După Revoluţie am avut doi preşedinţi care au câştigat cel puţin două mandate. Practic, Ion Iliescu şi Traian Băsescu au definit fiecare câte un deceniu din politica românească.
Ambii au fost respinşi de partidul pe care l-au impus pe scena politică şi au fost forţaţi să o ia de la zero, cu o forţă politică nouă.
Partidul care le-a fost mumă şi ciumă este, juridic vorbind, acelaşi: FSN-PD-PDL.
Diferenţa între cele două situaţii este că acum PDL nu are un Petre Roman.
vineri, 27 septembrie 2013
miercuri, 25 septembrie 2013
Scorul PNL la europarlamentare şi palatul Cotroceni
Eduard Hellvig, secretarul general al PNL a declarat extrem de recent: ”Vă garantez că, dacă PNL obţine 25% la europarlamentare, în decembrie îl vom avea preşedinte al României pe Crin Antonescu, indiferent că vom avea contracandidat din USL, indiferent ce se va întâmpla. PNL având o cotă electorală de 25% vă garantez că preşedintele PNL va fi şi preşedintele României.”
Avea dreptate?
Putem măsura afirmaţiile de mai sus prin două filtre:
1. Experienţa trecutului
În 2009 am avut aceeaşi desfăşurare de evenimente pe care o vom avea şi în 2014: europarlamentare la sfârşitul primăverii, prezidenţiale la începutul iernii.
La europarlamentare s-au înregistrat 4,8 milioane voturi. În primul tur al prezidenţialelor: dublu. Voi considera neglijabil grupul celor care au votat la europarlamentare, dar nu şi la prezidenţiale. Există deci două electorate egale numeric:
A. Cei care au votat şi la europarlamentare şi la prezidenţiale.
B. Cei care nu au votat la europarlamentare, dar au votat la prezidenţiale.
Campania de la europarlamentare a PNL a fost slabă (14,5% din grupul A).
Campania de la prezidenţiale a lui Antonescu a fost foarte bună - el a obţinut aproape 20% din voturi. Adică, în rândul oamenilor care au venit la vot la prezidenţiale dar nu şi la europarlamentare (grupul B), Crin Antonescu a avut un scor de 25%.
Eduard Hellvig speră că în 2014 campania la prezidenţiale a PNL ar urma un curs/trend asemănător. În alte cuvinte, Antonescu-candidat-din-partea-PNL va performa mult mai bine decât partidul la europarlamentare:
Pasul unu. PNL obţine 25% la europarlamentare (grupul A)
Pasul doi. Antonescu obţine 35-40% în rândul votanţilor din grupul B.
Rezultat: Scorul total al lui Antonescu e de peste 30%, cu care intrarea în turul doi este practic garantată.
(Schema nu poate fi repetată la indigo cu aceiaşi votanţi. Să înţelegem ce s-a întâmplat în 2009 cu electoratul B pro-Antonescu: tinerii, oamenii cu studii superioare şi cei din mediul urban l-au susţinut atunci datorită unei naraţiuni politice mai degrabă apropiată de spiritul protestelor anti-RMGC decât de imaginea politicianului Antonescu din perioada 2010 - august 2012. De văzut cum vor evolua lucrurile în continuare; poziţionarea anti-RMGC a lui Antonescu n-a avut voiciunea pe care ar fi avut-o dacă aceste proteste s-ar fi petrecut acum fix cinci ani. Pe de altă parte, preşedintele PNL se poate axa pe un "electorat B" cu o compoziţie diferită decât cel care l-a votat în 2009).
2. Poziţionarea strategică
Candidaţii PSD la preşedinţie au obţinut întotdeauna cel puţin 31% din voturi în primul tur. Dacă tratăm rezultatele de la europarlamentare drept o anticipare a prezidenţialelor, în contextul unui PNL care obţine 25% la europarlamentare, la prezidenţiale situaţia ar sta astfel:
Candidatul PSD 31-40%
Crin Antonescu (PNL) 25%
Alţii 35-44%
Aparent este posibil ca din acele 35-44% să apară un candidat care să îl depăşească pe Antonescu, adică să obţină cel puţin 26% din voturi. În practică, aceşti "alţi" candidaţi includ şi unul sau doi candidaţi marginali, populişti, care ciupesc 5-15%. Să ignorăm acest aspect şi să trecem la ceva mult mai important: celelalte forţe politice sunt divizate. Pariul lui Hellvig este că ele vor rămâne divizate sau că performanţa candidatului "dreptei unite anti-PNL" ar fi mediocră: sub 25% din voturi, ergo sub Antonescu.
Despre implicaţiile politice ale faptului că secretarul general al PNL afirmă cu certitudine că în turul doi Antonescu ar depăşi candidatul PSD... nu mai sunt multe de zis. Decât în concluzia de mai jos.
3. Concluzie
Pentru ca Hellvig să aibă dreptate, una din următoarele trei afirmaţii trebuie să fie adevărată:
a. Crin Antonescu va hiperperforma la prezidenţiale prin comparaţie cu PNL-la-europarlamentare, atrăgând mulţi sau foarte mulţi votanţi care nu s-au prezentat la vot la europarlamentare.
b. Opoziţia non-PPDD se va prezenta la prezidenţiale cu mai mulţi candidaţi, fiecare obţinând mai puţin de 25% din voturi.
c. Opoziţia non-PPDD va avea la prezidenţiale un singur candidat care va obţine sub 25% din voturi.
De asemenea una din următoarele două afirmaţii trebuie să fie adevărată:
a. PDL îl va susţine pe Crin Antonescu în turul doi.
b. (Electoratul lui) Traian Băsescu îl va susţine pe Crin Antonescu în turul doi.
Avea dreptate?
Putem măsura afirmaţiile de mai sus prin două filtre:
1. Experienţa trecutului
În 2009 am avut aceeaşi desfăşurare de evenimente pe care o vom avea şi în 2014: europarlamentare la sfârşitul primăverii, prezidenţiale la începutul iernii.
La europarlamentare s-au înregistrat 4,8 milioane voturi. În primul tur al prezidenţialelor: dublu. Voi considera neglijabil grupul celor care au votat la europarlamentare, dar nu şi la prezidenţiale. Există deci două electorate egale numeric:
A. Cei care au votat şi la europarlamentare şi la prezidenţiale.
B. Cei care nu au votat la europarlamentare, dar au votat la prezidenţiale.
Campania de la europarlamentare a PNL a fost slabă (14,5% din grupul A).
Campania de la prezidenţiale a lui Antonescu a fost foarte bună - el a obţinut aproape 20% din voturi. Adică, în rândul oamenilor care au venit la vot la prezidenţiale dar nu şi la europarlamentare (grupul B), Crin Antonescu a avut un scor de 25%.
Eduard Hellvig speră că în 2014 campania la prezidenţiale a PNL ar urma un curs/trend asemănător. În alte cuvinte, Antonescu-candidat-din-partea-PNL va performa mult mai bine decât partidul la europarlamentare:
Pasul unu. PNL obţine 25% la europarlamentare (grupul A)
Pasul doi. Antonescu obţine 35-40% în rândul votanţilor din grupul B.
Rezultat: Scorul total al lui Antonescu e de peste 30%, cu care intrarea în turul doi este practic garantată.
(Schema nu poate fi repetată la indigo cu aceiaşi votanţi. Să înţelegem ce s-a întâmplat în 2009 cu electoratul B pro-Antonescu: tinerii, oamenii cu studii superioare şi cei din mediul urban l-au susţinut atunci datorită unei naraţiuni politice mai degrabă apropiată de spiritul protestelor anti-RMGC decât de imaginea politicianului Antonescu din perioada 2010 - august 2012. De văzut cum vor evolua lucrurile în continuare; poziţionarea anti-RMGC a lui Antonescu n-a avut voiciunea pe care ar fi avut-o dacă aceste proteste s-ar fi petrecut acum fix cinci ani. Pe de altă parte, preşedintele PNL se poate axa pe un "electorat B" cu o compoziţie diferită decât cel care l-a votat în 2009).
2. Poziţionarea strategică
Candidaţii PSD la preşedinţie au obţinut întotdeauna cel puţin 31% din voturi în primul tur. Dacă tratăm rezultatele de la europarlamentare drept o anticipare a prezidenţialelor, în contextul unui PNL care obţine 25% la europarlamentare, la prezidenţiale situaţia ar sta astfel:
Candidatul PSD 31-40%
Crin Antonescu (PNL) 25%
Alţii 35-44%
Aparent este posibil ca din acele 35-44% să apară un candidat care să îl depăşească pe Antonescu, adică să obţină cel puţin 26% din voturi. În practică, aceşti "alţi" candidaţi includ şi unul sau doi candidaţi marginali, populişti, care ciupesc 5-15%. Să ignorăm acest aspect şi să trecem la ceva mult mai important: celelalte forţe politice sunt divizate. Pariul lui Hellvig este că ele vor rămâne divizate sau că performanţa candidatului "dreptei unite anti-PNL" ar fi mediocră: sub 25% din voturi, ergo sub Antonescu.
Despre implicaţiile politice ale faptului că secretarul general al PNL afirmă cu certitudine că în turul doi Antonescu ar depăşi candidatul PSD... nu mai sunt multe de zis. Decât în concluzia de mai jos.
3. Concluzie
Pentru ca Hellvig să aibă dreptate, una din următoarele trei afirmaţii trebuie să fie adevărată:
a. Crin Antonescu va hiperperforma la prezidenţiale prin comparaţie cu PNL-la-europarlamentare, atrăgând mulţi sau foarte mulţi votanţi care nu s-au prezentat la vot la europarlamentare.
b. Opoziţia non-PPDD se va prezenta la prezidenţiale cu mai mulţi candidaţi, fiecare obţinând mai puţin de 25% din voturi.
c. Opoziţia non-PPDD va avea la prezidenţiale un singur candidat care va obţine sub 25% din voturi.
De asemenea una din următoarele două afirmaţii trebuie să fie adevărată:
a. PDL îl va susţine pe Crin Antonescu în turul doi.
b. (Electoratul lui) Traian Băsescu îl va susţine pe Crin Antonescu în turul doi.
luni, 23 septembrie 2013
Democraţie bolnavă: momentul protestelor
Există multe situaţii în medicină când funcţionarea normală a organelor sau a organismului este împiedicată pentru că un flux (de sânge, de aer, etc.) este blocat.
Democraţia poate păţi acelaşi lucru - şi în România îl păţeşte.
Datorită legislaţiei extrem de restrictive cu privire la înfiinţarea unor noi partide, singura opţiune cu care s-a mai rămas în România este votul punitiv. Partidele actuale nu reprezintă societatea, ci se reprezintă pe sine.
Să punem problema invers faţă de cum se pune de obicei: dacă ai o perspectivă privind dezvoltarea localităţii în care trăieşti, perspectivă pe care partidele nu o înţeleg sau o dezaprobă, n-ai ce să faci - a înfiinţa un partid local sau regional e imposibil. Dacă eşti eurosceptic n-ai pe cine să votezi. Prin fapte (nu vorbe) până şi PRM sau PPDD s-au pliat pe pro-europenism. Partid libertarian, care să dorească reducerea aparatului de stat precum şi a taxelor, impozitelor şi birocraţiei: n-avem. Valorile creştine nu există pe scena politică românească. Partid de stânga, în sensul său real, cu atât mai puţin. Se poate continua cu exemplele ad infinitum. Nu întâmplător prezenţa la alegeri este cât este.
Discuţia nu e deloc teoretică. În urmă cu aproape o lună vorbeam cu o persoană care se opunea exploatării de la Roşia Montană. M-a întrebat ce partid sau lider politic îi susţine punctul de vedere. Ne-am dat seama că niciunul. Acea persoană a participat la protestele care au debutat la câteva zile după discuţia noastră. Deloc surprinzător. Miza era prea importantă pentru acea persoană şi cheagul instituţional prea puternic ca acel om să se mulţumească să dea "like" şi "share".
