Faceți căutări pe acest blog

luni, 20 ianuarie 2014

GSS 2000: dezechilibrele se mențin

Datele sunt aici. Pentru că sondajul a apărut într-o perioadă relativ aridă în ceea ce privește publicarea acestui gen de cercetări, va face destul de multă vâlvă.

Conform sondajului toată lumea e sub pragul de la europarlamentare cu excepția celor patru partide care au intrat în parlamentul României în 2008 (PSD - PNL - PDL - UDMR). În mod tradițional în sondajele din 2013 PNȚCD nu trecea de 2% iar PMP nu scădea sub 3%; acest sondaj prezintă o situație diferită.

Lupta dintre PNL și PDL pentru locul doi este pe muchie deși, după cum știm, la europarlamentare mobilizarea organizațiilor contează mai mult decât opțiunea de vot a alegătorilor autonomi. În alte cuvinte: va fi interesant.

La întrebarea privind opțiunea de vot la prezidențiale, lucrurile stau în mare parte precum în oricare alt sondaj din ultimele luni. Susținerea pentru candidații asociați cu PSD sau PNL este solidă (32%, respectiv 29%) și structurată ca de obicei - o figură proeminentă și câteva opțiuni marginale care mai atrag câteva procente.

În opoziție lucrurile sunt ceva mai complicate. O sumă de 23,3% e împărțită între șase persoane, și asta dacă îl excludem pe Isărescu.
MRU și Predoiu sunt în prim-plan (8,5% respectiv 5,5%).
O zecime din toți votanții se îndreaptă spre opțiuni de facto sau deocamdată indisponibile (Băsescu, Boc, Macovei, Blaga).

Opțiunile populiste (Vadim, Becali, Domnu' Dan) cumulează 9,4%.

Există o diferență consistentă între părerea privind activitatea lui Mugur Isărescu ca guvernator al BNR (43% din toți respondenții au o părere bună) și cei care l-ar vota drept președinte (4,8% din cei care au o opțiune de vot).

Reamintesc celor care citesc acest blog că Sociollogica nu este garantul calității sondajelor care apar în spațiul public și care sunt discutate aici.

37 de comentarii:

  1. la prezidentiale e situatia din 2000 copiata la indigou. ramane sa vedem cine va fi "vopsit" in vadim

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In 2000, nu eram nici in NATO ,nici in UE.Luati in calcul acest mic detaliu....

      Ștergere
  2. vorbeste colegul lui chiliman, adica pavelescu, despre un procent, exact acesta apare. o fi adevarat sau nu, nu stiu, insa mobilizarea de campanie conteaza in mai. adica , de exemplu, psd se poate ultramobiliza pentru a scoate un scor de 50%. e foarte posibil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mobilizarea PSD-ului ar putea sa nu fie grozava avand in vedere:
      1. Relatia tensionata dintre centrul ezitant si fara bani si baronii penali disperati.
      2. Contiunarea procesului Dragnea.
      3. Gaselnita nefezabila cu modificarea constitutiei la europarlamentare (e putin probabil sa aduca ceva pt. ca nu se va ajunge la referendum, rolul acestei teme este acoperirea discutiilor despre guvernare si tinerea liberalilor ca prizonieri si tapi ispasitori).

      Ștergere
  3. cred ca la partiduletze va conta mai mult decat numele partidului, persoanele care vor fi pe liste, de aici ar putea aparea o surpriza... spre exemplu MRU este un brand mai puternic decat partidul in sine, la fel si Baconschi ... pana nu vedem niste liste claree nu prea conteaza intentia de vot

    RăspundețiȘtergere
  4. http://sociollogica.blogspot.ro/2013/04/prezidentiale-repere-statistice-la.html?showComment=1367222911178#c7226070412353206640

    spuneam acum aproape un an ca Melescanu ar putea reveni in politica...

    Din pacate am avut dreptate... http://www.realitatea.net/teodor-melescanu-vrea-sa-revina-in-politica_1360149.html

    dupa 25 de ani de post comunism suntem din nou pusi in fata unei alegeri securisto-comuniste...

    RăspundețiȘtergere
  5. dupa 25 de ani de post comunism suntem din nou pusi in fata unei alegeri securisto-comuniste... ..................................................Am inteles.Melescanu e securistul iar Crin e comunistul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua,

    @Barbu Mateescu
    "Reamintesc celor care citesc acest blog că Sociollogica nu este garantul calității sondajelor care apar în spațiul public și care sunt discutate aici. "

    Cred ca ar trebui sa puneti acest paragraf la inceputul, nu la sfarsitul fiecarui articol :P.

