Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.
Faceți căutări pe acest blog
luni, 30 martie 2015
Iluzii ne-constituționale și o soluție reală dar nepopulară
a) Apropo de Iohannis:
Poți să citești Constituția, să vezi care sunt atribuțiile președintelui. Nu e nicio rușine să recunoști în sinea ta că nu știi actul fundamental pe dinafară, sunt mii de oameni care cer pe Facebook președintelui să dizolve Parlamentul, demonstrând astfel că ei nu cunosc prevederile Constituției (detalii mai jos). Ia o foaie de hârtie și scrie tot ce vezi apropo de președinte, articol cu articol. Vei rămâne mască apropo de cât de puține lucruri poate face un președinte, oricare ar fi el, oricum s-ar numi, orice culoare politică are. Vei rămâne uluit(ă) să descoperi că în practic toată activitatea sa un președinte aprobă ceea ce decid parlamentul sau primul ministru, sugerează fără efecte concrete, numește în funcții "la propunerea" unei autorități sau alteia, "poate să" X și Y dar doar în anumite condiții, iar ceea ce poate face de capul său sunt lucruri minore, nesemnificative, fără impact asupra societății. E o funcție bazată pe influență (Bogdan Dima a scris mult și bine despre asta). În România dacă președintele are o majoritate parlamentară ... poate să, da, poate să aibă influență.
Dar nici măcar asta nu e obligatoriu să se întâmple.
Îți aduci aminte de legea regionalizării votată de guvernul Boc? De Constituția produsă la Cotroceni și promulgată în 2011? De momentul când Traian Băsescu a promulgat legea care permitea exploatarea la Roșia Montană? De cum a trecut legea sănătății prin parlament în 2012? De cum s-a trecut la 300 de parlamentari, prin adoptarea unui cod electoral conform cu referendumul din 2009? Nu prea cred. Niciunul din aceste momente nu a avut loc. Și asta pentru că toate aceste inițiative ale președintelui de atunci au fost făcute praf sau pur și simplu ignorate de majoritatea parlamentară de atunci. Și era vorba de o majoritate parlamentară care îl susținea!
Să vedem ce se întâmplă când majoritatea parlamentară nu îl susține pe președinte.
În 2005-2008 și 2012-2014 președintele de atunci și-a exprimat puncte de vedere, opinii și păreri, a vorbit, a declamat, a exclamat, a afirmat, a poreclit, a glumit, a vituperat, a identificat, a nuanțat, a atras atenția, a propus, a discutat, a comentat, a negat, a menționat, a comentat, a dat la lumină, a exteriorizat, a grăit, s-a exprimat, a rostit, a comunicat, a exemplificat, a dat mesaje în parlament, a demarat referendumuri, a câștigat referendumuri. Fenomenal pentru fani, fenomenal pentru presă dar efecte reale ZERO. Până și faimoasa condamnare a comunismului a fost o serie de vorbe cu efecte juridice și concrete ZERO. Și asta pentru că Traian Băsescu nici nu avea ce să facă decât dacă încălca flagrant Constituția. Un președinte fără majoritate parlamentară care să-l susțină sau pe care s-o co-intereseze pe proiecte punctuale e un om de televiziune cu rating mare și atât. Repet: un președinte fără majoritate parlamentară care să-l susțină sau pe care s-o co-intereseze pe proiecte punctuale e un om de televiziune cu rating mare și atât.
Putem să depunem speranțe într-un om, oricare o fi el, dar e inutil. Dizolvarea parlamentului, de exemplu, implică pe scurt:
1) o moțiune de cenzură care să fie adoptată de parlament (aspect pe care președintele nu-l controlează)
2) două propuneri de prim-ministru pe care parlamentul să le respingă (iarăși un aspect pe care președintele nu-l controlează).
Altă informație utilă: dacă parlamentul votează o tâmpenie președintele poate sesiza Curtea Constituțională sau poate întoarce legea la parlament. Dacă parlamentul i-o trimite înapoi, e obligat s-o promulge.
Ești președinte și vrei să proclami stare de urgență într-un județ? În cel mult cinci zile dai fuguța la parlament și ceri încuviințare.
Să nu uităm că președintele nu-l poate demite pe prim-ministru.
Ce face un președinte dacă nu-i place tot peisajul ăsta? Pentru a schimba Constituția are nevoie, pentru început, de 2/3 din voturile din parlament, adică conlucrare ... nici măcar cu o majoritate prietenoasă, ci aproape cu tot parlamentul.
Sistemul îmi place. Avem apetență, ca țară, pentru dictatori care să se creadă miezul universului. Prefer sisteme care să îi blocheze, care să disipeze deciziile. Șansele ca un om să o dea în bară, să fie victima unor pasiuni personale sau unor calcule greșite sunt mai mari decât șansele ca 151 de oameni din 300 sau 201 din 400 să o dea în bară.