Ce se va întâmpla cu protestele? Într-o ţară normală - vezi cifrele de aici - în Piaţa Universităţii s-ar fi putut înfiinţa un partid sau două sau trei, care ar fi mers pe drumul lor. Aşa, mesajul anti-RMGC va fi preluat de o forţă politică (puţin probabil), se va stinge sau, iarăşi puţin probabil, va exploda cu scenă politică cu tot. Într-un fel sau altul va muri, iar decesul se va adăuga la un strat de nemulţumire faţă de sistemul politic actual, strat a cărui existenţă e foarte periculoasă.
Mai există şi vor mai apărea multe cauze, situaţii sau scandaluri cu următoarele caracteristici:
1. comunicarea dintre cetăţenii cărora le pasă de un subiect anume sau de mai multe subiecte (stakeholders) şi mediul politic este imperfectă
+
2. capacitatea cetăţenilor de a acţiona politic, în cadrul juridic existent, este extrem de redusă.
Lanţurile care există în jurul noţiunii de înfiinţare a unui partid nou trebuie eliminate; cheagul care blochează democraţia românească trebuie înlăturat.
Democraţia poate păţi acelaşi lucru - şi în România îl păţeşte.
Datorită legislaţiei extrem de restrictive cu privire la înfiinţarea unor noi partide, singura opţiune cu care s-a mai rămas în România este votul punitiv. Partidele actuale nu reprezintă societatea, ci se reprezintă pe sine.
Să punem problema invers faţă de cum se pune de obicei: dacă ai o perspectivă privind dezvoltarea localităţii în care trăieşti, perspectivă pe care partidele nu o înţeleg sau o dezaprobă, n-ai ce să faci - a înfiinţa un partid local sau regional e imposibil. Dacă eşti eurosceptic n-ai pe cine să votezi. Prin fapte (nu vorbe) până şi PRM sau PPDD s-au pliat pe pro-europenism. Partid libertarian, care să dorească reducerea aparatului de stat precum şi a taxelor, impozitelor şi birocraţiei: n-avem. Valorile creştine nu există pe scena politică românească. Partid de stânga, în sensul său real, cu atât mai puţin. Se poate continua cu exemplele ad infinitum. Nu întâmplător prezenţa la alegeri este cât este.
Discuţia nu e deloc teoretică. În urmă cu aproape o lună vorbeam cu o persoană care se opunea exploatării de la Roşia Montană. M-a întrebat ce partid sau lider politic îi susţine punctul de vedere. Ne-am dat seama că niciunul. Acea persoană a participat la protestele care au debutat la câteva zile după discuţia noastră. Deloc surprinzător. Miza era prea importantă pentru acea persoană şi cheagul instituţional prea puternic ca acel om să se mulţumească să dea "like" şi "share".
Ce se va întâmpla cu protestele? Într-o ţară normală - vezi cifrele de aici - în Piaţa Universităţii s-ar fi putut înfiinţa un partid sau două sau trei, care ar fi mers pe drumul lor. Aşa, mesajul anti-RMGC va fi preluat de o forţă politică (puţin probabil), se va stinge sau, iarăşi puţin probabil, va exploda cu scenă politică cu tot. Într-un fel sau altul va muri, iar decesul se va adăuga la un strat de nemulţumire faţă de sistemul politic actual, strat a cărui existenţă e foarte periculoasă.
Mai există şi vor mai apărea multe cauze, situaţii sau scandaluri cu următoarele caracteristici:
1. comunicarea dintre cetăţenii cărora le pasă de un subiect anume sau de mai multe subiecte (stakeholders) şi mediul politic este imperfectă
+
2. capacitatea cetăţenilor de a acţiona politic, în cadrul juridic existent, este extrem de redusă.
Lanţurile care există în jurul noţiunii de înfiinţare a unui partid nou trebuie eliminate; cheagul care blochează democraţia românească trebuie înlăturat.
sâmbătă, 21 septembrie 2013
Protestele duminicale: logica deplasării
Am observat pe Facebook multe critici la adresa faptului că, duminica, protestatarii mărşăluiesc prin cartiere după care se întorc în Piaţa Universităţii.
Unii speculează cu privire la o manipulare a protestatarilor care să-i ţină departe de Piaţa Victoriei, clădirea Senatului - fostul CC al PCR - şi alte locuri sensibile. Însă nu e foarte clar ce ar putea face protestatarii acolo ... la ora 8 seara ... într-o duminică! (în afară de a da naştere la noi ironii). N-ar fi nimeni prezent la locaţiile respective, cu excepţia câtorva jandarmi. Iar vandalizări ar fi inutile din toate punctele de vedere.
Din perspectiva mea, logica acestor deplasări este diferită de cea a protestelor din 1990 sau 2012 ("noi suntem aici, iată-ne"). După o primă săptămână în care protestele de start au fost evitate cu scrupulozitate de mai multe televiziuni, în contextul în care protestatarii bănuiesc existenţa unor complicităţi între mass media şi RMGC, a fi prezent în Piaţa Universităţii *pur şi simplu* nu e îndeajuns pentru ca protestul să fie prezentat mediatic. Tentativele repetate de a coaliza alături de protestatari locuitori din cartiere ale Bucureştiului (pe unde din 1989 n-a mai mărşăluit nimeni) au două efecte potenţiale, care nu se anulează între ele ba chiar se susţin unul pe celălalt:
1. mărirea considerabilă a numărului protestatarilor la momentul întoarcerii în Piaţa Universităţii. Un blocaj total, de proporţii, al traficului din centrul capitalei este un eveniment demn de relatat de canalele de ştiri. Doar un embargo total mai poate opri, în acel moment, prezentarea publică a demonstraţiei (embargo de care posturile TV nu sunt capabile).
2. cooptarea altor publicuri şi implicit a altor teme, ceea ce - în contextul unei democraţii fragile - poate duce la o schimbare a fondului fenomenului şi amplorii sale.
