Politicianul Grindeanu

Candidatul PSD la ocuparea poziției de prim-ministru a fost studiat în fel și chip, dar un aspect important din cariera sa nu prea e luat în considerare: ce a realizat (sau nu) din punct de vedere electoral în funcțiile de conducere pe care le-a avut în partid. Postarea de mai jos se concentrează tocmai pe acest aspect.

În decembrie 2003 el devine președinte executiv al PSD Timiș.

Primele alegeri pe care trebuie să le managerieze sunt localele din vara anului următor. PSD Timiș evoluează de la 39 629 voturi pentru consiliul județean, primite în 2000, la 67 194, o creștere cu 69,5% în contextul în care scena politică, chiar și locală, era în 2000 răsfirată iar în 2004 mult mai dinamică și mai dificilă pentru PSD. Bilă albă.

La alegerile parlamentare din anul următor PSD Timiș își menține bazinul de voturi din 2000, trecând de la 85 881 voturi la 86 192. Asta în timp ce la nivel național PSD scade de la 4,04 milioane la 3,79 milioane. El menține o linie stabilă, dar partidul la nivel național scade: Grindeanu astfel performează mai bine decât partidul la nivel național. Afirmația marcată cu bold, după cum vei vedea în continuare, caracterizează o mare parte din confruntările electorale în care a participat Grindeanu. Revenind la parlamentarele de acum 12 ani, să zicem o jumătate de bilă albă.

În aprilie 2005 Grindeanu își schimbă funcția, devenind simultan:
- prim-vicepreședinte PSD Timiș
și
- președinte PSD Timișoara.

În continuare nu mă concentrez pe poziția în ierarhia județeană, unde era subordonat și deci responsabilitatea sa pentru rezultatele partidului e greu de determinat. Ce a făcut deci PSD Timișoara în anii următori, în contextul în care Grindeanu era consilier local (2004-2008) și viceprimar?

La localele din 2008 PSD Timișoara performează mai slab decât în 2004. La scrutinul "politic" pentru CJ se scade de la 20 694 voturi la 15 849.
Candidatul la primărie din 2004 (Horia Ciocârlie) primise 19 120 voturi, candidatul din 2008 (Ion Răducanu) primește 12 108. Acest aspect e important din două motive:
- este responsabilitatea șefului organizației municipale să desemneze candidatul (sau cel puțin ar trebui să fie, în practică deseori se implică șeful organizației județene);
- Grindeanu nu a candidat.

La parlamentare continuă scăderea față de 2004, mergându-se de la 33 203 voturi la 17 430. Practic o înjumătățire.

La prezidențialele ce vin după aceea, Geoană ocupă locul 3 în municipiu, după Traian Băsescu și Crin Antonescu.

Bile negre pe linie.

Sărim peste anul electoral 2012, când datorită existenței USL este greu de precizat cât din scoruri se datorează PSD Timișoara, cât PNL Timișoara și cât puternicului trend istoric anti-PDL&anti-Băsescu.

Vin câțiva ani extrem de buni pentru Grindeanu și pentru PSD Timișoara. Dintr-o organizație fără prea mare relevanță, PSD Timișoara devine un fel de vedetă a partidului:

2009, europarlamentare: 9889 voturi.
2014, europarlamentare: 18 416 voturi.
Aproape o dublare, în contextul în care la nivel național numărul de voturi al PSD crește cu o treime.

În primul tur al prezidențialelor Ponta obține un pic mai mult decât Năstase în 2004 și mult mai mult decât Geoană în 2009: 37 317 voturi față de 36 491 (Năstase) sau 28 061 (Geoană).
În turul doi Ponta performează mult peste Năstase în 2004: 55 766 față de 41 036.

La localele din 2016 candidatul la primărie obține 17 819 voturi, în linie cu performanța tradițională a candidaților PSD în oraș (mai puțin decât în 2004, mai mult decât în 2008).
La scrutinul pentru CJ, însă, PSD Timișoara obține mai multe voturi decât oricând în ultimii douăzeci de ani:

