Explicații apropo de falsul discurs al lui Victor Ponta

A existat un gen de reacție la care oarecum mă așteptam, și anume interpretarea textului drept sugestie ( = așa ar trebui să facă Victor Ponta = asta crede autorul că ar trebui să facă Victor Ponta).

Ideea discursului mi-a venit când am auzit despre scrisoarea prin care primul ministru cerea retragerea titlului de doctor. Postarea era anticipativă. Ideea din spatele ei era "iată ce cred că se va întâmpla", evident nu neapărat la învestire sau cu formulele din text.

O reorientare față de Iliescu, sugerată de altfel de către Ponta în primele zile de după alegeri, era previzibilă întrucât se încadra în logica momentului, și anume realizarea unor modificări majore în PSD după trei înfrângeri consecutive la prezidențiale. Două înfrângeri consecutive pot fi o coincidență. Trei mai greu.

Ceea ce înseamnă schimbări obligatorii.

În practică o schimbare a atitudinii față de Iliescu, odată acceptată de partid, semnalează deschiderea partidului pentru reforme mai mari și mai relevante pentru prezent. Reforme care sunt, după cum spuneam, obligatorii. Despărțirea de Iliescu e un element poate necesar dar în niciun caz suficient. În sine, ea e foarte puțin spre nimic, lucru menționat de altfel chiar în discurs.

Mă așteptam ca între prim-ministru și fostul președinte conflictul să ajungă la cote înalte ceva mai târziu, după învestire, și să arăt spre postare ca dovadă că acest conflict era eminamente previzibil. Victor Ponta a utilizat oportunitatea, folosind textul meu drept balon de încercare și reorientând discuția spre o temă mai fructuoasă. Adică: înțeleg că rezultatul concret al întregii povești ar fi o invitație adresată de Ponta intelectualilor de stânga. Foarte bine. Intuiție și nu numai: reformele care vor fi propuse lui Ponta, dacă dialogul se va concretiza, vor fi cel puțin semnificative. Cel puțin.

De văzut dacă PSD-ul actual poate implementa măcar unele din respectivele reforme. Oricum partidul n-are nimic de pierdut. Cel mai probabil vin pentru PSD câțiva ani când va avea în față un președinte de țară nou-ales și de altă culoare politică (dar spre deosebire de 2005-2012 fără parteneri potențiali pe dreapta pentru o suspendare sau o coaliție parlamentară / guvernamentală / electorală), iar după aceea 2019.

Fals discurs al lui Victor Ponta la învestire

Precizare: textul de mai jos îmi aparține și este un exercițiu de imaginație.

(...)

Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Senatului: Vă mulțumim pentru discurs, domnule președinte Iohannis. În mod excepțional domnul Victor Ponta, prim-ministru și președinte al Partidului Social Democrat, a cerut permisiunea de a se adresa cu această ocazie plenului Parlamentului precum și națiunii. Aveți cuvântul.

Victor Ponta: Vă mulțumesc. Domnule președinte Iohannis, domnilor președinți de camere, domnilor colegi parlamentari, stimați invitați, cetățeni ai României care ne privesc în aceste clipe la televizor sau pe Internet:

Aș dori în primul rând să îmi arăt aprecierea față de cuvintele rostite de președintele Klaus Iohannis. După ani de vrajbă, ele îmi dau speranța ca prim-ministru și cetățean al României că va urma o perioadă de stabilitate, eficiență și colaborare fructuoasă între instituții.

Dar nu discursul președintelui nou-ales este subiectul principal al alocuțiunii mele de azi.

În aceste zile se împlinesc 25 de ani de la succesul Revoluției din 1989. Este o bună ocazie pentru a rememora evenimentele de atunci, sacrificiile de atunci și destinul figurilor principale ale acelui moment.

Am avut ocazia de a medita asupra acestui subiect datorită rezultatului alegerilor prezidențiale care tocmai au avut loc. Să nu ne lăsăm păcăliți de faptul că în două decenii și jumătate România s-a schimbat foarte mult în plan social, economic sau cultural. Multe percepții încă rezistă, iar ele definesc spațiul politic. Mă refer la cele care se datorează erorilor comise în anii de după Revoluție de către înaintașii mei. Partidul căruia îi aparțin are alt nume decât în 1990. Niciun membru al conducerii executive nu deținea o poziție de întâietate în spațiul politic de atunci. Eu însumi, lider al partidului și principal vector de imagine al acestuia, aveam cu totul altă perspectivă cu privire la scena politică decât am acum. Jumătate din oamenii care m-au votat în turul doi al alegerilor prezidențiale aveau la Revoluție 29 de ani sau mai puțin; un sfert din oamenii care m-au votat în turul doi al alegerilor prezidențiale erau adolescenți la momentul Revoluției.

Și cu toate acestea partidul pe care-l reprezint întâmpină obstacole majore în a obține susținerea intelectualității românești, tinere sau mai puțin tinere, forță vitală pentru progresul României. Experți și profesioniști de certă valoare refuză să se alăture guvernărilor PSD, ceea ce reduce calitatea și eficacitatea acestor guvernări, cu efecte grave asupra României ca atare. Indiferent de performanța noastră guvernamentală sau de mesajele noastre în campanii întâmpinăm o rezistență puternică din partea unor arii semnificative ale societății românești, rezistență care ne duce din nou și din nou și din nou la înfrângere. Presa și opinia internațională ne prezintă în continuare drept "partidul foștilor comuniști" sau, mai nou, "partidul afectat în cea mai mare măsură de corupție". Campaniile noastre electorale se adresează unor grupuri de votanți anume, și doar lor, întrucât suntem blocați de la a vorbi cu spații largi ale societății românești, spații care au în mod indubitabil valori de stânga.

Această stare de fapt trebuie să înceteze.

Îndreptarea acestei situații necesită mulți pași. Unii dintre ei au fost făcuți în timpul mandatului meu de președinte al PSD, din 2010 și până acum. Cei mai grei și dificili, în plan instituțional sau personal, abia urmează. Iar astăzi e momentul pentru a face un asemenea pas.

În calitate de om de stânga și de președinte al Partidului Social Democrat, îmi cer scuze poporului român pentru faptul că în 1990 Frontul Salvării Naționale s-a transformat în partid și a participat la alegeri. O optică îngustă adoptată la acel moment ne-a transformat, pentru milioane de oameni, în hoți ai Revoluției. PSD, stânga românească, social-democrația românească puteau să își exprime viziunea asupra viitorului țării și fără un asemenea suport putred, care ne-a făcut mai mult rău decât bine.

În calitate de om de stânga și de președinte al Partidului Social Democrat, îmi cer scuze poporului român pentru reacția disproporționată și extrem de violentă a lui Ion Iliescu față de protestele din Piața Universității, care a împărțit pentru decenii România în două tabere și a cauzat pagube majore imaginii României în străinătate. Îmi cer scuze celor care atunci au protestat în numele unor idealuri cruciale pentru democrația românească și care, în acele zile, au fost hăituiți, alergați și bătuți pe străzile Capitalei. Îmi cer scuze minerilor pe care i-am mințit, prezentându-le o imagine falsă a ce se întâmpla și ghidându-i spre violență împotriva unor cetățeni fără vină. Îmi cer scuze celor care, dezgustați și îngroziți, au părăsit țara pentru că vedeau cum spiritul Revoluției din '89 era călcat în picioare. Niciodată nu voi putea să-mi exprim în întregime compasiunea pentru familiile celor decedați în mineriada din 1990 sau în celelalte mineriade de la începutul deceniului zece; nicio scuză nu va fi vreodată de ajuns; dar le cer iertare lor, și lor în principal.

În calitate de om de stânga și de președinte al Partidului Social Democrat, îmi cer scuze poporului român pentru lipsa de viziune, imobilismul economic și disprețul față de realități profunde ale societății care au dus la eșecul major al guvernărilor din perioada 1990-1996. Situația dezastruoasă a economiei românești la momentul preluării guvernării de către CDR a dus la reforme dure și dureroase, la șomaj și hiperinflație. Am fost autorii lor indirecți și una din cauzele lor principale.

În calitate de om de stânga și de președinte al Partidului Social Democrat, îmi cer scuze oamenilor din România care au valori de stânga și care s-au simțit jigniți, trădați sau ignorați, în special în campania prezidențială din 2014. Am acceptat în mod greșit status quo-ul conform căruia valorile de stânga nu pot fi asumate public și am plătit pentru asta. De acum înainte ei vor fi publicul nostru principal și partenerul nostru fundamental în plan politic.

Aceste scuze nu au un scop electoral. Cei care urăsc Partidul Social Democrat o vor face în continuare, bănuind probabil că nu sunt sincere. Cei care ne votează sunt oameni pentru care aceste subiecte nu sunt importante sau care au văzut primii pași întru schimbare și care ne acordă votul pentru a susține mugurii acestei schimbări.

Aceste scuze sunt însă foarte necesare pentru noi ca partid, precum și pentru societatea românească. La 25 de ani de la Revoluție discutăm încă despre trecut, și nu despre viitor; despre oameni, și nu despre calitatea actului de guvernare; despre a fi pro-PSD sau anti-PSD și nu despre a fi de stânga sau a fi de dreapta, așa cum sunt acești termeni folosiți oriunde altundeva pe glob.

Sunt conștient că frazele pe care le-am rostit vor crea o furtună în opinia publică. Nu e ultima dată când se va întâmpla acest lucru. Nu ne mai putem permite "puncte gri" în trecutul nostru ca forță politică. Pentru a fi o forță transparentă și corectă, pentru a păși cu adevărat în secolul 21, trebuie să înțelegem clar că ce dorim să fim, ce credem că suntem și ceea ce crede electoratul că suntem trebuie să fie trei elemente în perfectă armonie.

Congresul PSD va avea loc peste câteva luni; cu acea ocazie voi reafirma cele spuse astăzi, precum și alte adevăruri pe care trebuie să le conștientizăm, atât pentru binele nostru cât și pentru binele României. Voi propune eliminarea funcției de președinte onorific, deținută actualmente de Ion Iliescu, precum și excluderea sa din partid. Voi propune reorientarea partidului către valori de stânga în sensul lor modern, ceea ce nu implică schimbarea electoratului ci lărgirea sa pe baze noi. Voi definitiva propunerile de modificare a statutului astfel încât Partidul Social Democrat să capete reputația unei forțe politice mai deschisă în ceea ce privește lupta anti-corupție decât oricare alta.

Asumarea trecutului și prezentului este un test necesar pentru Partidul Social Democrat; numai atunci ne vom putea orienta cu adevărat înspre viitor, ducând o dezbatere sinceră cu oponenții noștri cu privire la soluțiile necesare pentru cetățeni. Iar dacă Partidul Social Democrat nu va putea trece acest test al sincerității, corectitudinii și transformării, stânga românească - într-un fel sau altul - va găsi o cale politică pentru a face acest lucru.

Vă mulțumesc.

Trei candidați, trei trandafiri

În primul tur se vede cel mai clar susținerea pentru un candidat. Dintr-o listă mai lungă votantul trebuie să opteze pentru o persoană. În turul doi, prin comparație, poți să-l alegi și pe cel mai puțin rău, adică nu neapărat opțiunea ta reală sau favorită.

Turul unu este deci o unealtă mai precisă pentru delimitarea componenței electoratului unui candidat decât turul doi. Chit că și turul decisiv poate fi analizat după aceea.

În trei tururi unu desfășurate la intervale aproape egale (8-10 ani), candidați PSD au strâns aproape la fel de multe voturi:

1996, Iliescu: 4,08 milioane
2004, Năstase: 4,27 milioane
2014, Ponta: 3,83 milioane

Voi reveni mai jos asupra deficitului înregistrat de Ponta prin comparație cu ceilalți. Să remarcăm faptul că între scoruri nu există diferențe imense, adică de un milion de voturi sau așa ceva.

Cu rezervele de rigoare, se poate observa cum s-a schimbat structura electoratului candidatului PSD:

1. Creștere în nivelul educațional. Odată cu trecerea anilor, reprezentantul PSD în cursa prezidențială depinde din ce în ce mai puțin de votul românilor care au absolvit maxim 10 clase.

Pentru Iliescu, acum aproape douăzeci de ani, aceștia reprezentau 56% din electoratul său.
Pentru Năstase: 47% (mai puțin de jumătate, moment important).
Pentru Ponta: 44%.

Ponderea celor cu studii superioare crește, probabil și datorită schimbării profilului bugetarilor: 9% din votanții lui Iliescu sau Năstase aveau studii superioare, spre comparație cu 15% din cei ai lui Ponta.

Unde erau cetățenii cu educație redusă care, în genere, sunt și cei mai săraci dintre români?

Puțini au emigrat - cam un milion (sursa). De fapt mulți se aflau în România și au stat acasă: doar 34% au venit la vot în turul unu, doar 43% au venit la vot în turul doi. Iar din cei care au venit în turul doi, un milion și jumătate l-au votat pe Iohannis.

Două treimi dintre românii care n-au absolvit liceul se află în mediul rural. PSD avea un număr imens de primari, mărit prin migrația (detalii)de dinainte de alegeri? Degeaba, în turul doi a fost insuficient.

De observat că ortodoxia, mândria de a fi român și alte teme/atacuri n-au mobilizat acest electorat pentru Ponta la nivelul așteptat probabil de staff-ul de campanie.

Ipoteză: mesajul economic a dus și la modificarea impactului campaniei. Adică o mutare dintr-o parte în alta, cu tot cu valize și sacoșe. Ignori reluarea mesajelor de stânga din trecut? Ignori discursul anti-inegalități? Eviți să faci vorbire despre trecerea la impozitarea progresivă? Atunci pierzi unele voturi și câștigi altele. Aici se află o bună parte din explicația pentru deficitul înregistrat de Ponta prin comparație cu înaintașii săi.

2. Epoca post-Iliescu: dezechilibrarea demografică electoratului

Ca structură generațională Iliescu avea cel mai eterogen electorat: nici un grup major de vârstă nu reprezenta mai puțin de 21% din electoratul său, niciun grup nu trecea de 30%. Candidatul nu depindea nici de tineri, nici de pensionari, nici de românii de vârstă mijlocie, ci avea mesaje cu care îi reunea pe toți.

Ca și Năstase, Ponta se baza extrem de mult pe oamenii care se apropie de pensie, cei cu vârsta între 50 și 64 de ani fiind aproape o treime din electorat la fiecare.

O observație aparte:

Cu doar 19% din votanții săi având sub 34 de ani, Ponta stă mai prost și decât Năstase sau Iliescu. Deși nici Iliescu în '96 și nici Năstase în 2004 nu păreau a fi atrăgători pentru votanții tineri.

În cifre absolute:

Voturi de la persoane cu vârsta sub 34 de ani:
Iliescu: 856 mii
Năstase: 896 mii
Ponta: 737 de mii

Diferența pare mică. Dar nici n-ar fi trebuit să existe. Ponta e mai tânăr decât Iliescu sau Năstase atunci când au candidat. De fapt e cel mai tânăr candidat ajuns vreodată în turul doi. Stânga este în ascensiune în rândul tinerilor europeni, spre cote neatinse din '68 încoace. Avem în clipa asta în România cea mai de stânga generație de tineri de după 1989, subiect asupra căruia o să revin altă dată. Strict teoretic Ponta trebuia să țintească un milion de voturi din partea tinerilor, dacă nu chiar mai mult. Dar 79% din tinerii români consideră că Iohannis merita să câștige (detalii). PSD este singurul partid de stânga din Europa actuală care pierde alegeri datorită faptului că tinerii s-au mobilizat și au venit în număr mare la vot.

3. Un partid mai puțin moldovean ca întotdeauna. Pentru Iliescu și Năstase, moldovenii reprezentau 26% din electorat. Pentru Ponta: 20%. Marea schimbare este deplasarea centrului de greutate înspre Muntenia - inclusiv București. Acest lucru e natural și cauzat de emigrație, mult mai intensă în Moldova decât în sud.

Dar aici se deschide cutia Pandorei.

46,5% din moldovenii care au venit la vot în turul doi au optat pentru Iohannis.

Pe românește: avantajul lui Ponta față de Iohannis în Moldova a fost de doar 150 de mii de voturi. Un procențel din totalul voturilor la nivel național.

Și asta pe fundalul dominației (teoretice?) a PSD asupra Moldovei, dominație hrănită în plus și cu primari momiți pe ultimii metri. Iohannis a recuperat acest handicap de 150 de mii de voturi doar cu județul Sibiu (!).

4. Urbanizare masivă. Cireașa de pe tort. Câți din votanții candidatului PSD locuiau în urban?

Iliescu: 38% (mai puțin de jumătate)

Năstase: 44% (tot mai puțin de jumătate)

Ponta: 58%

În mod ironic, susținerea pentru candidatul PSD în mediul urban crește cu cât proletariatul industrial scade mai mult ca pondere în totalul populației. E aproape un joc de-a v-ați ascunselea:
Când în România erau fabrici, voturile pentru Iliescu veneau în principal de la țară.
Acuma că nu mai sunt fabrici în orașe, susținerea pentru candidații PSD în mediul urban crește.

Concluzii:

Electoratul care susține candidatul PSD la prezidențiale s-a modificat din anumite puncte de vedere. Dar această modificare e imposibil de caracterizat într-o singură frază. Este rezultatul unor decizii luate de-a lungul a 20 de ani, decizii care se bat cap în cap luate de entități/politicieni cu perspective care se bat cap în cap. Modificarea este de fapt o imagine în micro a partidului, care conține atât vizitatori ai Dubai-ului cât și primari din localități extrem de sărace:

Votantul PSD standard este pentru prima dată în două decenii un orășean. Dar... nu de vârstă activă.

Campania lui Ponta folosește mesaje identitare, simple, cu o aparență foarte conservatoare. Dar... crește ponderea votanților cu educație superioară.

Deși partidul are organizații, în rural era cât pe ce să piardă în fața unui ACL (detalii) slăbit de localele din 2012 (PDL) și de migrație.

Ponta și Ghiță fac vorbire despre îndepărtarea de comunism, dar electoratul e mai vârstnic decât pe vremea lui Iliescu, iar tinerii optează într-o măsură mai mică pentru candidatul PSD decât atunci.

În plus, lista elementelor care arată că PSD nu este un partid de stânga a devenit în mod clar mai mare decât lista elementelor care arată că ar fi așa ceva. Aici nu e vorba de o discuție teoretică, de cafenea. În politică, ca și în orice domeniu competițional, funcționează principiul vaselor comunicante. Prea multe segmente sociale sensibile la mesaje de stânga, de diferite feluri, nu (mai) sunt reprezentate de PSD și chiar s-au întors împotriva lui Ponta în momentul decisiv. Cu chiu, cu vai, în mod bizar, întortocheat sau plin de naturalețe, mai devreme sau mai târziu, ele vor fi reprezentate politic de cineva.

Altfel spus, se țintește mai mult decât se poate prelua. Deși fraza scoasă din context pare uluitoare, PSD e prea mic pentru aspirațiile sale actuale și are nevoie de un competitor real pe stânga, o divizare a poverii la care aspiră. Nu poți și șampanie la Cavalli și voturile celor săraci. Nu poți și Gabriela Vrânceanu-Firea și intelectualitate de stânga care să producă un text viral, persuasiv, inteligent, cu măcar jumătate din vizualizările scrisorii lui Gabriel Liiceanu. Nu poți și partidul clasei mijlocii și partid de primari. Nu poți și corupt și anti-corupție. Nu poți și vârstnici și PFA. Nu poți și partid de mase, dar și al elitelor economice. Nu poți (într-adevăr) și Ghiță și Iliescu, și Geoană și Mazăre, și Oprișan și Bucurenci, și secolul 21 și cei trei trandafiri, și Antena 3 și American Enterprise Institute, și admirându-l pe Năstase și respingându-l. Nu poți și reducere CAS și social-democrație. Nu poți și cotă unică și CriticAtac. Nu poți și autobuze și Facebook. Nu poți și să susții Roșia Montană și să n-o susții. Nu poți și China și SUA. Nu poți și românism ortodox, și europarlamentari care vorbesc trei limbi străine. Nu poți și susținere din partea tinerilor, dar și evitarea grijulie a tuturor mesajelor de stângă modernă. Nu poți și luptă împotriva inegalităților dar și tabletă. Nu poți și centru și stânga, și Vadim și Tăriceanu, și să lupți contra dreptei dar și să visezi fără încetare la a-i lua electoratul sau măcar la a i-l copia. Încercând să împaci multiple capre cu numeroase verze sub o singură baghetă (unitatea de monolit a partidului!) ajungi tot la 5,2 milioane voturi în turul decisiv, și tot la înfrângere. Care înfrângere, dacă tot procesul de "negociere" a călcat pe nervi votanții implicați, e foarte usturătoare.

Surse: sondaje comandate de Fundația Soros (iulie 1996, octombrie 1996 și octombrie 2004), exit poll IRES (noiembrie 2014).

Surpriza alegerilor și o explicație a rezultatului final

Surpriza alegerilor vine din rural, iar explicația rezultatului final sosește din Vechiul Regat.

Să începem cu votanții din satele României.

În primul tur, în rural, Ponta obține 1,6 milioane voturi iar Iohannis sub un milion.
Avantaj net Ponta aproximativ 700 de mii de voturi.

Tot în rural Ponta primește în turul decisiv 2,5 - 2,6 milioane voturi iar Iohannis 2,3 - 2,4 milioane.

În contextul în care PSD avea o superioritate evidentă și datorită migrației primarilor, Iohannis nu numai că ține pasul cu Ponta ci chiar recuperează din handicap, terminând aproape la egalitate cu candidatul PSD (!).

Dacă Iohannis ar fi obținut în turul decisiv în rural doar 1,3 milioane voturi - mărindu-și capitalul electoral din primul tur cu 45%, o performanță aparent rezonabilă - la nivel național ar fi pierdut alegerile. A obținut însă mult mai mult și a câștigat fulminant.

Pentru cine vrea procente, Ponta obține în turul doi 52,4% din voturile din rural, adică pentru un candidat PSD foarte, foarte puțin și aproape de minimul istoric din 2009 (mulțumesc lui Costin Ciobanu pentru clarificare).

Să mergem un pas mai departe.

Între cele două tururi prezența în rural crește cu 651 de mii de voturi. Prea puțin pentru a explica creșterea lui Iohannis (+1,4 milioane). O componentă majoră au jucat-o deci etnicii maghiari din mediul rural, precum și votanții pro-Diaconescu sau pro-Vadim de la sate care nu au respectat indicațiile liderilor. Și nu numai ei.

Citez din "Adevărul" declarațiile unor primari PSD de sate din, mare atenție, Buzău și Argeș, zone cu o îndelungată tradiție de vot pentru social-democrați:

"A fost o revoltă, nu vedeţi că a ieşit lumea ca la locale? Reţelele de socializare, telefoanele au mai fost o cauză. Am unul care a primit telefon din străinătate [de la copil] care i-a spus că nu mai trimite niciun euro dacă îl votează pe Ponta."