Unii speculează cu privire la o manipulare a protestatarilor care să-i ţină departe de Piaţa Victoriei, clădirea Senatului - fostul CC al PCR - şi alte locuri sensibile. Însă nu e foarte clar ce ar putea face protestatarii acolo ... la ora 8 seara ... într-o duminică! (în afară de a da naştere la noi ironii). N-ar fi nimeni prezent la locaţiile respective, cu excepţia câtorva jandarmi. Iar vandalizări ar fi inutile din toate punctele de vedere.
Din perspectiva mea, logica acestor deplasări este diferită de cea a protestelor din 1990 sau 2012 ("noi suntem aici, iată-ne"). După o primă săptămână în care protestele de start au fost evitate cu scrupulozitate de mai multe televiziuni, în contextul în care protestatarii bănuiesc existenţa unor complicităţi între mass media şi RMGC, a fi prezent în Piaţa Universităţii *pur şi simplu* nu e îndeajuns pentru ca protestul să fie prezentat mediatic. Tentativele repetate de a coaliza alături de protestatari locuitori din cartiere ale Bucureştiului (pe unde din 1989 n-a mai mărşăluit nimeni) au două efecte potenţiale, care nu se anulează între ele ba chiar se susţin unul pe celălalt:
1. mărirea considerabilă a numărului protestatarilor la momentul întoarcerii în Piaţa Universităţii. Un blocaj total, de proporţii, al traficului din centrul capitalei este un eveniment demn de relatat de canalele de ştiri. Doar un embargo total mai poate opri, în acel moment, prezentarea publică a demonstraţiei (embargo de care posturile TV nu sunt capabile).
2. cooptarea altor publicuri şi implicit a altor teme, ceea ce - în contextul unei democraţii fragile - poate duce la o schimbare a fondului fenomenului şi amplorii sale.
vineri, 20 septembrie 2013
Detaliul de vineri: competiţie inegală
În două treimi din judeţele României, ARD a primit mai puţin de un vot din şase.
Pare foarte puţin, până când ne dăm seama că în 2008, la nivelul întregii Românii, PDL a primit un vot din trei.
Prin comparaţie, combinaţia PNL+PSD a fost stabilă: un pic peste jumătate din voturi în 2008, un pic mai puţin în 2009, ceva mai mult în 2012.
Pare foarte puţin, până când ne dăm seama că în 2008, la nivelul întregii Românii, PDL a primit un vot din trei.
Prin comparaţie, combinaţia PNL+PSD a fost stabilă: un pic peste jumătate din voturi în 2008, un pic mai puţin în 2009, ceva mai mult în 2012.
miercuri, 18 septembrie 2013
Avangarde: trend-ul cunoscut de la prezidenţiale se accelerează
Pe scurt:
1. Sondaj efectuat la începutul lunii septembrie. Nu este clar cât de mult a fost "prins" efectul protestelor.
2. Toată lumea pierde teren cu excepţia lui Victor Ponta.
Hai să comparăm cel mai recent sondaj Avangarde cu alte sondaje din trecut efectuate de aceeaşi firmă şi pe baza aceluiaşi model de întrebare privind prezidenţialele (fără listă, spui orice nume îţi trece prin minte):
Lucrurile par clare, dar mai este nevoie de o precizare. Numărul celor care aveau o opţiune a fluctuat masiv:
2012, octombrie: 62% din românii aflaţi în ţară.
2013, septembrie: 47% din românii aflaţi în ţară.
În aproape un an, situaţia s-a schimbat astfel:
Dacă tratăm un răspuns la această întrebare drept un vot, ajungem la următoarea situaţie:
1. Toţi candidaţii potenţiali au pierdut din susţinători, cu excepţia lui Victor Ponta.
Poate fi vorba de dezinteres faţă de prezidenţiale sau pur şi simplu de naraţiuni politice care au început să obosească.
2. Acum un an, Ponta şi Antonescu cumulau la fel de multe voturi ca şi USL: 4,4 milioane.
Acum cele două candidaturi cumulează cu 700 de mii de voturi mai puţin.
3. Indecizia din opoziţie e evidentă şi în planul preferinţei la prezidenţiale. Candidaţii potenţiali din acest spaţiu cumulează cu un milion de voturi mai puţin decât acum un an.
1. Sondaj efectuat la începutul lunii septembrie. Nu este clar cât de mult a fost "prins" efectul protestelor.
2. Toată lumea pierde teren cu excepţia lui Victor Ponta.
Hai să comparăm cel mai recent sondaj Avangarde cu alte sondaje din trecut efectuate de aceeaşi firmă şi pe baza aceluiaşi model de întrebare privind prezidenţialele (fără listă, spui orice nume îţi trece prin minte):
Lucrurile par clare, dar mai este nevoie de o precizare. Numărul celor care aveau o opţiune a fluctuat masiv:
2012, octombrie: 62% din românii aflaţi în ţară.
2013, septembrie: 47% din românii aflaţi în ţară.
În aproape un an, situaţia s-a schimbat astfel:
Dacă tratăm un răspuns la această întrebare drept un vot, ajungem la următoarea situaţie:
1. Toţi candidaţii potenţiali au pierdut din susţinători, cu excepţia lui Victor Ponta.
Poate fi vorba de dezinteres faţă de prezidenţiale sau pur şi simplu de naraţiuni politice care au început să obosească.
2. Acum un an, Ponta şi Antonescu cumulau la fel de multe voturi ca şi USL: 4,4 milioane.
Acum cele două candidaturi cumulează cu 700 de mii de voturi mai puţin.
3. Indecizia din opoziţie e evidentă şi în planul preferinţei la prezidenţiale. Candidaţii potenţiali din acest spaţiu cumulează cu un milion de voturi mai puţin decât acum un an.
marți, 17 septembrie 2013
Protestele anti-RMGC: câteva observaţii pe scurt
1. Eterogenitatea fenomenului este majoră. Observatorii pot găsi aproape orice doresc să găsească.
2. Nu s-a făcut distincţia între oamenii care vin în Piaţa Universităţii în fiecare seară şi cei care ies doar duminicile (pentru fiecare om din prima categorie există cel puţin nouă în cealaltă categorie).
