Să luăm un partid normal dar mare din România. Concret, să zicem că partidul are 33 de vicepreședinți.
Din aceștia 8 sunt prim vicepreședinți.
Dar cei 8 nu sunt egali. Unul dintre ei este șeful lor, fără însă ca asta să-l facă liderul partidului. El e doar liderul prim vicepreședinților. Acel om va fi, evident, prim prim vicepreședinte al partidului. Altul din cei 8 este secundul său. Dacă prim prim vicepreședintele e un om cu experiență considerabilă, acest secund al său are rolul de a manageria pe ceilalți 6. De asemenea, poate fi vorba de o persoană a cărei experiență în partid este recunoscută, simultan cu conștientizarea faptului că nu este (și n-are cum să fie) egalul prim prim vicepreședintelui. Acest om este, deci, viceprim prim vicepreședinte.
Intervine un congres al partidului. Au loc schimbări în statut. Se dorește o organizare mai bună a partidului în special la vârf. De asemenea prim vicepreședinți din rândul celor 6, atenție! cei care nu erau nici prim prim vicepreședinte și nici viceprim prim vicepreședinte, trebuie să fie apreciați, eforturile lor trebuie recunoscute și răsplătite pe măsură.
În consecință formula se modifică. Cei 8 devin 9. Trei dintre cei 9 capătă roluri adiționale. Ei devin, cu toții, prim prim vicepreședinți. Prim prim vicepreședintele de până mai ieri își păstrează rolul de boss: el devine prim prim prim vicepreședinte. Ceilalți doi de la vârful pleiadei de 9 prim vicepreședinți devin viceprim prim prim vicepreședinți. Unul din ei, fiind mai apropiat de conducerea partidului, devine însă prim viceprim prim prim vicepreședinte.
Să decodăm un pic asta, că probabil nu mă crezi. Să alocăm un număr fiecăruia din cuvintele funcției:
1= prim
2= viceprim
3 = prim
4 = prim
5 = vicepreședinte.
Acum să explicăm de unde vine fiecare cuvânt.
El se numără printre cei treizeci și trei de vicepreședinți (5), dar și printre cei nouă prim vicepreședinți (4). În rândul celor nouă el este în elita de trei(3), este inferiorul cuiva, adică al liderului celor trei (2), dar este superiorul omului rămas din cei trei care nu e nici lider și nici el însuși (1).
Ce să vezi, însă: partidul trece printr-un moment dificil, o victorie electorală care lasă urme. (Victoriile sunt la fel de greu de manageriat ca și înfrângerile, ba poate mai greu). Oamenii care au muncit intens în campanie trebuie recompensați. În ecuație intră necesitatea de a promova liderul unei organizații merituoase, interesele amoroase ale președintelui partidului și dorința de a da un rol mai important organizației de tineret (de când cu Facebook-ul...)
De aceea numărul prim vicepreședinților se mărește la 12. Cinci dintre ei vor avea sarcini complexe: ei vor fi prim prim vicepreședinții. Din cei cinci, trei vor fi de mare însemnătate publică și mediatică: prim prim prim vicepreședinții. Din cei trei, cel aflat mai aproape de liderul partidului, omul pe locul doi în ierarhia partidului (dar să nu spuneți asta secretarului general al partidului că vă/îl mănâncă) este prim prim prim prim vicepreședinte, iar secundul său este prim viceprim prim prim vicepreședinte.
Ce te faci însă cu faptul că omul de pe locul 4 în ierarhia vicepreședinților, adică un simplu și banal prim prim vicepreședinte, vrea neapărat să fie superior cumva omului de pe locul 5? Pare simplu dar nu e. Nu poți să-l faci prim prim prim prim vicepreședinte, că nu-l ai de gând să-l promovezi în rândul primilor trei. Poți face o șmecherie în schimb: îl faci pe al cincilea să devină viceprim prim prim vicepreședinte. Cu asta nici nu ai deranjat în ierarhia în sus, și nici în jos, retrogradându-l pe acel al cincilea la rangul de biet prim vicepreședinte.
La vârf, într-o discuție la bere între prim prim prim prim vicepreședinte și prim viceprim prim prim vicepreședinte se trage concluzia că imaginea partidului are de suferit din cauza faptului că foarte puține femei se află în poziții de leadership. În concluzie, două femei care sunt vicepreședinte devin prim vicepreședinți, una chiar cu rol de prim prim vicepreședinte (locul 4 în ierarhie), prim prim vicepreședintele devenind viceprim prim prim vicepreședinte iar nenorocosul despre care am vorbit în paragraful imediat anterior devenind din viceprim prim prim vicepreședinte un oarecare prim prim vicepreședinte. Omul e furios și amenință că dezvăluie în public tot ce a aflat în anii săi de activitate la vârf. Trebuie gândit un mecanism prin care să fie satisfăcut. Dar el nu mai are cui să fie șef - nu mai există alți prim prim vicepreședinți. Implicit, se promovează un prim vicepreședinte mai sus, astfel încât viceprim prim prim vicepreședintele să-și mențină funcția.
Gândiți-vă acum câtă muncă organizatorică implică o arestare de către DNA sau o evadare către alt partid. Dacă prim viceprim prim prim vicepreședintele dispare din scenă și din ierarhie, atunci funcția sa e ocupată de viceprim prim prim vicepreședinte, iar unul dintre cei doi prim prim vicepreședinți devine viceprim prim prim vicepreședinte. Celălalt rămâne pe dinafară, singurul prim prim prim vicepreședinte al partidului, ceea ce evident e un nonsens, nu mai are cui să fie prim (... primul "prim" din titulatură). Deci se promovează de urgență un prim prim vicepreședinte la poziția de viceprim prim prim vicepreședinte și pe cale de urmare un prim vicepreședinte la poziția de prim prim vicepreședinte. Cu sobrietate, conducerea partidului decide să nu se mai promoveze niciun vicepreședinte la poziția de prim vicepreședinte, organigrama e deja destul de complexă.
