Adrian Țuțuianu, PSD, președinte CJ Dâmbovița, zice: "Eu în Dâmbovița am făcut un sondaj de opinie și în competiție cu oricare dintre candidați Victor Ponta scoate între 68 și 72 la sută, ceea ce înseamnă ca are capacitatea să ia voturi și de la alții nu doar de la cei care în mod tradițional votează PSD."
Să pornim de la prezumția că afirmația e adevărată în toate aspectele sale (sondajul există, a fost efectuat corect, etc) și să ne jucăm un pic.
Există o legătură între Dâmbovița și restul țării, în ceea ce privește rezultatele de tur doi?
Care este diferența dintre rezultatele din Dâmbovița și rezultatele de la nivel național?
Implicit, dacă știm rezultatul turului doi în Dâmbovița, ce presupunere - imperfectă, e adevărat - se poate face cu privire la rezultatul de la nivel național?
În anii '90, Dâmbovița era un județ 'roșu'. Relativ vorbind, scorurile lui Ion Iliescu erau cu 17-19% mai bune decât cele înregistrate la nivel național.
În 2000 scorul din Dâmbovița a fost același ca la nivel național: două voturi din trei spre Iliescu.
În 2004 Năstase a continuat tradiția din anii '90, înregistrând în Dâmbovița un scor (relativ vorbind) cu 13% mai bun decât cel de la nivel național.
În 2009 s-a petrecut un fenomen unic în istoria județului. Pentru prima dată Dâmbovița a devenit un cost electoral pentru PSD. Scorul lui Geoană a fost cu 1% mai slab în județ decât la nivel național.
Ce ar însemna atunci un scor de 68% pentru Ponta în turul doi în Dâmbovița? În termeni neștiințifici, ce se întâmplă în restul țării când un candidat PSD obține 68% în Dâmbovița în turul doi?
Dacă restul României ar avea o distribuție a voturilor ca în anii '90 sau ca în 2004, Ponta ar obține 58-60% în turul doi.
Dacă luăm drept reper anii 2000 sau 2009, Ponta ar obține un scor și mai bun.
De ce? Pentru că intenția de vot pentru Ponta în turul doi în Dâmbovița este atipic de mare. El are 68-72%? Ei bine, de două ori a reușit cineva să obțină peste 60% din voturile din Dâmbovița în turul doi: e vorba în '92 de Iliescu (75%) ... și iarăși Iliescu, dar în 2000 (67%). Nu e întâmplător că e vorba de alegeri la care candidatul PSD a câștigat la nivel național.
Prin contrast, când un oponent al PSD câștiga alegerile prezidențiale la nivel național, el obținea scoruri bune în Dâmbovița:
1996, Constantinescu: 46%
2004, Băsescu: 44%
2009, Băsescu: 51%
Dacă într-adevăr candidaturile dreptei obțin în sondajele din Dâmbovița 28-32% din voturile din turul doi, PSD s-ar putea să aibă un scrutin foarte liniștit în noiembrie - Dâmbovița este un bun test de turnesol. Și nu numai pentru că în acest județ sunt un sfert de milion de voturi. Mai important este faptul că vorbim de un județ tipic în planul sociologiei politice pentru "frontul regățean" despre care am scris aici. Doar cu Ardealul și cu București un candidat anti-PSD pierde. El are nevoie de rezultate bune sau măcar strânse în celelalte zone ale României pentru a putea câștiga. Un scor de 28-32% în turul doi în Dâmbovița nu indică acest tip de performanță.
Nu mai discut aici faptul că Dâmbovița fusese un fief al PDL după 2004, și că până și în 2012 se așteptau rezultate bune sau foarte bune, în parte confirmate.
Dacă sondajul lui Țuțuianu există și e bine făcut, candidații "dreptei" la prezidențiale vor trebui să se miște repede și bine.
marți, 29 aprilie 2014
joi, 24 aprilie 2014
O problemă de psihologie pentru opoziție
Iată câteva probleme care afectează moralul votanților anti-PSD în aceste zile și luni. Subiectul este important: noțiunea conform căreia electoratul de "dreapta" e compus din roboței fără emoții sau autonomie, care votează orbește, a fost demolată la alegerile parlamentare din 2012 când o bună parte din eșecul ARD s-a datorat faptului că Alianța nu a convins nici măcar tot electoratul său natural.
Chiar mai important: nucleul dur al unei direcții politice este cel care poate atrage alți votanți (rude, prieteni, colegi și cunoștințe) într-o măsură mult mai eficientă decât orice poster sau slogan. Dacă acest nucleu dur nu are un moral bun, nici măcar nu va îndrăzni să încerce să convingă pe alții. Vezi anii electorali 1990, 2000 și 2012.
De la 2012 și începem.
1. Dubii cu privire la calitatea liderilor ca vehicule electorale. Cine a fost de vină pentru dezastrul de la ultimele parlamentare? Cum de a fost posibil ca un competitor electoral de "dreapta" să obțină mai puține voturi decât partidele istorice în 1990? Liderii nu știu. Toată lumea a dat vina pe altcineva. Exact ca stânga maghiară (subiect asupra căruia voi reveni în altă postare), "dreapta" românească are la vârf în continuare înfrânții de la alegerile anterioare.
Să fim bine înțeleși: votanții anti-PSD nu au o părere proastă despre toți liderii actuali în plan uman sau în planul acțiunii guvernamentale. Există însă o neîncredere serioasă în capacitatea lor de a câștiga, bazată pe faptul că aceiași oameni spun aceleași lucruri ca în 2010-2012, iar intenția de vot a marii majorități a votanților pare să nu se fi schimbat în mod radical. Opțiunea 'Emil Boc la prezidențiale' este simptomatică pentru această stare de fapt: el e privit cu simpatie de către electoratul anti-PSD, dar cei care cred că are o șansă să câștige pot fi numărați pe degetele de la o singură mână.