Este evident că oamenii care participă duminicile cadrează venirea lor într-o perspectivă mai largă. Pentru protestatari, cazul Roşia Montană a devenit un simbol pentru lucrurile care-i supără apropo de status quo-ul intern. Cum nemulţumirea vine din surse diverse şi se axează pe aspecte diverse, eterogenitatea de care vorbeam mai sus este explicabilă. Dificultăţi adiţionale de interpretare provin din faptul că reperele clasice (hai-Băsescu vs. jos-Băsescu sau Piaţa Universităţii din 1990 vs. Iliescu + PSD + "nu ne vindem ţara") nu pot fi aplicate cu uşurinţă.
3. De asemenea nu s-a observat că, duminicile, numărul participanţilor din Cluj este aproape egal cu cel al participanţilor din Bucureşti, în contextul în care capitala are o populaţie de şase ori mai mare.
4. După cum se ştie, forţa reală a democraţiei constă în capacitatea sa de a plasa într-un cadru instituţional curente de opinie. Instituţionalizarea, aşa cum s-a făcut, este defectuoasă. Abandonarea votului în parlament şi trecerea la o comisie specială nu fac altceva decât să consacre existenţa protestelor în săptămânile următoare (o potenţială vară indiană).
5. Nadirul opoziţiei n-a fost decembrie 2012, ci acum. 'Vocea ei nu s-a auzit / lipsa ei nu s-a simţit'. În continuare, diagnosticul este: blocaj sterp (Traian Băsescu nu poate candida în 2014).
2. Nu s-a făcut distincţia între oamenii care vin în Piaţa Universităţii în fiecare seară şi cei care ies doar duminicile (pentru fiecare om din prima categorie există cel puţin nouă în cealaltă categorie).
Este evident că oamenii care participă duminicile cadrează venirea lor într-o perspectivă mai largă. Pentru protestatari, cazul Roşia Montană a devenit un simbol pentru lucrurile care-i supără apropo de status quo-ul intern. Cum nemulţumirea vine din surse diverse şi se axează pe aspecte diverse, eterogenitatea de care vorbeam mai sus este explicabilă. Dificultăţi adiţionale de interpretare provin din faptul că reperele clasice (hai-Băsescu vs. jos-Băsescu sau Piaţa Universităţii din 1990 vs. Iliescu + PSD + "nu ne vindem ţara") nu pot fi aplicate cu uşurinţă.
3. De asemenea nu s-a observat că, duminicile, numărul participanţilor din Cluj este aproape egal cu cel al participanţilor din Bucureşti, în contextul în care capitala are o populaţie de şase ori mai mare.
4. După cum se ştie, forţa reală a democraţiei constă în capacitatea sa de a plasa într-un cadru instituţional curente de opinie. Instituţionalizarea, aşa cum s-a făcut, este defectuoasă. Abandonarea votului în parlament şi trecerea la o comisie specială nu fac altceva decât să consacre existenţa protestelor în săptămânile următoare (o potenţială vară indiană).
5. Nadirul opoziţiei n-a fost decembrie 2012, ci acum. 'Vocea ei nu s-a auzit / lipsa ei nu s-a simţit'. În continuare, diagnosticul este: blocaj sterp (Traian Băsescu nu poate candida în 2014).
vineri, 13 septembrie 2013
Detaliul de vineri: 0 voturi
Există o localitate în România în care ARD a obţinut 0 (zero) voturi la parlamentare, atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor.
Se numeşte Dalnic şi se află în judeţul Covasna.
Vei spune: "A, păi acolo sunt numai etnici maghiari".
Lucrurile sunt de fapt ceva mai complicate.
La prezidenţialele din 2009, candidaţii alţii-decât-Kelemen-Hunor au obţinut în primul tur 56 de voturi (Traian Băsescu 25).
Acest lucru nu evidenţiază că în Dalnic s-ar afla 56 de etnici români, ci că există în mod documentat un potenţial de vot pentru partide altele-decât-UDMR. Că vine de la etnici români sau de la etnici maghiari este mai puţin important.
În nicio localitate din România n-a obţinut ARD 1(un) singur vot: excluzând Dalnic, nivelul cel mai de jos survine în şapte localităţi în care ARD a obţinut 2 voturi.
Se numeşte Dalnic şi se află în judeţul Covasna.
Vei spune: "A, păi acolo sunt numai etnici maghiari".
Lucrurile sunt de fapt ceva mai complicate.
La prezidenţialele din 2009, candidaţii alţii-decât-Kelemen-Hunor au obţinut în primul tur 56 de voturi (Traian Băsescu 25).
Acest lucru nu evidenţiază că în Dalnic s-ar afla 56 de etnici români, ci că există în mod documentat un potenţial de vot pentru partide altele-decât-UDMR. Că vine de la etnici români sau de la etnici maghiari este mai puţin important.
În nicio localitate din România n-a obţinut ARD 1(un) singur vot: excluzând Dalnic, nivelul cel mai de jos survine în şapte localităţi în care ARD a obţinut 2 voturi.
miercuri, 11 septembrie 2013
Deficit de democraţie: probleme pe stânga
Un articol foarte bun aici, despre diferenţa dintre PSD şi stânga în formare în Romania.
Această stângă nouă nu va deveni un actor politic. Motivul a mai fost menţionat pe acest blog:
În Belgia e nevoie de 3 persoane pentru a înfiinţa un partid.
În Finlanda, Italia, Olanda la fel.
În Armenia 200.
În Lituania 1000.
În Bulgaria 2500.
În Moldova 4000.
În Ucraina 10 000.
În România 25 000 (şi e nevoie ca ei să provină din 18 judeţe).