    E cam dubioasa alegerea separarii UNPR-ului (0.1%!) de PSD. Scorul PNTCD-ului e prea mare. Scorul PFC/PMP e prea mic. Scorul PDL-ului e prea mare. Din cate inteleg de pe Goagal, sondajele GSS apar pe linia gruparilor IRL-PNT-Chiliman-Pavelescu-Tariceanu.
    Altfel, ma indoiesc ca PNT a crescut cu 2 procente numai pentru ca Bliiin si-a gasit o noua feblete :p

    P.S. Vorbeati mai demult de un upgrade al blogului. Aveti vreo estimare pentru acest eveniment? E un blog foarte interesant si ar merita o forma pe masura continutului!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Prea mare/prea mic" - diferențele față de alte sondaje sunt statistic vorbind irelevante.

      Nu știu dacă se va mai face un upgrade, circumstanțele s-au schimbat.

      Ștergere
  7. deci sa inteleg ca blaga si pdl cresc pentru ca s-au desprins de basescu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar Crin si PNL-ul scad fiindca s-au aliat cu Ponta.Concluzia ar fi ca PNL si PDL trebuie sa intre intr-o noua colaborare.Cel putin asta vrea sa ne SUGEREZE acest sondaj, al acestei firme.

      Ștergere
    2. PDL+restul sunt aproape unde erau în septembrie 2012, înainte de trădările primarilor și demobilizarea electoratului pe care ARD trebuia să-l atragă, dar de fapt l-a scârbit.

      Ștergere
    3. de ce ar fi acolo in contextul actual? s-au intors dezertorii in pdl? vorbesc de organizatiile locale.
      sau asta e scopul sondajului, sa arate ca s-a inversat tendinta si primarii si baronii sa schimbe iar barca?
      vad si eu prin grupurile de "dreapta"...vorbesc de cele rezonabie, ca nu le mai e asa frica ca pleaca la moscova, ca vine comunismu si se inscrie voiculescu in c.a.p. iar dragnea isi doneaza viloaia ca sa devina palatul pionerilor...
      ce pot sa mai adaug e faptul ca ma bucur nespus ptr dl guvernator ca si-a "fidelizat" pe cei care au participat la referendum si ca la mai toti li se ridica zaharul cand vad/aud lideri de dreapta precum neamtu, papahagi, baconschi, macovei...
      incep sa cred ca blaga si compania au facut o alegere buna cand l-au desemnat pe sasaila sa-i reprezinte, nu ca o sa castige, dar macar schimba placa.
      dupa ce va pleca elena udrea si gasca din pdl ...atunci cred ca se poate construi ceva de jos si in timp, cu promovarea de figuri noi, tinere, cat se poate de calificate, cu un discurs axat pe probleme reale din viata cetatenilor simpli si nu balacareli la tv
      oamenilor lis-a facut lehamite de certuri si vor fapte, politicieni care sa arate ca le inteleg problemele si ca desi nu pot rezolva pe loc, actioneza pas cu pas in directia buna.
      ceva de genul asta:
      http://www.biziday.ro/2014/01/17/ora-de-business-joi-16-ianuarie-2014/
      numai ca tipul e ingamfat,distant si n-are lipici...ceva in genul bonomiei lui iliescu, a familiaritatii lui basescu.
      parerea mea!

      Ștergere
    4. Eu zic sa asteptam alegerile si sa nu cadem in capcana sondajelor.In plus,admiratorii USL dau sfaturi sincere admiratorilor PDL si admiratorilor lui Basescu......cat de credibil,nu? Nici invers nu poti crede in sinceritatea acestor sfaturi.La data alegerilor ,in luna mai,vor fi trecut 2 ani si o luna de cand USL-ul conduce tara.Romanii vor putea face un bilant in propriul buzunar.In functie de perspectiva, se vor prezenta la vot si vor pune stampila intr-o parte sau in alta.La asta se reduce totul,de fiecare data.Eu zic sa luam in calcul si ....SPIRALA TACERII.Barbu stie ce inseamna asta.

      Ștergere
    5. eu dau sfaturi pdl ptr ca nu vreau partid unic in romania. iar simpatia mea catre usl e temporara si nu definitiva.
      interesul meu de cetatean e ca sa avem o democratie functionala si in beneficiul tuturor.
      si pe bune am trimis lui turambar doua probleme care ar fi putut crea ceva probleme in lumea satului.
      ca or ma fi zis si altii , ca erau problemele stiute si in curs de rezolvare, dar ieri am avut "raspunsul oficial" acela ca s-a adoptat o masura care incearca sa rezolve si sa sa indreapte situatia.
      ori asta e ceea ce-mi place acum la usl.
      adica reactioneaza cumva. la presa, la semnalele de afara, la actiunea institutiilor statului, la actiunile din strada a societatii civile... ori asta inseamna mare lucru si faptul ca suntem pe drumul cel bun.