2000: 15 446
2004: 20 694
2008: 15 849
2016: 22 241

Ascensiunea PSD în oraș culminează cu ocuparea locului 1 la parlamentare. Acest lucru se mai întâmplase și la parlamentarele din 2000, însă în cu totul alt set de condiții. O scenă răsfirată a permis atunci PDSR să ia medalia de aur cu doar 20,7% din voturi. Prin comparație, în 2016 PSD Timișoara obține un scor de două ori mai mare (40,6%). Din totalul voturilor exprimate de etnicii non-maghiari, PSD Timișoara ajunge practic la nivelul partidului de la nivel național (43,1% față de 45,5%), un lucru care ar fi părut science-fiction în anii '90 sau 2000+.
În planul valorilor absolute, PSD Timișoara obține aproape la fel de multe voturi la recentele parlamentare ca în 2004 (30 293 față de 33 203), o scădere de 8,7% în contextul în care, la nivel național, numărul voturilor primite de PSD a scăzut între 2004 și 2016 cu 15%. Practic, organizația condusă de Grindeanu obține la un scrutin parlamentar aproape la fel de multe voturi cât aceeași organizație cu ani în urmă la un scrutin la care prezidențialele și parlamentarele erau suprapuse și la care, implicit, prezența era foarte înaltă.

În concluzie:

Există trend-uri naționale. Poți să fii o organizație mediocră și să aștepți să îți bage evenimentele naționale voturi în traistă. Chiar și așa, întrebarea se pune dacă tu ai performat peste trend sau sub trend. Ca să iau un exemplu, dacă partidul își mărește electoratul cu 6% dar la tine în localitate crește cu 15%, e foarte probabil ca organizația locală să fi muncit mai bine și mai mult.
Grindeanu a operat într-un set de circumstanțe potrivnice. Timiș și Timișoara au o îndelungată tradiție de ostilitate față de PSD. În ciuda declarațiilor de la absolut fiecare congres, partidul nu a generat un discurs specific pentru Banat și Transilvania, zone cu un nivel de trai semnificativ mai înalt decât meterezele rurale în care PSD este obișnuit să opereze.
În ciuda acestor aspecte, organizația condusă de Grindeanu a performat consistent peste restul partidului, cu excepția sincopei 2008-2009. Epoca post-USL a fost în genere una propice pentru PSD, dar la Timișoara creșterea bazinului electoral a fost de dimensiuni mai mari decât pur și simplu ce ar fi indicat trend-ul național.
Nu e clar ce lecții sau valori a extras Grindeanu din succesele sale, acest lucru urmând să fie decelat pe măsură ce capătă un rol vizibil pe scena principală, cea națională.

Observații despre parlamentare și despre anii următori

Să începem cu lucrurile mai degrabă stabile:

"Electoratul social-democrat e la cote maxime de mobilizare" (7 decembrie).
Așa a fost. 3,20 milioane voturi la Camera Deputaților, 3,22 milioane la Senat, exact la marginea superioară a intervalului despre care scriam pe 17 octombrie aici: "PSD va obține la parlamentare între 2,98 și 3,26 milioane voturi."

ALDE s-a dus ușor sub estimarea de pe 1 noiembrie: "ALDE va primi cel puțin 400 de mii de voturi la parlamentare și maxim 550 de mii".
Partidul lui Călin Popescu-Tăriceanu a primit 396 mii voturi la Camera Deputaților și 423 de mii la Senat. Vinerea de dinaintea alegerilor estimam că "problema alianței nu o reprezintă electoratul PSD, ci electoratul ALDE." Nu este exclus ca PSD să fi ciupit votanți de la ALDE, dar pentru următorii ani acest lucru este irelevant pentru ALDE, forța partidului zace în parlamentari, în sondaje poate să fie canibalizat cu totul de PSD și să ajungă la 1% - nu mai contează.

Astfel cele două partide, însumat, au intrat în "varianta medie (3,6 milioane voturi)" menționată aici.

Bun, bun, predicțiile s-au adeverit, dar asta contează mai puțin. Pe ce se bazau? De ce era situația previzibilă?

Simplu spus, suntem într-o paradigmă politică în care așa stau lucrurile. Demografic, economic și social acesta este terenul de joacă al PSD și respectiv ALDE. Reamintesc că vorbim despre valori absolute, adică voturi. A luat cineva votanți de la PSD în ultimele 6 luni? Sau în ultimii doi ani? Sau de când s-a spart USL? Dar de la ALDE? A încercat cineva? Doar Ghiță, și faptul că Ponta nu s-a alipit și pe fond proiectului său a distrus proiectul respectiv. Are PNL un discurs pentru pensionari? Dar pentru cei ce urmează a fi pensionari în câțiva ani? Există un alt partid care să se adreseze birocraților vârstnici și educați, să zicem de 40-45 de ani? Există un partid de stânga serios care să vorbească cu oamenii săraci din afara marilor orașe? Mai există un partid care are prezență puternică în orașele mici? Important: s-a făcut ceva în aceste sensuri ani și ani de zile, cu hotărâre și cu răbdare, persistent și consistent? Nu?