"De fapt, nu ne-a bătut Iohannis, ne-am bătut singuri, după ce la televizor s-a văzut ce se întâmplă în diaspora. Cred că asta a contat cel mai mult! Eu am avut în comună o secţie de votare la care prezenţa a fost de peste 93%. Oamenii de aici au rude în străinătate şi, după ce s-au difuzat imaginile acelea la televizor, au ieşit în număr mare la vot. Gândiţi-vă numai că 300 de persoane de la noi sunt plecaţi la muncă în afară. Contează şi s-a văzut!"

Strategic vorbind...

Marea diferență între turul unu și turul doi a fost performanța electorală a lui Klaus Iohannis în zonele în care, teoretic, nu avea nicio șansă. Pentru prima dată în istorie județul Iași a votat majoritar împotriva candidatului PSD. Au fost multe orașe din Vechiul Regat în care majoritatea l-a susținut pe Iohannis: Focșani, Bacău, Galați, Rovinari, Bârlad, Râmnicu Vâlcea, etc. Ponta a pierdut la 20 de procente distanță în municipiul Iași. Cei doi candidați au terminat aproape la egalitate în municipiul Craiova - o diferență de 1400 de voturi la 155 de mii de voturi valide. Dar important este că, la nivel de județe, chiar și unde a pierdut, Iohannis a obținut scoruri bune sau foarte bune pentru un candidat non-PSD:

41% în Argeș
46% în Bacău
42% în Brăila
42% în Dâmbovița
46% în Galați
42% în Gorj
45% în Neamț
46% în Vrancea (!!!!)

Iohannis obține mai puțin de 40% din voturi în doar 8 județe din 41.
(Prin comparație lui Ponta i se întâmplă asta în 14 județe.)

Există similitudini evidente cu victoria lui Constantinescu din 1996 - și nu mă refer doar la scorul înregistrat la nivel național. Bătălia împotriva PSD nu se câștigă doar cu Transilvania, București și diaspora. Ci în principal "în teritoriul adversarului" sau pe care adversarul îl consideră al său, lucru despre care am scris acum opt luni.

Trei milioane de voturi în două săptămâni

Povestea ar putea fi spusă și așa:

În primăvara lui 2014 Ponta câștiga.

În iunie sau iulie sau august 2014 Ponta câștiga.

Ar fi câștigat și în septembrie. Ba chiar și în octombrie. În ziua turului unu, pe 2 noiembrie, la ora 16 Ponta era practic președinte: avea un avantaj semnificativ în sondajele care măsurau intenția de vot pentru turul doi; avea resurse imense la dispoziție; niciun nor pe cer.

Între 2 noiembrie (ora 16) și 16 noiembrie (ora 23, când a anunțat ce și cum) Ponta a pierdut alegerile. Nu cunosc vreun sondaj care să fi fost efectuat înainte de turul doi și care să fi arătat un avantaj pentru Iohannis. Aparent, Ponta nu a făcut nicio gafă majoră, gen vizită-la-Vântu. Aparent a câștigat dezbaterea cu mai mulți telespectatori - prima - și a pierdut-o pe cea cu o audiență mai redusă - a doua. A jucat rațional, obținând susținerea mai multor contracandidați din primul tur (deși însumarea voturilor era de fapt o capcană - detalii aici).

Și totuși în 14 zile și 7 ore Victor Ponta a mobilizat încă trei milioane și jumătate de oameni împotriva sa, oameni care nu-l votaseră pe Iohannis în primul tur (optând pentru alți candidați sau stând acasă), oameni care ar fi putut bine mersi să nu vină la vot în turul doi. În medie 10204 oameni pe oră, 170 de oameni pe minut, 3 oameni pe secundă. În practică cei mai mulți și-au format părerea în ultimele zile sau chiar duminică.
Iohannis a luat aproape la fel de multe voturi ca Iliescu în 2000, când acesta se confrunta cu Vadim.

Cum de a fost posibil?

Un posibil răspuns se află chiar la unul dintre consultanții lui Victor Ponta. Cu două zile înainte de turul doi, Dan Sultănescu scria în Adevărul:

"[Printre elementele de fond ale proiectului lui Victor Ponta se numără] atitudinea pozitivă și constructivă. Poate este cel mai important atribut al unui lider care nu vrea scandal, nu caută cu orice preț să apară la 18:30 pe toate posturile cu atacuri și manipulări, nu este interesat în construirea mai degrabă a discursului anti. Victor Ponta este cel care, în ultimii 2 ani, a făcut și presa să vorbească mai mult de proiectele sale constructive, iar această abordare este urmarită aproape obsedant de un lider care ar fi putut să câștige mult mai simplu alegerile axându-se doar pe discursul negativ. Această atitudine este cea care poate oferi spațiului public ceva mai mult oxigen, ceva mai multă liniște pentru concentrarea pe construcție."

Dacă lucrurile ar fi stat așa, Ponta ar fi avut șanse mai mari de a câștiga.
Însă campania de dinainte de turul unu a fost mult mai complexă, aspectele negativ-ofensive fiind fundamentale.
Și, mai ales, începând cu sfârșitul zilei de 2 noiembrie povestea s-a schimbat radical. De la "forța liniștită" s-a trecut la o nervozitate febrilă:
Caracterizarea lui Iohannis drept "lucru" a fost cea mai bizară tentativă de insultă de după Revoluție. Caracterizarea dreptului la vot drept "o lozincă" a avut de asemenea semnificații majore.
S-au apăsat taste prăfuite, de prin 1992, gen amenințările la adresa integrității teritoriale a României.
Alianța cu Vadim a adus foarte puține voturi în plus lui Ponta și multe lui Iohannis.
Liderii PSD au fost și ei foarte eficienți în a mobiliza oameni împotriva lui Ponta prin textura mesajelor promovate.
(Iar exemplele pot continua...)

Tema USL și tema Băsescu nu mai contau, deja alegerile deveniseră despre Ponta și nu despre alte personaje din istoria recentă.
Aceste subiecte erau perfecte pentru 2012 - dar atunci Ponta nu candida.
În 2014 Ponta candida dar - mai ales la sfârșit de an, mai ales după ce votul din diaspora devenise tema principală - subiectele deveniseră caduce.

Totul a început, a fost definit de și s-a încheiat cu votul din diaspora. Fac aici referire mai ales la funcția sa de mobilizare pentru românii aflați în țară.

Încercând - și reușind - să mobilizeze în favoarea sa un milion și jumătate de oameni, Ponta a trezit și/sau mobilizat 3,5 milioane împotriva sa.

Reacția de respingere a lui Ponta a fost remarcabilă prin dimensiuni. De la Revoluție încoace, doar în 1996 a avut un oponent al PSD mai multe voturi în turul decisiv. Altfel spus, din toată istoria prezidențialelor PSD doar Iliescu în 1996 a fost respins de mai mulți votanți:

Voturi în turul doi pentru oponentul PSD și deci împotriva candidatului PSD:

1992: 4,6 milioane
1996: 7 milioane
2000: 3,3 milioane
2004: 5,1 milioane
2009: 5,2 milioane
2014: 6,1 milioane după introducerea a 96% din secții.

O analiză cronologică a modului în care s-a schimbat intenția de vot în perspectiva turului doi mă conduce spre următoarea concluzie: după primul tur campania s-a "virusat", existând atât din partea candidatului cât și din partea celor implicați o serie de erori cu consecințe neașteptat de vaste. Probabil că nu vom ști niciodată motivul deraierii de la plan. Poate că a fost vorba de diaspora. Sau de scorul de 40% pe care unii susținători mai prăpăstioși l-au citit ca fiind insuficient pentru victorie. Poate chiar teama de eșec. Reacția electoratului a fost, oricum, neiertătoare.

Pierzătorii alegerilor

Nu știm încă cine va câștiga. Știm deja însă cine a pierdut. Și anume, într-o ordine întâmplătoare:

1. BOR (Biserica Ortodoxă Română). Implicată în campanie ca niciodată* și mai ales mânjită ca niciodată de asocierea cu o forță politică. În plus, în ciuda susținerii față de putere, s-a pomenit cu o decizie CCR nefavorabilă. Deci și fără slănină în pod și cu sufletul în iad.

* = Faptul că Iohannis e protestant nu contează. BOR n-a făcut niciodată campanie împotriva ateului/liber-cugetător Ion Iliescu.

Editare ulterioară: schimbare semnificativă a poziționării la vârf în partea a doua a zilei de 16 noiembrie.

2. Elena Udrea. Dacă îl lăsa pe Cristian Diaconescu să candideze, acesta obținea cam același scor ca și ea dar președintele PMP avea acum avantajul de a nu fi subperformat în văzul națiunii. Cine nu participă nu pierde.

3. Noțiunea de unitate. Făcută harcea-parcea între turul unu și turul doi chiar de către cei care o propagau. Rezultatele primului tur arată (iar rezultatele turului doi vor arăta) că existența unui consens național sau măcar a unei majorități covârșitoare era/este doar un slogan de campanie, fără relevanță în realitate.

4. Mass-media (sau cea mai mare parte a ei). O mulțime de pumni încasați în plex. Listez doar câțiva:
- Ponta+Udrea = mai puțin de jumătate din voturile din primul tur.
- Ponta doar 40% în primul tur. Fără Ghiță sau A3, Năstase lua un scor identic în 2004.
- În ciuda atacurilor venite cam din toate părțile, Iohannis a intrat în turul doi.
- Rezultatul în turul doi va fi mult mai echilibrat decât raportul mediatic de forțe dintre cei doi candidați.

S-a investit enorm în propagandă, dar nu și cu destulă înțelepciune. În acest domeniu trebuie să alergi enorm doar ca să nu pierzi teren.

5. Stânga românească reală, postmodernă. Când candidează până și Rotaru sau Funar, dar #unițisalvăm nu are candidat...

De asemenea: un pas înapoi față de 2009, când a candidat Cernea.

6. Facebook. Nu încă un factor decisiv. Editare ulterioară: ... în turul unu.

7. Noul PNL. Deciziile importante au fost amânate sau acoperite de campanie. Cele trei crize (de forță organizațională, de lideri și de identitate în relația cu alegătorii) au rămas bine mersi la locul lor.

8. Teoriile conspirației. Nu, în turul doi n-au ajuns Udrea și Tăriceanu. Nu, între cele două tururi nu a fost descalificat nimeni. Nu, n-au existat retrageri incredibile pe ultimii metri.

9. Calitatea campaniei în sine. Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt când îți spun că a fost o perioadă electorală fără zvâc, fără fler, fără imaginație, fără forță, necalibrată pe așteptările populației. Electoratul știe asta și cifrele o demonstrează. Fără ca migrația să fi crescut în mod colosal după 2009 am avut turul unu cu cea mai mică prezență din istoria tururilor unu, iar duminică vom avea probabil turul doi cu cea mai mică prezență din istoria tururilor doi.

10. Viitorul României. Nu s-a vorbit deloc despre el.

Mențiuni fără loc în primele zece:

- imaginea MAE
- Traian Băsescu
- capota de mașină lovită de Vanghelie.

Alianțele sociale din primul tur

Primul tur a reprezentat o confruntare între două alianțe și mai multe nișe. Există evident votanți care nu sunt incluși în profilele de mai jos (ex. pensionari care au votat Iohannis sau tineri care au votat Ponta), dar aceste imagini exprimă într-o mai mare măsură ce s-a întâmplat pe 2 noiembrie și în lunile anterioare decât alte narațiuni, cum ar fi cele bazate pe simplificări geografice. Aș dori de asemenea să avertizez că textul de mai jos este 'un șantier în construcție', volumul datelor fiind colosal iar timpul limitat.

Victor Ponta: alianță între orășenii cu vârsta peste 40 de ani care au absolvit liceul și locuitori din mediul rural.