      Ștergere
    6. Te referi la Pungesti.....la actiunile din strada a societatii civile...
      Te referi la MCV..... la semnalele de afara.....cum ar fi :

      "Parlamentul ar trebui să se abțină de la modificări legislative care creează discriminare în fața legii"

      „În decembrie 2013, decizii ale Parlamentului au amintit că principiile de substanță și obiectivele reformei sunt departe de a fi înțelese și respectate”
      Recomandările Comisiei Europene, dezvăluite de Digi 24

      1. Independenţa justiţiei

      - introducerea în Codul de Conduită al parlamentarilor a prevederii potrivit căreia parlamentarii şi Parlamentul sunt obligaţi să respecte independenţa justiţiei şi deciziile judecătoreşti.
      - asigurarea condiţiilor pentru ca CSM să îşi consolideze activitatea de protejare a independenţei sistemului judiciar.
      - introducerea, în proiectul de revizuire a Constituţiei, a obligaţiei executivului şi legislativului de a respecta independenţa sistemului judiciar, în continuarea principiului separaţiei puterilor în stat.
      - asigurarea unei informări publice în legătură cu rolul şi statutul sistemului judiciar şi a cazurilor în lucru.

      2. Reforma judiciară

      Adoptarea unor măsuri pentru a accelera desfăşurarea proceselor şi pentru a utiliza măsuri noi, precum confiscarea extinsă. Astfel, se recomandă:

      - adoptarea măsurilor legislative necesare pentru restructurarea sistemului judiciar
      - asigurarea publicării complete şi continue a tuturor deciziilor şi motivărilor instanţelor de judecată
      - încheierea dezbaterilor privind legislaţia pensionării magistraţilor
      - dezvoltarea unei strategii pentru a rezolva problema aplicării deciziilor judecătoreşti

      3. Integritate

      - Aplicarea uniformă şi fără excepţii a legislaţiei privind incompatibilităţile, conflictul de interese şi avere nejustificată.
      - Executivul ar trebui să asigure sprijin pentru legislaţia dezvoltată de ANI pentru a îmbunătăţi infrastructura integrităţii
      - Implementarea programelor de prevenţie dezvoltate de ANI

      4. Lupta împotriva corupţiei

      - Legea privind combaterea corupţiei trebuie aplicată egal
      - Aplicarea de pedepse disuasive în cazuri de corupţie
      - Mărirea eforturilor în ceea ce priveşte combaterea corupţiei mici
      - Introducerea în Strategia Anticorupţie de obligaţii consistente pentru administraţia publică

      Sper ca si pe astea le vor lua in calcul Turambar si seful lui.
      Altfel ,USL-ul cu drumul lui .... si noi ...cu plata.

      Ștergere
    7. ori asta e ceea ce-mi place acum la usl.
      adica reactioneaza cumva. la presa, la semnalele de afara, la actiunea institutiilor statului, la actiunile din strada a societatii civile... ori asta inseamna mare lucru si faptul ca suntem pe drumul cel bun.
      ---------------------------------------------------------------------------------------------
      Drumul ala bun ,o fi pt. ei,pt.tine si ai tai......

      Draftul MCV: Parlamentul Romaniei a limitat accesul publicului si ONG-urilor la dezbaterile pentru revizuirea Constitutiei

      Ștergere
    8. in orice caz...e departe de ce era acum 2-3 ani...nu?
      iar faza aia cu e bine ptr ai tai...e bine sa ti-o iei inapoi. eu nu am beneficiat de pe urma politicii, din contra, am fost furat de catre politicieni la fel ca majoritatea cetatenilor acestei tari.
      in plus, nici nu am false asteptari de la nimeni. nici de la papagalii si hotii de dreapta , nici de la hotii si ipocritii de stanga, nici de la fanaticii si credulii de orice fel.
      coruptie e si in franta, si in sua, si in germania, mult mai mari ca in romania...la noi e deranjant doar faptul ca e omniprezenta... la fel si in ce priveste derapajele democratice care se petrec si in franta, si in sua, si in spania si care nu sunt tratate cu egala masura si duritate.
      nu vreau sa-i scuz pe astia care incearca si ei ca prostii niste imbecilitati. si tocmai de aia am pomenit de usl, ptr ca nu actioneaza ca un tot unitar, asa cum stateau in bancute parlamentarii dupa care banuiesc ca-ti pare rau. eu am curajul sa spun despre aia pe care am votat ca sunt idioti atunci cand gresesc si nu prea am vazut telectuali d-astia, de oranj...ca fac gat...ci doar actionand ca niste struti jalnici...
      corect?