Și încă cum! Primii șase oameni din ierarhia vicepreședinților sunt prim prim vicepreședinți, trei din ei fiind chiar prim prim prim vicepreședinți, unul din cei trei fiind prim prim prim prim vicepreședinte iar altul viceprim prim prim prim vicepreședinte. "Mă duc să te spun prim prim prim vicepreședintelui!" are cu totul alt înțeles decât "Mă duc să te spun prim prim vicepreședintelui!". Ca membru sau vicepreședinte de rând, trebuie să caști ochii cu mare grijă la comunicate, fiind o mare diferență între ce spune un prim prim vicepreședinte și un viceprim prim prim prim vicepreședinte. Pe de altă parte, prim vicepreședinții atenți cultivă relațiile cu prim prim vicepreședinții, întrucât oricând aceștia pot deveni prim prim prim vicepreședinți ba chiar, cu un pic de noroc, viceprim prim prim prim vicepreședinți. "Viceprim prim prim prim vicepreședintele de azi e prim prim prim prim vicepreședintele de mâine!" - acesta e genul de afirmație cu care orice prim prim vicepreședinte e familiar. Pe de altă parte, situația viceprim prim prim prim vicepreședintelui e cea mai ingrată, omul respectiv trebuind să fie atent și la ce zice superiorul său direct, prim prim prim prim vicepreședintele dar și la competiția pe care i-o asigură prim prim vicepreședinții și prim prim prim vicepreședintele, oameni care - în mod natural - îi vor locul în ierarhie.
marți, 19 aprilie 2016
joi, 14 aprilie 2016
Încotro ne putem îndrepta: un scenariu pentru 2024
12 decembrie 2024
Un haotic final de epocă, un haotic început de epocă
Alegerile din acest an au marcat câteva premiere sau cvasi-premiere:
1. După 24 de ani dreapta pierde Cotroceniul. În plan sociologic se poate afirma că a pierdut, ca de obicei, opoziția față de progres, doar că etichetele s-au schimbat între timp, PNL preluând o parte serioasă din profilul social-democraților de altă dată.
2. Cea mai mare răsturnare de situație între tururi de la Revoluție încoace. Cu doar 27% în primul tur, Ionuț Vulpescu părea condamnat la înfrângere în fața lui Dan Puric (44%). De-a lungul zilei turului doi, se părea că prezența va fi la cote similare celei din primul tur, o veste aparent bună pentru liberali. Se confirma teza conform căreia tinerii deja veniseră la vot în primul tur - nu mai existau alți votanți la dispoziția stângii decât cei inițiali, deja știuți.
Să recitim însă clasamentul din primul tur:
Dan Puric (PNL) 44%
Ionuț Vulpescu (Partidul European de Stânga) 27%
Adrian Dohotaru (Coaliția pentru Drepturi și Libertăți) 9%
Gabriel Biriș (Alianța Profesioniștilor ABC/Ardeal-București-Constanța) 9%
Șerban Nicolae (PSD) 6%
Eugen Tomac (PMP) 5%
Problema de care s-a lovit PNL a fost următoarea: dacă ai votat pe oricine altcineva decât pe Puric în primul tur, nu aveai de ce să-l votezi pe Puric în al doilea tur. Precum PSD într-o epocă demult apusă, liberalii și-au ostilizat diferite segmente ale populației, idee cu idee sau inacțiune cu inacțiune:
Liberalii n-au achiesat la perspectiva (a cea mai rămas din) PSD, conform căreia România trebuie să părăsească NATO, dar n-au satisfăcut prin declarații nici rusofobii care l-au votat pe Eugen Tomac.
Unul din proiectele centrale ale campaniei PNL, și anume interzicea totală a avorturilor inclusiv în caz de viol, incest sau sarcină toxică pentru mamă, a energizat candidatura lui Adrian Dohotaru (68% din votanții săi erau femei, conform IRES).
PNL a anunțat pe 10 septembrie că va lansa la anul un referendum cu privire la părăsirea Uniunii Europene pe modelul deja patentat în anii trecuți de către Ungaria și Polonia. E previzibil că acest referendum "a luat apă" și nu va mai exista de fel. Verdictul diasporei - 470 de mii de voturi pentru Vulpescu - a fost destul de clar.
Și lista poate continua.
Liberalii au pariat excesiv pe biserică (în care doar 39% din români au încredere), scena binecuvântării televizate a lui Puric de către patriarhul Teofan cu trei zile înaintea turului doi contând dar în sens negativ. Da, jumătate din locuitorii României au peste 50 de ani, însă e vorba în principal de decreței mai degrabă libertarieni decât credincioși.
S-a scris, cred eu, un pic prea mult despre uzura suferită de PNL din cauza mandatelor lui Iohannis și respectiv Cioloș. Niciun partid n-a obținut vreodată 3 victorii consecutive în bătălia pentru Cotroceni. Regula s-a menținut și în 2024. Dar mai e ceva.
"Puricele bate vulpea" a fost sloganul de pe afișele liberalilor dintre cele două tururi, însă PNL era de fapt partidul mai greoi. Duo-ul Vulpescu (candidat la președinție) - Negrescu (ofertă de prim-ministru) a fost agil și dinamic, trăsături dovedite încă din anii anteriori. Să nu uităm că destinul recent al celor doi începe cu "răscoala europarlamentarilor" din 2020 în ziua celor "trei 3" (pe 3 martie, adică ziua a 3-a a celei de-a 3 luni din an, doar 3 vicepreședinți PSD mai erau în libertate). Au urmat captarea integrală a PSD Transilvania, preluarea lui Valeriu Zgonea, Ovidiu Portariuc și Georgian Pop dintr-un PSD în disoluție și fuziunea cu un UDMR care ratase accesul în parlament și care era din ce în ce mai temător cu privire la naționalismul marelui partid de dreapta. Presa a dat excesiv de multă atenție votanților de etnie maghiară ai lui Vulpescu, care de fapt reprezentau mai puțin de un sfert din electoratul său din primul tur. Candidatul PES a dus de fapt o luptă feroce dar puțin vizibilă publicului împotriva organizațiilor PNL din zonele cele mai sărace ale României, adică estul Munteniei și Oltenia. Lupta a fost câștigată de către candidatul PES, subiectele economice au contat mai mult decât crucea - altfel Vulpescu nu ajungea nici măcar la 20%.
