Anii pe care îi vor mânca lăcustele?

Ioel, 2:24-25:

"Ariile se vor umple de grâu, vor geme tocitoarele şi teascurile de must şi de untdelemn,
Vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele."

Anii în pericol de a fi ronţăiţi sunt 2013 şi 2014. La finele celui de-al doilea vom avea alegeri prezidenţiale. Este posibil ca alegeri prezidenţiale să aibă loc şi mai devreme, caz în care "anii" sunt "luni". În contextul în care PNL îl are pe Crin Antonescu sau ca alternativă pe Călin Popescu-Tăriceanu, intenţia de vot pentru Dan Diaconescu poate creşte pe fondul unei crize economice extrem de dure iar PSD îşi va propulsa candidatul în turul doi (oricare ar fi el) datorită forţei organizaţionale, dreapta pro-Băsescu riscă să rămână pe dinafară sau să piardă la zeci de procente distanţă în turul doi. Tocmai pentru că situaţia acestui segment este foarte dificilă, ea merită studiată în detaliu.

... de ce este foarte dificilă?

1. Organizaţional, se porneşte cu şansa a treia. Dacă mergem la firul ierbii, lupta la prezidenţiale nu se dă între mesaje ci între organizaţii de partid. PDL este actualmente cel mai slab din cele trei partide principale. Chiar dacă diferenţa nu este atât de mare precum cea dintre Crin Antonescu şi oponenţii săi la momentul alegerilor din 2009, ea este semnificativă.

2. Dependenţa de PDL este un punct slab. ... nici măcar nu este foarte clar dacă PDL va susţine un candidat propriu, sau dacă nu cumva o să vedem un candidat de mucava, ale cărui 700-900 mii voturi să fie tranzacţionate între cele două tururi pentru un avantaj sau altul. Astfel electoratul pe care contează acum dreapta reformistă va fi divizat sau împărţit între trei competitori. În trecut (2000, 2009) o astfel de experienţă s-a dovedit neplăcută şi dătătoare de frisoane, fie în primul tur fie în al doilea.

3. După perioada 2010-2012, cooptarea de noi votanţi reprezintă o provocare. A îmbina susţinerea electoratului pur pro-Băsescu cu atragerea altor votanţi este un proces important, dar care trebuie întreprins cu delicateţe. Poţi să rămâi suspendat între sârme - dezamăgind pe primii şi convingând prea puţini din grupul doi. Fără electoratul pur pro-Băsescu nu se intră în turul doi şi fără alţii în plus nu se câştigă turul doi.

4. Haosul strategic domină situaţia. Nu există un candidat la prezidenţiale asumat ca atare. Cel mai vizibil - MRU - este liderul unui partid mic, fără primari şi cu o infrastructură limitată. Partidul mai mare (PDL) e în criză de prezidenţiabili. În spaţiul politic al dreptei reformiste se află mai multe figuri interesante dar lipsite de putere organizaţională. Nu există semnale că vreuna din aceste persoane ar fi hotărâtă să facă pasul înainte.
Unii susţinători activi dar care nu sunt membri de partid sunt în cea mai nefericită dintre situaţii: nu au încredere în capacitatea organizaţiilor politice actuale de a livra un prezidenţiabil de calitate, dar nici nu au făcut paşii necesari pentru crearea unui proiect propriu. În curând nici n-o să mai aibă timp.

5. Lipsa de know-how este acută. Nu voi scrie aici despre domenii precum planificarea strategică sau analiza politică (cea serioasă, nu de televizor). Hai să vorbim despre cum sociologia te poate ajuta să câştigi alegerile prezidenţiale: care sunt generaţiile (cohortele) care vor decide câştigătorul alegerilor prezidenţiale? Care sunt zonele geografice asupra cărora ar trebui să se concentreze campania unui candidat de dreapta pentru a obţine rezultatele dorite la nivel naţional? Ce trebuie făcut în Bucureşti pentru ca declinul dreptei în capitală să fie oprit? De ce a pierdut dreapta prezidenţialele atunci când le-a pierdut? Care din greşelile de atunci pot fi evitate?

Răspunsurile greşite costă bani, timp şi procente. Dacă nu ai cifre şi lucrezi cu răspunsuri greşite poţi irosi efortul unor profesionişti realmente talentaţi în domeniul comunicării, ca să dau un exemplu la îndemână. Dreapta reformistă nu pare să posede în clipa de faţă aparatul analitic necesar pentru succes.

Până la prezidenţiale mai sunt doi ani. Pare mult. Este exact intervalul de timp dintre faimosul articol al lui Sebastian Lăzăroiu despre Albă-ca-Zăpada şi formarea în grabă a ARD. Alţi ani mâncaţi de lăcuste.