Memento pentru 2019 și 2020

Acest memento (cf. dexonline: semn distinctiv, însemnare, notă care reamintește ceva) e atât pentru tine, cel care citești aceste cuvinte, cât și pentru mine însumi.

Peste cam doi-trei ani se vor toci zeci de tastaturi încercând să se explice rezultatele alegerilor ce tocmai se vor fi încheiat. Mă aventurez să spun că se va valsa mult pe scorurile nefericite ale primarilor PSD în funcție și pe performanța deloc mulțumitoare a candidatei/candidatului PSD la prezidențiale. Vor exista imediat vocile de contrabalans istoric ("întotdeauna PSD pierde prezidențialele, nu-i nicio mare scofală"), contrabalans strategic ("28% în primul tur înseamnă totuși aproape o treime din votanți!"), contrabalans geografic ("și totuși PSD e în continuare partidul cu cei mai mulți primari, dominația lor asupra ruralului e încă solidă") și contrabalans punctual cu nuanțe conspirative ("șșș, să nu spui nimănui dar sectorul 3 n-a mai tras pentru partid"). Este posibil ca pelagra "social-democraților"* să se facă prezentă și la parlamentare. În acest caz, se va vorbi pur și simplu de un ciclu electoral ratat. Iar explicațiile se vor îndrepta spre marketing, credibilitatea lui Dragnea sau gafe anume.

* = știu, și eu am zâmbit. Există miliardari americani, mișcări fasciste și conservatori autentici care sunt la stânga economic sau cultural sau amândouă prin comparație cu PSD.

Unele direcții de discuție pot fi importante. Atenție: (non)credibilitatea lui Dragnea este un efect, nu o cauză. Motivul pentru care PSD se îndreaptă cu pași hotărâți spre un eșec de proporții este însă unul mai simplu, dar ușor de uitat în zilele și lunile imediat următoare confruntărilor electorale. O vorbă din consultanță spune "când ai dubii vizavi de cine va câștiga, uită-te la cât de eficiente sunt organizațiile de partid". Când vine vorba de un ciclu electoral, trebuie să nu ignori agenda publică. Este exact ceea ce PSD face acum cu o cerbicie demnă de ultimii ani ai regimului ceaușist. Liderul are consultanți. Partidul nu are sau îi ignoră. Coaliția aflată la guvernare s-a ghemuit fetal în legile justiției, în promovat conexiuni amoroase în funcții de răspundere, într-o revoluție fiscală care începe să semene cu un cancer, în construitul de stadioane și în referendumuri din care nu câștigă nimic ci cel mult ajută PNL să refacă legăturile cu ardelenii conservatori. Chit că te gândești la cei care au nevoie de ajutor sau doar de un cadru civilizat, prioritățile și nevoile lor sunt ignorate de actuala guvernare. Departe de mine de a spune că PSD ignoră sănătatea, învățământul, infrastructura majoră (autostrăzi) sau de mai mică anvergură și impact local (transportul între localități mici și orașe mari) și atâtea și atâtea subiecte relevante pentru viața românilor și pe care românii înșiși le consideră importante; spun că partidul face un lucru mult mai rău, și anume acționează în mod irelevant (manualele erau problema învățământului?), iar acele acțiuni sunt până la urmă năclăite de birocrație, prima mare forță care a învins deja actuala coaliție. PSD va încerca să explice incapacitatea sa de a guverna prin "statul paralel", o explicație la care rezonează publicul unor televiziuni cu o audiență mică, mai mică decât numărul de membri ai partidului (!!). Într-un sfert din guvernare PSD a pierdut deja o treime din procentele din 2016. Consultanții care au venit cu ideea "statului paralel" trebuie pupați de către opoziție pe obraji în mod îndelung, asta dacă nu i-a infiltrat chiar ea lângă Dragnea*

* = diferența între tine și un membru PSD e că membrul PSD a luat această frază foarte în serios și acum își mușcă nervos unghiile, întrebându-se dacă e adevărat și, simultan, colectând în mintea sa dovezi că așa e.

Problema nu e guvernul, ci defazarea față de realitate a partidului. Un exemplu concret și extrem de important este primăria Bucureștiului. Gabriela Firea se comportă de parcă Bucureștiul ar fi un oraș fără probleme, fiind nevoie doar de o mică vișină pe tortul gustos al existenței zilnice: un concerțel, un contrăcțel, o acțiune micuță de imagine. E chiar loc de alcătuit structuri opace, care să înghită bugete securizând (sau încarcerând) mii de familii în locuri de muncă călduțe, pentru protejarea cărora să voteze cu disperare. Practic, Firea crede că București-ul e atât de liniștit și fericit că poate fi convertit într-o reședință de județ mică și săracă din Muntenia, în care societatea trăiește în ritmurile post-sovietice ale Belarus-ului sau Siberiei. În realitate, există o disonanță din ce în ce mai mare între:
a) veniturile bucureștenilor, gradul de tehnologizare și occidentalizare al orașului, percepția locuitorilor cu privire la ei înșiși și mai ales cu privire la ce merită
și
b) infrastructura în prăbușire, ineficiența administrației, traficul de renume mondial și atâtea altele.
Nu cred că o revoluție stradală și violentă e iminentă dar dacă va începe de undeva, va începe de data asta în București. Este cel mai întins elastic din România. Mai probabilă pare o golire accelerată, locuitorii alegând cu hotărâre vestul - un brain drain care va răpi din strălucirea și atractivitatea orașului, reducând incidental și sumele care pot fi fu.. cheltuite de primăria generală.