Imaginea primului tur a fost înșelătoare. Mare atenție la județele în verde, adică cele în care Puric a câștigat în primul tur dar a pierdut în al doilea:
Deja în primul tur câțiva mari poli de concentrare urbană (București, Iași, Constanța) arătaseră cartonașul roșu - la propriu - conservatorismului ortodox. Votanții lui Biriș și-au manifestat în turul doi neplăcerea față de mărirea taxelor și impozitelor datorită introducerii "pensiei de credință" pentru preoți (150% din venitul mediu net pe economie, valoarea se recalculează anual pe baza datelor INS), voturile lor fiind vizibile în special în Ilfov și în județele mai bogate ale Transilvaniei. Între a da bani preoților (Puric) sau săracilor (Vulpescu), susținătorii lui Biriș au ales ... tabăra mai pro-europeană. Românii pro-capitalism și pro-democrație liberală sunt marii orfani ai momentului, prim-planul fiind polarizat de socialism și, respectiv, de naționalismul ortodox.
Presa a observat că susținătoarele și susținătorii lui Dohotaru au "rotit" Cluj-Napoca, Puric câștigând acolo în primul tur dar pierzând în al doilea. În practică, influența votului tinerilor s-a simțit peste tot. PNL afirmă că se va lupta cu toată forța împotriva legalizării drogurilor ușoare (o propunere a Coaliției pentru Drepturi și Libertăți pe care Vulpescu și-a asumat-o după victorie, recunoscând aportul votanților lui Dohotaru) însă nu e clar cât mai înseamnă în clipa de față "toată forța PNL" - partidul se comportă de parcă ar fi primit o mașină Tesla între ochi.
Rezultatul? Pariul a la Viktor Orban întreprins de liberali a dat greș. Clasa de mijloc tradiționalistă există, în special în Moldova și în localitățile din Transilvania cu mai puțin de 150 de mii de locuitori, dar e prea mică din punct de vedere numeric pentru a asigura victoria în turul doi. Dan Puric a fost strivit între acoperișul și fundația României: scorul său în turul decisiv în rândul oamenilor cu studii superioare (30%, adică Vulpescu a luat 70%!) a fost identic cu cel obținut de Puric în rândul ... românilor care absolviseră maxim opt clase. Pentru cetățenii sofisticați din punct de vedere educațional și cultural, sloganul "Pentru o Românie liberă și independentă de U.E.!" însemna negarea eforturilor și realizărilor unei întregi generații... precum și o eroare gramaticală. Pentru românii cei mai săraci, apelurile la mândrie erau irelevante, mărirea protecției sociale fiind mai aproape de inimă. Izolați și pierzători au rămas patronii de mici afaceri, pentru care hipermarket-urile sunt un pericol de moarte, naționaliștii și vârstnicii sau mai puțin vârstnicii pentru care credința religioasă este foarte importantă.
Un haotic final de epocă, un haotic început de epocă
Alegerile din acest an au marcat câteva premiere sau cvasi-premiere:
1. După 24 de ani dreapta pierde Cotroceniul. În plan sociologic se poate afirma că a pierdut, ca de obicei, opoziția față de progres, doar că etichetele s-au schimbat între timp, PNL preluând o parte serioasă din profilul social-democraților de altă dată.
2. Cea mai mare răsturnare de situație între tururi de la Revoluție încoace. Cu doar 27% în primul tur, Ionuț Vulpescu părea condamnat la înfrângere în fața lui Dan Puric (44%). De-a lungul zilei turului doi, se părea că prezența va fi la cote similare celei din primul tur, o veste aparent bună pentru liberali. Se confirma teza conform căreia tinerii deja veniseră la vot în primul tur - nu mai existau alți votanți la dispoziția stângii decât cei inițiali, deja știuți.
Să recitim însă clasamentul din primul tur:
Dan Puric (PNL) 44%
Ionuț Vulpescu (Partidul European de Stânga) 27%
Adrian Dohotaru (Coaliția pentru Drepturi și Libertăți) 9%
Gabriel Biriș (Alianța Profesioniștilor ABC/Ardeal-București-Constanța) 9%
Șerban Nicolae (PSD) 6%
Eugen Tomac (PMP) 5%
Problema de care s-a lovit PNL a fost următoarea: dacă ai votat pe oricine altcineva decât pe Puric în primul tur, nu aveai de ce să-l votezi pe Puric în al doilea tur. Precum PSD într-o epocă demult apusă, liberalii și-au ostilizat diferite segmente ale populației, idee cu idee sau inacțiune cu inacțiune:
Liberalii n-au achiesat la perspectiva (a cea mai rămas din) PSD, conform căreia România trebuie să părăsească NATO, dar n-au satisfăcut prin declarații nici rusofobii care l-au votat pe Eugen Tomac.
Unul din proiectele centrale ale campaniei PNL, și anume interzicea totală a avorturilor inclusiv în caz de viol, incest sau sarcină toxică pentru mamă, a energizat candidatura lui Adrian Dohotaru (68% din votanții săi erau femei, conform IRES).
PNL a anunțat pe 10 septembrie că va lansa la anul un referendum cu privire la părăsirea Uniunii Europene pe modelul deja patentat în anii trecuți de către Ungaria și Polonia. E previzibil că acest referendum "a luat apă" și nu va mai exista de fel. Verdictul diasporei - 470 de mii de voturi pentru Vulpescu - a fost destul de clar.
Și lista poate continua.
Liberalii au pariat excesiv pe biserică (în care doar 39% din români au încredere), scena binecuvântării televizate a lui Puric de către patriarhul Teofan cu trei zile înaintea turului doi contând dar în sens negativ. Da, jumătate din locuitorii României au peste 50 de ani, însă e vorba în principal de decreței mai degrabă libertarieni decât credincioși.
S-a scris, cred eu, un pic prea mult despre uzura suferită de PNL din cauza mandatelor lui Iohannis și respectiv Cioloș. Niciun partid n-a obținut vreodată 3 victorii consecutive în bătălia pentru Cotroceni. Regula s-a menținut și în 2024. Dar mai e ceva.
