1. Aproape 3 milioane de voturi potențiale se reorientează. Opțiunea lejeră, facilă: absența de la vot. Evident că nu o vor urma de fapt toți și că unii o vor urma doar în plan inițial, urmând să se reorienteze în timp.
1b. Votanții aduși strict de Iohannis, pe brand-ul nemțesc, dispar din prim-plan, dezamăgiți și enervați. Transilvania se va demobiliza parțial ("votam un om de-al nostru și acum veniți cu un mitic? Pfff!").
2. PNL și PDL trebuie să ia o decizie organizațională. Trebuie găsit candidatul spre care să se reorienteze (asta dacă nu există deja, ex. Meleșcanu). Această decizie este hotărâtoare. Datorită existenței ACL și fuziunii decizia trebuie luată la comun.
2b. Pentru cine nu e familiar cu legea: ACL nu poate înlocui numele Iohannis. Nu se poate duce la BEC să anunțe: "Știți, schimbăm numele de pe buletinul de vot, acum îl susținem pe Predoiu/Antonescu/X". ACL trebuie să se reorienteze spre un candidat deja existent, deja înscris în competiția electorală.
3. Acel candidat nu va fi Udrea. PNL și PDL știu că a intra într-o bătălie de genul "Băsescu vs. restul lumii" este sinucidere curată. Președintele se va agita prin studio-uri, ca de obicei, pe coordonatele știute ("Salut, PDL, te iubesc, PD, veniți înapoi la tata") și cu rezultate slabe.
Un calcul savant pentru ACL dar care anulează șansele de victorie ar fi: "OK, ne facem că o susținem dar o distrugem. Nu facem nimic pentru ea. Îl lăsăm și o lăsăm să se facă de râs, ca să scăpăm de ei pentru întotdeauna."
4. PSD va profita de șoc pentru a intensifica presiunile asupra PNL. Scenariul de vis pentru ei este Ponta vs Tăriceanu în turul doi. În funcție de cât de bine stă Tăriceanu în sondaje după dispariția lui Iohannis PSD îi poate da fostului prim-ministru 10-15 voturi/secție în primul tur, pentru un clasament de genul:
Ponta 40%
Tăriceanu 17%
Udrea 16%
Macovei 10%
etc.
5. O șansă bună pentru Monica Macovei de a prinde părți dintr-un electorat urban brusc rămas fără opțiuni, neinteresat de soluțiile clasice, bătătorite.
6. Procentele se recalculează, mai ales dacă se confirmă punctul 1. Cu o participare la vot mai slabă, de exemplu, procentele lui Ponta se măresc artificial și la vot și-n sondaje.
Exemplu: din 10 milioane de voturi (sau participare la vot 67% din cei din țară), 4 milioane de voturi înseamnă 40%.
Din 9 milioane (participare 61% din cei din țară) 4 milioane de voturi înseamnă 44%.
Lucrurile stau la fel pentru toți candidații. În planul procentelor - nu și al voturilor - toți candidații vor avea de câștigat. Udrea, Tăriceanu, Macovei, poate și Meleșcanu vor avea de împărțit câteva zeci de procente în plus față de ce au acum. Va exista un fel de inflație: pizza e la fel de mare dar numărul furculițelor a scăzut cu 1.
7. O circumstanță aparte duce la rezultate aparte. E posibil ca pentru prima dată după 1990 primul tur de scrutin să fie cu adevărat disputat. Totul depinde de calitatea opțiunii ACL
8. Ultima și cea mai importantă consecință a dispariției candidaturii lui Iohannis: șansele lui Ponta de a câștiga cresc în mod amețitor. Dispare singurul om capabil să obțină măcar 42% din voturi în turul doi împotriva lui Ponta. Cu inteligență și inspirație situația poate fi schimbată, dar totul depinde de identitatea omului care ajunge în turul doi.
miercuri, 24 septembrie 2014
vineri, 19 septembrie 2014
Intenția de vot la prezidențiale - 19 septembrie
De la începutul lui august și până acum a fost cam secetă în ceea ce privește sondajele făcute publice. Hai să revedem imaginea creionată de următoarele sondaje:
Avangarde (august)
CCSCC (august)
INSCOP (septembrie)
CSCI (septembrie)
Ponta. 42-39-41-42. Scoruri în marjă și foarte apropiate de cele de dinainte de europarlamentare.
Peste 37% au luat în primul tur, din 1991 încoace, doar doi candidați: Iliescu (1992 - a câștigat) și Năstase (2004 - a pierdut). Ambii se aflau la putere, în calitate de președinte respectiv prim-ministru. De asemenea, ambii aparțineau PSD-ului de azi. Dar asta este altă discuție.
În turul doi Ponta obține victoria conform tuturor sondajelor, fie pe muchie (CSCC: 51%) fie cu un scor sensibil mai mare (CSCI: 57%) sau la un scor între cele două valori (INSCOP: 54%).
Iohannis. 29-32-29-27. Am dubii că e vorba de un trend descendent, scorul de "27%" provine de la CSCI care, în sondaje anterioare, îl arăta pe Iohannis la "24%".
Dacă ești pe locul doi scorul contează un pic mai puțin decât capacitatea de a strânge voturi în turul decisiv de la votanții candidaților de pe locurile trei, patru, etc. și de la cei care vin la vot exclusiv în turul doi. Conform tuturor sondajelor Iohannis reface o parte din diferența față de Ponta, dar insuficient de mult.
Ca de obicei la alegerile prezidențiale din România, diferența dintre candidatul de pe locul doi și cei de pe locurile trei, patru, etc. este semnificativă. Iohannis poate în teorie să piardă 5-8% și tot să ajungă în turul decisiv. Ceea ce ne duce la...
Tăriceanu. 10-9-7-9. Cu excepția unui sondaj (INSCOP) fostul premier se află pe locul trei. De văzut dacă în plan organizatoric va putea să țină pasul sau dacă vom asista la o repetare a situațiilor lui Meleșcanu din 2000 și Oprescu din 2009 (scoruri bune în sondaje, trend descendent în luna de campanie, scor sub așteptări la urne).
De asemenea, există o șansă bunicică să revedem scenariul "Diaconu" de la europarlamentare, ceva de genul:
Exit-poll-uri (toate!): Ponta în jur de 41%, etc, Tăriceanu în jur de 5%, etc.
Rezultate BEC: Ponta 36,5%, etc, Tăriceanu 9,5%, etc.
Udrea. 5-6-8-6. Pe locul trei în sondajul INSCOP, în afara podiumului pe celelalte. Potențialul este considerabil mai mare. Detalii la finalul postării.
Dan Diaconescu. 3-4-3-5. Epoca de glorie a apus, dar procențelele sunt importante pentru Ponta în turul doi.
Macovei. 3 - 2 - 3,5 - 3. Potențialul e mult mai înalt, probabil că există probleme de notorietate a candidaturii (nu a candidatului).
Vadim. 4-2-3-2. Scorurile lui CVT din 2000 încoace: 28% - 12,5% - 5,5%. La fiecare scrutin Vadim obține fix 44% din scorul de la scrutinul anterior (!). Dacă povestea continuă pe coordonatele astea în toamnă el ar obține 2,4%.
Alți candidați (Hunor, Ghișe, etc). 4 - 5 - 5,6 - 6. Trend ascendent?
Alte observații:
a. Primii doi candidați se îndreaptă spre un scor cumulat de aproximativ 70%, un grad de polarizare medie a scenei politice și electoratului (au fost și alegeri la care suma a fost 78%, dar și alegeri la care suma a fost 63%).
b. Se pare că vom avea un candidat de loc trei slab - indiferent care ar fi. Adică el/ea va fi aproape de recordul negativ de scor pentru acest loc (Stolojan, 2000: 11,8%), ceea ce va complica foarte mult construcția mesajelor între turul unu și turul doi, precum și negocierile.
c. Demobilizarea susținătorilor președintelui este la cote apropiate de cele din toamna lui 2012. Din oamenii care au încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu sunt siguri că votează la prezidențiale Udrea sau Macovei doar 36%. Prin comparație, din oamenii care au încredere mare sau foarte mare în Ponta, sunt siguri că vin la vot pentru acesta 60%; la cei care au încredere mare sau foarte mare în Iohannis eficiența convertirii în votanți e de 46,5%.
Avangarde (august)
CCSCC (august)
INSCOP (septembrie)
CSCI (septembrie)
Ponta. 42-39-41-42. Scoruri în marjă și foarte apropiate de cele de dinainte de europarlamentare.
Peste 37% au luat în primul tur, din 1991 încoace, doar doi candidați: Iliescu (1992 - a câștigat) și Năstase (2004 - a pierdut). Ambii se aflau la putere, în calitate de președinte respectiv prim-ministru. De asemenea, ambii aparțineau PSD-ului de azi. Dar asta este altă discuție.
În turul doi Ponta obține victoria conform tuturor sondajelor, fie pe muchie (CSCC: 51%) fie cu un scor sensibil mai mare (CSCI: 57%) sau la un scor între cele două valori (INSCOP: 54%).
Iohannis. 29-32-29-27. Am dubii că e vorba de un trend descendent, scorul de "27%" provine de la CSCI care, în sondaje anterioare, îl arăta pe Iohannis la "24%".
