Notă: un sondaj mai nou şi mai detaliat, aici.
Sondaj de la CSCI/Infopolitic, institut apropiat USL... dar rezultatele nu sunt chiar roz pentru USL.
Pe scurt:
pro-demitere: 60% din populaţia cu drept de vot aflată în ţară
anti-demitere: 29% din populaţia cu drept de vot aflată în ţară
3% nu răspund, 5% nehotărâţi, doar 3% (!) n-ar merge la vot.
Observaţii:
1. Dacă comparăm situaţia cu sondaje din trecut, puterea a pornit suspendarea în circumstanţe care o defavorizează. Niciodată în ultimii doi ani scorul pro-Băsescu, indiferent de criteriul folosit (nivel de încredere, evaluare a activităţii sale în al doilea mandat, etc.) nu a fost mai înalt.
Un rol semnificativ îl are şi electoratul PPDD care în urma unui efort de propagandă evident a trecut de partea preşedintelui suspendat.
2. Este greu de crezut că 89% din populaţia cu drept de vot aflată în România va veni la referendum. În mod sigur o parte dintre ei vor absenta în ciuda răspunsurilor date în sondaje. Cum 50% dintre români sunt "în mod hotărât anti-Băsescu" (nici un fel de încredere în el + foarte nemulţumiţi de performanţa sa în al doilea mandat), este de văzut pe câţi dintre ei îi va demobiliza Traian Băsescu. După cum arată discursul de ieri seară, preşedintele suspendat va încerca să mute o mare parte din discuţie spre USL şi spre liderii acţiunii de suspendare, încercând să-i decredibilizeze pe aceştia şi să convingă votanţii "în mod hotărât anti-Băsescu" că susţin o cauză dubioasă.
De asemenea, cum cei 29% anti-demitere nu sunt chiar electoratul clasic PDL/prezidenţial (... acesta fiind de fapt în minoritate în rândul celor care se opun demiterii), şi unii dintre ei ar putea absenta de la vot.
3. Diaspora este alt factor care va mări cu cel puţin un procent scorul anti-demitere.
4. De urmărit situaţia după momentul suspendării, mai ales informaţiile date de alte institute:
a. Sondajul a fost efectuat înainte de momentul votului, care în sine are potenţialul de a modifica percepţii.
b. Majoritatea sondajelor din 2007 au nimerit perfect rezultatul final = campania electorală dintre suspendare şi momentul referendumului nu a avut niciun efect. Opinia publicului era deja formată la momentul votului pentru suspendare şi aşa a rămas. Va fi la fel şi acum?
5. Nu e clar pe care lege se va vota (validare la prezenţa a 50%+1 din cei aflaţi pe liste? demitere în urma voturilor pro-demitere a 50%+1 din cei aflaţi pe liste?).
6. Conform acestui sondaj, raportul este de 1 votant anti-demitere la 2 pro-demitere. Distanţa este mai mare decât pare. Dacă 10% dintre români se duc din tabăra pro-demitere în tabăra anti-demitere, Traian Băsescu tot pierde - la o diferenţă mai mare de un milion cinci sute de mii de voturi.
Cine doreşte mai multe informaţii privind aspectele de sociologie politică din spatele referendumului poate da click aici.
Observaţie: există multe locuri pe Internet unde se poate face propagandă pentru o cauză sau pentru cealaltă. "Sociollogica" nu este unul dintre ele. Aici se discută cifre, nu se aduc injurii.
vineri, 6 iulie 2012
luni, 2 iulie 2012
Misterul dreptei româneşti (partea 1)
Problema dreptei în România a fost cum să obţină victoria... într-o ţară care nu e de dreapta. Sau cel puţin nu "de dreapta" în sensul în care intelectualitatea românească defineşte această noţiune.
România - câteva informaţii rapide
1. 47% dintre români locuiesc la sat.
2. 20% dintre români au acum o diplomă de facultate. Şi asta datorită facultăţilor particulare. În 2006 procentul era de 10%.
3. Din zece gospodării, patru au WC-ul în curte.
4. În Bucureşti sunt 1000 de străzi fără canalizare.
5. Mai puţin de un român din patru este salariat în ţară. Un român din nouă munceşte în străinătate. Restul de două treimi? Pensionari, elevi (nu prea mulţi din cauza natalităţii scăzute din ultimele două decenii), casnice, locuitori din mediul rural. O peliculă de oameni de afaceri/patroni dintre care doar cei conectaţi la mediul politic au succes garantat. Studenţi dezinteresaţi de politică sau anti-sistem. Oameni care muncesc la negru, de obicei în meserii prost plătite. Profesionişti care activează în meserii liberale şi care sunt vânaţi - în scopuri fiscale - de absolut toate guvernările. Şomeri.
6. Salariul mediu net în România este de 1553 lei, adică 349 euro. Pe lună.
7. Unele dintre statisticile de mai sus arătau mai rău acum zece ani sau douăzeci de ani.
8. De la Revoluţie şi până acum, într-un singur an rata inflaţiei în România a fost sub 5%. În cinsprezece din cei douăzeci şi doi de ani, rata inflaţiei a fost mai mare de 10%.
În condiţiile astea, cum de a putut câştiga dreapta?
Simplu. Dreapta românească ... nu a fost chiar foarte sinceră. Uneori nici cu sine. Dar a fost inteligentă. S-a adaptat. Şi-a schimbat blana - de fiecare dată cam cu aceleaşi mişcări, după cum vei vedea mai jos. A folosit la maxim toate avantajele sale, toate erorile adversarilor. A câştigat 3 alegeri prezidenţiale din şase (chiar dacă asta a însemnat să susţină o dată un om de stânga împotriva altui om de stânga), mai mult decât ar fi fost logic să ne aşteptăm, având în vedere ce şi cum este România. Toate procentele obţinute de candidaţi ai dreptei în plus faţă de candidaţii stângii în turul doi al prezidenţialelor, cumulat, nu dau cât diferenţa dintre Ion Iliescu şi un contracandidat al său de la un singur tur decisiv câştigat de acesta, indiferent despre care am vorbi - 1990, 1992 sau 2000.
Hai să ne uităm la nişte lucruri concrete din trecut, dar cu implicaţii pentru viitorul imediat.
În 1996, CDR a obţinut 30% pe un val pro-schimbare, natural după şase ani de guvernare FDSN/PDSR. Porţiuni semnificative din electoratul Convenţiei aparţineau unor grupuri sociale raliate temporar la Convenţie, pe vot negativ faţă de PDSR. Electoratul urban-educat a avut un rol extrem de important, dar nu cel decisiv. Niciodată alegerile parlamentare din România n-au fost câştigate de o forţă politică cu mai puţine procente. Şapte votanţi din zece aleseseră, de fapt, altceva. Victoria CDR a fost de fapt împlinită prin victoria prezidenţială a lui Emil Constantinescu.
Emil Constantinescu l-a depăşit pe Ion Iliescu în turul doi pentru că a coalizat trei electorate alături de cel al CDR:
1. PD-işti pentru care opoziţia faţă de Ion Iliescu era fundamentul identităţii lor politice.
2. Votul minorităţii maghiare, care s-a dus în proporţie de 90% spre Constantinescu.
3. Funar şi Vadim-Tudor, al căror electorat furios pe guvernarea PDSR s-a reorientat împotriva lui Ion Iliescu (de exemplu, Emil Constantinescu a obţinut 76% din voturile din turul doi în Cluj-Napoca).
Coalizarea n-a fost perfectă. Însumate, voturile din primul tur pentru Emil Constantinescu, Petre Roman, G. Frunda, Funar şi Vadim au fost 7,8 milioane. În turul doi, Emil Constantinescu a obţinut 7,0 milioane. Arhisuficient pentru victorie.
Fără aceste elemente, CDR replica aproximativ rezultatul din 1992: 20% la parlamentare şi înfrângere în turul doi în faţa lui Ion Iliescu.
În perioada 1997-2000, cele 30 procente ale dreptei au devenit 12. CDR şi Emil Constantinescu au ignorat faptul că aşteptările pe baza cărora ajunseseră la putere - dinspre pensionari nostalgici dezamăgiţi de FDSN, dinspre tineri pro-europeni, dinspre muncitori care doreau un trai mai bun - nu puteau fi îndeplinite simultan. Dreapta a guvernat uneori după principii, uneori după necesităţi, şi s-a scufundat din cauza economiei. La alegeri, carisma candidaţilor la preşedinţie a fost un plus nevalorificabil. Stolojan şi Isărescu au obţinut împreună 21 de procente, aproape dublu faţă de PNL şi CDR. Stolojan îl susţinuse pe Ion Iliescu cu patru ani în urmă, iar Isărescu era un tehnocrat din mediul bugetar. Chiar şi cu "transferuri"... dreapta tot n-a intrat în turul doi.