"Puricele bate vulpea" a fost sloganul de pe afișele liberalilor dintre cele două tururi, însă PNL era de fapt partidul mai greoi. Duo-ul Vulpescu (candidat la președinție) - Negrescu (ofertă de prim-ministru) a fost agil și dinamic, trăsături dovedite încă din anii anteriori. Să nu uităm că destinul recent al celor doi începe cu "răscoala europarlamentarilor" din 2020 în ziua celor "trei 3" (pe 3 martie, adică ziua a 3-a a celei de-a 3 luni din an, doar 3 vicepreședinți PSD mai erau în libertate). Au urmat captarea integrală a PSD Transilvania, preluarea lui Valeriu Zgonea, Ovidiu Portariuc și Georgian Pop dintr-un PSD în disoluție și fuziunea cu un UDMR care ratase accesul în parlament și care era din ce în ce mai temător cu privire la naționalismul marelui partid de dreapta. Presa a dat excesiv de multă atenție votanților de etnie maghiară ai lui Vulpescu, care de fapt reprezentau mai puțin de un sfert din electoratul său din primul tur. Candidatul PES a dus de fapt o luptă feroce dar puțin vizibilă publicului împotriva organizațiilor PNL din zonele cele mai sărace ale României, adică estul Munteniei și Oltenia. Lupta a fost câștigată de către candidatul PES, subiectele economice au contat mai mult decât crucea - altfel Vulpescu nu ajungea nici măcar la 20%.
Imaginea primului tur a fost înșelătoare. Mare atenție la județele în verde, adică cele în care Puric a câștigat în primul tur dar a pierdut în al doilea:
Deja în primul tur câțiva mari poli de concentrare urbană (București, Iași, Constanța) arătaseră cartonașul roșu - la propriu - conservatorismului ortodox. Votanții lui Biriș și-au manifestat în turul doi neplăcerea față de mărirea taxelor și impozitelor datorită introducerii "pensiei de credință" pentru preoți (150% din venitul mediu net pe economie, valoarea se recalculează anual pe baza datelor INS), voturile lor fiind vizibile în special în Ilfov și în județele mai bogate ale Transilvaniei. Între a da bani preoților (Puric) sau săracilor (Vulpescu), susținătorii lui Biriș au ales ... tabăra mai pro-europeană. Românii pro-capitalism și pro-democrație liberală sunt marii orfani ai momentului, prim-planul fiind polarizat de socialism și, respectiv, de naționalismul ortodox.
Presa a observat că susținătoarele și susținătorii lui Dohotaru au "rotit" Cluj-Napoca, Puric câștigând acolo în primul tur dar pierzând în al doilea. În practică, influența votului tinerilor s-a simțit peste tot. PNL afirmă că se va lupta cu toată forța împotriva legalizării drogurilor ușoare (o propunere a Coaliției pentru Drepturi și Libertăți pe care Vulpescu și-a asumat-o după victorie, recunoscând aportul votanților lui Dohotaru) însă nu e clar cât mai înseamnă în clipa de față "toată forța PNL" - partidul se comportă de parcă ar fi primit o mașină Tesla între ochi.
Rezultatul? Pariul a la Viktor Orban întreprins de liberali a dat greș. Clasa de mijloc tradiționalistă există, în special în Moldova și în localitățile din Transilvania cu mai puțin de 150 de mii de locuitori, dar e prea mică din punct de vedere numeric pentru a asigura victoria în turul doi. Dan Puric a fost strivit între acoperișul și fundația României: scorul său în turul decisiv în rândul oamenilor cu studii superioare (30%, adică Vulpescu a luat 70%!) a fost identic cu cel obținut de Puric în rândul ... românilor care absolviseră maxim opt clase. Pentru cetățenii sofisticați din punct de vedere educațional și cultural, sloganul "Pentru o Românie liberă și independentă de U.E.!" însemna negarea eforturilor și realizărilor unei întregi generații... precum și o eroare gramaticală. Pentru românii cei mai săraci, apelurile la mândrie erau irelevante, mărirea protecției sociale fiind mai aproape de inimă. Izolați și pierzători au rămas patronii de mici afaceri, pentru care hipermarket-urile sunt un pericol de moarte, naționaliștii și vârstnicii sau mai puțin vârstnicii pentru care credința religioasă este foarte importantă.
miercuri, 13 aprilie 2016
Alegerile prezidențiale din 2014 povestite pentru politicieni
Victor Ponta nu a câștigat.
Merită spus acest lucru. Mulți politicieni au uitat sau se comportă de parcă Victor Ponta ar fi câștigat - și nu oricum, ci ucigător de clar, gen 75%-la-25%.
Cine sau ce a pierdut de fapt? A pierdut candidatul numit Victor Ponta, evident. Dar campania a implicat și alte lucruri decât omul Victor Ponta, a implicat un partid, niște mesaje, o viziune cu privire la România (de o coerență internă destul de mare, după cum vei vedea mai jos) și multe alte lucruri.
Îți propun să privim lucrurile așa: Victor Ponta, cu tot cu staff-ul de campanie, cu partidul, cu Ghiță, etc. a făcut un pariu. Precum la cazinou: a pus niște cărți pe masă și a pariat că sunt suficiente pentru 50%+1 din voturi în turul doi. Pariul lui a fost cel mai complex și mai detaliat dintre toate: ceilalți candidați aveau prea puține cărți sau au pariat pur și simplu că Ponta va pierde pariul lui sau doar s-au prefăcut că pariază.
Care era pariul lui Ponta? Pe scurt, el a pariat că următorul set de afirmații e adevărat:
"România e o țară omogenă, formată aproape în totalitate din oameni nostalgici și/sau ușor de manipulat (de către primari - chiar și veniți pe ultima sută de metri alături de PSD - sau prin televiziuni). Că tot vorbim de asta, televiziunile de știri sunt decisive, având audiențe mari și un impact colosal. Internet-ul e o chestie care nu există. De fapt, tehnologic vorbind suntem în 1992. Ce mai încoace și încolo - România este cea din 1992, cu tot cu temerile că ne fură ungurii Transilvania.
