Alegerile prezidențiale din Polonia - surprize și detalii

La alegerile care s-au încheiat în recent, președintele în funcție (Komorowski, susținut de Platforma Civică, mai jos în portocaliu) a pierdut în fața contracandidatului (Duda, susținut de Partidul Lege și Justiție, mai jos în albastru). Diferența a fost de 500 de mii de voturi în favoarea lui Duda.

O citire simplă și atrăgătoare, dar greșită e așa:

În Polonia vestul a votat altfel decât estul. O suprapunere aproape perfectă a ariilor ocupate de Prusia, respectiv imperiul țarist în secolele trecute (detalii).

O citire mai atentă ar fi următoarea:

Țara era divizată practic la fel și în al doilea tur al prezidențialelor anterioare:

Sau la parlamentarele din 2007:

Sau la parlamentarele din 2011:

Dar în 2010 Komorowski a câștigat (53-47).
La parlamentarele din 2007 și 2011 partidul lui a câștigat la 10% în fața oponenților, adică în fața partidului care acum l-a susținut pe Duda.

În 2015 s-a întâmplat deci ceva ce nu avusese loc nici în 2011, nici în 2010 și nici în 2007.

Ne-am putea uita, ca în România, la votanții-exclusiv-de-tur-doi. Prezența totală a crescut de la un tur la altul, de la 15 milioane la 17 milioane. Dar majoritatea celor care au venit la vot doar în turul decisiv (57%) au venit la vot pentru Komorowski, nu pentru contracandidat.

O parte din răspuns este tot în hărți. Dacă le privești cu multă atenție vei descoperi în mijlocul ariilor albastre din 2007, 2010 și 2011 două puncte portocalii, unul mai mare/apăsat și altul la sud-vest de el, adică cele marcate cu săgeți roșii mai jos:

Cele două puncte portocalii nu există în 2015. La cel mai recent tur doi sunt cuprinse în mareea albastră. Este vorba de Varșovia și Lodz, unde se află cam 1,5 milioane voturi. Aici Komorowski a pierdut (46-54 și respectiv 47-53). În aceste două orașe foarte importante, el și probabil partidul său au pierdut o susținere pe care o aveau de obicei. La nivelul tuturor orașelor mari din Polonia Komorowski a obținut însă un scor bun (59-41) ceea ce, până la clarificarea datelor, arată că:

1) Oameni din jurul Varșoviei și Lodz-ului, dar incluși în aceeași regiune, au votat anti-K. Varșovia nu se află în situația Bucureștiului, adică o circumscripție separată, ci pur și simplu e o reședință de voievodat, denumirea polonezilor pentru județe.

sau

2) Celelalte orașe mari, altele decât Lodz sau Varșovia, adică cele din vest, au votat masiv pentru K., lucru eminamente posibil.

Schepsis-ul alegerilor nu e unul geografic. Ci ține de votul celor cu vârsta sub 30 de ani. Pe fiecare categorie de vârstă scorurile sunt echilibrate (53-47, 48-52, etc.) Excepția e la tineri, unde Duda câștigă 60-40.

De fapt, în rândul studenților/elevilor Duda obține cel mai bun scor (62%) după cel în rândul fermierilor (64%). În rândul altor categorii - bugetari, muncitori, șomeri - are scoruri mai slabe, dar tot câștigă. La anumite grupuri ocupaționale - angajații de birou, patroni - pierde.

Un fenomen interesant, având în vedere parlamentarele din toamnă, este că Komorowski și partidul său sunt în pierdere de viteză, ba chiar într-o oarecare criză.
Să privim lucrurile astfel, presupunând că respondenții la exit poll-uri nu mint într-o măsură majoră:
Câți din oamenii care l-au votat pe candidatul anterior al partidului lui Duda la președinție (acum patru ani) l-au votat acum pe Duda? 96,4%.
Câți din oamenii care au votat partidul lui Duda la parlamentarele trecute (acum patru ani) l-au votat acum pe Duda? 96,9%.

Vorbim de un electorat disciplinat și foarte clar delimitat.

Însă...
20% din cei care l-au votat pe Komorowski acum patru ani l-au votat acum pe contracandidatul său.
14% din votanții partidului lui Komorowski la parlamentarele trecute l-au votat acum pe Duda.

Două mituri circulă deja prin presa non-poloneză, bazate pe adevăruri de altă dată:

1. "Duda s-a bucurat de o susținere imensă din partea pensionarilor".

Sâmburele de adevăr: cândva acest lucru era adevărat pentru partidul său și pentru candidații săi la președinție.

Acum lucrurile sunt mai complicate. Doar 51% dintre pensionarii care au venit la vot în turul decisiv l-au votat pe Duda. În rândul pensionarilor a fost, practic, egalitate.

2. "Duda a fost susținut de șomeri / votul a fost o reacție la șomajul masiv."

Sâmburele de adevăr: nivelul șomajului în Polonia e înalt. Iar în trecut estul avea un șomaj mai mare decât vestul. Polonezii chiar făceau vorbire în termeni cvasi-fotbalistici despre "Polonia A" (vestul bogat, modernizat) și "Polonia B" (estul rural, mai sărac).

Însă trend-ul s-a schimbat rapid. Șomajul în zona în care se află Varșovia este semnificativ sub medie (detalii). Nu există o corelație statistică între șomajul din fiecare voievodat și scorul lui Duda în fiecare voievodat în turul doi, după cum se poate vedea mai jos în print screen-ul de SPSS:

Ceilalți candidați? Aproape toți s-au poziționat contra status quo-ului, împotriva lui Komorowski și a partidului său.

Urmează alegeri parlamentare în toamnă, iar pierzătorii de acum trebuie să managerieze o înfrângere pe muchie, un lucru un pic mai dificil decât un crah electoral (după care știi că trebuie să schimbi enorm de multe lucruri). Oricum nu e timp pentru o reconstrucție din temelii. De fapt, după momentul natural de debusolare, ei trebuie să treacă la ofensivă rapid, să speculeze fiecare greșeală a lui Duda. Sau măcar o greșeală.

Duda are o dilemă: poate să atace și el. Pofta de schimbare după mulți ani de guvernare ai Platformei Civice e posibil să se fi epuizat. Trebuie create subiecte noi ("Mi-ați dat președinția, dați-mi și parlamentul"). Șansele ca narațiunea din mai să fie vie și fertilă în octombrie sunt destul de mici. Pe de altă parte, Duda poate transfera o parte din popularitatea și încrederea de care beneficiază partidului său fără să facă mare lucru.

Probabil că mai e timp pentru o singură reacție la rezultatul alegerilor, o lovitură majoră de pumn, o temă promovată fie acum, repede până vine vara, fie în septembrie. Un moment bun pentru industria poloneză a focus-grupurilor și altor tipuri de cercetări calitative. De modul în care Duda parează sau - șanse mai mici - de modul în care el atacă Platforma Civică depinde rezultatul parlamentarelor.

Platforma Civică se poate ridica la înălțimea provocării cu care se confruntă, dar mă îndoiesc. Ca și la noi, președintele Poloniei are libertatea de a decide cine să fie numit prim-ministru. Practic, partidul lui Komorowski se pregătește de pierderea guvernării și - la fel de inevitabil - de lupta pentru succesiune de după parlamentare.

(Hărțile sunt luate în ordine de pe: http://www.wyborynamapie.pl/ și Wikipedia. Mulțumesc de asemenea TVN24).

Un duopol slab - quo vadis, PNL?

Cu ajutor de la dexonline.ro :

de iure = de drept, conform normelor.
de facto = în fapt, în realitate.
duopol = dominație a două întreprinderi asupra unei ramuri economice.

Să renunțăm la încărcarea cu emoție a unor cuvinte seci, descriptive. De exemplu "coabitare" - adică, în sens politic, aflarea simultană la putere a unui președinte și un prim-ministru provenind din partide diferite - a ajuns să fie sinonim cu "înțelegere", "acord", "armonie" când de fapt coabitarea începe în clipa jurământului celui care a sosit la putere al doilea (în speța cea mai recentă, sfârșitul lui decembrie 2014). Dacă președintele și primul ministru sunt în conflict verbal non-stop ei tot... coabitează. Și vor coabita - că vor, că nu vor - până când unul din ei își încheie mandatul. Am făcut această paranteză pentru că noțiunea de "duopol", după cum ai putut vedea mai sus, descrie o stare concretă, termenul fiind lipsit în sine de încărcături emoționale sau ilicite.

În ultimele luni a apărut cel de-al treilea duopol politic din istoria României moderne, după PNL vs. conservatori în perioada antebelică și PNL vs. țărăniști în cea interbelică. Cel mai recent sondaj INSCOP arată aceeași stare de fapt ca toate sondajele de după prezidențiale ale tuturor firmelor de sondare a opiniei publice, și anume: două partide cvasi-egale care cumulează peste 80% din intențiile de vot; o singură altă formațiune politică care trece de 3%, iar aceea este ... UDMR.

(Prin comparație, la mijlocul anilor '90 FDSN și CDR cumulau la parlamentare 49% respectiv 53%.)

Spre deosebire de polarizările anterioare, cea de acum este de facto și nu de iure. Prin această formulare sugerez că este un duopol slab, rezultatul unor circumstanțe politice și nu al unei dispuneri a societății. Arată mai degrabă fluxurile de poziționare ale organizațiilor de partid, în special reflectând traseul PDL, și modul în care se canalizează ostilitatea față de (liderul) PSD; dar n-are de-a face cu izvoarele de dezbatere din societate, nu are la bază conflictele majore de viziune cu privire la viitorul României și nici măcar nu este o imagine corectă a intereselor economice ale diferitelor segmente ale populației.

Să aplicăm două teste deloc senzaționale pentru a compara situațiile:

Cel economic: Primul duopol (PNL vs conservatori până la 1919) avea drept cadru un sistem de vot cenzitar care favoriza elitele financiare. Interesele posesorilor de proprietăți din mediul rural erau în conflict cu cele ale capitalului urban care acționa în principal prin, cu și la stat.

În al doilea duopol (PNL vs. țărăniști după 1926), se dezbate drumul economic al României în termeni care parțial repetau discuția antebelică cu noi tonalități: capital românesc sau străin? ne înhăităm la a reface diferențele față de Europa de Vest sau reducem volumul industrializării și modernizării, pariind pe avantajele specifice adică agricultura? De asemenea țărăniștii făceau vorbire despre structuri cooperatiste de producție (evident în alți parametri decât cei puși în practică de comuniști) sau despre reducerea dezechilibrelor, în special de venit, dintre rural și urban.

Prin comparație cu dezbaterile reale, de substanță menționate mai sus, prezentul e cel puțin jenant. "Iară noi? Noi, epigonii?..."

Ponta încearcă practic de la venirea sa la conducerea PSD să atragă votanți din afara publicului tradițional al partidului, o voltă care a costat (detalii aici, la punctul unu) și care a eliminat din prim-plan o bună parte din discuțiile posibile cu privire la economia României. În naționalisme anti-hipermarket social-democrații se luptă cu PNL. Liberalii nu prea au ce să facă dacă PSD scade taxele și îmbrățișează cota unică, după cum foarte bine observa Cristian Pantazi.

În planul valorilor sociale, toate PNL-urile din polarizările trecute au purtat mantia modernității. Opoziția lor a fost creștină, organicistă, conservatoare; dezbaterile exprimau divizări reale din societate, moduri diferite de a înțelege ce e România și mai ales ce trebuie să fie - în alte arii de interes decât economia.

PSD își reasumă, pentru a doua oară după începutul anilor '90, identitatea conservator-naționalistă. PNL e absent din discuții cu excepția unor poziționări punctuale iar acest lucru reflectă o criză mai largă a liberalismului european, criză care aproape că l-a eliminat (detalii). Opoziția la conservatorism e acum, peste tot în Europa, stânga. Poate PNL să își asume libertățile individuale, discursurile anti-majoritare, egalitatea de șanse? Sau va încerca să fie "mai catolic decât Papa", să încerce să utilizeze religia/biserica și mai mult decât PSD, să fie mai eurosceptic, mai naționalist?

Scriam mai sus că duopolul e de facto, și nu de iure. Nu vedem viziuni economice diferite. Nu există valori sau principii sesizabile în acțiunea politică. Nu există nici măcar diferențe sociale imense, ultimele pagini ale prezentării sondajului INSCOP arătând că social-democrații nu sunt stăpâni pe România-fără-Internet-sau-Facebook, dar nici liberalii nu domină cu autoritate spațiul electoral definit de cetățenii cu acces la tehnologiile din al treilea val tofflerian. Prin Iohannis și pe baza votului din noiembrie 2014, liberalii stau considerabil mai bine în Transilvania și au acces la un public volatil, și anume tinerii din afara mișcărilor stradale (care au deja alte dinamici).

Dar atât.

PSD și-a asumat o identitate complexă dar clară. PNL mai puțin. Ce salvează și impune această polarizare nu este imaginea pozitivă a lui Iohannis - din care liberalii concretizează cam o treime. Ci restul scenei care are probleme în a căpăta relevanță.

Viitorul va urma una din trei variante:

1) Duopolul se va menține prin mecanisme semi-artificiale.

Exemplu de rezultat la parlamentarele din 2016:
PSD 35%
PNL 32%
(sau invers)
UDMR 5% (dacă și atât)
Patruzeci și cinci de partide cumulând 28%, dar niciunul din aceste partide netrecând de pragul parlamentar de 5%.

Discursul va rămâne personalizat și reactiv. Identitatea celor două partide va fi invizibil-spre-inutilă. Guvernările PSD și PNL vor fi identice, fără amprente de specificitate, pe pilot automat.

