21 decembrie al PSD

Avertisment: acest text conține obscenități.

A fost foarte ironic că totul a început cu discursul Rovanei Plumb, un soldat disciplinat dar în fond insignifiant al mafiei. Înaintea ei vorbiseră Codrin și Olguța. Simțiseră că ceva nu era OK în mulțime, dar nu spuseseră nimic celor care așteptau răbdători la marginea scenei. Doar ochii atenți ai lui Stănescu citiseră în pașii lor de după încheierile de discursuri o nemulțumire nelalocul ei. Baronul de Olt a invitat-o în tăcere pe Rovana să pășească în fața membrilor de partid - cu un gest de o gentilețe ciudată. Rovana nu și-a dat seama sau nu i-a păsat. Oricum după aceea nu a mai contat.

În fața ochilor ei se aflau, la ora 19:26, zeci de mii de membri obișnuiți și de angajați ai primăriilor aflate sub controlul Partidului. Costul ridicat al benzinei limitase aria de selecție la județele din Muntenia, dar acest lucru era mulțumitor pentru elita Partidului, fiind vorba de singura zonă geografică în care mai aveau încredere totală. Activiștii din Oltenia, ca de obicei mai zeloși, chemaseră și o parte din bătrânii bolnavi care depindeau de asistență socială pentru a-și putea cumpăra mâncare. Vremea se răcise, iar mulți din participanți se zgribuleau în geci de fâș, prea subțiri pentru o seară de noiembrie în capitală. Doar pensionarii din București, un grup de nădejde și la bine dar mai ales la greu, acum aflat în stânga scenei, arătau aceeași energie ca la început. Practica de la Cotroceni din ianuarie le prinsese bine, erau încrezători și dinamici. Doar în colțul lor se mișcau bețele ce susțineau afișe ("Jos DNA!", "Jos Sorosz!", "Împreună cu Liviu Dragnea / Alături de Liviu Dragnea!"). Restul mulțimii era tăcută și nervoasă. Nu prea înțelegeau de ce sunt acolo, iar absența mâncării sau băuturii îi indispunea. Cu groază câțiva începuseră să se întrebe câte alte discursuri o să mai fie până când vor fi urcați în ordine alfabetică în autobuze, ca să poată ajunge acasă, la căldură.

Discursul Rovanei Plumb a fost banal de prost. Energia scrijelită a primelor fraze s-a topit într-un maldăr monoton de acuzații, fraze fără final, referințe la victoria din 2016 și imprecații la adresa tuturor celor care nu erau acolo: Iohannis, Kovesi, Uniunea Europeană, multinaționalele și neidentificați "trădători de țară și de neam". Era peste putință să găsești un fir călăuzitor, o concluzie sau o idee principală. Oricum nimeni nu încerca să facă asta: mulțimea începuse să murmure, închegând mici discuții, iar liderii din spatele scenei numărau pe ceasul iPhone-urilor aurite minutele până la chermeza post-miting.
Din spate a pornit la ora 19:39 un vuiet. Luni mai târziu, pe șezlongurile din Bahamas, președinții de CJ care scăpaseră întregi observau amar că sursa era tocmai gura de metrou de lângă fostul sediu al Fundației Soros. Vorbitoarea s-a pomenit în situația jenantă în care două treimi din asistență se întorsese cu fața spre zgomot. Pumnii activiștilor de rang mediu se pogorâră asupra argeșenilor, încercând să-i disciplineze, dar în sectoarele cu manifestanții din celelalte județe stupefacția celor care trebuiau să controleze membrii obișnuiți de Partid era totală și completă.
Rovana Plumb tăcu iar vuietul se răspândi, devenind o furtună.
"Vrem. Să. Furăm.
Vrem. Să. Furăm.
VREM. SĂ. FURĂM
Vrem să furăm!
Vrem să furăm!"