      Ștergere
    9. iar in ceea ce priveste faza cu plata...ma scuzi. dar suntem penalizati cu 1 mld de euro ptr ce s-a intamplat in perioada 2009-20011 si dna ...ue!
      dlaf a sesizat grave probleme de coruptie la autostrazi si acuzat e silaghi si nu madam boagiu...negoita... livache, a smenuit 100 de mil de euro si dlaf a comentat...dna ...ue!
      madam udrea e bine mersi. videanu e anchetat la misto ptr subminarea economiei nationale...zici ca e pe vremea comunismului. nu se gaseste o spaga mica, o casuta, o comanda de marmura, un bideu, un termopan...?
      asa ca arata-mi un text in care ai luat aceeasi atitudine si in perioada cand basescu si regimul lui abuza sau taci!
      ptr ca nu doresc lectii de la oameni care judeca cu dubla masura, care vad partial color...

      Ștergere
    10. Eu nu am fost in tara in ultimii ani.Chiar am vrut sa te intreb fiindca vad ca esti bine informat.....de unde a furat Udrea si cat anume a furat,ca nu am inteles niciodata ce anume a furat,cand si cat ,cu date precise ? La fel si cu ceilalti enumerati .In cazul lui Voiculescu, Nastase, am vazut in condamnarile primite,in rechizitoriu si am inteles cum ,cat si de unde au furat.Ma gandesc ca in 2 ani USL-ul daca ar fi avut probe i-ar fi trimis in judecata pe astia de la PDL.Procurorul general e prietenul lui Ponta iar ministrul justitiei, e ruda lui Ponta,e casatorit cu verisoara lui.Ba mai mult ,cei de la USL aveau ocazia sa prezinte probe raportorilor straini si sa arate in MCV cum furaciunile PDL ne-au oprit sa intram in Schengen.Cand colo ,nimic.Ba dimpotriva,raportul MCV e devastator pt USL prin actiunile din martea neagra ,din Parlament .Cand am plecat din tara vorbeau despre bordurile lui Videanu iar Oprescu promitea ca daca castiga primaria il va dovedi in instanta.A castigat-o a doua oara si nimic.E clar ca era vrajeala de campanie cu bordurile.

      Cat despre felul tau de a te exprima la adresa mea .......arata-mi un text in care ai luat aceeasi atitudine si in perioada cand basescu si regimul lui abuza sau taci!............eu nu am vreo obligatie in fatza nimanui,in fatza ta ,cu atat mai putin.Vorbesc, ori de cate ori, vreau EU.Nu iti convine opinia mea ,nu ai decat sa o ignori dar nu imi cere sa tac fiindca nu dau 2 bani pe astfel de cereri formulate in acest fel.Eu nu dau lectii nimanui ,eu dialoghez .....nu atac niciodata omul ,atac ideea ,o combat.Te sfatuiesc sa faci la fel.

