Speech-ul lui Victor Ponta în parlament, la şedinţa de învestire: civilizat, conciliatoriu, deschis spre dialog. Adecvat din punct de vedere politic şi electoral unei situaţii normale sau măcar unei situaţii pe care electoratul o percepe drept normală.
Ceea ce nu e cazul acum.
Intenţia de vot se supune unor legi fizice, cu plus pe inerţie şi magnetism. Mişti o greutate de pe o parte pe alta, talerul se va încovoia. Eşti în disonanţă cu bâzâitul public, vei fi acoperit sau eliminat.
USL se poate rupe. Poate reveni la discursul dur al lui Crin. Sau poate fi cotit spre atitudinea lui Ponta.
O rupere a USL pe linia celor două discursuri publice - PNL dur, PSD civilizat - ar avantaja în mod evident PDL, prefigurând o potenţială coaliţie a la Lăzăroiu. PSD ar pierde însă enorm, căzând în aceeaşi dilemă ca UNPR - "de ce să te votez dacă spui acelaşi lucru ca şi principalul partid aflat la guvernare?" PNL ar capta votul pasional-justiţiar, intrând chiar în conflict cu PP-DD pe anumite segmente. Aproape sigur la alegerile din noiembrie PNL ar obţine cele mai multe mandate de parlamentari. Dar nu ar guverna. În perspectiva alegerilor din 2014 ar apărea problemele în nou-refăcutul FSN: pe cine punem candidat? care din partide să dea înapoi? Şi am reveni la situaţia din 2009.
Dacă tonul din discursul lui Ponta este acceptat de Antonescu şi menţinut de către USL ca atare, PP-DD va depăşi scorul PRM din 2000. Pentru că, în percepţia votantului obişnuit, toţi sunt la fel, vorbesc la fel şi gândesc la fel.
Dacă vorbim de o tentă temporară a lui Victor Ponta, care va fi retrasă public, se poate contabiliza încă o greşeală a USL. Instabilitatea de discurs, nesiguranţa, paşii înapoi - cauzele clasice pentru pierderea de susţinere electorală. Coaliţia aflată la putere nu ar beneficia neapărat în mod direct, dar nici nu prea contează.
Bineînţeles, afirmaţiile de mai sus sunt mai degrabă observaţii rapide asupra unei situaţii în desfăşurare - şi deci sunt failibile.
Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.
Faceți căutări pe acest blog
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2018
(16)
- ► septembrie (4)
-
►
2016
(27)
- ► septembrie (2)
-
►
2014
(65)
- ► septembrie (4)
-
►
2013
(133)
- ► septembrie (13)
-
▼
2012
(200)
- ► septembrie (11)
-
▼
februarie
(17)
- De ce PP-DD va decide rezultatul alegerilor parlam...
- Vin localele! Care rezultate vor conta şi care nu
- Mircea Kivu despre "manipularea prin omisiune"
- A doua rupere a României
- CSOP sau CCSB? Un pic de ordine în haosul (aparent...
- Înainte şi după proteste: intenţii de vot la alege...
- Percepţia asupra corupţiei. Cifre de la Comisia Eu...
- O gafă de la Traian şi o gafă de la Crin
- MRU - punctul de pornire. "România dintre Românii"...
- Elementul-lipsă
- Impresii la cald - dilema actuală a USL
- O poveste americană
- 17% + MRU = 30% ?
- Scorul la locale vs. scorul la parlamentare
- 5 observaţii despre recensământ
- "Toate sondajele minte!" - un răspuns calm de la u...
- Reacţia României la proteste - regiune istorică cu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu