Postarea de mai jos cumulează observaţii pe baza informaţiilor făcute publice de Biroul Electoral Central, CCSB şi CURS.
USL - Chintă roială
Victoria USL a fost transversală, fiind evidentă în toate subgrupurile sociale indiferent de criteriul folosit (educaţie, mediu de rezidenţă, vârstă, etc.). Subgrupul în rândul căruia USL a performat cel mai slab au fost tinerii cu vârsta între 18 şi 29 de ani, în rândul cărora a obţinut totuşi enormul scor de 54%. Principalul motiv pentru această stare de fapt, neobişnuită după 1990, este că USL constă din reunirea a două electorate total diferite - în cuvintele directorului CURS, "o bătrână de la ţară şi un hipster [din] Centrul Vechi".
O statistică relevantă în acest sens:
Din votanţii cu studii primare, 59% au votat USL.
Din votanţii cu studii medii, 59% au votat USL.
Din votanţii cu studii superioare, 59% au votat USL.
În cele trei rânduri de mai sus nu există nicio greşeală de scriere.
Atracţia pentru USL a fost atât de puternică că a pus în pericol... UDMR. 16% din votanţii de etnie maghiară care s-au prezentat la vot au ales USL. Cu aportul lor, UDMR ar fi reuşit să obţină acel 6% din numărul total de voturi cu care ne obişnuise.
De altfel, USL a reuşit o mare victorie în Transilvania, primind 52% din voturile transilvănenilor şi 60% din voturile transilvănenilor de etnie română (afirmaţii care nu acoperă Harghita şi Covasna). Voi scrie despre acest subiect foarte curând.
ARD - înfrângere pe linie
Alianţa România Dreaptă nu a reprezentat niciun electorat în mod special. Nu există regiune geografică sau subgrup social în rândul căruia să fi obţinut măcar 27% din voturi.
Prăbuşirea faţă de 2008 sau de locale este consistentă şi ... transversală. După cum am arătat deja, prin comparaţie cu performanţa PDL de la locale ARD a pierdut voturi peste tot în România, cu excepţia Bucureştiului. Lista următoare arată pierderile ARD faţă de PDL (ediţia 2008, parlamentare) pe subgrupuri.
Exemplu de citire: "Bărbaţi 31 20 -35% " = în rândul votanţilor de sex masculin, PDL a primit 31% din voturi în 2008 iar ARD 20% din voturi patru ani mai târziu. Scorul este mai mic cu 11/31 = 35%.
1. Am marcat cu roşu pierderile cu cel mai mare impact. Când scorul tău se înjumătăţeşte în rândul celor cu vârsta peste 45 de ani, un grup cu prezenţă constant înaltă şi care reprezintă peste jumătate din electorat, este greu să-ţi revii, chiar dacă ai avea o mobilizare excepţională în rândul altor categorii de vârstă (ceea ce n-a fost cazul).
2. Diferenţele din tabelul de mai sus sunt datorate şi faptului că prezenţa a fost mai mare decât în 2008, iar ARD n-a reuşit să "ţină pasul".
3. Pentru cine este interesat, o analiză aprofundată pe care nu o voi prezenta aici arată că impactul blaturilor din rural a fost egal cu cel al dezinteresului din urban. Fac precizarea că prăbuşirea semnificativă în urban a fost în urbanul mic, nu în oraşele mari.
4. Tragem linia şi vedem o formaţiune politică care
avea un electorat divers şi eterogen în 2008, mai divers şi eterogen decât bănuiesc sau bănuiau susţinătorii ei, dar care în 2012 şi-a nemulţumit toţi votanţii cam în aceeaşi măsură.
5. Mă aştept ca în lunile şi anii următori toţi susţinătorii şi liderii PDL/FC/etc. să se concentreze pe milionul de voturi "lipsă" faţă de 2004 (a fost blat, a fost un marketing prost, ne-au trădat primarii, etc.) şi să nu vadă că, obţinând 2,2 milioane voturi precum în 2008, ARD tot pierdea alegerile.