Dreapta şi-a conştientizat acut vulnerabilităţile în perioada 2001-2004. Singurul partid de dreapta rămas pe scenă - PNL - s-a aliat cu o formaţiune de stânga, populată cu lideri dinamici şi carismatici. Aproape două treimi din votanţii Alianţei DA au fost oameni furioşi pe corupţia PSD, oameni care nu aparţineau electoratelor PD, PNL sau CDR. Chiar şi în acest context favorabil, Alianţa DA nu a ocupat locul întâi în urma alegerilor parlamentare. Însă, în turul doi al prezidenţialelor...
1. Voturile minorităţii maghiare se duc într-o proporţie uşor mai mare spre Adrian Năstase decât spre Traian Băsescu.
2. Aproape toţi ceilalţi votanţi se mută înspre Traian Băsescu. În condiţiile în care numărul votanţilor între cele două tururi scade cu 400 mii, actualul preşedinte câştigă 1,6 milioane voturi (!) de la extremişti (Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali), ultimele rămăşite ale dreptei CDR-iste (Ciuhandu), o bucăţică de stânga recuperată (Petre Roman) şi votanţii nemulţumiţi de Adrian Năstase care nu participaseră din diferite motive la turul unu.
Începând cu 2005, dreapta intră în cea mai interesantă şi complexă perioadă din istoria sa. T. Paleologu avea dreptate în legătură cu "pleaşca": Traian Băsescu a mărit scorul PD; mutarea PD spre dreapta a mărit scorul dreptei. Ca să fim sinceri, nici dreapta nu mai era cea din vremea lui Corneliu Coposu:
(Te rog să observi versurile profetice: "Dăm doar filmul înapoi / Să vedem noi clar tot ce-i adevărat")
PD-işti "pe stil vechi", liberali, apropiaţi ai preşedintelui, intelectuali de formaţie CDR-istă, tehnocraţi şi mulţi, mulţi politicieni fără ideologie au fost înghesuiţi într-un vehicul care promitea să meargă departe. Şi a mers. Electoratul era la fel de greu de definit ca şi partidul pe care-l votau. 30% se considerau de dreapta. 52% considerau că diferenţele între venituri trebuie să fie mai mici. 40,5% spuneau că comunismul a fost o idee bună. Jumătate nu terminaseră liceul. Doar 11% aveau studii superioare - exact ca şi populaţia României ca atare, ceea ce sugerează că PDL nu atrăgea intelectualii în mod special. Jumătate din votanţii partidului aveau peste 43 de ani şi un sfert peste 55 de ani - un lucru surprinzător pentru un partid de dreapta doar dacă ignorăm cine a alcătuit puseul justiţiar din 2004. La zonele tradiţionale ale dreptei (Banat, estul Transilvaniei, Bucureşti) se adăugau arii noi: nordul Moldovei şi anumite judeţe din Valahia (Mehedinţi, Dâmboviţa). PNL şi-a păstrat remarcabil de bine silueta pentru un partid lovit de dezertări şi care fusese în vizorul unui preşedinte popular. La câteva luni după alegeri, Vasile Blaga declara despre PNL: "Oricum dispare!" Acestea au fost condiţiile în care dreapta a scos cel mai bun scor din istoria sa post-decembristă: 51,93%. Vorbim de fapt de un scor al "dreptei"? Las pe alţii, mai calificaţi decât mine, să îşi exprime părerea în legătură cu acest lucru.
La alegerile prezidenţiale din 2009, se petrece un fenomen bizar. Deşi suma voturilor din primul tur pentru cei doi candidaţi de dreapta dă un avantaj clar lui Traian Băsescu în perspectiva turului doi, acesta pierde alegerile în ţară. Şi asta în condiţiile în care: 1. susţinerea din partea minorităţii maghiare a fost solidă 2. mobilizarea în favoarea lui Traian Băsescu din partea celor care nu au votat în primul tur a fost evidentă 3. dacă estimările lui Sebastian Lăzăroiu de dinainte de turul doi s-au concretizat, atunci Traian Băsescu a beneficiat şi de sute de mii de voturi din partea votanţilor lui Corneliu Vadim Tudor şi Sorin Oprescu 4. Traian Băsescu era un preşedinte extrem de popular 5. anii care trecuseră din 2004 fuseseră marcaţi în mare parte de o performanţă economică satisfăcătoare, salutul-promisiune "Să trăiţi bine!" fiind respectat(ă). Rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2009 a fost dezamăgitor şi de rău augur. Pe "coama" celui mai bun rezultat la parlamentare din istoria sa post-decembristă, împotriva unui candidat slab care a gafat impardonabil, dreapta nu a putut obţine un procent superior celui obţinut de Emil Constantinescu în 1996.
Întrucât această postare a fost foarte densă, mă voi opri aici. Continuarea va fi mai scurtă, dar va avea drept subiecte prezentul şi viitorul.
România - câteva informaţii rapide
1. 47% dintre români locuiesc la sat.
2. 20% dintre români au acum o diplomă de facultate. Şi asta datorită facultăţilor particulare. În 2006 procentul era de 10%.
3. Din zece gospodării, patru au WC-ul în curte.
4. În Bucureşti sunt 1000 de străzi fără canalizare.
5. Mai puţin de un român din patru este salariat în ţară. Un român din nouă munceşte în străinătate. Restul de două treimi? Pensionari, elevi (nu prea mulţi din cauza natalităţii scăzute din ultimele două decenii), casnice, locuitori din mediul rural. O peliculă de oameni de afaceri/patroni dintre care doar cei conectaţi la mediul politic au succes garantat. Studenţi dezinteresaţi de politică sau anti-sistem. Oameni care muncesc la negru, de obicei în meserii prost plătite. Profesionişti care activează în meserii liberale şi care sunt vânaţi - în scopuri fiscale - de absolut toate guvernările. Şomeri.
6. Salariul mediu net în România este de 1553 lei, adică 349 euro. Pe lună.
7. Unele dintre statisticile de mai sus arătau mai rău acum zece ani sau douăzeci de ani.
8. De la Revoluţie şi până acum, într-un singur an rata inflaţiei în România a fost sub 5%. În cinsprezece din cei douăzeci şi doi de ani, rata inflaţiei a fost mai mare de 10%.
În condiţiile astea, cum de a putut câştiga dreapta?
Simplu. Dreapta românească ... nu a fost chiar foarte sinceră. Uneori nici cu sine. Dar a fost inteligentă. S-a adaptat. Şi-a schimbat blana - de fiecare dată cam cu aceleaşi mişcări, după cum vei vedea mai jos. A folosit la maxim toate avantajele sale, toate erorile adversarilor. A câştigat 3 alegeri prezidenţiale din şase (chiar dacă asta a însemnat să susţină o dată un om de stânga împotriva altui om de stânga), mai mult decât ar fi fost logic să ne aşteptăm, având în vedere ce şi cum este România. Toate procentele obţinute de candidaţi ai dreptei în plus faţă de candidaţii stângii în turul doi al prezidenţialelor, cumulat, nu dau cât diferenţa dintre Ion Iliescu şi un contracandidat al său de la un singur tur decisiv câştigat de acesta, indiferent despre care am vorbi - 1990, 1992 sau 2000.
Hai să ne uităm la nişte lucruri concrete din trecut, dar cu implicaţii pentru viitorul imediat.
În 1996, CDR a obţinut 30% pe un val pro-schimbare, natural după şase ani de guvernare FDSN/PDSR. Porţiuni semnificative din electoratul Convenţiei aparţineau unor grupuri sociale raliate temporar la Convenţie, pe vot negativ faţă de PDSR. Electoratul urban-educat a avut un rol extrem de important, dar nu cel decisiv. Niciodată alegerile parlamentare din România n-au fost câştigate de o forţă politică cu mai puţine procente. Şapte votanţi din zece aleseseră, de fapt, altceva. Victoria CDR a fost de fapt împlinită prin victoria prezidenţială a lui Emil Constantinescu.
