Replică din partea CSOP şi răspuns

Referitor la articolul despre ultimul sondaj CSOP, am primit un mesaj de la Andrei Muşetescu, directorul executiv al CSOP. Iată textul mesajului:

"Hotnews a preluat ieri un articol publicat de domnul Barbu Mateescu (Sondaj CSOP – mijlocul lui august, Sociollogica, 29 august 2012).

            De la bun început, doresc să afirm calitatea cercetărilor CSOP (studii de marketing şi sondaje de opinie publică cu tematică socială sau politică). De-a lungul timpului există numeroase confirmări publice, una dintre acestea fiind foarte recentă, ale temeiniciei acestei afirmaţii.

            Domnul Mateescu descrie CSOP drept „institutul de casă al opoziţiei actuale”. Vom putea accepta sau respinge această caracterizare după ce vom afla ce înţelege domnul Mateescu prin această sintagmă. Cred că este în primul rând datoria sa să ne lămurească ce conţinut concret îi atribuie.

Expresia „institut de casă” nu are, cel puţin până în acest moment, un statut clar. Atunci când este folosită, ea are, însă, evidente conotaţii negative. De aceea, este important ca expresia de care discutăm să fie tratată cu seriozitate, obiectivul fiind acela de a şti despre ce este vorba atunci când o asemenea etichetă este utilizată.

Există mai multe întrebări legitime ce îşi aşteaptă răspunsurile:

• A fi „institut de casă” este un lucru bun sau un lucru rău pentru calitatea cercetărilor realizate?
• Are statutul de „institut de casă” anumite consecinţe în ceea ce priveşte calitatea datelor de cercetare furnizate (prin calitate înţeleg faptul că rezultatele obţinute reflectă corect problematica studiată)? Dacă da, care sunt aceste consecinţe?
• Are statutul de „institut de casă” anumite consecinţe în ceea ce priveşte relaţia dintre beneficiarul cercetării şi institutul care o realizează? Dacă da, care sunt aceste consecinţe?

 Cred că este tot datoria domnului Mateescu să ne ofere primele răspunsuri la aceste întrebări.

Domnul Mateescu afirmă că există anumite constante în sondajele cu tematică politică realizate de CSOP. Să presupunem, pentru simplificarea discuţiei, că asemenea regularităţi într-adevăr există. Şi în această privinţă, alte întrebări se impun ca legitime:

• Care este legătura dintre aceste constante, acceptate pentru moment ca fiind reale, şi valoarea de adevăr a rezultatelor CSOP?
• Diferenţele, chiar constante, faţă de rezultatele altor institute reprezintă un indiciu corect şi suficient pentru evaluarea calităţii?
• A te afla în minoritate sau în majoritate, reprezintă repere valide atunci când se discută despre adevărul/ calitatea unor sondaje de opinie publică?

 Sunt convins că domnul Mateescu, căruia vom încerca să-i transmitem acest mesaj, ne va ajuta să înţelegem mai bine articolul pe care l-a publicat în Sociollogica, ceea ce s-ar putea dovedi util.

            Cu stimă,

            Andrei Muşetescu"

Voi răspunde subiect cu subiect, unele dintre întrebări fiind retorice sau adresate mai degrabă cititorilor blog-ului meu, de la care mă aştept să-şi formeze o opinie proprie:

"Institut de casă". Pe baza informaţiilor disponibile public, PDL nu a cerut în ultimii ani efectuarea de sondaje de opinie altui institut decât CSOP, iar CSOP nu a efectuat sondaje la comanda altui client politic decât PDL sau forţele politice care s-au alăturat acestuia în alianţe strânse. Aceste lucruri - chiar dacă ar fi 100% conforme adevărului - nu justifică însă în întregime folosirea unei asemenea sintagme. Înţeleg că domnul Muşetescu este nemulţumit de formularea care reprezintă titlul paragrafului. Punându-mă în situaţia sa, îi înţeleg nemulţumirea. Din acest motiv, formularea a fost retrasă din postarea originară şi regret folosirea ei.

Diferenţele dintre rezultatele furnizate public de către CSOP şi alte institute. Această diferenţă din punctul meu de vedere există. Domnul Muşetescu are dreptate să întrebe dacă acest lucru este relevant pentru măsurarea calităţii sondajelor CSOP: nu este. Niciodată însă nu am afirmat că sondajele CSOP sunt deficitare din punct de vedere al calităţii prin comparaţie cu alte institute (motivul fiind dat în paragraful următor); atâta timp cât diferenţele există, le voi lua în calcul.

Acurateţea sondajelor CSOP. În legătură cu acest subiect voi face o singură afirmaţie: sondajul CSOP din iunie a fost mai aproape decât sondajele oricărui alt institut de rezultatul votului politic de la alegerile locale (sondaj: USL 52%, PDL 20%; rezultate: USL 49%, PDL 22%). Dacă, aşa cum este foarte posibil, sondajul CSOP din iunie a fost efectuat după alegerile locale, caz în care am lua sondajele din mai drept reper (USL 54%, PDL 18%), tot CSOP a fost mai aproape de rezultatele de la scrutin decât oricine altcineva.
Paragraful de mai sus nu înseamnă, bineînţeles, că celelalte institute au greşit sau au manipulat rezultatele. Sunt mulţi factori care intervin între răspunsurile la întrebarea privind opţiunea politică (sondaj) şi votul propriu-zis pentru o formaţiune sau alta la Consiliul Judeţean (alegeri).

Observaţie generală. În jurul majorităţii institutelor de sondare a opiniei publice din România există suspiciuni - aproape întotdeauna nefondate. Aceste suspiciuni au un larg ecou în rândul consumatorilor de informaţii politice - practic la fiecare sondaj pe care-l comentez, indiferent cine l-a realizat, există comentatori care speculează legături între institutul respectiv şi omul politic X sau Y.
Fac întotdeauna abstracţie de aceşti factori atunci când realizez analiza datelor din sondajul respectiv. Ca dovadă, în cazul CSOP, postarea mea a detaliat în 6 puncte informaţiile din sondaj fără a emite judecăţi de valoare cu privire la calitatea sa sau a datelor prezentate.

Sper că paragrafele de mai sus reprezintă o clarificare. Afirm, în încheiere, că nu am lucrat niciodată pentru CSOP şi că, din punct de vedere profesional sau comercial, n-am fost implicat niciodată într-un conflict concurenţial sau de altă natură cu CSOP.

Povestea sondajelor, din mai până în august

Pentru că în ultimele luni a venit peste toată lumea un torent de sondaje din mai multe surse, şi pentru că o imagine de amploare e greu de realizat, iată un sumar ordonat pe forţe politice.

USL:

Înainte de 7 iulie: Guvernarea Ponta atrage simpatie la început (61-63%). Mobilizare slabă la locale (49% din voturi). Înainte de începerea procedurilor de suspendare: 60%-66%.

