru prima dată că dacii au inventat metrul, furat după aceea cu samavolnicie de occidentali;
- locația pietrei e încărcată cu misticism, fiind vorba de o parcare sau un teren viran plin cu câini ("Câinii sălbatici latră în noapte / Sunt neliniștiți, caută companie"); reamintim cititorilor mai uituci că dacii sunt civilizația care a domesticit unii lupi creând astfel câinii, nu că ar fi avut nevoie;
- trebuie săpat noaptea ("stelele care mă ghidează spre salvare" sunt Belzica Mare și Belzica Mică, descoperite de Deceneu dar din nefericire absente de pe hărțile stelare actuale datorită prăbușirii nivelului de cunoaștere științifică a umanității după Adormirea Dacilor);
- textul conține toate indiciile necesare, nu mai e nevoie de "cuvinte pierdute sau vechi melodii", căci 'Grăbește-te, băiete, [piatra magică] te așteaptă';
- piatra are puteri meteorologice, "Binecuvântate să fie ploile din Africa" e o aluzie la apariția Saharei, cauzată în exclusivitate de faptul că după Adormire dacii n-au mai folosit piatra magică pentru a reglementa activitatea forțelor naturii;
- tragedia în care se regăsește azi România din cauza influențelor non-dacice e punctată la final: "Caut să vindec ce e înăuntrul meu; sunt speriat de ce am devenit";
- cântecul conține imbolduri ("Știu că trebuie să fac ce e corect"), indicații cu privire la timpul îndelungat necesar găsirii locației pietrei magice ("O să-mi rezerv timp să facem lucrurile pe care nu le-am putut face") dar și în legătură cu atractivitatea pietrei ("O să fie nevoie de mai multe lucruri ca să mă îndepărtez de tine").
Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.
Faceți căutări pe acest blog
sâmbătă, 18 iulie 2015
marți, 7 iulie 2015
Grecia în trei imagini
Să separăm puțin datoria de deficit.
Să zicem că ești pe zero. Câștigi 2000 de euro pe lună și cheltuiești 2500 -> deficitul e 500.
Statele în genere pot obține creditare destul de ușor. Un stat va găsi o instituție de la care să împrumute cei 500 de euro, cu dobândă. Deficite noi (300 în luna următoare, de exemplu) măresc volumul datoriei care devine 500+300+dobânzi, și tot așa.
Ambii termeni sunt cel mai bine exprimați în relație cu Produsul Intern Brut - o sumă anume poate fi imensă pentru Malta dar infimă pentru SUA.
Iată cum a evoluat datoria Greciei prin relație cu PIB-ul, an cu an:
Creșterea datoriei e aproape neîntreruptă.
Pentru deficite, calculate an cu an, e nevoie de două imagini. Prima ocupă perioada din 1970 până în 2009. Atenție la cât de sus e cota zero...
... și una de atunci și până acum:
Din 1975 Grecia e democrație. De atunci înregistrează 40 de ani consecutivi de deficite. Dar deficitele nu au dus la reducerea datoriei ( = "avem cheltuieli mari pentru că plătim ratele la datorie"), și asta pentru că din 1980 încolo datoria e în creștere. Deficitele creează datorie ( "veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, deci hai să ne împrumutăm") iar datoria contribuie la deficit ("dobânzile la împrumuturi reprezintă și ele o cheltuială"). Tot exercițiul a fost un nonsens în plan bugetar: modul în care au fost folosite sumele împrumutate, adică datoriile, n-a dus la echilibrarea situației economice anuale, adică nu au mărit veniturile încât măcar să țină pasul cu cheltuielile.
În speța de azi, dispariția totală și imediată a tuturor datoriilor nu ar rezolva nimic. Luând o ipostază generică (detalii mai jos), economia greacă ar continua să fie pe deficit, în 8-10 ani ajungând iarăși la datorii de 100% din PIB iar în 15-20 ani ajungând din nou exact unde e acum.