Emil Constantinescu l-a depăşit pe Ion Iliescu în turul doi pentru că a coalizat trei electorate alături de cel al CDR:
1. PD-işti pentru care opoziţia faţă de Ion Iliescu era fundamentul identităţii lor politice.
2. Votul minorităţii maghiare, care s-a dus în proporţie de 90% spre Constantinescu.
3. Funar şi Vadim-Tudor, al căror electorat furios pe guvernarea PDSR s-a reorientat împotriva lui Ion Iliescu (de exemplu, Emil Constantinescu a obţinut 76% din voturile din turul doi în Cluj-Napoca).
Coalizarea n-a fost perfectă. Însumate, voturile din primul tur pentru Emil Constantinescu, Petre Roman, G. Frunda, Funar şi Vadim au fost 7,8 milioane. În turul doi, Emil Constantinescu a obţinut 7,0 milioane. Arhisuficient pentru victorie.
Cheile succesului dreptei în 1996:
1. coalizare cu votanţi asistenţiali nemulţumiţi
2. specularea fragmentării politice a stângii
3. preluarea furiei populare şi chiar coalizare temporară cu un electorat extremist în crucialul tur doi al prezidenţialelor
4. votul etnicilor maghiari în crucialul tur doi al prezidenţialelor Fără aceste elemente, CDR replica aproximativ rezultatul din 1992: 20% la parlamentare şi înfrângere în turul doi în faţa lui Ion Iliescu.
În perioada 1997-2000, cele 30 procente ale dreptei au devenit 12. CDR şi Emil Constantinescu au ignorat faptul că aşteptările pe baza cărora ajunseseră la putere - dinspre pensionari nostalgici dezamăgiţi de FDSN, dinspre tineri pro-europeni, dinspre muncitori care doreau un trai mai bun - nu puteau fi îndeplinite simultan. Dreapta a guvernat uneori după principii, uneori după necesităţi, şi s-a scufundat din cauza economiei. La alegeri, carisma candidaţilor la preşedinţie a fost un plus nevalorificabil. Stolojan şi Isărescu au obţinut împreună 21 de procente, aproape dublu faţă de PNL şi CDR. Stolojan îl susţinuse pe Ion Iliescu cu patru ani în urmă, iar Isărescu era un tehnocrat din mediul bugetar. Chiar şi cu "transferuri"... dreapta tot n-a intrat în turul doi.
Cheile insuccesului dreptei în 2000:
1. pierderea votanţilor asistenţiali printr-un program dur de reformă
2. imposibilitatea de a specula fragmentarea politică a stângii, datorită reputaţiei proaste a dreptei ca "forţă politică erodată ce contaminează cu necredibilitate tot ce atinge"
3. imposibilitatea de a prelua furia populară, ceea ce a dus la succesul PRM
4. absenţa candidaţilor dreptei în turul doi al prezidenţialelor a eliminat factorul colaborării cu votanţi de etnie maghiarăDreapta şi-a conştientizat acut vulnerabilităţile în perioada 2001-2004. Singurul partid de dreapta rămas pe scenă - PNL - s-a aliat cu o formaţiune de stânga, populată cu lideri dinamici şi carismatici. Aproape două treimi din votanţii Alianţei DA au fost oameni furioşi pe corupţia PSD, oameni care nu aparţineau electoratelor PD, PNL sau CDR. Chiar şi în acest context favorabil, Alianţa DA nu a ocupat locul întâi în urma alegerilor parlamentare. Însă, în turul doi al prezidenţialelor...
1. Voturile minorităţii maghiare se duc într-o proporţie uşor mai mare spre Adrian Năstase decât spre Traian Băsescu.
2. Aproape toţi ceilalţi votanţi se mută înspre Traian Băsescu. În condiţiile în care numărul votanţilor între cele două tururi scade cu 400 mii, actualul preşedinte câştigă 1,6 milioane voturi (!) de la extremişti (Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali), ultimele rămăşite ale dreptei CDR-iste (Ciuhandu), o bucăţică de stânga recuperată (Petre Roman) şi votanţii nemulţumiţi de Adrian Năstase care nu participaseră din diferite motive la turul unu.
Cheile succesului parţial al dreptei în 2004:
1. specularea fragmentării stângii
2. preluarea furiei populare şi chiar coalizare temporară cu un electorat extremist în turul doi al prezidenţialelor
De ce, având în vedere elementele 1. şi 2. de mai sus, victoria la prezidenţiale a fost totuşi atât de strânsă?
Votul etnicilor maghiari în crucialul tur doi al prezidenţialelor nu a fost atât de anti-PSD ca în 1996.
De ce dreapta nu a reuşit să depăşească, chiar şi în alianţă cu PD, pe social-democraţi la parlamentare?
Coalizarea cu votanţi asistenţiali nu s-a putut realiza (PSD a obţinut la parlamentarele din 2004 exact acelaşi scor ca şi în 2000: 36,6%).
PD-işti "pe stil vechi", liberali, apropiaţi ai preşedintelui, intelectuali de formaţie CDR-istă, tehnocraţi şi mulţi, mulţi politicieni fără ideologie au fost înghesuiţi într-un vehicul care promitea să meargă departe. Şi a mers. Electoratul era la fel de greu de definit ca şi partidul pe care-l votau. 30% se considerau de dreapta. 52% considerau că diferenţele între venituri trebuie să fie mai mici. 40,5% spuneau că comunismul a fost o idee bună. Jumătate nu terminaseră liceul. Doar 11% aveau studii superioare - exact ca şi populaţia României ca atare, ceea ce sugerează că PDL nu atrăgea intelectualii în mod special. Jumătate din votanţii partidului aveau peste 43 de ani şi un sfert peste 55 de ani - un lucru surprinzător pentru un partid de dreapta doar dacă ignorăm cine a alcătuit puseul justiţiar din 2004. La zonele tradiţionale ale dreptei (Banat, estul Transilvaniei, Bucureşti) se adăugau arii noi: nordul Moldovei şi anumite judeţe din Valahia (Mehedinţi, Dâmboviţa). PNL şi-a păstrat remarcabil de bine silueta pentru un partid lovit de dezertări şi care fusese în vizorul unui preşedinte popular. La câteva luni după alegeri, Vasile Blaga declara despre PNL: "Oricum dispare!" Acestea au fost condiţiile în care dreapta a scos cel mai bun scor din istoria sa post-decembristă: 51,93%. Vorbim de fapt de un scor al "dreptei"? Las pe alţii, mai calificaţi decât mine, să îşi exprime părerea în legătură cu acest lucru.
Cheile succesului major al dreptei în 2008:
1. Votanţii asistenţiali nu există ca factor major datorită: emigraţiei, carismei lui Traian Băsescu (care atrage mulţi votanţi din acest spaţiu electoral) şi nu în ultimul rând situaţiei aparent bune a economiei, care reduce semnificativ nemulţumirile sociale
2. fragmentarea politică a stângii este speculată la maxim, un partid întreg fiind mutat pe dreapta eşicherului politic
3. furia populară anti-corupţie din 2004 este menţinută de preşedinte în prim-planul discursului său
4. PNL oferă o opţiune de dreapta pentru cine este nemulţumit de Traian Băsescu, eliminând o potenţială demobilizare a votanţilor de dreapta necuprinşi de PDL.
Cheile succesului dreptei în 2009, altele decât cele prezente şi în 2008:
1. coalizare temporară cu un electorat extremist în turul doi al prezidenţialelor
2. votul etnicilor maghiari în crucialul tur doi al prezidenţialelor Factori negativi
1. Divizarea pro-/anti-Băsescu împinge votanţi PNL să opteze pentru candidatul stângii
2. Primele semne ale erodării imaginii preşedintelui. Oponentul său îşi măreşte capitalul electoral cu 2,2 milioane voturi de la un tur de scrutin la altul - o creştere mai mare decât cea înregistrată de Traian Băsescu.
Sper că o viitoare istorie a dreptei româneşti va include şi o explicaţie pentru reorientarea manelelor de dreapta către nuanţe folcloric-rurale. Între materialul de mai sus, din 2008, şi conceptul muzical de mai jos, utilizat în 2009, sunt diferenţe evidente:
Întrucât această postare a fost foarte densă, mă voi opri aici. Continuarea va fi mai scurtă, dar va avea drept subiecte prezentul şi viitorul.
sâmbătă, 30 iunie 2012
Pe buza paharului plin cu apă
Toată scena politică vrea ca Victor Ponta să rămână prim-ministru.