Luna referendumului: Avem mai multe variante apropo de luna iulie: conform tuturor scorul USL a stagnat sau a rămas aproape identic, cota fiind însă diferită: 61-64% conform IMAS, CSCI, CURS şi Avangarde, 55-57% conform IRES, 51% conform CSOP. 

August: Cele trei poveşti continuă cu mici modificări. CSCI dă în continuare USL la o cotă peste 60. IRES cu 54% şi CSOP cu 50% completează tabloul.

Concluzii pe intervalul mai-august: După un val de emoţie cauzat de înlocuirea PDL la putere, USL s-a stabilizat sau cel mai probabil a înregistrat o cădere (de la 54% la 50% conform CSOP, de la 61% la 54% conform IRES).


PDL: 

Înainte de 7 iulie: PDL n-a pierdut foarte mult din cauza pierderii puterii, pentru că nu mai avea de unde să piardă (14% - 18%). Mobilizarea la locale a fost excepţională: 22%. În iunie PDL a adormit (13% conform IMAS, 20% conform CSOP).

Luna referendumului: Avem două variante apropo de luna iulie: fie PDL a depăşit cota 20, coborând ocazional sub aceasta (IRES şi CSOP), fie a stagnat la cota 17-18% (restul institutelor de sondare).

August: CSOP şi IRES semnalează scoruri înalte pentru PDL, mai înalte decât aproape oricând: 22-24%.

Concluzii pe intervalul mai-august: Odată ce valul de emoţie pro-USL din mai s-a şters, scorul PDL a crescut, referendumul jucând şi el un rol în această evoluţie. Efectul unei alianţe de dreapta e deocamdată mic, dar va creşte odată ce aceasta este anunţată şi marketată.


PPDD:

O poveste mult mai simplă: scor static, între 7% şi 13% (probabil efectul marjelor de eroare în jurul nivelului de 10%). Performanţă la locale la nivelul sondajelor de opinie.

Sondaj CSOP - mijlocul lui august

CSOP lucrează cu PDL de ani şi ani de zile. În mod clasic, în toate sondajele CSOP:

a. USL are un scor mai prost decât în sondajele altor institute.
b. PDL are un scor mai bun decât în sondajele altor institute.
c. Încrederea în Traian Băsescu este la cote mai înalte decât în sondajele altor institute.

EvZ a făcut public un sondaj efectuat de CSOP la mijlocul lui august. El se conformează modelului de mai sus, cu câteva mici nuanţe.

Observaţii importante:

1. În articol este scris: "Sondajul CSOP indică un trend clar de creştere a PD [sic!], care avea 18% în luna mai, 20% în iunie, 21% în iulie şi 22% în 13-18 august. În schimb, trendul PSD [sic!] este descrescător: 54% în mai, 52% în iunie, 51% în iulie şi 50% în august."

În fapt, vorbim despre o scădere a USL şi o creştere a PDL abia în interiorul marjei de eroare.

2. Tot uitându-ne la cifrele de mai sus, te rog să observi că până şi conform sondajelor CSOP, democrat-liberalii au supra-performat la locale iar USL a sub-performat. Mobilizarea dreptei reformiste la alegerile locale a fost excepţională, şi cu toate astea a suferit o înfrângere majoră.

3. ICCD apare pentru prima dată într-un sondaj iar Noua Republică trece de pragul lui 1% pentru prima dată. Concret:

Dacă în lista de opţiuni de vot aceste formaţiuni nu sunt incluse, PDL obţine voturile a 10,3% dintre românii cu drept de vot aflaţi în ţară (22% din cei 47% care au o opţiune de vot).

Dacă includem aceste formaţiuni, scorul PDL scade la 9,8%. ICCD atrage alţi 1,5% dintre români, iar Noua Republică 1%.
În alte cuvinte, ICCD+NR atrag 2% din românii cu drept de vot în plus faţă de cei care votează PDL, mărind electoratul alianţei de dreapta cu o cincime = trei sute de mii de persoane.

Având în vedere că toate aceste cifre sunt în interiorul marjei de eroare, afirmaţiile de mai sus trebuie tratate cu grijă, ele nefiind neapărat o reflectare a situaţiei de pe teren.


4. Diferenţa procentuală dintre cei care au o părere bună sau neutră despre MRU (21 + 20) şi cei care au o părere bună sau neutră despre Traian Băsescu (20 + 16) a scăzut foarte mult faţă de cât era acum trei luni. Acest lucru este logic, având în vedere suprapunerea mesajelor celor doi şi asocierea din timpul campaniei pentru referendum.

5. În continuare PDL, cu ICCD+NR sau fără, tot nu reuşeşte să capteze nici măcar două treimi din electoratul celor care au o părere bună despre Traian Băsescu. Începe să devină evident că în rândul acestui grup se află mulţi PPDD-işti ("am o părere bună despre el, dar votez cu partidul lui domnu' Dan").
O situaţie asemănătoare este întâlnită la MRU, al cărui potenţial nu este captat în întregime.

6. O ciudăţenie: 23-24% dintre români votează USL, dar 30% dintre români au o părere bună sau foarte bună despre Victor Ponta, iar 28% au o părere bună sau foarte bună despre Crin Antonescu. Evit concluziile pentru acum.

La această postare CSOP a trimis o replică, pe care o poţi găsi aici alături de răspuns.

IRES despre referendum

În ultimele zile a apărut pe bucăţi un sondaj IRES pe care nu-l veţi găsi pe pagina institutului, ci în mai multe pagini de web de la Evenimentul Zilei.

Nu lucrez pentru IRES, aşa că nu îmi asum în niciun fel corectitudinea datelor prezentate de sondaj. Analizate în detaliu, ele conduc la câteva concluzii cel puţin interesante.

Luând în calcul totuşi datele institutului, sondajele efectuate de alte firme în timpul lunii iulie dar şi ultima postare de pe blog-ul lui Vasile Dâncu putem vorbi despre câteva subiecte:


1. Dreapta divizată.

Jumătate dintre oamenii care se consideră de dreapta au votat NU la referendum sau au boicotat la cererea preşedintelui.
Cealaltă jumătate a votat DA la referendum sau n-au votat în nici un fel, atitudine pe care o previzionau prin răspunsurile la sondaje inclusiv atunci când Traian Băsescu şi PDL descurajau boicotul. E vorba de 2,0 - 2,6 milioane de persoane - cam cât electoratul PDL de la locale.
Cine sunt ei? Vorbim despre:
a) PRM, PNG, radicali naţionalişti fără partid;
b) oameni care au boicotat în numele neatingerii cvorumului, cu mult înainte ca TB să dea semnalul;
c) un milion de votanţi PNL (care însă nu sunt nici măcar jumătate din electoratul acestui partid)
şi
d) mulţi, mulţi corporatişti, intelectuali şi antreprenori dezamăgiţi de toată scena politică.