Ce înseamnă că 'suntem o țară omogenă'? Înseamnă că numărul românilor care aparțin unor minorități e mic. Aceste minorități includ nu numai cele la care te-ai gândi într-o primă instanță, ci și bărbații care n-au copii, de exemplu. Aceste minorități sunt irelevante și, de asemenea, demne de dispreț. Nu sunt cetățeni 100%. E important în special că suntem o țară compusă, să zicem, 100% din ortodocși, lucru care e 100% important pentru votanți. Acești români adevărați, cei din imensa, cvasi-totala majoritate, sunt înspăimântați de noutate, de schimbare, de globalizare, de progres. Nu-i de mirare - ei au dreptate - enorm de multe entități străine ne vor răul în mod activ. Suntem sub asediu. Soluția e să renunțăm la prezent și viitor și să ne refugiem fetal-pasiv în trecut, care trecut vrei tu, cel medieval, anii '30, anii '70, dar trecut: să ne punem capul pe perna pufoasă a tradițiilor, cea cu istorie romanțată grosier, imaginarul colectiv, cultul lui Arsenie Boca, filmele lui Sergiu Nicolaescu, creierul lui Vadim. În spate zace, în mod nu foarte vizibil, sentimentul înfrângerii și eșecului mai multor generații. Lucrurile merg prost. Nu mai suntem ce-am fost odată. Tot ce se întâmplă și e nou e rău. Decăderea poate fi blocată doar oniric.
Mândria de a fi român nu înseamnă să muncești mai mult sau mai bine sau să respecți legea sau să ai respect pentru spațiul public, pentru vecini și comunitate sau alte chestii serioase de genul ăsta, ci doar elemente național-comuniste, de fațadă și de identitate. Contează că ești, nu contează ce faci.
Practic, Corneliu Zelea Codreanu, Nae Ionescu și alții de acest tip au cam avut dreptate ici-colo.
Subiectul economiei e irelevant - sărăcia, decalajele de dezvoltare, inegalitățile nu merită atenție. Mesajele de stânga - sociale sau economice - nu sunt vandabile. Le pasă la 1% din 1% din români de subiectele de genul ăsta."
Pariul a fost pierdut, dar nu pe muchie ci dezastruos. Trebuie să mergi înapoi în 1996, la o țară care trecuse prin 6 ani și jumătate de Iliescu, ca să vezi o asemenea contrareacție. Băsescu - un om despre care, dragă politician, indiferent din ce partid ești, suntem de acord că era performant în campaniile electorale - n-a obținut niciodată o victorie cum a obținut Iohannis în fața lui Ponta. Cam atât de greșit era pariul celui din urmă.
Aproape toate celelalte elemente ale campaniei lui Ponta - altele decât pariul - au fost performante sau la nivelul necesar. Partidul s-a mobilizat. Campania a prins un moment istoric bun pentru formularea ideii de stabilitate: finalul celui de-al doilea mandat al lui Băsescu. Există și aspecte burlești ('Ponta' ... nu e un nume românesc!) care au rămas însă netaxate. Pariul l-a nenorocit.
Unii politicieni și unele partide au gândit după alegeri așa:
"Nu, nu, nu, pariul lui Ponta a fost unul câștigător. El a avut probleme din cauza procesului de vot din diaspora. Trebuie băgați cărbuni, pariul trebuie revigorat și extins. Trebuie să apărăm capitalul românesc. Jos corporațiile străine. Jos DNA, o unealtă a străinilor. Și suntem daci sau, mă rog, români. 'Mândri că suntem români' - cu asta câștigi munți de voturi și acum, în 2016. Și jos imigranții care, mă rog, știm cu toții dar nu zicem cu voce tare, n-ar veni la noi nici picați cu ceară pentru că avem o țară săracă și total, total, total neatractivă până și pentru locuitorii ei care fug din ea în disperare, de la clujeni la vasluieni. Și jos moscheea. Iar Biserica Ortodoxă Română aduce voturi deci e sacră. Aproape la fel de sacră precum Antena 3, nu chiar ca Antena 3, evident! dar pe acolo. Și deci are întotdeauna dreptate și trebuie susținută în orice face.
Dacă nu e deja evident, orice discuție pe fond despre dezvoltarea acestei țări trebuie evitată, nu ne pricepem și oricum nu contează, nu asta așteaptă lumea de la noi, nu acolo sunt voturile."
Păi hai să vedem. Ce s-a ales de cei care au gândit așa? Praf și nimicnicie.
Băsescu și PMP sunt la cota din 2014. Gândește-te la asta o secundă: Ponta a pus aceste cărți pe masă timp de o campanie. Băsescu și PMP fac asta de un an și jumătate. Elena Udrea nu mai e în peisaj, dar lucrurile merg atât de prost cu pachetul ăsta de mesaje că PMP nu poate să profite de absența ei din politică. Cu un PNL slăbit de disensiuni, cu cale liberă spre identificarea drept adevărata opoziție la PSD, cu o presă din ce în ce mai prietenoasă, fostul președinte e totuși din ce în ce mai irelevant. Și încearcă în continuare, scrie status-uri pe Facebook conforme pariului lui Ponta chiar în timp ce citești textul ăsta. Cucuiele se înmulțesc, zidul rezistă.
Partidul România Unită s-a fondat tocmai pe ideea că Ponta a câștigat pariul și e ceva electorat de păpat dacă ai acele cărți de joc. Iată că nu.
Ponta reia din ce în ce mai apăsat pariul pe pagina sa de Facebook. Ai auzit de partidul lui nou? De mitingurile de susținere pentru Ponta făcute în lunile trecute, ca să nu demisioneze și respectiv ca să se întoarcă la Palatul Victoria? De revoltele pro-Ponta din sânul PSD? Nici eu. Pentru că nu există așa ceva. Mai știe cineva cine e Ponta în afară de foștii săi miniștri, doi-trei colaboratori și doi-trei ziariști? Mai este el relevant? De ce ar fi?