      Ștergere
    11. ma bucur ca stii sau simti mai bine decat astia care am ramas pe aci cum a fost. nu trebuie sa-i dovedesc eu vinovatia elenei udrea. dar "stiu" ca madama a bagat mana la greu. nu am 18 ani ca sa nu-mi dau seama de asta.
      imi place istoria si politica si o "studiez" de cand eram in generala. ascultam posturile interzise,inainte de 89, am citit destule si diverse si daca e valabila regula celor 10.000 de ore...ei bine eu poate am 30.000 de ore. nu trebuie sa rezolv o problema de mate sau fizica ca sa intuiesc rezultatul si am destule informatii indirecte ca sa-mi fac o idee.
      vrei sa-ti spun cum pdl actiona ca psd de pe vremea lui nastase? iti spun..dar stii diferenta dintre psd-ul lui nastase si pdl-ul lui boc, pardon basescu? in timp ce psd-ii erau meseriasi si hoti...pedeleii erau si prosti, si ingamfati si golani.
      in perioada 2000-2004 sotia a avut mari probleme cu psd-ul. i se faceau greutati la serviciu, a pierdut locuinta de serviciu pe care o putea si cumpara in favoarea unui preot sustinut de primarulsi ,prefectul de la psd. eu, la fel. eram la o firma privata in care prefectul prin societatea pe care o detinea prin interpusi ii facea concureta neloila si nu puteam zice nimic ptr ca trimitea potera pe noi.
      la fel a fost si cu pdl care prin sefii de deconcentrate actionau in acelasi mod. singurele diferente erau de bani.
      astia de la pdl au fost mult mai lacomi si in plus erau si prosti.
      ca sa-ti faci o idee...vezi ca remes si muresan primeau spaga in carnati, palinca...traditional...ei bine, astia de la pdl erau pe euro si multi.
      cam asa:
      ala de la mediu trimitea inspectorii in teren cu barda. faceau procesele verbale si constatau motive de amenzi de miliarde de lei. dupa care venea sefu mare si negocia. daca de exemplu faceai comanda de produse la firma sotiei sau fiului...disparea procesul verbal sau devenea nesemnificativ.
      aceeasi chestie se intampla si firmelor care aveau acelasi profil si erau concurente...ele avea interdictie sa vanda in cutare zona sau la cutarica....
      vrei sa-ti maizic ca in 2004 parca aveam de primit subventii de cateva miliarde...ne-a costat o factura pe care am platit-o firmei care renovase sediul institutiei de stat...vreo 26 de mil... si nu mai continui ca nu e firma mea, eu fiind un simplu angajat si nu vreau sa le fac oamenilor probleme... cu justitia asta independenta in care basescu si-a numit o multime de oameni...cat nu au facut iliescu si constantinescu impreuna nici pe sfert.
      si din astea am zeci...si pot sa imi dau seama si ce e mai sus in ministere, in guvern...
      la tvr de ex...e gaura de 100 de mil de euro. s-a furat acolo? dupa tine...fara sa fii specialist, fara sa ai macar vreo idee.

      Ștergere
    12. bravo laurentiucat, l-ai executat imagologic pe anonimul din tagma pedelistilor infractori de la 21:55. numai un pedelist sau un basist ar putea fi atat de orb, sarac cu duhul sau ticalos incat sa spuna ca portocalii(mai ales udrea) au fost curati ca lacrima...

      Ștergere
    13. Si totusi.....ceva cifre concrete,ceva cazuri concrete ,dovezi,trimiteri in judecata ,altfel e greu sa convingi ca X este hot doar fiindca Y o afirma.... dar nu il si reclama,nu il trimite in judecata ?!

      Dupa ce a venit USL-ul la putere,acum 2 ani,am asteptat sa ne dea ceea ce au promis....dreptate pana la capat.Au zis ca in maxim o luna vor face un audit si vor arata cat au furat pedelistii din fiecare minister.Au trecut 2 ani .....

      Ștergere
    14. intreaba si tu la dna( http://www.pna.ro/contacts.xhtml?jftfdi=&jffi=contacts) ca a fost sesizata in 200 de dosare inca din 2012. ai uitat cand s-au dus cu dosare documentate...dar nu zic nimic. nici ca le da nup, nici ca deschide urmarirea penala.
      dupa aia suna la csm si cere la inspectia judciara ( http://www.inspectiajudiciara.ro/Contact.aspx)
      si intreaba ce se intampla la dna. asta apartine de csm unde e nasul nostru de suflet la butoane. si unde gasim un judecator masa verde asa cum avem un guvernator masa verde...

      Ștergere
    15. Si totusi.....in cazul ministrului Ridzi ,desi cei din USL erau pe atunci in opozitie,au reusit sa o trimita in judecata.Nici primarul PDL al Clujului ,ramas in locul lui Boc,nu a scapat de trimiterea in judecata.A mai fost un parlamentar pedelist ,adus in tara dupa ce fugise.... si apoi trimis in judecata.Vreau sa spun ca atunci cand exista probe, lucrurile se finalizeaza cu trimiterea respectivilor in judecata.Dupa cum exista si cazul lui Laszo Borbely,caz in care parlamentarii au facut zid.

      M-ai trimis la DNA ...uite ce am aflat....."Având în vedere că, în 11 septembrie 2011, plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea procurorilor DNA de încuviinţare a urmăririi penale (încuviinţare necesară din cauză că, la acea dată, Laszlo Borbely deţinea calitatea de ministru şi pe cea de deputat), în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul Borbely Laszlo pentru două fapte de trafic de influenţă şi pentru fals în declaraţii", a precizat DNA.