De ce? Existau termeni relaxați ai parteneriatului social, dar un element important nu e (încă) luat în calcul nici de troică, nici de Syriza:
Economia greacă nu era pregătită pentru sfârșitul de secol XX și în niciun caz pregătită pentru mileniul 3. Ca să-l citez pe Ricardo Haussman, "Grecia exportă fructe, ulei de măsline, tutun, bumbac neprocesat și petrol rafinat" - nefiind foarte competitivă datorită salariilor bune și birocrației... "Grecia nu produce produse chimice, electronice sau mașinării"... "Din fiecare $10 produși pe glob în industria IT, în Grecia e un cent." Turismul e performant dar taxat într-o mică măsură. O structură similară aveau economiile europene acum 200 de ani, așa sunt multe economii africane acum. Dar productivitatea și veniturile la buget vor fi în consecință. Portugalia are o datorie de 130% din PIB, Italia de 132% dar nu atrag atenția ca Grecia, asta pentru că sunt țări un pic (Portugalia) sau mai mult (Italia) adaptate ca structură a economiei la epoca în care trăim.
Poți să ai o economie exact pe tiparul grec și să o duci bine (deficite mici sau non-existente, datorie controlabilă), dar nu cu beneficiile, așteptările și serviciile sociale la standarde europene sau măcar la cote apropiate de ele. Bahamas nu e Olanda, Guineea Ecuatorială nu e Austria și Trinidad-Tobago nu e Germania. Cele trei țări non-europene identificate în fraza anterioară au valorile ale PIB/locuitor foarte apropiate de cel al Greciei...
În malaxor intră și circumstanțe punctuale care produc cercuri vicioase.
De exemplu: șomajul imens reduce contribuțiile la sistemul de pensii, care din acest motiv e în mare suferință.
De exemplu: 88% din sutele de mii de greci care au părăsit țara în ultimii ani sunt absolvenți de facultate (detalii), exact oamenii care ar putea contribui cel mai rapid la refacerea economiei.
De exemplu: datorită subfinanțării sistemelor publice în ultimii ani s-a întărit următoarea paradigmă: "în Grecia oamenii încearcă să nu-și plătească impozitele pentru că simt că primesc servicii publice de foarte proastă calitate", după cum zice un fost șef al Fiscului grec.
Un cerc vicios este și venirea la putere a Syriza. Având în vedere condițiile date și menționate mai sus, nu există forță politică mai adecvată ca discurs electoral și mai nepotrivită în plan economic pentru a conduce Grecia în acest moment. Viziunea ideologică a Syrizei - în sine un subiect foarte complex - e concentrată în plan economic pe redistribuire, stabilitate socială, investiții publice și servicii garantate tuturor ariilor dezavantajate ale societății. Syriza ar fi la ea acasă într-o țară cu datorie mică și în care mărimea deficitelor ar fi irelevantă.
Datorie mică = se pot lua împrumuturi, creditorii nu fug de tine.
Deficitele nu contează = datele economice nu trebuie monitorizate cu grijă, lună după lună, an după an.
Grecia e exact pe dos.
Ce am scris mai sus e dovedit în practică. De când a preluat puterea Syriza a întreprins o luptă fenomenală cu creditorii internaționali apropo de datorie, dar a ignorat aspectul deficitelor, de exemplu reangajând 13 mii de bugetari concediați anterior (în mod curios desființând evaluările anuale și promovările pe bază de merit...), reînființând poliția locală și televiziunea publică, în genere încercând să se comporte de parcă situația fiscală era cea pe care o doreau și nu cea pe care o aveau. Reforma fiscului grec, de altfel, a fost ignorată întrucât are efect doar asupra deficitelor. Faptul că există multe măsuri de stânga pe care în mod surprinzător Syriza nu le-a luat poate fi explicat și astfel: respectivele măsuri ar fi avut impact doar în sensul reducerii deficitelor (irelevant pentru Syriza), nu și în sensul reducerii datoriei (crucial pentru Syriza).
Legat de datorie: marțea trecută trebuiau date 1,6 miliarde euro, ei bine pe 20 iulie trebuie date 2,1 miliarde, pe 20 august trebuie date 3 miliarde (mulțumesc Tarot Politic pentru acest link).
Mai sus scriam despre o ipostază generică. Syriza, însă, nu e o ipostază generică sau oarecare. În clipa unei dispariții ipotetice a tuturor datoriilor, are nevoie să facă noi împrumuturi pentru a-și confirma identitatea ideologică în plan economic. Banii trebuie să vină din afară. Și, pentru a îndeplini țintele Syriza simultan cu o modernizare a economiei e nevoie de foarte, foarte mulți bani.
Surse: financemymoney, Reuters, tradingeconomics
Să zicem că ești pe zero. Câștigi 2000 de euro pe lună și cheltuiești 2500 -> deficitul e 500.
Statele în genere pot obține creditare destul de ușor. Un stat va găsi o instituție de la care să împrumute cei 500 de euro, cu dobândă. Deficite noi (300 în luna următoare, de exemplu) măresc volumul datoriei care devine 500+300+dobânzi, și tot așa.
Ambii termeni sunt cel mai bine exprimați în relație cu Produsul Intern Brut - o sumă anume poate fi imensă pentru Malta dar infimă pentru SUA.
Iată cum a evoluat datoria Greciei prin relație cu PIB-ul, an cu an:
Creșterea datoriei e aproape neîntreruptă.
Pentru deficite, calculate an cu an, e nevoie de două imagini. Prima ocupă perioada din 1970 până în 2009. Atenție la cât de sus e cota zero...
... și una de atunci și până acum:
Din 1975 Grecia e democrație. De atunci înregistrează 40 de ani consecutivi de deficite. Dar deficitele nu au dus la reducerea datoriei ( = "avem cheltuieli mari pentru că plătim ratele la datorie"), și asta pentru că din 1980 încolo datoria e în creștere. Deficitele creează datorie ( "veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, deci hai să ne împrumutăm") iar datoria contribuie la deficit ("dobânzile la împrumuturi reprezintă și ele o cheltuială"). Tot exercițiul a fost un nonsens în plan bugetar: modul în care au fost folosite sumele împrumutate, adică datoriile, n-a dus la echilibrarea situației economice anuale, adică nu au mărit veniturile încât măcar să țină pasul cu cheltuielile.
În speța de azi, dispariția totală și imediată a tuturor datoriilor nu ar rezolva nimic. Luând o ipostază generică (detalii mai jos), economia greacă ar continua să fie pe deficit, în 8-10 ani ajungând iarăși la datorii de 100% din PIB iar în 15-20 ani ajungând din nou exact unde e acum.
De ce? Existau termeni relaxați ai parteneriatului social, dar un element important nu e (încă) luat în calcul nici de troică, nici de Syriza:
Economia greacă nu era pregătită pentru sfârșitul de secol XX și în niciun caz pregătită pentru mileniul 3. Ca să-l citez pe Ricardo Haussman, "Grecia exportă fructe, ulei de măsline, tutun, bumbac neprocesat și petrol rafinat" - nefiind foarte competitivă datorită salariilor bune și birocrației... "Grecia nu produce produse chimice, electronice sau mașinării"... "Din fiecare $10 produși pe glob în industria IT, în Grecia e un cent." Turismul e performant dar taxat într-o mică măsură. O structură similară aveau economiile europene acum 200 de ani, așa sunt multe economii africane acum. Dar productivitatea și veniturile la buget vor fi în consecință. Portugalia are o datorie de 130% din PIB, Italia de 132% dar nu atrag atenția ca Grecia, asta pentru că sunt țări un pic (Portugalia) sau mai mult (Italia) adaptate ca structură a economiei la epoca în care trăim.
Poți să ai o economie exact pe tiparul grec și să o duci bine (deficite mici sau non-existente, datorie controlabilă), dar nu cu beneficiile, așteptările și serviciile sociale la standarde europene sau măcar la cote apropiate de ele. Bahamas nu e Olanda, Guineea Ecuatorială nu e Austria și Trinidad-Tobago nu e Germania. Cele trei țări non-europene identificate în fraza anterioară au valorile ale PIB/locuitor foarte apropiate de cel al Greciei...
În malaxor intră și circumstanțe punctuale care produc cercuri vicioase.
De exemplu: șomajul imens reduce contribuțiile la sistemul de pensii, care din acest motiv e în mare suferință.
De exemplu: 88% din sutele de mii de greci care au părăsit țara în ultimii ani sunt absolvenți de facultate (detalii), exact oamenii care ar putea contribui cel mai rapid la refacerea economiei.
De exemplu: datorită subfinanțării sistemelor publice în ultimii ani s-a întărit următoarea paradigmă: "în Grecia oamenii încearcă să nu-și plătească impozitele pentru că simt că primesc servicii publice de foarte proastă calitate", după cum zice un fost șef al Fiscului grec.
Un cerc vicios este și venirea la putere a Syriza. Având în vedere condițiile date și menționate mai sus, nu există forță politică mai adecvată ca discurs electoral și mai nepotrivită în plan economic pentru a conduce Grecia în acest moment. Viziunea ideologică a Syrizei - în sine un subiect foarte complex - e concentrată în plan economic pe redistribuire, stabilitate socială, investiții publice și servicii garantate tuturor ariilor dezavantajate ale societății. Syriza ar fi la ea acasă într-o țară cu datorie mică și în care mărimea deficitelor ar fi irelevantă.
Datorie mică = se pot lua împrumuturi, creditorii nu fug de tine.
Deficitele nu contează = datele economice nu trebuie monitorizate cu grijă, lună după lună, an după an.
Grecia e exact pe dos.
Ce am scris mai sus e dovedit în practică. De când a preluat puterea Syriza a întreprins o luptă fenomenală cu creditorii internaționali apropo de datorie, dar a ignorat aspectul deficitelor, de exemplu reangajând 13 mii de bugetari concediați anterior (în mod curios desființând evaluările anuale și promovările pe bază de merit...), reînființând poliția locală și televiziunea publică, în genere încercând să se comporte de parcă situația fiscală era cea pe care o doreau și nu cea pe care o aveau. Reforma fiscului grec, de altfel, a fost ignorată întrucât are efect doar asupra deficitelor. Faptul că există multe măsuri de stânga pe care în mod surprinzător Syriza nu le-a luat poate fi explicat și astfel: respectivele măsuri ar fi avut impact doar în sensul reducerii deficitelor (irelevant pentru Syriza), nu și în sensul reducerii datoriei (crucial pentru Syriza).
Legat de datorie: marțea trecută trebuiau date 1,6 miliarde euro, ei bine pe 20 iulie trebuie date 2,1 miliarde, pe 20 august trebuie date 3 miliarde (mulțumesc Tarot Politic pentru acest link).
Mai sus scriam despre o ipostază generică. Syriza, însă, nu e o ipostază generică sau oarecare. În clipa unei dispariții ipotetice a tuturor datoriilor, are nevoie să facă noi împrumuturi pentru a-și confirma identitatea ideologică în plan economic. Banii trebuie să vină din afară. Și, pentru a îndeplini țintele Syriza simultan cu o modernizare a economiei e nevoie de foarte, foarte mulți bani.
Surse: financemymoney, Reuters, tradingeconomics
sâmbătă, 4 iulie 2015
Grecia - detalii din sondaje despre referendumul de mâine
1. Iată cum stau lucrurile acum în Grecia conform unui sondaj realizat de Public Issue, de marți până joi, la comanda Syriza. Sondajele realizate de-a lungul săptămânii de alte firme arată rezultate asemănătoare. Am dubii că rezultatele sondajului Public Issue au fost fabricate sau manipulate. Dacă lucrurile ar sta așa, Syriza e într-o situație extrem de dificilă.
Mulțumesc lui Matei Conovici pentru link.
Mic aide-memoire:
DA = de acord cu propunerile Comisiei Europene / Băncii Centrale Europene / FMI.
NU = împotrivă. Tsipras & Syriza susțin acest răspuns.
Cele două opțiuni au o susținere egală:
DA 42,5% NU 43%
Dacă adăugăm și indecișii care înclină totuși spre un punct de vedere se ajunge ... tot la egalitate.
Electoratele partidelor. Tabăra "DA" reunește votanții partidelor tradiționale de centru-stânga și centru-dreapta, precum și fărâme importante de la ceilalți (27% din votanții Zorilor Aurii, 15% din votanții KKE - Partidului Comunist, etc).
Tabăra "NU" e o alianță tip potcoavă între electoratele următoare: Syriza, comuniștii din KKE, Zorii Aurii (extrema dreaptă) și ANEL, aliații de dreapta ai Syrizei.
Vârstă: cu cât respondentul e mai tânăr cu atât mai mari șanse să voteze "NU". Tabăra "DA" câștigă doar în rândul celor cu vârsta peste 55 de ani. Practic, în rândul oamenilor aflați la vârste productive dezolarea cu privire la austeritate domină. Acest lucru e important, întrucât exact de aceștia are nevoia economia greacă pentru a-și reveni.
Cel puțin 15% din cei cu vârsta între 25 și 54 de ani sunt indeciși.
Educație. Tabăra "DA" câștigă la studii primare și studii superioare. Tabăra "NU" câștigă la studii medii. Ceea ce îi include și pe studenți.
În citirea informației de mai sus merită luat în calcul că mulți din oamenii cu studii superioare deja au răspuns situației prin emigrare în ultimii ani (conform legislației grecești diaspora nu votează). Unii însă se întorc în Grecia doar pentru a vota (detalii).
