Dacă vorbeşti despre relaxarea condiţiilor necesare pentru înfiinţarea unui nou partid, apar şi contra-argumente.
Exemplu de discuţie:
Sceptikus:
- Partidele mici n-ar face altceva decât să fărâmiţeze scena politică şi să facă mai dificilă formarea unor guverne.
Eu:
- Dacă partidele existente sunt performante şi reprezintă cu adevărat voinţa cetăţenilor n-au de ce să se teamă. Coca-Cola nu se îngrijorează atunci când un fermier din Danemarca începe să producă o nouă marcă de suc.
Dacă performanţa partidelor existente ar scădea datorită unor partide nou-apărute atunci partidele mari nu meritau ... să fie mari! Au mai dispărut partide cu procente cândva numeroase (PUNR, PSM).
În plus, revenind la afirmaţia ta, scena politică este fărâmiţată oricum. Singurul mod de a o simplifica - forţat - este prin introducerea votului uninominal supranumit în mod impropriu "pur", care ar duce la formarea unui sistem bipartit. Această rută o urmează, în sens invers, Marea Britanie. Existenţa a chiar sau doar trei partide fărâmiţează deja scena politică şi face dificilă stabilitatea guvernamentală, după cum am descoperit în ultimii nouă ani.
sâmbătă, 29 iunie 2013
vineri, 28 iunie 2013
Detaliul de vineri: referendum şi alegeri, '90-'92
1990, alegeri: partidele istorice+UDMR = 2,4 milioane voturi.
1991, referendum privind Constituţia (la care partidele istorice şi UDMR au militat pentru boicot). Voturi NU = 2,2 milioane voturi.
1992, alegeri: CDR+PNL+UDMR = 3,2 milioane voturi.
De cealaltă parte:
1990, FSN = 9,3 milioane voturi.
1991, voturi DA la referendum = 8,4 milioane.
1992, FDSN = 3 milioane voturi, FSN = 1,1 milioane voturi.
1991, referendum privind Constituţia (la care partidele istorice şi UDMR au militat pentru boicot). Voturi NU = 2,2 milioane voturi.
1992, alegeri: CDR+PNL+UDMR = 3,2 milioane voturi.
De cealaltă parte:
1990, FSN = 9,3 milioane voturi.
1991, voturi DA la referendum = 8,4 milioane.
1992, FDSN = 3 milioane voturi, FSN = 1,1 milioane voturi.
miercuri, 26 iunie 2013
Două praguri, două opţiuni pentru PSD
"CCR, cu majoritate de
voturi, decide ca respinge obiectia de neconstitutionalitate (...) si
constata ca dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea
Legii 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului sunt
constitutionale in masura in care nu se aplica referendumurilor
organizate in decurs de un an de la data intrarii in vigoare a
legii." (Hotnews)
Adică pe româneşte:
prag de 50% dacă referendumul privind revizuirea Constituţiei se face până în vara anului viitor (de exemplu în această toamnă)
sau
prag de 30% dacă referendumul se face după aceea (adică de exemplu odată cu prezidenţialele din toamna anului viitor).
Şansele de a se valida un referendum în condiţiile unui prag de 50%, fără o susţinere totală din partea întregii scene politice, nu sunt foarte mari. Ştim asta de anul trecut.
Ar exista şi un aspect ironic: organizaţiile PSD s-ar mobiliza pentru ca referendumul să fie validat, adică pentru ca... PSD să *nu* aibă candidat la prezidenţiale anul următor. ("Dragi pesedişti, ieşiţi la vot că altfel ajungem din 2015 la Cotroceni.")
Un referendum anul viitor, simultan cu prezidenţialele şi cu prag de 30%, ar fi aproape sigur validat. Există un risc ca voturile anti-constituţie să fie mai multe, un risc care pare redus în clipa de faţă. Acest risc înseamnă că PSD ar putea ajuta pe Antonescu să devină preşedinte dar să se pomenească cu un preşedinte puternic, cu Constituţia actuală şi cu un parlament mai slab.
În concluzie, amânarea referendumului pentru anul viitor ar solidifica USL. Ambele partide mari vor avea aceleaşi scopuri: Antonescu preşedinte, referendum validat. Şi aproape sigur vor reuşi în îndeplinirea ambelor scopuri.
O plasare a referendumului privind Constituţia în toamna acestui an ar duce probabil la un an 2014 ceva mai dinamic în plan electoral. Am dubii că se va selecta această rută, dacă se va întâmpla aşa ceva discutăm la momentul respectiv.
Nota bene 1:
În cazul unui referendum simultan cu prezidenţialele, opoziţia ar cădea în capcana să creadă că votul "NU" este miza relevantă, că au în sfârşit discurs şi mesaje pentru prezidenţiale (tema Constituţiei e crucială pentru politicieni şi 10% din votanţi, pentru restul e plictiseală). Teme adiţionale de genul "unicameral / 300 de parlamentari" intră în aceeaşi categorie, e nevoie de multă consistenţă de cu totul altă factură pentru a avea un candidat cu şanse de victorie.
Nota bene 2, apropo de Traian Băsescu/MP:
Dacă revizuirea eşuează, are nevoie de un preşedinte dispus să-l pună prim-ministru în 2016 (sau să pună un prim-ministru de la Partidul Mişcarea Populară).
Dacă revizuirea se aplică, numele preşedintelui nu mai contează pentru că acţiunile preşedintelui nou sunt limitate: dacă Partidul MP ia un mandat mai mult decât PSD în 2016, are prima şansă de a forma guvernul, aproape sigur cea decisivă.
marți, 25 iunie 2013
Cei 58%
Pe scurt:
La ultimele parlamentare au absentat peste zece milioane de oameni.
- Mai mult de un sfert din aceştia erau în afara ţării.
- O treime sunt persoane care vin la vot doar la prezidenţiale (interes mediu-spre-mic faţă de politică) sau susţinători ai lui Traian Băsescu dezamăgiţi de ARD.
- Restul sunt oameni dezinteresaţi total de politică.
Detaliat:
Această postare a implicat multe calcule. Nu le-am prezentat pe toate aici întrucât nu am dorit să încarc textul. Să privim cifrele de mai jos drept un punct de pornire.
În 2012, la vot au venit 7,7 milioane persoane (42% din cei de pe liste).
Au absentat 10,5 milioane (58% din cei de pe liste).
Cine sunt cei care au absentat?
Emigranţii: între 2,5 şi 3 milioane de adulţi care au părăsit ţara, îndeosebi după 2004, şi care nu mai votează. Din diaspora vin la vot la prezidenţiale peste o sută de mii de persoane, la parlamentare un pic peste cincizeci de mii. Adică foarte puţini.
Etnici maghiari care nu mai vin la vot: între 500 şi 700 de mii. Jumătate dintre ei au votat ultima dată în 1996, ceilalţi au renunţat mai târziu sau, în cazul tinerilor care au căpătat drept de vot după aceea, n-au mai votat niciodată.
Vârstnici care nu vor sau nu mai pot să voteze: cel puţin 1,5 milioane - aici vorbim exclusiv despre etnicii români. Motivele pentru absenteism sunt multiple, de la dezinteres până la incapacitatea fizică de a mai ajunge la secţia de votare.
Tineri aflaţi în ţară care nu votează: aproximativ 1 milion - din nou, vorbim exclusiv despre cei de etnie română.
Tinerele votează mai puţin decât tinerii (dintre românii cu vârsta între 18 şi 29 de ani care au venit la vot, femeile au reprezentat 43% iar bărbaţii 57%).
... iar acum am ajuns la grupul cel mai suculent de absenţi:
Între 4 milioane şi 5 milioane de persoane care au următoarele caracteristici:
- se aflau în ţară
- sunt de etnie română
- aveau între 30 şi 59 de ani
Distribuţia pe regiune de rezidenţă sau nivel de educaţie nu evidenţiază o trăsătură anume care să-i definească pe toţi. Nu vorbim despre "locuitori ai Valahiei" sau de "românii cu studii superioare". Potrivit calculelor mele, peste jumătate din membrii acestui grup locuiesc în mediul urban.
Cel mai important lucru, în planul comportamentului politic, este că aproape jumătate din membrii acestui grup au votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009. Procentul de participare la turul doi al prezidenţialelor în rândul acestui grup este chiar şi mai mare.
De fapt, aceşti 4-5 milioane pot fi împărţiţi în subgrupuri:
- "prezidenţialiştii" (2-2,5 milioane de persoane),
- "cei dezamăgiţi de PDL/ARD" (aproximativ 500 de mii)
- şi "cei dezamăgiţi de politică" (restul).
Primii vin la vot doar la prezidenţiale, fiind persoane nu foarte interesate de politică. Comparaţia cea mai utilă este cu oamenii care se uită la fotbal doar când România joacă în turneul final al Campionatului Mondial.
Deseori aceşti oameni spun în sondaje că vor veni la vot şi la parlamentare, acest aspect reprezentând o sursă de dureri de cap pentru sociologi în special în 2008, când participarea la vot în rândul acestui grup a fost extrem de redusă.
"Cei dezamăgiţi de PDL/ARD" sunt în principal susţinători ai preşedintelui Băsescu care locuiesc în mediul urban, care au votat PDL în 2008 şi pe TB în 2009 dar care nu au venit la vot în 2012 la parlamentare.
Al treilea subgrup are o medie de vârstă mai înaltă decât celelalte două. "Cei dezamăgiţi" au întors spatele clasei politice după eşecul CDR, pierzând orice speranţă în capacitatea unei forţe politice de a îmbunătăţi situaţia ţării (unii dintre ei au votat Vadim înainte de a trânti uşa pe dinafară).
La ultimele parlamentare au absentat peste zece milioane de oameni.
- Mai mult de un sfert din aceştia erau în afara ţării.
- O treime sunt persoane care vin la vot doar la prezidenţiale (interes mediu-spre-mic faţă de politică) sau susţinători ai lui Traian Băsescu dezamăgiţi de ARD.