Dacă ești pe locul doi scorul contează un pic mai puțin decât capacitatea de a strânge voturi în turul decisiv de la votanții candidaților de pe locurile trei, patru, etc. și de la cei care vin la vot exclusiv în turul doi. Conform tuturor sondajelor Iohannis reface o parte din diferența față de Ponta, dar insuficient de mult.
Ca de obicei la alegerile prezidențiale din România, diferența dintre candidatul de pe locul doi și cei de pe locurile trei, patru, etc. este semnificativă. Iohannis poate în teorie să piardă 5-8% și tot să ajungă în turul decisiv. Ceea ce ne duce la...
Tăriceanu. 10-9-7-9. Cu excepția unui sondaj (INSCOP) fostul premier se află pe locul trei. De văzut dacă în plan organizatoric va putea să țină pasul sau dacă vom asista la o repetare a situațiilor lui Meleșcanu din 2000 și Oprescu din 2009 (scoruri bune în sondaje, trend descendent în luna de campanie, scor sub așteptări la urne).
De asemenea, există o șansă bunicică să revedem scenariul "Diaconu" de la europarlamentare, ceva de genul:
Exit-poll-uri (toate!): Ponta în jur de 41%, etc, Tăriceanu în jur de 5%, etc.
Rezultate BEC: Ponta 36,5%, etc, Tăriceanu 9,5%, etc.
Udrea. 5-6-8-6. Pe locul trei în sondajul INSCOP, în afara podiumului pe celelalte. Potențialul este considerabil mai mare. Detalii la finalul postării.
Dan Diaconescu. 3-4-3-5. Epoca de glorie a apus, dar procențelele sunt importante pentru Ponta în turul doi.
Macovei. 3 - 2 - 3,5 - 3. Potențialul e mult mai înalt, probabil că există probleme de notorietate a candidaturii (nu a candidatului).
Vadim. 4-2-3-2. Scorurile lui CVT din 2000 încoace: 28% - 12,5% - 5,5%. La fiecare scrutin Vadim obține fix 44% din scorul de la scrutinul anterior (!). Dacă povestea continuă pe coordonatele astea în toamnă el ar obține 2,4%.
Alți candidați (Hunor, Ghișe, etc). 4 - 5 - 5,6 - 6. Trend ascendent?
Alte observații:
a. Primii doi candidați se îndreaptă spre un scor cumulat de aproximativ 70%, un grad de polarizare medie a scenei politice și electoratului (au fost și alegeri la care suma a fost 78%, dar și alegeri la care suma a fost 63%).
b. Se pare că vom avea un candidat de loc trei slab - indiferent care ar fi. Adică el/ea va fi aproape de recordul negativ de scor pentru acest loc (Stolojan, 2000: 11,8%), ceea ce va complica foarte mult construcția mesajelor între turul unu și turul doi, precum și negocierile.
c. Demobilizarea susținătorilor președintelui este la cote apropiate de cele din toamna lui 2012. Din oamenii care au încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu sunt siguri că votează la prezidențiale Udrea sau Macovei doar 36%. Prin comparație, din oamenii care au încredere mare sau foarte mare în Ponta, sunt siguri că vin la vot pentru acesta 60%; la cei care au încredere mare sau foarte mare în Iohannis eficiența convertirii în votanți e de 46,5%.
miercuri, 10 septembrie 2014
Băsescu vs. Iohannis
Observații scurte:
1. Hai să oprim o confuzie care circulă mult prea des. Poți să fii un președinte care-și îndeplinește obiectivele și, simultan, un politician de nota trei. Poți să îți atingi țintele pe politică externă, să cârmești/reformezi instituții ale statului după cum îți planificaseși și, simultan, să dai chix când vine vorba de organizații, politicieni și voturi. Confuzia e ușor de făcut (până la urmă președintele și politicianul sunt, fizic vorbind, același om); comit această confuzie fani și inamici deopotrivă. Dar asta nu înseamnă că eroarea trebuie să persiste. Realitatea, de altfel, încurajează din ce în ce mai clar la conștientizarea disocierii între cele două aspecte. De exemplu...
2. ... pentru președintele Băsescu, o victorie a lui Ponta ar fi un dezastru, practic distrugându-i toată munca.
Pentru politicianul Băsescu ar fi o imensă oportunitate de a prelua PDL. Pe o dreaptă făcută șvaițer, demoralizată și cu lideri decapitați poate-poate că există o șansă de a salva PMP (detalii imediat mai jos).