Cifre relevante:
aprox. 73% din votanți au peste 40 de ani
42% din votanți provin din mediul rural (candidatul cel mai dependent de rural)
55% din votanți au absolvit cel puțin liceul
un sfert din voturi au venit din Transilvania
scorul crește cu vârsta votantului

Alianța a fost pregătită din timp prin discursul public al primului ministru din ultimul an și chiar din ultimii cinci ani. În mod concret a fost vorba de o variantă cu specificități românești a "red Torryism"-ului propus de Phillip Blond în 2009, o viziune "conservatoare în planul valorilor sociale dar sceptică apropo de politicile economice neoliberale" (detalii). Narațiunea a fost adecvată momentului istoric post-criză, rupând zăgazuri geografice și istorice. În Transilvania Ponta a stabilit în primul tur scoruri-record pentru un candidat PSD din ultimii douăzeci de ani. Oamenii cu studii primare și cei foarte în vârstă au absentat - lucru care pentru Iliescu în anii '90 ar fi fost fatal - dar Ponta obținuse deja susținerea altor categorii vaste din punct de vedere numeric. Iliescu vorbea țăranilor și proletariatului industrial despre egalitate; Ponta vorbește familiilor și oamenilor cu vârsta peste 40 de ani despre stabilitate/predictibilitate (sau își prezintă inamicul drept susținător al valorilor contrare).

Toate aceste evoluții erau evidente încă de la europarlamentare.

Klaus Iohannis: alianță între transilvăneni (într-o măsură semnificativ mai mică în nord-vest) și cei cu vârsta sub 45 de ani din orașele Munteniei și Moldovei.

Cifre relevante:
43% din votanți sunt transilvăneni (candidatul cel mai dependent de acest electorat)
... dar majoritatea voturilor (57%) vin din afara Transilvaniei
Mai mult de o treime din votanți au sub 35 de ani
70% din votanți se află în urban
scorul crește cu nivelul de educație al votantului

Mândrie locală (Iohannis este primul candidat transilvănean care intră în turul doi al prezidențialelor), un stereotip etnic cu o reputație fenomenală aproape peste tot în România și o pană majoră de discurs a restului opoziției au deschis calea lui Iohannis spre turul doi.

Elementul neașteptat al alegerilor a fost amploarea mobilizării celor cu vârsta sub 35 de ani în favoarea lui Iohannis:
Față de acum cinci ani, prezența tinerilor a fost mai mare (51% față de 46%)
iar scorul lui Iohannis în rândul tinerilor a fost mai mare decât al oricărui candidat de atunci (41% Iohannis, 32% Băsescu, 25% Geoană, 25% Antonescu).

În plan sociodemografic, candidatura lui Iohannis este similară cu și o evoluție față de candidatura lui Crin Antonescu din 2009, punctând însă mai incisiv.

Să tragem linia.

Cele două alianțe menționate mai sus sunt enorme ca pondere în totalul populației și votanților. Dacă mai adăugăm și faptul că cei doi candidați au obținut voturi și din afara lor (adică pensionarii pro-Iohannis sau tinerii pro-Ponta de care vorbeam la început), scena se îngustează semnificativ.

Am avut la aceste alegeri un candidat-lipsă. E vorba de figura de pe locul trei care mobilizează energii semnificative / un grup major de votanți, obținând un scor între 11% și 21%: Petre Roman în '96, Vadim în 2004, Antonescu în 2009. În loc de o narațiune cu o bază solidă din punct de vedere sociologic dar secundară față de alianțele majore s-a ajuns la o pleiadă de nișe:

Tăriceanu: bugetarul nostalgic după momentul pre-criză

Diaconescu: tot nostalgie, dar ceva mai dinamică ( = populism) și prezentă în rândul unor grupuri aflate la o distanță socială evidentă față de centrii economici și de putere politică (tineri, pensionari, etc. din afara Bucureștiului și Transilvaniei)

Udrea: electoratul disciplinat pro-Băsescu post-2012, aflat în special în mediul urban dar în rest dificil de descris cu precizie în termeni sociodemografici

Macovei: temă anti-corupție/anti-sistemul actual, care a captat în principal atenția unor tineri și adulți cu studii medii și superioare din marile orașe

Vadim: justițiarii naționaliști

Candidații de etnie maghiară: cei 38% din etnicii maghiari care mai vin la vot și resping candidații principali.

Sursele datelor de mai sus sunt exit poll-ul IRES și datele BEC privind votul pe județe.

Turul doi - aritmetici false

Văd că mulți oameni adaugă la procentele lui Ponta cele ale lui Vadim, cele ale lui Meleșcanu, cele ale lui Dan Diaconescu, etc.

Calculul nu este corect.

După primul tur al alegerilor prezidențiale din 2009, Mircea Geoană obținuse oficial susținerea lui Crin Antonescu, Corneliu Vadim Tudor și a lui Hunor Kelemen. Acești aliați cumulau 2,9 milioane voturi. Aproape cât Geoană însuși.

În turul doi au participat 1,9 milioane din votanții acestor candidați. Până aici tot ar fi fost bine pentru candidatul PSD. Dar mai era un lucru.

540 de mii de oameni care proveneau din aceste electorate "aliate" s-au întors împotriva lui Geoană și de fapt împotriva voinței candidatului pe care-l susținuseră în primul tur, optând pentru Băsescu în turul decisiv.
1,36 milioane l-au susținut pe candidatul PSD.
Avantajul net al lui Geoană de pe urma alianțelor a fost de fapt de 1,36 - 0,54 = aproximativ 800 de mii.

Aproape tot acest avantaj a venit de la Antonescu. Dovada (via CCSB, ca să n-avem suspiciuni că ar veni de la tabăra anti-Geoană):

Din 2,9 milioane de voturi virtuale s-au concretizat într-un avantaj real doar 27,5%. (Dacă vrei să știi de unde a luat Băsescu voturi pentru a elimina acest avantaj, dă click aici și caută la mijlocul postării textul bolduit Tabăra Băsescu).

Să recapitulăm:

În 2009 Geoană (30%) credea că adaugă la zestrea sa electorală pe Antonescu (20%), pe Hunor (3,8%), pe Vadim (5,6%), adică încă 29%.

Nu a luat 59%, nici 55%, și nici măcar 51%.

Unde suntem acum?

Ponta nu face coaliții acum pentru a-și mări în mod decisiv avantajul față de Iohannis. Nu va reuși așa ceva. Consultanții lui de acum sunt în bună parte cei ai lui Geoană din 2009. Ei știu ce și cum.

Ponta face coaliții pentru a calma un activ de partid sceptic și pesimist dintr-o mulțime de motive pe care nu le voi menționa aici. Electoratele "aliate", cu excepția celui al lui Tăriceanu, nu vor aduce cine știe ce avantaje hotărâtoare.

Speranța lui Ponta este că:

- votanții Elenei Udrea nu vor veni la vot contra lui
și
- votanții Monicăi Macovei nu vor veni la vot contra lui
și
- ciocanul anti-PSD din turul doi (minim 200 de mii de voturi) nu se va activa la dimensiuni considerabile.

Aici se joacă alegerile, nu în alianțe cu lideri care aduc 10-90 de mii de voturi avantaj net, dacă și pe acelea.

Adăugire ulterioară: un sondaj IRES efectuat între cele tururi de scrutin confirmă unele din ipotezele și afirmațiile de mai sus.

Turul unu - observații

Calculele privind turul doi sunt foarte incitante dar și foarte complicate. Indiferent de alianțele sau înțelegerile oficiale transferul voturilor nu se face automat.

Există însă câteva aspecte importante legate de turul unu care trebuie menționate, chit că toată lumea privește deja spre 16 noiembrie. Dacă nu se face acum o astfel de analiză, probabil că nu se va face nici după turul doi.

1. Cine a votat: conform exit poll-ului IRES (foarte precis în estimarea rezultatelor, ca de altfel majoritatea exit poll-urilor), la vot au venit 51% din cei cu vârsta sub 34 de ani și doar 44% din cei cu vârsta peste 65 de ani.

Mobilizarea românilor cu studii primare a fost slabă (doar 34% din ei au venit la vot). N-au existat carismatici precum Iliescu, Vadim-ediția-2000 sau Băsescu. Bătrânii cu o slabă educație din mediul rural nu au fost mobilizați de organizațiile de partid.

Ca de obicei și în ciuda miturilor care circulă cu persistență, oamenii cu studii superioare au avut un grad de participare major, 71% dintre ei venind la vot. Însă ei reprezintă puțin din totalul populației și implicit și din totalul votanților.

Există multe nuanțe când vine vorba de analiza intenției de vot la nivel geografic (ex. 45% din alegătorii doljeni nu l-au votat pe Ponta, un sfert din teleormăneni l-au votat pe Iohannis, un sfert din clujeni l-au votat pe Ponta), însă pe hărțile care măsoară exclusiv câștigătorul județelor ne-am întors undeva în anii '90.

2. Prezența la vot. Cu cinci zile înainte de turul unu scriam*: "Ceilalți candidați  [ = alții decât Ponta] strâng între 5,1 și 5,9 milioane voturi, în funcție de sondaj."

Au strâns un pic peste 5,6 milioane, o mobilizare bună, peste medie. Însă... adăugam atunci: "Ponta se 'plimbă' între 3,1 și 4,3 milioane voturi."

Candidatul PSD a obținut un număr de voturi în partea superioară a acestei marje, și anume 3,8 milioane. Raportul dintre cele două nivele de mobilizare (bun pentru ceilalți vs. foarte bun pentru Ponta) a definit scorul celui din urmă. O sută de mii de voturi lipsă la apel l-ar fi împins sub 40%.

Campania a fost relevantă pentru mai puțini oameni decât în 2009, dar mobilizarea în rândul celor interesați a fost la cote mari (prezența putea fi oriunde între 8 și 10,1 milioane; la vot au venit aproximativ 9,7 milioane).

3. Victor Ponta. Un scor și o performanță tipică pentru un PSD puternic. Aici e nevoie de un apel la istorie.

În primul tur al prezidențialelor din 1996 până în 2004 inclusiv, candidații acestui partid obțineau între 4,07 și 4,27 milioane voturi, o variație infimă. Performanța lui Geoană în primul tur din 2009 a fost o sincopă (3 milioane voturi). Ponta s-a apropiat la aceste alegeri de nivelul clasic al PSD, strângând aproape 4 milioane voturi.

Un străin sau un necunoscător într-ale politicii românești ar face afirmația că, având în vedere amploarea resurselor utilizate de Ponta/PSD și modul eficient în care au fost activate, 40% e foarte puțin. Dacă însă avem în minte caracteristicile spațiului electoral românesc, performanța sa în primul tur e foarte bună.

4. Klaus Iohannis. Se încadrează din multe puncte de vedere în făgașele istorice. În ciuda atacurilor puternice din mass-media, candidatul ACL se încadrează în spațiul clasic al Candidatului De Dreapta Care Ajunge În Turul Doi, adică între 28% (Constantinescu, 1996) și 34% (Băsescu, 2004).

Iohannis a fost aproape de o mobilizare integrală a tuturor susținătorilor săi potențiali din primul tur (în număr de 2,9 - 3 milioane conform analizei sondajelor IRES care măsurau pe toți cei care aveau o intenție de vot, nu doar pe cei siguri sau cu probabilitate mare că vin la vot). Voi da o explicație în acest sens mai jos, la punctul 7.

Ca observație, multe voci din spațiul public al dreptei românești sunt defazate față de electoratul anti-PSD care, nu numai în Transilvania ci și în alte județe din afara Bucureștiului, a ignorat alternativele electorale izvorâte din sau asociate cu spațiul prezidențial din ultimul deceniu. A apărut astfel o relație bizară de proporționalitate inversă: susținătorii vizibili ai candidatului ACL au fost puțini dar votanții mulți; vocile critice din mass-media și mediul online au fost numeroase, dar impactul lor electoral asupra rezultatului a fost limitat, Elena Udrea și Monica Macovei cumulând o treime din voturile primite de Iohannis.

5. Călin Popescu-Tăriceanu. Despre el scriam**: "Niciun sondaj nu arată că ar putea obține mai puțin de 510 mii voturi; niciun sondaj nu sugerează că ar trece de 670 de mii de voturi."

Mobilizarea electoratului său a fost slabă, fostul premier fiind la nivelul de jos al estimării. Recordul negativ pentru locul trei, ca voturi sau ca procente, este unul absolut. Locul 3 în 1990 (!) a obținut mai multe voturi și aproape la fel de multe procente.

6. Elena Udrea. Alt candidat care nu a primit decât voturile susținătorilor extrem de loiali (480 de mii**). Veștile în genere nu sunt bune: scorul în procente este sub cel al PMP la europarlamentare. Din emoția pentru Băsescu din diaspora/2009 n-a mai rămas foarte mult, acolo Elena Udrea obținând 10%. Susținerea lui Emil Boc nu s-a materializat într-o susținere puternică din partea locuitorilor municipiului Cluj. Partidul e blocat și în căutare de strategie. Dar mai multe despre PMP după turul doi.

7. Monica Macovei. În vinerea de dinaintea alegerilor scriam: "Până la sondajul IRES făcut public în seara zilei de 30 octombrie, situația Monicăi Macovei părea foarte clară: între 370 și 500 de mii de votanți."

Aici se și află Monica Macovei conform BEC. Nu s-a concretizat susținerea mai mare pe care o arătau câteva sondaje pre-alegeri, posibile motive fiind: supraestimarea datorată marjelor de eroare; îndreptarea unor potențiali votanți Macovei, pe ultimii metri, spre Iohannis; fraude; demobilizarea unor susținători neînfocați; etc.

Pentru o campanie lansată de la zero cu 90 de zile înainte de primul tur, într-o țară de dimensiuni semnificative și în condițiile absenței unui aparat de partid sau unei promovări din partea mass media tradițională, performanța Monicăi Macovei este meritorie, fiind un record absolut pentru un independent nesusținut de vreun partid (excludem din discuție Isărescu-CDR-2000 și Tăriceanu-PLR-2014).

Din nefericire, pentru mulți din susținători aceasta a fost prima campanie în care s-au implicat direct. Scriu "din nefericire", pentru că a existat o oarecare naivitate apropo de șansele și scorurile potențiale ale candidatului, efectele psihologice ale acestei situații nefiind cele mai fericite.

8. Dan Diaconescu & Funar & Vadim. Cumulat: peste 750 de mii de voturi. Mai mult decât Tăriceanu; aproape cât Elena Udrea și Monica Macovei împreună. Dacă există o mare surpriză a alegerilor, aici poate fi ea găsită.

9. Băsescu/băsism. Între prezidențialele din 2009 și prezidențialele din 2014 are loc cea mai mare comprimare a unui spațiu politic din istoria post-decembristă.

Din voturile primite de Constantinescu în 1996 candidatul susținut de președinte în 2000, anume Isărescu, a primit 27%.

Între 1990 și 1992 Ion Iliescu rămâne cu 45% din susținători.

Acum, de la 3,15 milioane voturi (2009) se ajunge la 500 de mii (Elena Udrea, singurul continuator oficial și indicat ca atare de președinte), adică o rată de retenție de 15%.

10. "Dreapta" (pe formula ușor arbitrară Iohannis+Macovei+Udrea) = 40%.

Nici ca în primul deceniu de după revoluție (30% Constantinescu);

nici ca în 2008-2009 (50% Băsescu+Antonescu).

11. Hunor vs. Zsolt. Cele 370 de mii de voturi din 2009 se redistribuie pe un raport 87 (UDMR) - la - 13 (Szilagyi), mărindu-se cu această ocazie în mod infinitezimal prezența la vot.

* =http://sociollogica.blogspot.ro/2014/10/principalul-semn-de-intrebare-al.html

**=http://sociollogica.blogspot.ro/2014/10/locul-trei.html


Edit, luni, ora 22:30 : punctul unu al postării a fost modificat ușor pentru a-l corela cu datele IRES. Am folosit inițial o bază de calcul diferită de cea a institutului în ceea ce privește structura populației la nivel educațional, ceea ce a dus la modificări în lanț, din fericire nu dramatice. IRES, fiind furnizorul datelor, are întâietate.

Locul trei

În 1996 Roman avea votul a 50% din cei care veniseră la vot în primul tur dar nu optaseră nici pentru Iliescu, nici pentru Constantinescu.
Antonescu în 2009 se afla într-o situație identică.
Vadim în 2004 la fel.
Acești oameni aveau o voce puternică, electoratele lor erau vitale, o mare parte din destinul alegerilor depindea de ei și de votanții lor.

Ei bine, în 2014 e greu de crezut că ocupantul locului trei va avea mai mult de 30% din votanții non-Ponta și non-Iohannis.
În termeni absoluți, o altă premieră: pentru prima dată din 1990 încoace locul trei nu va avea un milion de voturi.

Acestea fiind spuse...

Mă uit la 6 sondaje de la cinci firme, efectuate în ultima lună.
Udrea ia medalia de bronz în 3 astfel de sondaje, Tăriceanu în 2, Macovei în 1.

Fiecare din cei trei candidați are propriul său lait-motiv socio-electoral, specific și diferit de al celorlalți.

Scorul Elenei Udrea e impredictibil sau, după cum spune o frumoasă expresie americană, "all over the map". Poate lua 480 de mii de voturi sau 800 de mii. Înainte de ultima săptămână se stabilizase oarecum:

între 500 de mii și 590 de mii de votanți loiali
+
încă 250 de mii de persoane a căror prezență la vot nu era certă.

Între timp mărimea bazinului total (suma celor două grupuri) pare să se fi redus cam cu 120 de mii de persoane, formula rescriindu-se astfel:

480 de mii de votanți loiali
+
200 de mii de persoane a căror prezență la vot nu era certă.

Mă aștept ca, până în ziua votului, să mai aibă loc modificări în fel și chip, fiind probabil ca scandalul "Paris" să energizeze niște votanți care ezitau.

În planul susținerii electorale Tăriceanu e predictibil și stabil. Niciun sondaj nu arată că ar putea obține mai puțin de 510 mii voturi; niciun sondaj nu sugerează că ar trece de 670 de mii de voturi. Nu există trend-uri în timp. Dimensiunile electoratului nu sunt modificate de prezența la vot, în alte cuvinte nu există o stratificare duală precum la Elena Udrea.

Cei doi candidați au marje numerice care se suprapun. În alte cuvinte, Tăriceanu poate obține mai multe voturi (ex. 600 de mii) decât Udrea (ex. 530 mii) sau Udrea (ex. 630 de mii de voturi) să-l depășească pe Tăriceanu (ex. 520 de mii).

Până la sondajul IRES făcut public în seara zilei de 30 octombrie, situația Monicăi Macovei părea foarte clară: între 370 și 500 de mii de votanți. Un sondaj era excepția de la regulă: CCSCC (21-24 octombrie) indica un număr de votanți mult superior celor indicate mai sus.

Datele celui mai recent sondaj IRES pot fi citite însă în felul următor: numărul total al celor care se gândesc să voteze pentru Monica Macovei este mai mare de 570 de mii. O participare exemplară la vot a acestui electorat poate încurca apele.

Dacă din electoratele celor trei candidați se mobilizează serios cel puțin două, va fi deranj mare de tot la exit poll-uri. Recomand răbdare și tutun.

Principalul semn de întrebare al primului tur

Notă: versiunea de dinainte de vineri, 31 octombrie, a textului de mai jos conținea o eroare datorată modului în care mass-media a prezentat rezultatele sondajului IRES efectuat pe 23 octombrie. Această eroare a fost corijată, versiunea de mai jos fiind corectă.

O agregare a rezultatelor celor mai recente sondaje Sociopol, INSCOP, CCSCC și IRES arată existența a două necunoscute majore apropo de primul tur:

a) prezența la vot
și
b) numărul de voturi obținut de Victor Ponta.

Cele două aspecte sunt strâns legate.

Ceilalți candidați strâng între 5,1 și 5,9 milioane voturi, în funcție de sondaj.
Treisprezece candidați joacă, împreună, într-o marjă de 800 de mii de voturi.

Ponta, în schimb, se "plimbă" între 3,1 și 4,3 milioane voturi, în funcție de sondaj.
Un singur candidat are o marjă de ... 1,2 milion de voturi.

Concret, numărul de voturi obținut de Ponta variază între 3,1 milioane (CCSCC) și 4,3 milioane (IRES), înregistrându-se și valori de 3,6 milioane (INSCOP) și 3,8 milioane (Sociopol).

Ca să luăm comparația cea mai la îndemână, Iohannis variază mult mai puțin: minim 2,56 milioane (CCSCC) - maxim 3 milioane (IRES).

Dacă îndepărtăm din calcule sondajul CCSCC, marja lui Ponta este ceva mai mică (3,6 - 4,3 milioane voturi)... și tot este aproape cât marja celorlaltor treisprezece candidați puși împreună.

În alte cuvinte, marele jolly joker al turului unu este mobilizarea votanților și organizațiilor PSD. Evident și ceilalți candidați au susținători care ezită dacă să vină sau nu la vot, dar ponderea lor din total este mult mai mică.

Nebunie de noiembrie

Peste 13 zile țara mea va începe să înnebunească.
Vestea bună e că accesul de nebunie se va încheia brusc și apoteotic la două săptămâni după aceea.
Vestea proastă e că nebunia va dura două săptămâni.

Practic se vor întâmpla următoarele:

1. Rețele financiare și personale se vor revela în totalitate. Centrele de influență și putere, entitățile economice pentru care rezultatul alegerilor este semnificativ și grupurile de interese (nu neapărat penale) își vor da jos cu repeziciune masca, adăugându-și vocile cacofoniei generale. Identități publice vor deveni caricaturi schimonosite.

2. Susținători moderați sau nu foarte hotărâți se vor pomeni suflând în trompete, fără voia lor, cărați de valuri de emoție mult mai mari decât ei. Totul va fi citit, interpretat, valorificat în cheie partizană ("nu există decât două categorii: de partea noastră sau de partea lor, iar dacă nu ești de partea noastră ești în mod clar și automat de partea lor"). Pentru cei care doresc să rămână neutri sau măcar să păstreze o fărâmă de obiectivitate presiunea de a abandona această perspectivă va fi imensă. Sursa acestei presiuni nu va fi întotdeauna exterioară.

3. Va începe dominația iraționalului, ilogicului, asocierii lipsite de cauzalitate, căutării mediatizate de "semne" și "indicii" acolo unde ele nu există. Va predomina gândirea apocaliptică, tipică sfârșitului de istorie ("suntem terminați ca nație dacă va câștiga celălalt"). Vor deveni asurzitoare teoriile conspirației, aluziile la intervenția unor forțe care ar manipula sau suprascrie vox populi, sugestiile cu privire la implicarea decisivă a diferiților actori geopolitici din afara României.

4. Vor înflori zvonurile de partid, schemele de genul cuțit-înfipt-în-spate, narațiunile (în genere ficționale) cu privire la trădări, târguri, jocuri ascunse.

5. Epocă de glorie pentru principiul "big lie" = oamenii au tendința să creadă minciunile colosale tocmai pentru că utilizarea lor e improbabilă ("afirmația trebuie să fie adevărată, nimeni nu-i așa de prost încât să mintă în halul ăsta").

Pe metereze vom găsi falsități absurde, rizibile, idioate cu privire la cei doi candidați rămași în competiție. Idei, fraze, narațiuni care cu câteva luni înainte de alegeri ar fi fost considerate motive întemeiate de relocare la spitalul de nebuni iar înainte de primul tur ar fi fost categorisite drept cel puțin fistichii vor face acum ravagii, răspândindu-se cu repeziciune.

6. Vor exista poziționări bizare, surprinzătoare, atipice din partea unor actori secundari sau aflați la granița dintre relevanță și irelevanță. Acestea nu vor ajunge în prim-planul opiniei publice, topindu-se în noianul de informații; astfel de poziționări se adresează unui număr limitat de oameni și numai aceștia le vor da atenție.

7. Figuri din jurul candidaților vor încerca să se plaseze în prim-plan. În acest context vor lipsi perspectiva strategică, conștientizarea reală / sociologică a efectelor, inteligența comunicațională. Vor căpăta întâietate în spațiul public afirmațiile care conțin hubris, eculubrații, momente de rătăcire intelectuală sau psihologică.

8. Va începe vânătoarea de gafe gigantice, cataclismice, nimicitoare, care mișcă sute de mii de voturi. Vor exista cel puțin două și maxim trei astfel de momente care, măcar temporar, vor da impresia că sunt pe cale să definească în totalitate dinamica opțiunii de vot.

9. Se va face apel obsesiv la trecutul îndepărtat și foarte îndepărtat în căutarea motivării prin ură. Se va reformula prin zeci de mijloace apelul la răzbunare, dreptate sau antipatii personale profunde.

10. Pentru cei care realizează sondaje de opinie vine momentul cel mai dificil și infect din ultimii cinci ani.
O firmă onestă care ar face publice rezultatele unui sondaj efectuat corect ar fi acuzată de una din tabere și de milioanele de susținători ai taberei respective că rezultatul e fals, o manipulare, o porcărie, etc. Evident ar fi vorba de tabăra candidatului care, în acel sondaj, e în dezavantaj.
Nici măcar un rezultat de 50%-50% n-ar fi văzut drept neutru la ora actuală, ci drept semn al schimbării de situație față de cum stau lucrurile din iulie încoace. Deci iarăși un rezultat susceptibil de a manipula.

10 bis. De-a lungul zilei de vot o să plutească prin spațiul public cifre de toate felurile aparent extrase din exit poll-uri: "scorurile candidaților la ora 11", "diferența în procente dintre candidați la ora 13", etc. Acestea vor descrie imagini contrare și probabil ireale, scopul fiind mobilizarea electoratului propriu respectiv demobilizarea celuilalt (ambele aspecte necesită mai multă finețe decât s-ar crede la prima vedere) sau pur și simplu căpătarea aparenței de acces la informații privilegiate.

Credibilitatea rezultatelor de exit poll anunțate la ora 21 va fi direct proporțională cu diferența dintre candidați. De exemplu, 58-la-42 ar fi un scor acceptat fără prea multe discuții. 52-la-48 va conduce o mare parte din public spre concluzia că se încearcă fraudarea alegerilor, manipularea opiniei publice sau amândouă.

Excepția de la regulă ar reprezenta-o egalitatea perfectă (50-50).

Vestea bună e că, după ziua turului doi, tumultul se oprește și toată lumea e un pic mai fericită (detalii aici). Evident mai puțin pierzătorul, pentru sacrificarea căruia vor fi pregătite din timp rugul, lemnele și cutii imense de chibrituri.

Imaginea prezidențialelor la început de octombrie

Ultimul sondaj important de dinaintea măsurării declarațiilor lui Traian Băsescu:

- Aproape 9 milioane de persoane sunt sigure că vor veni la vot. Acest număr este în creștere față de luna anterioară cu între 500 și 700 mii persoane.

- Ponta și Iohannis în continuare cumulează 70-71% din intențiile de vot de tur unu, pe binecunoscutul raport 4-la-3.

În alte cuvinte, din cei care s-au "activat" politic în ultima lună Ponta și Iohannis au atras împreună tot cam 70%.

- Meleșcanu apare pe scenă cu 4,6%.

- Evoluții în marjă dar interesante pentru ocupanții celorlalte locuri:

Vadim și Dan Diaconescu au o mică pană, scorul lor cumulat scăzând de la 6,2% la 3,7%. Văd această scădere și în sondajele altor firme, punctul de inflexiune fiind sfârșitul lunii septembrie.

Distanța dintre Elena Udrea și Monica Macovei a scăzut de la patru procente și jumătate la doar două. Acest aspect e de asemenea coerent cu alte cercetări de piață din ultimele săptămâni, în care diferența dintre cele două candidate era de 1% (două sondaje) sau de 3% (un sondaj).

- Locul trei (nu contează persoana, ci situația) a scăzut sub 7%. Dacă nu au loc schimbări radicale de viteză, vom avea cele mai slab votate locuri 3 și 4 de după revoluție. Scena este polarizată datorită faptului că nu există o a treia opțiune solidă în planul percepției populare și cu o forță organizatorică măcar acceptabilă, precum Roman în 1996 sau Antonescu în 2009.

- În ceea ce privește turul doi, diferența dintre Ponta și Iohannis rămâne în aceleași coordonate precum cele tradiționale: avantaj pentru candidatul PSD dar nu unul extrem de liniștitor.

Reafirm că afirmațiile președintelui cu privire la trecutul primului ministru au fost efectuate după încheierea sondajului. Orice evoluție este posibilă și poate fi argumentată logic. Personal aș atrage atenția asupra probabilității ca în sondaje să nu se întâmple aproape nimic (!), evenimentul mediatic putând fi tratat de toate electoratele prin prisma convingerilor deja existente, și de asemenea asupra mizei reale care este intenția de vot în turul doi.

Cutiuța cu date fistichii despre turul unu

Informațiile de mai jos nu iau în calcul alegerile din 1990 care au fost cu totul și cu totul speciale (primele de după Revoluție, prezență imensă, n-a existat tur doi, etc.)

a. Din 2004 încoace primul tur are loc din ce în ce mai devreme (28 noiembrie 2004, 22 noiembrie 2009, 2 noiembrie 2014).

b. Din 2000 până în 2009 inclusiv în primul tur s-au înscris, de fiecare dată, 12 candidați.

Recordul absolut a fost înregistrat în 1996 (16).

Acum sunt 14.

c. În 1996 candidatul UDMR a obținut mai multe voturi decât Vadim. De atunci încoace Vadim depășește ca număr de voturi candidatul UDMR la fiecare tur unu.

d. În 1992 Emil Constantinescu a fost votat în primul tur de 3,71 milioane persoane dar a pierdut în turul doi.

În 1996 el a primit cu o sută cincizeci de mii de voturi mai puțin în primul tur dar a câștigat în turul doi.

e. Locul doi obține întotdeauna între 28% și 34%.

Locul unu variază între 32% și 47%.

f. În 2009 prezența a scăzut pentru prima dată sub valoarea de 10 milioane.

g. Datorită aspectului de mai sus dar și altor factori, Corneliu Vadim Tudor a primit în 2000 mai multe voturi în primul tur (3 178 293) decât oricare participant la primul tur al alegerilor din 2009 (locul unu: T. Băsescu, 3 153 640).

h. În 1996 și 2000, în circumstanțe total diferite, Ion Iliescu a obținut aproape la fel de multe voturi, diferența fiind de doar 4820 (patru mii opt sute douăzeci) la nivel național.

i. Idem Becali: 1830 voturi diferență între candidaturile sale din 2004 și 2009.

j. Prin comparație numărul voturilor primite de candidații UDMR au fluctuat mai mult:

minus 65 de mii între '96 și 2000

minus 163 de mii între 2000 și 2004

minus 161 de mii între 2004 și 2009

k. În 1996, nouă candidați din șaisprezece au luat fiecare mai puțin de 1% din voturi.

l. În 1996 Nicolae Manolescu a primit mai multe voturi decât Adrian Păunescu.

m. Oficial, cel mai bun scor al unui independent a fost 9,5% (Isărescu, 2000).

În practică el era atunci susținut de CDR 2000. Dacă acceptăm acest lucru, cel mai bun scor al unui independent este 3,18% (Oprescu, 2009).

n. Constantin-Ninel Potîrcă deține recordul negativ atât la procente (0,21%) cât și la voturi (21 306) pentru orice candidat din istoria alegerilor prezidențiale din România. El a înregistrat aceste valori la alegerile prezidențiale din 2009.

Constantin-Ninel Potîrcă nu candidează la alegerile prezidențiale din 2014.

o. Cu o singură excepție, din 1996 și până în 2009 primii patru candidați trec de 5% și restul nu.

Excepția este anul 2000, și cauza este probabil divizarea spațiului CDR+PNL între candidaturile Isărescu și Stolojan, ambii trecând de 5% și mărind numărul celor care au trecut atunci de acest prag la cinci persoane.

p. Candidații PSD au obținut mai mult de 35% din voturi în trei alegeri din cinci; contracandidatul principal al PSD n-a trecut niciodată de 35%, indiferent despre cine era vorba.

Lucrurile stau oarecum asemănător dacă ne uităm la voturi: de patru ori în cinci alegeri candidații PSD au obținut 4 milioane sau mai multe; contracandidatul PSD n-a obținut niciodată 4 milioane de voturi, indiferent despre cine era vorba.

q. În 2004 Adrian Năstase a luat mai multe voturi decât Ion Iliescu în 1996 sau 2000.

r. Doar în 1996 suma voturilor primite de candidații de pe locurile 3,4 și 5 a fost mai mare decât numărul voturilor primite de candidatul de pe locul 2.

În alte cuvinte, locul doi (și implicit și locul unu) se află de obicei la o distanță considerabilă de restul clasamentului.

s. Distanța între locul doi și locul trei este atât de mare întotdeauna că cel mai bun loc trei din istorie ca număr de voturi este inferior celui mai slab loc doi din istorie ca număr de voturi.

Adică Roman din 1996 (2,36 milioane voturi) este sub Geoană din 2009 (3,0 milioane voturi).

t. 4 oameni au primit peste un milion de voturi la două scrutine sau mai multe.

3 dintre ei au ajuns președinți; al patrulea e Corneliu Vadim Tudor.

u. În 2000, Corneliu Vadim Tudor a ocupat locul unu în primul tur în toate județele din Ardeal cu excepția Mureșului, Harghitei, Covasnei și județului Satu Mare. Singurul județ din Vechiul Regat în care a ocupat locul unu în primul tur a fost Tulcea.

v. În 1996 au existat candidați separați din partea ANL și ANLE.

z. Cine ocupă locul unu în județul Constanța în primul tur întotdeauna câștigă alegerile la nivel național în turul doi.

Nu contează cine ocupă locul unu în județul Constanța în turul doi (adică unii pierzători la nivel național au câștigat în Constanța în turul doi).

De asemenea ocuparea locului unu în turul unu în Constanța nu înseamnă că vei ocupa locul unu în turul unu la nivel național.

Niciun alt județ nu funcționează ca "predictor" al rezultatului prezidențialelor.

E vorba de o lungă serie de coincidențe și nu de cauzalități. Odată și-odată regula va fi întreruptă.

Bolero politic

Să ne imaginăm următoarea situație:

0. Teodor Meleșcanu candidează la alegerile prezidențiale.

1. Președintele României este la final de mandat și nu va candida. Din motive care țin de economie și comunicare precum și de erodarea inerentă politicii românești el nu va fi un factor colosal în primul tur al alegerilor prezidențiale. Candidatul susținut de președinte poate că va trece de 10%, poate că nu. Lipsa unei susțineri organizaționale majore îngreunează sarcina acestui candidat.

2. Tabăra din care provine președintele e divizată. Un alt candidat credibil în rândul electoratului tradițional anti-PSD își dezvoltă o bază de susținere nouă și probabil un proiect pe termen lung, separat de președintele actual.