- Restul sunt oameni dezinteresaţi total de politică.
Detaliat:
Această postare a implicat multe calcule. Nu le-am prezentat pe toate aici întrucât nu am dorit să încarc textul. Să privim cifrele de mai jos drept un punct de pornire.
În 2012, la vot au venit 7,7 milioane persoane (42% din cei de pe liste).
Au absentat 10,5 milioane (58% din cei de pe liste).
Cine sunt cei care au absentat?
Emigranţii: între 2,5 şi 3 milioane de adulţi care au părăsit ţara, îndeosebi după 2004, şi care nu mai votează. Din diaspora vin la vot la prezidenţiale peste o sută de mii de persoane, la parlamentare un pic peste cincizeci de mii. Adică foarte puţini.
Etnici maghiari care nu mai vin la vot: între 500 şi 700 de mii. Jumătate dintre ei au votat ultima dată în 1996, ceilalţi au renunţat mai târziu sau, în cazul tinerilor care au căpătat drept de vot după aceea, n-au mai votat niciodată.
Vârstnici care nu vor sau nu mai pot să voteze: cel puţin 1,5 milioane - aici vorbim exclusiv despre etnicii români. Motivele pentru absenteism sunt multiple, de la dezinteres până la incapacitatea fizică de a mai ajunge la secţia de votare.
Tineri aflaţi în ţară care nu votează: aproximativ 1 milion - din nou, vorbim exclusiv despre cei de etnie română.
Tinerele votează mai puţin decât tinerii (dintre românii cu vârsta între 18 şi 29 de ani care au venit la vot, femeile au reprezentat 43% iar bărbaţii 57%).
... iar acum am ajuns la grupul cel mai suculent de absenţi:
Între 4 milioane şi 5 milioane de persoane care au următoarele caracteristici:
- se aflau în ţară
- sunt de etnie română
- aveau între 30 şi 59 de ani
Distribuţia pe regiune de rezidenţă sau nivel de educaţie nu evidenţiază o trăsătură anume care să-i definească pe toţi. Nu vorbim despre "locuitori ai Valahiei" sau de "românii cu studii superioare". Potrivit calculelor mele, peste jumătate din membrii acestui grup locuiesc în mediul urban.
Cel mai important lucru, în planul comportamentului politic, este că aproape jumătate din membrii acestui grup au votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009. Procentul de participare la turul doi al prezidenţialelor în rândul acestui grup este chiar şi mai mare.
De fapt, aceşti 4-5 milioane pot fi împărţiţi în subgrupuri:
- "prezidenţialiştii" (2-2,5 milioane de persoane),
- "cei dezamăgiţi de PDL/ARD" (aproximativ 500 de mii)
- şi "cei dezamăgiţi de politică" (restul).
Primii vin la vot doar la prezidenţiale, fiind persoane nu foarte interesate de politică. Comparaţia cea mai utilă este cu oamenii care se uită la fotbal doar când România joacă în turneul final al Campionatului Mondial.
Deseori aceşti oameni spun în sondaje că vor veni la vot şi la parlamentare, acest aspect reprezentând o sursă de dureri de cap pentru sociologi în special în 2008, când participarea la vot în rândul acestui grup a fost extrem de redusă.
"Cei dezamăgiţi de PDL/ARD" sunt în principal susţinători ai preşedintelui Băsescu care locuiesc în mediul urban, care au votat PDL în 2008 şi pe TB în 2009 dar care nu au venit la vot în 2012 la parlamentare.
Al treilea subgrup are o medie de vârstă mai înaltă decât celelalte două. "Cei dezamăgiţi" au întors spatele clasei politice după eşecul CDR, pierzând orice speranţă în capacitatea unei forţe politice de a îmbunătăţi situaţia ţării (unii dintre ei au votat Vadim înainte de a trânti uşa pe dinafară).
luni, 24 iunie 2013
Forumul Dreptei - reacţii
Mai mulţi oameni politici din opoziţie (Blaga, Chiliman, Marian Preda, Neamţu, Pavelescu, etc) au fost prezenţi la Naşul TV. Emisiunea a durat 171 de minute. MRU a absentat.
1. În ciuda unei observaţii care s-a făcut, electoratul acestor partide nu este unit. Vocile partidelor devin din ce în ce mai distincte. După înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară, distincţiile vor deveni şi mai clare.
2. S-a vorbit de "USL-forţă-unită". Nu va fi unită la europarlamentare, şi în mod aproape cert PSD şi PNL vor avea candidaţi separaţi în 2016, la locale şi la parlamentare. Efectul oratoric e frumos, însă, cu nuanţe Tolkien-eşti.
3. S-a dansat cu multă graţie în jurul elementului "Traian Băsescu". S-a sugerat că este foarte posibil să existe două formaţiuni în opoziţie: una pro-TB şi una non-TB. Rămân de părerea că se formează trei vectori, mai ales dacă PDL îşi păstrează atitudinea: a. TB/MP; b. PDL; c. MRU.
4. Element de detaliu: nu e clar dacă PNŢCD/Aurelian Pavelescu încă mai susţine un candidat la prezidenţiale (e.g. MRU), în contextul în care vrea să devină un partid monarhist. Dacă nu, mai există ADA-doi?
Azi (luni), emisiunea se va relua de la ora 20, nu ştiţi ce pierdeţi. M. Neamţu l-a lovit pe Marian Preda cu pumnul în ficat, A.Pavelescu şi Blaga şi-au aruncat cu bulgări de zăpadă cu gheaţă unul în celălalt şi audienţa i-a ţintit pe toţi cu roşii stricate.
Evident, metaforic.
1. În ciuda unei observaţii care s-a făcut, electoratul acestor partide nu este unit. Vocile partidelor devin din ce în ce mai distincte. După înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară, distincţiile vor deveni şi mai clare.
2. S-a vorbit de "USL-forţă-unită". Nu va fi unită la europarlamentare, şi în mod aproape cert PSD şi PNL vor avea candidaţi separaţi în 2016, la locale şi la parlamentare. Efectul oratoric e frumos, însă, cu nuanţe Tolkien-eşti.
3. S-a dansat cu multă graţie în jurul elementului "Traian Băsescu". S-a sugerat că este foarte posibil să existe două formaţiuni în opoziţie: una pro-TB şi una non-TB. Rămân de părerea că se formează trei vectori, mai ales dacă PDL îşi păstrează atitudinea: a. TB/MP; b. PDL; c. MRU.
4. Element de detaliu: nu e clar dacă PNŢCD/Aurelian Pavelescu încă mai susţine un candidat la prezidenţiale (e.g. MRU), în contextul în care vrea să devină un partid monarhist. Dacă nu, mai există ADA-doi?
Azi (luni), emisiunea se va relua de la ora 20, nu ştiţi ce pierdeţi. M. Neamţu l-a lovit pe Marian Preda cu pumnul în ficat, A.Pavelescu şi Blaga şi-au aruncat cu bulgări de zăpadă cu gheaţă unul în celălalt şi audienţa i-a ţintit pe toţi cu roşii stricate.
Evident, metaforic.
vineri, 21 iunie 2013
Detaliul de vineri: UDMR-ul virtual
În 1990, UDMR a primit peste un milion de voturi la Senat şi 991 de mii la Camera Deputaţilor.
Dacă ar fi obţinut la fel de multe voturi la ultimele două alegeri parlamentare, UDMR ar fi avut între 12% şi 15% din voturi.
Dacă ar fi obţinut la fel de multe voturi la ultimele două alegeri parlamentare, UDMR ar fi avut între 12% şi 15% din voturi.
joi, 20 iunie 2013
Democraţie bolnavă: sistemul închis
Imediat după revoluţie, un partid avea nevoie de 251 de membri ca să se poată înfiinţa.
Începând cu aprilie 1996, legea se schimbă: este nevoie de 10 mii de membri.
Condiţiile devin şi mai dure în 2003: douăzeci şi cinci de mii de membri. Numărul de judeţe din care trebuie să provină membrii respectivi creşte de la 15 la 18. Participarea la vot se prăbuşeşte. Şi asta în condiţiile în care:
- miza economică a alegerilor devine din ce în ce mai evidentă, atât pentru alegători cât şi pentru partide
- mită electorală devine un fenomen vast
- organizaţiile de partid din România se rodează şi devin extrem de performante
- consultanţa şi marketing-ul la nivel naţional (know-how-ul) se îmbunătăţesc simţitor.
Toţi aceşti factori ar fi trebuit să mărească participarea la vot sau cel puţin să o menţină la cote semnificative. Nu a fost cazul.
De la 14 milioane de votanţi la parlamentare în 1990 s-a ajuns la...
12 milioane la mijlocul anilor '90, apoi la...
7-8 milioane acum câteva luni sau în 2008. Să nu uităm că în tot acest timp de emigrat nu au emigrat 6-7 milioane de persoane, ci mai puţin, iar de-a lungul ultimilor 20 de ani au căpătat drept de vot milioane de oameni născuţi în anii '72-'89, mult mai numeroşi decât cei care au murit în aceste două decenii.
La prezidenţiale (unde partidele nu apar în prim-plan), prezenţa a scăzut ceva mai puţin de-a lungul timpului. Diferenţa de 3 milioane de voturi între prezenţa totală la prezidenţiale şi cea de la parlamentare arată şi mai concret problema cu care se confruntă partidele politice.
Începând cu aprilie 1996, legea se schimbă: este nevoie de 10 mii de membri.
Condiţiile devin şi mai dure în 2003: douăzeci şi cinci de mii de membri. Numărul de judeţe din care trebuie să provină membrii respectivi creşte de la 15 la 18. Participarea la vot se prăbuşeşte. Şi asta în condiţiile în care:
- miza economică a alegerilor devine din ce în ce mai evidentă, atât pentru alegători cât şi pentru partide
- mită electorală devine un fenomen vast
- organizaţiile de partid din România se rodează şi devin extrem de performante
- consultanţa şi marketing-ul la nivel naţional (know-how-ul) se îmbunătăţesc simţitor.