O victorie a lui Iohannis ar garanta fuziunea PNL și PDL, în ciuda celor spuse de președinte (de ce? #pentrucăBerlin, #pentrucăPPE, #pentrucăMerkel). PMP s-ar pomeni izolat la localele din 2016, un partiduleț fără structuri rătăcit printre gleznele a doi titani electorali în contextul în care votul are loc într-un singur tur, iar cu un scor de 7-10% peste tot în țară câștigi 0 primării și ceva poziții de consilieri locali, adică mult prea puțin pentru ambițiile lui Traian Băsescu sau ale Elenei Udrea. Crahul PMP la localele din 2016 periclitează șansele partidului de a intra în parlament după noiembrie 2016 sau, în cel mai bun caz, reduce PMP la statutul de partid-balama, iarăși prea puțin pentru orgoliile personale implicate.
Atâta timp cât o președinție Iohannis însemna garantarea proiectelor președintelui, am fi putut vorbi de un conflict între interesele președintelui Băsescu și cele ale politicianului Băsescu. Pentru președinte ar fi fost preferabil să câștige Iohannis, pentru politician ar fi fost preferabil să câștige Ponta.
Acest conflict tocmai a fost rezolvat public de Traian Băsescu: n-are încredere în niciunul din ei. Din punctul de vedere al președintelui, amândoi sunt la fel de inutili. Implicit, ce mai rămâne sunt interesele politicianului.
3. Atâta timp cât ajungi în turul doi și diferența față de locul unu nu e oripilantă (16% în 1992), contează mai puțin scorul obținut în primul tur cât capacitatea de a obține aliați în turul doi. Oricum candidații anti-PSD au scoruri în aceeași marjă:
31% în 1992
28% în 1996
28% în 2000
34% în 2004
32% în 2009
Privind lucrurile astfel, în turul doi Iohannis ar trebui să stea mult mai prost decât stă de fapt:
Spațiul pro-Udrea îl atacă cu aproape toată muniția din dotare.
Votanții lui Tăriceanu sunt în mare parte fideli proiectului USL și i-au întors deja spatele.
Pentru electoratul lui Macovei el este un ... uselist.
Micuțul public Dan Diaconescu/Vadim consumă cu pasiune discursul A3/RTV care-l identifică pe Iohannis drept ... băsist.
Elementul cel mai important al recentului sondaj INSCOP se găsește pe pagina șapte, unde se vede că nu există un rezervor imens de anti-pontiști care se încălzesc pe marginea terenului, așteptând turul doi ca să-i dea în cap actualului prim-ministru cu ștampila.
Te și miri că Iohannis, în ciuda faptului că e atacat de toți, reușește să ia 46 de procente în al doilea tur. În ciuda propagandei anti-Iohannis încă există sute de mii de oameni care votează pe altcineva decât pe Iohannis în primul tur dar care votează anti-PSD în turul doi orice-ar fi. Acum însă Traian Băsescu a dat primul semnal că Iohannis nu e OK pentru el. Această poziționare poate să-l mai coste pe candidatul ACL câteva procente. Observația următoare e înrudită cu aceasta.
4. Privesc cu amuzament apelurile la înlocuirea candidatului ACL. Situația lui Iohannis nu e roză, dar în perspectiva turului doi este mult mai bună decât a lui Boc, Antonescu, Predoiu, etc. Diferența este atât de mare că poate fi considerată rizibilă. Toți candidații potențiali cei pe care i-am enunțat mai devreme au probleme majore în a capta toate bucățile electoratului non-PSD. Față de fiecare există bucăți care-l văd fie drept "băsist, deci nevotabil" sau "participant la lovitura de stat din 2012, deci nevotabil". Ceea ce îi duce la scoruri de tur doi precum cel al lui Vadim din 2000 (sub 40%). Singurul mod de a se depăși aceste granițe era un candidat care să nu fie asumat de niciuna din tabere dar votat de toate. Iohannis este și el pe cale să fie integrat în narațiuni care împart electoratele dreptei în loc să se unească. Dacă operațiunea are succes, se va duce el și spre 40%.
De câteva luni spun și scriu că Ponta nu va câștiga alegerile, ci că dreapta le va pierde.
Această idee trebuie acum adaptată și reformulată: dreapta nu va pierde alegerile, se va bate singură și îi va place.
5. După aceste alegeri sper că va muri un mit periculos și păgubos. Se spune că "electoratul de dreapta" este superior numeric celui al PSD dar că uneori părți din el nu vin la vot. În realitate, numărul voturilor obținute de oponenții PSD fluctuează într-o asemenea măsură că este clar că nu există un electorat statornic, cu valori comune și identitate unitară. Pentru fiecare vot după cel cu numărul 1 300 000 trebuie muncit, trebuie persuasiune, trebuie performanță politică (primele 1,3 milioane sunt garantate, dar total insuficiente pentru victorie).