Profil profesional. Tabăra "DA" se bazează în principal pe susținerea pensionarilor, patronilor și liberilor profesioniști. Toate celelalte segmente ale societății înclină spre "NU". Tabăra "DA" are totuși forță datorită numărului semnificativ de oameni care votează "DA" deși majoritatea celor din grupul lor socio-profesional votează "NU":
angajați la stat DA 31%, NU 58%
angajați la privat DA 31%, NU 54%
șomeri DA 26%, NU 51%.
Aici este un mic izvor de speranță pentru tabăra "NU". Imaginează-ți un birou de corporație sau de instituție a statului, nu contează, în care cinci sau șase oameni votează "NU" iar trei votează "DA". În discuțiile despre referendum cei din tabăra "NU" au superioritatea numerică și, deci, potențialul de a persuada mai ușor pe ceilalți, aflați în minoritate, decât ar putea minoritatea să-i convingă pe ei. ("Doisprezece oameni furioși" este, totuși, doar un film artistic).
Gen sau mediu de rezidență (urban/rural). Nu sunt factori relevanți, în sensul în care nu există o susținere mai mare pentru "DA" sau pentru "NU" în interiorul vreunei subcategorii.
E referendumul de fapt despre abandonarea euro? Nesurprinzător cei din tabăra "DA" cred acest lucru. O cincime din votanții Syriza, o treime din electoratul ANEL și o zecime din electoratul Zorilor Aurii votează "NU" și, în același timp, cred că referendumul nu este despre abandonarea euro. Aceștia sunt oamenii care pot ezita în mod decisiv.
Estimări. 56% cred că rezultatul va fi strâns, 33% cred că va fi o victorie la o distanță clară.
50% cred că tabăra "DA" va câștiga, 39% cred că tabăra "NU" va câștiga.
Cel puțin o zecime din cei care votează "NU" cred că votul lor va fi în minoritate...
Indice. Public Issue a pus și o serie de patru întrebări care sondează opinia respondenților despre referendum (iată-le aici). Ei estimează că acest lucru arată o susținere pentru tabăra "DA" de 47,5% și pentru tabăra "NU" de 42%, o diferență semnificativă față de rezultatele întrebării directe cu privire la cum s-ar vota la referendum (întrebare care, reamintesc, arăta o egalitate).
Această inițiativă inventivă a Public Issue e relevantă pentru că, pentru că...
2. Referendumul din Grecia are loc în contextul unei crize mai largi a sondajelor de opinie care au drept subiect politica. Fenomenul bubuie de cam un an, nu peste tot dar în multe locuri: România (turul doi al prezidențialelor), Israel (parlamentare), Polonia (primul tur al prezidențialelor), Marea Britanie (parlamentare), Danemarca (parlamentare, într-o bună măsură). Culturi și scene politice foarte diferite, teme variate dar același fenomen:
Cvasi-egalități prezentate de toate sondajele din ultimele zile de dinainte de vot se metamorfozează în ziua votului în victorii decisive (mai mari decât marja de eroare) pentru o tabără - de obicei dreapta, niciodată stânga.
Uneori există și sub-varianta mai serioasă, în care omul sau partidul X credea că e pe cale să câștige confortabil numai ca să descopere în ziua votului că a pierdut...
Precizez că nu e vorba de exit poll-uri, ci de sondajele realizate înainte de ziua votului. Mai pe românește nu e vorba de fraudă.
Public Issue știe că această problemă există și de aceea încearcă să identifice fenomenul înainte de apariția lui cu acele întrebări adiționale de la sfârșitul punctului 1. Să vedem dacă se poate lucra pe o asemenea bază.
Mulțumesc lui Matei Conovici pentru link.
Mic aide-memoire:
DA = de acord cu propunerile Comisiei Europene / Băncii Centrale Europene / FMI.
NU = împotrivă. Tsipras & Syriza susțin acest răspuns.
Cele două opțiuni au o susținere egală:
DA 42,5% NU 43%
Dacă adăugăm și indecișii care înclină totuși spre un punct de vedere se ajunge ... tot la egalitate.
Electoratele partidelor. Tabăra "DA" reunește votanții partidelor tradiționale de centru-stânga și centru-dreapta, precum și fărâme importante de la ceilalți (27% din votanții Zorilor Aurii, 15% din votanții KKE - Partidului Comunist, etc).
Tabăra "NU" e o alianță tip potcoavă între electoratele următoare: Syriza, comuniștii din KKE, Zorii Aurii (extrema dreaptă) și ANEL, aliații de dreapta ai Syrizei.