Toţi aceşti factori ar fi trebuit să mărească participarea la vot sau cel puţin să o menţină la cote semnificative. Nu a fost cazul.
De la 14 milioane de votanţi la parlamentare în 1990 s-a ajuns la...
12 milioane la mijlocul anilor '90, apoi la...
7-8 milioane acum câteva luni sau în 2008. Să nu uităm că în tot acest timp de emigrat nu au emigrat 6-7 milioane de persoane, ci mai puţin, iar de-a lungul ultimilor 20 de ani au căpătat drept de vot milioane de oameni născuţi în anii '72-'89, mult mai numeroşi decât cei care au murit în aceste două decenii.
La prezidenţiale (unde partidele nu apar în prim-plan), prezenţa a scăzut ceva mai puţin de-a lungul timpului. Diferenţa de 3 milioane de voturi între prezenţa totală la prezidenţiale şi cea de la parlamentare arată şi mai concret problema cu care se confruntă partidele politice.
miercuri, 19 iunie 2013
Modificarea Constituţiei şi două coincidenţe simpatice
Detaliile sunt aici. Prevederi despre care n-am prea auzit vorbindu-se:
Art.10 (2): un text cu totul nou: "România este stat membru al Uniunii Europene".
Dacă va avea loc modificarea Constituţiei, euroscepticii ar avea nevoie de 2/3 din Parlament pentru a putea schimba ulterior acest alineat.
A, şi dacă UE dă faliment avem o problemă constituţională.
Art.12 (5), un alineat nou: "Minorităţile naţionale îşi pot folosi în mod liber, în spaţiu public şi privat propriile simboluri naţionale care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă."
Propus de UDMR şi adoptat. Cum crezi că o să fie prezenţa în Covasna şi Harghita? Păi simplu, va fi peste prag.
Art.24 (2) "În tot cursul procesului, părţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu [acum începe adăugirea] şi de a dispune de timpul şi înlesnirile necesare pentru pregătirea apărării."
Iar acum ceva amuzant.
În urmă cu 6 zile am scris o postare în care făceam o observaţie apropo de revizuirea Constituţiei.
Mă legam de cuvântul "sau" din formularea alin.1 al articolului 103, care în forma sa revizuită suna aşa:
Reacţia mea poate fi citită aici.
Conform Hotnews articolul 103, alin. 1 arată acum astfel:
"Preşedintele îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianţa politică care a obţinut cel mai mare număr de mandate" (etc.)
În comentariile din josul postării mele de atunci, un cititor pe nume Florin remarca existenţa altei probleme: "Nu se spune ce se întâmplă când avem două partide cu acelaşi număr de mandate."
Cea mai nouă versiune a articolului 103, alin.1 ia şi asta în calcul, spre deosebire de varianta de acum o săptămână:
"În cazul în care există mai multe formaţiuni politice care au participat la alegeri şi care au obţinut acelaşi număr de mandate, Preşedintele îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul partidului politic, respectiv alianţei politice care a participat la alegeri, care a obţinut cel mai mare număr de voturi" (etc).
În aceste circumstanţe regret profund că nu am propus (sau că nici un cititor n-a scris despre) înfiinţarea prin Constituţie a unui Consiliu al Sociologilor care poate da veto oricărui act al Parlamentului, Consiliu ai cărui membri sunt numiţi pe viaţă, primesc o rentă lunară de zece Block 42 şi al căror prenume trebuie să înceapă în mod obligatoriu cu litera B.
E prea târziu pentru a se testa corelaţia, azi are loc votul final al comisiei.
Art.10 (2): un text cu totul nou: "România este stat membru al Uniunii Europene".
Dacă va avea loc modificarea Constituţiei, euroscepticii ar avea nevoie de 2/3 din Parlament pentru a putea schimba ulterior acest alineat.
A, şi dacă UE dă faliment avem o problemă constituţională.
Art.12 (5), un alineat nou: "Minorităţile naţionale îşi pot folosi în mod liber, în spaţiu public şi privat propriile simboluri naţionale care reprezintă identitatea lor etnică, culturală, lingvistică şi religioasă."
Propus de UDMR şi adoptat. Cum crezi că o să fie prezenţa în Covasna şi Harghita? Păi simplu, va fi peste prag.
Art.24 (2) "În tot cursul procesului, părţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu [acum începe adăugirea] şi de a dispune de timpul şi înlesnirile necesare pentru pregătirea apărării."
Ideea e generoasă. Dar dacă are nevoie de 6 ani ca să se pregătească?
Art.44 (1) "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele împotriva
statului, sunt garantate. [de aici începe noutatea] Creanţele împotriva statului au acelaşi regim juridic ca şi contribuţiile fiscale, în condiţiile
legii."
Conform Hotnews, acest amendament a fost adoptat (?) deşi PSD se opunea (!). E vorba de o mică revoluţie: dacă statul întârzie în plata creanţelor către tine, plăteşte penalităţi pentru fiecare zi de întârziere. În alte cuvinte, statul acum va juca conform aceloraşi reguli ca şi contribuabilul în planul creanţelor/contribuţiilor.
Şi un mister: art.95 (4) ("Dacă referendumul de demitere din
funcţie este valid, dar propunerea de demitere nu întruneşte o majoritate
de 50% plus unu din voturile valabil exprimate, Parlamentul va fi
dizolvat, urmând ca în termen de 45 dezile calendaristice să se
organizeze alegeri parlamentare anticipate") apare în coloana "amendamente adoptate" dar spre deosebire de celelalte nu are menţiunea ADOPTAT. Să fi fost, să nu fi fost?
Iar acum ceva amuzant.
În urmă cu 6 zile am scris o postare în care făceam o observaţie apropo de revizuirea Constituţiei.
Mă legam de cuvântul "sau" din formularea alin.1 al articolului 103, care în forma sa revizuită suna aşa:
"Preşedintele
desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru
pe reprezentantul partidului sau alianţei
care a obţinut cel mai mare număr de mandate la alegeri" (etc.)
Reacţia mea poate fi citită aici.
Conform Hotnews articolul 103, alin. 1 arată acum astfel:
"Preşedintele îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianţa politică care a obţinut cel mai mare număr de mandate" (etc.)
În comentariile din josul postării mele de atunci, un cititor pe nume Florin remarca existenţa altei probleme: "Nu se spune ce se întâmplă când avem două partide cu acelaşi număr de mandate."
Cea mai nouă versiune a articolului 103, alin.1 ia şi asta în calcul, spre deosebire de varianta de acum o săptămână:
"În cazul în care există mai multe formaţiuni politice care au participat la alegeri şi care au obţinut acelaşi număr de mandate, Preşedintele îl desemnează drept candidat pentru funcţia de prim-ministru pe reprezentantul partidului politic, respectiv alianţei politice care a participat la alegeri, care a obţinut cel mai mare număr de voturi" (etc).
În aceste circumstanţe regret profund că nu am propus (sau că nici un cititor n-a scris despre) înfiinţarea prin Constituţie a unui Consiliu al Sociologilor care poate da veto oricărui act al Parlamentului, Consiliu ai cărui membri sunt numiţi pe viaţă, primesc o rentă lunară de zece Block 42 şi al căror prenume trebuie să înceapă în mod obligatoriu cu litera B.
E prea târziu pentru a se testa corelaţia, azi are loc votul final al comisiei.
luni, 17 iunie 2013
Sondajele din ultimele 50 de zile - privire de ansamblu
Toate sondajele de mai jos au fost efectuate înainte de anunţul preşedintelui privind organizarea unui nou referendum.
Sondajele în discuţie, în ordinea efectuării:
INSCOP (aprilie - cel mai recent sondaj în care avem informaţii politice)
IRES (aprilie-mai)
CSOP (efectuat în mai-iunie)
ARP (mai-iunie)
Partide:
USL 60% (sondajele mai vechi), 58% (sondajele mai noi).
PSD 37-40%, PNL 21-23%.
PPDD variază între 7% (ARP) şi 10% (CSOP).
Lucrurile sunt foarte interesante când vine vorba de restul opoziţiei.
Suma e aproape identică, apariţia MP deranjează PDL, votanţii se reorientează.
Sondajul IRES nu e în lista de mai sus, întrucât modul în care au fost prezentate rezultatele nu permite deducţii despre Alianţa FC+PNŢCD sau despre Mişcarea Populară (au fost măsurate? Cât au obţinut?).
Prezidenţiale
Două institute au atins tema în două moduri diferite.
IRES: întrebare deschisă - spui orice nume vrei.
ARP: două scenarii cu listă închisă.
Nu te plictisesc cu multe cifre, ele pot fi găsite în link-urile de la începutul articolului şi oricum nu au avut loc mari modificări faţă de situaţia de la începutul anului sau de acum câteva luni.
Constante:
1. Antonescu pe locul unu indiferent ce, cum, care.
(O mică excepţie la INSCOP pe un aspect care nu ţine direct de intenţia de vot: "Victor Ponta este considerat potrivit şi foarte potrivit [pentru a fi preşedinte] de către 49% dintre respondenţi, Mugur Isărescu întruneşte preferinţele a 47% dintre români iar Crin Antonescu este considerat potrivit şi foarte potrivit de 44% dintre respondenţi").
Ca de obicei: scor cu 3 în faţă dacă ar candida din partea PNL. Scor evident mai mare (50%) dacă ar fi candidatul USL.
2. Ponta pe locul doi în cazul în care USL se rupe.
3. Electoratul disponibil pentru candidaţii la prezidenţiale ai PDL, MP şi FC+PNŢCD este de aproximativ 30% din cei care ar veni la vot.
Încredere în lideri politici
La sondajul CSOP, încrederea în liderii politici (oricare ar fi ei) este mult mai mică decât la alte institute. Acestea fiind spuse...