2) Duopolul va fi sfărâmat în următorii 2-6 ani de partide noi, care nu numai că ar reduce scorurile PNL și PSD dar chiar s-ar impune ca voci reprezentative.
Terenul e gol. Linii de atac sunt multe. Aviz celor care privesc spre lumea politică de până mai ieri: cercul de la mijlocul terenului e încărcat cu statui grele dar inutile, lucru deja adevărat și într-o bună măsură vizibil.

3) Duopolul va căpăta substanță. O astfel de traiectorie duce însă mult în viitor. Și asta pentru că:
- PSD e foarte fericit unde e, îi place să se joace de-a J.R. Ewing, până la o recalibrare spre stânga vor mai trece ani buni dacă se va efectua vreodată;
- PNL are alte probleme pe cap, precum concretizarea fuziunii, și speră că între timp Iohannis e de ajuns.

Caz în care scenariul trecerea duopolului de la de facto la o stare de iure se amână pentru 2019-2020, dacă și atunci.

Fals interviu cu Victor Ponta

Demarez azi ceea ce sper că va fi o serie fructoasă de false interviuri. Începem cu cea mai dinamică figură a zilei și, în ciuda aparențelor, cea mai învolburată.

Interviu fals, da, dar nu ca la B1 sau la Agerpres. Premiza e că respondentul ar fi sincer, obscen de sincer pentru un politician.

Eu: L-ai fi votat pe Victor Ponta în primul tur? Dar în al doilea?

Victor Ponta: Nici, nici. Nu mi-a plăcut campania pe care am dus-o. Mi s-au pus în față Powerpoint-uri, sondaje, scheme care arătau că trebuie să zic aia și ailaltă dar ... n-aveam nicio legătură cu subiectul. Eu am tabletă și cont de Twitter, mi-am petrecut toată viața în centrul Bucureștiului, chiar mă simt de parcă am 10 ani mai puțin decât în cartea de identitate, joc baschet, ce să caut eu cu ortodoxie, mândria de a fi român și alte prostii din era mezozoică? Acum asta e.

Eu: De ce voiai să fii președinte?

Victor Ponta: Nu voiam să fiu președinte. N-am habar ce e aia să fii președinte și nici nu mă interesează. Am fost luat de val. M-a lăudat lumea din jur, mi-a zis că se poate, că sunt deștept, că sunt genial. Asta e, din greșeli înveți.

Eu: Candidezi în 2019?

Victor Ponta: Să văd cum o să stau atunci cu hybris-ul [conform DEX: "Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere în confruntarea cu destinul"]. În mod normal aș vrea să piardă și altcineva alegerile în turul doi, conform tradiției de la PSD din mileniul ăsta. Și nu vreau să fiu primul politician din istoria României care pierde două alegeri prezidențiale consecutive în turul doi. Dar probabil că o să apară destui țuțări și linge-pingele în jurul meu încât să mă convingă să încerc din nou. Vom vedea.

Eu: Ce părere ai despre Traian Băsescu?

Victor Ponta: Pe partea de politician: foarte bună. A câștigat două alegeri, comunică cu forță, a fost foarte iubit. Eu nu prea stârnesc genul ăsta de emoție. La nivel personal suntem ca Luke Skywalker (eu) cu Darth Vader (el).

Eu: Cum e relația cu Iohannis?

Victor Ponta: Beton. Dă-mi câteva luni și o să încep să-mi iau nasul la purtare, mișto-uri, săgeți verbale, tot tacâmul, doar mă cunoști - că n-am apărut pe scena politică ieri. Dar deocamdată e OK.

Eu: Pot să psihanalizez relația ta cu Iohannis?

Victor Ponta: După 2019, te rog.

Eu: De ce își trimite PSD consultanții la televiziuni? Niciun alt partid nu face asta.

Victor Ponta: Nu mai e nimeni la PSD. Parlamentarii coaliției sunt UNPR-iști, ce-a rămas la Tăriceanu și în rest oameni urmăriți penal, cu valijoarele pregătite și/sau morți de frică. Cum să-i trimiți la televizor? Serios acum, la Kiseleff mai suntem eu, Dan [Sultănescu], Mirel [Palada], Radu [Magdin] și două secretare care nici măcar n-au carnet de membru. Mai era Nichita, l-au luat și pe el. Bine că mai trece Blair, uite, data trecută ne-a adus niște pixuri și trei DVD-uri goale, rămăsesem fără.

Eu: Ce-i cu măsurile astea economice pro-mediul de afaceri? PSD parcă era partidul de stânga...