      Procurorii arată, în actul de sesizare a instanţei, citat de MEDIAFAX, că, în cursul anului 2011, Ioan Ciocan i-ar fi remis lui LASZLO BORBELY, prin intermediul consilierului personal al acestuia, foloase necuvenite constând în renovarea şi utilarea apartamentului ministrului, în valoare de 80.952 de lei, pentru ca acesta să determine funcţionari din Administraţia Naţională "Apele Române", instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, să favorizeze societatea Lescaci Com Negreşti Oaş la diferite licitaţii organizate de ANAR, prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.

      Societatea Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, a încheiat în perioada 2010 - 2011, cu unităţi din subordinea ANAR, respectiv Administraţiile Bazinale de Apă Someş Tisa, Banat, Olt, Buzău - Ialomiţa, Siret, Prut - Bârlad şi Dobrogea - Litoral, 19 contracte de execuţie de lucrări şi numeroase acte adiţionale la aceste contracte, toate având ca obiect regularizări, amenajări, îndiguiri sau recalibrări ale cursurilor unor ape aflate în administrarea acestor unităţi. Valoarea totală a celor 19 contracte a fost de 295.037.846 lei, cu TVA inclus, au scris procurorii în rechizitoriu.

      În aceeaşi perioadă, Anton Petru Molnar, administrator de fapt la Azimut Com SRL Acăţari, i-ar fi remis lui LASZLO BORBELY foloase necuvenite constând în reamenajarea şi extinderea unui imobil, proprietate extratabulară a acestuia, în valoare de 112.199 de lei, pentru ca ministrul să determine funcţionari din ANAR să favorizeze SC Azimut Com SRL Acăţari la diferite licitaţii organizate prin Administraţiile Bazinale din teritoriu, susţin anchetatorii.

      În cursul anilor 2010 - 2011, societatea Azimut SRL Acăţari a încheiat cu ANAR - Administraţia Bazinală de Apă Mureş trei contracte de specialitate având ca obiect lucrări hidrotehnice şi două contracte de lucrări în subantrepriză cu societatea Lescaci Com SRL Negreşti Oaş.

      Dosarul va fi judecat de magistraţii Tribunalului Satu Mare.

      În aprilie 2012, Codruţa Kovesi, atunci procuror general al României, declara că administrarea probatoriului în ceea ce îl priveşte pe fostul ministru al Mediului LASZLO BORBELY nu va putea fi realizată în lipsa avizului Parlamentului pentru începerea urmăririi penale.

      În 11 septembrie 2011, Camera Deputaţilor a respins solicitarea de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva fostului ministru LASZLO BORBELY.

      Ștergere
    16. Vezi.....asta inseamna sa spui clar cum a furat,cand,cat,cu cine.Sa arati probele clare ,cu cifre,cu documente.Altfel ,eu unul ,nu aplec urechea la asemenea acuzatii.Ca parlamentarii isi apara hotii ,din cele citite mai sus imi este clar.Daca adaug si raportul MCV care critica superimunitatea parlamentarilor din martea neagra atunci devine evident .Drept urmare ,astept in continuare din partea USL ....nu din partea ta ,care esti doar un simplu cetatean ca si mine ,cel putin asa am inteles,astept deci ...cifre clare,probe indubitabile,legate de coruptia guvernarilor trecute.Simplele acuzatii aruncate x catre y,la televizor ....nu inseamna nimic pt. mine.M-am lecuit din 1990, de cand Iliescu ne spunea ca ne impusca teroristii dar in 25 de ani nu a reusit sa ne arate macar unul.Apoi ne-a explicat cum legionarii atacau televiziunea si cum minerii puneau flori.Bordurile lui Videanu intra si ele in ciclul teroristilor.Acuzat de 8 ani .....niciodata dovedit ,deranjat,trimis in judecata.Avea timp in atatia ani ,nenea Oprescu ,sa gaseasca un munte de ilegalitati in actele din primarie .Nimic.....

      Ștergere
    17. Anonimule, nu are rost sa te pierzi in discutii cu Laurentiu. Daca vii cu argumente, el te va ataca la persoana si apoi isi va deserta toata Gusa (sic!) de mantre antibasiste. Laurentiu ar vota cu USL(PNL) in orice conditii. Daca maine Antonescu apare in "Drag" si Stroe il intreaba in direct la PROTV daca vrea sa fie sotia lui, Laurentiu tot cu PNL va merge. E un liberal din ala de stanga care-si castiga traiul prin parteneriat stat-privat intre familia lui si administratia locala PNL Calarasi.
      Chiar nu are rost cu el. Nu e un postac per se, dar e prins personal in tot sistemul asta mafiot si are acces la net. Nu-I cel mai rau exemplar posibil, poate fi recuperabil, dar nu inca.
      Uite aici ce trolling de stanga bage pe blogary:
      http://www.blogary.ro/editorial/prima-batalie-dreptei/
      Asta e "dreapta liberala". Nici nu stii care-s mai penibili: dreapta liberala sau dreapta blatista a lui Blaga. Si cine dracu'-I mai voteaza pe astia in afara membrilor si afaceristilor lor... Ca se lauda, si unii, si altii cu 20% prin sonaje.