1. Întotdeauna Ponta > Antonescu.
2. Dacă se măsoară Isărescu şi Oprescu, aceştia de asemenea > Antonescu.
3. Antonescu > Băsescu (19-la-16 conform CSOP, 33-la-23 conform INSCOP) cu o excepţie (27-la-27 conform IRES).
4. Antonescu > oricine din PDL.
Băsescu > oricine din PDL.
5. Toate firmele care măsoară încrederea semnalează o creştere a încrederii în Traian Băsescu prin comparaţie cu sondajele efectuate în primele luni ale anului.
6. Încrederea în MRU măsurat în doar două sondaje: CSOP (15% - slab, sub Traian Băsescu, dar un pic peste oricine din PDL) şi INSCOP (27% - peste Traian Băsescu, la câteva procente în urma lui Crin Antonescu).
Concluzii
1. Ca şi în ultimii douăzeci ani, dreapta stă mai bine la intenţia de vot pentru lideri (prezidenţiale) decât pentru partid (parlamentare/europarlamentare).
Afirmaţia de mai sus e validă pentru toate partidele şi forţele politice care se consideră de dreapta.
2. Opoziţia e în flux, PDL va trebui să supravieţuiască unei provocări decisive pentru existenţa sa, şi anume apariţia unui nou partid.
Sondajele în discuţie, în ordinea efectuării:
INSCOP (aprilie - cel mai recent sondaj în care avem informaţii politice)
IRES (aprilie-mai)
CSOP (efectuat în mai-iunie)
ARP (mai-iunie)
Partide:
USL 60% (sondajele mai vechi), 58% (sondajele mai noi).
PSD 37-40%, PNL 21-23%.
PPDD variază între 7% (ARP) şi 10% (CSOP).
Lucrurile sunt foarte interesante când vine vorba de restul opoziţiei.
Suma e aproape identică, apariţia MP deranjează PDL, votanţii se reorientează.
Sondajul IRES nu e în lista de mai sus, întrucât modul în care au fost prezentate rezultatele nu permite deducţii despre Alianţa FC+PNŢCD sau despre Mişcarea Populară (au fost măsurate? Cât au obţinut?).
Prezidenţiale
Două institute au atins tema în două moduri diferite.
IRES: întrebare deschisă - spui orice nume vrei.
ARP: două scenarii cu listă închisă.
Nu te plictisesc cu multe cifre, ele pot fi găsite în link-urile de la începutul articolului şi oricum nu au avut loc mari modificări faţă de situaţia de la începutul anului sau de acum câteva luni.
Constante:
1. Antonescu pe locul unu indiferent ce, cum, care.
(O mică excepţie la INSCOP pe un aspect care nu ţine direct de intenţia de vot: "Victor Ponta este considerat potrivit şi foarte potrivit [pentru a fi preşedinte] de către 49% dintre respondenţi, Mugur Isărescu întruneşte preferinţele a 47% dintre români iar Crin Antonescu este considerat potrivit şi foarte potrivit de 44% dintre respondenţi").
Ca de obicei: scor cu 3 în faţă dacă ar candida din partea PNL. Scor evident mai mare (50%) dacă ar fi candidatul USL.
2. Ponta pe locul doi în cazul în care USL se rupe.
3. Electoratul disponibil pentru candidaţii la prezidenţiale ai PDL, MP şi FC+PNŢCD este de aproximativ 30% din cei care ar veni la vot.
Încredere în lideri politici
La sondajul CSOP, încrederea în liderii politici (oricare ar fi ei) este mult mai mică decât la alte institute. Acestea fiind spuse...
1. Întotdeauna Ponta > Antonescu.
2. Dacă se măsoară Isărescu şi Oprescu, aceştia de asemenea > Antonescu.
3. Antonescu > Băsescu (19-la-16 conform CSOP, 33-la-23 conform INSCOP) cu o excepţie (27-la-27 conform IRES).
4. Antonescu > oricine din PDL.
Băsescu > oricine din PDL.
5. Toate firmele care măsoară încrederea semnalează o creştere a încrederii în Traian Băsescu prin comparaţie cu sondajele efectuate în primele luni ale anului.
6. Încrederea în MRU măsurat în doar două sondaje: CSOP (15% - slab, sub Traian Băsescu, dar un pic peste oricine din PDL) şi INSCOP (27% - peste Traian Băsescu, la câteva procente în urma lui Crin Antonescu).
Concluzii
1. Ca şi în ultimii douăzeci ani, dreapta stă mai bine la intenţia de vot pentru lideri (prezidenţiale) decât pentru partid (parlamentare/europarlamentare).
Afirmaţia de mai sus e validă pentru toate partidele şi forţele politice care se consideră de dreapta.
2. Opoziţia e în flux, PDL va trebui să supravieţuiască unei provocări decisive pentru existenţa sa, şi anume apariţia unui nou partid.
vineri, 14 iunie 2013
Detaliul de vineri: FSN-iştii
Avem în prezent 11 parlamentari care, în 1990, au intrat în Parlament de pe listele FSN.
5 dintre ei reprezintă acum PDL.
3 PSD.
1 PC (a venit acolo după douăzeci de ani în PD/PDL, din partea căruia fusese ales şi în 2008).
1 UNPR.
1 PNL (Petre Roman).
Două moduri de a privi problema:
a) Absolut: de partea puterii actuale sunt 6, de partea opoziţiei 5.
b) Relativ: puterea are 6 FSN-işti din 400 şi ceva de parlamentari.
Opoziţia are 5 din 70 (printre care şi preşedintele principalului partid din afara arcului de guvernământ).
Citez în loc de concluzie un personaj din serialul The Wire: "Dacă monitorizezi traficul de droguri şi te axezi pe ruta drogurilor, ajungi la traficanţi de droguri şi la consumatori de droguri. Dacă însă te axezi pe ruta banilor, nu ştii niciodată unde poţi să ajungi."
5 dintre ei reprezintă acum PDL.
3 PSD.
1 PC (a venit acolo după douăzeci de ani în PD/PDL, din partea căruia fusese ales şi în 2008).
1 UNPR.
1 PNL (Petre Roman).
Două moduri de a privi problema:
a) Absolut: de partea puterii actuale sunt 6, de partea opoziţiei 5.
b) Relativ: puterea are 6 FSN-işti din 400 şi ceva de parlamentari.
Opoziţia are 5 din 70 (printre care şi preşedintele principalului partid din afara arcului de guvernământ).
Citez în loc de concluzie un personaj din serialul The Wire: "Dacă monitorizezi traficul de droguri şi te axezi pe ruta drogurilor, ajungi la traficanţi de droguri şi la consumatori de droguri. Dacă însă te axezi pe ruta banilor, nu ştii niciodată unde poţi să ajungi."
joi, 13 iunie 2013
Desemnarea primului ministru: cuvântul-cheie
Conform Hotnews, articolul din Constituţie va arăta astfel:
"Presedintele desemneaza drept candidat pentru functia de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau aliantei care a obtinut cel mai mare numar de mandate la alegeri. Daca nu se reuseste investirea unui guvern dupa aceasta procedura, premierul trebuie desemnat din partea partidului clasat pe al doilea loc ca numar de mandate. Daca acest lucru nu e posibil, desemnarea premierului se face din partea unei coalitii care are majoritatea absoluta in parlament. Daca nu se investeste nici asa un guvern, parlamentul poate fi dizolvat."
Să luăm următorul caz:
PSD 38%
Alianţa Anti-PSD 46% (Partidul A 28%, Partidul B 10%, Partidul C 8%)
Alţii 16%.
PSD e partidul cu cele mai multe mandate. Alianţa Anti-PSD este alianţa cu cele mai multe mandate. De unde numeşte preşedintele primul candidat la ocuparea funcţiei de prim-ministru?
Dacă preşedintele e prietenos cu PSD, poate să numească de la PSD. "Să citim Constituţia cu atenţie. Pot să numesc de la partidul care a obţinut cel mai mare număr de mandate sau de la alianţa care a obţinut cel mai mare număr de mandate. Aleg să numesc de la partid, în numele stabilităţii ţării". PSD formează o coaliţie şi o majoritate parlamentară cu celelalte forţe (UDMR, minorităţi naţionale etc.) sau chiar cu partide/parlamentari din Alianţa Anti-PSD.
Dacă preşedintele e prietenos cu Alianţa Anti-PSD, va numi candidatul la ocuparea funcţiei de premier de la Alianţa Anti-PSD ("e vorba de forţa politică care a luat cel mai mare număr de mandate, fie ea partid sau alianţă").
În cazul în care citesc corect această prevedere, preşedintele are marjă de acţiune. Cel puţin până când Curtea Constituţională va fi sesizată prima dată şi va emite o interpretare.
"Presedintele desemneaza drept candidat pentru functia de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau aliantei care a obtinut cel mai mare numar de mandate la alegeri. Daca nu se reuseste investirea unui guvern dupa aceasta procedura, premierul trebuie desemnat din partea partidului clasat pe al doilea loc ca numar de mandate. Daca acest lucru nu e posibil, desemnarea premierului se face din partea unei coalitii care are majoritatea absoluta in parlament. Daca nu se investeste nici asa un guvern, parlamentul poate fi dizolvat."
Să luăm următorul caz:
PSD 38%
Alianţa Anti-PSD 46% (Partidul A 28%, Partidul B 10%, Partidul C 8%)
Alţii 16%.
PSD e partidul cu cele mai multe mandate. Alianţa Anti-PSD este alianţa cu cele mai multe mandate. De unde numeşte preşedintele primul candidat la ocuparea funcţiei de prim-ministru?
Dacă preşedintele e prietenos cu PSD, poate să numească de la PSD. "Să citim Constituţia cu atenţie. Pot să numesc de la partidul care a obţinut cel mai mare număr de mandate sau de la alianţa care a obţinut cel mai mare număr de mandate. Aleg să numesc de la partid, în numele stabilităţii ţării". PSD formează o coaliţie şi o majoritate parlamentară cu celelalte forţe (UDMR, minorităţi naţionale etc.) sau chiar cu partide/parlamentari din Alianţa Anti-PSD.