În aceste condiții PSD+ALDE jucau la "exerciții impuse". Trebuiau să-și mobilizeze electoratele și au reușit acest lucru într-un mod mai puțin mulțumitor (ALDE) sau extrem de mulțumitor (PSD), situație care i-a dus, însumat, la valoarea medie despre care scriam pe 1 noiembrie.

Un element demn de notat e trecerea glorioasă a pragului de către PMP. Pe 7 decembrie scriam:
"Șanse ca PMP să treacă pragul: 51%, scăzând cu cât prezența e mai mare". Mobilizarea electoratului PMP a fost nițel mai înaltă decât mă așteptam, partidul fiind foarte aproape de scorul ALDE.

Să trecem acum spre lucrurile care erau mai dificil de anticipat. Dacă USR s-ar fi bazat strict pe aportul tinerilor, ar fi avut probleme imense în a trece pragul. Aceștia au venit la vot într-o măsură mică (prezență 25% pe segmentul 18-34 ani, la jumătate față de primul tur al prezidențialelor). Merită spus că, datorită prevederilor legii, USR a pierdut voturile studenților din metropolele universitare care n-au putut merge acasă să voteze sau angajaților tineri care au rămas în metropola unde și-au terminat studiile, dar au încă adresa "de acasă" în cartea de identitate - aceste două categorii n-au putut vota de fel, o diferență semnificativă față de alegerile din 2014.
Faptul că USR s-a apropiat de 10% s-a datorat faptului că, deși aflată la primul scrutin, Uniunea a avut un succes remarcabil în rândul unui electorat mult mai mare ca dimensiuni, prezent într-o măsură mult mai mare la vot, mult mai pretențios și, în măsura în care era anti-PSD, mult mai înclinat să voteze PNL: românii cu vârsta între 31 și 60 de ani, în rândul cărora a obținut 11% din voturi. În legătură cu multe din aceste voturi am teoria "cartonașului mov" - e vorba de (foști) votanți PNL care se pregătesc să părăsească de tot partidul, arătând un cartonaș din pragul ușii: nici roșu (n-au schimbat tabăra spre social-democrați), nici doar galben (pentru că au scăzut conștient scorul PNL susținând Uniunea).

Din cauza timpului, lipsei organizațiilor și lipsei unor mesaje mai largi, USR a terminat în rândul categoriilor menționate mai sus la jumătate respectiv la sfert din scorul PSD și, implicit, sub 10%.

Iar acum despre PNL...

Este a doua oară când un partid sau o forță anti-PSD pierde 1 milion de voturi între locale și parlamentare. Să ne amintim:

2012, locale, PDL+aliați în diferite formule: 2,2 milioane voturi
2012, parlamentare, PDL+aliați: 1,2 milioane voturi

2016, locale: PNL 2,5 milioane voturi
2016, parlamentare: PNL 1,4 milioane voturi.

Ceva e foarte putred a doua oară. PSD, USR, PPDD, UDMR, etc. nu pățeau și nu pățesc așa ceva...
Mai mult, așteptările erau mai mari decât în 2012; să nu uităm că prin comparație cu 2012 structurile teritoriale a două partide (PDL și vechiul PNL) erau aliniate în spatele unei singure sigle.

Mergând în profunzime spre ce s-a întâmplat, pentru PNL totul a mers prost în ziua alegerilor. Partidul era dependent de organizațiile din rural, stând prost sau foarte prost în orașele mici și în orașele mari.

Prezența în rural a fost slabă. Impactul său asupra scrutinului a fost mic. Însă chiar și dacă numai ruralul ar fi votat, PNL n-ar fi obținut peste 25%...

Prezența în orașele mici, acolo unde PNL stă prost, a fost relativ înaltă (avantaj PSD). Emoția din turul doi din 2014 este imposibil de emulat de către liberali, la locale sau la parlamentare.

Prezența în orașele mari și foarte mari, acolo unde PNL iarăși stă prost, a fost înaltă (avantaj USR). Se poate scrie o postare întreagă despre ce s-a întâmplat în Cluj-Napoca, nu acum însă.