În teorie, PSD poate juca din nou cartea "Colectiv", retrăgându-se de la guvernare în această toamnă și râzându-i în nas lui Iohannis: "Hai, creezi o majoritate?" Dacă aș fi Iohannis, aș întoarce covorul pe dos cu PSD cu tot. În loc să împing în hău un guvern minoritar ( = fără susținere constantă din partea unei majorități a parlamentarilor), rejuvenând imaginea PSD, l-aș numi prim-ministru pe Victor Ponta sau pe orice alt om în relații foarte proaste cu Dragnea. Singurul membru PSD care va rămâne în opoziție alături de Dragnea va fi primarul unui cătun montan, unde nu s-a auzit de Internet și până și TVR se prinde cu purici. Să fim bine înțeleși: tot partidul, cu cățel, purcel, limuzine și amanți/amante va pleca spre bani. Nu va exista nicio divizare, nicio schismă, nicio rupere. Având în vedere gustul accentuat al PSD pentru ritual, noul prim-ministru ar fi înscăunat ca președinte al partidului chiar dacă nu vrea. Iar un PSD aflat (în continuare) la putere înseamnă același lucru de 26 de ani: înfrângere în alegeri. Acum chiar mai mult decât de obicei.

Poate că PSD a cedat deja. Incapacitatea de a selecta acțiuni utile poate fi o dovadă de machiavelism: "Merg doar pe zonele pe care pot să dau contracte la cunoscuți și în rest potopul". Am dubii că există oameni care să gândească strategic ("asta e, mai avem doi ani și țup în opoziție, hai să radem bugetele cât mai putem"), dar dacă da își asumă un risc. La o armată de slabă calitate retragerea ordonată poate deveni debandadă. Iar calitatea armatei PSD e dată de ofițeri și generali: filialele județene sau municipale sunt conduse de non-entități, oameni cărora le e frică de propria umbră, reactivi și limitați - nivelul s-a dus atât de jos că baroni locali din trecut au devenit Jupiter-i ("Marian / Oprișan / E în PSD titan!"). Uluitor de multe primării pot intra în joc în 2020. PSD strânge la piept România pre-post-industrială (cu maxim două excepții primarii săi manageriază orașe deznădăjduite, care băltesc în trecut; municipalitățile în creștere și dezvoltare și în care se trăiește bine nu au primari PSD sau... au primari pe care partidul i-a exclus - vezi cazurile Iași și Ciugud), dar o poate pierde chiar și pe aceea. ALDE va părăsi cu lejeritate o corabie în flăcări, singura variabilă fiind aflarea în libertate a lui Tăriceanu: fără ea, urmează fuziune cu PNL altfel doar colaborare post-2020 la guvernare. În funcție de energia PNL, tsunami-ul din 2019-2020 poate roti și parlamentarele. Nu invidiez conducerea PSD de după finalul epocii Dragnea - e foarte probabil ca ei să ajungă la butoane exact înainte de niște alegeri dificile, când fiecare filială va avea însă energia aplecată asupra problemelor interne, având loc sesiuni de de-dragnizare prin comparație cu care luptele anti-staliniste din PCR-ul anilor '50 vor părea swipe-uri pe Tinder.

(poză găsită aici).

În concluzie, dragă cititor, ține compasul pe agenda publică. În 1993-1996 FDSN era prin comparație mult mai bine corelat la nevoile României - măcar nevoile unei Românii. Chiar și atunci partidul a pierdut voturi și procente, dar a reușit mai ales să învigoreze opoziția, săltând-o de la 3,3 milioane voturi la 5,3 milioane (!). În 2019-2020 vom vedea alte cifre, dar un fenomen general vorbind similar. Liniile care demarchează acum categoriile de membri și lideri PSD sunt desenate de modul în care aleg să se non-poziționeze față de cetățeni: parafrazând un banc, unii nu vor să ia în calcul agenda publică, alții nu știu cum să o facă, o altă secțiune a partidului nu poate să o facă și în sfârșit, o parte a PSD nu înțelege de ce ar trebui să o facă.

Ceea ce va costa.

Bugetul României în 1929 vs bugetul României în 2018

Atât în 1929 cât și în 2018 bugetul era pe deficit. Pentru fiecare 8 lei încasați statul român cheltuia 9, adică deficitul reprezenta:

12% din încasări în 1929
12,5% din încasări în 2018

Clasamentul primelor trei capitole ca pondere din buget spune multe:

1929:
Armata 21%
Plata datoriei externe 17% (!!)
Învățământul 13%

2018:
Pensii 22%
Sănătate 12,6%
Asigurări de stat și asistență socială 12% ( = în principal alocații pentru copii, detalii mai jos)

Pe capitole lucrurile stau după cum urmează, întotdeauna valoarea din 1929 fiind menționată prima iar cea din prezent a doua:

Armata 21,3% vs. 4,2%. Observații:
- dacă ești membru NATO îți permiți să aloci mai puțin armatei decât dacă nu ești
- o armată bazată pe conscripție, cum era cea din 1929, costă enorm, statul asumându-și responsabilitatea de a caza, hrăni și echipa sute de mii de oameni an după an
- se sifonau bani mulți, mă gândesc aici la dotarea armatei române în al doilea război mondial care nu a fost optimă...

Învățământ 13% vs. 8%. O diferență parțial inteligibilă datorită structurii demografice (România era o nație foarte tânără în 1929, cu mulți copii - de exemplu, la o populație totală aproape egală cu cea de acum erau de trei ori mai mulți copii în vârstă de 6 ani!). O diferență parțial tristă întrucât valoarea din 2018 include și construirea de școli noi sau amenajarea celor existente, pe când valoarea din 1929 nu.

Poliție+jandarmerie: 5,15% vs 4,5%. Aproape la fel.

Agricultură 4,1% vs. 7,8%. Se pompează mai mulți bani aici de către stat decât în perioada interbelică...

Culte și cultură 3,6% vs. 1,1%. Salariile preoților erau aproape tot. Arta și cultura erau 10% (... din 3,6%).

Justiție 3,1% vs. 1,65%. No comment.

Sănătate 3,1% vs. 12,6%. Iarăși un factor modelat de structura demografică: o țară care, raportat la totalul populației, are puțini vârstnici nu are de ce să investească enorm în sistemul de sănătate. Chiar și așa, valoarea de 12,6% din prezent e enorm. Se aruncă cu bani în sistemul de stat de sănătate dar evident degeaba.

Infrastructură și construcții 2,95% vs. 4%. Diferența este de fapt una majoră și constă în modul cum se cheltuiau banii. În 1929 infrastructura maritimă și fluvială era marea sursă de cheltuieli. Sectorul "poduri și șosele" reprezenta cam 8% din acel 2,95%.

Pensii 8% vs 22%. Demografia definește totul.

Plata datoriei 17,3% vs. 4,4%. Dacă o șesime din venituri se duc pe plata datoriei externe în contextul în care acumulezi în continuare datorie, ceva e foarte în neregulă.

Alți bugetari / alte cheltuieli 18,5% vs. 8%. În aceste categorii se regăsesc ministerul de externe, serviciile secrete, radio (acum și TVR), Academia Română, parlamentul, regele/președintele, etc. Vedem în 1929 în special salarii mari la Fisc și în management-ul antreprizelor de stat, care erau numeroase.

Asigurări de stat și asistență socială 0% vs 12,2%. Adică în 1929 zero alocații pentru copii, zero alocație de creștere a copilului, zero ajutor șomaj, zero subvenții pentru încălzirea locuinței, zero venit minim garantat, zero ajutor nevăzători și persoane cu dizabilități, zero ajutoare pentru înmormântare (detalii privind modul cum se cheltuiesc cei 12,2% aici).

Transferuri către autorități locale 0% vs. 9,4%. În spusele lui Caragiale:

CAȚAVENCU (lui Tipătescu încet) : Să mă ierți și să mă iubești! (expansiv) pentru că toți ne iubim țara, toți suntem români!… mai mult sau mai puțin onești! (Tipătescu râde.) În sănătatea iubitului nostru prefect! Să trăiască pentru fericirea județului nostru!
(urale, ciocniri)
TRAHANACHE (luând un pahar și trecând în mijloc foarte vesel) : Ei, aveți puțintică răbdare!... Nu cunosc prefect eu! eu n-am prefect! eu am prietin! În sănătatea lui Fănică! Să trăiască pentru fericirea prietinilor lui! (sărută pe Fănică, apoi pe Zoe. Fănică sărută mâna Zoii.)

Câteva concluzii:

1. Costă enorm să nu fii în NATO. Cam 17% din buget.
1b. Dar o piramidă demografică inversată costă mult mai mult.

2. În 1929 statul român trăia bine pe datorie. Plata bugetarilor era elementul care crea datoria publică. Acum, prin comparație, statul e obligat la a acumula datorii din cauza dezechilibrelor demografice care aruncă în haos sisteme întregi.

Bugetarii de azi nu-și dau seama cât au pierdut ca importanță prin comparație cu cei de acum 90 de ani. Se apropie momentul când politicienii vor trebuie să aleagă, sub presiunea datoriei publice, între respectivii angajați ai statului și pensionari.

3. În ceea ce privește sifonarea banilor publici armata a fost înlocuită de sistemul public de sănătate și de banii dați autorităților locale (21,3% vs. însumat 22%), rezultatele fiind asemănătoare.

Surse:
Bugetul României în 1929: aici , unde poți găsi și această imagine absolut superbă:

Bugetul României în 2018: aici