Turul unu este deci o unealtă mai precisă pentru delimitarea componenței electoratului unui candidat decât turul doi. Chit că și turul decisiv poate fi analizat după aceea.
În trei tururi unu desfășurate la intervale aproape egale (8-10 ani), candidați PSD au strâns aproape la fel de multe voturi:
1996, Iliescu: 4,08 milioane
2004, Năstase: 4,27 milioane
2014, Ponta: 3,83 milioane
Voi reveni mai jos asupra deficitului înregistrat de Ponta prin comparație cu ceilalți. Să remarcăm faptul că între scoruri nu există diferențe imense, adică de un milion de voturi sau așa ceva.
Cu rezervele de rigoare, se poate observa cum s-a schimbat structura electoratului candidatului PSD:
1. Creștere în nivelul educațional. Odată cu trecerea anilor, reprezentantul PSD în cursa prezidențială depinde din ce în ce mai puțin de votul românilor care au absolvit maxim 10 clase.
Pentru Iliescu, acum aproape douăzeci de ani, aceștia reprezentau 56% din electoratul său.
Pentru Năstase: 47% (mai puțin de jumătate, moment important).
Pentru Ponta: 44%.
Ponderea celor cu studii superioare crește, probabil și datorită schimbării profilului bugetarilor: 9% din votanții lui Iliescu sau Năstase aveau studii superioare, spre comparație cu 15% din cei ai lui Ponta.
Unde erau cetățenii cu educație redusă care, în genere, sunt și cei mai săraci dintre români?
Puțini au emigrat - cam un milion (sursa). De fapt mulți se aflau în România și au stat acasă: doar 34% au venit la vot în turul unu, doar 43% au venit la vot în turul doi. Iar din cei care au venit în turul doi, un milion și jumătate l-au votat pe Iohannis.
Două treimi dintre românii care n-au absolvit liceul se află în mediul rural. PSD avea un număr imens de primari, mărit prin migrația (detalii)de dinainte de alegeri? Degeaba, în turul doi a fost insuficient.
De observat că ortodoxia, mândria de a fi român și alte teme/atacuri n-au mobilizat acest electorat pentru Ponta la nivelul așteptat probabil de staff-ul de campanie.
Ipoteză: mesajul economic a dus și la modificarea impactului campaniei. Adică o mutare dintr-o parte în alta, cu tot cu valize și sacoșe. Ignori reluarea mesajelor de stânga din trecut? Ignori discursul anti-inegalități? Eviți să faci vorbire despre trecerea la impozitarea progresivă? Atunci pierzi unele voturi și câștigi altele. Aici se află o bună parte din explicația pentru deficitul înregistrat de Ponta prin comparație cu înaintașii săi.
2. Epoca post-Iliescu: dezechilibrarea demografică electoratului
Ca structură generațională Iliescu avea cel mai eterogen electorat: nici un grup major de vârstă nu reprezenta mai puțin de 21% din electoratul său, niciun grup nu trecea de 30%. Candidatul nu depindea nici de tineri, nici de pensionari, nici de românii de vârstă mijlocie, ci avea mesaje cu care îi reunea pe toți.
Ca și Năstase, Ponta se baza extrem de mult pe oamenii care se apropie de pensie, cei cu vârsta între 50 și 64 de ani fiind aproape o treime din electorat la fiecare.
O observație aparte:
Cu doar 19% din votanții săi având sub 34 de ani, Ponta stă mai prost și decât Năstase sau Iliescu. Deși nici Iliescu în '96 și nici Năstase în 2004 nu păreau a fi atrăgători pentru votanții tineri.
În cifre absolute:
Voturi de la persoane cu vârsta sub 34 de ani:
Iliescu: 856 mii
Năstase: 896 mii
Ponta: 737 de mii
Diferența pare mică. Dar nici n-ar fi trebuit să existe. Ponta e mai tânăr decât Iliescu sau Năstase atunci când au candidat. De fapt e cel mai tânăr candidat ajuns vreodată în turul doi. Stânga este în ascensiune în rândul tinerilor europeni, spre cote neatinse din '68 încoace. Avem în clipa asta în România cea mai de stânga generație de tineri de după 1989, subiect asupra căruia o să revin altă dată. Strict teoretic Ponta trebuia să țintească un milion de voturi din partea tinerilor, dacă nu chiar mai mult. Dar 79% din tinerii români consideră că Iohannis merita să câștige (detalii). PSD este singurul partid de stânga din Europa actuală care pierde alegeri datorită faptului că tinerii s-au mobilizat și au venit în număr mare la vot.
3. Un partid mai puțin moldovean ca întotdeauna. Pentru Iliescu și Năstase, moldovenii reprezentau 26% din electorat. Pentru Ponta: 20%. Marea schimbare este deplasarea centrului de greutate înspre Muntenia - inclusiv București. Acest lucru e natural și cauzat de emigrație, mult mai intensă în Moldova decât în sud.
Dar aici se deschide cutia Pandorei.
46,5% din moldovenii care au venit la vot în turul doi au optat pentru Iohannis.
Pe românește: avantajul lui Ponta față de Iohannis în Moldova a fost de doar 150 de mii de voturi. Un procențel din totalul voturilor la nivel național.
Și asta pe fundalul dominației (teoretice?) a PSD asupra Moldovei, dominație hrănită în plus și cu primari momiți pe ultimii metri. Iohannis a recuperat acest handicap de 150 de mii de voturi doar cu județul Sibiu (!).
4. Urbanizare masivă. Cireașa de pe tort. Câți din votanții candidatului PSD locuiau în urban?
Iliescu: 38% (mai puțin de jumătate)
Năstase: 44% (tot mai puțin de jumătate)
Ponta: 58%
În mod ironic, susținerea pentru candidatul PSD în mediul urban crește cu cât proletariatul industrial scade mai mult ca pondere în totalul populației. E aproape un joc de-a v-ați ascunselea:
Când în România erau fabrici, voturile pentru Iliescu veneau în principal de la țară.
Acuma că nu mai sunt fabrici în orașe, susținerea pentru candidații PSD în mediul urban crește.
Concluzii:
Electoratul care susține candidatul PSD la prezidențiale s-a modificat din anumite puncte de vedere. Dar această modificare e imposibil de caracterizat într-o singură frază. Este rezultatul unor decizii luate de-a lungul a 20 de ani, decizii care se bat cap în cap luate de entități/politicieni cu perspective care se bat cap în cap. Modificarea este de fapt o imagine în micro a partidului, care conține atât vizitatori ai Dubai-ului cât și primari din localități extrem de sărace:
Votantul PSD standard este pentru prima dată în două decenii un orășean. Dar... nu de vârstă activă.
Campania lui Ponta folosește mesaje identitare, simple, cu o aparență foarte conservatoare. Dar... crește ponderea votanților cu educație superioară.
Deși partidul are organizații, în rural era cât pe ce să piardă în fața unui ACL (detalii) slăbit de localele din 2012 (PDL) și de migrație.
Ponta și Ghiță fac vorbire despre îndepărtarea de comunism, dar electoratul e mai vârstnic decât pe vremea lui Iliescu, iar tinerii optează într-o măsură mai mică pentru candidatul PSD decât atunci.
În plus, lista elementelor care arată că PSD nu este un partid de stânga a devenit în mod clar mai mare decât lista elementelor care arată că ar fi așa ceva. Aici nu e vorba de o discuție teoretică, de cafenea. În politică, ca și în orice domeniu competițional, funcționează principiul vaselor comunicante. Prea multe segmente sociale sensibile la mesaje de stânga, de diferite feluri, nu (mai) sunt reprezentate de PSD și chiar s-au întors împotriva lui Ponta în momentul decisiv. Cu chiu, cu vai, în mod bizar, întortocheat sau plin de naturalețe, mai devreme sau mai târziu, ele vor fi reprezentate politic de cineva.
Altfel spus, se țintește mai mult decât se poate prelua. Deși fraza scoasă din context pare uluitoare, PSD e prea mic pentru aspirațiile sale actuale și are nevoie de un competitor real pe stânga, o divizare a poverii la care aspiră. Nu poți și șampanie la Cavalli și voturile celor săraci. Nu poți și Gabriela Vrânceanu-Firea și intelectualitate de stânga care să producă un text viral, persuasiv, inteligent, cu măcar jumătate din vizualizările scrisorii lui Gabriel Liiceanu. Nu poți și partidul clasei mijlocii și partid de primari. Nu poți și corupt și anti-corupție. Nu poți și vârstnici și PFA. Nu poți și partid de mase, dar și al elitelor economice. Nu poți (într-adevăr) și Ghiță și Iliescu, și Geoană și Mazăre, și Oprișan și Bucurenci, și secolul 21 și cei trei trandafiri, și Antena 3 și American Enterprise Institute, și admirându-l pe Năstase și respingându-l. Nu poți și reducere CAS și social-democrație. Nu poți și cotă unică și CriticAtac. Nu poți și autobuze și Facebook. Nu poți și să susții Roșia Montană și să n-o susții. Nu poți și China și SUA. Nu poți și românism ortodox, și europarlamentari care vorbesc trei limbi străine. Nu poți și susținere din partea tinerilor, dar și evitarea grijulie a tuturor mesajelor de stângă modernă. Nu poți și luptă împotriva inegalităților dar și tabletă. Nu poți și centru și stânga, și Vadim și Tăriceanu, și să lupți contra dreptei dar și să visezi fără încetare la a-i lua electoratul sau măcar la a i-l copia. Încercând să împaci multiple capre cu numeroase verze sub o singură baghetă (unitatea de monolit a partidului!) ajungi tot la 5,2 milioane voturi în turul decisiv, și tot la înfrângere. Care înfrângere, dacă tot procesul de "negociere" a călcat pe nervi votanții implicați, e foarte usturătoare.
Surse: sondaje comandate de Fundația Soros (iulie 1996, octombrie 1996 și octombrie 2004), exit poll IRES (noiembrie 2014).