Ce urmează?
Scenariul horror pentru PNL este cel în care partidul cade între scaune. Vrei mai puțină DNA și pensii mai multe, vrei tradiție, mândrie națională și credință? Votezi PSD. Vrei modernizare, toleranță, transparență, globalizare, YouTube și romgleză? Votezi USR (apropo, remarcabil cum latura creștin-conservatoare a USR se disociază acum de partid exact conform acestei logici).
PSD pentru cei cu vârsta 40+ (în principal), USR pentru cei sub 40 de ani (în principal).
PSD în rural și orașele mici, USR în orașele mari și așa-zisele "comune" din Ilfov, din jurul Clujului, Timișoarei, etc. care sunt de fapt suburbii.
PSD în Muntenia și Moldova (mai puțin Iași), USR în Ardeal, București și marile orașe din Vechiul Regat.
PSD pentru oamenii săraci și birocrații de stat, USR pentru clasa mijlocie și mediul privat.
PSD pentru cei care cred că vorbesc limba dacică, USR pentru cei care știu că vorbesc romgleză.
PSD cu Hrușcă, USR cu Led Zeppelin.
PSD cu Coaliția pentru Familie, USR pentru legalizări de alt tip, mult mai vaste ca impact.
PSD trimite scrisori, USR trimite e-mailuri.
PSD cu Răpirea din Serai, USR cu cele trei filme "Taken".
PSD dă cu bidineaua, USR dă share.
PSD se uită la TVR, USR se uită la NetFlix.
PSD pentru creștini, USR pentru oameni care dau share la bancurile Times New Roman despre patriarh.
PSD încrâncenat, USR liber și hazliu.
PSD merge la înmormântări, USR la botezuri.
PSD anti-DNA, USR pro-DNA.
PSD mănâncă semințe, USR mănâncă fistic 100% organic. (Doar Ponta mănâncă floricele).
PSD ia zacuscă, USR ia pizza.
PSD pentru țuică și 'mai târziu' vodcă, USR pentru vin alb și 'mai târziu' vin roșu (berea e apolitică și în plus e băutură națională).
PSD pixul, USR tasta.
PSD cu problema "Ce mănânc?", USR cu problema "Cum slăbesc?".
Etc.
Lăsând glumele la o parte, antagonismul nu e ideologic, e social și de fapt socio-cultural. De aceea are mai multă substanță decât împărțiri teoretice.
Chiar mai important în acest scenariu este că descrie o lume fără PNL. Puțin probabilă? Evident. Posibilă? Desigur.

Evident că este greu de crezut că USR va reuși suprascrierea PNL, Uniunea e totuși un partid la început de drum. Pe de altă parte într-o luptă între un animal viu și unul mort cel mort pierde. Mingea e în terenul liberalilor. Oamenii creativi, cu viziune, trebuie să vină în față. E nevoie de conștientizarea unor subiecte-cheie: absența liderilor credibili, absența comunicatorilor, moralul slab în organizații (și nu din cauza alegerilor de acum, ci de mai mult timp), absența unor calcule simple privind electoratul-cheie. PNL nu știe pe cine reprezintă și, implicit, nu știe cine e. Nimeni nu înțelege ce e 'liberalism' sau dacă 'liberalismul' mai contează. Nimic nu unește liderii de membri, membrii de votanți sau votanții de lideri. Victoria lui Iohannis pare să fi fost un blestem deghizat, amânând orice discuție despre strategie pentru la Sfântul Așteaptă. Și iată că pe 11 decembrie a fost Sfântul Așteaptă. A fi anti-PSD, iată, nu e suficient. Mai trist e că toată lumea se concentrează pe fuziune. Dar două partide care nu reprezintă pe nimeni și pe nimic în afară de membrii lor, două partide care nu spun nimic nimănui, două partide care nu au lideri, odată unite, vor fi... un partid care nu reprezintă pe nimeni, care nu comunică nimănui, etc etc. În mai 2015 - da, 2015 :) - scriam despre una din posibilele evoluții pentru viitor: "Duopolul [PSD-PNL] va fi sfărâmat în următorii 2-6 ani de partide noi, care nu numai că ar reduce scorurile PNL și PSD dar chiar s-ar impune ca voci reprezentative. Terenul e gol. Linii de atac sunt multe. Aviz celor care privesc spre lumea politică de până mai ieri: cercul de la mijlocul terenului e încărcat cu statui grele dar inutile, lucru deja adevărat și într-o bună măsură vizibil."