În consecinţă o stângă-alta-decât-PSD are mari şanse să rămână stradală şi protestatară. Forţa democraţiei, ca sistem politic, constă în faptul că reuşeşte să prindă într-un cadru instituţional (cel politic) curentele din societate. Legile care au înăsprit condiţiile pentru înfiinţarea unor noi partide politice au satisfăcut pofta de oligopol a partidelor deja existente dar au redus capacitatea democraţiei de a-şi îndeplini misiunea menţionată în fraza anterioară.
Pe româneşte: vin ani grei pentru SRI şi jandarmerie. Chiar dacă în mod miraculos toată discuţia privind Roşia Montană dispare, centrul Bucureştiului va fi blocat şi în viitor de oameni care nu sunt reprezentaţi politic într-o cauză sau alta.
Această stângă nouă nu va deveni un actor politic. Motivul a mai fost menţionat pe acest blog:
În Belgia e nevoie de 3 persoane pentru a înfiinţa un partid.
În Finlanda, Italia, Olanda la fel.
În Armenia 200.
În Lituania 1000.
În Bulgaria 2500.
În Moldova 4000.
În Ucraina 10 000.
În România 25 000 (şi e nevoie ca ei să provină din 18 judeţe).
În consecinţă o stângă-alta-decât-PSD are mari şanse să rămână stradală şi protestatară. Forţa democraţiei, ca sistem politic, constă în faptul că reuşeşte să prindă într-un cadru instituţional (cel politic) curentele din societate. Legile care au înăsprit condiţiile pentru înfiinţarea unor noi partide politice au satisfăcut pofta de oligopol a partidelor deja existente dar au redus capacitatea democraţiei de a-şi îndeplini misiunea menţionată în fraza anterioară.
Pe româneşte: vin ani grei pentru SRI şi jandarmerie. Chiar dacă în mod miraculos toată discuţia privind Roşia Montană dispare, centrul Bucureştiului va fi blocat şi în viitor de oameni care nu sunt reprezentaţi politic într-o cauză sau alta.
luni, 9 septembrie 2013
Sondajele din luna august: imagine unitară şi statică
CSCI (12-15 august), Sociopol (firmă înfiinţată de Mirel Palada (23-26 august), CSOP (24 august - 1 septembrie).
Pentru că lumea e interesată de partide şi alianţe...
USL:
CSCI: 61%
Sociopol: 60%
CSOP: 58%
Potenţială discuţie dacă USL a scăzut de la 60% (la alegeri) la 58% (după cum arătau mai multe sondaje din primăvară). Dacă există o scădere, ea este nesemnificativă.
USL defalcat (PSD vs. PNL):
CSCI: 40% la 21%
Sociopol: 39% la 20%
CSOP: informaţia nu este disponibilă.
Un raport de 1,9-la-1, ca şi în primăvară. PNL trend uşor descendent.
PDL:
CSCI: 17%
Sociopol: 17%
CSOP: 18%
Democrat-liberalii se ţin pe picioare foarte bine, ba chiar canibalizează electoratul PPDD.
Mişcarea Populară:
CSCI: 3%
Sociopol: 3%
CSOP: 3%
Scor dezamăgitor pe linie. Lansarea în mijlocul verii n-a fost foarte utilă. Mai important este că pare să nu se fi făcut transferul de la Traian Băsescu către MP.
Încredere în politicieni. Întrucât CSOP foloseşte o metodologie uşor diferită, voi folosi un calcul fracţionar. Punctul de reper va fi preşedintele Băsescu (asta obţii dacă ajungi la Cotroceni).
În alte cuvinte, pentru fiecare om care are încredere mare sau foarte mare în Băsescu câţi au încredere în Ponta?
CSCI: 1,88
CSOP: 1,7
Dar în Antonescu?
CSCI: 1,15
CSOP: 1,0
La vârful clasamentului, ca de obicei, se afla triada PIO (Ponta-Isărescu-Oprescu, nu întotdeauna în aceeaşi ordine).
Conform datelor disponibile public, încrederea în prezidenţiabilii din opoziţie este măsurată într-un singur sondaj din trei (MRU, Elena Udrea) sau deloc (Predoiu).
Aceste sondaje nu cuprind următoarele momente:
1. Moartea lui Ionuţ Anghel, copilul de 4 ani omorât de maidanezi.
2. Protestele anti-RMGC.
De urmărit în lunile următoare:
a. dacă trendul descendent PNL continuă.
b. măsurări mai consistente pentru prezidenţiabilii din opoziţie.
c. cât va pierde Sorin Oprescu.
Pentru că lumea e interesată de partide şi alianţe...
USL:
CSCI: 61%
Sociopol: 60%
CSOP: 58%
Potenţială discuţie dacă USL a scăzut de la 60% (la alegeri) la 58% (după cum arătau mai multe sondaje din primăvară). Dacă există o scădere, ea este nesemnificativă.
USL defalcat (PSD vs. PNL):
CSCI: 40% la 21%
Sociopol: 39% la 20%
CSOP: informaţia nu este disponibilă.
Un raport de 1,9-la-1, ca şi în primăvară. PNL trend uşor descendent.
PDL:
CSCI: 17%
Sociopol: 17%
CSOP: 18%
Democrat-liberalii se ţin pe picioare foarte bine, ba chiar canibalizează electoratul PPDD.
Mişcarea Populară:
CSCI: 3%
Sociopol: 3%
CSOP: 3%
Scor dezamăgitor pe linie. Lansarea în mijlocul verii n-a fost foarte utilă. Mai important este că pare să nu se fi făcut transferul de la Traian Băsescu către MP.
Încredere în politicieni. Întrucât CSOP foloseşte o metodologie uşor diferită, voi folosi un calcul fracţionar. Punctul de reper va fi preşedintele Băsescu (asta obţii dacă ajungi la Cotroceni).
În alte cuvinte, pentru fiecare om care are încredere mare sau foarte mare în Băsescu câţi au încredere în Ponta?
CSCI: 1,88
CSOP: 1,7
Dar în Antonescu?