PNL-ul central, cu câteva excepții, se prelinge în pariul lui Ponta. Nuanțele - de exemplu ale unui conservatorism pro-occidental - sunt strivite de vacarm. Nu auzeai și nu auzi nimic despre economie de la PNL, cu excepția mesajelor defetiste, neliberale, aflate cu câteva paragrafe mai sus. Nu-și dau seama nici de potențialul de a deveni un partid de stânga, rotind cu totul scena (PSD = conservator, PNL = progresist). Mai au și altă alternativă, dar ratează șansele de a afirma libertatea individuală ca valoare centrală a partidului. Ce se întâmplă cu ei în consecință? Ceva deloc surprinzător: în sondaje scad cu o energie cinetică demnă de o cauză mai bună (detalii aici, pagina 5). PNL pare disperat să scape de electoratul său natural și mișcările în acest sens îi reușesc cu brio. Colac peste pupăză, candidatura lui Marian Munteanu la primăria generală a Capitalei poate reprezenta, potrivit unei chei de lectură, asumarea publică și oficială a pariului lui Ponta de către PNL. E uluitor ca dimensiuni (și probabil neintenționat) curajul din spate - să vii într-un oraș european sofisticat și bogat din secolul 21 cu o paradigmă ce țintește România rurală a perioadei interbelice sau electoratul PUNR de la mijlocul anilor '90 ... un lucru realmente remarcabil.
Alții? M10 s-a înscris în ECR, un grup european al conservatorilor, aflat la dreapta PPE. Noua Republică, cât a mai rămas, e în același spațiu. PNȚCD, cât mai exista și el, tot pe pariul lui Ponta își juca viața. PRM s-a topit fără efect. Idem PPDD. Pe listă mai sunt UNPR, ALDE și câte și mai câte. Toată lumea pariază ca Ponta. Toată lumea salivează, crezând că acolo e calea succesului. Toată lumea se uită la cele 5,2 milioane voturi luate de Ponta în turul doi și nimeni nu vede cele 6,2 milioane luate de Iohannis - sau cele care pot fi atrase din totalul acestor 6,2 milioane.
Ironia e că grămada mai mică de voturi (cele 5,2 milioane) sunt în principal rezultatul muncii organizațiilor PSD, mobilizate la maxim în turul doi al prezidențialelor ca de obicei. Dar pe ele se îngrămădesc toți. Blocul mai mare de voturi, cele 6,2 milioane, e la liber. Nu le vrea nimeni.
Nu trebuie să fii expert în marketing ca să-ți dai seama că scena e pe cale de a crăpa de cât de înclinată e: sunt prea multe picioare pe o bucățică prea mică de podea. Faptul că Dragnea vorbește despre austeritatea din epoca PDL (austeritatea ... de acum 5-6 ani!) pare oarecum inovativ. De fapt, e o iluzie auditivă - după expunerea la aceeași melodie, cântată de zeci de voci zeci de minute, până și zgomotul unei sirene de ambulanță pare relaxant.
Să punem problema altfel: pe o felie de public (cerere mică, nu uita că în bună parte e vorba de voturi intangibile pro-PSD) e toată oferta. Pe mai mult public (cerere mare) e o ofertă extrem de redusă. 230 de mii de oameni capătă drept de vot în fiecare an, oameni tineri, dar partidele încearcă să culeagă temerile, groazele și supărările polului demografic opus, care tot scade. Prea multă Românie nu e cuprinsă în și de fobiile politicienilor. Prea multă Românie admiră DNA. Prea multă Românie (și... din ce în ce mai multă) disprețuiește BOR. Prea multă Românie - pentru câtă atenție i se dă - e de stânga. Sau de dreapta ne-neo-legionară. Sau libertariană ... sau libertină. Unei bucăți prea mari de Românie îi pasă de economie, de birocrație și de eficientizarea instituțiilor statului, nu de catedrale sau pensii speciale. Sau îi pasă de 14 mii de subiecte altele decât orbanismele (ungurești) prost importate. Prea multă Românie e interesată de realități și nu de ficțiuni precum moscheile și sirieni. Prea multă Românie nu se uită la Antena 3. Sau la televiziunile de știri. Prea multă Românie votantă nu mai are deloc televizor în casă - își ia informațiile și distracția de pe Internet. Și nu e tot: prea multă Românie nu citește expunere.com sau cocoon.ro. Prea mulți români sunt de alte etnii decât cea majoritară, sau aparțin altui cult religios decât cel majoritar. Prea mulți români sunt ortodocși doar cu numele, sau ortodocși dar suspicioși cu privire la încercarea de a le folosi credința în numele obținerii voturilor, sau ortodocși dar extrem de toleranți. Prea mulți români se amuză la adresa tentativelor de a defini patriotismul prin frică, excluziune și urlete gâjâite din coșul pieptului. Prea mulți români ... nu sunt fricoși. Prea mulți români sunt conectați la vest, prin fire de tot felul, de natură tehnologică, emoțională, financiară sau informațională.
Te rog să nu mă crezi pe cuvânt când îți spun lucrurile astea. Trebuie doar să îți reamintești cine a pierdut în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2014.
Recomand de asemenea:
http://www.striblea.ro/nu-e-nimic-de-ras-cu-marian-munteanu/
http://www.stiripesurse.ro/schimbarea-la-fa-a-a-pnl_990506.html
și, în ultimul rând,
http://sociollogica.blogspot.ro/2015/08/xenoscepticism-o-ipoteza-despre-scena.html
Merită spus acest lucru. Mulți politicieni au uitat sau se comportă de parcă Victor Ponta ar fi câștigat - și nu oricum, ci ucigător de clar, gen 75%-la-25%.
Cine sau ce a pierdut de fapt? A pierdut candidatul numit Victor Ponta, evident. Dar campania a implicat și alte lucruri decât omul Victor Ponta, a implicat un partid, niște mesaje, o viziune cu privire la România (de o coerență internă destul de mare, după cum vei vedea mai jos) și multe alte lucruri.
Îți propun să privim lucrurile așa: Victor Ponta, cu tot cu staff-ul de campanie, cu partidul, cu Ghiță, etc. a făcut un pariu. Precum la cazinou: a pus niște cărți pe masă și a pariat că sunt suficiente pentru 50%+1 din voturi în turul doi. Pariul lui a fost cel mai complex și mai detaliat dintre toate: ceilalți candidați aveau prea puține cărți sau au pariat pur și simplu că Ponta va pierde pariul lui sau doar s-au prefăcut că pariază.