Vârstă: cu cât respondentul e mai tânăr cu atât mai mari șanse să voteze "NU". Tabăra "DA" câștigă doar în rândul celor cu vârsta peste 55 de ani. Practic, în rândul oamenilor aflați la vârste productive dezolarea cu privire la austeritate domină. Acest lucru e important, întrucât exact de aceștia are nevoia economia greacă pentru a-și reveni.
Cel puțin 15% din cei cu vârsta între 25 și 54 de ani sunt indeciși.
Educație. Tabăra "DA" câștigă la studii primare și studii superioare. Tabăra "NU" câștigă la studii medii. Ceea ce îi include și pe studenți.
În citirea informației de mai sus merită luat în calcul că mulți din oamenii cu studii superioare deja au răspuns situației prin emigrare în ultimii ani (conform legislației grecești diaspora nu votează). Unii însă se întorc în Grecia doar pentru a vota (detalii).
Profil profesional. Tabăra "DA" se bazează în principal pe susținerea pensionarilor, patronilor și liberilor profesioniști. Toate celelalte segmente ale societății înclină spre "NU". Tabăra "DA" are totuși forță datorită numărului semnificativ de oameni care votează "DA" deși majoritatea celor din grupul lor socio-profesional votează "NU":
angajați la stat DA 31%, NU 58%
angajați la privat DA 31%, NU 54%
șomeri DA 26%, NU 51%.
Aici este un mic izvor de speranță pentru tabăra "NU". Imaginează-ți un birou de corporație sau de instituție a statului, nu contează, în care cinci sau șase oameni votează "NU" iar trei votează "DA". În discuțiile despre referendum cei din tabăra "NU" au superioritatea numerică și, deci, potențialul de a persuada mai ușor pe ceilalți, aflați în minoritate, decât ar putea minoritatea să-i convingă pe ei. ("Doisprezece oameni furioși" este, totuși, doar un film artistic).
Gen sau mediu de rezidență (urban/rural). Nu sunt factori relevanți, în sensul în care nu există o susținere mai mare pentru "DA" sau pentru "NU" în interiorul vreunei subcategorii.
E referendumul de fapt despre abandonarea euro? Nesurprinzător cei din tabăra "DA" cred acest lucru. O cincime din votanții Syriza, o treime din electoratul ANEL și o zecime din electoratul Zorilor Aurii votează "NU" și, în același timp, cred că referendumul nu este despre abandonarea euro. Aceștia sunt oamenii care pot ezita în mod decisiv.
Estimări. 56% cred că rezultatul va fi strâns, 33% cred că va fi o victorie la o distanță clară.
50% cred că tabăra "DA" va câștiga, 39% cred că tabăra "NU" va câștiga.
Cel puțin o zecime din cei care votează "NU" cred că votul lor va fi în minoritate...
Indice. Public Issue a pus și o serie de patru întrebări care sondează opinia respondenților despre referendum (iată-le aici). Ei estimează că acest lucru arată o susținere pentru tabăra "DA" de 47,5% și pentru tabăra "NU" de 42%, o diferență semnificativă față de rezultatele întrebării directe cu privire la cum s-ar vota la referendum (întrebare care, reamintesc, arăta o egalitate).
Această inițiativă inventivă a Public Issue e relevantă pentru că, pentru că...
2. Referendumul din Grecia are loc în contextul unei crize mai largi a sondajelor de opinie care au drept subiect politica. Fenomenul bubuie de cam un an, nu peste tot dar în multe locuri: România (turul doi al prezidențialelor), Israel (parlamentare), Polonia (primul tur al prezidențialelor), Marea Britanie (parlamentare), Danemarca (parlamentare, într-o bună măsură). Culturi și scene politice foarte diferite, teme variate dar același fenomen:
Cvasi-egalități prezentate de toate sondajele din ultimele zile de dinainte de vot se metamorfozează în ziua votului în victorii decisive (mai mari decât marja de eroare) pentru o tabără - de obicei dreapta, niciodată stânga.
Uneori există și sub-varianta mai serioasă, în care omul sau partidul X credea că e pe cale să câștige confortabil numai ca să descopere în ziua votului că a pierdut...
Precizez că nu e vorba de exit poll-uri, ci de sondajele realizate înainte de ziua votului. Mai pe românește nu e vorba de fraudă.
Public Issue știe că această problemă există și de aceea încearcă să identifice fenomenul înainte de apariția lui cu acele întrebări adiționale de la sfârșitul punctului 1. Să vedem dacă se poate lucra pe o asemenea bază.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)