1. PSD: Demisie înseamnă aproape obligatoriu congres (cum ar putea rămâne VP preşedintele partidului în condiţiile în care reputaţia sa externă este distrusă şi nu poate candida nici la preşedinţie în 2014 şi nici să redevină prim-ministru după alegerile din toamnă?). În funcţie de identitatea noului lider şi de calitatea relaţiei sale cu Crin Antonescu, s-ar pune în primejdie alianţa cu USL. Toate acestea implică un grad enorm de complexitate, având în vedere timpul redus până la alegeri şi periclitarea guvernării.
2. PNL: are opţiunea de a pleca prin proprie voinţă. Dar plecarea lui Ponta i-ar pune în situaţia de a reface USL cu un alt lider PSD, de a guverna alături de ... PDL (!) sau de a abandona guvernarea. Nu.
3. Electoratele PSD şi PNL: aproape nici un fel de griji. "Ce contează plagiatul? Oricum e o schemă a lui Băsescu."
4. PDL: dacă Victor Ponta rămâne în funcţie, poate fi atacat în timpul campaniei. Se speră fervent ca VP să nu demisioneze. Cu discursuri pro-PDL nu se poate depăşi 25%. Cu discursuri anti-USL, însă...
5. PPDD: situaţie aproape identică cu cea a PDL.
6. MRU: atac prin juxtapunere: "Nu sunt ca Ponta". Creare de imagine în perspectiva prezidenţialelor. Dacă Victor Ponta îşi dă demisia mâine, păi atunci...?
7. BNR: "Nu, clar nu vrem al patrulea (!) guvern de la începutul anului şi până acum."
8. Traian Băsescu: de ce să se oprească de la a lupta împotriva unui adversar pe care deja l-a învins? O demisie a unui prim-ministru auto-victimizat urmată de prăbuşirea leului ar mări cantitatea de lemne de pe focul suspendării.
9. Victor Ponta: ... crezi că vrea să-şi dea demisia?
10. O parte a electoratului lui Traian Băsescu vrea ca Victor Ponta să-şi dea demisia. Nimeni nu prea le dă atenţie.
Acest scandal nu pică bine pentru aproape nimeni.
Toată clasa politică ar prefera ca el să nu producă efecte.
Nu este exclus ca demisia să se petreacă, complicând situaţia tuturor.
1. PSD: Demisie înseamnă aproape obligatoriu congres (cum ar putea rămâne VP preşedintele partidului în condiţiile în care reputaţia sa externă este distrusă şi nu poate candida nici la preşedinţie în 2014 şi nici să redevină prim-ministru după alegerile din toamnă?). În funcţie de identitatea noului lider şi de calitatea relaţiei sale cu Crin Antonescu, s-ar pune în primejdie alianţa cu USL. Toate acestea implică un grad enorm de complexitate, având în vedere timpul redus până la alegeri şi periclitarea guvernării.
2. PNL: are opţiunea de a pleca prin proprie voinţă. Dar plecarea lui Ponta i-ar pune în situaţia de a reface USL cu un alt lider PSD, de a guverna alături de ... PDL (!) sau de a abandona guvernarea. Nu.
3. Electoratele PSD şi PNL: aproape nici un fel de griji. "Ce contează plagiatul? Oricum e o schemă a lui Băsescu."
4. PDL: dacă Victor Ponta rămâne în funcţie, poate fi atacat în timpul campaniei. Se speră fervent ca VP să nu demisioneze. Cu discursuri pro-PDL nu se poate depăşi 25%. Cu discursuri anti-USL, însă...
5. PPDD: situaţie aproape identică cu cea a PDL.
6. MRU: atac prin juxtapunere: "Nu sunt ca Ponta". Creare de imagine în perspectiva prezidenţialelor. Dacă Victor Ponta îşi dă demisia mâine, păi atunci...?
7. BNR: "Nu, clar nu vrem al patrulea (!) guvern de la începutul anului şi până acum."
8. Traian Băsescu: de ce să se oprească de la a lupta împotriva unui adversar pe care deja l-a învins? O demisie a unui prim-ministru auto-victimizat urmată de prăbuşirea leului ar mări cantitatea de lemne de pe focul suspendării.
9. Victor Ponta: ... crezi că vrea să-şi dea demisia?
10. O parte a electoratului lui Traian Băsescu vrea ca Victor Ponta să-şi dea demisia. Nimeni nu prea le dă atenţie.
Acest scandal nu pică bine pentru aproape nimeni.
Toată clasa politică ar prefera ca el să nu producă efecte.
Nu este exclus ca demisia să se petreacă, complicând situaţia tuturor.
vineri, 29 iunie 2012
Marele câştigător al parlamentarelor din toamnă
Vorbim despre un fenomen politic cu un trend istoric fenomenal:
4 milioane de susţinători în 1992.
6 milioane şi jumătate în 2000.
11 milioane în 2008.
În turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009, a atras mai mulţi români decât Traian Băsescu şi Mircea Geoană laolaltă.
La localele tocmai încheiate, a surclasat USL (raport 3-la-2) şi a nimicit PDL (raport 4-la-1).
Aceste luni îi priesc. Dacă se repetă situaţia din 2008, va câştiga în toamnă majoritatea absolută.
Este vorba despre absenteism.
Introducerea de mai sus nu este o glumă, ci atrage atenţia asupra unui adevăr dureros, pe care nimeni nu prea vrea să-l rostească cu voce tare: de la ziua alegerilor locale şi până la momentul parlamentarelor, partidele au pierdut, pierd şi vor pierde votanţi. De câteva cicluri electorale, prezenţa la alegerile parlamentare este mult sub nivelul celei de la locale. Tendinţa s-a agravat în 2008, când alegerile parlamentare nu au fost simultane cu cele prezidenţiale, eliminându-se astfel un factor major de interes pentru electorat. Explicaţiile pentru această stare de fapt sunt multiple - nu le voi discuta aici.
Concret: dacă România ar fi compusă din 100 de persoane cu drept de vot, situaţia de la alegerile locale ar fi fost următoarea:
28 de români au votat USL (scor 49,8% din totalul celor care au venit la vot)
12 au votat PDL - singur sau în alianţă (22%)
5 au votat PPDD (9%)
3 au votat UDMR
8 au votat alte partide sau partiduleţe
(tragem linia: avem 56 de votanţi. Toate procentele de mai sus, toate procentele pe care le-ai văzut pe Internet sau la televizor se calculează prin raportare la aceşti 56% care au venit la vot).
44 nu au votat.
Să zicem că absenteismul se manifestă exclusiv la USL. 5 din cei 28 de votanţi USL nu mai vin la vot în toamnă.
Rezultatele devin: USL 45%, PDL 23,5%, PPDD 9,8%.
Evident scorul USL scade. Dar mai observăm ceva: scorul tuturor celorlaltor competitori creşte, fără ca ei să fi câştigat un votant. Şi asta pentru că, din cauza absenteismului votanţilor USL, ponderea votanţilor PDL sau PPDD a crescut.
Un exemplu mai realist:
Din 28 de votanţi USL la locale, şase renunţă să mai vină la vot la parlamentare şi rămân 22.
Din 12 votanţi PDL, doi renunţă şi rămân 10.
La vot mai vin alţi 10 oameni, care votează pentru alte partide.
58 nu vin la vot.
Ce scor am avea în bătălia USL - PDL?
USL: 22 din 42= 52,3% (cu două procente peste scorul de la locale)
PDL: 10 din 42 = 23,8% (cu aproape două procente peste scorul de la locale)
Rezultatul pare uluitor. Cumulat, USL şi PDL au pierdut opt votanţi - 8% din electoratul cu drept de vot, mai mult de un milion şi jumătate de persoane - dar ambele forţe şi-au îmbunătăţit scorul. Şi asta pentru că alte forţe politice au pierdut şi mai mult.
Acest fenomen este foarte des întâlnit în sondajele de opinie. În lunile următoare unele forţe politice vor "creşte"... dar asta nu pentru că au atras în mod necesar votanţi noi, ci pentru că alţi competitori au pierdut votanţi.
În acest context, a avea un electorat "dur" este un lucru de maximă importanţă. Închei cu un exemplu oarecum implauzibil: toată lumea în afară de PPDD pierde 1/2 din votanţii de la locale. Toţi susţinătorii PPDD rămân însă pe metereze:
USL: 14 votanţi.
PDL: 6 votanţi.
PPDD: 5 votanţi.
Alte partide: 5 votanţi.
70 de români din 100 nu votează.
Rezultate: PPDD 16,6%, USL 46%, PDL 20%. Partidele principale pierd câteva procente, dar scorul PPDD se dublează.
Vom auzi foarte multe în campanie despre mesaje, vise şi programe ideologice. În realitate, vor conta alte lucruri: votanţii cui se vor plictisi mai târziu? Ura cui este mai puternică? (alternativ: Ura faţă de cine este mai puternică?) Care forţă politică va gafa mai puţin? Cine îşi va irita mai puţin votanţii? Întrebări atipice, dar extrem de importante.
Pariul meu personal este următorul: absenteismul are mari şanse să rămână în pole position şi "să-şi mărească procentele".
4 milioane de susţinători în 1992.
6 milioane şi jumătate în 2000.
11 milioane în 2008.
În turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009, a atras mai mulţi români decât Traian Băsescu şi Mircea Geoană laolaltă.
La localele tocmai încheiate, a surclasat USL (raport 3-la-2) şi a nimicit PDL (raport 4-la-1).
Aceste luni îi priesc. Dacă se repetă situaţia din 2008, va câştiga în toamnă majoritatea absolută.
Este vorba despre absenteism.
Introducerea de mai sus nu este o glumă, ci atrage atenţia asupra unui adevăr dureros, pe care nimeni nu prea vrea să-l rostească cu voce tare: de la ziua alegerilor locale şi până la momentul parlamentarelor, partidele au pierdut, pierd şi vor pierde votanţi. De câteva cicluri electorale, prezenţa la alegerile parlamentare este mult sub nivelul celei de la locale. Tendinţa s-a agravat în 2008, când alegerile parlamentare nu au fost simultane cu cele prezidenţiale, eliminându-se astfel un factor major de interes pentru electorat. Explicaţiile pentru această stare de fapt sunt multiple - nu le voi discuta aici.
Concret: dacă România ar fi compusă din 100 de persoane cu drept de vot, situaţia de la alegerile locale ar fi fost următoarea:
28 de români au votat USL (scor 49,8% din totalul celor care au venit la vot)
12 au votat PDL - singur sau în alianţă (22%)
5 au votat PPDD (9%)
3 au votat UDMR
8 au votat alte partide sau partiduleţe
(tragem linia: avem 56 de votanţi. Toate procentele de mai sus, toate procentele pe care le-ai văzut pe Internet sau la televizor se calculează prin raportare la aceşti 56% care au venit la vot).
44 nu au votat.
Să zicem că absenteismul se manifestă exclusiv la USL. 5 din cei 28 de votanţi USL nu mai vin la vot în toamnă.
Rezultatele devin: USL 45%, PDL 23,5%, PPDD 9,8%.
Evident scorul USL scade. Dar mai observăm ceva: scorul tuturor celorlaltor competitori creşte, fără ca ei să fi câştigat un votant. Şi asta pentru că, din cauza absenteismului votanţilor USL, ponderea votanţilor PDL sau PPDD a crescut.
Un exemplu mai realist:
Din 28 de votanţi USL la locale, şase renunţă să mai vină la vot la parlamentare şi rămân 22.
Din 12 votanţi PDL, doi renunţă şi rămân 10.
La vot mai vin alţi 10 oameni, care votează pentru alte partide.
58 nu vin la vot.
Ce scor am avea în bătălia USL - PDL?
USL: 22 din 42= 52,3% (cu două procente peste scorul de la locale)
PDL: 10 din 42 = 23,8% (cu aproape două procente peste scorul de la locale)
Rezultatul pare uluitor. Cumulat, USL şi PDL au pierdut opt votanţi - 8% din electoratul cu drept de vot, mai mult de un milion şi jumătate de persoane - dar ambele forţe şi-au îmbunătăţit scorul. Şi asta pentru că alte forţe politice au pierdut şi mai mult.
Acest fenomen este foarte des întâlnit în sondajele de opinie. În lunile următoare unele forţe politice vor "creşte"... dar asta nu pentru că au atras în mod necesar votanţi noi, ci pentru că alţi competitori au pierdut votanţi.
În acest context, a avea un electorat "dur" este un lucru de maximă importanţă. Închei cu un exemplu oarecum implauzibil: toată lumea în afară de PPDD pierde 1/2 din votanţii de la locale. Toţi susţinătorii PPDD rămân însă pe metereze:
USL: 14 votanţi.
PDL: 6 votanţi.
PPDD: 5 votanţi.
Alte partide: 5 votanţi.
70 de români din 100 nu votează.
Rezultate: PPDD 16,6%, USL 46%, PDL 20%. Partidele principale pierd câteva procente, dar scorul PPDD se dublează.
Vom auzi foarte multe în campanie despre mesaje, vise şi programe ideologice. În realitate, vor conta alte lucruri: votanţii cui se vor plictisi mai târziu? Ura cui este mai puternică? (alternativ: Ura faţă de cine este mai puternică?) Care forţă politică va gafa mai puţin? Cine îşi va irita mai puţin votanţii? Întrebări atipice, dar extrem de importante.
Pariul meu personal este următorul: absenteismul are mari şanse să rămână în pole position şi "să-şi mărească procentele".
miercuri, 27 iunie 2012
Uninominalul într-un singur tur: neconstituţional. Efecte
1. USL pierde teoretic mandate, PPDD teoretic câştigă mandate.
2. Situaţia PDL se schimbă teoretic mult în bine.
3. Nu vom avea un câştigător clar. Utilizând perspectiva constituţională des menţionată de Traian Băsescu, e foarte posibil să avem trei partide cu 25-30% din mandate. În acest context, cine deţine palatul Cotroceni la momentul alegerilor va juca un rol important în stabilirea schemei de guvernare post-2012.
4. USL are o mai mare nevoie, şi de mai multe voturi decât dacă sistemul uninominal majoritar era declarat constituţional. Probabilitatea suspendării/alegerilor prezidenţiale simultan cu parlamentarele creşte, nu scade.
5. Marea Alianţă Din Jurul PDL începe să-şi piardă din obiect. Un partid cu 10% din voturi acum ar obţine chiar 10% din mandate, şi nu zero sau unu locuri în parlament. Intelectualii şi reformiştii din PDL nu mai au un motiv clar prin care să-şi justifice rămânerea alături de Blaga, Udrea, Anastase, etc etc etc. Inerţia din ultimii ani şi ezitările îndelungate în a forma un nou partid îi vor costa acum foarte, foarte mult, poate chiar tot viitorul politic.
2. Situaţia PDL se schimbă teoretic mult în bine.
3. Nu vom avea un câştigător clar. Utilizând perspectiva constituţională des menţionată de Traian Băsescu, e foarte posibil să avem trei partide cu 25-30% din mandate. În acest context, cine deţine palatul Cotroceni la momentul alegerilor va juca un rol important în stabilirea schemei de guvernare post-2012.
4. USL are o mai mare nevoie, şi de mai multe voturi decât dacă sistemul uninominal majoritar era declarat constituţional. Probabilitatea suspendării/alegerilor prezidenţiale simultan cu parlamentarele creşte, nu scade.
5. Marea Alianţă Din Jurul PDL începe să-şi piardă din obiect. Un partid cu 10% din voturi acum ar obţine chiar 10% din mandate, şi nu zero sau unu locuri în parlament. Intelectualii şi reformiştii din PDL nu mai au un motiv clar prin care să-şi justifice rămânerea alături de Blaga, Udrea, Anastase, etc etc etc. Inerţia din ultimii ani şi ezitările îndelungate în a forma un nou partid îi vor costa acum foarte, foarte mult, poate chiar tot viitorul politic.
... Lecţia Alianţei DA
Am scris recent despre CDR. Am arătat că ideologia a avut un rol necesar, dar nu suficient în victoria Convenţiei în 1996, şi că rolul determinant l-au avut alţi factori, mai puţini atrăgători din punct de vedere intelectual, dar hotărâtori la nivelul maselor de votanţi, şi anume:
- situaţia economică
- votul negativ anti-PDSR, provenit în multe cazuri dinspre extremele stângă şi dreaptă
- carisma liderului CDR
- atragerea votanţilor din mediul rural.
Dar Alianţa DA?
(sursa: ziuaveche.ro)
În octombrie 2004, exact înainte de alegerile parlamentare, Fundaţia pentru o Societate Deschisă a cerut Gallup şi MetroMedia Transilvania realizarea unui sondaj detaliat. Să pornim de la modul cum spuneau votanţii Alianţei că au votat în 2000:
a. Un sfert votaseră PNL sau CDR. Aici este electoratul clasic şi consistent de dreapta de la început de mileniu - 8% din totalul votanţilor de la alegerile din 2004, un pic sub un milion de persoane.
b. 10% votaseră PD. În 2000, ca şi în 2004, PD era un partid de stânga.
c. 26% votaseră PSD (!). Vorbim despre o cincime din electoratul PSD din 2000.
d. 6% votaseră PRM.
e. Restul nu votaseră în 2000 sau nu îşi aminteau (probabil că aici e vorba şi de o spirală a tăcerii - ruşinea de a admite că ai votat PRM sau poate chiar PSD).
Propun să lăsăm la o parte grupurile a. şi b, şi să ne concentrăm pe ultimele trei. Două treimi din voturile pentru Alianţa DA au venit din afara electoratelor dure PNL, CDR sau PD.
Dacă aceşti votanţi nu s-ar fi alăturat Alianţei DA şi ar fi stat acasă, rezultatul alegerilor din 2004 ar fi fost:
PSD 46%
PRM 16%
Alianţa DA 14%
Alt mod de a privi lucrurile: este vorba de la fel de mulţi votanţi cât a avut PDL la locale, acum câteva săptămâni - un pic peste 2 milioane de oameni.
Cine erau aceşti oameni care au dat viaţă Alianţei DA?
Pe mulţi dintre indicatorii demografici standard, parcă este vorba de o imagine în micro a societăţii româneşti: avem transilvăneni, moldoveni dar şi oameni din Muntenia sau bucureşteni, locuitori ai oraşelor mici sau mari, bărbaţi şi femei, toate ocupaţiile şi nivelele de educaţie posibile, în aceleaşi proporţii ca şi la populaţia României ca atare. Dar când ne uităm la detalii...
74% erau căsătoriţi. Alţi 23% trăiau alături de iubit(ă) fără un certificat de căsătorie.
Jumătate aveau peste 50 de ani.
75% locuiau împreună cu cel puţin două persoane - ceea ce sugerează mai multe generaţii sub acelaşi acoperiş. De fapt, aproximativ jumătate aveau în casă un copil cu vârsta mai mică de 14 ani - copil sau nepot.
Cele mai importante evenimente din viaţă? 1) Căsătoria, 2) naşterea copiilor, 3) naşterea nepoţilor - dacă era cazul.
Boala (31%) şi viitorul copiilor (22%) erau principalele lor griji.
Vorbim în principal despre bunici şi părinţi furioşi:
a) oameni care au devenit adulţi în anii '70 şi pentru care Revoluţia a venit pe final de carieră profesională şi
b) tineri care locuiau cu părinţii şi care abia îşi întemeiaseră o familie...
... am spus "furioşi"?
76% nu erau mulţumiţi de banii pe care îi aveau.
71% erau de acord cu afirmaţia "corupţia a crescut în timpul guvernării PSD".
72% erau nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi de modul în care funcţiona justiţia.
81% erau nemulţumiţi de activitatea guvernului Năstase în ceea ce priveşte nivelul de trai.
Despre aceşti votanţi mai trebuie spuse trei lucruri:
Veniseră târziu alături de ADA. Doar jumătate votaseră cu ADA sau cu partidele componente la alegerile locale care avuseseră loc cu câteva luni mai devreme, o cincime votând PSD. De altfel, trei sferturi spuneau că votează cu "Alianţa DA", nu cu PD sau PNL, lucru care în sine sugerează o apropiere relativ recentă de acest proiect politic dar şi minimalizarea importanţei partidelor componente.
Fuseseră atraşi şi menţinuţi alături de Alianţă printr-un marketing ireproşabil. Alianţa DA livrase exact mesajele de care aceşti oameni aveau nevoie: 77% aveau încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu, 86% în Th. Stolojan.
Cu un discurs mai "soft", Alianţa DA ar fi pierdut mulţi dintre aceşti votanţi care s-ar fi dus la PRM. Care erau pentru aceşti oameni cele mai importante două atribute ale unui preşedinte al României? "Să lupte împotriva corupţiei din ţară" (89%) şi "să impună ordinea şi disciplina" (88%). Prin comparaţie, a avea un preşedinte bun familist era important pentru 56%, iar să fie susţinut de partidul favorit - 54%. În acest context, nu te va mira că aproape o treime aveau încredere mare sau foarte mare în Corneliu Vadim Tudor.
Ce s-a întâmplat cu aceste două milioane de persoane? Este rezonabil să presupunem următoarele:
1. au convins cunoscuţi sau membri mai recalcitranţi ai familiei să îl voteze pe Traian Băsescu în turul doi al alegerilor prezidenţiale (pentru fiecare două voturi primite în turul unu, candidatul ADA a mai obţinut încă unul în manşa decisivă).
2. s-au plasat de partea lui Traian Băsescu în conflictele din perioada 2005-2009, în special la momentele suspendării şi turului doi al alegerilor din 2009. Mesajele anti-corupţie au rămas relevante pentru ei şi pentru că Traian Băsescu a ştiut să le menţină în prim-plan.
3. după momentul mai 2010 şi în timpul guvernării Boc, în funcţie de educaţie şi perspective, s-au îndreptat spre PPDD, USL sau au rămas alături de PDL/Traian Băsescu.
Într-o măsură mai mare decât CDR, Alianţa DA s-a bazat pe susţinerea unui grup care căuta soluţii urgente la injustiţia din societate. Pare ciudat să ne gândim la acest lucru, dar PD putea la fel de bine să rămână un partid de stânga, sau să devină un partid care să se adreseze populaţiei rurale şi nu numai într-o cheie strict creştină, sau să devină un partid orientat spre nevoile antreprenorilor şi corporatiştilor. Aceşti două milioane de votanţi i-au obligat însă pe Traian Băsescu şi pe partidul său să urmeze altă cale. Traian Băsescu nu a uitat niciodată de ce a fost votat; PDL - prins între PLD-işti şi dorinţa de a-l urma pe Traian Băsescu fără a înţelege ce face el de fapt - a pierdut mulţi din aceşti votanţi, unii rămânând totuşi alături de partid în numele simpatiei faţă de preşedintele în funcţie.
Nota bene: aceşti oameni nu s-au volatilizat, iar furia lor nu a dispărut - climatul economic care ameninţă viitorul copiilor sau nepoţilor lor i-a făcut mai sensibili ca oricând, iar scandalurile de corupţie le atrag atenţia mai mult decât restului electoratului. Chiar şi în clipa de faţă, ei sunt în primele rânduri ale electoratelor USL, PDL şi PPDD. Voturile lor au fost aproape un sfert din cele exprimate la alegerile locale. La alegerile parlamentare vor reprezenta un procent mai mare.
Nota bene 2: Pentru a evita orice confuzii, trebuie să precizez că în cadrul electoratului PDL de la recentele alegeri locale sau în rândul susţinătorilor lui Traian Băsescu se află acum şi alte grupuri de votanţi, separate şi diferite de cel descris mai sus (foşti CDR-işti sau liberali, corporatişti şi oameni de afaceri atraşi după 2010 dar care înainte nu aveau încredere într-un partid sau altul, PRM-işti persuadaţi după 2005, etc).
- situaţia economică
- votul negativ anti-PDSR, provenit în multe cazuri dinspre extremele stângă şi dreaptă
- carisma liderului CDR
- atragerea votanţilor din mediul rural.
Dar Alianţa DA?
În octombrie 2004, exact înainte de alegerile parlamentare, Fundaţia pentru o Societate Deschisă a cerut Gallup şi MetroMedia Transilvania realizarea unui sondaj detaliat. Să pornim de la modul cum spuneau votanţii Alianţei că au votat în 2000:
a. Un sfert votaseră PNL sau CDR. Aici este electoratul clasic şi consistent de dreapta de la început de mileniu - 8% din totalul votanţilor de la alegerile din 2004, un pic sub un milion de persoane.
b. 10% votaseră PD. În 2000, ca şi în 2004, PD era un partid de stânga.
c. 26% votaseră PSD (!). Vorbim despre o cincime din electoratul PSD din 2000.
d. 6% votaseră PRM.
e. Restul nu votaseră în 2000 sau nu îşi aminteau (probabil că aici e vorba şi de o spirală a tăcerii - ruşinea de a admite că ai votat PRM sau poate chiar PSD).
Propun să lăsăm la o parte grupurile a. şi b, şi să ne concentrăm pe ultimele trei. Două treimi din voturile pentru Alianţa DA au venit din afara electoratelor dure PNL, CDR sau PD.
Dacă aceşti votanţi nu s-ar fi alăturat Alianţei DA şi ar fi stat acasă, rezultatul alegerilor din 2004 ar fi fost:
PSD 46%
PRM 16%
Alianţa DA 14%
Alt mod de a privi lucrurile: este vorba de la fel de mulţi votanţi cât a avut PDL la locale, acum câteva săptămâni - un pic peste 2 milioane de oameni.
Cine erau aceşti oameni care au dat viaţă Alianţei DA?
Pe mulţi dintre indicatorii demografici standard, parcă este vorba de o imagine în micro a societăţii româneşti: avem transilvăneni, moldoveni dar şi oameni din Muntenia sau bucureşteni, locuitori ai oraşelor mici sau mari, bărbaţi şi femei, toate ocupaţiile şi nivelele de educaţie posibile, în aceleaşi proporţii ca şi la populaţia României ca atare. Dar când ne uităm la detalii...
74% erau căsătoriţi. Alţi 23% trăiau alături de iubit(ă) fără un certificat de căsătorie.
Jumătate aveau peste 50 de ani.
75% locuiau împreună cu cel puţin două persoane - ceea ce sugerează mai multe generaţii sub acelaşi acoperiş. De fapt, aproximativ jumătate aveau în casă un copil cu vârsta mai mică de 14 ani - copil sau nepot.
Cele mai importante evenimente din viaţă? 1) Căsătoria, 2) naşterea copiilor, 3) naşterea nepoţilor - dacă era cazul.
Boala (31%) şi viitorul copiilor (22%) erau principalele lor griji.
Vorbim în principal despre bunici şi părinţi furioşi:
a) oameni care au devenit adulţi în anii '70 şi pentru care Revoluţia a venit pe final de carieră profesională şi
b) tineri care locuiau cu părinţii şi care abia îşi întemeiaseră o familie...
... am spus "furioşi"?
76% nu erau mulţumiţi de banii pe care îi aveau.
71% erau de acord cu afirmaţia "corupţia a crescut în timpul guvernării PSD".
72% erau nemulţumiţi sau foarte nemulţumiţi de modul în care funcţiona justiţia.
81% erau nemulţumiţi de activitatea guvernului Năstase în ceea ce priveşte nivelul de trai.
Despre aceşti votanţi mai trebuie spuse trei lucruri:
Veniseră târziu alături de ADA. Doar jumătate votaseră cu ADA sau cu partidele componente la alegerile locale care avuseseră loc cu câteva luni mai devreme, o cincime votând PSD. De altfel, trei sferturi spuneau că votează cu "Alianţa DA", nu cu PD sau PNL, lucru care în sine sugerează o apropiere relativ recentă de acest proiect politic dar şi minimalizarea importanţei partidelor componente.
Fuseseră atraşi şi menţinuţi alături de Alianţă printr-un marketing ireproşabil. Alianţa DA livrase exact mesajele de care aceşti oameni aveau nevoie: 77% aveau încredere mare sau foarte mare în Traian Băsescu, 86% în Th. Stolojan.
Cu un discurs mai "soft", Alianţa DA ar fi pierdut mulţi dintre aceşti votanţi care s-ar fi dus la PRM. Care erau pentru aceşti oameni cele mai importante două atribute ale unui preşedinte al României? "Să lupte împotriva corupţiei din ţară" (89%) şi "să impună ordinea şi disciplina" (88%). Prin comparaţie, a avea un preşedinte bun familist era important pentru 56%, iar să fie susţinut de partidul favorit - 54%. În acest context, nu te va mira că aproape o treime aveau încredere mare sau foarte mare în Corneliu Vadim Tudor.
Ce s-a întâmplat cu aceste două milioane de persoane? Este rezonabil să presupunem următoarele:
1. au convins cunoscuţi sau membri mai recalcitranţi ai familiei să îl voteze pe Traian Băsescu în turul doi al alegerilor prezidenţiale (pentru fiecare două voturi primite în turul unu, candidatul ADA a mai obţinut încă unul în manşa decisivă).
2. s-au plasat de partea lui Traian Băsescu în conflictele din perioada 2005-2009, în special la momentele suspendării şi turului doi al alegerilor din 2009. Mesajele anti-corupţie au rămas relevante pentru ei şi pentru că Traian Băsescu a ştiut să le menţină în prim-plan.
3. după momentul mai 2010 şi în timpul guvernării Boc, în funcţie de educaţie şi perspective, s-au îndreptat spre PPDD, USL sau au rămas alături de PDL/Traian Băsescu.
Într-o măsură mai mare decât CDR, Alianţa DA s-a bazat pe susţinerea unui grup care căuta soluţii urgente la injustiţia din societate. Pare ciudat să ne gândim la acest lucru, dar PD putea la fel de bine să rămână un partid de stânga, sau să devină un partid care să se adreseze populaţiei rurale şi nu numai într-o cheie strict creştină, sau să devină un partid orientat spre nevoile antreprenorilor şi corporatiştilor. Aceşti două milioane de votanţi i-au obligat însă pe Traian Băsescu şi pe partidul său să urmeze altă cale. Traian Băsescu nu a uitat niciodată de ce a fost votat; PDL - prins între PLD-işti şi dorinţa de a-l urma pe Traian Băsescu fără a înţelege ce face el de fapt - a pierdut mulţi din aceşti votanţi, unii rămânând totuşi alături de partid în numele simpatiei faţă de preşedintele în funcţie.
Nota bene: aceşti oameni nu s-au volatilizat, iar furia lor nu a dispărut - climatul economic care ameninţă viitorul copiilor sau nepoţilor lor i-a făcut mai sensibili ca oricând, iar scandalurile de corupţie le atrag atenţia mai mult decât restului electoratului. Chiar şi în clipa de faţă, ei sunt în primele rânduri ale electoratelor USL, PDL şi PPDD. Voturile lor au fost aproape un sfert din cele exprimate la alegerile locale. La alegerile parlamentare vor reprezenta un procent mai mare.
Nota bene 2: Pentru a evita orice confuzii, trebuie să precizez că în cadrul electoratului PDL de la recentele alegeri locale sau în rândul susţinătorilor lui Traian Băsescu se află acum şi alte grupuri de votanţi, separate şi diferite de cel descris mai sus (foşti CDR-işti sau liberali, corporatişti şi oameni de afaceri atraşi după 2010 dar care înainte nu aveau încredere într-un partid sau altul, PRM-işti persuadaţi după 2005, etc).
luni, 25 iunie 2012
Despre referendumul care se apropie
... întâi o mică observaţie: parlamentul suspendă preşedintele, după care are loc referendumul prin care populaţia decide sau nu demiterea preşedintelui.
1. Teoretic
23% dintre români consideră că este bine că preşedintele nu a fost demis acum cinci ani (67% cred contrariul, 10% nu au o opinie).
Între 10% şi 17% dintre români au încredere mare sau foarte mare în preşedintele Băsescu.
17% dintre români consideră că Traian Băsescu a făcut o treabă bună ca preşedinte în al doilea mandat.
Aparent, Traian Băsescu ar pierde în cazul în care s-ar ajunge la un referendum. Situaţia trebuie însă analizată şi la nivelul...
2. ... Concret
Vom începe cu tabăra mai uşor de cuantificat. Cine este de partea lui Traian Băsescu?
a. 2,2 milioane de votanţi PDL de la alegerile locale care tocmai au avut loc.
b. Români din diaspora. În condiţiile unei mobilizări de două ori mai mari decât la turul doi al ultimelor alegeri prezidenţiale: 230 de mii de persoane.
c. Susţinători ai preşedintelui care, din diferite motive ţinând de candidaţii PDL sau de PDL însuşi, nu au votat acest partid la alegerile de acum două săptămâni. Maxim 500 de mii de persoane - poate mult mai puţin.