TB a afirmat înainte de referendum că 700 de mii de oameni plănuiau să boicoteze referendumul indiferent ce-ar fi cerut el (grupul b de mai sus). Poate că estimarea era corectă, poate că nu - după cum vei vedea la punctul următor, n-a mai contat.

2. Boicotul ca un bumerang. 800 de mii de persoane au votat DA la referendum deşi nu votaseră la locale. Vasile Dâncu observă că majoritatea acestora au venit la vot tocmai ca frondă faţă de boicotul promovat de Traian Băsescu, informaţie care se coroborează cu alte sondaje efectuate în ultima săptămână de dinainte de referendum dar după anunţarea boicotului.

3. "Marea confruntare dintre Traian Băsescu şi votanţii de stânga". Oare? Jumătate dintre cei care au votat DA la referendum nu se consideră de stânga, ci de centru sau de dreapta.

Explicaţie matematică: procentul românilor aflaţi în ţară care spuneau că ar vota DA la referendum a oscilat între 40% şi 44%. Într-un final, 48% din românii aflaţi în ţară au venit la vot şi au votat DA (această creştere este datorată atât fraudelor cât şi "boicotului bumerang").
Conform IRES, românii care se identifică ca fiind de stânga sunt 17% din populaţie. Să zicem că toţi au votat DA. Dacă toţi votanţii care nu răspund la întrebări privind poziţionarea ideologică (5%) şi cei care nu ştiu care este orientarea lor ideologică (3%) au votat de asemenea DA, avem un total de 17+5+3 = 25%.
În funcţie de ce reper utilizăm (40%, 44%, 48%), între 15% şi 23% din românii aflaţi în ţară au o orientare politică de centru sau de dreapta şi au votat DA.
Dar este greu de crezut că toţi acei 5% şi 3% au votat pentru demitere - procentele din fraza cu albastru putând fi astfel şi mai mari. De asemenea, cu cât considerăm că frauda a fost mai mică, cu atât creşte ponderea celor de centru şi de dreapta în rândul celor care au votat pentru demitere.

4. Pedeliştii anti-băsescieni şi votanţii pro-demitere care au trecut între timp la PDL.

300 de mii dintre cei care au votat DA votaseră la locale pentru PDL (detalii aici). E ca şi când întreaga populaţie a unui oraş precum Iaşi, Timişoara sau Constanţa şi-ar fi schimbat convingerile în doar câteva luni.

140 de mii dintre care au votat DA spun că vor vota pentru PDL la parlamentare (detalii aici). Aici vorbim despre populaţia unui Târgu Mureş, sau un Sibiu un pic mai mic, sau un Buzău un pic mai mare.

5. Cine a votat "NU"?  Cum au votat susţinătorii PDL la referendum?

O treime dintre cei care au votat pentru PDL la locale au votat "NU" la referendum.
Mai mult de o zecime din votanţii PDL de la locale au votat "DA".

Din altă perspectivă: 12% din cei care au votat "NU" nu votaseră pentru PDL la locale.

6. Decizia CCR nemulţumeşte pe cine nu te aştepţi.

Între 11% şi 19% din populaţie n-a votat DA la referendum dar e nemulţumită de decizia Curţii Constituţionale. Cu cât frauda a fost mai mare, cu atât procentul din fraza anterioară e mai mare, apropiindu-se de 19%.

Explicaţie matematică: 59% dintre români se declară nemulţumiţi de decizia CCR. După cum arătam mai sus, 48% dintre românii din ţară au votat "DA". Vorbim de o diferenţă de 11%.
Dacă frauda a fost considerabilă, iar la referendum au venit doar cel mai mic procent dintre cei care spuneau în sondaje că ar vota "DA" (40%), diferenţa este de 59-40 = 19%.

7. Iceberg-ul furiei. Între o treime şi jumătate dintre cei care au votat DA sunt persoane nemulţumite de reacţia tuturor politicienilor la criza politică actuală. Discuţia aici poate deveni extrem de elaborată; ce este important este că susţinerea pentru USL este condiţionată şi relativ instabilă.

Explicaţie matematică: 53% dintre românii aflaţi în ţară spun că de vină pentru criză sunt "toţi politicienii", alţi 27% spunând că responsabil este Traian Băsescu. Cum pentru demitere au votat între 40% şi 48% din românii aflaţi în ţară, tot ce este peste 27% sunt oameni care au votat DA dar nu-l consideră pe Traian Băsescu drept vinovatul principal pentru criză. Ce este peste 27%? 48-27 = 21. 40-27 = 13. Procentul minim: 13/48 = 27%. Procentul maxim: 52,5%.

8. Drumul sinuos al USL. Înainte de suspendare USL era la cota 60. Uniunea a pierdut 5% în săptămâna suspendării pe care nu le-a mai recuperat sau pe care le-a recuperat parţial de-a lungul lunii referendumului (57% cu două zile înainte de referendum: s-au recuperat două procente ... sau efectul marjei de eroare).

9. Boicotul a anulat câştigurile electorale ale PDL din timpul campaniei de referendum. Pe 19 iulie PDL era la un scor pe care nu-l mai atinsese de trei ani de zile (26%). După anunţarea oficială a boicotului, partidul s-a prăbuşit la un mult mai familiar 18%, partidul nereuşind încă la această oră să recupereze terenul pierdut pe 24 iulie.

10. Evoluţii după referendum. În ziua imediat următoare referendumului, totul se turteşte în favoarea USL:
Uniunea ajunge de la 57% la 64%.
PDL şi PPDD pierd fiecare câte patru procente.
Evident, totul revine la normal de-a lungul lunii august. PDL n-a câştigat nimic în urma deciziei CCR, intenţia de vot pentru PPDD a crescut cu 3% iar USL a ajuns la minimul ultimelor două luni, pierzând mulţi dintre votanţii de tip bandwagon.

IRES indică cele mai scăzute scoruri ale USL dintre toate institutele de sondare a opiniei publice, atât de-a lungul lunii iulie cât şi în august. Reciproca este valabilă, scorurile PDL fiind extrem de înalte. Pe de altă parte, având în vedere ce s-a întâmplat la locale (scor USL mult sub cel din sondaje, scor PDL mult peste sondaje), scorurile indicate de IRES pot fi utile.

Ca notă de final: limitările PPDD devin evidente. Într-un climat favorabil platformei sale, PPDD descoperă deodată că e nişat sub 15%. Televiziunea e prea puţin.

Detalii privind un sondaj CSOP efectuat înainte de cel al IRES dar făcut public după acesta: aici.

Mesajul opoziţiei pentru la toamnă?

Sebastian Lăzăroiu a fost intervievat ieri de către ziare.com. A avut loc următorul schimb de cuvinte:

Întrebare ziare.com: "A salvat suspendarea dreapta de la o infrangere grea la alegerile parlamentare din noiembrie?"