Care era pariul lui Ponta? Pe scurt, el a pariat că următorul set de afirmații e adevărat:
"România e o țară omogenă, formată aproape în totalitate din oameni nostalgici și/sau ușor de manipulat (de către primari - chiar și veniți pe ultima sută de metri alături de PSD - sau prin televiziuni). Că tot vorbim de asta, televiziunile de știri sunt decisive, având audiențe mari și un impact colosal. Internet-ul e o chestie care nu există. De fapt, tehnologic vorbind suntem în 1992. Ce mai încoace și încolo - România este cea din 1992, cu tot cu temerile că ne fură ungurii Transilvania.
Ce înseamnă că 'suntem o țară omogenă'? Înseamnă că numărul românilor care aparțin unor minorități e mic. Aceste minorități includ nu numai cele la care te-ai gândi într-o primă instanță, ci și bărbații care n-au copii, de exemplu. Aceste minorități sunt irelevante și, de asemenea, demne de dispreț. Nu sunt cetățeni 100%. E important în special că suntem o țară compusă, să zicem, 100% din ortodocși, lucru care e 100% important pentru votanți. Acești români adevărați, cei din imensa, cvasi-totala majoritate, sunt înspăimântați de noutate, de schimbare, de globalizare, de progres. Nu-i de mirare - ei au dreptate - enorm de multe entități străine ne vor răul în mod activ. Suntem sub asediu. Soluția e să renunțăm la prezent și viitor și să ne refugiem fetal-pasiv în trecut, care trecut vrei tu, cel medieval, anii '30, anii '70, dar trecut: să ne punem capul pe perna pufoasă a tradițiilor, cea cu istorie romanțată grosier, imaginarul colectiv, cultul lui Arsenie Boca, filmele lui Sergiu Nicolaescu, creierul lui Vadim. În spate zace, în mod nu foarte vizibil, sentimentul înfrângerii și eșecului mai multor generații. Lucrurile merg prost. Nu mai suntem ce-am fost odată. Tot ce se întâmplă și e nou e rău. Decăderea poate fi blocată doar oniric.
Mândria de a fi român nu înseamnă să muncești mai mult sau mai bine sau să respecți legea sau să ai respect pentru spațiul public, pentru vecini și comunitate sau alte chestii serioase de genul ăsta, ci doar elemente național-comuniste, de fațadă și de identitate. Contează că ești, nu contează ce faci.
Practic, Corneliu Zelea Codreanu, Nae Ionescu și alții de acest tip au cam avut dreptate ici-colo.
Subiectul economiei e irelevant - sărăcia, decalajele de dezvoltare, inegalitățile nu merită atenție. Mesajele de stânga - sociale sau economice - nu sunt vandabile. Le pasă la 1% din 1% din români de subiectele de genul ăsta."
Pariul a fost pierdut, dar nu pe muchie ci dezastruos. Trebuie să mergi înapoi în 1996, la o țară care trecuse prin 6 ani și jumătate de Iliescu, ca să vezi o asemenea contrareacție. Băsescu - un om despre care, dragă politician, indiferent din ce partid ești, suntem de acord că era performant în campaniile electorale - n-a obținut niciodată o victorie cum a obținut Iohannis în fața lui Ponta. Cam atât de greșit era pariul celui din urmă.
Aproape toate celelalte elemente ale campaniei lui Ponta - altele decât pariul - au fost performante sau la nivelul necesar. Partidul s-a mobilizat. Campania a prins un moment istoric bun pentru formularea ideii de stabilitate: finalul celui de-al doilea mandat al lui Băsescu. Există și aspecte burlești ('Ponta' ... nu e un nume românesc!) care au rămas însă netaxate. Pariul l-a nenorocit.
Unii politicieni și unele partide au gândit după alegeri așa:
"Nu, nu, nu, pariul lui Ponta a fost unul câștigător. El a avut probleme din cauza procesului de vot din diaspora. Trebuie băgați cărbuni, pariul trebuie revigorat și extins. Trebuie să apărăm capitalul românesc. Jos corporațiile străine. Jos DNA, o unealtă a străinilor. Și suntem daci sau, mă rog, români. 'Mândri că suntem români' - cu asta câștigi munți de voturi și acum, în 2016. Și jos imigranții care, mă rog, știm cu toții dar nu zicem cu voce tare, n-ar veni la noi nici picați cu ceară pentru că avem o țară săracă și total, total, total neatractivă până și pentru locuitorii ei care fug din ea în disperare, de la clujeni la vasluieni. Și jos moscheea. Iar Biserica Ortodoxă Română aduce voturi deci e sacră. Aproape la fel de sacră precum Antena 3, nu chiar ca Antena 3, evident! dar pe acolo. Și deci are întotdeauna dreptate și trebuie susținută în orice face.
Dacă nu e deja evident, orice discuție pe fond despre dezvoltarea acestei țări trebuie evitată, nu ne pricepem și oricum nu contează, nu asta așteaptă lumea de la noi, nu acolo sunt voturile."
Păi hai să vedem. Ce s-a ales de cei care au gândit așa? Praf și nimicnicie.
Băsescu și PMP sunt la cota din 2014. Gândește-te la asta o secundă: Ponta a pus aceste cărți pe masă timp de o campanie. Băsescu și PMP fac asta de un an și jumătate. Elena Udrea nu mai e în peisaj, dar lucrurile merg atât de prost cu pachetul ăsta de mesaje că PMP nu poate să profite de absența ei din politică. Cu un PNL slăbit de disensiuni, cu cale liberă spre identificarea drept adevărata opoziție la PSD, cu o presă din ce în ce mai prietenoasă, fostul președinte e totuși din ce în ce mai irelevant. Și încearcă în continuare, scrie status-uri pe Facebook conforme pariului lui Ponta chiar în timp ce citești textul ăsta. Cucuiele se înmulțesc, zidul rezistă.
