Categoriile de relație cu ideologia sunt:
1) Ai o ideologie, o afirmi și o utilizezi. Asta în sine nu garantează succesul electoral, dar asigură o oarecare predictibilitate. Oamenii știu de ce (nu) te votează și intuiesc în linii mari ce ai face dacă ai fi la guvernare. De asemenea, nu te pomenești că ai în partid oameni care cred cu totul și cu totul altceva decât tine, adică pe Facebook colegul tău X scrie un status pro-finanțare-de-la-buget-a-Catedralei Mântuirii Neamului exact în timp ce, la o emisiune televizată, ești contra.
Elementele formale de definire contează mai puțin. Poți să ai ideologia A, să comunici conform ideologiei A, să aplici la guvernare tot ideologia A dar în mod formal (steag, logo, deviză, afiliere europeană) să aparții curentului B. Din punctul ăsta, exemplul cel mai la îndemână e PSD, un partid conservator din punct de vedere social, naționalist și din ce în ce mai tăcut pe subiecte economice, mai degrabă axat pe menținerea status quo-ului economic al societății românești (... ceea ce nu înseamnă stânga...) decât pe subiecte precum nivelarea inegalităților. Acesta este unul din motivele pentru care e votat de românii tradiționaliști (nu toți) și de categoriile care vor stabilitate financiară, dar are mari probleme în a mobiliza la vot românii săraci*, minoritățile care resimt inegalități și tinerii cu valori de stânga autentice. Că e membru al Partidului Socialiștilor Europeni (PSE) e un accident al istoriei și un aspect irelevant pentru cam toată lumea în afară de PSE.
* = pagina 5 de aici , prezența la vot a românilor care au absolvit maxim 10 clase sau o școală profesională.
2) Crezi că n-ai ideologie și că n-ai nevoie de ideologie, dar o substitui prin lider. Liderul respectiv este fie coerent (și atunci ... ai ideologie) fie incoerent (caz în care mai devreme sau mai târziu va produce confuzie). Întrucât legătura dintre tine și electorat se face doar prin lider, când liderul s-a prăbușit în încredere ai pierdut totul. În PDL, în epoca de glorie a lui Băsescu, s-a încercat formularea unei viziuni ideologice, dar la baza partidului n-a ajuns cam nimic. În concluzie, când s-a prăbușit Băsescu s-a prăbușit și PDL.
În acest moment toți liderii politici sunt, în planul încrederii, la cote de avarie prin comparație cu oricare moment din istoria post-decembristă a României, inclusiv 2000. E un moment nefericit să pariezi pe lider, cu excepția cazului în care ești un partid care vrea doar să intre în parlament. Și nici așa nu e ușor, PMP a luat 4,24% la locale și a avut nevoie să se alieze cu UNPR ca să poată ținti pragul la toamnă.
3) Crezi că n-ai ideologie și că n-ai nevoie de ideologie, și nici nu te bazezi pe lider.
Dar atunci când definești priorități vei face ideologie, vei vorbi despre ideologie, vei arăta care este ideologia ta. Este inegalitatea cea mai mare problemă a României în clipa de față? Da sau nu? Cum trebuie rezolvate problemele din sistemul de sănătate și, de fapt, care sunt aceste probleme? Trebuie schimbată cota unică au ba? Care trebuie să fie relația stat-biserică? Cum votezi la referendumul propus de BOR privind definirea căsătoriei ca fiind între un bărbat și o femeie? Interesele cărei părți din societate le promovezi? Pentru cine guvernezi? Cui vrei să faci viața mai bună? (nu poți tuturor... nu există resurse pentru așa ceva). Când dai răspunsul la întrebările astea, te definești ideologic. Nu există întrebări politice la care răspunsul să nu fie ideologic; dacă poți da un răspuns non-ideologic atunci te înșeli (= de fapt răspunsul tău este ideologic) sau întrebarea nu e politică.
Problemele care pot să apară în cazul ăsta sunt foarte concrete. Caz în speță: candidatura la prezidențiale a Monicăi Macovei și partidul M10. Oameni cu valori extrem de diferite s-au pomenit obligați să colaboreze. Lucrurile nu s-au terminat bine.
4) Știi că politică fără ideologie nu se poate, dar eviți cu prudență să arăți că ai avea orice fel de ideologie, fie pentru că n-ai interesul/putința să faci asta, fie pentru că așa ți-e teamă că pierzi votanți ("să luăm voturi de la toată lumea"). Dar ca să n-ai ideologie trebuie să... nu faci și să nu spui nimic. De aceea, ești reactiv și nu proactiv, comunici puțin și doar pe logică competițională ("jos ceilalți").
Asta a încercat PNL să facă la locale - un scrutin care favorizează abandonarea mesajelor naționale. Bazându-se pe popularitatea primarilor în funcție, pe eficiența organizațiilor și pe imaginea de partid mare/"singura variantă la PSD", a încercat să-și surclaseze problemele de identitate prin tăcere. Schema a mers în multe părți din Ardealul urban, unde alte partide cu excepția UDMR sunt foarte slabe iar reputația primarilor în funcție era - și din acest motiv - solidă; a avut un succes moderat în rural și orașele mici; a eșuat acolo unde votul are o componentă politică (orașele mari din Vechiul Regat) - părți importante din electorat s-au îndreptat spre opțiuni independente și/sau n-au venit la vot.
Mă gândesc, strict ca experiment, cum ar fi un om politic care încearcă să existe fără să aibă ideologie. Imaginea care-mi vine în minte e cea a unei persoane care, ori de câte ori face un pas, uită cum e să pășească și trebuie să reînvețe înainte de a face pasul următor. Fiecare întrebare, fiecare situație, fiecare dilemă trebuie analizată la infinit și fără finalitate.
Evident că experimentul e o glumă. Fiecare dintre noi are valori și principii formate de experiența de viață, familie, etc. Dacă intri în politică vii cu ele, eventual temperându-le sau modificându-le; dar politică fără ideologie nu există, chit că a spune că există politică fără ideologie e un lucru fezabil, des răspândit și destul de popular.