Acest lucru este important pentru că milioanele de voturi pe care partidele și politicienii anti-PSD se bazează trebuie câștigate și nu readuse la matcă. Diferența nu pare semnificativă dar este colosală.
6. Din interviul acordat ieri de Traian Băsescu încercarea de frângere a alianței dintre PDL și Iohannis e cea mai importantă linie de atac. Asupra lui Predoiu probabil că există acum o presiune imensă să își anunțe candidatura ca independent sau să treacă cu bagaje cu tot în tabăra Udrea pentru a fragmenta voturile. Idem Boc, dar la un nivel ceva mai mic. Nu mai vorbesc despre organizațiile de partid ale PDL.
Planul de la Cotroceni e banal și poate fi intuit fără cine știe ce acces la surse din interior: Udrea/PMP + organizațiile PDL > organizațiile PNL + cât obține Iohannis pe persoană fizică. Ceva de genul 22% vs. 20%. Între turul unu și turul doi Udrea îl nominalizează pe Iohannis prim-ministru. S-ar realiza astfel joncțiunea băsiștilor și liberalilor contra lui Ponta. Fundația e însă putredă. Cu care ocazie ajungem și la ultima observație, una orbitor de simplă și extrem, extrem de succintă:
7. Din totalul românilor care intenționează să voteze în primul tur al alegerilor prezidențiale, 92% (nouăzeci și doi la sută) nu votează candidatul indicat de Traian Băsescu.
1. Hai să oprim o confuzie care circulă mult prea des. Poți să fii un președinte care-și îndeplinește obiectivele și, simultan, un politician de nota trei. Poți să îți atingi țintele pe politică externă, să cârmești/reformezi instituții ale statului după cum îți planificaseși și, simultan, să dai chix când vine vorba de organizații, politicieni și voturi. Confuzia e ușor de făcut (până la urmă președintele și politicianul sunt, fizic vorbind, același om); comit această confuzie fani și inamici deopotrivă. Dar asta nu înseamnă că eroarea trebuie să persiste. Realitatea, de altfel, încurajează din ce în ce mai clar la conștientizarea disocierii între cele două aspecte. De exemplu...
2. ... pentru președintele Băsescu, o victorie a lui Ponta ar fi un dezastru, practic distrugându-i toată munca.
Pentru politicianul Băsescu ar fi o imensă oportunitate de a prelua PDL. Pe o dreaptă făcută șvaițer, demoralizată și cu lideri decapitați poate-poate că există o șansă de a salva PMP (detalii imediat mai jos).
O victorie a lui Iohannis ar garanta fuziunea PNL și PDL, în ciuda celor spuse de președinte (de ce? #pentrucăBerlin, #pentrucăPPE, #pentrucăMerkel). PMP s-ar pomeni izolat la localele din 2016, un partiduleț fără structuri rătăcit printre gleznele a doi titani electorali în contextul în care votul are loc într-un singur tur, iar cu un scor de 7-10% peste tot în țară câștigi 0 primării și ceva poziții de consilieri locali, adică mult prea puțin pentru ambițiile lui Traian Băsescu sau ale Elenei Udrea. Crahul PMP la localele din 2016 periclitează șansele partidului de a intra în parlament după noiembrie 2016 sau, în cel mai bun caz, reduce PMP la statutul de partid-balama, iarăși prea puțin pentru orgoliile personale implicate.
Atâta timp cât o președinție Iohannis însemna garantarea proiectelor președintelui, am fi putut vorbi de un conflict între interesele președintelui Băsescu și cele ale politicianului Băsescu. Pentru președinte ar fi fost preferabil să câștige Iohannis, pentru politician ar fi fost preferabil să câștige Ponta.
Acest conflict tocmai a fost rezolvat public de Traian Băsescu: n-are încredere în niciunul din ei. Din punctul de vedere al președintelui, amândoi sunt la fel de inutili. Implicit, ce mai rămâne sunt interesele politicianului.
3. Atâta timp cât ajungi în turul doi și diferența față de locul unu nu e oripilantă (16% în 1992), contează mai puțin scorul obținut în primul tur cât capacitatea de a obține aliați în turul doi. Oricum candidații anti-PSD au scoruri în aceeași marjă:
31% în 1992
28% în 1996
28% în 2000
34% în 2004
32% în 2009
Privind lucrurile astfel, în turul doi Iohannis ar trebui să stea mult mai prost decât stă de fapt:
Spațiul pro-Udrea îl atacă cu aproape toată muniția din dotare.
Votanții lui Tăriceanu sunt în mare parte fideli proiectului USL și i-au întors deja spatele.
Pentru electoratul lui Macovei el este un ... uselist.