Olguța păși pe scenă și făcu un semn vizibil către crema TSD, plasată strategic în primele rânduri. Din piepturile tinere și voioase ale amantelor de deputați, cărătorilor de tăvițe și progeniturilor de senatori care la 25 de ani nu reușiseră să termine nici măcar o facultate particulară izbucni o scandare veselă, dinamică, plină de optimism:

"P*la lui Dragnea
Noi sugem p*la lui Dragnea
Până la moarteeeee
Noi sugem p*la lui Dragneaaaaaa"

În spatele lor însă, tinerii PSD-iști care fuseseră obligați să-i voteze președinți de organizații ezitau. Tăcerea deveni apăsătoare pentru TSD-iștii de elită, care încercară să înceapă strofa a doua:

"C*rul lui Dragnea
Noi lingem c*rul lui Dragnea"

Cântecul se opri brusc într-o liniște asurzitoare iar după câteva secunde de panică tinerele parlamentare și tinerii secretari de stat începură să se înghesuie spre Muzeul Național de Geologie, unde își parcaseră Mercedes-urile. Horia Nasra, care se afla chiar în spatele TSD, dădu îngrozit din cap. Partidul se deșira în fața lui.

Dar nu numai acolo. Liderii locali din PSD Teleorman, oameni care furaseră cu cerbicie și hotărâre zeci de ani, fură înghiontiți. Erau atât de șocați că sclavii pe care îi mânaseră de decenii îndrăzneau să-i atingă, că nu reacționară de fel, lăsându-se duși de valul fâșurilor precum cadavre pe talaz. Vocile noduroase ale responsabililor cu controlul PSD Tulcea se făcură auzite degeaba: nu mai erau ascultați, iar membrii partidului dădeau să plece. Șefii de direcții inutile din primării de comune cu trei locuitori, polițiști locali cu două clase și amanți de primari în mod secret homosexuali încercară să-și domolească robii, întâi apucându-i de geacă iar apoi lovindu-i. Primiră pumni înapoi. Haosul din sectorul tulcean se răspândi înspre ialomițeni, care începură să strige o litanie de înjurături și cereri. Cea mai puternică dintre ele, rostogolindu-se dinspre mulțime spre scenă și spre spațiul liber ca o carie lăsat de TSD-iști, era: "Ne e foame".

Cu o față împietrită, Codrin Ștefănescu se întoarse spre Stănescu:
- Ne-au tras-o țiganii. Oamenii lui Vanghelie. Și știam că trebuie să lăsăm sectorul 5 acasă!

Antena 3 opri emisia. RTV continuă, o greșeală care poate că a fost cauza decisivă a ce s-a întâmplat în zilele următoare dar care în clipa aceea a părut un detaliu.

Rovana rămăsese pe loc, o jucărie stricată care-și mișca buzele în gol fără să rostească ceva. Cuvântul "foame", rostit de mii de voci, îi ardea în urechi. Ecaterina Andronescu porni lent pe scenă ("ce idioată sinistră!" își șopti printre buze Olguța Vasilescu) și, apucând-o pe după umăr pe Rovana, rosti colegial:
- Vă mulțumim pentru participare, mitingul s-a termi...
Un afiș anti-Iohannis făcut ghemotoc, mare cât o nucă de cocos, porni din mulțime și îi rată cocul pe de puțin. Ecaterina păli și fugi spre marginea scenei. Căutând în poșetă sticla de vodcă, Olguța Vasilescu remarcă spre Codrin Ștefănescu:
- Numai femeile țin situația în mână. Că dacă depindeam de voi, bărbaților... sunteți niște...
Ridică surprinsă capul. Vorbea în gol - Codrin dispăruse de lângă ea și în acel moment se afla la jumătate de kilometru distanță, fugind pe mijlocul bulevardului Iancu de Hunedoara, stropi de sudoare curgându-i pe nări, costumul tremurând pe el, ceasul scump clănțănindu-i în același ritm cu dinții. De frică, uită de intersecția cu Tunari și fu strivit de Dacia unui electrician care se întorsese pentru câteva zile din Olanda.

