"La răspântie de mlaştini" - dilema actuală a PDL

La alegerile din toamnă, PDL şi MRU pot merge pe acelaşi drum sau nu.


În cazul în care MRU preia conducerea PDL sau este integrat, într-o formulă sau alta, partidului el şi-ar putea risca capitalul de popularitate - singura sa posesie în clipa de faţă. Este greu de văzut cum ar putea activul organizaţional al PDL să accepte un om politic care, aparent, este unul dintre principalii vinovaţi pentru pierderea puterii. Dar să spunem că în numele unor procente în plus, PDL ar face acest lucru. Ce ştim deja despre această situaţie?

- Campania din toamnă ar prinde PDL sub alt nume - niciodată PDL nu s-a prezentat la două alegeri parlamentare consecutive sub aceeaşi denumire, iar denumirea actuală este cea mai tocită din istoria partidului.

- Portocaliul nu va mai exista.

- MSPDL (Mişcarea de Salvare a PDL - evident numele nu va fi chiar acesta) ar duce o campanie punctuală de atac la adresa USL. O campanie dură şi stridentă ar aduce pagube imaginii lui MRU.

- Dacă liderii PDL au înţeles cu adevărat ce se întâmplă, MRU ar fi singurul vârf de lance al campaniei. Pe durata campaniei electorale Emil Boc, Elena Udrea, Roberta Anastase şi alţii ar trebui să ia o foarte meritată vacanţă undeva, foarte-foarte departe de România. Ceea ce nu se va întâmpla.

În lipsa unor sondaje care să măsoare încrederea în MRU în ultimele săptămâni, este greu de estimat gradul de succes al unei asemenea antreprize, dar ea are avantaje evidente: folosirea singurei persoane cu credibilitate pe care PDL o are la dispoziţie şi abandonarea brand-ului "blestemat". În acelaşi timp, acest drum este şi cel mai dificil de acceptat, atât de MRU cât şi de partid.


Dacă MRU şi PDL merg pe drumuri separate la alegerile din toamnă, cel dintâi creând un corpuscul organizaţional pe baza susţinerii anumitor lideri din PDL şi deci o nouă forţă politică, cele două forţe s-ar afla în competiţie pentru un electorat stabil. În plus, MRU ar avea posibilitatea să încerce să atragă votanţi care nu simpatizează PDL.

APAPDLSUA (Alianţa Pentru Ascunderea PDL în Spatele Unui Acronim), adică PDL + o bucăţică din PNŢ + orice altceva se poate utiliza, nu ar avea nevoie să protejeze imaginea lui MRU, precum în scenariul anterior. În consecinţă, ar duce o campanie puternică, agresivă, care ar specula orice eroare a USL,dar lipsită de aportul unor vectori de imagine puternici, ceea ce ar putea rezulta în următorul scenariu: USL pierde procente, dar nu PDL le câştigă.

Partidul lui MRU ar duce probabil o campanie mai "soft", orientată spre soluţii, scopul fiind nu atât obţinerea unui scor excepţional cât:
1) intrarea în parlament, ceea ce ar asigura vizibilitate şi ar da opţiuni pe termen lung în ceea ce priveşte conflictul PSD vs. PNL care va începe în 2013.
2) nemurdărirea imaginii unui prezidenţiabil.

Este greu de cuantificat care tabără ar obţine cât. Variabila crucială constă în identitatea liderilor PDL care ar părăsi partidul pentru MRU. Plecarea unor organizaţii judeţene precum Neamţ, Suceava, Arad şi încă câteva judeţe (PLD-iste) ar nenoroci PDL / APAPDLSUA, aducându-l la cota din 2000 (7%).

Avantajul unui astfel de scenario este că deturnează fluxul de migrare PDL -> USL(care e pe cale să reînceapă) într-unul PDL -> MRU. S-ar putea ajunge în situaţia extremă ca prea mulţi oameni din PDL să vrea să intre în partidul lui MRU. Aş fi curios să afle cui i se va spune "nu".

Dezavantajul scenariului este nevoia de acţiune rapidă din partea lui MRU dar şi impresia de dezintegrare a fostei puteri / posibil viitoarea opoziţie.

Există bineînţeles şi a treia opţiune: Mihai Răzvan Ungureanu să aştepte alegerile parlamentare fără să facă nimic, asistând la eşecul previzibil al PDL şi putând eventual să preia partidul sau anumiţi lideri ai săi în primăvară. Avantajul primeia din cele două posibilităţi este prezenţa în parlament, un lucru foarte important în politica românească.

Absenţa lui MRU din planul dezbaterii publice din această toamnă nu ar fi benefică pentru imaginea sa. În planul disputei dintre PNL şi PSD care va începe în 2013 şi care se va concretiza cu existenţa a doi candidaţi separaţi la preşedinţie în 2014, re-apariţia lui MRU peste aproape un an ar putea trece neobservată sau, dimpotrivă, ar putea capta atenţia. Întrucât acest scenariu este şi cel mai complex, despre el se poate vorbi şi cel mai puţin.

Niciunul dintre scenariile de mai sus nu ia în calcul suspendarea preşedintelui Băsescu, această eventualitate necesitând un studiu separat.

După cum se poate vedea niciunul din scenariile de mai sus nu garantează "victoria", ba chiar toate sunt axate de minimalizarea pierderilor sau pe transformarea înfrângerii într-un prilej de reorganizare pentru 2014 sau 2016. Din tolba PDL lipsesc acum aproape toate armele cu care se poate câştiga o bătălie.

"Lucrurile nu trebuie să se schimbe" - problema actuală a USL

USL s-a fondat din două motive:

A) limitarea opţiunilor lui Traian Băsescu / obligarea acestuia să-l numească pe Victor Ponta drept prim-ministru.
B) înlocuirea preşedintelui.

Scopul A a fost atins. Scopul B este drag PNL. Nu este a priori evident că ar fi atât de drag şi PSD. Consecinţele care pot fi derivate din ultimele trei propoziţii sunt, cred, destul de clare.

