Să luăm un partid normal dar mare din România. Concret, să zicem că partidul are 33 de vicepreședinți.
Din aceștia 8 sunt prim vicepreședinți.
Dar cei 8 nu sunt egali. Unul dintre ei este șeful lor, fără însă ca asta să-l facă liderul partidului. El e doar liderul prim vicepreședinților. Acel om va fi, evident, prim prim vicepreședinte al partidului. Altul din cei 8 este secundul său. Dacă prim prim vicepreședintele e un om cu experiență considerabilă, acest secund al său are rolul de a manageria pe ceilalți 6. De asemenea, poate fi vorba de o persoană a cărei experiență în partid este recunoscută, simultan cu conștientizarea faptului că nu este (și n-are cum să fie) egalul prim prim vicepreședintelui. Acest om este, deci, viceprim prim vicepreședinte.
Intervine un congres al partidului. Au loc schimbări în statut. Se dorește o organizare mai bună a partidului în special la vârf. De asemenea prim vicepreședinți din rândul celor 6, atenție! cei care nu erau nici prim prim vicepreședinte și nici viceprim prim vicepreședinte, trebuie să fie apreciați, eforturile lor trebuie recunoscute și răsplătite pe măsură.
În consecință formula se modifică. Cei 8 devin 9. Trei dintre cei 9 capătă roluri adiționale. Ei devin, cu toții, prim prim vicepreședinți. Prim prim vicepreședintele de până mai ieri își păstrează rolul de boss: el devine prim prim prim vicepreședinte. Ceilalți doi de la vârful pleiadei de 9 prim vicepreședinți devin viceprim prim prim vicepreședinți. Unul din ei, fiind mai apropiat de conducerea partidului, devine însă prim viceprim prim prim vicepreședinte.
Să decodăm un pic asta, că probabil nu mă crezi. Să alocăm un număr fiecăruia din cuvintele funcției:
1= prim
2= viceprim
3 = prim
4 = prim
5 = vicepreședinte.
Acum să explicăm de unde vine fiecare cuvânt.
El se numără printre cei treizeci și trei de vicepreședinți (5), dar și printre cei nouă prim vicepreședinți (4). În rândul celor nouă el este în elita de trei(3), este inferiorul cuiva, adică al liderului celor trei (2), dar este superiorul omului rămas din cei trei care nu e nici lider și nici el însuși (1).
Ce să vezi, însă: partidul trece printr-un moment dificil, o victorie electorală care lasă urme. (Victoriile sunt la fel de greu de manageriat ca și înfrângerile, ba poate mai greu). Oamenii care au muncit intens în campanie trebuie recompensați. În ecuație intră necesitatea de a promova liderul unei organizații merituoase, interesele amoroase ale președintelui partidului și dorința de a da un rol mai important organizației de tineret (de când cu Facebook-ul...)
De aceea numărul prim vicepreședinților se mărește la 12. Cinci dintre ei vor avea sarcini complexe: ei vor fi prim prim vicepreședinții. Din cei cinci, trei vor fi de mare însemnătate publică și mediatică: prim prim prim vicepreședinții. Din cei trei, cel aflat mai aproape de liderul partidului, omul pe locul doi în ierarhia partidului (dar să nu spuneți asta secretarului general al partidului că vă/îl mănâncă) este prim prim prim prim vicepreședinte, iar secundul său este prim viceprim prim prim vicepreședinte.
Ce te faci însă cu faptul că omul de pe locul 4 în ierarhia vicepreședinților, adică un simplu și banal prim prim vicepreședinte, vrea neapărat să fie superior cumva omului de pe locul 5? Pare simplu dar nu e. Nu poți să-l faci prim prim prim prim vicepreședinte, că nu-l ai de gând să-l promovezi în rândul primilor trei. Poți face o șmecherie în schimb: îl faci pe al cincilea să devină viceprim prim prim vicepreședinte. Cu asta nici nu ai deranjat în ierarhia în sus, și nici în jos, retrogradându-l pe acel al cincilea la rangul de biet prim vicepreședinte.
La vârf, într-o discuție la bere între prim prim prim prim vicepreședinte și prim viceprim prim prim vicepreședinte se trage concluzia că imaginea partidului are de suferit din cauza faptului că foarte puține femei se află în poziții de leadership. În concluzie, două femei care sunt vicepreședinte devin prim vicepreședinți, una chiar cu rol de prim prim vicepreședinte (locul 4 în ierarhie), prim prim vicepreședintele devenind viceprim prim prim vicepreședinte iar nenorocosul despre care am vorbit în paragraful imediat anterior devenind din viceprim prim prim vicepreședinte un oarecare prim prim vicepreședinte. Omul e furios și amenință că dezvăluie în public tot ce a aflat în anii săi de activitate la vârf. Trebuie gândit un mecanism prin care să fie satisfăcut. Dar el nu mai are cui să fie șef - nu mai există alți prim prim vicepreședinți. Implicit, se promovează un prim vicepreședinte mai sus, astfel încât viceprim prim prim vicepreședintele să-și mențină funcția.
Gândiți-vă acum câtă muncă organizatorică implică o arestare de către DNA sau o evadare către alt partid. Dacă prim viceprim prim prim vicepreședintele dispare din scenă și din ierarhie, atunci funcția sa e ocupată de viceprim prim prim vicepreședinte, iar unul dintre cei doi prim prim vicepreședinți devine viceprim prim prim vicepreședinte. Celălalt rămâne pe dinafară, singurul prim prim prim vicepreședinte al partidului, ceea ce evident e un nonsens, nu mai are cui să fie prim (... primul "prim" din titulatură). Deci se promovează de urgență un prim prim vicepreședinte la poziția de viceprim prim prim vicepreședinte și pe cale de urmare un prim vicepreședinte la poziția de prim prim vicepreședinte. Cu sobrietate, conducerea partidului decide să nu se mai promoveze niciun vicepreședinte la poziția de prim vicepreședinte, organigrama e deja destul de complexă.
Și încă cum! Primii șase oameni din ierarhia vicepreședinților sunt prim prim vicepreședinți, trei din ei fiind chiar prim prim prim vicepreședinți, unul din cei trei fiind prim prim prim prim vicepreședinte iar altul viceprim prim prim prim vicepreședinte. "Mă duc să te spun prim prim prim vicepreședintelui!" are cu totul alt înțeles decât "Mă duc să te spun prim prim vicepreședintelui!". Ca membru sau vicepreședinte de rând, trebuie să caști ochii cu mare grijă la comunicate, fiind o mare diferență între ce spune un prim prim vicepreședinte și un viceprim prim prim prim vicepreședinte. Pe de altă parte, prim vicepreședinții atenți cultivă relațiile cu prim prim vicepreședinții, întrucât oricând aceștia pot deveni prim prim prim vicepreședinți ba chiar, cu un pic de noroc, viceprim prim prim prim vicepreședinți. "Viceprim prim prim prim vicepreședintele de azi e prim prim prim prim vicepreședintele de mâine!" - acesta e genul de afirmație cu care orice prim prim vicepreședinte e familiar. Pe de altă parte, situația viceprim prim prim prim vicepreședintelui e cea mai ingrată, omul respectiv trebuind să fie atent și la ce zice superiorul său direct, prim prim prim prim vicepreședintele dar și la competiția pe care i-o asigură prim prim vicepreședinții și prim prim prim vicepreședintele, oameni care - în mod natural - îi vor locul în ierarhie.
Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.