      Ștergere
    18. mai ovi ma...ce naiba! mai zici de radu stroe ca nu si-a data demisia ptr ca nu a fost in stare statul roman cu atatea mijloace la dispozitie sa gaseasca avionul ala si oamenii din el...nu-s din calarasi ci din ialomita...
      ca sa-ti fie clar...nu am treaba cu pnl decat ca si simpatizant, nicidecum membru. nu am fost cu pnl....din 90 am votat pntcd, cdr, da,pnl,usl...
      nu sunt in parteneriat stat- privat decat in masura in care primesc autorizatie de pescuit de la anpa ca orisicare alt pescar profesionist... si nu am absolut nici 5 bani proveniti de pe urma politicii.
      faptul ca nu imi place sa mananc in timp ce altii se uita la mine...e alta treaba...daca tie iti face placere e ok....
      si te mai inseli odata...nu votez cu pnl in orice conditii. spre deosebire de tine ...nu am certitudini. de aceea am si provocat lumea pe blogary...poate gasesc idei mai bune. valabile, care sa faca lucrurile sa mearga mai bine,mai natural...
      nu pricep ce legatura am eu cu mafia...aici chiar ma deranjeaza. poti sa ma faci urat,prost,tampit...dar nu hot. ca ma revolt si vin peste tine la cluj ...si sa stii ca am mana grea de la vaslit....

      Ștergere
    19. laurentiucat......

      http://www.filmeonline2013.biz/hotul-de-carti-2013/

      Vezi filmul asta.....merita!

      Mai ales in vremurile de azi, in care se livreaza atata ura pe sticla.....si se proclama noua libertate.Un nou inceput, in timp ce se demoleaza caramida cu caramida tot ceea ce s-a construit atatia ani,cu migala si sacrificii .Falsii profeti ucid cuvantul ,il ard si promit razbunare.Iubirea intre semeni e interzisa.Toti oponentii sunt declarati vinovati si condamnati fara judecata.Adevarul dispare ,se ascunde prin beciuri,se rosteste in soapta.Oamenii privesc speriati cum isi pierd zilnic dreptul la libertate.Puterea cea noua pretinde legi care sa ii dea si mai multa putere. Nu admite critica si e nemiloasa cu cei care i se opun.De pe margini admiratorii ii cer sa fie tot mai nemiloasa .Trec luni,poate ani.Dar totul este vremelnic si ziua platii se apropie pt fiecare.
      Numai sufletele pure mai primesc o sansa de la divinitate.....moartea face un cadou vietii si ridica legiunile de pacatosi.conduse de cele 7 pacate: mândria ,invidia,iubirea de arginti,desfranarea,lacomia pantecelui,trandavia,mânia.Asa se naste un nou ciclu ...in iubire.Iubire intre semeni....e voie din nou.

      Ștergere
    20. si asta era azi dimineata la .."ţinevas - nu spui ţine... persoană însemnată" pe pagina de fb...

      “Bea apă din izvorul de unde beau caii. Calul dintr-o apă rea nu va bea niciodată.
      Așterne-ți acolo unde își face culcuș pisica.
      Mănâncă fructul care a fost atins de un vierme.
      Culege cu îndrazneală ciuperca pe care stau gâzele.
      Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o pe locul unde se încalzește șarpele.
      Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările pe arșiță.
      Culcă-te și trezește-te odată cu păsările – vei culege toate grăunțele de aur ale zilei.
      Mănâncă mult verde – vei avea picioare puternice și inimă rezistentă, precum viețuitoarele codrului.
      Inoată des – și te vei simți pe pământ precum peștele în apă.
      Privește cât mai des cerul – și vor deveni gândurile tale ușoare și limpezi.
      Taci mult, vorbește puțin- și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace”.
      SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV

      Ștergere
    21. merci!cred ca o sa cumpar si cartea...