PSD nu poate abandona pe faţă proiectul de suspendare al preşedintelui, întrucât are nevoie de susţinerea PNL în parlament. Dacă PSD coabitează în pace şi linişte cu preşedintele Băsescu, eventual beneficiind de sprijinul PDL, riscurile atât pentru PSD cât şi pentru PDL ar fi foarte mari, iar Crin Antonescu/PNL ar obţine un scor senzaţional în toamnă, la nivele amintind de PNL-ul de dinainte de război ("Votaţi împotriva FSN!").

Atât PSD, cât şi PNL au nevoie de un rezultat bun în toamnă, în special pentru a-şi mări numărul de parlamentari. Presiunea va veni în acest caz de jos în sus - pentru liderii partidelor o majoritate este o majoritate, dar pentru candidaţii-potenţial-parlamentari nevoia de funcţii este puternică.

În acest context, USL are o problemă. Având în vedere că a obţinut deja guvernarea, nu mai există un motiv pentru a garanta prezenţa la vot a largului electorat USL.

Sau există?

O tentativă de suspendare a preşedintelui este singurul mijloc prin care USL mai poate garanta că electoratul său s-ar prezenta în număr mare la urne în noiembrie. Un referendum privind suspendarea preşedintelui, ţinut în aceeaşi ziua cu alegerile, ar rezolva toate problemele menţionate mai sus, şi nu numai.

În plan tactic, USL va trebui să acţioneze în următoarele luni exact ca şi acum: sperând că nu se petrece nimic ieşit din comun. Dacă nu ia măsuri extrem de dure, scorul său la alegeri va fi mare - judecând pe baza experienţei susţinerii pentru guvernările trecut, la 6-7 luni după ce au preluat puterea (detalii aici). În premieră pentru politica post-decembristă, opoziţia a câştigat puterea înainte de alegeri. Castelul s-a predat înainte de asediu, iar dintre apărători supravieţuitorii par mai degrabă ocupaţi cu a stabili vina cui este pentru dezastru. USL - care era pregătită pentru o bătălie intensă - trebuie acum doar să menţină cursul. Şi asta pentru că în ceea ce priveşte obiectivul său principal - controlul asupra surselor financiare - deja a câştigat.

Dacă USL se rupe, votanţii nu se vor duce la PDL sau MRU decât într-o măsură foarte mică. Traian Băsescu va rămâne în prim-planul scenei politice, reamintind tuturor de crahul socio-politic al PDL. Dezamăgirea faţă de o guvernare eşuată a USL s-ar contoriza în altă parte.

Bineînţeles, dacă Victor Ponta nu reuşeşte să treacă un guvern prin parlament, situaţia devine extrem de interesantă. Dar să vedem dacă ajungem acolo.

Post-scriptum: despre PDL sunt foarte puţine de zis în clipa de faţă. Introducerea uninominalului într-un singur tur ar accentua problemele partidului, putându-l aduce la scorul din 2000: 7%. Detalii de ce aici.

Câte voturi pierd coaliţiile de guvernare în România după 6-7 luni de la preluarea puterii. Cifre concrete.

Mulţumesc domnului Mircea Kivu pentru sesizarea unei greşeli importante. Aceasta a fost corectată.

Dacă guvernul Ponta obţine votul de încredere al parlamentului, (cât de mult) se va eroda până la generale?


Putem vedea ce s-a întâmplat în trecut. Pe baza barometrelor opiniei publice comandate de Fundaţia Soroş în perioada 1995-2005 şi făcând o medie a sondajelor de la date ulterioare, iată la ce se ajunge:

Guvernarea Boc 2 a fost părtaşă la măsuri dure, şi a pierdut aproape jumătate din electorat. În alte situaţii, vorbim de efectul "lunii de miere" - electoratul se ataşează de "câştigători", ceea ce nu înseamnă neapărat că dacă în iunie 1997 / mai 2001 / etc. ar fi fost alegeri partidele din coaliţia de guvernare ar fi obţinut chiar scorurile de mai sus.

Un caz bizar este dat de evoluţia coaliţiei PDL+PSD din 2009, unde nivelul celor două partide a rămas practic stabil. Având în vedere că USL ar veni la guvernare pe un val mare de aşteptări, pare greu de crezut ca scorul Uniunii să rămână stabil.

Dacă ar fi să ne uităm exclusiv la experienţele coaliţiile guvernamentale din trecut (ceea ce în sine este o greşeală), atâta timp cât USL nu ia măsuri a la mai 2010, capitalul său electoral va creşte. Pe de altă parte, sociologia nu este o ştiinţă predictivă, şi nu există garanţii.

Să lăsăm o clipă puterea la o parte. Opoziţia democratică (PSD în '97, PD sau PNL în 2001, PNL în 2009) a rămas la aceleaşi cote la 6 luni după pierderea puterii ca şi la momentul pierderii puterii, singura excepţie reprezentând-o PSD în 2005, care a pierdut 12% (o treime din votanţi) în cele 6 luni de după pierderea puterii. Bineînţeles, nici una din aceste opoziţii nu a avut alegeri pentru care să se pregătească.


Ca premiză: USL nu se rupe.

Observaţie de final: dacă USL dezamăgeşte, nici nu ştim ce partid o să pierdem din vedere.

Alegerile prezidenţiale din 2009 prin prisma indicatorului COVIVO

Am postat despre COVIVO (COeficientul de Valorificare a Intenţiei de VOt) aici. Pe scurt, este vorba de câţi votanţi un partid/candidat pierde sau câştigă între sondajele de la un moment dat şi ziua votului. COVIVO este exprimat sub format unui procent: dacă COVIVO < 100% (cum e cazul aproape întotdeauna), înseamnă că unii dintre oamenii care intenţionau să te voteze nu au mai făcut acest lucru. Concret, un COVIVO de 75% prin referinţă la momentul "cu două săptămâni înainte de alegeri" înseamnă că în ultimele două săptămâni un sfert dintre votanţii tăi "din sondaje" au hotărât să nu te mai voteze.