N-au trecut nici 2 ani. Sute și sute de zile de muncă în gol, de clădit titanul fără cap și iată, și cu picioare de lut. Dacă PNL nu bea un espresso motivant și dătător de inteligență iar USR pierde șansa - combinație eminamente posibilă - o să apară altceva sau altcineva. Natura are oroare de vid, iar PSD nu poate lua 100% deși, în lipsa unor erori majore ale social-democraților, scenariul ca ei să ia un scor și mai mare în 2019-2020 decât acum va fi pentru câțiva ani în prim-plan. Un fenomen similar a avut loc în sondajele din 2001-2003 iar repetarea sa e probabilă.

O schimbare semnificativă: prezența se raportează în 2016 la alt total decât de obicei

Editare: În mod interesant Biroul Electoral Central a ales în ziua alegerilor să raporteze prezența tot la numărul "vechi", 18,2 milioane, informațiile și valorile numerice de mai jos nefiind în consecință valide.

Mulțumesc lui Mircea Kivu pentru semnalarea unui detaliu important. Numărul persoanelor aflate în registrul electoral, cel prin raportare la care se calculează prezența, a suferit o modificare semnificativă față de alegerile până acum - locale, parlamentare sau prezidențiale. Astfel, în premieră, au fost introduși pe liste peste șase sute de mii de persoane cu domiciliul sau reședința în afara țării.

Logica alegerilor rămâne aceeași ca până acum - prezența mare defavorizează în principal PSD sau ALDE - însă matematica din spate se schimbă nițel. Prezența la vot e o fracție (voturi exprimate / oameni înscriși pe liste) iar numitorul nu mai este 18,2 milioane, ca până acum, ci 18,9 milioane.

De exemplu, dacă fix 7 milioane de persoane vin la vot, acest lucru înseamna până la aceste alegeri o prezență de 38,5% (7/18.2).
Acum înseamnă o prezență de 37,0% (7/18.9).

E foarte probabil ca de-a lungul zilei televiziunile sau comunicatorii de pe Facebook să nu fie nici ele/ei atenți/atente la modificare. Implicit, cred că e foarte posibil să auzi sau să citești că "prezența la ora X e mai mică decât la oricare alt scrutin". E posibil să fie realmente așa - dacă vin de exemplu 4 milioane de oameni la vot și atât, clar, da, prezența e mai mică decât la alte scrutine indiferent de schimbarea menționată mai sus - dar e posibil și ca totul să fie o iluzie dată de schimbarea numitorului.

Cifrele se schimbă astfel:

Sondajul IRES sugerează de fapt, conform noii definiții a listelor, o prezență de 34,4%.

La o prezență sub 38% PSD și ALDE sunt liniștiți, au majoritatea. De altfel, în sondajul IRES, asta și vedem: cumulează 50% din voturi și peste 50% din mandate.

O prezență mai mare de 38% dar mai mică de 44% începe să le pună probleme, contează câte voturi se duc la partidele care nu trec pragul, contează și gradul de mobilizare al electoratelor PSD și ALDE (mic, mediu, înalt?).

La o prezență de 44% sau mai mult șansele PSD+ALDE de a forma majoritatea sunt infime.

Postarea aceasta , aceasta și tabelul aferent primeia au fost modificate în consecință.

Sondaj IRES - ultimii metri

Notă: această postare a fost modificată, vineri 9 decembrie, pe baza unei schimbări introduse de Autoritatea Electorală Permanentă. Cifrele au fost modificate, logica rămânând însă aceeași. În mod interesant Biroul Electoral Central a ales în ziua alegerilor să raporteze prezența tot la numărul "vechi", 18,2 milioane, informațiile și valorile numerice de mai jos nefiind în consecință valide.

Paradigma propusă de cel mai recent sondaj IRES (6-7 decembrie, prin telefon, marjă 2,9%):

"PSD+ALDE 50% (44+6)

PNL+USR 30% (23+7)

ALDE - 6%

PMP - 6%

UDMR - 5%

PRU - 4%

Candidat independent - 3%

Alte partide - 2%"

Din ce total sunt calculate aceste procente? 42% din respondenți spun că sigur vor veni la vot, 28% spun că probabil vor veni la vot, restul nu vin sau probabil nu vin.