2. Alianța forțată cu PNL. Liberalii au fost redefiniți drept "partid de dreapta" pur și simplu pentru că au respins PSD-ul. Fără un pact asumat oficial, care să conțină elemente bine definite, reorientarea spre Antonescu și acceptarea sa drept candidat "de dreapta" e mai degrabă un semn al disperării. Lucru la care votanții sunt foarte sensibili.
Problemele de discurs sunt colosale, mai ales dacă Antonescu va rămâne președintele PNL după europarlamentare. El este un candidat de "dreapta", o soluție validă pentru înfrângerea PSD? Atunci de ce mai e necesar ca PDL, PMP, FC, NR, etc. să-și desemneze un candidat propriu sau candidați proprii, riscând în plus și eșecul? Nu ar fi mai ușor pur și simplu să economisească din efort și bani, susținându-l pe Antonescu încă din primul tur?
3. Lipsa unui program, unei viziuni, unui concept pentru viitor. În afară de "Jos PSD!" nu e clar ce ar face un președinte de "dreapta" sau o guvernare de "dreapta" odată ajunși la putere. Editorialiștii de la Evenimentul Zilei și România Liberă au prezentat mult mai clar decât orice candidat la prezidențiale care ar trebui să fie obiectivele "dreptei".
Hai să zicem că votanții te mai iartă, în numele mineriadelor și a conceptului #josiliescu. Dar fără o rază de speranță, fără o imagine seducătoare a viitorului nu poți atrage pe altcineva. Și votanții anti-PSD știu asta.
Exemplu de discuție de care s-ar putea să fie în țara asta cu sutele de mii prin toamnă:
Votantul anti-PSD: Vezi cât de rău e Ponta? [argumentul 1], [argumentul 2], [argumentul 3].
Om indecis/nehotărât: Da, hai să zicem. Stau acasă.
Votantul anti-PSD: Nu, nu, nu, votează [candidatul dreptei]!
Om indecis/nehotărât: De ce?
Votantul anti-PSD: Păi e împotriva lui Ponta!
Om indecis/nehotărât: Da, dar nu-mi place. N-aș vrea să devină președinte. Dă-mi un argument să-l votez.
Votantul anti-PSD: ...
Om indecis/nehotărât: ...
Votantul anti-PSD: ...
4. Divizare inutilă. Problema "dreptei" românești nu e că e divizată, ci că toată lumea spune același lucru. Singurul mod de a distinge un text produs de PDL de unul produs de PMP sau de MRU este să vezi care lider al "dreptei" e atacat. Toată lumea vorbește despre 'reforma statului', 'micul întreprinzător', 'coagularea dreptei', 'partea activă a societății românești', 'tinerii', 'cei 60% care n-au venit la vot', 'crearea de locuri de muncă', 'relansarea economiei', 'creșterea prețurilor', 'nivelul de trai', 'guvernarea samavolnică a PSD', 'accesarea fondurilor europene' și 'milioanele de români aflați în afara granițelor'.
În acest context da, existența mai multor partide complică lucrurile, pentru că duce la nașterea unui înfiorător zgomot de fond care acoperă orice discuție. Și nu se atrage un public nou. Aceleași 20-25 de procente sunt împărțite și reîmpărțite (datorită apariției PMP pe "dreapta" sunt mai multe partide decât în toamna lui 2012). Ceea ce numai bun pentru moralul votanților nu este.
5. Lipsă de energie. Nu există inițiative memorabile (editare ulterioară: MRU în concert, cântând la chitară: o excepție fericită). Nu există formule care să facă carieră. Nu există bancuri, epitete, caracterizări, reacții spontane pe care un votant anti-PSD să le poată aduce în discuție cu vecinii la table, în fața blocului. Candidații oficiali (MRU, Predoiu) și neoficiali dar în pregătire (Boc) sunt cvasi-invizibili.
Acest aspect e strâns legat de cel următor.
6. Deprofesionalizare / campanii în stil hippie. Winston Churchill spunea: 'Războaiele nu sunt câștigate de voluntari eroici'. Niciunul din candidații la prezidențiale nu pare să aibă un staff de comunicare la 10% din valoarea și dimensiunile celui al lui Ponta. Opoziția nu pare să comande sondaje sau (și mai grav) le ține ascunse pentru că rezultatele sunt catastrofale. Nu există analiști politici pe "dreapta", creiere limpede care să gândească strategic fără să cadă în extaze neproductive de genul #haiainoștrijosailor. Se pare că nu există bani. De ce? Oare pentru că liderii nu cred în victorie? Votanții sunt foarte sensibili la acest lucru.
7. Iarăși Băsescu?! Faptul că președintele nu poate candida n-ar trebui să reprezinte o problemă. O arie politică care conține 6 (șase) partide ar trebui să aibă resurse umane capabile să-l înlocuiască. De fapt, nu prea pare să aibă. Problema este că TB e cel mai bun comunicator al opoziției. Este credibil, știe să atragă atenția și atacă guvernarea cu vioiciune. Nimeni nu ține pasul cu el - nici măcar oamenii pe care el îi sugerează drept candidați. În mod absurd, s-ar putea ajunge ca până în noiembrie să tot vedem la televizor pe Ponta și Băsescu, candidatul sau candidații la prezidențiale ai "dreptei" ridicând sfios două degete în fundal, sperând să fie observat/observați de moderatori.
Acest spațiu imens dintre "cine vorbește" și "cine candidează" e deranjant și demoralizant. Cum să ai inima alături de un candidat care e secundar în spațiul politic?