3. Candidații de la punctele de mai sus cumulează sub 25% din intenția de vot din primul tur. În anii care urmează se va spune la mii de mese de berărie sau de cafenea, în mii de articole și sute de discursuri publice că "divizarea a omorât dreapta". Pe cifre, problema este că bazinul întreg era prea mic - putea fi și un singur candidat, acceptat de tot publicul președintelui, că tot n-ar fi fost îndeajuns pentru atingerea turului doi. Și asta pentru că...

4. ... apare o candidatură care sare peste dezbaterile din anii anteriori precum atleții peste obstacole. Textura discursului e total diferită de cea a PSD-ului sau a taberii prezidențiale. Comunicarea este de cu totul altă natură. Nu fac aici judecăți calitative: pentru a lua un exemplu, culoarea albastru e diferită de portocaliu sau verde fără să fie inferioară sau superioară față de acestea. E o realitate obiectivă. La fel stau lucrurile și cu natura neortodoxă a acestei candidaturi. Pentru cei care l-au părăsit pe președinte (sau n-au fost niciodată de partea lui) și nu vor să se îndrepte automat spre PSD, există o alternativă. Și sunt mulți, destul de mulți încât să promoveze această variantă peste 25% din numărul total de voturi, adică în turul doi.

5. În primul tur, Moldova, Muntenia și chiar un București dezamăgit optează în mod hotărât pentru candidatul PSD. Toate "cuceririle" electorale ale taberei anti-PSD de la prezidențialele anterioare s-au resetat. În Transilvania, candidatura aparte obține primul loc în cam toate județele. Din susținerea pentru președinte a rămas în capitală un scor dublu pentru candidatul său prin comparație cu cel înregistrat de acel candidat la nivel național și cam atât.

6. Candidatul PSD are un avantaj imens: nu are împotriva sa un candidat populist și în acel timp reformist, carismatic și proactiv, un oponent care să treacă peste granițele tradiționale ale dreptei și să acceseze ... oamenii de rând. Cei care încearcă acest lucru nu (mai) sunt credibili sau au avut prea puțin timp la dispoziție pentru a-și construi imaginea publică așa cum era necesar. Parafrazând un om apropiat de PSD, "motoarele dreptei sunt stinse". Terenul e larg deschis.

7. Dar candidatul PSD nu dă mesaje de stânga în sensul clasic. Discursul său abundă în referințe conservatoare ("Respectul pentru cei care au muncit cinstit o viață întreagă și au contribuit la ridicarea acestei țări în condiții vitrege este o obligație pentru toți cei responsabili de administrarea țării"). Lupta de clasă e absentă. În mod total neinteligibil pentru un stângist occidental nu se face vorbire de inegalități, reforme vaste sau modernizare, nu se speculează războiul cultural și nu se face o critică acerbă a capitalismului, burgheziei și materialismului, ci dimpotrivă se vorbește de unitate, nu politică ci socială ("Am în vedere ca, în virtutea atribuțiilor constituționale, să contribui la unirea tuturor forțelor și capacităților creatoare care pot să participe la acest uriaș efort de recâștigare a demnității (...) A venit momentul să trecem peste încrâncenări, intoleranță și să punem inteligența și buna credință în slujba țării"). Discursul pentru tineri e marginal. Ținta principală sunt adulții, în special cei cu vârsta peste 40 de ani. Întoarcerea la stabilitate și normalitate e termenul cheie. Cum de-a pierdut dreapta așa ceva? Cum de n-a avut dreapta așa ceva? Întrebările acestea se sting prin săli de amfiteatru, ele nu există în spațiul public sau în sânul dreptei.

8. La alegerile anterioare candidatul PSD obținuse puțin peste 30% în primul tur. Datorită setului de circumstanțe de mai sus, scorul candidatului PSD la aceste alegeri e considerabil mai mare...

9. ... însă nu contează doar cifrele, ci ambianța publică. PSD impune temele, oponenții săi sunt reactivi. Opoziția tradițională, cea știută de toată lumea din ultimii zece ani, alternează între letargia sceptică și divizarea furibundă. Lipsește seva, lipsesc comunicatorii, lipsește încrederea și lipsește energia. O lume întreagă de ambiții, valori, cariere și percepții stă să moară, lucru deja sugerat de rezultatelor alegerilor ne-prezidențiale de la sfârșitul primăverii. În tot acest timp candidatura specială trece prin pereți, dărâmă stâlpi de susținere, creează uși noi. Lumea ultimilor zece ani se întreabă: cum de se poate așa ceva? Cine îl votează? De ce nu ne votează pe noi? De ce, în rândul votanților non-PSD, noi suntem o minoritate?

10. În seara turului unu se înregistrează oficial cataclismul, schimbarea de paradigmă și trecerea oficială la o nouă dispunere a scenei politice. Există inerție pentru câțiva ani. Proiectele lumii trecute continuă. Cariere se scufundă până la capăt. Dar povestea continuă - pe coordonate noi.

Mai sus nu am descris anul 2014.

Mai sus am descris anul 2000.

Ghid de bun simț pentru votanții de la prezidențiale

Acest articol se adresează oamenilor care deja au identificat candidatul pentru care doresc să voteze, precum și celor care vor descoperi de-a lungul lunii cu cine doresc să voteze.

1. Fiecare om face parte din mai multe cercuri sociale. Familia ta este un cerc social. La fel colegii de muncă. Alt cerc social sunt prietenii - în cazul în care ai mai multe grupuri separate de prieteni, fiecare grup reprezintă un cerc social. Fiecare cerc social înseamnă voturi, probabil zeci în total sau sute. Pe unele sau multe dintre ele poți să le cârmești înspre candidatul favorit cu răbdare și tutun (dacă e cazul) și bere (dacă e cazul) și cafea (practic întotdeauna merge).

Partidele pot face minuni din punct de vedere organizatoric, sloganele pot fi perfecte și candidatul poate rosti mesajele potrivite - toate aceste lucruri sunt mai puțin importante pentru cei din jurul tău decât cuvântul tău, părerile tale, opiniile tale cu privire la scena politică. Este exact ca atunci când vrei să-ți cumperi un televizor sau să faci o excursie într-o localitate cu multe hoteluri și trebuie să alegi unul dintre ele: părerea celor pe care-i cunoșteai și care se pricepeau cântărea întotdeauna mai mult pentru tine decât o reclamă lucioasă. Ei bine, la politică, acum, lucrurile stau invers: tu ești omul avizat și ceilalți te ascultă (dar nu pasiv, detalii la punctul 4). În ochii oamenilor din jurul tău, tu ai în cantități considerabile lucruri pe care nicio campanie și niciun politician nu le are vreodată îndeajuns: credibilitate și influență. Folosește-le judicios. Nu ești niciodată singura sursă de informații cu privire la alegeri, dar poți fi una hotărâtoare.

2. Poate că nu-ți dai seama acum, dar în clipa în care anunți pe cei din jur cu cine votezi devii imaginea acelui candidat pentru cercurile sociale din care faci parte (probabil alături de alți oameni care votează la fel).

Din start, fără ca tu să faci sau să spui mare lucru, asta deja schimbă perspectiva celor din cercurile tale sociale asupra candidaților. O mare parte din atracția sau antipatia pe care o prezintă un candidat are de-a face cu imaginea susținătorilor săi. Dacă te gândești la alegerile din trecut, vei observa cât de mici erau șansele ca tu să votezi un om susținut de cunoscuți care nu-ți plăceau. Nu vroiai să te asociezi cu acei oameni, nu vroiai să te asociezi nici cu omul pe care-l susțineau. Ceva de genul:

"Mie nu-mi place A;
A votează candidatul B
deci eu nu-l votez pe B".

Imaginile lui A și B se contopiseră. Într-o măsură mai puțin conștientă unii oameni identifică candidatul B (pe care-l știu în trecere, de la televizor) cu persoana A pe care o cunosc.

Implicit, există și asocieri pozitive. Poți avea o influență hotărâtoare asupra persoanelor extrem de apropiate de tine (rude de grad unu, prieteni foarte buni, etc.) precum și în cercurile sociale în care ești bine plasat, adică în vârful ierarhiilor informale (un angajat apreciat de colegi pentru calitățile sale umane sau profesionale poate aduce zeci de voturi, "convertind" întâi o serie de colegi care la rândul lor "convertesc" pe alții; am văzut cu ochii mei acest fenomen în 2009 dar despre asta altă dată).

3. În clipa în care faci publică opțiunea ta de vot devii de asemenea pentru cei din jur vector de comunicare și informare cu privire la candidat. Tu vei fi resursa cel mai ușor de accesat dacă există întrebări, scandaluri, dubii, nelămuriri cu privire la X. Prietenii, rudele, soțul/soția/iubita/iubitul nu se pot duce la X să îl întrebe ce și cum. Mai des decât te-ai aștepta ... te vor întreba pe tine.

Campaniile inteligente plasează răspunsuri / dezmințiri / explicații în spațiul public, rostogolindu-le pe pagini de Facebook, introducându-le în interviurile acordate de candidat la TV sau în discursurile publice ale acestuia. Dacă nu ai la dispoziție un candidat cu asemenea resurse, va trebui să găsești răspunsurile singur. Nu va fi greu.

4. Ai în față un om hotărât să nu vină la vot sau susținătorul altui candidat. Ce faci? Atitudinea e cheia:
a) Începi prin a identifica motivele pentru care interlocutorul are poziționarea pe care o are. Tuturor ne face plăcere să vorbim despre propriile păreri și cum am ajuns la ele (dacă ai în față un membru de partid, e momentul să abandonezi totalmente discuția despre politică și să treci la fotbal sau filme. Membrii de partid nu-și schimbă opțiunea de vot, ci - dacă schimbă ceva - schimbă partidul).
b) Enunță clar și fără ezitare valorile sau motivele pentru care votezi cum votezi. Nu insista asupra răspunsurilor primite la punctul a. Scopul nu a fost și nu este la acest stadiu "dărâmarea" opiniei celuilalt (asta intervine ulterior) ci angrenarea sa în discuție.
c) Vei fi atacat / ironizat. Fii ferm dar nu te înfuria. Controlează-ți emoțiile, furia ta nu-l va face pe celălalt să treacă de partea ta.
d) Încearcă să nu te repeți, nu ajută la nimic. Pune-te în pielea interlocutorului: o afirmație neconvingătoare nu te-ar convinge doar pentru că e rostită de mai multe ori într-un minut.
e) Scopul tău nu este să nimicești adversarul prin discuție ("ura, te-am bătut!") ci să-l convingi ("ce bine, gândim la fel pe subiectele astea").
f) Trebuie să ai răbdare. E foarte posibil ca acea conversație despre politică să fie doar prima. Rareori se schimbă opțiunile de vot în urma unei discuții de jumătate de oră. Tu de fapt arunci informații, poziționări, perspective pe care acel om le va lega cu cele ale altor susținători ai aceluiași candidat ca și tine, susținători din alte cercuri sociale. Dacă ai sădit dubiul, ești aproape de succes.
g) Încearcă să te concentrezi pe motivele pentru care trebuie votat candidatul pe care-l susții și nu pe motivele pentru care interlocutorul nu trebuie să voteze candidatul pe care-l susține. Poate deveni cu ușurință defensiv ("Eu cred că trebuie votat Y, tu îl ataci pe Y, deci tu ataci ce cred eu, deci mă ataci pe mine"). Lucrurile au mers pe făgașul bun dacă îți dai seama la sfârșitul conversației că ați petrecut mai mult timp discutând despre candidatul tău decât despre candidatul său (sau non-vot, în cazul absenteiștilor).
h) Întotdeauna există oameni pe care nu-i vei putea convinge. Deseori însă dezbaterea se duce pentru audiență. Doi sau trei sau patru din oamenii care asistă în tăcere își formează opiniile și pe baza a ce aud de la tine.