CSCI: 1,15
CSOP: 1,0
La vârful clasamentului, ca de obicei, se afla triada PIO (Ponta-Isărescu-Oprescu, nu întotdeauna în aceeaşi ordine).
Conform datelor disponibile public, încrederea în prezidenţiabilii din opoziţie este măsurată într-un singur sondaj din trei (MRU, Elena Udrea) sau deloc (Predoiu).
Aceste sondaje nu cuprind următoarele momente:
1. Moartea lui Ionuţ Anghel, copilul de 4 ani omorât de maidanezi.
2. Protestele anti-RMGC.
De urmărit în lunile următoare:
a. dacă trendul descendent PNL continuă.
b. măsurări mai consistente pentru prezidenţiabilii din opoziţie.
c. cât va pierde Sorin Oprescu.
vineri, 6 septembrie 2013
Detaliul de vineri: fruntaşii ARD
Cel mai bun scor obţinut de ARD la Senat în vreo localitate: Runcu Salvei (Bistriţa-Năsăud), Daniel Cristian Florian a obţinut 73,5%.
La Camera Deputaţilor, Iliuţă Vasile a primit 76% din voturile din Vâlcelele (Călăraşi).
Ambii sunt acum în Parlament. Ceea ce, având în vedere sistemul de vot, pare un mic miracol.
La Camera Deputaţilor, Iliuţă Vasile a primit 76% din voturile din Vâlcelele (Călăraşi).
Ambii sunt acum în Parlament. Ceea ce, având în vedere sistemul de vot, pare un mic miracol.
joi, 5 septembrie 2013
Proteste anti-RMGC: zoom out sociologic
Majoritatea protestatarilor au între 24 şi 35 de ani. Şi nu e de mirare.
De ce protestatarii nu sunt mai tineri?
Unul din motive este că românii mai tineri de 24 de ani... nu sunt foarte mulţi.
(Conform INS şi Ministerului Sănătăţii)
Cei care au sau ar avea 23 de ani:
Naşteri în 1990: 314 mii.
Avorturi în 1990: 992 mii.
Cei care au sau ar avea 22 de ani:
Naşteri în 1991: 275 mii.
Avorturi în 1991: 867 mii.
Cei care au sau ar avea 21 de ani:
Naşteri în 1992: 260 mii.
Avorturi în 1992: 692 mii.
Cei care au sau ar avea 20 de ani:
Naşteri în 1993: 249 mii.
Avorturi în 1993: 586 mii.
Cei care au sau ar avea 19 ani:
Naşteri în 1994: 246 mii.
Avorturi în 1994: 530 mii.
Cei născuţi în 1990 şi după sunt relativ puţini prin comparaţie cu ponderea altor generaţii, mai în vârstă. Generaţia lor nu are o voce atât de puternică:
În intervalul '90-'94 s-au născut 1,3 milioane persoane.
Oricare alt interval de cinci ani de la război încoace conţine mai multe naşteri.
Intervalul de cinci ani imediat precedent (adică cei care au acum 24-28 de ani): 1,8 milioane persoane.
Cei cu vârsta între 29 şi 33 de ani: 1,7 milioane.
Avem acum o economie îngheţată atât aici cât şi în UE. Trei milioane trei sute de mii de tineri care n-ar avea cum să-şi găsească loc de muncă şi ar exploda de furie... nu există pentru că nu s-au născut. De aceea nu avem sau nu am avut în România scene precum în Grecia sau, forţând limitele discuţiei, Africa de Nord.
De ce protestatarii nu sunt mai în vârstă?
Un om care are acum 36 de ani sau mai mult s-a născut în 1977 sau mai devreme. Componenta urbană a acestei generaţii s-a maturizat într-un climat pro-Băsescu (cei mai tineri) sau anti-Iliescian (cei mai în vârstă). În măsura în care adaptarea la capitalism s-a realizat, ea s-a făcut prin urmărirea conştientă a consumerismului. Nu există o legătură între Traian Băsescu şi cauza anti-RMGC, nici între CDR/lupta anti-Iliescu şi cauza anti-RMGC şi nici între consumerism şi cauza anti-RMGC. Iar inadaptarea la capitalism era întâlnită mai des în afara Bucureştiului şi s-a rezolvat, în genere, prin migraţie, chiar şi la vârste mai înaintate.
În mod evident există şi protestatari mai tineri de 23 de ani sau mai în vârstă de 35. Dar ei nu sunt majoritatea, asta şi datorită motivelor de mai sus.
Observaţie de final: era cât pe ce să fie un moment dificil pentru toate partidele. Atitudinea lui Ponta e cuprinsă de un slogan din Piaţă: "Prim-ministrul zice da, deputatul zice nu, doctorul ce zice?" PNL (instituţional vorbind) e absent. Opoziţia la USL ezită să susţină proiectul, dă mesaje marcate de ambiguitate (PMP: susţinem proiectul, respingem legea) sau aplaudă diferite aspecte ale protestelor. Nimănui nu-i pică bine ce se întâmplă. Urmăreşte, de exemplu, cât de repede s-a replicat la scandalul privind maidanezii, unde e mai uşor să îndrepţi degete într-o direcţie sau alta, deşi moartea acelui copil a avut loc la câteva zile *după* ce începuseră protestele anti-RMGC. Acest lucru poate fi explicat prin impactul emoţional al decesului, dar nu explică zilele de tăcere şi confuzie.
De ce protestatarii nu sunt mai tineri?
Unul din motive este că românii mai tineri de 24 de ani... nu sunt foarte mulţi.
(Conform INS şi Ministerului Sănătăţii)
Cei care au sau ar avea 23 de ani:
Naşteri în 1990: 314 mii.
Avorturi în 1990: 992 mii.
Cei care au sau ar avea 22 de ani:
Naşteri în 1991: 275 mii.
Avorturi în 1991: 867 mii.
Cei care au sau ar avea 21 de ani:
Naşteri în 1992: 260 mii.
Avorturi în 1992: 692 mii.