      Ștergere
  8. Felicitari domnului Mateescu: http://www.dw.de/%C3%AEn-ce-const%C4%83-criza-dreptei-din-rom%C3%A2nia/a-17373804
    E citat de DW. Vestea proasta ar fi ca-l citeaza Horatiu Pepine si nu Schwartz, Ianku sau Arun (ce nume neaose domne'!).

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna ziua, sunt aici pentru a raspândi aceasta veste buna întregii lumi cu privire la modul în care am primit so?ul meu înapoi. Eram nebun când so?ul meu mi-a lasat o alta femeie luna trecuta. Dar când ma întâlnesc cu un prieten care ma introduce în profetul Okona, un mare mesager la oracolul pe care îl sluje?te, mi-am povestit problema profetului Okona despre cum ma lasat so?ul meu. El mi-a spus doar ca am ajuns la locul potrivit ca voi fi dorin?a mea de inima fara nici un efect secundar. Mi-a spus ce trebuie sa fac, dupa ce a fost facut, în urmatoarele doua zile, so?ul meu a sunat ma la telefon ?i îmi pare rau ca m-ai trait înainte. Sunt atât de fericita ?i cople?ita ca trebuie sa le spun întregii lumi cum mi-a ajutat profetul Okona sa-mi dau dorin?a inimii. Daca ave?i nevoie de orice fel de ajutor, contacta?i Profetul Okona la urmatoarea adresa de e-mail: prophetokona@gmail.com De asemenea, a distribuit atâtea vraji ca,
    (1) Daca dori?i ex-spate.
    (2) nu ai nevoie de un divor? în casnicia ta.
    (3) Vrei sa fii promovat în biroul tau.
    (4) Vrei sa vindeci bolile mortale
    (5) Daca vre?i un copil.
    (6) Vrei sa fii bogat.
    (7) Vrei sa î?i ceri so?ul ?i so?ia sa fie a ta pentru totdeauna.
    (8) Daca ave?i nevoie de asisten?a financiara.
    (9) vrei o so?ie / so?
    prophetokona@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  10. Ce poveste minunată și inspirată! Am fost căsătorit timp de șapte ani fără niciun copil, din cauza asta soțul meu începe să acționeze ciudat, să vină acasă în ultima vreme și să nu mai petreacă timp cu mine și el a divorțat de mine. Așa că am devenit foarte tristă și m-am pierdut în viață, deoarece medicul mi-a spus că nu există nicio cale pentru mine să rămân însărcinată, asta face într-adevăr viața mizerabilă pentru mine. până când am întâlnit un prieten care mi-a povestit despre DR AFRID de pe Internet, cum a ajutat o mulțime de femei cu aceste probleme similare prin care trec, așa că l-am contactat pe: (drafridherbalhome11@gmail.com) și i-a explicat . el mi-a spus tot ce să furnizez înainte să poată arunca o vrajă de reîntâlnire pentru a-mi aduce înapoi soțul meu, ceea ce am făcut și mi-a trimis o rugăciune puternică, pe care a trebuit să o spun la miezul nopții, în timp ce el arunca vraja de dragoste. A fost un miracol, 24 de ore mai târziu, singurul meu soț s-a întors la mine și mi-a cer scuze pentru tot ce a făcut și mi-a spus că este pe deplin pregătit să mă sprijine în orice lucru vreau, sun rapid la DR AFRID și i-am spus ce a fost continuând în acel moment, el a pregătit și mi-a trimis un medicament pe bază de plante despre care a spus că va vindeca toate bolile sau infecțiile nedorite care m-au oprit să conceapă, apoi m-a instruit cum să-l folosesc înainte de întâlnirea cu soțul meu. Iată că după ce am folosit aceste rădăcini și rădăcini autohtone, câteva săptămâni mai târziu am început să simt semne de sarcină peste tot, cu adevărat eram însărcinată, am născut doar un băiețel pe 1 din această lună. Am promis să informez întreaga lume despre DR AFRID pentru că mi-am salvat relația și pentru că mi-au oferit copii pe care îi pot numi cu mândrie astăzi. Pentru orice femeie care consideră că este imposibil, iată o ocazie pentru tine de a zâmbi și de a aduce fericirea familiei tale, contactați cu drag DR AFRID prin e-mail pe: (drafridherbalhome11.com). Într-adevăr, este un Dumnezeu trimis să-i readucă pe iubitorii pierduți și să vă aducă fericirea

    RăspundețiȘtergere
  11. E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam se afla o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com
    *Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
    *Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
    *Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
    *Dacă doriți să tratați infertilitatea.
    *Dacă doriți să vă răzbuni/reprimi proprietatea.
    *Dacă vrei o vrajă de promovare.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog