De ce este improbabil ca Victor Ponta să candideze la preşedinţie în 2014

1. Prim-ministru sau nu? În lunile care vor preceda campania - momentul strângerii de semnături - dar şi în timpul campaniei, Victor Ponta poate fi prim-ministru în continuare sau poate demisiona.

A demisiona este riscant. Există şanse serioase să piardă campania prezidenţială, ceea ce l-ar lăsa fără niciun fel de poziţie în stat, un pas fatal. De ce? Nu există nicio garanţie că şi-ar putea recâştiga poziţia de prim-ministru. Fie că am avea anticipate sau pur şi simplu o nouă majoritate, PPDD, PNL, PDL şi UDMR (sau oricare trei dintre acestea) pot colabora, dacă e nevoie şi cu minorităţile naţionale, pentru a exclude PSD de la guvernare. Să luăm alt scenariu: un guvern instalat rapid, înainte de alegeri, care să conţină totuşi PSD şi care să aibă un prim-ministru PSD (dar nu Ponta) ar însemna, în cazul înfrângerii lui V. Ponta la prezidenţiale, alegerea de facto a unui nou lider PSD... vorbim de noul prim-ministru.

A rămâne în funcţie în timpul campaniei duce de asemenea la un drum cu obstacole. Candidatul la prezidenţiale Victor Ponta se va confrunta direct cu ceilalţi candidaţi, se va apăra şi va ataca (vezi şi punctul 2 de mai jos), va avea discuţii în contradictoriu, poate va face campanie negativă împotriva celorlaltor candidaţi la prezidenţiale. Dacă unul din aceştia câştigă, Victor Ponta se va pomeni - odată alegerile încheiate - cu un preşedinte ostil şi furios sau cu un preşedinte faţă de care este ostil şi furios. Indiferent de coordonatele propriu-zise ale situaţiei, ea va fi neplăcută ("stenogramele multe şi dese / cheia marilor succese").

2. Referendum cu privire la Victor Ponta. Plasarea primului-ministru în campanie, în postura de candidat, va oferi o oportunitate semnificativă tuturor celorlaltor candidaţi. Fiecare acţiune, fiecare eroare, fiecare nereuşită a lui Victor Ponta din perioada 2012-2014 va fi plasată sub lupă. Poate că guvernarea din următorii doi ani va fi impecabilă din punct de vedere economic şi lipsită de orice scandal de corupţie. Dacă nu va fi aşa, o candidatură a lui Ponta ar trage în jos scorul său, poate chiar până spre punctul de a-l face să nu intre în turul doi.

3. Depăşirea unei tradiţii nefericite. Dacă eşti candidatul PSD şi nu te cheamă "Ion Iliescu", pierzi. Aşa a fost până acum. Victor Ponta nu a fost un participant la victoriile din 1992 şi 2000; mai degrabă, el a fost un martor apropiat la înfrângerea mentorului său (2004) şi purtător de cuvânt la altă campanie pierzătoare (2009). Acestea sunt experienţele directe ale lui Victor Ponta când vine vorba de prezidenţiale: înfrângeri la limită dar foarte dureroase, cu efecte importante în structura la vârf PSD.

Dacă şi când Ponta va candida, o face într-un climat în care victoria este mai apropiată decât părea în 2004 şi 2009.

4. "Singur contra restul lumii"?

PNL nu va accepta să îl susţină pe Victor Ponta drept candidat la preşedinţie al USL. O rupere a USL va duce la stricarea relaţiilor dintre cele două partide mari care o compun.

Astfel, în turul doi ar ajunge Victor Ponta şi un candidat PNL sau PDL+FC; actualul prim-ministru ar risca însă să recreeze setul de circumstanţe din 2004 ("PSD versus restul lumii") sau, dacă rotim tabla de şah, 1992 ("Emil Constantinescu versus restul lumii"). Evoluţiile demografice nu sunt încurajatoare: electoratul uşor de atras de către PSD e în scădere, nu în creştere. Dacă Victor Ponta nu poate convinge electoratul PPDD într-o măsură mai mare decât contracandidatul său, înfrângerea ar fi garantată.

5. "52 de ani, şi deja fost preşedinte".

Să presupunem că Victor Ponta câştigă în 2014. Voi introduce de asemenea două premize care nu îmi vor uşura argumentarea, ci dimpotrivă:
a) Mandatul unui preşedinte rămâne de 5 ani.
b) Victor Ponta obţine realegerea în 2019.

În 2024, la vârsta de 52 de ani, cariera politică a lui Victor Ponta se va fi încheiat. În partid, Victor Ponta va fi irelevant. În spaţiul public, un bibelou. Plagiatul elimină orice poziţie onorifică în exteriorul ţării. Singura opţiune a lui Victor Ponta va fi de a încerca să redevină prim-ministru. Niciun fost preşedinte sau candidat la preşedinţie ajuns în turul doi n-a reuşit această rocadă. Majoritatea nici n-au vrut.

Să revenim asupra premizelor de mai sus. Cu două mandate de patru ani, Victor Ponta devine un pensionar politic la 50 de ani. Cu o campanie de realegere eşuată, Victor Ponta se retrage din prim-plan la 46 sau 47 de ani. Prin comparaţie, Adrian Năstase devenea prim-ministru la 50 de ani şi candida la preşedinţie la vârsta de 54 de ani, iar Ion Iliescu câştiga alegeri prezidenţiale la vârstele de 60, 62 şi 70 de ani, încheindu-şi ultimul mandat la vârsta de 74 de ani. La vârsta la care Victor Ponta ar trebui să înceapă scrierea autobiografiei, Traian Băsescu abia devenise primar al Bucureştiului iar despre Emil Constantinescu nici măcar nu se ştia că va candida la prezidenţiale.

Observaţii de final:

1. Unele din dilemele de mai sus au la bază o înfrângere. Planificarea se face şi pentru astfel de eventualităţi, sau mai degrabă pornind de la astfel de eventualităţi.

2. Evident, nimic nu împiedică PSD de la a avea un candidat propriu la preşedinţie în 2014, candidat care să nu fie Victor Ponta.

3. Nu este exclus ca Victor Ponta să candideze, dar asta doar după ce va găsi soluţii pentru problemele de mai sus. Sau dacă nu le va conştientiza.