8. Elena Udrea. O butadă care circula anul trecut prin capitală spunea că "dreapta" românească e divizată între Elena Udrea și Monica Macovei. În acea butadă există un sâmbure de adevăr: poziționarea față de Elena Udrea (și nu față de Traian Băsescu!) este factorul principal de divizare al "dreptei" românești. Votanții nu o susțin, cu excepția unei minorități nesemnificative. Traian Băsescu creează din ce în ce mai multă surprindere în rândul fanilor săi devotați cu o susținere care pare să nu fie bazată pe nimic cu excepția loialității (în mediul militar loialitate = performanță. Dar doar în mediul militar). În practică Elena Udrea ocupă timp, spațiu și energie în mod se pare inutil. Aproape sigur nu va candida la prezidențiale întrucât eșecul ar fi devastator și i-ar încheia cariera politică. În plus votanții anti-PSD cunosc foarte bine capacitatea ei de a mobiliza bazine electorale împotriva ei - nu în ultimul rând și pentru că mulți dintre votanții anti-PSD au aceeași reacție față de ea.
Niciunul din obstacole nu este insurmontabil. Situația trebuie însă tratată cu seriozitate. Fără măsuri de reducere a impactului lor candidatul "dreptei", oricare va fi el, va tremura în turul doi, întrucât fiecare procent de prezență înseamnă voturi în plus pentru candidatul social-democraților, electoratul activ anti-PSD fiind totalmente izolat și incapabil să-i propage mesajul mai departe, în rândul masei largi de votanți.
Voi reveni asupra acestei postări în lunile care vin.
marți, 22 aprilie 2014
INSCOP: tandemuri pentru prezidențiale
INSCOP a testat foarte recent reacția publicului la tandemuri președinte+prim ministru.
Noțiunea conform căreia un președinte, imediat după ce este ales, schimbă majorități parlamentare după cum dorește duce în mod natural la instabilitate. Pentru că alegerile parlamentare și prezidențiale sunt decalate, la fiecare 1-3 ani se schimbă majoritatea parlamentară. Efectul pozitiv al acestei situații este că toate partidele au o șansă bună de a avea acces la bugetul de stat fără să trebuiască să mai aștepte patru ani - la fiecare scrutin major, parlamentar sau prezidențial, "se aruncă bila la ruletă" și se poate ajunge la putere. În același sens, noțiunea de tandem este foarte atrăgătoare, mai ales în opoziție, fiind extrem de greu să motivezi organizații de partid pentru un scrutin a cărui importanță se va vedea abia în toamna lui 2016. De asemenea, un tandem poate reprezenta mijlocul de coalizare a electoratului altui candidat în turul doi.
Să ținem cont de faptul că trei sferturi din respondenți au o opțiune de vot la prezidențiale și deci au măcar o minimă cunoaștere și un minim interes față de subiecte politice. Însă ei nu prizează tandemurile. Acest lucru e evident din două motive:
1. Despre un singur tandem au o părere bună mai mult de un sfert de respondenți. Restul tandemurilor sunt la 23% sau mai jos.
2. Același tandem de loc unu este și singurul care obține mai multe păreri bune decât proaste: 31% au o părere bună, 26,6% au o părere proastă.
Tandemul respectiv este Ponta (președinte) - Iohannis (prim ministru), ale cărui șanse de realizare sunt destul de mici.
A lectura pur și simplu lista de tandemuri este obositor și creează confuzie. În funcție de persoana cu care este asociat în tandem, un om politic este în vârful clasamentului sau la coadă. E mai util să ne uităm la toate persoanele menționate și să le luăm una câte una, alfabetic.
Antonescu. 15,5% din românii aflați în țară l-ar vota în primul tur al prezidențialelor.
Dar 22,7% au o părere bună despre tandemul Antonescu-Iohannis.
Diferența este de aproximativ un milion de voturi, o diferență crucială în perspectiva ajungerii în turul doi. E de așteptat ca Antonescu să pedaleze pe noțiunea acestui tandem mai mult decât în 2009. Este cel mai bun tandem care-l include pe Antonescu și al doilea în clasamentul tuturor tandemurilor testate.
Tandemul Antonescu (președinte) - Băsescu (prim ministru) înfurie până și pe susținătorii celor doi, având cel mai slab scor dintre toate tandemurile: 9% din respondenți au o părere bună, 57% au o părere proastă.
Băsescu, Boc, MRU. Performanțe foarte slabe, de coada clasamentului. Singurul tandem care îi include pe unul din cei trei și obține aprobarea a măcar un român din șapte este Iohannis (președinte) + Băsescu (prim-ministru). Dacă vorbim de aprecieri negative, descoperim un lucru interesant din punct de vedere matematic: cel puțin 44% din românii aflați în țară, când aud unul din numele de la începutul paragrafului, își manifestă dezacordul. Dacă un tandem nu îi include pe unul din cei trei, numărul celor care au o părere negativă este de cel mult 43%.
Dragnea. Îl trage în jos pe Ponta, după cum vei vedea în continuare. PSD va trebui să găsească pe altcineva sau să treacă conceptul tandemurilor sub preș, lucru extrem de greu în contextul în care alții vor vorbi în termen de tandemuri.
Iohannis. Sondajul testează 10 tandemuri. 2 dintre ele îl au pe Iohannis în poziția de prim-ministru. Acestea au rata de aprobare cea mai ridicată și rata de dezacord cea mai scăzută. (Acest lucru este semnificativ. Cei doi indicatori sunt diferiți, nefiind vorba de o sumă care să dea 100%. Respondenții aveau la dispoziție și opțiunea "o părere nici bună, nici proastă").
În calitate de potențial președinte, Iohannis este testat într-un singur tandem, alături de Băsescu. Rezultatele sunt previzibile: tandemul are un scor mai bun decât celelalte în care e menționat președintele în funcție și are un scor mai slab decât celelalte în care e menționat Iohannis.
Maior. Numele lui apare într-un singur tandem, alături de cel al lui Ponta în calitate de președinte. Tandemul performează relativ OK, terminând imediat în urma tandemurilor care-l menționează pe Iohannis.
Ponta are o problemă reală în ceea ce privește tandemurile. 24% din românii aflați în țară l-ar vota în primul tur dar cu excepția tandemului Ponta-Iohannis niciun tandem care-l include pe Ponta nu obține aprobarea a 24% din respondenți.