Total aproximativ: 2,9 milioane alegători.
Prin comparaţie, USL a obţinut la locale 4,4 milioane de voturi. Vorbim aproape în exclusivitate despre oameni conştienţi de scopul Uniunii de la momentul fondării acesteia. Votanţii PSD au fost re-mobilizaţi în ultimele zile (dacă mai era nevoie) de scandalurile din jurul lui Victor Ponta şi Adrian Năstase. Votanţii PNL sunt definiţi tocmai de antipatia faţă de preşedinte, acesta fiind unul din criteriile principale pe baza căruia votează PNL şi nu PDL-via-PLD.
Preşedintele va încerca în mod evident să reducă credibilitatea liderilor USL în ochii susţinătorilor acestor partide. Antipatia larg răspândită faţă de preşedinte i-ar putea juca feste acestuia, reducând credibilitatea argumentelor utilizate. Cel mai probabil se va ataca prin interpuşi. Din perspectiva lui Traian Băsescu, cei 4,4 milioane trebuie să devină în ziua votului... 2,8 milioane sau mai puţini. Aici este frontul central al referendumului.
România nu este compusă exclusiv din votanţi PDL sau USL. Trebuie să luăm în calcul şi electoratul de etnie maghiară (500 de mii), electoratul PPDD (800 de mii), electoratele altor partide (PRM, UNPR, etc.) şi cei câţiva milioane de români care nu votează pentru un partid sau altul. În clipa de faţă, atitudinea tuturor acestor grupuri este ostilă preşedintelui. Este posibil ca Traian Băsescu să obţină susţinerea lor. De asemenea, este posibil ca opţiunea lor pro-demitere să transforme o înfrângere pe muchie a preşedintelui într-un insucces de proporţii. Acesta este un front secundar, dar care poate deveni important, în funcţie de situaţia de pe "frontul central".
3. Surpriza?
Traian Băsescu este un politician carismatic, capabil şi care îşi va ataca adversarii până în ultima clipă. Felix Tătaru şi mulţi alţii vor fi în mod sigur alături de el. O întrebare importantă: cât de mult va reuşi el să recupereze până la clipa referendumului?
În 2007, imediat după suspendarea de către parlament dar înainte de referendumul de suspendare, încrederea în Traian Băsescu a crescut simţitor (46% -> 62%). Această creştere însă nu a avut un impact direct asupra rezultatului referendumului. Împotriva demiterii au votat 6 059 315 de români, adică 33% din cei aflaţi pe liste. Mult sub 46%, foarte mult sub 62%. Teoretic, chiar dacă această creştere în popularitate n-ar fi avut loc, Traian Băsescu tot ar fi primit 6 milioane de voturi de susţinere. În realitate, această creştere în popularitate a avut rolul ei. De văzut dacă, şi în ce măsură, fenomenul ar putea fi repetat.
4. Concluzie
Spre deosebire de 2007, şansele preşedintelui sunt limitate, acesta având nevoie de mai multe "aruncări norocoase de zar" pentru a forţa un rezultat strâns. Circumstanţele în care ar avea loc suspendarea şi - într-o măsură mai mică - conţinutul campaniilor pro- şi anti-demitere pot schimba conţinutul acestei evaluări.
5. Post scriptum
PDL este pe cale să conteste la Curtea Constituţională modificarea legii referendumului, cerând să se revină la demiterea preşedintelui în urma votului majorităţii cetăţenilor cu drept de vot. Dacă PDL va obţine ceea ce doreşte, USL va fi pusă în faţa unei dileme. Teoretic, este posibil ca 10 milioane de români să voteze pentru demiterea preşedintelui. În practică, acest nivel ar fi greu de atins.
1. Teoretic
23% dintre români consideră că este bine că preşedintele nu a fost demis acum cinci ani (67% cred contrariul, 10% nu au o opinie).
Între 10% şi 17% dintre români au încredere mare sau foarte mare în preşedintele Băsescu.
17% dintre români consideră că Traian Băsescu a făcut o treabă bună ca preşedinte în al doilea mandat.
Aparent, Traian Băsescu ar pierde în cazul în care s-ar ajunge la un referendum. Situaţia trebuie însă analizată şi la nivelul...
2. ... Concret
Vom începe cu tabăra mai uşor de cuantificat. Cine este de partea lui Traian Băsescu?
a. 2,2 milioane de votanţi PDL de la alegerile locale care tocmai au avut loc.
b. Români din diaspora. În condiţiile unei mobilizări de două ori mai mari decât la turul doi al ultimelor alegeri prezidenţiale: 230 de mii de persoane.
c. Susţinători ai preşedintelui care, din diferite motive ţinând de candidaţii PDL sau de PDL însuşi, nu au votat acest partid la alegerile de acum două săptămâni. Maxim 500 de mii de persoane - poate mult mai puţin.
Total aproximativ: 2,9 milioane alegători.
Prin comparaţie, USL a obţinut la locale 4,4 milioane de voturi. Vorbim aproape în exclusivitate despre oameni conştienţi de scopul Uniunii de la momentul fondării acesteia. Votanţii PSD au fost re-mobilizaţi în ultimele zile (dacă mai era nevoie) de scandalurile din jurul lui Victor Ponta şi Adrian Năstase. Votanţii PNL sunt definiţi tocmai de antipatia faţă de preşedinte, acesta fiind unul din criteriile principale pe baza căruia votează PNL şi nu PDL-via-PLD.
Preşedintele va încerca în mod evident să reducă credibilitatea liderilor USL în ochii susţinătorilor acestor partide. Antipatia larg răspândită faţă de preşedinte i-ar putea juca feste acestuia, reducând credibilitatea argumentelor utilizate. Cel mai probabil se va ataca prin interpuşi. Din perspectiva lui Traian Băsescu, cei 4,4 milioane trebuie să devină în ziua votului... 2,8 milioane sau mai puţini. Aici este frontul central al referendumului.
România nu este compusă exclusiv din votanţi PDL sau USL. Trebuie să luăm în calcul şi electoratul de etnie maghiară (500 de mii), electoratul PPDD (800 de mii), electoratele altor partide (PRM, UNPR, etc.) şi cei câţiva milioane de români care nu votează pentru un partid sau altul. În clipa de faţă, atitudinea tuturor acestor grupuri este ostilă preşedintelui. Este posibil ca Traian Băsescu să obţină susţinerea lor. De asemenea, este posibil ca opţiunea lor pro-demitere să transforme o înfrângere pe muchie a preşedintelui într-un insucces de proporţii. Acesta este un front secundar, dar care poate deveni important, în funcţie de situaţia de pe "frontul central".
3. Surpriza?
Traian Băsescu este un politician carismatic, capabil şi care îşi va ataca adversarii până în ultima clipă. Felix Tătaru şi mulţi alţii vor fi în mod sigur alături de el. O întrebare importantă: cât de mult va reuşi el să recupereze până la clipa referendumului?
În 2007, imediat după suspendarea de către parlament dar înainte de referendumul de suspendare, încrederea în Traian Băsescu a crescut simţitor (46% -> 62%). Această creştere însă nu a avut un impact direct asupra rezultatului referendumului. Împotriva demiterii au votat 6 059 315 de români, adică 33% din cei aflaţi pe liste. Mult sub 46%, foarte mult sub 62%. Teoretic, chiar dacă această creştere în popularitate n-ar fi avut loc, Traian Băsescu tot ar fi primit 6 milioane de voturi de susţinere. În realitate, această creştere în popularitate a avut rolul ei. De văzut dacă, şi în ce măsură, fenomenul ar putea fi repetat.
4. Concluzie
Spre deosebire de 2007, şansele preşedintelui sunt limitate, acesta având nevoie de mai multe "aruncări norocoase de zar" pentru a forţa un rezultat strâns. Circumstanţele în care ar avea loc suspendarea şi - într-o măsură mai mică - conţinutul campaniilor pro- şi anti-demitere pot schimba conţinutul acestei evaluări.
5. Post scriptum
PDL este pe cale să conteste la Curtea Constituţională modificarea legii referendumului, cerând să se revină la demiterea preşedintelui în urma votului majorităţii cetăţenilor cu drept de vot. Dacă PDL va obţine ceea ce doreşte, USL va fi pusă în faţa unei dileme. Teoretic, este posibil ca 10 milioane de români să voteze pentru demiterea preşedintelui. În practică, acest nivel ar fi greu de atins.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