COVIVO-ul are relevanţă doar prin comparaţie cu cel al oponenţilor. Dacă tu şi oponentul tău direct aveţi acelaşi scor în sondaje, degeaba obţii în ziua votului un COVIVO de 80%, dacă celălalt a pierdut doar o zecime dintre susţinători ( = COVIVO 90%).

Există un singur motiv pentru care COVIVO-ul este important: el permite să deduci capacitatea organizaţiilor politice de a transforma intenţia de vot în voturi. Ieri am arătat că PNL în 2008 era deficitar (prin comparaţie cu PSD şi PDL) din acest punct de vedere. Repet: nu vorbesc despre intenţia de vot - mai mică pentru PNL atunci decât pentru PSD sau PDL - ci de transformarea respectivei intenţii de vot în voturi. Se va menţine trendul şi în 2012? Păi, să vedem dacă aceeaşi tradiţie s-a menţinut şi în 2009.


Am folosit trei sondaje efectuate de trei companii diferite în acelaşi moment: cu 30-40 de zile înainte de turul unu. În funcţie de modul în care s-a adresat întrebarea privind participarea la vot, aceasta varia între 52% şi 69% din populaţia aflată în ţară. Prezenţa reală a fost de 60,7%. Cifrele de jos sunt rotunjite pentru a uşura lectura. Procentele COVIVO sunt calculate pe baza cifrelor nerotunjite şi nu sunt rotunjite ele însele.

Traian Băsescu avea teoretic votul a 19,5% din românii aflaţi în ţară, adică 3,2 milioane voturi. A obţinut în ţară 3,1 milioane voturi. Un COVIVO frumos: 95,8% (prin comparaţie, COVIVO-ul PDL în 2008 a fost de 78%).

Mircea Geoană avea teoretic votul a 17% dintre românii din ţară, adică 2,8 milioane voturi. A obţinut în ţară 3,0 milioane voturi. O diferenţă semnificativă - 170 de mii de voturi, pe baza cifrelor nerotunjite - şi un COVIVO supranumerar (106,3%): mai mulţi oameni au votat Geoană decât spuneau în sondaje că ar face-o. Pentru această stare de fapt destul de rară în practica politică occidentală există mai multe explicaţii posibile:

- în eşantioane s-a supraevaluat emigrarea din Moldova, şi deci s-a subreprezentat această regiune geografică, ceea ce a scăzut scorul lui Mircea Geoană în sondaje în mod artificial.

- o spirală a tăcerii faţă de votul pentru candidatul PSD, în special în Bucureşti şi/sau aplicarea teoriei "votului util". Din 16 sondaje efectuate în ultimele patru luni de dinaintea alegerilor, în doar 2 dintre ele Mircea Geoană atingea scorul pe care l-a şi obţinut de fapt în turul unu, în celelalte 14 (!) sondaje scorul lui fiind mai mic sau mult mai mic.

- o "organizare bună". Subiect asupra căruia voi reveni atunci când discutăm de turul doi.

Crin Antonescu avea conform sondajelor votul a aproximativ 12% dintre românii aflaţi în ţară - 1,8 milioane voturi. A obţinut în ţară 1,7 milioane voturi. Iarăşi un COVIVO bun (97%), şi iarăşi PNL este în urma competitorilor. Dar cu foarte puţin.

Acum vei spune: o secundă! Păi dacă toţi candidaţii au obţinut COVIVO-uri aproape de 100% sau peste, dar numărul de alegători a fost mai mic decât cel pronosticat de sondaje, cine a pierdut votanţi?

Răspuns: în niciun sondaj din octombrie (BCS, CURS, CSOP, etc etc etc) intenţia de vot pentru Sorin Oprescu nu se afla sub nivelul de 8%. În teorie, primarul de acum al Capitalei avea cel puţin 700 de mii de votanţi fideli. La scrutin au venit 310 mii dintre ei. Cei patru sute de mii de votanţi "lipsă" s-au reorientat (mărind procentele adversarilor şi umflându-le COVIVO în mod artificial) sau au stat acasă (mărind indirect procentele adversarilor lui Oprescu).

Altfel spus: în noiembrie, la turul unu, 83% dintre votanţi au votat pentru unul din cei trei candidaţi principali. În sondajele din octombrie, suma procentelor primilor trei era de: 78% la CSOP şi CURS, 77% la BCS şi INSOMAR, 75% la Gallup, 73% la Operations Research. Votanţii s-au concentrat pe candidaţii mari într-o măsură mai mare decât o anticipau sondajele.

Primul tur a demonstrat forţa organizaţiilor tradiţionale de partid (aviz PPDD). Crin Antonescu a ratat intrarea în turul doi nu datorită lipsei de mobilizare a votanţilor sau datorită defectelor organizaţiei, ci altor motive care n-au de-a face cu COVIVO.

Trecem la (gong) turul doi.

Între cele două tururi de scrutin s-au efectuat şi s-au făcut publice două sondaje. Ambele au indicat acelaşi scor: Geoană 54 - Băsescu 46, adică o diferenţă de patru procente (explicaţie de ce nu e vorba de opt procente poţi găsi aici).

Geoană a obţinut 5,174 milioane voturi în ţară, TB 5,160 milioane. Mai important: Geoană a obţinut 50,06% din voturile din ţară, mult mai puţin decât în sondaje, lucru care s-a dovedit până la urmă decisiv. Dacă Mircea Geoană pierdea până la 2,5% faţă de sondaje era preşedinte indiferent ce se întâmpla în străinătate. A pierdut 4%, arhisuficient.

Ca notă de subsol acelaşi fenomen a fost replicat la scală mică şi în Bucureşti: 54% dintre cei care intenţionau să voteze la turul doi au spus în sondaje că ar vota Geoană, 50,7% dintre bucureştenii care au venit la vot au şi făcut acest lucru.

Un lucru foarte important: sondajele au prins efectul "filmuleţului", care a avut un efect pozitiv pentru Geoană: a câştigat faţă de Traian Băsescu 2,2% din votanţii siguri că vin la vot (care reprezentau la rândul lor 44% din populaţie) şi 1,8% din total populaţie (felicitări lui Turambar pentru concepţia chestionarului).

Ce s-a întâmplat prin prisma COVIVO?

8,34 milioane români aflaţi în ţară erau siguri că vin la vot. Alţi 1,6 milioane au venit la vot, deşi nu erau siguri cu câteva zile sau o săptămână înainte de turul doi că ar face acest lucru.

4,5 milioane dintre votanţii "siguri" votau Geoană. De la restul populaţiei aflate în ţară Mircea Geoană a strâns 617 mii voturi. COVIVO supranumerar: 114,8%. Mai mult decât COVIVO-ul din primul tur (când a fost 106,3%), ceea ce arată că organizaţiile locale PSD nu s-au pus pe tânjală. Mai mult decât COVIVO-ul din primul tur, în condiţiile în care printre votanţii lui Mircea Geoană din turul 2 s-au aflat şi susţinători ai lui Crin Antonescu, persoane de la care te-ai aştepta să existe o oarecare ezitare.

3,84 de milioane de români erau siguri că vin la vot şi că ar vota pentru Traian Băsescu. De la restul populaţiei aflate în ţară Traian Băsescu a obţinut 1 milion de voturi. COVIVO supranumerar: 126%. Fiecare al cincilea vot pentru Traian Băsescu a venit de la un om care, conform sondajelor, nu intenţiona să îl voteze cu o săptămână mai devreme.

114,8% este un COVIVO excepţional pentru PSD. Dar nu a fost destul de bun. "La ei sistemul a funcţionat mai bine" (0.35).

Ce putem desluşi în perspectiva anului 2012?

1. PDL şi PSD erau organizaţii extrem de solide, puternice şi omogene teritorial. Destructurarea PDL din ultimele săptămâni are ca unul dintre scopuri griparea maşinăriei de partid a puterii. Creşterea COVIVO pentru Traian Băsescu de la turul unu la turul doi s-a petrecut practic peste tot în România (10-30 de mii de voturi per judeţ de la persoane care nu votaseră în primul tur, neexistând locuri unde voturile pentru Traian Băsescu să se mărit cu 50% sau mai mult). "If they beat you, have them join you", este gândirea USL în perspectiva obţinerii de voturi în 2012.

2. Să comparăm COVIVO parlamentare 2008 / prezidenţiale 2009 (tur 1), maşinărie politică cu maşinărie politică:

PSD 77 / 106
PDL 77 / 96
PNL 68 / 97

Prezenţa lui Crin Antonescu în campania prezidenţială a mărit considerabil COVIVO-ul liberal, ducându-i de la un loc 3 evident în ierarhia partidelor la egalitate cu COVIVO-ul binomului PDL-Traian Băsescu. Din nefericire pentru situaţia lor din 2009, COVIVO măsoară doar capacitatea de mobilizare a electoratului, nu şi mărimea acestuia. La COVIVO-uri egale, electoratul mai numeros din sondaje înclină balanţa.

În măsura în care Crin Antonescu - aflat la cote de încredere mai mari decât în noiembrie 2009 - va putea fi valorificat în această toamnă, COVIVO-ul PNL se va apropia ca nivel de cel din campania prezidenţială din 2009, rezolvând astfel o carenţă a PNL de la ultimele alegeri parlamentare. PSD nu are această opţiune pentru a-şi amplifica COVIVO, iar PDL este limitat - chiar în condiţiile unui COVIVO > 100% - de amploarea mai mică din punct de vedere numeric a propriului său electorat.  

3. Nici în 2008 şi nici în 2009 PSD nu a înregistrat cel mai slab COVIVO dintre cele trei partide. Altfel spus, electoratul PSD îşi abandonează partidul când vine vorba de mers la vot într-o măsură mai mică decât electoratele celorlaltor partide. Pe de o parte, se poate vorbi de organizaţii solide în teritoriu; de asemenea, se poate aduce în discuţie structura electoratului USL (rural / în vârstă), persoane mai puţin predispuse să-şi schimbe părerea sau să nu vină la vot.

4. Chiar şi în condiţiile unui COVIVO de la turul doi al prezidenţialelor din 2009 - şi este greu de crezut că situaţia ar putea fi replicată - PDL şi-ar mări scorul cu doar un sfert, ceea în termenii sondajelor de azi înseamnă o creştere de la 20% la 25%. PDL s-ar putea afla în toamnă în situaţia lui Crin Antonescu din 2009: degeaba obţii un COVIVO bun, dacă baza de la care porneşti - adică procentul de români care susţin în sondaje că te-ar vota - este prea mic.

5. În lipsa apariţiei unor fenomene radicale, în toamnă vom vedea o luptă puternică între o organizaţie cu istorie de performanţă în termenii COVIVO (Partidul Social Democrat) alături de o organizaţie cu potenţial de creştere al COVIVO (PNL) împotriva unei alte organizaţii extrem de capabile să concretizeze intenţii de vot în voturi (PDL). Estimez că plecările din PDL nu vor gripa în mod serios maşinăria principalului partid de guvernământ, în timp ce anumite persoane din UNPR îşi vor face simţită lipsa în funcţionarea PSD - prin comparaţie cu momentele "2008" sau "2009". Semnul real de întrebare este legat de PNL - va fi un COVIVO slab în termeni relativi, precum în 2008, sau o performanţă reală, precum în 2009? Din punctul meu de vedere, capacitatea de a aduce la cabina de vot electoratul PNL va determina amploarea victoriei USL*.

* = în România se vorbeşte despre "câştigarea alegerilor" fără să se definească termenii. Emil Boc a vorbit recent despre cum PDL a repurtat victorii din 2004 încoace, referindu-se în cazul alegerilor parlamentare din 2008 la mandate (pentru că la voturi PDL < PSD). În 2004 PD < PNL < PSD şi la mandate şi la voturi. De fapt în 2004 Alianţa DA < PSD+PC şi la mandate şi la voturi. Presupun că dacă Alianţa DA > PSD+PC la mandate şi la voturi, Emil Boc menţiona 2004 ca şi victorie, chiar dacă în termeni de partide PD şi PNL ar fi fost sub PSD, atât ca mandate şi ca voturi.
Această discuţie nu este strict academică. De la ce partid/alianţă crezi că ar nominaliza Traian Băsescu candidatul la ocuparea funcţiei de prim-ministru dacă la alegeri am avea următoarele rezultate extraordinar de favorabile PDL şi extraordinar de defavorabile USL?

PDL+UNPR 40,3%
USL 34,3%
PPDD 14,7%
etc etc.

sau, în termeni de mandate în parlament distribuite pe partide:
PDL 159
UNPR 30
PSD 94
PNL 67
PPDD 69

Te-ai gândi cumva la PDL? Dacă da, atunci întrebarea mea ar fi de ce nu a procedat la fel şi în 2004. Pentru că rezultatele de mai sus sunt cele din 2004, cu următoarele modificări:

În 2004 ... În 2012
PSD = PDL
PUR = UNPR
PNL = PSD
PD = PNL
PRM = PP-DD

Iar atunci Traian Băsescu a nominalizat un candidat la ocuparea funcţiei de prim-ministru de la partidul de pe locul 2 ca număr de mandate (PNL în realitate, PSD în scenariul de mai sus). În 2008, a nominalizat un candidat de la partidul de locul 1 ca număr de mandate (PDL). Şi asta pentru că în 2004 că deşi Alianţa DA a fost învinsă de PSD+PC pe toate criteriile posibile (voturi, mandate), Traian Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale, iar partidele componente ale Alianţei DA au obţinut mai multe mandate decât PSD, câştigând alegerile. Iar în 2008, deşi PDL < PSD la voturi, PDL > PSD la mandate, PDL câştigând alegerile. În concluzie, atâta timp cât nu sunt alegeri prezidenţiale, dacă un partid sau o alianţă de partide obţine mai multe mandate decât oponenţii - indiferent cum sunt ei structuraţi - a câştigat alegerile.

Cum îşi pierd partidele votanţii? Mic studiu.

Am scris aici despre unul din micile blesteme ale politicii româneşti recente: supradimensionarea intenţiei de a veni la vot. Din motive personale - dorinţa de a nu părea rupt de subiect, refuzul de a admite ignoranţa sau mimarea spiritul civic - mulţi respondenţi afirmă în sondaje că vin la vot, deşi nu o vor face.

Efectul asupra sondajelor de opinie poate fi dezastruos - cu atât mai dezastruos cu cât distanţa între declaraţiile respondenţilor şi realitatea din ziua scrutinului este mai mare.

Exemplu fără apropo-uri la situaţia politică actuală:
Să zicem că avem un sat cu 100 de locuitori cu drept de vot.
Ca parte dintr-un sondaj, toţi sunt întrebaţi dacă vor veni la vot sau nu.
60 dintre ei spun că vor veni la vot.

35 dintre ei ar vota cu Partidul Verde-Verzui.

15 ar vota pentru Partidul Alb-Albăstrui.

10 ar vota pentru alte partide.
Partidul Verde-Verzui pare un câştigător clar. În "sondaje" are 58% (adică 35 / 60).

Vine ziua alegerilor...
La vot vin 27 de oameni.

9 votează partidul Verde-Verzui.

10 votează Partidul Alb-Albăstrui.

8 votează alte partide.


Prezenţa la vot declarată în sondaj era de 60%. A fost de 27%.
Partidul Verde-Verzui avea 58% din intenţia de vot conform "sondajului". A obţinut 33% din voturi şi a pierdut.
Partidul Alb-Albastru avea 25% din intenţia de vot şi a luat 37% din voturi, ocupând locul unu. Chiar dacă a pierdut 5 votanţi între "sondaj" şi alegeri, scorul său a crescut cu 12% pentru că votanţii partidului Verde-Verzui s-au mobilizat într-o măsură şi mai mică.
Nota bene: bineînţeles nimeni nu se uită la toate cifrele astea. În berăria satului se trage concluzia că "sondajul" a fost aranjat (diferenţă de -25% faţă de scorul partidului Verde-Verzui, diferenţă de +12% la Alb-Albaştri). Ambele tabere se unesc cu furci şi topoare şi se îndreaptă spre casa sociologului satului: Verzii pentru că se simt traşi pe sfoară (de ce li s-au dat informaţii cum că situaţia lor era bună?), Alb-Albaştrii pentru că se simt trişaţi (de ce a încercat sondajul să creeze impresia că nu sunt iubiţi de populaţie?).

Povestioara de mai sus poate părea naivă. Nimeni însă - din câte ştiu - nu a analizat COVIVO pentru partidele politice din România (COVIVO = COeficientul de Valorificare a Intenţiei de VOt. Dacă 10% din populaţie susţine că te-ar vota şi 3% o şi fac, COVIVO = 3/10 = 30%).

Să vorbim concret despre un caz care ar trebui să dea palpitaţii oricărui partid politic din cele principale.

2008:

22-25 septembrie
Sondaj CCSB
73% spuneau că vin la vot. Dar 15% dintre români nu erau în ţară. Deci 62% (adică 73*85/100) dintre românii din ţară spuneau că vin la vot. Distribuţie ca procente: PSD 36, PDL 34, PNL 20.

Mai trece o lună...

25-27 octombrie
Sondaj CCSB
62% spuneau că vin la vot cu siguranţă, 19% spuneau că probabil ar veni. Să lăsăm la o parte probabilii... şi să calculăm din nou 62% din 85%: în termeni concreţi, 52% dintre românii din ţară erau siguri că vin la vot. Distribuţie ca procente: PSD 37, PDL 35, PNL 18.
Señor Turambar a intuit că ceva scârţâie pentru cine are urechi să audă şi a estimat participarea la vot la 44%.

... ultima lună...

23-26 noiembrie.
Sondaj BCS la comanda PNL (nu vă îngrijoraţi, rezultatele nu a fost doftoricite).
59% dintre respondenţi spuneau că sigur vin la vot. 22% spuneau că probabil vin la vot. Iarăşi să lăsăm probabilii la o parte... în termeni concreţi, 50% dintre românii din ţară spuneau că vin la vot. Distribuţie: PSD 33, PDL 32, PNL 21.

 Trei sondaje, trei luni, procente aproape identice la partide, dar o scădere accelerată a % de români care spuneau că vin cu siguranţă la vot: 62-52-50.

N-au venit nici 62%, nici 52%, nici 50%. Iar probabilii probabil că au stat acasă.

La vot au venit 39% dintre români, adică 46% din românii aflaţi în ţară.

Voi lăsa la o parte multe calcule plictisitoare şi merg direct spre concluzie:

Între sondajele efectuate în ultima lună şi cabina de vot, PDL şi PSD au reuşit să piardă un sfert din electorat (COVIVO 77%), lucrurile stând mai rău pentru PNL (COVIVO 68%).

Observaţia unu: Valoarea absolută a COVIVO este irelevantă. COVIVO contează exclusiv în termeni relativi. E frumos ca partidul tău să aibă un COVIVO de 85%, dar dacă oponenţii tăi au un COVIVO de 95%, vei pierde procente faţă de situaţia din sondaje. Invers, un coeficient de 30% poate părea slab, dar dacă oponenţii au un COVIVO de 20% vei beneficia substanţial.

Observaţia doi: Dacă luăm drept reper sondajele care au precedat alegerile cu două luni sau cu trei, performanţa partidelor a fost şi mai dezastruoasă. Alegerile din 2008 au fost alegerile parlamentare cu prezenţa cea mai mică de după 1990.

Observaţia trei: Motivul pentru care nimeni nu a observat această involuţie este că toată lumea s-a uitat la procente, atât la momentul sondajelor cât şi la cel al anunţării rezultatelor. Atâta timp cât cele trei partide principale au pierdut aproape la fel de multe voturi, situaţia din sondaje nu a părut să se fi modificat radical. Oameni extrem de atenţi au văzut o mică scădere a PNL faţă de sondaje, dar au pus totul pe seama marjei de eroare. De fapt, era vorba de COVIVO-ul slab al PNL.

Observaţia patru: Această situaţie nu spune foarte multe despre performanţa PNL şi implicit a USL în 2012, întrucât avem un factor nou faţă de 2008: Crin Antonescu. Despre păţaniile de la campania prezidenţială din 2009 şi COVIVO de atunci - în zilele următoare.

Cine cum şi câţi bani câştigă în România

Hotnews şi INS au realizat un studiu foarte interesant privind structura salariilor. Îl puteţi găsi aici (sub formă de articol) şi aici (ca PDF detaliat).

O primă observaţie, destul de orbitoare, ar fi următoarea:

Dacă afirmaţia din poster ţi se pare lipsită de logică, aminteşte-ţi cum funcţionează statistica. Salariile mari - chiar dacă puţine relativ la întreg - trag totul în sus.

Mai interesant este modul în care sunt dispuse salariile.

1,8 milioane de români lucrează la firme private româneşti. 400 de mii obţin peste salariul mediu pe economie.

346 mii de români la firme cu capital integral străin. 200 de mii dintre aceşti primesc salariul mediu pe economie sau mai puţin. 146 de mii (manageri, specialişti) peste. Aceşti 146 de mii trag în sus salariul mediu la nivel naţional. Ca să îţi dau o idee de amplitudinea efectelor, salariul mediu brut pentru angajaţii unei companii cu capital integral străin este de 2132 lei, cu 40% peste salariul mediu brut la nivel naţional şi cu 50% peste salariul mediu brut dintr-o companie privată autohtonă.

929 de mii lucrează în administraţia locală şi pentru firme deţinute de aceasta. 280 de mii obţin peste salariul mediu.

Restul până la 4,1 milioane lucrează cu capital mixt, obştesc, etc.

Ar mai fi multe de spus - toate reprezentând subiecte demne de gândit, precum:

- cum se poate ca o ţară cu 19 milioane de rezidenţi să aibă doar 4,1 milioane salariaţi? Intuim oare că statul român operează din punct de vedere financiar cu o mână legată la spate? (vorbesc despre cei 9 milioane de locuitori din rural).

- de ce procentul femeilor care câştigă sub salariul mediu pe economie este cu 11% mai mare decât al bărbaţilor aflaţi în această situaţie?

Sondaj CSOP efectuat la sfârşitul lui martie - rezultate fascinante

Iniţial, această postare conţinea mai multe informaţii care au fost invalidate prin publicarea mai multor detalii privind acest sondaj de opinie. Ce a devenit irelevant a fost şters.

Conform EvZ, "Sondajul a fost realizat în perioada 23 martie- 1 aprilie, pe un eşantion reprezentativ de 1.096 de persoane, cu vârsta de 18 ani şi peste. Marja de eroare este de +/- 3%".


Articolul din EvZ spune:

Titlul articolului este de altfel "Încrederea în MRU a crescut cu trei procente într-o lună". E un titlu care dă încredere şi umflă piepturi. Dar...

... acum o lună, adică în perioada 16-17 februarie, EvZ a făcut public un sondaj CSOP în care vedem următorul lucru:

Încrederea în MRU, în februarie, era la cota 29. Nu avea cum să crească cu 3 ca să ajungă la 20.

Există trei posibilităţi:

A. Articolul de azi din EvZ falsifică istoria a la Orwell, bazându-se pe faptul că nimeni nu-şi aminteşte cifrele, dar toată lumea îşi va aminti titlul ("Încrederea în MRU a crescut!!"). Scorul lui MRU în februarie nu era de 20%, ci de 29%; încrederea în el nu a "crescut cu 3%", ci a scăzut cu 6%.

B. Articolul de azi din Evz - atunci când vorbeşte despre "sondajul din luna februarie" - nu se referă la cel din perioada 16-17 februarie, ci la altul - pe care EvZ nu l-a făcut public sau de care nu a ştiut. Acest lucru este posibil, întrucât CSOP primeşte multe, multe comenzi de la PDL în fiecare lună, efectuând uneori sondaje la foc continuu, zi după zi (dovada aici).

Acest lucru este credibil întrucât articolul de azi din EvZ face referire la nişte evoluţii ale scorurilor ale partidelor care nu au nimic de-a face cu sondajul din 16-17 februarie: USL 48% (atunci a fost 47%), PDL 20% (ca şi atunci), PPDD 16% (atunci a fost 18%).

 Şi dacă asta este adevărat aflăm un lucru interesant, şi anume că la sfârşitul lunii februarie, la o săptămână după ce obţinuse 29% într-un sondaj CSOP, MRU a obţinut 20% în altul. Căci numai aşa poate fi adevărat că a crescut în martie cu 3% faţă de acum o lună.

Te rog să reflectezi asupra implicaţiilor politice ale faptului că, acum două sau trei săptămâni, s-ar fi aflat că încrederea în MRU s-a redus cu o treime, fiind practic la nivelul încrederii în preşedintele ţării. Roteşte-ţi ochii de la Cotroceni la Blaga şi de la USL la Mme Blogary, şi imaginează-ţi ce s-ar fi întâmplat şi cum ar fi reacţionat fiecare actor. Se mai vorbea de partidul lui MRU?

C. Sondajul făcut public de EvZ acum o lună... nu a existat. A fost o "bombă" de presă care să arate de cât de multă încredere ar beneficia MRU, mobilizând astfel simpatizanţii, activiştii şi mai ales politicienii PDL. Un indiciu în această privinţă este dat de pagina 9 a acestui powerpoint, unde este marcată evoluţia lunară a încrederii în principalele figuri de pe scena politică. Datele indicate de EvZ în februarie sunt sublime dar lipsesc cu desăvârşire. Potrivit acestei ipoteze, MRU n-a fost niciodată la 29%. Cum alte institute - mă gândesc în special la CCSB - au arătat nivele de încredere înalte în MRU în februarie, consider această ipoteză drept cea mai puţin plauzibilă.

Observaţie de final: Sondajul de la sfârşitul lui martie a prins momentul "trântirii uşii" şi interviul de la Antena 3, dar nu a cuprins momentul Cupromin, nu a cuprins discuţia privind restituirea proprietăţilor în raport de 15%, nu a cuprins gazele de şist, nu a cuprins interviurile mai recente. Testul pentru MRU - în planul percepţiei - va începe cu sondajele publicate probabil de acum încolo.

Frank Herbert şi politica românească

Conform Dune:

Frank Herbert despre MRU: "Speranţa înnourează observaţia".

Frank Herbert despre Alianţa DA: "Un drum urmat cu precizie până la capătul său duce în mod precis nicăieri."

Frank Herbert despre UDMR: "Ceea ce se predă conduce... salcia se predă vântului şi prosperă, până când într-o zi devine mai multe sălcii, care alcătuiesc un zid împotriva vântului."

Frank Herbert despre tacticile lui Traian Băsescu: "Un om se mişcă rapid în apărare şi încet în atac. Singurul scop al atacului este de a păcăli adversarul şi a-l face să păşească greşit, ceea ce creează premizele atacului fatal."

Frank Herbert despre alegerile parlamentare din 2012: "Dacă eşti în vârful muntelui, nu vezi muntele."

Frank Herbert despre scăderea încrederii în Traian Băsescu post-2009: "Mărirea este o condiţie tranzitorie. Nu este niciodată persistentă. Depinde în mare parte de capacitatea omenirii de a-şi folosi imaginaţia pentru a crea mituri. Persoana care experimentează mărirea trebuie să simtă mitul în care se află. Trebuie să reflecteze asupra lucrurilor care sunt proiectate asupra sa. Şi trebuie să fie sardonic. Asta îl opreşte de la a avea prea multă încredere în propriile sale dorinţe. Fiind sardonic, se poate mişca în propriul său sine."

Frank Herbert despre USL: "Trebuie să învăţăm din atitudinea cuţitului. Cuţitul taie ce este incomplet după care spune: << Acum este complet. Pentru că aici se termină. >>"

Frank Herbert despre şansele PPDD sau UDMR de a ajunge la guvernare după alegeri: "Fii pregătit să apreciezi ce întâlneşti."

Frank Herbert despre traseism: "Ce dispreţuieşti? Prin acest lucru vei fi cunoscut."

Frank Herbert despre primirea traseiştilor: "A accepta un pic de moarte este mai rău decât a accepta moartea."


Frank Herbert despre sondajele de opinie: "Ştiinţa este compusă din multe lucruri care devin evidente după ce sunt explicate."

Frank Herbert despre bloggeri: "A opri un om de la a face o greşeală este acelaşi lucru cu a-i oferi paradisul."

Frank Herbert despre dezbaterea privind Roşia Montana: "Conceptul de progres este un scut care ne protejează de fricile viitorului."


Frank Herbert despre alegerile interne din PDL de acum un an: "Navigatorii Ghildei, care aveau darul unei cunoaşteri limitate a viitorului, au luat decizia fatală: au ales întotdeauna drumul limpede şi sigur care duce în jos, spre stagnare."

Frank Herbert despre implicarea religiei/bisericii/preoţilor în alegeri: "Când religia şi politica călătoresc în aceeaşi căruţă, pasagerii cred că nimic nu le poate sta în cale. Viteza creşte din ce în ce mai mult. Pasagerii ignoră să se mai gândească la obstacole şi uită că o prăpastia nu apare până e prea târziu."
 

Demisia lui Boc - nu "de ce?", ci "de ce atunci?". O explicaţie statistică.

Emil Boc nu a demisionat când PDL a coborât sub 20% prima dată. Nu a demisionat acum un an, când s-a discutat despre acest lucru la nivel prezidenţial. Nu a demisionat la congres. Nu a demisionat la legea pensiilor. Nu a demisionat când au început protestele. Nu a demisionat când s-au terminat. El a demisionat când două sondaje consecutive, executate de un institut apropiat puterii, au arătat că PDL căzuse sub PPDD şi ocupa locul 3 (nu este clar dacă şi al treilea sondaj consecutiv a fost procesat până la momentul demisiei, este greu de crezut). În decembrie, Traian Băsescu ar fi fost pus într-o situaţie ridicolă: nominalizarea unui premier de la partidul de pe locul 4.

Bistriţa-Năsăud: forţa irezistibilă vs. obiectul imposibil de clintit

22 de rezervaţii naturale. Coşbuc şi Rebreanu au făcut liceul la Bistriţa. Dacă nu puteţi găsi mental pe hartă judeţul: el este la graniţa de nord a Moldovei cu Transilvania, aparţinând celei din urmă (Bistritz în nemţeşte). Iar în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2000, Bistriţa-Năsăud a fost singurul judeţ în care Corneliu Vadim-Tudor a câştigat în turul doi. Vom ajunge şi acolo.

În primul rând, o clarificare: "Bistriţa" este oraşul, "Bistriţa-Năsăud" este judeţul - exact invers decât la "Cluj (Napoca)". În această postare voi scrie despre judeţ, şi nu doar despre oraş.

Bistriţa-Năsăud a avut mai multe momente de comportament electoral atipic. În 1992 Gheorghe Funar obţinea locul unu în judeţ, cu 34% din voturi. În 1996, Petre Roman obţinea locul 2 în Bistriţa-Năsăud, iar Gheorghe Funar cobora până pe locul patru. În turul doi, Bistriţa-Năsăud a votat precum ţara: Iliescu în 1992, Constantinescu în 1996.

La localele din 2000, votul pentru consiliul judeţean era divizat până peste putinţă: PD 16% din voturi, PDSR 12%, PNL 9%, CDR 7%, APR 6,7%, etc.

Între locale şi generale PRM a săltat de la 6531 de voturi (locul şapte) la 37 312 (locul unu). Scorul PDSR la alegerile pentru Camera Deputaţilor a fost de două ori sub media pe ţară (17%), iar scorul PD a fost de două ori peste media pe ţară (16,9%). Corneliu Vadim Tudor a ocupat locul întâi în ambele tururi de scrutin (62, respectiv 69 de mii de voturi). Motivul principal pentru fenomenul din turul doi a fost demobilizarea: 22 de mii de votanţi, o şeptime din electoratul din turul unu, n-au mai venit la vot. Nota bene: Corneliu Vadim Tudor a obţinut locul unu în primul tur în aproape toate localităţile din judeţ (!). Reşedinţa de judeţ - Bistriţa - a votat în majoritate pentru Ion Iliescu în turul doi, dar n-a fost de ajuns.

 În 2004 avem o poveste clasică pentru România:

Vot CJ la locale: PSD 30,6%, PD 19,6%, PNL 15,5% (ADA adunat teoretic 35%)
Vot parlamentare: PSD 35%, ADA 31%
Vot turul 1 prezidenţiale: Adrian Năstase 41,4%, Traian Băsescu 33,4%
(... între cele două tururi Adrian Năstase nu mai ia voturi de la practic nimeni, spre Traian Băsescu se duc votanţii lui Vadim şi nu numai...)
Vot turul 2 prezidenţiale: Traian Băsescu 52,6%, Adrian Năstase 47,3%.

În 2008, PDL obţine un pic peste scorul pe ţară, PSD şi PNL sunt în parametrii naţionali. La primul tur al prezidenţialelor din 2009, Traian Băsescu obţine un rezultat mult peste media pe ţară (43,9%), Crin Antonescu sub media pe ţară (15,4%). În turul doi, ca aproape peste tot în România apar 15 000 de votanţi care nu votaseră în turul doi. Diferenţa de voturi dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană creşte de la 23 de mii de voturi la 29 de mii de voturi.

În judeţ există o bătălie a sondajelor - fie USL câştigă lejer, fie PDL şi USL sunt la egalitate. Discuţiile sunt inutile, vom vedea peste câteva săptămâni ce şi cum.


Şeful organizaţiei PDL Bistriţa-Năsăud = secretarul general al PDL.


În iunie dar şi în toamnă vom testa delocalizarea politicii româneşti - un termen pe care îl împrumut de la unul dintre cele mai capabile creiere din analiza politică românescă. PD sau PDL a avut întotdeauna o performanţă bună în Bistriţa-Năsăud, în timp ce PSD şi PNL nu au obţinut scoruri senzaţionale. Forţa irezistibilă (trend-ul naţional din ultimii trei ani) se va lovi de obiectul-imposibil-de-clintit (organizaţia locală PDL). Bătălia în toamnă se va duce în locuri precum Bistriţa-Năsăud, acolo unde PDL poate obţine rezultate bune, şi nu în alte zeci de judeţe în care puterea a fost deja măcinată de pierderea încrederii populaţiei. Din această perspectivă vă rog să priviţi şi plecările lui Frunzăverde sau Vâlcov: lăsând la o parte aspectul simbolic-organizaţional sau de PR, Caraş-Severin şi oraşul Slatina erau locuri unde PDL avea o situaţie bună faţă de media naţională, iar pierderea potenţială în procente este cu atât mai dureroasă (chit că transferul de voturi prin transfugi nu este atât de eficient pe cât se crede în politica românească).