S.L.: "A ajutat-o. De salvat nu te salvezi decat singur. A ajutat-o pentru ca cei dezamagiti de PDL au vazut ca oricat de multe le-ar putea reprosa acestora pentru perioada lor de guvernare diferenta intre ei si cei de la USL este ca de la cer la pamant.

PDL a respectat in mare masura democratia si in totalitate statul de drept. USL a incercat sa schimbe ordinea constitutionala printr-o lovitura de stat. Acum depinde de ei. Daca sunt capabili sa lase la o parte orgoliile, si ma refer la toti cei care se revendica de centru-dreapta, si sa stranga randurile pentru alegerile parlamentare. Pentru ca acum dreapta nu mai apara doar niste valori de dreapta.

Dreapta poate ramane singurul scut pentru democratie si statul de drept.

Noi nu mai avem acum o polarizare stanga-dreapta in Romania. Avem o polarizare intre cei care apara democratia si statul de drept, pe de-o parte, iar, de cealalta parte, o mana de anarhisti care vor sa isi subordoneze statul".

Este posibil ca rândurile de mai sus să reprezinte mesajul principal al alianţei PDL+ICCD+NR+... pentru parlamentare (care au loc peste 100 de zile). Ele sunt în fapt ecoul unor teme enunţate de Traian Băsescu în campania de la referendum. Câteva observaţii scurte:

1. Mişcare simetrică a pieselor de pe tabla de şah. Va pune USL accentul la parlamentare pe Traian Băsescu? Atunci şi tabăra asociată preşedintelui va încerca şi ea să utilizeze referendumul. Şi asta pentru că referendumul i-a oferit acestei forţe politice o oportunitate pe care o voi detalia ceva mai jos.

2. Posibilitatea unei alianţe cu PNL sau PSD a dispărut. Idem racolarea traseiştilor. O eventuală rupere a USL a devenit irelevantă. Conform tezei că evenimentele din perioada 3-6 iulie au fost o lovitură de stat, e imoral să guvernezi alături de cei care au votat în sprijinul loviturii de stat în mod repetat. De pe 7 iulie, fiecare parlamentar şi politician PNL sau PSD este nefrecventabil pentru Marea Alianţă din Jurul PDL: cine nu şi-a dat demisia, opunându-se astfel loviturii de stat, a fost de partea loviturii de stat confom perspectivei de mai sus. Nu există un PNL bun, dalb şi curat, cu care să se poată face coaliţie de guvernare pentru 2013. Şi nici PSD nu mai este utilizabil.

Singurele cărări deschise pentru alianţa din jurul PDL:
a) guvernare alături de PPDD (eventual şi cu UDMR şi minorităţi)
sau
b) guvernare alături de UDMR şi minorităţi dar fără PPDD
sau
c) rămânerea în opoziţie
sau 
d) retragerea şi negarea tezei loviturii de stat, lucru care ar redeschide posibilitatea colaborării cu PNL, PSD şi traseişti provenind din aceste partide.
Cu excepţia ultimului scenariu, care prezintă dificultăţi aparte şi aproape imposibil de eliminat, le vom explora pe toate în continuare.

3. Subiectul ameninţărilor la adresa democraţiei permite reactivarea celor care ar fi votat "nu" la referendum dacă n-ar fi fost boicot şi care nu aparţin electoratului PDL - poate un milion de persoane, poate mai puţini, poate mai mulţi. Paragraful următor conţine o estimare în acest sens.

3 şi jumătate. Calculele sunt frumoase şi simple. Cu 39% din voturi + redistribuire (4%) + UDMR (5-6%) + minorităţi naţionale (3%) se obţine o majoritate în parlament. Câţi oameni ar fi votat NU la referendum dacă nu exista cvorum? Aproximativ 3,3 milioane. Aceşti 3,3 milioane ar fi 39% din votanţii de la parlamentare sau chiar mai mult doar dacă prezenţa totală este de 8,4 milioane sau mai puţin. În alte cuvinte, dacă toţi votanţii potenţiali anti-demitere de la referendum vin la vot la parlamentare, iar prezenţa totală este sub 8,4 milioane, ICCD+PDL+NR+.... are procentele necesare pentru a guverna.

Dacă lucrurile nu stau cum trebuie, mai există şi opţiunea parteneriatului cu PPDD.

4. Prin accentuarea temei asediului anti-democratic, se eludează în mod elegant punctul slab al axei PDL-ICCD-NR, şi anume lipsa de soluţii economice, ba chiar reputaţia nefericită din acest punct de vedere cu care PDL şi-ar contamina partenerii de proiect politic. Când tema centrală a discursului e democraţia, nu mai e timp şi loc de detalii care să ţină de programul economic. Ceea ce e bine pentru alianţa din jurul PDL - nu e clar câţi din oamenii de la punctul 3 vor un program economic de dreapta.

5. Articolul 85 din Constituţie poate fi citit aici. În caz că nu este evident: cine va ocupa Palatul Cotroceni la începutul lunii decembrie va decide câştigătorul real al alegerilor, indiferent de voturi, procente, mesaje şi tactici de campanie. Aceste subiecte rămân totuşi relevante de vreme ce prezintă un interes intrinsec...

6. "Noi nu mai avem acum o polarizare stanga-dreapta in Romania." Ideologia e abandonată temporar şi înlocuită cu alte moduri de relaţionare cu situaţia critică, exact ca la Stalingrad. Şi, tot ca la Stalingrad, mişcarea va aduce beneficii. În clipa de faţă raportul dintre cei care spun că ar vota USL şi cei care spun că ar vota PDL este de cel puţin 3-la-1. Chiar dacă el s-ar reduce la 2-la-1 (lucru probabil), diferenţa este mult prea vastă. Nu sunt puţini oamenii de stânga sau centru, ne-USL-işti sau foşti votanţi USL la locale, care sunt îngrijoraţi de ce s-a întâmplat în iulie, ar fi votat NU la referendum dar n-ar vota niciodată PDL la parlamentare, pentru că nu se identifică cu programul dreptei reformiste aşa cum a arătat el în ultimii trei ani şi nici nu au simpatie pentru liderii PDL.

7. Aparenţa uninominală a procesului electoral va cauza mari dureri de cap Alianţei din Jurul PDL. În funcţie de colegiu, "votul pentru salvarea democraţiei" ar trebui să fie un vot... pentru Elena Udrea, Roberta Anastase sau pentru alţi lideri PDL cu reputaţie proastă. Ceea ce, în mod evident, ar periclita întreg proiectul, ducându-l în aria tragicomicului.
De văzut ce şi cum va reuşi să facă comisia de integritate condusă de Monica Macovei.

8. Victoria alianţei din jurul PDL este posibilă. Dar atenţie la ce ne referim. Ţinta alianţei nu e 50%, nici 40%. Chiar şi cu un 30% se poate guverna (oare ce minister va cere Dan Diaconescu pentru el însuşi?). Dacă interviul de mai sus sugerează planul ideatic al campaniei dreptei reformiste pentru la toamnă, nu este un mesaj de aruncat la gunoi, el maximizând oportunităţile într-o situaţie care nu e ideală.

Pe de altă parte, şi o înfrângere ar fi utilă - de obicei dreapta pierde votanţi când guvernează şi câştigă susţinători atunci când se află în opoziţie. Iar în 2014, după doi ani de guvernare USL, ar veni prezidenţialele - miza reală a dreptei, din 1990 şi până acum.

Observaţie de final: te rog să remarci fineţea cu care Sebastian Lăzăroiu formulează anumite idei: antiteza este între "cei care apără democraţia şi statul de drept" (votanţi şi politicieni împreună, separarea dintre cele două sub-grupuri dispărând) şi respectiv "o mână de anarhişti care vor să îşi subordoneze statul". Votanţii USL nu sunt menţionaţi tocmai datorită superiorităţii lor numerice iar liderii USL sunt descrişi ca un grup izolat, lipsit de putere şi de capacitatea de a acţiona organizat. Par detalii, dar de astfel de "detalii" depinde calitatea actului de comunicare.

Misterul dreptei româneşti (partea 2)

Prima parte a postării, care acoperă perioada 1996-2009, este aici.

Ruperea dreptei pe coordonate pro- şi anti-Băsescu s-a accentuat în mod vizibil în ultimii ani, situaţia fiind între anumiţi parametri similară cu lupta FDSN/PSD vs FSN/PD de la mijlocul aniilor '90. Conform unor studii efectuate acum un an, o treime dintre votanţii PNL erau de centru şi mai mult de un sfert se considerau de dreapta. Mai mulţi factori de natură politică şi comunicaţională indică deplasarea Partidului Naţional Liberal spre centru. Incidental, această evoluţie a adus avantaje considerabile PNL, partidul având pentru prima dată după 1989 un prezidenţiabil cu şanse de succes şi un scor electoral solid.

Iar acum hai să ne uităm la forţele politice care au susţinut şi susţin reformele din ultimii ani.

Câţi votanţi au de partea lor? Dreapta reformistă a reuşit să se stabilizeze la cota din 1992 (aproximativ 2,5 milioane voturi), nici măcar conform estimărilor maximale neputând atinge performanţa din 1996 (4,3 milioane voturi). În caz că fraza anterioară a fost prea eufemistică, voi clarifica: după douăzeci de ani de suişuri şi coborâşuri, dreapta reformistă n-a avansat deloc în ceea ce priveşte numărul de susţinători, şi asta în ciuda unor schimbări economice profunde în societatea românească, multe din acestea teoretic favorizând-o. (Dacă luăm în calcul cele câteva sute de mii de voturi - din mediul rural şi din oraşele mici - controlate baronial de către PDL, "dreapta" sau "reforma" fiind subiecte irelevante pentru votanţii respectivi, situaţia e şi mai gravă, dreapta reformistă pierzând de fapt teren în ultimele două decenii).

Precum în 1992, fragilitatea situaţiei forţează înghesuirea dreptei într-un singur vehicul politic. Pur şi simplu dreapta reformistă nu are susţinerea electorală necesară pentru a-şi permite exprimarea clară a tuturor curentelor de gândire existente. Efectul concret este că în alianţa din jurul PDL vor fi aruncaţi de-a valma neoconservatori, creştin-democraţi şi liberali, oameni care ar fi forţaţi să guverneze împreună deşi au perspective diferite apropo de cum ar trebui să arate România peste câţiva ani.
... şi totul nu pentru a se obţine 70% din voturi, sau 60%, sau 50% ci... 30%. 

În perspectiva parlamentarelor să mai aruncăm o privire la factorii care fuseseră relevanţi pentru succesul electoral al dreptei româneşti, din 1996 şi până acum:

1. Votanţii asistenţiali: au apărut din nou ca factor important, şi sunt foarte furioşi pe reformele PDL. Precum în 2000, dreapta reformistă a pierdut totalmente acest electorat, neavând la dispoziţie un lider carismatic care să îi atragă. Dacă economia intră în vrie (ex. 1 euro = 7 lei), aceşti votanţi vor fi preluaţi de PPDD, PRM sau alte soluţii marginale.

Nota bene: Vasile Blaga pare să prefigureze o linie de atac ceva mai largă în perspectiva parlamentarelor: "Mesajul PDL este unul clar: românii înaintea politicii, munca înaintea vorbelor şi solidaritate înainte de toate". Evident, este mult prea târziu pentru un asemenea mesaj, iar PDL va fi necredibil dacă va încerca să-l propage.

2. Fragmentarea politică a stângii: Nu există. Ba chiar dimpotrivă, dreapta este fragmentată. Cel puţin un sfert din corporatiştii şi patronii care au venit la referendum au votat DA.

3. Preluarea furiei justiţiare. Alianţa din jurul PDL se bazează pe o bună parte din electoratul anti-corupţie venit alături de ADA în 2004. Susţinerea lor pentru Traian Băsescu e un liant puternic, fiind de altfel şi motivul pentru care nu se va repeta scorul CDR2000.

Opţiunile post-alegeri parlamentare sunt numeroase:

1.-2. Guvernare alături de PNL sau PSD, care ar crea însă disonanţe grave de discurs (cum să guvernezi alături de cei pe care i-ai identificat drept instigatorii unei lovituri de stat?)
3. Guvernare alături de PPDD.
4. Racolare de traseişti.
5. Un scor de 38% + redistribuire + UDMR + minorităţi naţionale.
6. O opoziţie demnă şi acumularea de energie potenţială pentru prezidenţialele din 2014.

O discuţie în profunzime privind alegerile din toamnă este oarecum inutilă, întrucât este prea târziu pentru a se reseta agenda publică, pentru a se promova mesaje noi sau a se schimba percepţia cu privire la liderii actuali ai alianţei din jurul PDL.

Miza reală a dreptei o constituie viitorul apropiat: prezidenţialele din 2014 şi parlamentarele din 2016. Voi scrie despre acest subiect în a treia şi ultima parte a postării.

O reacţie la "Milioane de români: despre populism şi iresponsabilitate"

Articolul la care fac referire în titlul postării poate fi găsit aici.

Nu voi comenta principalele afirmaţii din articol, ci juxtapunerile dintre punctele de vedere exprimate de autor şi postarea pe care am scris-o despre clivajul principal din societatea românească.

Existenţa faliei - spune Dragoş Paul Aligică - este acceptabilă şi justificată moral. Care e problema? Răspunsurile sunt două:

1. Amploarea faliei a căpătat proporţii neobişnuite pentru o societate democratică. Această stare de fapt este evidentă la mai multe nivele, existând inclusiv în fundalul articolului lui Dragoş Paul Aligică: pentru milioane de persoane nu a mai contat cum s-a realizat suspendarea preşedintelui, atâta timp cât acest lucru a avut loc. Autorul menţionează de altfel acest lucru în termenii următori:

"Oamenii aceştia ar trebui să ne preocupe în sensul că s-a dovedit cu această ocazie că un număr de 7 sau 6 sau 5 milioane, câţi vor fi ei cu adevărat, se fac purtătorii unor vulnerabilităţi ce reprezintă un ade­vărat pericol civic şi politic pentru statul român şi restul populaţiei."

Şi apoi? Formularea problemei în aceşti termeni nu va ajuta la găsirea unor soluţii constructive, dar asta este mai puţin important acum. Ce poate fi făcut în continuare? Motivul pentru care această întrebare trebuie să primească un răspuns nu ţine (doar) de civism, ci şi de punctul următor:

2. Reformiştii nu sunt mai mulţi decât solidariştii, şi nici măcar egali din punct de vedere numeric. Într-o astfel de situaţie, cel inferior trebuie să construiască strategii, repoziţionări şi metode de cooptare temporară sau definitivă. Miza cea mai importantă pentru reformişti este cea electorală. Fără voturile a măcar unora dintre solidarişti, reformiştii nu ar fi ajuns şi nu vor ajunge niciodată la putere în România, iar viziunea lor cu privire la viitorul ţării ar fi fost şi va fi una de nişă.


Nu întâmplător, articolul lui Dragoş Paul Aligică nu face niciun fel de referire la viitor. Intuiesc că asta este şi va fi o caracteristică specifică oricărui articol care vorbeşte despre falie în spiritul menţinerii sale la dimensiunile actuale. Tabăra reformistă, căreia Dragoş Paul Aligică îi aparţine, este în continuare lipsită de perspective întru a câştiga:

a. Alegerile parlamentare din toamnă
b. Următoarele alegeri prezidenţiale, oricând vor fi ele
c. Un bazin electoral solid în vederea localelor şi parlamentarelor din 2016, care să o scoată din aria a 2,5 - 3 milioane de susţinători.

(În mod intenţionat vorbesc despre alegeri şi nu despre schimbări profunde la nivelul societăţii, pentru că acolo lucrurile stau mult, mult mai rău. În funcţie de definiţia utilizată, dreapta a guvernat 10 sau 11 ani din ultimii 16. Alţi patru ani au aparţinut unei guvernări PSD care, în ciuda multor vicii, a adus şi o oarecare dezvoltare a clasei de mijloc.

Rezultatul? PDL-ICCD-NR-PNŢ speră să obţină un număr cât mai apropiat de cele 3,6 milioane voturi luate de CDR în 1996, atunci când dreapta nu guvernase încă deloc iar clasa de mijloc era non-existentă.
3,6 milioane voturi ... cu 63% mai multe decât a obţinut PDL la localele din primăvară sau la parlamentarele de acum patru ani. În fapt, 3,2 milioane voturi ar fi o performanţă remarcabilă.

După ce a guvernat două treimi din ultimul deceniu şi jumătate, dreapta nu a câştigat susţinători ci mai degrabă a pierdut. O epocă de platină, nu de aur, cu trei alegeri prezidenţiale câştigate şi miliarde de euro de capital străin sosiţi în România... iar acum din punct de vedere electoral reformiştii sunt forţaţi să se bazeze pe scheletul descarnat al unui partid baronial.

În mod remarcabil, atât guvernările CDR cât şi PDL nu au pus în mişcare mecanismele care să ducă la lărgirea naturală a electoratului de dreapta. Reformiştii par să nu fi înţeles acest lucru sau implicaţiile sale).

Articolul lui Dragoş Paul Aligică descrie hăul faliei din perspectiva reformiştilor şi prin prisma evenimentelor recente:

"A spune că trebuie să le respectăm [celor care au votat la referendum] nu doar dreptul, dar şi opinia este deja prea mult. O opinie ce validează brigandajul po­litic, impostura şi trădarea naţională nu trebuie nici măcar să viseze respectul, cu atât mai puţin să-l ceară. A mai avea pre­tenţii politice, doleanţe şi revendicări, du­pă ce ai vrut să arunci în aer ordinea cons­tituţională şi alianţele strategice ale ţării tale, nu este un act politic, este Tupeu pur şi simplu. Cu majusculă."

Voi pune problema exact în termenii articolului şi conform perspectivei enunţate de acesta: lipsa întrebării: "De ce aceşti oameni au acţionat într-un sens care a dus la aruncarea în aer a ordinii constituţionale şi a alianţelor strategice ale ţării lor?" este doar începutul. Merg mai departe decât Dragoş Paul Aligică: dacă suspendarea preşedintelui ar fi avut loc într-un mod impecabil din punct de vedere juridic, aceşti oameni tot ar fi votat. Mai mult, ei au votat în ciuda unui leadership politic imperfect şi împotriva unei presiuni externe extrem de vizibile. Din motivele explicate mai sus la punctul 2, reformiştii ar trebui să încerce să răspundă la întrebările "De ce?" şi, mult mai important, "Ce trebuie făcut?".

Dragoş Paul Aligică nu face referiri directe la postarea mea, şi bănuiesc că articolul său nu a fost un răspuns direct. Suprapunerea celor două texte poate duce la o concluzie eronată: teza participării la puci încheie discuţia. Dar falia nu a apărut din cauza referendumului. Dragoş Paul Aligică şi cei care sunt de acord cu punctul său de vedere au libertatea totală de a se opri cu discuţia la momentul referendumului, şi a nu merge mai departe în trecut. A încerca să descoperi unde este problema şi cum poate fi ea rezolvată este însă calea cîştigătoare pe termen lung pentru reformişti. Cred că situaţia, prin natura ei, necesită un astfel de efort din partea lor. Până la urmă, ei au numai de câştigat (şi... numai ei au de câştigat) din adoptarea unei perspective constructive şi eficace. A spune:

"În plus, ce opţiuni avem? Să spunem că au şi ei dreptatea lor, că adevărul e undeva la mijloc între statul de drept şi lovitura de stat, între infracţionalitate organizată şi dom­nia legii, între normalitate atitudinală şi psihopatologie individuală transformată în problemă social-politică naţională?! Im­posibil. Asta este. Înghiţim, închidem ochii şi mergem mai departe."

este o soluţie temporară. Ea are o valoare redusă dacă ne gândim la alegerile parlamentare şi prezidenţiale  în urma cărora se stabilesc programele de guvernare sau direcţiile de acţiune care influenţează exact cursul reformelor. Nu susţin că "adevărul e undeva la mijloc". Nu sunt nici promotorul unei mari împăcări naţionale. Lipsa de apetenţă a reformiştilor pentru strategii de viitor este, însă, surprinzătoare. Având în vedere climatul politic actual, primele reacţii constructive vor apărea în 2013.
 
Aş dori să mulţumesc lui Dragoş Paul Aligică pentru articolul său, întrucât m-a obligat să clarific câteva dintre lucrurile pe care le-am afirmat, şi îl asigur de consideraţia şi de respectul meu.

Privind înapoi spre luna referendumului: sondaj IMAS

Sondajul a fost efectuat între 11 şi 17 iulie, la câteva zile după votul de suspendare din parlament. În mod evident, sondajul surprinde o imagine în mişcare. Efectele campaniei de suspendare şi ale rezultatului referendumului vor putea fi măsurate abia în sondajele efectuate în august.

Asta nu înseamnă că nu se pot observa lucruri interesante:

1. Nivelul de încredere în Ponta cobora lângă cel al lui Antonescu. Dacă şi liderul PNL suferea o pierdere de încredere, puteam vorbi de o respingere a tentativei de demitere a lui Traian Băsescu - dar ştiam din sondajele efectuate în iulie că nu era vorba de aşa ceva.

În fapt, vorbim de primele efecte ale nemulţumirii faţă de guvernarea USL, prim-ministrul fiind evident cel care decontează. În mai 24% dintre români nu ştiau dacă guvernul Ponta este mai bun sau mai rău decât guvernul MRU, în iulie numărul nehotărâţilor scăzuse la 14%. Numărul celor care "nu ştiu" a scăzut şi el cu un procent. Cele 11 procente din acest paragraf au "plecat" inegal:

Cei care cred că guvernul Ponta e mai rău decât guvernul MRU: 21% (mai) -> 28% (iulie). Plus şapte.
Cei care cred că guvernul Ponta e mai bun decât guvernul MRU: 24% (mai) -> 28% (iulie). Plus patru.

Calculul de mai sus simplifică lucrurile, întrucât nu ia în calcul marja de eroare a sondajului (+/- 3%), dar dă o imagine destul de clară asupra situaţiei.

2. În acelaşi context cred că trebuie privită şi cea mai mare ascensiune în termeni relativi din acest sondaj, şi anume creşterea nivelului de încredere în Corneliu Vadim Tudor cu 82% faţă de scorul anterior (de la 8,3% la 15,1%).

Având în vedere lipsa de apetenţă a PDL/ICCD/NR spre soluţii economice sau mesaje cu impact larg în acest domeniu, una din luptele importante de la parlamentare s-ar putea duce între USL, PPDD şi PRM.

3. Traian Băsescu era pe cai mari - referendumul i-a permis să îşi exprime punctele de vedere într-un context care, dintr-un motiv, l-a favorizat. Vorbim despre procedura de suspendare, care a mobilizat oameni de partea sa.

Referendumul însă nu a modificat radical scena politică. Traian Băsescu, vârful de lance al opoziţiei, era la un nivel de încredere de două ori şi jumătate mai mic decât oricare dintre principalii lideri ai USL.

Timp de câteva săptămâni, Sociollogica va lua o pauză. În măsura în care apar sondaje interesante, ele vor fi discutate la momentul apariţiei lor.

Falia - descriere şi potenţiale soluţii

A. Situaţia

Prima parte a acestei postări este aici. Pentru cine nu are chef să (re)citească: este vorba de o situaţie simplă dar cu implicaţii serioase. În România există o falie în societate, falie conştientizată public de Traian Băsescu dar a cărei existenţă a fost sesizată anterior şi de persoane care au puţine lucruri în comun, precum Ionuţ Popescu şi Vasile Dâncu.

Această falie a depăşit nivelul acceptabil pentru o societate pluralistă, în care există în mod natural opinii diferite. În special în ultimii ani, politicienii au folosit existenţa acestei falii în scopuri electorale, uneori accentuând-o, alteori fiind şi ei surprinşi de valurile de ură care le motivau votanţii.

Tentaţia este de a se crede că falia ar putea dispărea prin consensuri între partide/lideri politici. În fapt acest lucru ar duce la:
- o acalmie nepropice democraţiei
- abandonarea identităţii proprii a forţelor de pe scena politică. România cunoaşte un singur acord care a implicat toate partidele, iar acela a avut un context special. Este natural ca partidele să aibă programe şi perspective diferite. Excesul de consensuri n-ar rezolva falia, ci doar ar da iluzia temporară că falia nu mai există.

Îmi permit să îl contrazic parţial pe Mircea Toma: falia nu este între două grupări de politicieni (implicit un acord între politicieni n-ar rezolva nimic). Falia separă milioane de români de alte milioane de români.

B. Structura faliei

Din motive de timp, dar care ţin cont şi de răbdarea cititorului, nu voi insista prea mult asupra acestui punct. Aprofundarea sa ar implica studii de durată, care nu ţin seama de urgenţa problemei. Pe scurt, societatea românească este împărţită astfel: 

Reformişti: aproape toată intelectualitatea românească, oameni de afaceri, mici patroni, corporatişti, angajaţi pe salarii relativ mici din mediul privat, electoratul de dreapta de tradiţie (PNŢ/PNL -> CDR -> Alianţa DA -> TB/ICCD) şi o serie de instituţii sau vectori instituţionali. În rândul acestui grup există diferenţe de perspectivă care sunt atenuate în numele scopurilor comune:
- o justiţie independentă de presiunile mediului politic
- un capitalism înfloritor şi puternic
- reforme în domenii cheie ale societăţii (sănătate, învăţământ) orientate spre meritocraţie şi reducerea sau eliminarea privilegiilor derivate din statutul de cetăţean ("plăteşti, ai / nu plăteşti, n-ai")
- menţinerea unei orientări 1) pro-americane şi 2) pro-UE în politica externă.

Solidarişti: Pensionari, majoritatea trăindu-şi maturitatea în anii '70, o perioadă de aparentă prosperitate. Bugetari care simt că rolul lor în societate este minimalizat sau batjocorit, lucru incoerent cu statutul meseriei (ex. profesori, medici). Studenţi sceptici cu privire la avantajele capitalismului şi atenţi la punctele sale slabe. Locuitori din mediu agricol care din diferite motive nu pot emigra pentru a-şi îmbunătăţi nivelul de trai. Persoane care depind de asistenţă financiară din partea statului pentru a depăşi nivelul de subzistenţă. O peliculă de intelectuali, corporatişti, patroni şi freelanceri din perspectiva cărora ritmul reformelor din ultimii ani a fost nesustenabil sau exagerat.

Trei nuanţări sunt obligatorii:

1. Cele două tabere nu pot comunica pentru că planurile de discuţie sunt paralele. Pensionarii nu înţeleg de ce ICR este important pentru "reformişti". "Reformiştii" nu înţeleg de ce - atât pe plan concret cât şi psihologic - închiderea de spitale a avut un asemenea impact în rândul "solidariştilor". Pentru "reformişti" reducerea pensiilor e o metodă de a eficientiza bugetul, reducând impactul existenţei unei pături neproductive din punct de vedere economic. Pentru "solidarişti" e o insultă şi o ameninţare cu moartea. Exemplele pot continua. 