Cei care au sau ar avea 20 de ani:
Naşteri în 1993: 249 mii.
Avorturi în 1993: 586 mii.
Cei care au sau ar avea 19 ani:
Naşteri în 1994: 246 mii.
Avorturi în 1994: 530 mii.
Cei născuţi în 1990 şi după sunt relativ puţini prin comparaţie cu ponderea altor generaţii, mai în vârstă. Generaţia lor nu are o voce atât de puternică:
În intervalul '90-'94 s-au născut 1,3 milioane persoane.
Oricare alt interval de cinci ani de la război încoace conţine mai multe naşteri.
Intervalul de cinci ani imediat precedent (adică cei care au acum 24-28 de ani): 1,8 milioane persoane.
Cei cu vârsta între 29 şi 33 de ani: 1,7 milioane.
Avem acum o economie îngheţată atât aici cât şi în UE. Trei milioane trei sute de mii de tineri care n-ar avea cum să-şi găsească loc de muncă şi ar exploda de furie... nu există pentru că nu s-au născut. De aceea nu avem sau nu am avut în România scene precum în Grecia sau, forţând limitele discuţiei, Africa de Nord.
De ce protestatarii nu sunt mai în vârstă?
Un om care are acum 36 de ani sau mai mult s-a născut în 1977 sau mai devreme. Componenta urbană a acestei generaţii s-a maturizat într-un climat pro-Băsescu (cei mai tineri) sau anti-Iliescian (cei mai în vârstă). În măsura în care adaptarea la capitalism s-a realizat, ea s-a făcut prin urmărirea conştientă a consumerismului. Nu există o legătură între Traian Băsescu şi cauza anti-RMGC, nici între CDR/lupta anti-Iliescu şi cauza anti-RMGC şi nici între consumerism şi cauza anti-RMGC. Iar inadaptarea la capitalism era întâlnită mai des în afara Bucureştiului şi s-a rezolvat, în genere, prin migraţie, chiar şi la vârste mai înaintate.
În mod evident există şi protestatari mai tineri de 23 de ani sau mai în vârstă de 35. Dar ei nu sunt majoritatea, asta şi datorită motivelor de mai sus.
Observaţie de final: era cât pe ce să fie un moment dificil pentru toate partidele. Atitudinea lui Ponta e cuprinsă de un slogan din Piaţă: "Prim-ministrul zice da, deputatul zice nu, doctorul ce zice?" PNL (instituţional vorbind) e absent. Opoziţia la USL ezită să susţină proiectul, dă mesaje marcate de ambiguitate (PMP: susţinem proiectul, respingem legea) sau aplaudă diferite aspecte ale protestelor. Nimănui nu-i pică bine ce se întâmplă. Urmăreşte, de exemplu, cât de repede s-a replicat la scandalul privind maidanezii, unde e mai uşor să îndrepţi degete într-o direcţie sau alta, deşi moartea acelui copil a avut loc la câteva zile *după* ce începuseră protestele anti-RMGC. Acest lucru poate fi explicat prin impactul emoţional al decesului, dar nu explică zilele de tăcere şi confuzie.
marți, 3 septembrie 2013
Factorialul prezidenţialelor
Pe scena politică sunt trei forţe majore în plan organizaţional: PSD, PNL şi PDL. Nicio altă forţă nu poate mobiliza măcar 1 milion de votanţi. În special în turul doi dispunerile acestor trei partide vor deveni transparente. A sta pe margine înseamnă auto-nulificare. Posibilităţile:
a. PSD + PNL versus PDL. (Cea mai evidentă materializare: Antonescu susţinut de USL). Rezultat: 1992 bis. Timpul scurs de la alegerile din 2012 este prea redus, iar personalităţile opoziţiei n-au priză. Antonescu câştigă fără mari emoţii, chiar dacă scorul din turul doi nu va fi cel de acum douăzeci de ani.
b. PSD + PDL versus PNL. (Cea mai evidentă materializare: schimbarea majorităţii parlamentare şi a coaliţiei, Ponta candidează din partea PSD, candidatul PDL nu intră în turul doi, democrat-liberalii îl susţin pe Ponta contra lui Antonescu). Două organizaţii solide versus un partid cu o tradiţie nu prea stelară din acest punct de vedere. PNL poate avea de partea sa şi pe Traian Băsescu, că tot nu poate remonta diferenţa.
c. PSD versus PNL + PDL. (Cea mai evidentă materializare: Ponta vs. Antonescu, dar PDL îl susţine pe cel de-al doilea). Cel mai strâns dintre scrutine. Diferenţa nu mai este dată în această situaţie de organizaţii, ci de factori mai mici - mesajele lui Traian Băsescu, electoratul PPDD (cât va mai fi el atunci), atitudinea UDMR, etc.
a. PSD + PNL versus PDL. (Cea mai evidentă materializare: Antonescu susţinut de USL). Rezultat: 1992 bis. Timpul scurs de la alegerile din 2012 este prea redus, iar personalităţile opoziţiei n-au priză. Antonescu câştigă fără mari emoţii, chiar dacă scorul din turul doi nu va fi cel de acum douăzeci de ani.
b. PSD + PDL versus PNL. (Cea mai evidentă materializare: schimbarea majorităţii parlamentare şi a coaliţiei, Ponta candidează din partea PSD, candidatul PDL nu intră în turul doi, democrat-liberalii îl susţin pe Ponta contra lui Antonescu). Două organizaţii solide versus un partid cu o tradiţie nu prea stelară din acest punct de vedere. PNL poate avea de partea sa şi pe Traian Băsescu, că tot nu poate remonta diferenţa.
c. PSD versus PNL + PDL. (Cea mai evidentă materializare: Ponta vs. Antonescu, dar PDL îl susţine pe cel de-al doilea). Cel mai strâns dintre scrutine. Diferenţa nu mai este dată în această situaţie de organizaţii, ci de factori mai mici - mesajele lui Traian Băsescu, electoratul PPDD (cât va mai fi el atunci), atitudinea UDMR, etc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