Ceea ce nu-mi place e că nu înțelegem sistemul. Puterea nu e la Vodă. Vodă is dead, Vodă isn't here anymore. Puterea e la parlament. Tătucul din imaginarul colectiv e conform Constituției caduc. Alegem la fiecare cinci ani un Carol I, nu pe Mihai Viteazul și nu pe Ceaușescu. Președintele reprezintă statul (conform articolului 80) și nu poporul (care e reprezentat de parlament, articolul 61). Mă întreb dacă măcar 5% din români știu asta. Mi-e teamă că știu care-i răspunsul.
Mai mult, președintele e arbitru, nu căpitan al echipei adică e mediator între stat și societate, și nu reprezentant/apărător/avocat al societății în fața statului*. Simplificând, România e o republică parlamentară cu excepția detaliului că președintele e ales de populație și nu de parlament. Prim-miniștrii cheltuie banii și ne decid viitorul. Parlamentarii dau jos (au ba) prim-miniștrii. Președintele poate numi un candidat la ocuparea funcției de prim-ministru dar doar după alegeri sau după o moțiune de cenzură reușită, și nici atunci nu are garanții că ce vrea el se întâmplă. Faptul că Iliescu sau Băsescu au avut și câte un prim-ministru servil a încurcat imaginea. Reflexe împământenite ( ... și o slabă cunoaștere a Constituției) fac ca prezența la prezidențiale să fie mare, chiar imensă. Inutil.
Tot văd pe Facebook citatul din Țuțea: "Români, nu vă mai alegeți conducători care nu-și iubesc țara!" Nu rezolvă problemele într-un sens practic. Aș propune altul: "Români, implicați-vă în politică și votați la parlamentare!" Nu doar una, nu doar alta, ci amândouă. Ceea ce mă duce la punctul următor:
b) Schimbări de substanță după 16 noiembrie:
... depindeau de parlament. De fapt, de majoritatea parlamentară. S-au speriat, după care s-au speriat mai puțin după care nu s-au mai speriat deloc. Din motive de tâmpenie generalizată la vârf PSD s-a autoconvins că au pierdut din cauza americanilor, Facebook-ului (noua flacără violet, hehe), Dumnezeu, etc etc etc. Orice ca să nu-și zărească în oglindă putrefacția. Laitmotiv: "mergem înainte de parcă 2014 n-a existat. Mergem înainte de parcă am fi câștigat alegerile. Mergem înainte de parcă am ști cine suntem. Mergem înainte de parcă am fi un partid viu. Mergem înainte de parcă am fi în 2001".
Deci aici pauză.
Președintele poate ține 18 discursuri pe zi sau 115 sau 0. Poate scrie pe Facebook sau pe site-ul președinției sau să apară la TV sau să vorbească la radio. Poate adresa mesaje parlamentului. Poate contesta legi și hotărâri la CCR. Conform Constituției, atribuțiile sale vizibile sunt altele. În practică, el poate face un pic mai mult, poate încerca să cârmească scena politică. Poate încerca.
Pe termen scurt:
PNL putea încerca să ia UDMR-ul (Cherestoy) și UNPR-ul (R.Jipa, tanti cu mirul și care își arăta public disprețul față de Constituție). Soluții imorale, precum cele din 2004 și 2009. Soluții care costă mult - și încet-încet aflăm cât au costat. Să nu uităm un lucru: candidatul care a propus genul ăsta de soluție în 2014 a luat 5% în primul tur.
Nu e exclus ca la un moment dat să se încerce o astfel de soluție. Iohannis nu pare a fi genul.
Pe termen lung:
Dacă vrei să se schimbe ceva, nu președintele contează. De altfel, președintele n-a contat niciodată. Politicieni buni au căzut și ei în capcana de a crede că acolo e puterea. De fapt acolo e o halcă mare din politica externă, ceva informații și iluzia puterii.
Dacă vrei să se schimbe ceva, trebuie să schimbi parlamentul.
Deci partidele.
Deci să intri în politică. Ca membru de partid. Orice partid vrei. Pe legea care intră acum în vigoare va fi mai ușor să faci un partid nou. Probabil că va fi mai greu să-ți faci vocea auzită decât într-un partid deja existent. Pe legea care intră acum în vigoare va fi mai ușor pentru președinții de partid și camarilele atașate să-și pună oameni pe locuri convenabile, garantate să intre în Parlament. Strecoară-te tu. E un moment bun care va dura, partidele s-au golit, nu mai se dau valize de bani pentru poziții eligibile #pentrucăDNA.
Dacă politica de partid pentru tine e câh, dacă a fi membru de partid nu te interesează sau ți se pare ceva oribil, nici nu vei avea cum să schimbi lucrurile. La stadiul actual de dezvoltare al partidelor, așa stau lucrurile. Între iluzia "avem primari, deci avem voturi" și marketing-ul politic, nu mai e loc sau nevoie pentru a monitoriza cu grijă curentele din societate, pentru dialog și reprezentativitate. Dar despre asta altă dată.
* = Și mie mi se pare absurd că președintele reprezintă statul, ba chiar conform jurisprudenței Curții Constituționale este șeful statului, dar mediază între stat și societate. Să presupunem că datorită votului popular președintele țării are o sursă de legitimitate din partea societății ca să conducă statul, și că de aceea poate fi mediator.