Această situație e cu atât mai gravă cu cât, constituțional vorbind, Ponta este singura persoană care, în cazul unei candidaturi la prezidențiale, chiar ar trebui să participe ca parte dintr-un tandem.
Tandemurile în care Ponta este prim-ministru sunt mai slab cotate decât cele în care Ponta este președinte. Există o excepție: tandemul Ponta-Dragnea (unul de altfel foarte posibil). O treime din votanții lui Ponta ezită să susțină acest tandem. Cei care susțin tandemul - 2,4 milioane persoane - sunt probabil nucleul hiper-dur al PSD.
Tăriceanu (președinte) - Ponta (prim-ministru) poate fi comparat cu un alt tandem care-l include pe Ponta, dar cu Antonescu în poziția prezidențiabilului:
Tăriceanu-Ponta: 21% au o părere bună, 32,6% au o părere proastă.
Antonescu-Ponta: 16,5% au o părere bună, 42% au o părere proastă.
În concluzie, majoritatea candidaților vor avea în față o dilemă interesantă. Răspunsul greșit poate costa voturi.
PSD are nevoie să nu se vorbească despre tandemuri, întrucât opțiunile populare implică cooptarea unui non-PSD-ist.
Opoziția non-PNL are nevoie de tandemuri pentru a-și mobiliza organizațiile cu promisiunea capturării totale a puterii, dar opțiunile aflate la dispoziția lor nu sunt recepționate foarte bine. Au cum să-l subtilizeze pe Iohannis? Probabil doar în turul doi, dacă ajung acolo cu cineva
Pentru Antonescu, după cum menționam mai sus, drumul e clar: Iohannis în sus și-n jos, fără oprire.
Noțiunea conform căreia un președinte, imediat după ce este ales, schimbă majorități parlamentare după cum dorește duce în mod natural la instabilitate. Pentru că alegerile parlamentare și prezidențiale sunt decalate, la fiecare 1-3 ani se schimbă majoritatea parlamentară. Efectul pozitiv al acestei situații este că toate partidele au o șansă bună de a avea acces la bugetul de stat fără să trebuiască să mai aștepte patru ani - la fiecare scrutin major, parlamentar sau prezidențial, "se aruncă bila la ruletă" și se poate ajunge la putere. În același sens, noțiunea de tandem este foarte atrăgătoare, mai ales în opoziție, fiind extrem de greu să motivezi organizații de partid pentru un scrutin a cărui importanță se va vedea abia în toamna lui 2016. De asemenea, un tandem poate reprezenta mijlocul de coalizare a electoratului altui candidat în turul doi.
Să ținem cont de faptul că trei sferturi din respondenți au o opțiune de vot la prezidențiale și deci au măcar o minimă cunoaștere și un minim interes față de subiecte politice. Însă ei nu prizează tandemurile. Acest lucru e evident din două motive:
1. Despre un singur tandem au o părere bună mai mult de un sfert de respondenți. Restul tandemurilor sunt la 23% sau mai jos.
2. Același tandem de loc unu este și singurul care obține mai multe păreri bune decât proaste: 31% au o părere bună, 26,6% au o părere proastă.
Tandemul respectiv este Ponta (președinte) - Iohannis (prim ministru), ale cărui șanse de realizare sunt destul de mici.
A lectura pur și simplu lista de tandemuri este obositor și creează confuzie. În funcție de persoana cu care este asociat în tandem, un om politic este în vârful clasamentului sau la coadă. E mai util să ne uităm la toate persoanele menționate și să le luăm una câte una, alfabetic.
Antonescu. 15,5% din românii aflați în țară l-ar vota în primul tur al prezidențialelor.
Dar 22,7% au o părere bună despre tandemul Antonescu-Iohannis.
Diferența este de aproximativ un milion de voturi, o diferență crucială în perspectiva ajungerii în turul doi. E de așteptat ca Antonescu să pedaleze pe noțiunea acestui tandem mai mult decât în 2009. Este cel mai bun tandem care-l include pe Antonescu și al doilea în clasamentul tuturor tandemurilor testate.
Tandemul Antonescu (președinte) - Băsescu (prim ministru) înfurie până și pe susținătorii celor doi, având cel mai slab scor dintre toate tandemurile: 9% din respondenți au o părere bună, 57% au o părere proastă.
Băsescu, Boc, MRU. Performanțe foarte slabe, de coada clasamentului. Singurul tandem care îi include pe unul din cei trei și obține aprobarea a măcar un român din șapte este Iohannis (președinte) + Băsescu (prim-ministru). Dacă vorbim de aprecieri negative, descoperim un lucru interesant din punct de vedere matematic: cel puțin 44% din românii aflați în țară, când aud unul din numele de la începutul paragrafului, își manifestă dezacordul. Dacă un tandem nu îi include pe unul din cei trei, numărul celor care au o părere negativă este de cel mult 43%.
Dragnea. Îl trage în jos pe Ponta, după cum vei vedea în continuare. PSD va trebui să găsească pe altcineva sau să treacă conceptul tandemurilor sub preș, lucru extrem de greu în contextul în care alții vor vorbi în termen de tandemuri.
Iohannis. Sondajul testează 10 tandemuri. 2 dintre ele îl au pe Iohannis în poziția de prim-ministru. Acestea au rata de aprobare cea mai ridicată și rata de dezacord cea mai scăzută. (Acest lucru este semnificativ. Cei doi indicatori sunt diferiți, nefiind vorba de o sumă care să dea 100%. Respondenții aveau la dispoziție și opțiunea "o părere nici bună, nici proastă").
În calitate de potențial președinte, Iohannis este testat într-un singur tandem, alături de Băsescu. Rezultatele sunt previzibile: tandemul are un scor mai bun decât celelalte în care e menționat președintele în funcție și are un scor mai slab decât celelalte în care e menționat Iohannis.
Maior. Numele lui apare într-un singur tandem, alături de cel al lui Ponta în calitate de președinte. Tandemul performează relativ OK, terminând imediat în urma tandemurilor care-l menționează pe Iohannis.