Sunt două posibilități:

Scenariul A: Scorurile sunt calculate prin raportare la totalul celor care vin sigur sau probabil (42+28=70%). O prezență de 70% în țară înseamnă cam 57% conform listelor electorale, mulți români fiind în diaspora, deci pe liste dar neacoperiți de sondajele din țară.

O prezență la vot de 57% este extrem de improbabilă, având în vedere că la parlamentarele anterioare nu s-a depășit 42%.

Dacă scorurile sunt calculate din acest total, ele nu au de-a face cu rezultatul alegerilor de duminică. Unii din cei 57% nu vor veni la vot, și ar fi de-a dreptul miraculos ca ei să se demobilizeze proporțional cu scorurile partidelor.

Scenariul B: Scorurile sunt calculate prin raportare la totalul celor care vin sigur. Aceștia sunt 42% din românii aflați în țară, deci 34,4% din cei de pe liste.

În acest caz, sondajul IRES arată cum stau lucrurile înainte de luarea în calcul a celor care, în clipa de față, spun că probabil vor vota și care, în ziua alegerilor, vor vota.

Dacă ei sunt puțini sau dacă cei aflați în această categorie se orientează la fel ca cei care votează sigur (PSD+ALDE 50%, alții 50%), acestea vor fi rezultatele.

Cu cât sunt mai mulți și cu o intenție de vot mai diferită de împărțirea jumi-juma menționată mai sus, cu atât rezultatul alegerilor va fi mai diferit de estimarea IRES.

Câți vor veni la vot?

Aici scriam în urmă cu o lună că "prezența la parlamentare ar urma să fie între 34,4% și 37,3% (în funcție de care model de demobilizare aplicăm, cel din 2008 sau cel din 2012)". Sondajul IRES, pe scenariul B, face referire tocmai la nivelul cel mai de jos, 34,4%. De-a lungul zilei de duminică, cu cât prezența dă semne mai viguroase că trece de 34,4% cu atât există șanse mai mari ca scorul să devieze de la situația prezentată de IRES.

IRES știe asta. Îl citez aici pe sociologul Dan Jurcan: „Ceea ce avem aici e o radiografie a acestui moment. Discutăm de intenție, nu comportament. Vom măsura comportamentul duminică, la exit poll. Discutăm de o intenție valabilă azi. Mai avem trei zile, e o dinamică destul de mare a campaniei în aceste ultime zile și e posibil să existe o diferență între ce înseamnă intenție și comportament și cifrele prezentate s-ar putea să sufere modificări”.

În concluzie, dacă lucrurile merg "normal", fără zvâcuri de emoție, PSD+ALDE vor forma cu lejeritate majoritatea în parlamentul viitor. Orice prezență peste estimări reprezintă un risc pentru ei. Merită precizat că un procent de prezență înseamnă 2,5-2,7% din totalul votanților, adică 2,5-2,7% din scoruri, un element semnificativ de incertitudine.

Ca notă de subsol, un scor de 50% pentru PSD+ALDE la o prezență de 34,4% (adică scenariul B) înseamnă că PSD+ALDE au 3,25 milioane voturi.
În urmă cu mai mult de o lună scriam aici: "PSD și ALDE ar însuma între 3,38 milioane voturi (varianta minimă) și 3,81 milioane voturi (varianta maximă)." 

Aparent aceste electorate sunt extrem de demobilizate, însă și în afara bazinului de voturi certe există susținători PSD sau ALDE (în rândul acelor 28% care "probabil vor vota"). Problema alianței nu o reprezintă electoratul PSD, ci electoratul ALDE.

Evaluare pe final de campanie

PSD. Din cum citesc cifrele vânturate ici și colo, electoratul social-democrat e la cote maxime de mobilizare. De menționat folosirea mult mai eficientă a mediului online față de alte dăți. Frontul televiziunilor a fost oarecum abandonat lui Sebi Ghiță. Pe formă, PSD face încet-încet trecerea spre mileniul trei.

Pe fond, campania din 2014 s-a dovedit a nu fi fost un accident. Partidul a devenit FIDESZ, dar mai irațional. În 2019-2020 PSD va lupta cu vaccinurile ("sunt mijlocul prin care occidentalii vor să otrăvească România"), va vorbi cu seriozitate despre faptul că Ceaușescu construise bomba atomică ("de aceea l-au dat jos serviciile secrete chineze și iugoslave") și că reptilienii sunt în război cu noi, gorilienii. Nu glumesc. După obsesia cu Soros/străinii orice evoluție ulterioară e doar o chestie de detaliu.