Victor Ponta: Probabil te-ai prins că n-am convingeri ideologice. Ideea e să fie bine pentru toată lumea.

Eu: Acum te-ai supărat pe hipermarketuri.

Victor Ponta: În România când vrei să faci ceva bine iese un dezastru. Eu n-am cum să dau bani angajaților din mediul privat, OK? N-am cum. Iar la bugetari dacă ies și dau, zice lumea că sunt de stânga și iarăși mă pomenesc că pierd alegeri. Așa că fac tot ce pot ca să forțez scăderea prețurilor. Eu asta vroiam, nu scăderea TVA. Să fim înțeleși. Scă-de-rea pre-țu-ri-lor. Masivă. Adică voturi.

Eu: "Zice lumea că sunt de stânga"... de ce ești așa de atent la criticile care ți se aduc sau ți se pot aduce?

Victor Ponta: Trebuie să înțelegi că de la Iliescu încoace toți liderii PSD sunt complexați de opoziția non-politică la PSD. Năstase un pic, Geoană mai mult, eu și mai mult. Fiecare președinte PSD vrea să placă intelectualilor, mass-media, mediului de afaceri. Ceea ce nu se întâmplă niciodată.

Eu: În curând se va da sentința în cazul Dragnea. Ce faci dacă e condamnat?

Victor Ponta: Deplâng cu sobrietate situația.

[Râdem amândoi]

Victor Ponta: Hai, măi Barbu, ce crezi că fac? Deschid sticla de șampanie! Dragnea era ultimul meu rival la președinția PSD, singurul om care mă putea da jos. Odată ce Dragnea e la mititica, partidul e al meu pe minim două decenii. Pot să-l dau la amanet dacă am chef. Pot să-i schimb numele în Partidul Pontist. Pot să-l transform în magazin de mezeluri prin Drumul Taberei. Pot să fac ce vreau cu el.

Eu: Ai multe televiziuni la dispoziție. Cât de importante sunt pentru tine?

Victor Ponta: Încep să mă prind că nu contează. Dar e greu. E ca lăsatul de fumat.

Eu: Foarte recent, ai spus într-un interviu acordat Evenimentului Zilei că parlamentarii PSD pot să voteze cum vor, apropo de solicitările justiției. Dar după alegerile din 2014 ai zis că corupția te-a dus la înfrângere. Nu cumva mergi din nou pe drumul care te-a dus spre eșecul din 2014?

Victor Ponta: Ba da, dar sunt mințit cu succes de oamenii din jurul meu că noiembrie 2014 a fost un accident, că în 2016 nu va fi așa, iar eu cred cu asiduitate toate minciunile astea. De asemenea te rog să iei în calcul că sunt cazuri și cazuri, mă doare undeva de majoritatea parlamentarilor, să-i ia DNA și să-i bată la buric din punctul meu de vedere, dar pe Dănuț [Șova, n.red.] sunt foarte, foarte sensibil.

Eu: Ești rusofil? Pro-chinez?

Victor Ponta: Eu sunt pro-Ponta. Bani să vină. Uite, ca să calmez pe toți cei 60-70% care n-au încredere în mine: nu prea pariez pe ruși în clipa asta, sunt cam loviți în aripă.

Eu: Cum e viața de prim-ministru?

Victor Ponta: Trebuie să balansezi o minge cu nasul, mingea respectivă fiind economia. Cam atât.

Eu: Cum te va ține minte istoria?

Victor Ponta: Punctul de intersecție, fără identitate politică reală, al mai multor grupuri de interese.

Eu: Care e cea mai mare teamă sau frică a ta?

Victor Ponta: Că nu sunt la nivelul responsabilităților pe care le am. Că n-am habar ce să fac. Trag 77 de oameni de mine în 77 de direcții. N-am cum să detectez cu precizie care e bun și care e șmenar. Deseori greșesc.

Eu: Ce nu știu despre tine oamenii care te urăsc?

Victor Ponta: Chiar nu sunt un om așa rău. Ca să fii rău, condițiile inițiale sunt așa: trebuie să ai convingeri serioase și să acționezi pe baza lor. Iliescu a fost rău. Băsescu a fost rău. Eu nu.

Eu: Care e marele tău secret? Secretul pe care o să-l aflăm peste zece sau douăzeci de ani?

Victor Ponta: Marele meu secret e că de când sunt președintele PSD membrii partidului umplu închisorile, eu nu fac nimic să-i salvez, iar ei nu mă dau jos nici din fruntea partidului și nici din fruntea guvernului.

Eu: Dar ăsta nu e un secret.

Victor Ponta: (zâmbește)