Partidul România Unită s-a fondat tocmai pe ideea că Ponta a câștigat pariul și e ceva electorat de păpat dacă ai acele cărți de joc. Iată că nu.
Ponta reia din ce în ce mai apăsat pariul pe pagina sa de Facebook. Ai auzit de partidul lui nou? De mitingurile de susținere pentru Ponta făcute în lunile trecute, ca să nu demisioneze și respectiv ca să se întoarcă la Palatul Victoria? De revoltele pro-Ponta din sânul PSD? Nici eu. Pentru că nu există așa ceva. Mai știe cineva cine e Ponta în afară de foștii săi miniștri, doi-trei colaboratori și doi-trei ziariști? Mai este el relevant? De ce ar fi?
PNL-ul central, cu câteva excepții, se prelinge în pariul lui Ponta. Nuanțele - de exemplu ale unui conservatorism pro-occidental - sunt strivite de vacarm. Nu auzeai și nu auzi nimic despre economie de la PNL, cu excepția mesajelor defetiste, neliberale, aflate cu câteva paragrafe mai sus. Nu-și dau seama nici de potențialul de a deveni un partid de stânga, rotind cu totul scena (PSD = conservator, PNL = progresist). Mai au și altă alternativă, dar ratează șansele de a afirma libertatea individuală ca valoare centrală a partidului. Ce se întâmplă cu ei în consecință? Ceva deloc surprinzător: în sondaje scad cu o energie cinetică demnă de o cauză mai bună (detalii aici, pagina 5). PNL pare disperat să scape de electoratul său natural și mișcările în acest sens îi reușesc cu brio. Colac peste pupăză, candidatura lui Marian Munteanu la primăria generală a Capitalei poate reprezenta, potrivit unei chei de lectură, asumarea publică și oficială a pariului lui Ponta de către PNL. E uluitor ca dimensiuni (și probabil neintenționat) curajul din spate - să vii într-un oraș european sofisticat și bogat din secolul 21 cu o paradigmă ce țintește România rurală a perioadei interbelice sau electoratul PUNR de la mijlocul anilor '90 ... un lucru realmente remarcabil.
Alții? M10 s-a înscris în ECR, un grup european al conservatorilor, aflat la dreapta PPE. Noua Republică, cât a mai rămas, e în același spațiu. PNȚCD, cât mai exista și el, tot pe pariul lui Ponta își juca viața. PRM s-a topit fără efect. Idem PPDD. Pe listă mai sunt UNPR, ALDE și câte și mai câte. Toată lumea pariază ca Ponta. Toată lumea salivează, crezând că acolo e calea succesului. Toată lumea se uită la cele 5,2 milioane voturi luate de Ponta în turul doi și nimeni nu vede cele 6,2 milioane luate de Iohannis - sau cele care pot fi atrase din totalul acestor 6,2 milioane.
Ironia e că grămada mai mică de voturi (cele 5,2 milioane) sunt în principal rezultatul muncii organizațiilor PSD, mobilizate la maxim în turul doi al prezidențialelor ca de obicei. Dar pe ele se îngrămădesc toți. Blocul mai mare de voturi, cele 6,2 milioane, e la liber. Nu le vrea nimeni.
Nu trebuie să fii expert în marketing ca să-ți dai seama că scena e pe cale de a crăpa de cât de înclinată e: sunt prea multe picioare pe o bucățică prea mică de podea. Faptul că Dragnea vorbește despre austeritatea din epoca PDL (austeritatea ... de acum 5-6 ani!) pare oarecum inovativ. De fapt, e o iluzie auditivă - după expunerea la aceeași melodie, cântată de zeci de voci zeci de minute, până și zgomotul unei sirene de ambulanță pare relaxant.
Să punem problema altfel: pe o felie de public (cerere mică, nu uita că în bună parte e vorba de voturi intangibile pro-PSD) e toată oferta. Pe mai mult public (cerere mare) e o ofertă extrem de redusă. 230 de mii de oameni capătă drept de vot în fiecare an, oameni tineri, dar partidele încearcă să culeagă temerile, groazele și supărările polului demografic opus, care tot scade. Prea multă Românie nu e cuprinsă în și de fobiile politicienilor. Prea multă Românie admiră DNA. Prea multă Românie (și... din ce în ce mai multă) disprețuiește BOR. Prea multă Românie - pentru câtă atenție i se dă - e de stânga. Sau de dreapta ne-neo-legionară. Sau libertariană ... sau libertină. Unei bucăți prea mari de Românie îi pasă de economie, de birocrație și de eficientizarea instituțiilor statului, nu de catedrale sau pensii speciale. Sau îi pasă de 14 mii de subiecte altele decât orbanismele (ungurești) prost importate. Prea multă Românie e interesată de realități și nu de ficțiuni precum moscheile și sirieni. Prea multă Românie nu se uită la Antena 3. Sau la televiziunile de știri. Prea multă Românie votantă nu mai are deloc televizor în casă - își ia informațiile și distracția de pe Internet. Și nu e tot: prea multă Românie nu citește expunere.com sau cocoon.ro. Prea mulți români sunt de alte etnii decât cea majoritară, sau aparțin altui cult religios decât cel majoritar. Prea mulți români sunt ortodocși doar cu numele, sau ortodocși dar suspicioși cu privire la încercarea de a le folosi credința în numele obținerii voturilor, sau ortodocși dar extrem de toleranți. Prea mulți români se amuză la adresa tentativelor de a defini patriotismul prin frică, excluziune și urlete gâjâite din coșul pieptului. Prea mulți români ... nu sunt fricoși. Prea mulți români sunt conectați la vest, prin fire de tot felul, de natură tehnologică, emoțională, financiară sau informațională.
Te rog să nu mă crezi pe cuvânt când îți spun lucrurile astea. Trebuie doar să îți reamintești cine a pierdut în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2014.
Recomand de asemenea:
http://www.striblea.ro/nu-e-nimic-de-ras-cu-marian-munteanu/
http://www.stiripesurse.ro/schimbarea-la-fa-a-a-pnl_990506.html
și, în ultimul rând,
http://sociollogica.blogspot.ro/2015/08/xenoscepticism-o-ipoteza-despre-scena.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