De ce atâta emoție? Și de ce atât de multă *țicneală*? Cum poate un partid imens să ajungă la genunchii PRM-ului din 2000 sau a PUNR-ului din 1992? De ce a dispărut discursul relativ rațional al PSD din perioada 2001-2008?

Membrii sunt înfierbântați, se simt trișați, ascensiunea DNA înseamnă pentru ei schimbarea regulilor jocului după ce te-ai așezat la masă (= adică după ce ți-ai început cariera politică). Singurele alegeri realmente câștigate de PSD în ultimii 15 ani - adică soldate cu obținerea guvernării - au fost cele din 2012, când aveau drept aliat întregul PNL. E mult mai ușor să blamezi monștri închipuiți decât să-ți dai seama că trebuie să schimbi strategia. "La câți bani am băgat e imposibil ca noi să fi pierdut (vreodată) pe bune". PSD e o navă de luptă imensă, de un milion de tone, virează greu. Disonanța dintre mândrie ('ce credem că suntem') și rezultate ('iată ce reușim să facem') împinge pasagerii la paroxism.

Viitorul are un singur nume: Firea. Anii următori vor fi cu Firea și despre Firea. Problema ei e că între 2014 și 2019 vor fi murit 1,3 milioane persoane (!!) și vor fi căpătat drept de vot 750 de mii (!), statistici care o îndepărtează cumva de Cotroceni. Dar vom mai vorbi despre asta.

PNL. Extrem de dependent de organizații. În mediul urban va plăti factura pentru timpul pierdut în 2015-2016. Partidul a intrat în campanie fără un electorat-țintă, fără mesaj, fără lider (atât în 2015 cât și în 2016 a trebuit să se întoarcă spre Cioloș). O situație tristă spre infamă pentru al doilea partid al României.

Partidul are nevoie la vârf de oameni care să creadă în ceva. Are nevoie de oameni care să vrea să se lupte cu PSD. Sunt prea puțini acum și nu sunt atât de vizibili pe cât ar trebui să fie. PNL are nevoie de o clarificare majoră în 2017. Și vorbind de asta...

USR. Mici naivități de start de drum și o structură demografică rural-urban potrivnică vor limita scorul USR. Mai important este că existența USR e un cartonaș roșu pentru partidele principale. PSD și-a ostilizat cu sârguință publicul tânăr de stânga din București și Cluj. PNL nu a fost capabil să preia energiile anti-PSD care erau disponibile într-un sistem bipartit. Și iată că, pe cale de consecință, n-a mai fost să fie bipartit...

În funcție de ruta urmată de PNL, USR se va transforma puternic în 2017. Personal pariez pe o cvasi-clarificare: dreapta creștină anti-PSD (Ghiță Falcă, Clotilde Armand, Ben-Oni Ardelean și alții în aceeași formațiune, probabil PNL) și un partid mai la stânga (Demos + USR Cluj + alți membri ai USR de acum). Din nefericire modelul menționat e prea rațional, în politica românească lucrurile se încurcă în fel și chip. Și mi-e greu să-mi dau seama unde ar fi în acest peisaj Nicușor Dan, a cărui importanță ca persoană e în creștere.

ALDE. Șanse mici să rateze pragul. În contextul în care PSD reușește să seducă birocrații educați iar ALDE n-are organizații majore, partidul lui Tăriceanu a reușit să-și mențină identitatea și votanții. Marele performer al alegerilor, dar nu se va prea vorbi despre asta. Mă aștept ca după anunțarea rezultatelor să se spună că PSD a 'săltat' ALDE peste prag. Nu e exclus să se întâmple și asta, dar ALDE obține în toate sondajele și alegerile de până acum minim 5%.

Pe termen mediu, ALDE se va risipi între PSD și PNL, momentul de start al exodului fiind dat de destinul judiciar al lui Călin Popescu-Tăriceanu.

PMP. Puseuri eficiente ale lui Traian Băsescu în ultimele săptămâni. Nu e exclus ca voturile pentru Elena Udrea la București (independentă) să fie exact cele de care PMP ar fi avut nevoie pentru a trece pragul la nivel național. Cred însă că fosta candidată la președinție se bazează mai degrabă, ca infrastructură, pe prietenia unor foști PDL-iști. Șanse ca PMP să treacă pragul: 51%, scăzând cu cât prezența e mai mare. USR poate sugruma indirect PMP. În același timp, PMP poate ciupi procente naționaliste de la PSD.