2. Evident, mai există aproximativ 5-7 milioane de români care au abandonat total implicarea în viaţa politică, unii neparticipând la alegeri iar alţii emigrând şi... neparticipând la alegeri. Ei nu sunt luaţi în calcul de această analiză, pentru că au ales singuri să se extragă din dezbaterile polis-ului.

3. Falia aceasta nu a apărut în ultimii ani. Elementele care au acutizat-o sunt:

- o politică de dreapta care a testat rezistenţa grupurilor "solidariste". Pentru cine îşi aminteşte analize despre trecutul electoral al dreptei româneşti: tabăra reformistă este acum un "împărat fără haine", lipsită de toate alianţele temporare cu unii solidarişti care în trecut îi asigurau victoria. Spre deosebire însă de 2000 - celălalt punct mort din istoria dreptei româneşti post-decembriste - tabăra reformiştilor este acum mai puternică numeric, având susţinerea a 1,5-3 milioane de persoane şi a căror influenţă mediatică sau pe Internet este disproporţionată faţă de ponderea lor în societate (această ultimă afirmaţie descrie o stare de fapt şi nu este o critică).

- mai multe declaraţii neinspirate sau intenţionat divizatoare ale lui Traian Băsescu, care au accentuat antagonismul. Vectorii mediatici ai USL au încercat - şi în mare parte au şi reuşit - să emuleze acest mod de a comunica.

- un sistem electoral care a produs rezultate neclare. Uneori aceste rezultate au fost malversate (PDL şi UDMR au guvernat după 2009 deşi doar 38% dintre votanţi îi susţinuseră), alteori ele au fost damnate de ambiguitate (românii care se opun lui Traian Băsescu nu au fost destul de mulţi pentru a se îndeplini cvorumul, dar asta în principal pentru că Traian Băsescu a cerut susţinătorilor săi să stea acasă). Am trăit trei scrutine cu rezultate pe muchie (2004 - turul doi al prezidenţialelor, 2008 - lupta pentru locul unu la parlamentare, 2009 - turul doi al prezidenţialelor). În mod evident, nici una dintre tabere nu posedă un ascendent numeric sau instituţional asupra celeilalte care să-i permite o mitică "victorie finală". Tensiunea a fost menţinută la foc mare. În toamnă, este previzibil să avem un rezultat la fel de încurcat. Alegerile - singure - nu pot reduce falia. E nevoie de ceva în plus.

C. Soluţii

Problema nu este dispariţia faliei - acest lucru este imposibil. Însă această falie trebuie remodelată, readusă la nivele normale pentru o societate democratică. În contexte mult mai dure (ex. post-mineriade), această ţintă a fost atinsă.

Următoarea listă de soluţii nu este exhaustivă şi nici perfectă. Ea trebuie corijată - trebuie adăugate elemente noi, superioare calitativ, în timp ce altele pot fi eliminate. Dar vorbim despre un punct de pornire.

1. Eficientizarea activităţii administraţiei / reducerea efortului depus de cetăţean în relaţia cu birocraţia. A obţine un act în România implică alergătură intensă şi inutilă. Adoptarea Internet-ului este încă accidentală, exotică şi epidermală. Birocraţia este una din sursele reale de furie individuală, trezind tuturor ("reformişti" sau "solidarişti") senzaţia că România este un stat străin, unde cetăţenii sunt batjocoriţi şi doar întâmplător trataţi cu respect.

2. Politici sociale motivaţionale care ar duce la reducerea ajutoarelor sociale. Nu, nu s-a încercat până acum: stânga a dat, dreapta a tăiat, nimeni nu a încercat în mod real să se concentreze pe pregătire profesională. Nu întâmplător situaţia României la acest capitol este dezastruoasă. Pentru că este uşor să tai sau să dai, dar să depui efort ca să educi oamenii este greu.

3. Pensionarii sunt cel mai puternic grup de lobby din România (5,2 milioane în total, dintre care 3 milioane au votat la ultimul referendum). Deficitul de dialog şi comunicare cu aceşti oameni este o componentă importantă a nemulţumirii lor. Pensionarii români sunt respinşi, ignoraţi şi deseori izolaţi. Reacţia lor politică nu reflectă numai componenta economică a situaţiei lor, ci şi faptul că ei simt că sunt trataţi cu lipsă de respect.

4. Încurajarea antreprenoriatului românesc, care ar duce la o cooptare treptată a multor solidarişti. S-a pariat prea mult pe "cu porţile deschise" şi prea puţin pe "prin noi înşine". Pentru birocraţie şi politicieni este mult mai uşor să ai 10 corporaţii străine cu câte 10 mii de angajaţi decât 200 de mii de SRL-uri cu câte doi angajaţi (şpăgi mari, mai puţină hârţogărie...). Evident, când pleacă o Nokie, în partide se face harakiri, pentru că prea multe legume au fost puse în acelaşi coş.

Şi acum, Traian Băsescu vorbeşte despre Roşia Montană sau cupru în loc să se concentreze pe faptul că România s-a prăbuşit în timpul guvernării PDL în clasamentele care măsoară deschiderea unei ţări către business-ul antreprenorial:

locul 45 (în 2008, punct de pornire)
locul 54 (în 2009)
locul 65 (în 2010)
locul 72 (în 2011)

Belarus, Ghana şi Kirghistan sunt acum înaintea noastră. Iar asta a fost o guvernare de dreapta. No comment.

5. Sistemul de sănătate. Aici, în mod excepţional, s-ar putea să fie nevoie de un acord transpartinic. Crizele din sistem sunt profunde, şi este nevoie de o viziunea pe 20 de ani care să ia în calcul problemele demografice şi priorităţile bugetare. Tema trezeşte o emoţie largă, şi nu afectează doar pensionarii.

6. Intelectualii de dreapta trebuie să părăsească temporar holurile mângâiate de aer condiţionat ale clădirilor din centrul Bucureştiului. A comunica în medii nişate exclusiv cu cei care au aceleaşi păreri  duce la izolare şi la mulţumirea cu propria izolare. Lipsa dorinţei de a prezenta sau de a educa pe solidarişti sau nehotărâţi cu privire la ce înseamnă "dreapta" duce la necesitatea adoptării unor opţiuni strategice ruşinoase, care să suprascrie limitările electorale. Se pariază în continuare pe prezidenţiabili miraculoşi, în loc să se construiască electorate ideologizate.

7. Un efort conştient pe termen scurt de reducere a discursului bazat pe ură în plan public. Apartenenţa la un grup social nu e motiv de batjocură. A vota sau a nu fi votat la referendum nu trebuie să devină criteriu în viaţa de zi cu zi, deşi această tendinţă apare din ce în ce mai des. (am întâlnit şi eu astfel de situaţii. Deja.).