În Piața Victoriei, jandarmii reușiră să salveze un autobuz de la a fi dat pe spate, dar nu și pe al doilea. În timp ce voci nervoase bubuiau în stații de emisie-recepție, cerând ajutoare, miile de PSD-iști de rând reușiră ceea ce oamenii aflați de cealaltă parte a baricadei politice doar visaseră: trecură de Piațeta Regelui. Puținii jandarmi care le stăteau în cale fuseseră vânturați de o pădure de brațe întremate de căldura ce le intra în artere: micuțul marș dăduse mulțimii energie. Mai mult: un zvon insistent și percutant le dăduse de înțeles că la sediul din Kiseleff era mâncare.
Zvonul era adevărat. Liderii mari și adevărați ai Partidului care-și numărau averea în zeci de milioane de euro planificaseră o ședință informală și privată de plescăit, chefuit și analizat situația. Mulțimea se amuză la dărâmarea ușii exterioare, de parcă erau în clasa a 7-a la lapte-gros. Apoi pătrunseră ca o furtună în sediul propriu-zis. Printre sutele de pliante rămase neutilizate din 2004, membrii de rând ai partidului găsiră melci, fripturi rumenite, salam, cașcaval afumat, icre de Manciuria, franzele albe ca obrazul de bebeluș, cutii cu ananas, vodcă de o mie de euro sticla, caviar, vin alb din Chile și vin roșu francez, câteva kilograme de roșii de import, cartofi prăjiți, portocale rumene, cinci borcane cu muștar, ulei, somon negătit, ceafă de porc, înghețată de vanilie, mici și zeci de cutii de bere Stella Artois. Totul se devoră. Un băiat din Ilfov chiar a mușcat dintr-un portret al lui Liviu Dragnea; gesturile dibace cu care se cățărase pe o masă purtând soclul de bronz al lui Adrian Năstase atraseră atenția mulțimii asupra omniprezentelor rame care le zăceau deasupra capetelor. Figura baronului bogat amenințat de OLAF, zâmbind amar-ștrengar ca un argat îmbătrânit înainte de vreme, deveni epicentrul furiei. Pentru ei, el era în acea clipă toate lucrurile de care se temeau și pe care doreau să le distrugă; îl călcau în picioare și se gândeau la toate averile pe care le făcuseră, pe spatele lor, grăsanii de la vârful organizațiilor, averi la care și ei - membrii de rând - visaseră dar pe care nu le-au putut avea niciodată. Apoi veni rândul distrugerii faxului Partidului și călcării în picioare a tonelor de hârtii pe care imprimat cu grijă statutul PSD - dar nu ediția curentă ci una caducă, care fusese modificată de câteva ori, congres după congres.

Jandarmeria a afirmat după aceea că incendiul fusese pornit înainte de sosirea celui de-al doilea grup al forțelor de ordine. Adevărul nu s-a mai putut ști niciodată. Revolta se răspândea în unde concentrice, precum un contract de șmen cu banii statului aruncat într-un lac toxic. Fără Codrin Ștefănescu și mai ales fără fax, partidul era blocat. Câțiva parlamentari isteți au chemat Uber-uri și au pornit spre Otopeni. Cei care și-au chemat șoferii au descoperit cu stupefacție că aceștia dispăruseră de tot printre blocuri, prelingându-se de parcă n-ar fi ființat niciodată.

În timp ce milioane de oameni se uitau uluiți la RTV sau Digi, nevenindu-le să creadă ce vedeau, zeci de mâini se aplecară peste tastaturi, compunând meme-uri cu textul "Am găsit la sediul PSD..." și infinite variații, texte întovărășite de poza unui miner autentic din 1990. Puțin după ora douăzeci și trei televiziunile de știri anunțară că vâlvătăi se ridicau din sediile PSD Vaslui și PSD Bacău. Pionii începuseră să-și mănânce regii.