Da, sunt niște alegeri complicate.

PRU. În creștere pe final, 3% în cam toate sondajele. Șanse mici să intre în parlament dar dacă o face, PSD se pomenește sub scorul din sondaje. Un fenomen de genul "Mircea Diaconu 2".

Și aici e posibil ca PSD să dea un ajutor discret dar eficient PRU, astfel încât să fie săltat peste prag.

UDMR. Va intra în parlament pe pragul alternativ (minim 20% în minim patru județe). Pe prezență mică, chiar cu 5 și ceva la sută la nivel național.

Ce rezultă după alegeri? Un scenariu de luat în calcul este "patrulaterul vărgat" anti-DNA: PSD+ALDE+PMP+UDMR. O majoritate confortabilă: 58-60% din parlament, chiar mai mult cu minoritățile naționale. Scopul patrulaterului în anii următori nu va fi guvernarea în sine - nu mă aștept să se ia măsuri radicale de vreun fel sau altul - cât tăierea "la feliuță" a atribuțiilor DNA. Azi un lucru, peste o lună un lucrușor... în niciun caz o măsură bruscă. Acest lucru unește și reunește toate cele patru formațiuni din "patrulaterul vărgat". Toți patru urăsc ce se întâmplă acum în justiție (deși mulți din votanții PMP văd lucrurile altfel decât conducerea partidului). Ținta este întoarcerea la un fel de 2001-2004, o Românie liniștită, fără proteste stradale, în care DNA se ocupă de nașii de tren, o țară în care, cum ar spune membrii de partide la bere, "parlamentarul e parlamentar,  președintele de partid e președinte de partid și șeful de consiliu județean e șef de consiliu județean". O țară în care într-o anumită parte a jurnalismului se reîntorc banii și în care se revigorează industria construcțiilor de piscine. Țara petrecerilor în cluburi cu 19 lei berea, bere plătită cu bani de la "tăticu și mămica", ambii aflați sus în partid și stat. O recuperare a puterii de către politicieni, în fundal bâzâind un naționalism ungaro-polonez cu consecințe concrete (întrucât orice investiție străină reprezintă competiție pentru capitalismul autohton). O țară în care politicienii nu mai pot ajunge la închisoare și devin cetățeni de rangul zero, imuni și bogați pe viață. O țară în care accidente de genul Gigină nu se dau la nicio televiziune. O țară în care poți face afaceri dacă știi că trebuie să cotizezi și mai ales la cine să cotizezi. Un Belarus cu mai multă Coca-Cola.

În calea acestui scenariu zac două obstacole:
1) Iohannis. Care poate fi suspendat și chiar demis prin referendum
și
2) Giganticul electorat din afara "patrulaterului vărgat". În măsura în care va veni la vot pe 11 decembrie poate încurca lucrurile într-un mare fel.

Situația seamănă foarte mult cu cea din 2014.
Pe de o parte câteva zeci de mii de oameni, familiile lor, alte zeci de mii de persoane care orbitează financiar în jurul primului grup (de la semi-ziariști la secretare și de la 'băieți deștepți' abonați la contracte până la unii birocrați mai vârstnici, pentru care menținerea status quo-ului noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc e vitală), oamenii care pot fi mobilizați de primul grup în mediul rural și în orașele mici, precum și oameni speriați de viitor și de schimbările aduse de lumea în care ne aflăm.
Pe de altă parte formațiuni politice fragile (ce are PNL n-are USR și ce are USR n-are PNL) și un electorat mai degrabă instabil ca nivel de mobilizare, extrem de răsfirat geografic, mental și ideologic. Dar căruia nu-i place PSD.
Prima tabără e mobilizată și oarecum disperată, fiecare zi fără guvernare e o zi fără bani și mai ales fără prestigiu, fiecare zi în care DNA există e o amenințare fizică la adresa propriului destin. Tabăra a doua e reactivă, nu foarte bine definită și are întotdeauna opțiunea mai scurtă - emigrarea. Bătălia, ca de obicei, e pentru resursele statului și, în subsidiar, pentru mutarea banilor consumatorilor către alte antreprize decât cele străine.