5. Ai totala libertate de a ascunde opțiunea ta de vot. Dacă discuția ajunge la politică, poți să te prefaci că nu ești interesat sau că nu votezi.

Dar... de vreme ce ai ajuns pe acest blog, probabil că ai citit sau auzit noțiunea de "trend". Trend-ul ascendent al unui candidat înseamnă tocmai că, la mese precum cea la care te afli tu, în localitatea ta sau în altele, susținătorii acelui candidat reușesc să câștige voturi pentru candidatul lor. Când prea mulți susținători ai unui candidat tac (la propriu sau la figurat), candidatul o ia pe pantă în jos.

6. În relația cu oamenii care ezită între a vota ca tine și a nu vota deloc: rezervă-ți energia pentru ultimele zile înainte de scrutin. Să zicem că vrei să convingi o verișoară aflată la celălalt capăt al țării. Trei discuții telefonice în care atingeți și subiectul prezidențialelor, discuții care au loc la mijlocul lui octombrie, valorează mai puțin decât o conversație în săptămâna de dinainte de turul unu.

7. Evită zvonurile senzaționale dar foarte atrăgătoare. Sunt de obicei capcane care au efectul de a-ți reduce credibilitatea și influența. Evident că nu tu ca persoană fizică ești scopul pentru care sunt puse pe piață :) , dar când zvonul se dovedește a fi irelevant sau o tâmpenie intenția ta de vot e și ea ușor sau mai mult decredibilizată.

8. Ignoră cifrele din sondaje. Oameni ca tine schimbă realitatea și deci și cifrele din sondaje. Ca să nu mai spunem că în unele cazuri cifrele sunt greșit prezentate sau false.

9. Să nu fii surprins(ă) să descoperi că o bună parte din mesajele, reclamele și posterele candidatului tău favorit nu ți se adresează. România este o țară extrem de complexă și electoratul este asemenea. Un candidat la prezidențiale trebuie să jongleze cu mai multe grupuri-țintă în același timp, încercând să nu ofenseze pe nimeni dar să atragă cât mai mulți votanți în mod persuasiv. Candidații buni reușesc să integreze oameni cu vârste diferite, valori diferite și nivele diferite de educație în aceeași campanie fără să zgârie urechile nimănui.

10. Dacă după ce-ai votat ești oprit(ă) de un operator al unui institut de sondare a opiniei publice pentru a participa la un exit-poll, am două rugăminți în calitate de sociolog:

- să participi la acel exit-poll. Sunt doar câteva întrebări scurte și banale.
- să spui adevărul când ești întrebat(ă) pentru cine ai votat.

Fiecare om care refuză să răspundă sau care minte distruge, metaforic vorbind și nu prea, o bucată din acel exit-poll. După care, surpriză!, apar nepotriviri între rezultatele exit-poll-urilor și rezultatele oficiale ale Biroului Electoral Central...
... ceea ce dărâmă credibilitatea exit-poll-urilor, ceea ce face ca mai puțini clienți/televiziuni/etc. să fie doritori să plătească pentru un exit-poll, ceea ce înseamnă că exit-poll-urile false proliferează, ceea ce înseamnă că într-un final nu vor mai exista deloc exit-poll-uri reale cu date făcute publice, ceea ce înseamnă că peste câțiva ani singura sursă de informații vor fi datele Biroului Electoral Central, ceea ce înseamnă că va trebui să aștepți până miercuri la prânz ca să știi care e rezultatul alegerilor de duminică. Ceea ce nu e foarte distractiv.

Ce ar însemna dispariția candidaturii lui Iohannis

1. Aproape 3 milioane de voturi potențiale se reorientează. Opțiunea lejeră, facilă: absența de la vot. Evident că nu o vor urma de fapt toți și că unii o vor urma doar în plan inițial, urmând să se reorienteze în timp.

1b. Votanții aduși strict de Iohannis, pe brand-ul nemțesc, dispar din prim-plan, dezamăgiți și enervați. Transilvania se va demobiliza parțial ("votam un om de-al nostru și acum veniți cu un mitic? Pfff!").

2. PNL și PDL trebuie să ia o decizie organizațională. Trebuie găsit candidatul spre care să se reorienteze (asta dacă nu există deja, ex. Meleșcanu). Această decizie este hotărâtoare. Datorită existenței ACL și fuziunii decizia trebuie luată la comun.

2b. Pentru cine nu e familiar cu legea: ACL nu poate înlocui numele Iohannis. Nu se poate duce la BEC să anunțe: "Știți, schimbăm numele de pe buletinul de vot, acum îl susținem pe Predoiu/Antonescu/X". ACL trebuie să se reorienteze spre un candidat deja existent, deja înscris în competiția electorală.

3. Acel candidat nu va fi Udrea. PNL și PDL știu că a intra într-o bătălie de genul "Băsescu vs. restul lumii" este sinucidere curată. Președintele se va agita prin studio-uri, ca de obicei, pe coordonatele știute ("Salut, PDL, te iubesc, PD, veniți înapoi la tata") și cu rezultate slabe.

Un calcul savant pentru ACL dar care anulează șansele de victorie ar fi: "OK, ne facem că o susținem dar o distrugem. Nu facem nimic pentru ea. Îl lăsăm și o lăsăm să se facă de râs, ca să scăpăm de ei pentru întotdeauna."

4. PSD va profita de șoc pentru a intensifica presiunile asupra PNL. Scenariul de vis pentru ei este Ponta vs Tăriceanu în turul doi. În funcție de cât de bine stă Tăriceanu în sondaje după dispariția lui Iohannis PSD îi poate da fostului prim-ministru 10-15 voturi/secție în primul tur, pentru un clasament de genul:

Ponta 40%
Tăriceanu 17%
Udrea 16%
Macovei 10%
etc.

5. O șansă bună pentru Monica Macovei de a prinde părți dintr-un electorat urban brusc rămas fără opțiuni, neinteresat de soluțiile clasice, bătătorite.

6. Procentele se recalculează, mai ales dacă se confirmă punctul 1. Cu o participare la vot mai slabă, de exemplu, procentele lui Ponta se măresc artificial și la vot și-n sondaje.

Exemplu: din 10 milioane de voturi (sau participare la vot 67% din cei din țară), 4 milioane de voturi înseamnă 40%.

Din 9 milioane (participare 61% din cei din țară) 4 milioane de voturi înseamnă 44%.

Lucrurile stau la fel pentru toți candidații. În planul procentelor - nu și al voturilor - toți candidații vor avea de câștigat. Udrea, Tăriceanu, Macovei, poate și Meleșcanu vor avea de împărțit câteva zeci de procente în plus față de ce au acum. Va exista un fel de inflație: pizza e la fel de mare dar numărul furculițelor a scăzut cu 1.

7. O circumstanță aparte duce la rezultate aparte. E posibil ca pentru prima dată după 1990 primul tur de scrutin să fie cu adevărat disputat. Totul depinde de calitatea opțiunii ACL

8. Ultima și cea mai importantă consecință a dispariției candidaturii lui Iohannis: șansele lui Ponta de a câștiga cresc în mod amețitor. Dispare singurul om capabil să obțină măcar 42% din voturi în turul doi împotriva lui Ponta. Cu inteligență și inspirație situația poate fi schimbată, dar totul depinde de identitatea omului care ajunge în turul doi.

Intenția de vot la prezidențiale - 19 septembrie

De la începutul lui august și până acum a fost cam secetă în ceea ce privește sondajele făcute publice. Hai să revedem imaginea creionată de următoarele sondaje:

Avangarde (august)
CCSCC (august)
INSCOP (septembrie)
CSCI (septembrie)

Ponta. 42-39-41-42. Scoruri în marjă și foarte apropiate de cele de dinainte de europarlamentare.

Peste 37% au luat în primul tur, din 1991 încoace, doar doi candidați: Iliescu (1992 - a câștigat) și Năstase (2004 - a pierdut). Ambii se aflau la putere, în calitate de președinte respectiv prim-ministru. De asemenea, ambii aparțineau PSD-ului de azi. Dar asta este altă discuție.

În turul doi Ponta obține victoria conform tuturor sondajelor, fie pe muchie (CSCC: 51%) fie cu un scor sensibil mai mare (CSCI: 57%) sau la un scor între cele două valori (INSCOP: 54%).

Iohannis. 29-32-29-27. Am dubii că e vorba de un trend descendent, scorul de "27%" provine de la CSCI care, în sondaje anterioare, îl arăta pe Iohannis la "24%".

Dacă ești pe locul doi scorul contează un pic mai puțin decât capacitatea de a strânge voturi în turul decisiv de la votanții candidaților de pe locurile trei, patru, etc. și de la cei care vin la vot exclusiv în turul doi. Conform tuturor sondajelor Iohannis reface o parte din diferența față de Ponta, dar insuficient de mult.

Ca de obicei la alegerile prezidențiale din România, diferența dintre candidatul de pe locul doi și cei de pe locurile trei, patru, etc. este semnificativă. Iohannis poate în teorie să piardă 5-8% și tot să ajungă în turul decisiv. Ceea ce ne duce la...

Tăriceanu. 10-9-7-9. Cu excepția unui sondaj (INSCOP) fostul premier se află pe locul trei. De văzut dacă în plan organizatoric va putea să țină pasul sau dacă vom asista la o repetare a situațiilor lui Meleșcanu din 2000 și Oprescu din 2009 (scoruri bune în sondaje, trend descendent în luna de campanie, scor sub așteptări la urne).

De asemenea, există o șansă bunicică să revedem scenariul "Diaconu" de la europarlamentare, ceva de genul:

Exit-poll-uri (toate!): Ponta în jur de 41%, etc, Tăriceanu în jur de 5%, etc.
Rezultate BEC: Ponta 36,5%, etc, Tăriceanu 9,5%, etc.

Udrea. 5-6-8-6. Pe locul trei în sondajul INSCOP, în afara podiumului pe celelalte. Potențialul este considerabil mai mare. Detalii la finalul postării.

Dan Diaconescu. 3-4-3-5. Epoca de glorie a apus, dar procențelele sunt importante pentru Ponta în turul doi.

Macovei. 3 - 2 - 3,5 - 3. Potențialul e mult mai înalt, probabil că există probleme de notorietate a candidaturii (nu a candidatului).

Vadim. 4-2-3-2. Scorurile lui CVT din 2000 încoace: 28% - 12,5% - 5,5%. La fiecare scrutin Vadim obține fix 44% din scorul de la scrutinul anterior (!). Dacă povestea continuă pe coordonatele astea în toamnă el ar obține 2,4%.

Alți candidați (Hunor, Ghișe, etc). 4 - 5 - 5,6 - 6. Trend ascendent?

Alte observații:

a. Primii doi candidați se îndreaptă spre un scor cumulat de aproximativ 70%, un grad de polarizare medie a scenei politice și electoratului (au fost și alegeri la care suma a fost 78%, dar și alegeri la care suma a fost 63%).

b. Se pare că vom avea un candidat de loc trei slab - indiferent care ar fi. Adică el/ea va fi aproape de recordul negativ de scor pentru acest loc (Stolojan, 2000: 11,8%), ceea ce va complica foarte mult construcția mesajelor între turul unu și turul doi, precum și negocierile.

c. Demobilizarea susținătorilor președintelui este la cote apropiate de cele din toamna lui 2012. Din oamenii care au încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu sunt siguri că votează la prezidențiale Udrea sau Macovei doar 36%. Prin comparație, din oamenii care au încredere mare sau foarte mare în Ponta, sunt siguri că vin la vot pentru acesta 60%; la cei care au încredere mare sau foarte mare în Iohannis eficiența convertirii în votanți e de 46,5%.