Micuțul public Dan Diaconescu/Vadim consumă cu pasiune discursul A3/RTV care-l identifică pe Iohannis drept ... băsist.
Elementul cel mai important al recentului sondaj INSCOP se găsește pe pagina șapte, unde se vede că nu există un rezervor imens de anti-pontiști care se încălzesc pe marginea terenului, așteptând turul doi ca să-i dea în cap actualului prim-ministru cu ștampila.
Te și miri că Iohannis, în ciuda faptului că e atacat de toți, reușește să ia 46 de procente în al doilea tur. În ciuda propagandei anti-Iohannis încă există sute de mii de oameni care votează pe altcineva decât pe Iohannis în primul tur dar care votează anti-PSD în turul doi orice-ar fi. Acum însă Traian Băsescu a dat primul semnal că Iohannis nu e OK pentru el. Această poziționare poate să-l mai coste pe candidatul ACL câteva procente. Observația următoare e înrudită cu aceasta.
4. Privesc cu amuzament apelurile la înlocuirea candidatului ACL. Situația lui Iohannis nu e roză, dar în perspectiva turului doi este mult mai bună decât a lui Boc, Antonescu, Predoiu, etc. Diferența este atât de mare că poate fi considerată rizibilă. Toți candidații potențiali cei pe care i-am enunțat mai devreme au probleme majore în a capta toate bucățile electoratului non-PSD. Față de fiecare există bucăți care-l văd fie drept "băsist, deci nevotabil" sau "participant la lovitura de stat din 2012, deci nevotabil". Ceea ce îi duce la scoruri de tur doi precum cel al lui Vadim din 2000 (sub 40%). Singurul mod de a se depăși aceste granițe era un candidat care să nu fie asumat de niciuna din tabere dar votat de toate. Iohannis este și el pe cale să fie integrat în narațiuni care împart electoratele dreptei în loc să se unească. Dacă operațiunea are succes, se va duce el și spre 40%.
De câteva luni spun și scriu că Ponta nu va câștiga alegerile, ci că dreapta le va pierde.
Această idee trebuie acum adaptată și reformulată: dreapta nu va pierde alegerile, se va bate singură și îi va place.
5. După aceste alegeri sper că va muri un mit periculos și păgubos. Se spune că "electoratul de dreapta" este superior numeric celui al PSD dar că uneori părți din el nu vin la vot. În realitate, numărul voturilor obținute de oponenții PSD fluctuează într-o asemenea măsură că este clar că nu există un electorat statornic, cu valori comune și identitate unitară. Pentru fiecare vot după cel cu numărul 1 300 000 trebuie muncit, trebuie persuasiune, trebuie performanță politică (primele 1,3 milioane sunt garantate, dar total insuficiente pentru victorie).
Acest lucru este important pentru că milioanele de voturi pe care partidele și politicienii anti-PSD se bazează trebuie câștigate și nu readuse la matcă. Diferența nu pare semnificativă dar este colosală.
6. Din interviul acordat ieri de Traian Băsescu încercarea de frângere a alianței dintre PDL și Iohannis e cea mai importantă linie de atac. Asupra lui Predoiu probabil că există acum o presiune imensă să își anunțe candidatura ca independent sau să treacă cu bagaje cu tot în tabăra Udrea pentru a fragmenta voturile. Idem Boc, dar la un nivel ceva mai mic. Nu mai vorbesc despre organizațiile de partid ale PDL.
Planul de la Cotroceni e banal și poate fi intuit fără cine știe ce acces la surse din interior: Udrea/PMP + organizațiile PDL > organizațiile PNL + cât obține Iohannis pe persoană fizică. Ceva de genul 22% vs. 20%. Între turul unu și turul doi Udrea îl nominalizează pe Iohannis prim-ministru. S-ar realiza astfel joncțiunea băsiștilor și liberalilor contra lui Ponta. Fundația e însă putredă. Cu care ocazie ajungem și la ultima observație, una orbitor de simplă și extrem, extrem de succintă:
7. Din totalul românilor care intenționează să voteze în primul tur al alegerilor prezidențiale, 92% (nouăzeci și doi la sută) nu votează candidatul indicat de Traian Băsescu.
miercuri, 3 septembrie 2014
Primarii garantează rezultate bune - mit sau nu?
Dacă numărul primarilor unui partid ar fi fost în strânsă legătură cu scorul la parlamentare al partidului sau scorul candidatului respectivului partid la președinție, atunci:
a. în 2000 PSD ar fi obținut la parlamentare mai puține voturi decât suma PNL+PD+CDR2000+APR.
PSD avea 1051 de primari.
Cele patru forțe menționate mai sus aveau 1163 de primari, cu 110 mai mulți decât PSD.
Însă...
La parlamentare PSD a obținut cu 13% mai mult decât suma scorurilor celor patru competitori politici.
La prezidențiale Iliescu a obținut cu 12% mai mult decât suma scorurilor candidaților celor patru forțe politice.
b. Vadim, bazându-se pe cei 65 (șaizeci și cinci) de primari ai PRM, nici n-ar fi existat în prim-plan. Acești 65 de primari erau 0,2% (!) din totalul primarilor din România.
c. În 2004 Adrian Năstase ar fi obținut peste 50% din voturi în primul tur, un scor care ar fi fost dublu față de cel al lui Traian Băsescu.
Alianța PSD+PUR avea 1826 de primari, adică 57,5% din totalul primarilor din România.
Primari PNL sau PD erau 833, nici măcar jumătate.
În realitate Năstase a obținut 41% din voturi și Traian Băsescu 34%.
d. La europarlamentarele care au avut loc acum câteva luni, alianța PSD+UNPR+PC (aproximativ 1230 de primari) ar obținut mai puține voturi decât suma voturilor primite de PNL și PDL (însumat 1570 de primari).
În realitate PSD+UNPR+PC, deși aveau 340 de primari mai puțin, au primit 10% mai mult.
Exemplele pot continua.
Dar președinții de consilii județene? Oamenii care direcționează bugete au teoretic capacitatea de a "reorienta" primarii din județul lor, chiar dacă e vorba de primarii altor partide.
E interesant că în 2009, între turul unu și turul doi, tabăra câștigătoare în țară a uitat să facă asta. PSD și PNL cumulau 22 de președinți de consilii județene. PDL doar 14. Raportul dintre scorul lui Geoană și scorul lui Traian Băsescu în turul doi nu a fost de 22-la-14, ci mult mai strâns. Atenție, București-ul nu a denaturat rezultatele în favoarea lui Traian Băsescu, în capitală Geoană ocupând locul unu.
Europarlamentarele recente au arătat că președinția de CJ nu garantează scoruri bune în județul respectiv:
În Alba, PDL a obținut un pic peste un sfert din voturi.
În Bihor PNL a luat 17%.
În județul Constanța PSD+UNPR+PC=doar 34%. Pare mai mult, dar să nu uităm ce înseamnă asta: două treimi din votanții din județ au optat pentru altceva.
Am luat un exemplu din fiecare partid major, lista poate fi continuată fără dificultăți întrucât există multe cazuri de acest tip.
Ce înseamnă toate astea? Să nu conteze oare câți primari ai? Evident că e bine să ai primari mulți, dar:
- în orașele mari votanții sunt mulți dar primarii puțini. Un primar de oraș mare poate aduce de zeci de ori mai multe voturi decât un primar de comună, chit că în ambele cazuri e vorba de câte 1 (un) primar. Mai simplu spus, un primar de comună cu 2000 de voturi e mai util decât trei primari de comune care însumează 1500 de voturi;
- un primar de comună dedicat mobilizării votanților e mai util decât patru primari leneși din acest punct de vedere sau nu foarte interesați;
- dacă performanțele bune în alegeri ale primarului nu se traduc în scoruri bune pentru partid sau candidatul partidului, utilitatea respectivului primar în planul alegerilor e mult mai mică decât pare. Un om care câștigă alegeri cu 70% dar nu-ți poate aduce nici măcar 35% la prezidențiale sau parlamentare are o importanță simbolică mare, dar practic vorbind redusă.
- o campanie inteligentă poate face dintr-un outsider primar, în ciuda intențiilor de vot tradiționale din zona respectivă (ex. un PNL-ist care devine primar într-o localitate dintr-un județ dominat în totalitate de PSD). Dacă însă primarul respectiv nu reflectă imaginea sa bună asupra partidului, incidentul electoral prin care a devenit primar rămâne incident, iar - în liniile exemplului - locuitorii urbei respective vor continua să voteze PSD în alegeri parlamentare sau prezidențiale. Nici nu mai discut cazul în care respectivul primar își dezamăgește votanții.
- primarii aleși pe baza unor "valuri" electorale vor muri cu "valurile" următoare. Problema este că între timp respectivii primari apar pe hârtie ("avem X sute de primari!") dar sunt inutili politic. Concret: ajungi primar într-un set de circumstanțe politice; circumstanțele se schimbă - alianțe apar sau dispar, figuri populare devin brusc necredibile - și deodată susținerea de care te bucuri devine extrem de greu de tradus în voturi pentru partidul tău sau candidatul său la prezidențiale.
a. în 2000 PSD ar fi obținut la parlamentare mai puține voturi decât suma PNL+PD+CDR2000+APR.
PSD avea 1051 de primari.
Cele patru forțe menționate mai sus aveau 1163 de primari, cu 110 mai mulți decât PSD.
Însă...
La parlamentare PSD a obținut cu 13% mai mult decât suma scorurilor celor patru competitori politici.
La prezidențiale Iliescu a obținut cu 12% mai mult decât suma scorurilor candidaților celor patru forțe politice.
b. Vadim, bazându-se pe cei 65 (șaizeci și cinci) de primari ai PRM, nici n-ar fi existat în prim-plan. Acești 65 de primari erau 0,2% (!) din totalul primarilor din România.
c. În 2004 Adrian Năstase ar fi obținut peste 50% din voturi în primul tur, un scor care ar fi fost dublu față de cel al lui Traian Băsescu.
Alianța PSD+PUR avea 1826 de primari, adică 57,5% din totalul primarilor din România.
Primari PNL sau PD erau 833, nici măcar jumătate.
În realitate Năstase a obținut 41% din voturi și Traian Băsescu 34%.
d. La europarlamentarele care au avut loc acum câteva luni, alianța PSD+UNPR+PC (aproximativ 1230 de primari) ar obținut mai puține voturi decât suma voturilor primite de PNL și PDL (însumat 1570 de primari).
În realitate PSD+UNPR+PC, deși aveau 340 de primari mai puțin, au primit 10% mai mult.
Exemplele pot continua.
Dar președinții de consilii județene? Oamenii care direcționează bugete au teoretic capacitatea de a "reorienta" primarii din județul lor, chiar dacă e vorba de primarii altor partide.
E interesant că în 2009, între turul unu și turul doi, tabăra câștigătoare în țară a uitat să facă asta. PSD și PNL cumulau 22 de președinți de consilii județene. PDL doar 14. Raportul dintre scorul lui Geoană și scorul lui Traian Băsescu în turul doi nu a fost de 22-la-14, ci mult mai strâns. Atenție, București-ul nu a denaturat rezultatele în favoarea lui Traian Băsescu, în capitală Geoană ocupând locul unu.
Europarlamentarele recente au arătat că președinția de CJ nu garantează scoruri bune în județul respectiv:
În Alba, PDL a obținut un pic peste un sfert din voturi.
În Bihor PNL a luat 17%.
În județul Constanța PSD+UNPR+PC=doar 34%. Pare mai mult, dar să nu uităm ce înseamnă asta: două treimi din votanții din județ au optat pentru altceva.
Am luat un exemplu din fiecare partid major, lista poate fi continuată fără dificultăți întrucât există multe cazuri de acest tip.
Ce înseamnă toate astea? Să nu conteze oare câți primari ai? Evident că e bine să ai primari mulți, dar:
- în orașele mari votanții sunt mulți dar primarii puțini. Un primar de oraș mare poate aduce de zeci de ori mai multe voturi decât un primar de comună, chit că în ambele cazuri e vorba de câte 1 (un) primar. Mai simplu spus, un primar de comună cu 2000 de voturi e mai util decât trei primari de comune care însumează 1500 de voturi;
- un primar de comună dedicat mobilizării votanților e mai util decât patru primari leneși din acest punct de vedere sau nu foarte interesați;
- dacă performanțele bune în alegeri ale primarului nu se traduc în scoruri bune pentru partid sau candidatul partidului, utilitatea respectivului primar în planul alegerilor e mult mai mică decât pare. Un om care câștigă alegeri cu 70% dar nu-ți poate aduce nici măcar 35% la prezidențiale sau parlamentare are o importanță simbolică mare, dar practic vorbind redusă.
- o campanie inteligentă poate face dintr-un outsider primar, în ciuda intențiilor de vot tradiționale din zona respectivă (ex. un PNL-ist care devine primar într-o localitate dintr-un județ dominat în totalitate de PSD). Dacă însă primarul respectiv nu reflectă imaginea sa bună asupra partidului, incidentul electoral prin care a devenit primar rămâne incident, iar - în liniile exemplului - locuitorii urbei respective vor continua să voteze PSD în alegeri parlamentare sau prezidențiale. Nici nu mai discut cazul în care respectivul primar își dezamăgește votanții.
- primarii aleși pe baza unor "valuri" electorale vor muri cu "valurile" următoare. Problema este că între timp respectivii primari apar pe hârtie ("avem X sute de primari!") dar sunt inutili politic. Concret: ajungi primar într-un set de circumstanțe politice; circumstanțele se schimbă - alianțe apar sau dispar, figuri populare devin brusc necredibile - și deodată susținerea de care te bucuri devine extrem de greu de tradus în voturi pentru partidul tău sau candidatul său la prezidențiale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