Dacă preşedintele e prietenos cu Alianţa Anti-PSD, va numi candidatul la ocuparea funcţiei de premier de la Alianţa Anti-PSD ("e vorba de forţa politică care a luat cel mai mare număr de mandate, fie ea partid sau alianţă").
În cazul în care citesc corect această prevedere, preşedintele are marjă de acţiune. Cel puţin până când Curtea Constituţională va fi sesizată prima dată şi va emite o interpretare.
miercuri, 12 iunie 2013
Referendumuri simultane sau nu?
Pot exista două referendumuri în viitorul apropiat:
1) unul privind adoptarea Constituţiei (promotor: USL)
şi
2) unul privind reducerea nr. de parlamentari şi reducerea Parlamentului la o cameră (promotor: TB). Tehnic la acest punct e vorba de două referendumuri diferite, dar pentru uşurarea lecturii voi scrie în continuare ca şi când ar fi vorba de un referendum cu două întrebări.
Dacă cele două referendumuri au loc în zile diferite, fiecare tabără va boicota referendumul "celălalt". Şansele lui Traian Băsescu în condiţiile unui prag de 50% sunt infime, şi probabil că atunci ar renunţa la referendum. Chiar şi un prag de 30% ar putea prezenta probleme - subiect asupra căruia voi reveni în altă zi. Prin comparaţie, USL are o situaţie mai favorabilă: şanse reduse în cazul unui prag de 50% (n-a reuşit vara trecută), şanse considerabile în cazul unui prag de 30% (un milion şi ceva de votanţi în plus faţă de electoratul actual al USL).
Dacă referendumurile sunt simultane, avem o problemă interesantă. Să zicem că vrei să votezi la *unul* din referendumuri, nu la amândouă. Ba chiar vrei ca celălalt să nu fie validat. Ai ajuns în cabina de vot cu cele două buletine de vot. Ce posibilităţi ai? Să laşi neştampilat buletinul referendumului care nu-ţi place? Să ştampilezi buletinul acelui referendum şi în pătrăţelul "NU" şi în pătrăţelul "DA"? Să ştampilezi într-un colţ, departe de pătrăţele? Nimic din toate astea. În momentul în care introduci în urnă buletinul de vot de la un referendum, votul tău contează pentru validarea acestuia, indiferent cum ai ştampilat sau dacă ai ştampilat. De altfel referendumul din 2009 a fost validat şi pentru că în urnă au intrat şase sute de mii de de voturi nule. (La cele două întrebări răspunseseră cu "DA" sau "NU" 8,6 - 8,7 milioane persoane, sub pragul necesar validării, care era de 9,1 milioane).
Ce înseamnă atunci simultaneitatea referendumurilor? Vor veni la vot X oameni. Dacă sunt mai puţini decât pragul (oricare ar fi el - 30% sau 50%), referendumurile nu vor fi validate. Niciunul dintre ele. Dacă sunt mai mulţi decât pragul, se vor valida. Amândouă. Mă îndoiesc că cele două tabere îşi vor instrui în mod eficient susţinătorii să ceară să nu primească buletinul de vot al referendumului "celălalt" de la membrii secţiei de votare.
Nu voi mai face referire la ironia pură a faptului că, atunci când vine vorba de structura parlamentului, rezultatele celor două referendumuri (valide) s-ar bate cap în cap.
Preşedintele alege data referendumului său (este unul despre "probleme de interes naţional"). Nu am găsit însă nici în Constituţie şi nici în Legea Referendumului vreo prevedere care să specifice că preşedintele ar stabili data referendumului cu privire la revizuirea Constituţiei. Acest element de natură juridică e foarte important...
Toată discuţia de mai sus exclude un aspect: USL controlează două treimi din primăriile din România. Mai ales în mediul rural. E vorba de mii de secţii de vot unde TB nu va avea reprezentanţi. Nu e exclus ca în aceste zone votanţilor să li se dea doar buletinul de vot de la referendumul pentru revizuirea Constituţie. Şi mai simplu, în multe locuri USL poate organiza secţii diferite pentru cele două referendumuri, a căror locaţie să fie promovată şi prezentată în mod inegal (mulţumesc lui Andrei Tiut că mi-a amintit de acest lucru). Prin aceste metode şi multe altele poate apărea o diferenţă semnificativă între prezenţele de la cele două referendumuri. Un referendum (al USL) ar fi validat iar celălalt (al preşedintelui) nu.
1) unul privind adoptarea Constituţiei (promotor: USL)
şi
2) unul privind reducerea nr. de parlamentari şi reducerea Parlamentului la o cameră (promotor: TB). Tehnic la acest punct e vorba de două referendumuri diferite, dar pentru uşurarea lecturii voi scrie în continuare ca şi când ar fi vorba de un referendum cu două întrebări.
Dacă cele două referendumuri au loc în zile diferite, fiecare tabără va boicota referendumul "celălalt". Şansele lui Traian Băsescu în condiţiile unui prag de 50% sunt infime, şi probabil că atunci ar renunţa la referendum. Chiar şi un prag de 30% ar putea prezenta probleme - subiect asupra căruia voi reveni în altă zi. Prin comparaţie, USL are o situaţie mai favorabilă: şanse reduse în cazul unui prag de 50% (n-a reuşit vara trecută), şanse considerabile în cazul unui prag de 30% (un milion şi ceva de votanţi în plus faţă de electoratul actual al USL).
Dacă referendumurile sunt simultane, avem o problemă interesantă. Să zicem că vrei să votezi la *unul* din referendumuri, nu la amândouă. Ba chiar vrei ca celălalt să nu fie validat. Ai ajuns în cabina de vot cu cele două buletine de vot. Ce posibilităţi ai? Să laşi neştampilat buletinul referendumului care nu-ţi place? Să ştampilezi buletinul acelui referendum şi în pătrăţelul "NU" şi în pătrăţelul "DA"? Să ştampilezi într-un colţ, departe de pătrăţele? Nimic din toate astea. În momentul în care introduci în urnă buletinul de vot de la un referendum, votul tău contează pentru validarea acestuia, indiferent cum ai ştampilat sau dacă ai ştampilat. De altfel referendumul din 2009 a fost validat şi pentru că în urnă au intrat şase sute de mii de de voturi nule. (La cele două întrebări răspunseseră cu "DA" sau "NU" 8,6 - 8,7 milioane persoane, sub pragul necesar validării, care era de 9,1 milioane).
Ce înseamnă atunci simultaneitatea referendumurilor? Vor veni la vot X oameni. Dacă sunt mai puţini decât pragul (oricare ar fi el - 30% sau 50%), referendumurile nu vor fi validate. Niciunul dintre ele. Dacă sunt mai mulţi decât pragul, se vor valida. Amândouă. Mă îndoiesc că cele două tabere îşi vor instrui în mod eficient susţinătorii să ceară să nu primească buletinul de vot al referendumului "celălalt" de la membrii secţiei de votare.
Nu voi mai face referire la ironia pură a faptului că, atunci când vine vorba de structura parlamentului, rezultatele celor două referendumuri (valide) s-ar bate cap în cap.
Preşedintele alege data referendumului său (este unul despre "probleme de interes naţional"). Nu am găsit însă nici în Constituţie şi nici în Legea Referendumului vreo prevedere care să specifice că preşedintele ar stabili data referendumului cu privire la revizuirea Constituţiei. Acest element de natură juridică e foarte important...
Toată discuţia de mai sus exclude un aspect: USL controlează două treimi din primăriile din România. Mai ales în mediul rural. E vorba de mii de secţii de vot unde TB nu va avea reprezentanţi. Nu e exclus ca în aceste zone votanţilor să li se dea doar buletinul de vot de la referendumul pentru revizuirea Constituţie. Şi mai simplu, în multe locuri USL poate organiza secţii diferite pentru cele două referendumuri, a căror locaţie să fie promovată şi prezentată în mod inegal (mulţumesc lui Andrei Tiut că mi-a amintit de acest lucru). Prin aceste metode şi multe altele poate apărea o diferenţă semnificativă între prezenţele de la cele două referendumuri. Un referendum (al USL) ar fi validat iar celălalt (al preşedintelui) nu.
marți, 11 iunie 2013
Un nou referendum? Gânduri pe fast-forward
Preşedintele Băsescu a anunţat că a demarat procedurile pentru un nou referendum privind parlamentul unicameral şi limitarea numărului de parlamentari la 300.
Aparent, indiferent de prag (30% sau 50%), un astfel de referendum nu va fi validat.
Un prag de 30% înseamnă participarea a 5,5 milioane de persoane. Cu cel puţin două milioane de persoane mai mulţi decât cei care au încredere în Traian Băsescu. PDL a avut întotdeauna un număr de votanţi mai mic decât jumătate din 5,5 milioane (şi nu e un lucru sigur că PDL-ul actual, mult slăbit, ar susţine referendumul preşedintelui).
De altfel, la sfârşitul anului 2007, într-un moment când nu exista niciun scrutin, Traian Băsescu a iniţiat un referendum la care n-au venit decât 4,8 milioane de persoane. Asta în condiţiile în care era la culmea popularităţii sale iar PDL era un aliat, şi încă unul foarte puternic.
Pragul de 50% n-a fost depăşit în ultimul deceniu decât în 2003 (când toate forţele politice s-au mobilizat pentru o nouă Constituţie necesară pentru intrarea în UE) şi în 2009 (când referendumul au fost simultan cu turul unu al prezidenţialelor, adică scrutinul cu prezenţa cea mai mare dintre toate). Niciuna din condiţii nu pare să se repete în contextul unui nou referendum.
Un al doilea referendum pe subiectele "unicameral/300", în cazul unei înfrângeri, anulează rezultatele referendumurilor din 2009, omorând tema cu totul.
Există de asemenea şi un impact negativ al înfrângerii, la nivel personal, politic şi instituţional, despre care nu voi vorbi aici.
Am scos din calcul posibilitatea ca acest referendum să fie simultan cu cel pentru adoptarea Constituţiei. USL va depune toate eforturile pentru ca cele două referendumuri să fie separate, pentru ca referendumul USL să poată îndeplini pragul (oricare ar fi acest prag), iar referendumul preşedintelui nu.
Şi atunci ce se câştigă/obţine?
Răspunsurile posibile sunt multe, sugerez doar câteva:
1. Acest referendum ar fi simultan cu alegeri prezidenţiale, ceea ce ar asigura îndeplinirea unui cvorum de 30% şi ar mări enorm şansele pentru îndeplinirea unui cvorum de 50%.
Pe româneşte: demisie sau suspendare, foarte curând.
2. Traian Băsescu nu este interesat de rezultatul referendumului, dorind pur şi simplu să creeze un eveniment pe agenda politică naţională de care să beneficieze, de exemplu, Partidul Mişcarea Populară.
3. Referendumul va avea susţinerea uneia din forţele mari de pe scena politică actuală.
Aparent, indiferent de prag (30% sau 50%), un astfel de referendum nu va fi validat.
Un prag de 30% înseamnă participarea a 5,5 milioane de persoane. Cu cel puţin două milioane de persoane mai mulţi decât cei care au încredere în Traian Băsescu. PDL a avut întotdeauna un număr de votanţi mai mic decât jumătate din 5,5 milioane (şi nu e un lucru sigur că PDL-ul actual, mult slăbit, ar susţine referendumul preşedintelui).
De altfel, la sfârşitul anului 2007, într-un moment când nu exista niciun scrutin, Traian Băsescu a iniţiat un referendum la care n-au venit decât 4,8 milioane de persoane. Asta în condiţiile în care era la culmea popularităţii sale iar PDL era un aliat, şi încă unul foarte puternic.
Pragul de 50% n-a fost depăşit în ultimul deceniu decât în 2003 (când toate forţele politice s-au mobilizat pentru o nouă Constituţie necesară pentru intrarea în UE) şi în 2009 (când referendumul au fost simultan cu turul unu al prezidenţialelor, adică scrutinul cu prezenţa cea mai mare dintre toate). Niciuna din condiţii nu pare să se repete în contextul unui nou referendum.
Un al doilea referendum pe subiectele "unicameral/300", în cazul unei înfrângeri, anulează rezultatele referendumurilor din 2009, omorând tema cu totul.
Există de asemenea şi un impact negativ al înfrângerii, la nivel personal, politic şi instituţional, despre care nu voi vorbi aici.
Am scos din calcul posibilitatea ca acest referendum să fie simultan cu cel pentru adoptarea Constituţiei. USL va depune toate eforturile pentru ca cele două referendumuri să fie separate, pentru ca referendumul USL să poată îndeplini pragul (oricare ar fi acest prag), iar referendumul preşedintelui nu.
Şi atunci ce se câştigă/obţine?
Răspunsurile posibile sunt multe, sugerez doar câteva:
1. Acest referendum ar fi simultan cu alegeri prezidenţiale, ceea ce ar asigura îndeplinirea unui cvorum de 30% şi ar mări enorm şansele pentru îndeplinirea unui cvorum de 50%.
Pe româneşte: demisie sau suspendare, foarte curând.
2. Traian Băsescu nu este interesat de rezultatul referendumului, dorind pur şi simplu să creeze un eveniment pe agenda politică naţională de care să beneficieze, de exemplu, Partidul Mişcarea Populară.
3. Referendumul va avea susţinerea uneia din forţele mari de pe scena politică actuală.
Dâmboviţa în lumina reflectoarelor
Florin Popescu a fost demis de la conducerea PDL Dâmboviţa. El era unul din susţinătorii moţiunii Udrea de la congresul recent al partidului. Dâmboviţa era un judeţ important pentru democrat-liberali (am explicat aici lucrurile).
Să privim un pic mai detaliat evoluţia lucrurilor:
1. În anii '90 un judeţ tipic pentru vechiul Regat:
- PD a obţinut în 1996 în Dâmboviţa 14%, un procent peste scorul de la nivel naţional;
- Iliescu a ocupat întotdeauna locul unu în Dâmboviţa, indiferent despre ce tur de scrutin vorbim, chiar şi în 1996;
- În 2000, clasamentul în Dâmboviţa era:
PSD 49% (douăsprezece procente peste media naţională)
PRM 22%
PD 8% (iarăşi un procent peste media naţională)
PNL 6%.
2. Anul 2004 - începutul schimbării de dinamică
La prezidenţialele din acel an, Năstase a câştigat în ambele tururi de scrutin. Scorul ADA în Dâmboviţa (30%) a fost unul apropiat de media naţională: Dâmboviţa n-a fost nici un judeţ fruntaş dar nici codaş. Pe de altă parte, scorul ADA în judeţ reprezintă de două ori mai mult decât suma PD+PNL de la alegerile care avuseseră loc cu patru ani mai devreme.
3. PLD face diferenţa
La europarlamentarele din 2007, scorul PLD în Dâmboviţa este al doilea la nivel naţional (19%), aproape cât PD-ul local.
Fuziunea celor două partide are efecte benefice: la localele imediat următoare, PDL câştigă 39 de primării din 89, printre care şi municipiul Târgovişte.
În acest context nu e surprinzător că, la parlamentarele din 2008, PDL obţine singur mai mult decât ADA cu patru ani mai devreme (45% faţă de 30%).
Cu 10%, PNL se reîntoarce practic la cota din 2000.
PSD este la o cotă surprinzător de mică pentru un judeţ din Muntenia (35%).
4. Prezidenţialele din 2009 - forţa organizaţiei PDL este testată
Lupta se dă la baionetă - PSD se mobilizează foarte, foarte bine.
PDL, voturi la parlamentare: 89 de mii
PSD, voturi la parlamentare: 70 de mii
TB, turul unu: 95 de mii
Geoană, turul unu: 99 de mii
TB, turul doi: 146 de mii
Geoană, turul doi: 140 de mii
Dâmboviţa este unul din judeţele în care Traian Băsescu câştigă, dar diferenţa este infimă (6 mii de voturi), având în vedere că Dâmboviţa deja părea să fi devenit o feudă PDL. Primarii social-democraţi au fost însă extrem de disciplinaţi, o trăsătură pe care o vom revedea ceva mai jos.
5. "Criză? Tăieri? Despre ce vorbiţi?"
La localele din 2012, PDL Dâmboviţa a obţinut 95 de mii de voturi pentru Consiliul Judeţean, cu trei mii mai multe decât în 2008, înainte de tăieri. PDL pierde un singur primar, ajungând la 38.
PDL însă a pierdut preşedinţia CJ. Florin Popescu a obţinut un respectabil 35% dar degeaba, candidatul USL a luat 52%.
6. Fără preşedinţia CJ... începe prăbuşirea
Efectele pierderii sursei principale de fonduri au fost dezastruoase pentru PDL în Dâmboviţa precum în toată România. Primul semn a fost referendumul de demitere al preşedintelui, la care prezenţa a fost de 53% la nivel de judeţ (în unele comune cu primari PDL prezenţa a fost sub 30%, în alte peste 60%). Mobilizarea primarilor USL a fost, de altfel, excepţională.
La parlamentarele din 2012 ARD obţine 36 de mii de voturi. Există mai multe moduri de a interpreta acest rezultat:
A. ARD a obţinut la fel de multe voturi în judeţ cât PNL şi PD în 2000 (!), adică... foarte, foarte puţin.
B. Scorul ARD în Dâmboviţa a fost totuşi un pic peste media naţională (19%).
C. Două treimi din votanţii PDL de la locale, parlamentare şi prezidenţiale au dispărut.
Datorită numărului mare de primari PDL şi importanţei sale istorice (unul din puţinele judeţe din Muntenia unde PDL/Traian Băsescu performau), miza simbolică a judeţului este considerabilă.
Există şi o miză concretă dată de mărimea judeţului. Doar în Prahova, Bucureşti şi Suceava obţineau PDL/Traian Băsescu mai multe voturi. Acesta este principalul motiv pentru care lupta politică din judeţ merită atenţie în continuare.
Să privim un pic mai detaliat evoluţia lucrurilor:
1. În anii '90 un judeţ tipic pentru vechiul Regat:
- PD a obţinut în 1996 în Dâmboviţa 14%, un procent peste scorul de la nivel naţional;
- Iliescu a ocupat întotdeauna locul unu în Dâmboviţa, indiferent despre ce tur de scrutin vorbim, chiar şi în 1996;
- În 2000, clasamentul în Dâmboviţa era:
PSD 49% (douăsprezece procente peste media naţională)
PRM 22%
PD 8% (iarăşi un procent peste media naţională)
PNL 6%.
2. Anul 2004 - începutul schimbării de dinamică
La prezidenţialele din acel an, Năstase a câştigat în ambele tururi de scrutin. Scorul ADA în Dâmboviţa (30%) a fost unul apropiat de media naţională: Dâmboviţa n-a fost nici un judeţ fruntaş dar nici codaş. Pe de altă parte, scorul ADA în judeţ reprezintă de două ori mai mult decât suma PD+PNL de la alegerile care avuseseră loc cu patru ani mai devreme.
3. PLD face diferenţa
La europarlamentarele din 2007, scorul PLD în Dâmboviţa este al doilea la nivel naţional (19%), aproape cât PD-ul local.
Fuziunea celor două partide are efecte benefice: la localele imediat următoare, PDL câştigă 39 de primării din 89, printre care şi municipiul Târgovişte.
În acest context nu e surprinzător că, la parlamentarele din 2008, PDL obţine singur mai mult decât ADA cu patru ani mai devreme (45% faţă de 30%).
Cu 10%, PNL se reîntoarce practic la cota din 2000.
PSD este la o cotă surprinzător de mică pentru un judeţ din Muntenia (35%).
4. Prezidenţialele din 2009 - forţa organizaţiei PDL este testată
Lupta se dă la baionetă - PSD se mobilizează foarte, foarte bine.
PDL, voturi la parlamentare: 89 de mii
PSD, voturi la parlamentare: 70 de mii
TB, turul unu: 95 de mii
Geoană, turul unu: 99 de mii
TB, turul doi: 146 de mii
Geoană, turul doi: 140 de mii
Dâmboviţa este unul din judeţele în care Traian Băsescu câştigă, dar diferenţa este infimă (6 mii de voturi), având în vedere că Dâmboviţa deja părea să fi devenit o feudă PDL. Primarii social-democraţi au fost însă extrem de disciplinaţi, o trăsătură pe care o vom revedea ceva mai jos.
5. "Criză? Tăieri? Despre ce vorbiţi?"
La localele din 2012, PDL Dâmboviţa a obţinut 95 de mii de voturi pentru Consiliul Judeţean, cu trei mii mai multe decât în 2008, înainte de tăieri. PDL pierde un singur primar, ajungând la 38.
PDL însă a pierdut preşedinţia CJ. Florin Popescu a obţinut un respectabil 35% dar degeaba, candidatul USL a luat 52%.
6. Fără preşedinţia CJ... începe prăbuşirea
Efectele pierderii sursei principale de fonduri au fost dezastruoase pentru PDL în Dâmboviţa precum în toată România. Primul semn a fost referendumul de demitere al preşedintelui, la care prezenţa a fost de 53% la nivel de judeţ (în unele comune cu primari PDL prezenţa a fost sub 30%, în alte peste 60%). Mobilizarea primarilor USL a fost, de altfel, excepţională.
La parlamentarele din 2012 ARD obţine 36 de mii de voturi. Există mai multe moduri de a interpreta acest rezultat:
A. ARD a obţinut la fel de multe voturi în judeţ cât PNL şi PD în 2000 (!), adică... foarte, foarte puţin.
B. Scorul ARD în Dâmboviţa a fost totuşi un pic peste media naţională (19%).
C. Două treimi din votanţii PDL de la locale, parlamentare şi prezidenţiale au dispărut.
Datorită numărului mare de primari PDL şi importanţei sale istorice (unul din puţinele judeţe din Muntenia unde PDL/Traian Băsescu performau), miza simbolică a judeţului este considerabilă.
Există şi o miză concretă dată de mărimea judeţului. Doar în Prahova, Bucureşti şi Suceava obţineau PDL/Traian Băsescu mai multe voturi. Acesta este principalul motiv pentru care lupta politică din judeţ merită atenţie în continuare.
luni, 10 iunie 2013
Unde se duc partidele când se duc?
Lumi contrafactuale, la un clipit distanţă. Partide care au participat la alegerile din 1990 - au adormit, au fuzionat, au renunţat la mica lor şansă de istorie. Categorii:
Competitori potenţiali pentru PSD, având în vedere conotaţiile cuvântului "muncă" acum douăzeci de ani: Partidul Cooperatist. Partidul Democrat al Muncii. Partidul Muncii şi Dreptăţii Sociale din România. Partidul Muncii. Partidul Socialist al Dreptăţii - Independent. Şi, cel mai interesant: Partidul Social Democrat Creştin Român.
Nume veşnic curente. În sine asta ar putea fi un mini-verdict pentru câte (nu) s-au făcut în douăzeci şi doi de ani. Nu cred că te-ar mira să avem în curând partide sau alianţe cu nume precum: Mişcarea Democraţia Modernă. Mişcarea "Tânăra Democraţie". Partidul Reconstrucţiei Naţionale din România. Partidul pentru Reconstrucţia Naţională şi Democratică. Gruparea de Centru "Noua Românie".
Idealism: Partidul Umanitar al Păcii. Partidul Român pentru O Nouă Societate. Partidul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei şi Salvare Naţională. Partidul Tineretului Liber Democrat din România.
Accent puternic pe unitate. Două exemple: Forumul Democraţiei şi Unităţii Naţionale din România. Partidul Unităţii Democratice.
Denumiri stângace: Partidul Alianţa pentru Democraţie (exista separat Alianţa?). Partidul Uniunea Republicană. Partidul Liberal al Libertăţii din România. Partidul Viitorul Democrat al Patriei.
Suprapuneri. S-ar fi certat între ei Partidul Democrat Progresist şi Partidul Naţional Progresist?
Direcţii interesante. Ar fi rupt Partidul Independent Maghiar monopolul UDMR? Cum ar arăta azi mesajele Partidului Radical Democrat? Cum de n-a cumpărat nimeni numele Partidului Naţional Român? Ar fi fost Partidul Republican Creştin în strânsă legătură cu republicanii americani (aproape în exclusivitate creştini)? Partidul Democrat Constituţional din România ar fi militat constant pentru o nouă constituţie? Sau pentru apărarea ei? Cu ce propuneri ar venit ei acum?
Puls religios: Partidul Uniunea Creştin Ortodoxă. Partidul Uniunii Creştine din România. Uniunea Democrat Creştină. Nu cred că ar fi lipsit electoratul cât banii.
Elementul local e aproape exclusiv transilvănean: Partidul Dreptăţii Sociale 'Noua Democraţie' de Nord Vest din România. Partidul Ecologist Umanist Fondat În Arad (sic). Partidul Democrat din Cluj. Uniunea Democratică "Ţara Oaşului".
Avem însă şi Partidul Unităţii Democratice din Moldova (nu e vorba despre Republica Moldova).
Concluzie: multă naivitate. Dar şi sinceritate în acea naivitate. Câteva denumiri bune sau foarte bune.
Competitori potenţiali pentru PSD, având în vedere conotaţiile cuvântului "muncă" acum douăzeci de ani: Partidul Cooperatist. Partidul Democrat al Muncii. Partidul Muncii şi Dreptăţii Sociale din România. Partidul Muncii. Partidul Socialist al Dreptăţii - Independent. Şi, cel mai interesant: Partidul Social Democrat Creştin Român.
Nume veşnic curente. În sine asta ar putea fi un mini-verdict pentru câte (nu) s-au făcut în douăzeci şi doi de ani. Nu cred că te-ar mira să avem în curând partide sau alianţe cu nume precum: Mişcarea Democraţia Modernă. Mişcarea "Tânăra Democraţie". Partidul Reconstrucţiei Naţionale din România. Partidul pentru Reconstrucţia Naţională şi Democratică. Gruparea de Centru "Noua Românie".
Idealism: Partidul Umanitar al Păcii. Partidul Român pentru O Nouă Societate. Partidul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei şi Salvare Naţională. Partidul Tineretului Liber Democrat din România.
Accent puternic pe unitate. Două exemple: Forumul Democraţiei şi Unităţii Naţionale din România. Partidul Unităţii Democratice.
Denumiri stângace: Partidul Alianţa pentru Democraţie (exista separat Alianţa?). Partidul Uniunea Republicană. Partidul Liberal al Libertăţii din România. Partidul Viitorul Democrat al Patriei.
Suprapuneri. S-ar fi certat între ei Partidul Democrat Progresist şi Partidul Naţional Progresist?
Direcţii interesante. Ar fi rupt Partidul Independent Maghiar monopolul UDMR? Cum ar arăta azi mesajele Partidului Radical Democrat? Cum de n-a cumpărat nimeni numele Partidului Naţional Român? Ar fi fost Partidul Republican Creştin în strânsă legătură cu republicanii americani (aproape în exclusivitate creştini)? Partidul Democrat Constituţional din România ar fi militat constant pentru o nouă constituţie? Sau pentru apărarea ei? Cu ce propuneri ar venit ei acum?
Puls religios: Partidul Uniunea Creştin Ortodoxă. Partidul Uniunii Creştine din România. Uniunea Democrat Creştină. Nu cred că ar fi lipsit electoratul cât banii.
Elementul local e aproape exclusiv transilvănean: Partidul Dreptăţii Sociale 'Noua Democraţie' de Nord Vest din România. Partidul Ecologist Umanist Fondat În Arad (sic). Partidul Democrat din Cluj. Uniunea Democratică "Ţara Oaşului".
Avem însă şi Partidul Unităţii Democratice din Moldova (nu e vorba despre Republica Moldova).
Concluzie: multă naivitate. Dar şi sinceritate în acea naivitate. Câteva denumiri bune sau foarte bune.
vineri, 7 iunie 2013
Detaliul de vineri: judeţul-mister din 1990
Pe 20 mai 1990, PNŢCD a obţinut în Municipiul Bucureşti un scor mai bun decât în oricare judeţ.
La PNL lucrurile stăteau aproape la fel. Însă exista un judeţ în care liberalii au obţinut un scor mai bun decât în municipiul Bucureşti.
Este vorba de judeţul Timiş (17,9% la Camera Deputaţilor, 20,8% la Senat), o performanţă de trei ori mai bună decât scorul PNL la nivel naţional.
joi, 6 iunie 2013
Democraţie bolnavă: soluţiile false
Am scris cu două săptămâni în urmă despre faptul că avem o democraţie bolnavă.
Partidele se luptă cu efectele situaţiei, acceptând cauzele şi nefăcând nimic să rezolve situaţia la bază. Cele trei partide mari au strâns:
7,7 milioane voturi în 2004
6,7 milioane voturi în 2008
5,6 milioane voturi în 2012
Din 1990 şi până acum scăderea prezenţei la vot e aproape neîntreruptă. Partidelor nu le prea pasă de asta, şi e uşor de înţeles de ce. Dacă la alegerile parlamentare viitoare vin 1000 (o mie) de locuitori ai României iar PSD ia cinci sute de voturi, PNL trei sute, PDL o sută şi UDMR o sută, vom avea pe ecranele televizoarelor:
PSD 50%
PNL 30%
PDL 10%
UDMR 10%
iar liderii partidelor vor vorbi fără probleme sau ezitări despre guvern, majoritate legitimă, etc. Momentul când partidele actuale dau cu capul de pragul de sus este dat de referendumuri. Prin mutarea pragului la 30%, partidele acceptă public faptul că au eşuat şi eşuează în atragerea populaţiei în dezbaterile cu privire la politică.
Obligativitatea votului nu este o soluţie reală. Partidele pasează cetăţenilor vina pentru faptul că ele, partidele, nu sunt în stare să atragă oamenii la vot. E ca şi când producătorii de băuturi răcoritoare, având vânzări în scădere datorită lipsei de calităţi a produselor lor, ar face lobby pentru ca Guvernul să treacă o lege prin care toată lumea e obligată să cumpere un litru de băuturi răcoritoare pe zi. Calitatea produselor rămâne proastă; legea nu va fi respectată; s-ar opta nu pentru soluţia cea mai bună, ci cea mai ieftină sau care are culorile cele mai ţipătoare.
Întrucât mandatele de parlamentar şi implicit guvernările se stabilesc pe baza procentelor, nu voturilor (aşa cum arătam în exemplul de mai sus), introducerea obligativităţii votului nu este un subiect de mare importanţă pentru partide. De altfel comisia care revizuieşte Constituţia a respins un amendament prin care se dorea introducerea obligativităţii votului.
În postarea următoare voi începe să scriu despre soluţii reale, adică cele care ţintesc cauzele.
Partidele se luptă cu efectele situaţiei, acceptând cauzele şi nefăcând nimic să rezolve situaţia la bază. Cele trei partide mari au strâns:
7,7 milioane voturi în 2004
6,7 milioane voturi în 2008
5,6 milioane voturi în 2012
Din 1990 şi până acum scăderea prezenţei la vot e aproape neîntreruptă. Partidelor nu le prea pasă de asta, şi e uşor de înţeles de ce. Dacă la alegerile parlamentare viitoare vin 1000 (o mie) de locuitori ai României iar PSD ia cinci sute de voturi, PNL trei sute, PDL o sută şi UDMR o sută, vom avea pe ecranele televizoarelor:
PSD 50%
PNL 30%
PDL 10%
UDMR 10%
iar liderii partidelor vor vorbi fără probleme sau ezitări despre guvern, majoritate legitimă, etc. Momentul când partidele actuale dau cu capul de pragul de sus este dat de referendumuri. Prin mutarea pragului la 30%, partidele acceptă public faptul că au eşuat şi eşuează în atragerea populaţiei în dezbaterile cu privire la politică.
Obligativitatea votului nu este o soluţie reală. Partidele pasează cetăţenilor vina pentru faptul că ele, partidele, nu sunt în stare să atragă oamenii la vot. E ca şi când producătorii de băuturi răcoritoare, având vânzări în scădere datorită lipsei de calităţi a produselor lor, ar face lobby pentru ca Guvernul să treacă o lege prin care toată lumea e obligată să cumpere un litru de băuturi răcoritoare pe zi. Calitatea produselor rămâne proastă; legea nu va fi respectată; s-ar opta nu pentru soluţia cea mai bună, ci cea mai ieftină sau care are culorile cele mai ţipătoare.
Întrucât mandatele de parlamentar şi implicit guvernările se stabilesc pe baza procentelor, nu voturilor (aşa cum arătam în exemplul de mai sus), introducerea obligativităţii votului nu este un subiect de mare importanţă pentru partide. De altfel comisia care revizuieşte Constituţia a respins un amendament prin care se dorea introducerea obligativităţii votului.
În postarea următoare voi începe să scriu despre soluţii reale, adică cele care ţintesc cauzele.
marți, 4 iunie 2013
Bariera dreptei - trei milioane voturi
Cu trei milioane voturi la parlamentare eşti aproape de 50% iar la prezidenţiale sigur intri în turul doi.
Sub trei milioane de voturi apar problemele: acum treisprezece ani, Stolojan şi Isărescu au strâns, împreună, 2,3 milioane voturi şi n-au intrat în turul doi - n-ar fi intrat nici măcar un candidat care ar fi strâns toate voturile lor reunite.
Cu 2,2 milioane voturi PDL a avut nevoie în 2008 să guverneze împreună cu PSD şi apoi să creeze soluţia UNPR, un moment cel puţin jenant.
Tot cu 2,2 milioane voturi CDR în 1992 a rămas în opoziţie.
Cu 1,2 milioane voturi forţele anti-PSD au suferit înfrângeri mari în 1990, 2000 şi 2012.
(în 1990 partidele istorice însumate; în 2000 PNL şi CDR 2000 însumate; în 2012 ARD).
Peste trei milioane de voturi apar rezultatele bune sau foarte bune: CDR şi Constantinescu în 1996, ADA, victoriile asupra PSD de la prezidenţialele din ultimul deceniu.
PNL n-a obţinut niciodată trei milioane de voturi, indiferent de tipul de scrutin - decât în alianţe.
Trei milioane nu este enorm de mult. O şesime din românii de pe liste. 19% din românii aflaţi în ţară. Dar:
- este cu cinci sute de mii de voturi mai mult decât a obţinut vreodată PDL, indiferent de tipul de alegeri
- este de două ori şi jumătate cât a primit ARD în decembrie.
În ultimii şaisprezece ani, singurul vector non-PSD care a trecut de trei milioane de voturi a fost Traian Băsescu. Când voi vedea un plan pe termen lung pentru a se trece constant de trei milioane de voturi, voi fi convins că dreapta are un viitor. (O reacţie de furie în 2016 sau 2020 ar putea aduce o nouă guvernare instabilă. O forţă reală obţine milioane de voturi şi la sfârşitul unei guvernări.) Până atunci totul e fum şi ciclu repetitiv - victorie prin iluzie, reforme, prăbuşire, pesimism, reconstrucţie.
Iată cum stau acum lucrurile:
M-am uitat pe toate sondajele realizate de la începutul anului, indiferent de numele institutului care le-a făcut. Le-am transformat în voturi potenţiale pentru PDL+ADA+NR, acolo unde acest calcul era posibil.
Componentele fostului ARD se află, împreună în intervalul 1,6 - 1,9 milioane voturi, adică exact unde era ARD conform tuturor sondajelor de dinainte de alegerile din decembrie. Şi când spun "dinainte" mă refer la sondaje efectuate chiar şi cu câteva zile înainte de momentul votului. Apariţia şi dispariţia ARD n-au schimbat nimic.
Două detalii:
1. Sondajele nu cuprind apariţia Partidului Mişcării Populare.
2. Fostul ARD "iese" din intervalul de mai sus în sondaje Avangarde (unde obţine un rezultat mai bun) şi în sondaje CSOP (unde obţine un rezultat mai prost), acest lucru ţinând de metodologia efectuării sondajelor respective.
Sub trei milioane de voturi apar problemele: acum treisprezece ani, Stolojan şi Isărescu au strâns, împreună, 2,3 milioane voturi şi n-au intrat în turul doi - n-ar fi intrat nici măcar un candidat care ar fi strâns toate voturile lor reunite.
Cu 2,2 milioane voturi PDL a avut nevoie în 2008 să guverneze împreună cu PSD şi apoi să creeze soluţia UNPR, un moment cel puţin jenant.
Tot cu 2,2 milioane voturi CDR în 1992 a rămas în opoziţie.
Cu 1,2 milioane voturi forţele anti-PSD au suferit înfrângeri mari în 1990, 2000 şi 2012.
(în 1990 partidele istorice însumate; în 2000 PNL şi CDR 2000 însumate; în 2012 ARD).
Peste trei milioane de voturi apar rezultatele bune sau foarte bune: CDR şi Constantinescu în 1996, ADA, victoriile asupra PSD de la prezidenţialele din ultimul deceniu.
PNL n-a obţinut niciodată trei milioane de voturi, indiferent de tipul de scrutin - decât în alianţe.
Trei milioane nu este enorm de mult. O şesime din românii de pe liste. 19% din românii aflaţi în ţară. Dar:
- este cu cinci sute de mii de voturi mai mult decât a obţinut vreodată PDL, indiferent de tipul de alegeri
- este de două ori şi jumătate cât a primit ARD în decembrie.
În ultimii şaisprezece ani, singurul vector non-PSD care a trecut de trei milioane de voturi a fost Traian Băsescu. Când voi vedea un plan pe termen lung pentru a se trece constant de trei milioane de voturi, voi fi convins că dreapta are un viitor. (O reacţie de furie în 2016 sau 2020 ar putea aduce o nouă guvernare instabilă. O forţă reală obţine milioane de voturi şi la sfârşitul unei guvernări.) Până atunci totul e fum şi ciclu repetitiv - victorie prin iluzie, reforme, prăbuşire, pesimism, reconstrucţie.
Iată cum stau acum lucrurile:
M-am uitat pe toate sondajele realizate de la începutul anului, indiferent de numele institutului care le-a făcut. Le-am transformat în voturi potenţiale pentru PDL+ADA+NR, acolo unde acest calcul era posibil.
Componentele fostului ARD se află, împreună în intervalul 1,6 - 1,9 milioane voturi, adică exact unde era ARD conform tuturor sondajelor de dinainte de alegerile din decembrie. Şi când spun "dinainte" mă refer la sondaje efectuate chiar şi cu câteva zile înainte de momentul votului. Apariţia şi dispariţia ARD n-au schimbat nimic.
Două detalii:
1. Sondajele nu cuprind apariţia Partidului Mişcării Populare.
2. Fostul ARD "iese" din intervalul de mai sus în sondaje Avangarde (unde obţine un rezultat mai bun) şi în sondaje CSOP (unde obţine un rezultat mai prost), acest lucru ţinând de metodologia efectuării sondajelor respective.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