Ponta are o problemă reală în ceea ce privește tandemurile. 24% din românii aflați în țară l-ar vota în primul tur dar cu excepția tandemului Ponta-Iohannis niciun tandem care-l include pe Ponta nu obține aprobarea a 24% din respondenți.
Această situație e cu atât mai gravă cu cât, constituțional vorbind, Ponta este singura persoană care, în cazul unei candidaturi la prezidențiale, chiar ar trebui să participe ca parte dintr-un tandem.
Tandemurile în care Ponta este prim-ministru sunt mai slab cotate decât cele în care Ponta este președinte. Există o excepție: tandemul Ponta-Dragnea (unul de altfel foarte posibil). O treime din votanții lui Ponta ezită să susțină acest tandem. Cei care susțin tandemul - 2,4 milioane persoane - sunt probabil nucleul hiper-dur al PSD.
Tăriceanu (președinte) - Ponta (prim-ministru) poate fi comparat cu un alt tandem care-l include pe Ponta, dar cu Antonescu în poziția prezidențiabilului:
Tăriceanu-Ponta: 21% au o părere bună, 32,6% au o părere proastă.
Antonescu-Ponta: 16,5% au o părere bună, 42% au o părere proastă.
În concluzie, majoritatea candidaților vor avea în față o dilemă interesantă. Răspunsul greșit poate costa voturi.
PSD are nevoie să nu se vorbească despre tandemuri, întrucât opțiunile populare implică cooptarea unui non-PSD-ist.
Opoziția non-PNL are nevoie de tandemuri pentru a-și mobiliza organizațiile cu promisiunea capturării totale a puterii, dar opțiunile aflate la dispoziția lor nu sunt recepționate foarte bine. Au cum să-l subtilizeze pe Iohannis? Probabil doar în turul doi, dacă ajung acolo cu cineva
Pentru Antonescu, după cum menționam mai sus, drumul e clar: Iohannis în sus și-n jos, fără oprire.
duminică, 20 aprilie 2014
Prezidențiale 2014: interviu ziare.com și bătălia narațiunilor
Față de versiunea inițială a acestei postări am făcut o modificare, eliminând o dezbatere care distrăgea atenția de la subiectul principal.
Extrem de recent mi s-a luat un interviu de către ziare.com, interviu pe care-l poți citi aici.
Comentariile mi s-au părut interesante pentru că reflectă un lucru important despre prezidențialele din toamnă.
Citez din Bobby_Fischer: "Candidaturile nu trebuie [sublinierea mea] sa se invarta in jurul dilemei pro sau anti Basescu, ci pro sau anti PSD, grupul infractional organizat (cine zice ca e partid ?), care daca ar avea si presedintia ar subjuga, in stilul atat de cunoscut argesenilor, constantenilor, prahovenilor s.a.m.d., totul. Nu ne ramane decat sa nadajduim in mintea de pe urma. Romania are nevoie de un presedinte de dreapta, oricare ar fi acela. Nu putem acceptasa ne decida (iarasi) soarta asistatii, analfabetii sau interlopii."
doru0506 completează cu mai multă concretețe: "Exista o stare de ura si conflict intre acestea.Basescu are un electorat dur propriu care poate devenii semnificativ in conditiile absenteismului in masa.Daca va transfera acest capital electoral catre Boc,Udrea sau Mru ,unul din ei va avea foarte mari sanse sa intre in turul 2,in conditiile in care Antonescu este in scadere.Pe de alta parte electoratul Pnl il va sanctiona in turul 2 pe Ponta.Deci 20% si ceva de la Basescu +20% electoratul Pnl+ x% de la serviciil=exista un risc semnificativ ca Ponta sa piarda."
Dacă ești votant anti-PSD, așa trebuie să se întâmple, așa trebuie să se pună problema. Dar nu se întâmplă așa (cel puțin deocamdată), nu se pune problema așa (cel puțin deocamdată). Votanții lui Antonescu/PNL *nu* fac în clipa de față joncțiunea cu celelalte electorate dacă li se propune un candidat apropiat de Traian Băsescu. Miticul vot al unității anti-PSD nu există (cel puțin deocamdată). Detalii aici.
Trăgând linia, la ce asistăm? Conflictul dintre două narațiuni, ambele bazându-se pe o imagine dragă oricărui român și anume lupta cu sistemul și deținătorul de putere:
1) Ponta luptă cu puterea, adică cu Băsescu.
2) Restul lumii politice luptă cu puterea, adică cu Ponta.
La 1) vedem accentul pe AMR și clinci-urile dese cu Băsescu (din care câștigă amândoi). Probabil că până în ziua turului doi se va compara modul în care Ponta ar fi președinte cu modul în care Băsescu a fost președinte. Noțiunea centrală e prinderea valului - în scădere - de anti-băsism. Alegerile prezidențiale vin pentru Ponta prea târziu, dacă aveau loc în 2012 era OK.
La 2) vorbim de o miză evidentă celor un milion de oameni care vor vota întotdeauna pe baza Pieții Universității din 1990 și de asemenea de o miză evidentă membrilor de partid ai "dreptei". Dacă ei reușesc să transmită mesajul și altor 2-3 milioane de români, câștigă (cum s-a întâmplat în 1996 și 2004, cum nu s-a întâmplat în 1992 și 2000). Noțiunea centrală e captarea erodării guvernării sau crearea acestei erodări. Alegerile prezidențiale vin pentru "dreapta" prea devreme, dacă aveau loc în 2016 era OK.
Una din narațiuni se va duce la ghena istoriei, cealaltă va rămâne în memoria tuturor drept "modul în care au votat românii în 2014". Ambele narațiuni, după cum am sugerat mai sus, au probleme serioase de fond și sunt într-un punct sau altul deficitare. Una va fi mai puțin slabă.
Extrem de recent mi s-a luat un interviu de către ziare.com, interviu pe care-l poți citi aici.
Comentariile mi s-au părut interesante pentru că reflectă un lucru important despre prezidențialele din toamnă.
Citez din Bobby_Fischer: "Candidaturile nu trebuie [sublinierea mea] sa se invarta in jurul dilemei pro sau anti Basescu, ci pro sau anti PSD, grupul infractional organizat (cine zice ca e partid ?), care daca ar avea si presedintia ar subjuga, in stilul atat de cunoscut argesenilor, constantenilor, prahovenilor s.a.m.d., totul. Nu ne ramane decat sa nadajduim in mintea de pe urma. Romania are nevoie de un presedinte de dreapta, oricare ar fi acela. Nu putem acceptasa ne decida (iarasi) soarta asistatii, analfabetii sau interlopii."
doru0506 completează cu mai multă concretețe: "Exista o stare de ura si conflict intre acestea.Basescu are un electorat dur propriu care poate devenii semnificativ in conditiile absenteismului in masa.Daca va transfera acest capital electoral catre Boc,Udrea sau Mru ,unul din ei va avea foarte mari sanse sa intre in turul 2,in conditiile in care Antonescu este in scadere.Pe de alta parte electoratul Pnl il va sanctiona in turul 2 pe Ponta.Deci 20% si ceva de la Basescu +20% electoratul Pnl+ x% de la serviciil=exista un risc semnificativ ca Ponta sa piarda."
Dacă ești votant anti-PSD, așa trebuie să se întâmple, așa trebuie să se pună problema. Dar nu se întâmplă așa (cel puțin deocamdată), nu se pune problema așa (cel puțin deocamdată). Votanții lui Antonescu/PNL *nu* fac în clipa de față joncțiunea cu celelalte electorate dacă li se propune un candidat apropiat de Traian Băsescu. Miticul vot al unității anti-PSD nu există (cel puțin deocamdată). Detalii aici.
Trăgând linia, la ce asistăm? Conflictul dintre două narațiuni, ambele bazându-se pe o imagine dragă oricărui român și anume lupta cu sistemul și deținătorul de putere:
1) Ponta luptă cu puterea, adică cu Băsescu.
2) Restul lumii politice luptă cu puterea, adică cu Ponta.
La 1) vedem accentul pe AMR și clinci-urile dese cu Băsescu (din care câștigă amândoi). Probabil că până în ziua turului doi se va compara modul în care Ponta ar fi președinte cu modul în care Băsescu a fost președinte. Noțiunea centrală e prinderea valului - în scădere - de anti-băsism. Alegerile prezidențiale vin pentru Ponta prea târziu, dacă aveau loc în 2012 era OK.
La 2) vorbim de o miză evidentă celor un milion de oameni care vor vota întotdeauna pe baza Pieții Universității din 1990 și de asemenea de o miză evidentă membrilor de partid ai "dreptei". Dacă ei reușesc să transmită mesajul și altor 2-3 milioane de români, câștigă (cum s-a întâmplat în 1996 și 2004, cum nu s-a întâmplat în 1992 și 2000). Noțiunea centrală e captarea erodării guvernării sau crearea acestei erodări. Alegerile prezidențiale vin pentru "dreapta" prea devreme, dacă aveau loc în 2016 era OK.
Una din narațiuni se va duce la ghena istoriei, cealaltă va rămâne în memoria tuturor drept "modul în care au votat românii în 2014". Ambele narațiuni, după cum am sugerat mai sus, au probleme serioase de fond și sunt într-un punct sau altul deficitare. Una va fi mai puțin slabă.
miercuri, 9 aprilie 2014
7 semne de întrebare pentru europarlamentare
1. Mobilizarea primarilor PSD din mediul rural?
Care e miza: 5-6% din rezultatul final.
La precendentele europarlamentare a fost slabă-spre-foarte-slabă. PSD și PC aveau 40% din primarii de sate din România. Dar PSD și PC au obținut 35% din voturile din rural.
(Prin comparație, PDL avea 22% din primarii din rural iar aceștia au strâns pentru partid și EBA 36% din voturile exprimate la sate).
În clipa de față, pe baza statisticilor ARP, PSD, PC și UNPR au împreună aproape la fel de mulți primari în mediul rural ca și în 2008. Ceea ce nu e de mirare - marile victorii ale USL s-au înregistrat de fapt în orașe. Dacă PSD, PC și UNPR strâng iarăși mai puțin de 40% din voturile din rural, rezultatul lor nu va fi cel dorit la vârf.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: Liviu Dragnea.
2. Mobilizarea primarilor din mediul rural (care nu aparțin oficial PSD) pentru PSD?
Care e miza: 5-7% din rezultatul final; mai mult în cazul în care prezența în urban este sub 20%.
Această problemă a lovit ARD în 2012 și a avut un impact asupra referendumului privind validarea președintelui. Pe de o parte PSD are președinții de consilii județene. Pe de altă parte, jumătate din aceștia au probleme cu legea ceea ce le-ar putea reduce din impact.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: tot Liviu Dragnea.
3. Ce rezultat va avea lupta PDL și PMP pentru același electorat?
Miza: maxim 25% din rezultatul final.
O confruntare mascată între Traian Băsescu și Vasile Blaga. Convenția PDL de anul trecut partea doi. Vom asista din nou la scenariul din 1992? (liderul pleacă din FSN/PD cu organizațiile și votanții). Atenție la aspectele de comunicare politică și imagologie: dacă PMP > PDL e o mare victorie a lui Traian Băsescu dar dacă PMP < PDL Traian Băsescu nu a fost implicat direct, el nefiind membru al partidului, deci nu a fost înfrânt. De altfel orice scor PMP care asigură prezența partidului în Parlamentul European poate și va fi tratat drept o victorie.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: Capacitatea Elenei Udrea 1) de a prelua neoficial primari PDL din rural și 2) de a obține susținerea votanților PDL/ARD din mediul urban. E posibil ca între cele două aspecte să se creeze confuzie în momentul anunțării rezultatelor.
4. Mobilizarea primarilor PNL din mediul rural?
Iată cum stau lucrurile:
La europarlamentarele din 2009 PNL avea 635 de primari în rural.
Acum are 718.
Atunci ei reprezentau 22% din totalul primarilor de sate.
Acum reprezintă 25%.
Atunci au strâns la ultimele europarlamentare 16% din voturile din rural.
O mobilizare la nivelul celei din 2009 ar aduce 18% din voturile din rural.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: ce spune Varujan Vosganian aici.
5. Scorurile PPDD și PRM în mediul urban?
Miza: 10% din totalul voturilor, poate mai mult, poate mai puțin.
Se mobilizează votanții lor din trecut? Dacă da, la ce cotă? Întrucât procentele sunt calculate dintr-un total, absența sau prezența masivă a unui electorat schimbă rezultatele tuturor.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: Promovarea celor două figuri centrale ale partidelor de mai sus în mass-media.
6. Scorul PSD în mediul urban?
Miza: istorică. Sau pentru cei fără simțul poeziei: diferența dintre un scor total al PSD de 30% și un scor total al PSD de 50%.
Să ne uităm la sondaje. Scorurile foarte bune ale PSD-ului și al lui Victor Ponta în potențiale tururi doi se datorează unei susțineri greu de categorizat în acest moment. Este vorba de o "lună de miere" extinsă? Se penalizează pur și simplu opoziția? Este vorba de concretizarea încrederii în Victor Ponta? Se face revenirea la situația din 1999-2004, pre-Băsescu? La aceste întrebări vom avea o parte din răspunsuri la europarlamentare. Să nu uităm că deseori acțiunile influențează gânduri și nu invers. În acest sens, scorul PSD în urban poate cimenta calea lui Ponta către prezidențiale.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: Ponta însuși. O gafă sau o idee inspirată pot (de)mobiliza câteva procente bune.
7. Mircea Diaconu?
Va avea nevoie de 150-250 de mii de voturi și mai ales de un partid care să le apere în secțiile de votare. Ca și în cazul PPDD/PRM, orice procent luat de Diaconu scade scorurile celorlalți. Și nu neapărat doar ale PNL.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: va fi un examen pentru Antena 3?
PS: Reamintesc că "urban" e un cuvânt care acoperă atât orașele mari cât și Târgu Cărbunești (Gorj), Însurăței (Brăila) sau Sângeorgiu de Padu (Mureș). Aviz celor care când aud "urban" se gândesc instantaneu la clădiri de sticlă, cafele la 12 lei/ceșcuța și internet ultrarapid.
PS doi: Joi, 10 aprilie, adică în funcție de când citești postarea 'mâine' sau 'azi' voi ține o prezentare cu titlul "Doctrine politice românești - perspectiva sociologică" în Arad, la ora 18, în sala mică a Filamornicii. Intrarea este liberă.
Care e miza: 5-6% din rezultatul final.
La precendentele europarlamentare a fost slabă-spre-foarte-slabă. PSD și PC aveau 40% din primarii de sate din România. Dar PSD și PC au obținut 35% din voturile din rural.
(Prin comparație, PDL avea 22% din primarii din rural iar aceștia au strâns pentru partid și EBA 36% din voturile exprimate la sate).
În clipa de față, pe baza statisticilor ARP, PSD, PC și UNPR au împreună aproape la fel de mulți primari în mediul rural ca și în 2008. Ceea ce nu e de mirare - marile victorii ale USL s-au înregistrat de fapt în orașe. Dacă PSD, PC și UNPR strâng iarăși mai puțin de 40% din voturile din rural, rezultatul lor nu va fi cel dorit la vârf.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: Liviu Dragnea.
2. Mobilizarea primarilor din mediul rural (care nu aparțin oficial PSD) pentru PSD?
Care e miza: 5-7% din rezultatul final; mai mult în cazul în care prezența în urban este sub 20%.
Această problemă a lovit ARD în 2012 și a avut un impact asupra referendumului privind validarea președintelui. Pe de o parte PSD are președinții de consilii județene. Pe de altă parte, jumătate din aceștia au probleme cu legea ceea ce le-ar putea reduce din impact.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: tot Liviu Dragnea.
3. Ce rezultat va avea lupta PDL și PMP pentru același electorat?
Miza: maxim 25% din rezultatul final.
O confruntare mascată între Traian Băsescu și Vasile Blaga. Convenția PDL de anul trecut partea doi. Vom asista din nou la scenariul din 1992? (liderul pleacă din FSN/PD cu organizațiile și votanții). Atenție la aspectele de comunicare politică și imagologie: dacă PMP > PDL e o mare victorie a lui Traian Băsescu dar dacă PMP < PDL Traian Băsescu nu a fost implicat direct, el nefiind membru al partidului, deci nu a fost înfrânt. De altfel orice scor PMP care asigură prezența partidului în Parlamentul European poate și va fi tratat drept o victorie.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: Capacitatea Elenei Udrea 1) de a prelua neoficial primari PDL din rural și 2) de a obține susținerea votanților PDL/ARD din mediul urban. E posibil ca între cele două aspecte să se creeze confuzie în momentul anunțării rezultatelor.
4. Mobilizarea primarilor PNL din mediul rural?
Iată cum stau lucrurile:
La europarlamentarele din 2009 PNL avea 635 de primari în rural.
Acum are 718.
Atunci ei reprezentau 22% din totalul primarilor de sate.
Acum reprezintă 25%.
Atunci au strâns la ultimele europarlamentare 16% din voturile din rural.
O mobilizare la nivelul celei din 2009 ar aduce 18% din voturile din rural.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: ce spune Varujan Vosganian aici.
5. Scorurile PPDD și PRM în mediul urban?
Miza: 10% din totalul voturilor, poate mai mult, poate mai puțin.
Se mobilizează votanții lor din trecut? Dacă da, la ce cotă? Întrucât procentele sunt calculate dintr-un total, absența sau prezența masivă a unui electorat schimbă rezultatele tuturor.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: Promovarea celor două figuri centrale ale partidelor de mai sus în mass-media.
6. Scorul PSD în mediul urban?
Miza: istorică. Sau pentru cei fără simțul poeziei: diferența dintre un scor total al PSD de 30% și un scor total al PSD de 50%.
Să ne uităm la sondaje. Scorurile foarte bune ale PSD-ului și al lui Victor Ponta în potențiale tururi doi se datorează unei susțineri greu de categorizat în acest moment. Este vorba de o "lună de miere" extinsă? Se penalizează pur și simplu opoziția? Este vorba de concretizarea încrederii în Victor Ponta? Se face revenirea la situația din 1999-2004, pre-Băsescu? La aceste întrebări vom avea o parte din răspunsuri la europarlamentare. Să nu uităm că deseori acțiunile influențează gânduri și nu invers. În acest sens, scorul PSD în urban poate cimenta calea lui Ponta către prezidențiale.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: Ponta însuși. O gafă sau o idee inspirată pot (de)mobiliza câteva procente bune.
7. Mircea Diaconu?
Va avea nevoie de 150-250 de mii de voturi și mai ales de un partid care să le apere în secțiile de votare. Ca și în cazul PPDD/PRM, orice procent luat de Diaconu scade scorurile celorlalți. Și nu neapărat doar ale PNL.
Factori subiectivi, nesociologici, nestatistici: va fi un examen pentru Antena 3?
PS: Reamintesc că "urban" e un cuvânt care acoperă atât orașele mari cât și Târgu Cărbunești (Gorj), Însurăței (Brăila) sau Sângeorgiu de Padu (Mureș). Aviz celor care când aud "urban" se gândesc instantaneu la clădiri de sticlă, cafele la 12 lei/ceșcuța și internet ultrarapid.
PS doi: Joi, 10 aprilie, adică în funcție de când citești postarea 'mâine' sau 'azi' voi ține o prezentare cu titlul "Doctrine politice românești - perspectiva sociologică" în Arad, la ora 18, în sala mică a Filamornicii. Intrarea este liberă.
miercuri, 2 aprilie 2014
CSCI vs. IRES: clarificări privind opțiunea la prezidențiale
În ultima perioadă au apărut două sondaje separate care măsoară intenția de vot la prezidențiale: un sondaj IRES și un sondaj CSCI.
Atât vizitatori ai blog-ului cât și destui politicieni au fost mirați de rezultate. La mijloc se află o confuzie, și anume încercarea de a compara rezultatele.
În sondajul CSCI se testează scenarii, adică liste de candidați. Este o simulare a exercițiului de vot din ziua alegerilor. Accentul cade pe replicarea cât mai realistă a situației din toamnă.
În sondajul IRES respondentul e liber să răspundă după cum dorește. Nu există o listă din care trebuie să aleagă un nume. Accentul cade pe o captare cât mai fidelă a preferințelor.
Rezultatele nu au cum să fie identice, mai ales pentru că avem o scenă politică cu multe personalități iar candidaturile nu sunt clare. Ce se întâmplă dacă niciuna din opțiunile din sondajul CSCI nu e pe placul tău? Nu vei răspunde sau te vei reorienta spre una din opțiunile disponibile. Sondajul IRES îți permite într-o mai mare măsură să îți afirmi punctul de vedere, dar va cuprinde în mod inerent și opțiuni care nu vor exista pe buletinul de vot.
Exemplul cel mai evident vine de la oamenii pentru care Traian Băsescu ar fi cea mai bună candidatură a opoziției, dacă ar putea candida. La sondajul CSCI sunt obligați să se reorienteze spre unul din numele de pe listă. Sondajul IRES le permite să-și afirme opinia ca atare.
În viața de zi cu zi vedem această diferență sub altă formă. Dacă aș întreba 5 fani al brand-ului Mercedes și 5 fani ai brand-ului Porsche care este brand-ul lor favorit, structura răspunsurilor ar fi:
Mercedes 50%
Porsche 50%
Dacă însă le-aș pune la dispoziție doar următoarele opțiuni:
a) Dacia
b) Lada
c) Porsche
și
d) Toyota
fanii "Mercedes" n-ar mai putea opta cum doresc. Unii s-ar reorienta spre Porsche, alții spre Toyota sau Dacia sau Lada, iar structura răspunsurilor ar fi foarte diferită, de exemplu:
Porsche 70% (cei 5 fani inițiali + 2 fani Mercedes obligați să se reorienteze)
Dacia 10%
Lada 10%
Toyota 10%
Atenție - ambele întrebări ar măsura același lucru (brand-ul favorit) și opiniile acelorași 10 oameni. Diferențele între rezultate sunt, însă, consistente.
Care sondaj e perfect sau mai aproape de realitate? Ambele metode au puncte tari și puncte slabe.
Întrebarea-cu-listă devine utilă atunci când lista candidaților este cunoscută, ceea ce nu e cazul acum. După cum arătam mai sus în exemplul cu mașinile, apariția unei candidaturi sau înlocuirea unei candidaturi preconizate cu alta schimbă toate procentele, mai puțin sau mai mult. În cazul în care "nimerești lista", întrebarea e foarte utilă (de observat că CSCI a propus trei scenarii diferite). Spre sfârșitul anului vom vedea exclusiv întrebări închise.
Întrebarea deschisă investighează susținerea pentru un potențial candidat sau altul. Este o metodă care permite analizarea în detaliu a opțiunilor votanților, însă nu are cum să livreze rezultatul alegerilor.
Niciuna din prezentările celor două sondaje nu arată câți din totalul eșantionului au răspuns la întrebarea/întrebările privind prezidențialele. Acest lucru limitează calculele și analizele care se pot realiza. La un nivel mai superficial se poate observa că nu există diferențe majore în ierarhie, că Ponta e pe locul unu, că opoziția non-PNL-istă are la dispoziție un bazin mai mare decât Antonescu (în special dacă Predoiu nu este Candidatul Unic) și cam atât.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