PPDD - votul celor de care nu prea se interesează nimeni
Această formaţiune politică şi-a extras voturile din câteva surse principale: votanţii cu o educaţie redusă, etnia rromă, mediul rural sau oraşele foarte mici şi ... tinerii (19% din voturile celor cu vârsta între 18 şi 29 de ani). Având în vedere că exit poll-urile au supraraportat diferenţa dintre ARD şi PPDD, bănuiala mea este că în rândul acestei categorii de vârstă PPDD a depăşit ARD sau cei doi competitori au terminat aproximativ la egalitate. În acest caz performanţa PPDD în rândul tinerilor este apropiată de cea a PRM din 2000 (26%), fără a se vorbi de un fenomen de o amploare identică ci de o mecanică asemănătoare: vot de furie şi frondă.
Reamintesc că PPDD, cu acest electorat aparent marginal, a terminat la doar 2 procente (150 de mii de voturi) în spatele ARD, depăşind Alianţa România Dreaptă în 20 de judeţe şi în Italia/Spania.
Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.
Faceți căutări pe acest blog
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2018
(16)
- ► septembrie (4)
-
►
2016
(27)
- ► septembrie (2)
-
►
2014
(65)
- ► septembrie (4)
-
►
2013
(133)
- ► septembrie (13)
-
▼
2012
(200)
-
▼
decembrie
(12)
- Întrebarea greşită despre ARD
- ARD în Transilvania - performanţă dezamăgitoare
- Cine a votat şi cum
- 25 de predicţii revizitate
- Harta cancerului
- Parlamentare - rezultatele în perspectivă
- Despre lupta electorală din Transilvania
- Calculele (pe care ar trebui să le facă) ARD
- Estimările de vineri
- Marje pe ultima sută de metri
- Anii pe care îi vor mânca lăcustele?
- Alegerile parlamentare: "tortul" cu electorate
- ► septembrie (11)
-
▼
decembrie
(12)
extrem de interesanta repartitia 59% din toate categoriile de studii... sparge propaganda privind electoratul batran si prost al usl...
RăspundețiȘtergerefoarte buna analiza, banuiam lucrul asta dar pana acum nu aveam un argument in acest sens.
:)
Ștergerehttp://sociollogica.blogspot.ro/2012/11/6-mituri-despre-votantii-usl-si-ard.html
Eu cred ca fabricile de diplome pentru asta s-au inventat, ca sa sparga acest mit :)
ȘtergereAveti mare dreptate!!!! Pe cei care au diplome "la particulara" eu nu i-as incadra la pesoane cu studii. In afara de faptul ca au platit, nu au studiat nimic.
ȘtergereAceasta pleiada de pseudo-titrati nu este deranjata de plagiat, copiat la bac, pentru ca fara astfel de practici ei nu ar fi avut diploma. TV-C-urile s-au straduit din plin in ultimii 12 ani sa "cultive" tineretul, promovand manelisti, fete dezbracate, filme autohtone de 2 lei. Asa ca nu e de mirare ca "Din votanţii cu studii superioare, 59% au votat USL".
>Asa ca nu e de mirare ca "Din votanţii cu studii superioare, 59% au votat USL".
ȘtergereHopa ... au început propagandiștii să lucreze la scuze ? :))
Dacă e așa și printre votanții cu studii superioare de la ARD găsești indivizi cu bani care și-au cumpărat o diplomă pe la Spiru' - dar e amuzant de notat reacția : de la împărțirea în "comuniștii răi ( care sunt "la ei" ) și comuniștii buni ( care sunt "ai noștri" )" se trece și la împărțirea 'telectualilor ... :)
Hai sa fim seriosi!
ȘtergereCe om cu educatie ar putea vota cu ochii inchisi pe Voiculescu, Becali, SRS sau Hrebenciuc?...Sau restul de amante, interlopi, informatori ai Securitatii sau penali de pe listele USL?
Nu-mi vine sa cred ca oameni cu facultati la stat ar putea face asa ceva... :-)
>Ce om cu educatie ar putea vota cu ochii inchisi pe Voiculescu, Becali, SRS sau Hrebenciuc?...
ȘtergereCa răspuns printr-o întrebare : ce om cu educație dar nefanatizat la maxim ar putea vota un Igaș cu bacul luat la 26 de ani, o Anastase, un Blaga, o Udrea care are curaj și niscai viclenie politică dar cam atât etc ? :)
Desi nu mi-ai raspuns, pentru ca nu ai nici un raspuns, in viata ai de ales intre doua variante, mai bune sau mai putin bune.
ȘtergerePERFECTIUNEA ESTE ATRIBUTUL BUNULUI DUMNEZEU!!!
Pune amantele, interlopii, incompatibilii, hotii, securistii, penalii si incompetentii de la USL spre comparatie cu cei din ARD si ai sa vezi ca iti da cu minus...
S-a votat orbeste, asa cum orbeste vor vota si impotriva USL la timpul potrivit...
Vreau raspunsuri daca se poate, nu "ba pe-a mati!"... caci imi aduce aminte de Antene... :)
>Pune amantele, interlopii, incompatibilii, hotii, securistii, penalii si incompetentii de la USL spre comparatie cu cei din ARD si ai sa vezi ca iti da cu minus{...}
ȘtergereDeloc - dă egalitate aproape perfectă. :)
Tu ești cel care nu răspunzi și numai lansezi lozinci și bau-bau-uri.
MIA
ȘtergereEgalitate perfecta poate doar la Antena 3 de unde iti iei informatiile, dar nu in lumea reala....cred ca nu mai stii ce vorbesti, sincer!
Papahagi este egal la tine cu Becali?
MRU este egal cu SRS?
Biris este egal cu madam Anghel, invatatoarea care s-a ingrasat din banii lui Voiculescu in greva foamei?
Iulian Craciun egal cu securistul tarii, Voiculescu?
MIA, tu vii cu Igas care si-a luat Bacalaureatul la 26 de ani cand avem un premier plagiator si ministrul educatiei la fel? Ce conteaza ca Igas si-a luat Bacalaureatul la 26 de ani cand aproape toti ministrii din guvernul Ponta sunt de o prostie si incompetenta stravezie... Sau Zgonea, care a facut o facultate in 10 ani ce sa mai zici...daca e sa cad in jocul tau marunt...!
Ti-am raspuns asa, usor, ca sa nu te dau peste cap, ca vad ca vii cu sloganuri de la Antena 3 pline de Udrea, Anastase, si "Jos Basescu!"
Dar atata poti, imi pare rau, asteptam argumente, dar cam asa sunteti toti sustinatorii USL. N-aveti decat sabloane create de Gadea & Co. pe care le repetati obsesiv pe post de judecati de valoare...
E ultima data cand intru cu tine in polemica, imi pierd timpul, esti o prada usoara, eu merg pe argumente, nu pe sloganuri bolsevice... :)
Guvernul Boc a fost - cu excepția lui Funeriu - o colecție de incompetenți și asta nu o zic eu ci un sait cât se poate de "de dreapta" :
Ștergerehttp://logec.ro/cine-conduce-chile-si-cine-conduce-romania-scurta-comparatie/
Așa că lozincile stupide cu "vaaai - cât de buni 'telectuali sunt cei de la ARD/au fost cei de la PDL dar poporul e rău și nu-i apreciază" sunt doar propagandă pentru cretini. :)
Prin comparații selective se poate demonstra orice - astea nu-s argumente ci auto-amăgire în cel mai bun caz - dar pentru asta trebuie să fi postac la greu nu așa ... ;)
Atia sunt chiar culmea. Acum vor sa fie si recunoscuti ca intelectuali fini si drept standarde morale. Nu cred ca sunt nesimiti in acest hal. Cred ca ei sunt pur si simplu convinsi de asta.
ȘtergerePosibil ca multi electori PDL sa fi votat PPDD sau USL , din razbunare , pedepsire a partidului ? Un fel de semnal ca cine greseste , plateste ?
RăspundețiȘtergereEste posibil. Genul ăsta de întrebare ar trebui adresat de PDL prin studii acum, cât informaţia mai e încă proaspătă. Dar aşa ceva nu se face decât de către partidele din vestul Europei.
ȘtergereFelicitari domnule Barbu!
RăspundețiȘtergereAti avut dreptate, iar profesionalismul tine loc de amatorism...in cazul meu! :) Eu m-am inselat in privinta USL si ARD. PP-DD nici nu conteaza.... Imi asum greselile! De-acum incolo voi face mai putine predictii sociologice, ci doar politice si economice, unde mai stiu cate ceva... :)
As vrea sa subliniez insa ca aceasta victorie a la Pirus a USL nu este atat de mare cum e prezentata pe toate canalele, in mod propagandistic. Si de data asta nu gresesc, nu fac decat sa reiterez ceea ce altii mai destepti ca mine au facut-o deja si nu pot fi negate. Iata:
1. Scorul de 58% al USL e la o prezenta de doar 41% ceea ce inseamna ca legitimitatea celor 4,3 milioane de votanti USL este de doar 20% din populatia tarii sau 25% din cei cu drept de vot, din tara si strainatate.
2. ARD a pierdut practic 1,1 de votanti intre locale si parlamentare. Prezenta "normala" a acestora la alegeri ar fi influentat mult atat scorul ARD cat si al USL. Penetrarea voturilor pro-USL in toate categoriile sociale nici nu mai conteaza cand vorbim de doar o patrime iar opozitia este atat de prost reprezentata...
3. A fost un vot politic, de ura, in care oameni ca Voiculescu, Becali, SRS sau Stan, au intrat in Parlament in dauna unor Craciun, Biris sau Papahagi. Nici nu suporta comparatie. Practic, si o catea in calduri sau o matura cum bine spunea "maestrul" Cristoiu, ar fi fost votate. Au intrat amante, colaboratori ai Securitatii, penali, trisori, plagiatori, cantareti, toti pe listele USL.
USL are o super-majoritate, bravo lor, dar ura fata de Basescu nu va tine de foame electoratului USL, cum crede lamentabil, Ponta.
Masurile usturatoare oferite pe post de cadouri de Craciun tuturor categoriilor sociale azi(cresterea impozitelor locale cu cel putin 16,5%,inghetarea angajarilor in domeniul bugetar si a banilor alocati pentru invatamant,retragerea tichetelor de masa) este ceea ce eu am anticipat corect ca se va intampla. Practic, FMI si UE refuza sa mai faca vreun acord cu guvernul USL si atunci Ponta apeleaza disperat la impozite si taieri in lipsa de bani...nici macar nu a avut inteligenta de a lasa totul dupa Sarbatori, ceea ce inseamna ca foamea de bani e uriasa!
Ramane cum am vorbit, si aici nu gresesc, ne vom distra teribil cu USL! USL va fi un nou CDR, avand in vedere lipsa de sprijin extern si incompetenta dovedita deja in guvernarea tarii...
P.S. Pensiile trebuiau sa vina de Vineri! Nu au venit nici azi...:)))
Ștergereups! a aparut marinica. te rog, iar o iei pe aratura...
Ștergerep.s.
totusi nu fii trist, te pup!
Marian a fost foarte corect, îi mulţumesc.
ȘtergereLa punctul 1: PDL a avut susţinerea a 13% din populaţia de pe liste în 2008 (33% din 39%).
În rest, da, cine va guverna în 2013 nu e de invidiat, în special datorită problemelor economice.
Laurentiu
ȘtergereMai vorbim peste 6 luni, un an.
Eu am zis ca la capitolul economie, avand ASE-ul si o experienta de vreo 10 ani in SUA jucand pe bursa, ma mai pricep, ceea ce nu se poate spune despre sociologie, mentalitatile comuniste ale majoritatii romanilor facandu-ma sa gresesc imens. Chestie de obisnuinta...
Deci, asa cum am prezis mai peste tot, situatia Greciei va fi viitorul acestei tari, avand in vedere aceasta guvernare a USL. Daca la manipulare USL merita nota 5,8% pentru ca au putut aduce 58% din 41% din cei cu drept de vot, la guvernare sunt zero, cu bataie. S-a vazut asta clar in cele 7 luni de guvernare.
Nu au specialisti, doar incompetenti si hoti...
Pe Florin Georgescu l-am cunoscut la ASE cand era asistent. E slab la economia de piata, altfel ar fi fost pe la FMI sau BM, ca Tanasescu sau Daianu. E bun insa la economia socialista. E limitat, s-a vazut in cele 7 luni cand a oprit toate investitiile bagand economia in recesiune...
Dar cu Vosganian la Finante si Sova la Ministerul Marilor Proiecte, totul va fi o poezie...Ne-au mai lasat odata acesti petro-liberali cu un deficit de 6,7% la o crestere de 8%! Atunci au facut cel mai mare rau Romaniei, care acum se va intoarce impotriva lor. Comes around, goes around!
Pune bani deoparte Laurentiu, vin timpuri nasoale pentru toti. Eu, daca vad ca romanii o tin tot asa, plec de unde am venit. Tu ce-ai sa faci daca ne dau astia afara din UE?...te muti in Dobrogea lui Mazare sau in Teleormanul lui Dragnea? Asta ca sa-ti raspund tristetii tale care e pe vine...:)))
>situatia Greciei va fi viitorul acestei tari{...}
ȘtergereTrebuie totuși observat că deși a ținut prima pagină a ziarelor luni bune datorită situației sale ultra-, mega-, supra- dezastruoase Grecia a obținut găleți de bani de la UE cu concesii ( deocamdată ) mai mici decât cele adoptate de România în 2010. ;)
Asta ca idee - ca să știm la ce ne raportăm ( și ca modalitate de negociere și ca rezultate și ca referință apocalitică pe post de bau-bau etc ).
MIA
ȘtergereDaca nu ai inteles, iti explic eu! Grecia este in zona euro si un faliment sau o excludere a Greciei din aceasta zona ar afecta atat credibilitatea UE, cat mai ales stabilitatea financiara a euro... Un mare risc.
Romania insa nu este in zona euro iar derapajele bolsevice ale guvernului USL ar putea atrage usor izolarea sau excluderea tarii din UE. Ca n-or fi fraieri sa bage bani intr-o tara in care menalitatile comuniste pot fi revigorate prin cateva televiziuni, printr-o manipulare mediatica uriasa!
Capisci?
P.S. Grecii, cu toata opozitia unei parti a populatiei la masurile impuse de UE, sunt in procent de 65% pentru pastrarea ei in UE. Cred ca in prostia lor, multi romani sunt pe invers, pe motiv de "Jos Basescu!", sloganul ultimilor 8 ani, care a tinut loc de orice, chiar de foame...:)
marinica...
Ștergere-florin georgescu e specialist in finante publice( eu l-am avut prof, ia vezi cv-ul luihttp://img.mediafax.ro/politician/1400/cv.pdf) si o mai fi invatat cate ceva pe la bnr, despre chestii financiar- bancare, desi nici acolo nu mi se par lucrurile prea in regula. in ceea ce priveste speculatorii la bursa...nu ma incanta profesionalismul lor, mai ales in urma marilor dezastre private acoperite din surse publice.
- in comparatie cu pogea si ialomitianu si vladescu cu abac-ul...georgescu e un fel de colbert...
- tanasescu a avut sansa sa fie desemnat la fmi si de acolo si-a facut loc la bei. georgescu a nimerit un loc caldutz rau la bnr si nu avea de ce sa plece ... de aia se si intoarce la bnr unde castiga de 10 ori mai mult si locul e mult mai putin expus.
-referitor la masurile lui georgescu iti dau un citat din d-na pippidi publicat ieri in romania libera"În Coreea de Sud la un muzeu am găsit un pergament cu cîteva principii confucianiste de guvernare lăsate moştenire de un monarh fiului său cu vreo cîteva secole înainte de Învăţăturile lui Neagoe al nostru. Mi-am comandat o reproducere a uneia şi o ţin deasupra biroului meu berlinez, în hieroglife. Ea sună aşa: tocmai pentru că ai puterea să schimbi totul, nu schimba decît ce e indispensabil să schimbi. În traducere de analiză politică, le spun studenţilor mei aşa: comparaţi întotdeauna opţiunile de reformă cu opţiunea zero, să nu schimbi nimic (doar să implementezi mai bine ce faci deja, etc). Numai atunci cînd opţiunea zero are un cost în timp mai mare decît cel mai ieftin proiect de reformă propus, numai atunci merită să schimbi ceva. ".
- deficitul lui tariceanu- vosganian a fost mai mic decat cel al lui boc-pogea si mai mic decat spui tu.diferenta a fost ca primii aveau crestere de 8% , ceilalti doi scadere de 8%...
-situatia romaniei e diferita de cea a greciei, ptr ca noi avem controlul monedei si putem utiliza deprecierea de curs ca factor de reechilibrare, grecii nu. grecii se afunda din ce in ce mai mult si vor ajunge invariabil in faliment, pe cand romania si-a reglat cat de cat deficitele. mai mult, noi am avut un an greu iar la anul daca avem si putina bafta va fi mai usor, mai ales ca nevoia de finantare bruta raportata la pib, va scadea cu aproape un procent fata de 2012. dar nu spune la sindicate si bugetari, ca vor sari pe ponta sa faca credite ptr pensii si salarii.
- in ceea ce ma priveste pe mine...stai linistit...sanatate sa fie!
laurentiucat
Ștergere- Florin Georgescu este un specialist in finante publice? Ia spune-mi si mie cum poate fi un specialist in finante publice un fost membru in Consiliul de Administratie al Bancii de Investitii si Dezvoltare (BIB), institutie controlata de controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, banca care a dat faliment, fiind devalizata de Vantu?... :))))))))))
-Da, Florin Georgescu e un fel de Bogdan Olteanu in BNR, numit acolo exact pe aceleasi considerente de partid...sau invers, ca sa pastram cronologia...
- D-na Pippidi nu e un reper, e doar o doamna care a baleat unde i-a fost mai bine..."Jos Udrea!" :)))
- Mai intra odata pe Google si vezi cat a fost deficitul lui Vosganian. Mai adauga devalizarea intr-o luna de campanie electorala a Fondului de Dezvoltare de 3,5 miliarde de euro format la privatizarea BCR, arieratele si vei ajunge la cele 11 miliarde pe care Boc a trebuit sa le plateasca in contul acestor hoti. Tariceanu a condus tara cand nu era criza spre deosebire de Boc si a facut cel mai mare deserviciu Romaniei crescand nefundamentat si disperat pensiile si salariile... El a fost initiatorul dezastrului ulterior al Romaniei!...
- Intre Grecia si Romania sunt mai multe asemanari decat deosebiri. Un aparat urias de bugetari, mai multi pensionari decat angajati in mediul privat, asistenti sociali in crestere, colectare redusa a veniturilor, evaziune fiscala enorma.Rostogolirea datoriilor de la o guvernare la alta, multumind masele sociale dar ingenunchind bugetul de stat, a condus la situatia actuala a Greciei...parca seamana cu Romania, nu-i asa?...
Cat despre reglarea deficitelor in Romania, cine a facut-o, ca nu inteleg? USL-ul?...:)))) Nici vorba, au taiat investitiile si-au distrus economia!
Deprecierea monedei un factor de echilibrare?...Deprecierea monedei nationale este folosita doar pentru incurajarea exporturilor intr-o economie de piata functionala ca a USA, nu a Romaniei care conduce la inflatie si scumpiri in lant, asa cum am vazut si simtit toti deja in cele 7 luni de guvernare televizata a USL cand inflatia a depasit 5%!
Laurentiucat, am o rugaminte la tine! Daca nu ai date si argumente economice solide, nu te baga! Asa cum eu am renuntat sa mai dau pronosticuri sociologice, asa si tu ramai la ceea ce te pricepi...:)))
Asa ma scutesti sa-mi fac griji pentru tine!...:)))
Vad ca ai informatii, te rog sa ne spui cum si-a reglat cat de cat deficitele Romania si cine a facut-o? in ultimele 6 luni s-au primit sub forma de imprumut 2-3miliarde de la UE! primul miliard tras in mai 2012 de la Banca Mondiala, pentru siguranta. Nu stim daca mai exista s-au banii aceia au fost cheltuiti.
ȘtergereDeficit-ul s-a reglat prin taierea investitiilor, pentru a fi sub 3% din PiB. Vezi ca sunt rapoarte pe site la ministerul de finante.
Georgescu pleaca ca nu vrea sa raspunda pe viitor de situatie si locul la BNR este calduros, relaxant, bani garla.
@Marian nu doar pensiile sunt nevenite! si alte plati sunt intarziate ... s-ar parea de ex. la agricultori ca vor veni cu taraita dar la anul si partial din suma!
@Gdan
ȘtergereSunt putini care inteleg ca ne vom prabusi pur si simplu. Grecia va fi un model pentru noi, atat de jos vom fi...
USL e atat de incompetenta incat toate eforturile facute in ultimii ani de PDL cu pretul credibilitatii politice se vor spulbera in no time!...
Intotdeauna dreapta a creat bunastare, stanga a risipit-o!...
>Grecii, cu toata opozitia unei parti a populatiei la masurile impuse de UE, sunt in procent de 65% pentru pastrarea ei in UE. Cred ca in prostia lor, multi romani sunt pe invers,{...}
ȘtergereCrezi aiurea - românii au fost și în 2007 și acuma probabil 95% pro-UE.
Replica de mai sus are doar două explicații :
1. Un postac portocaliu care împrăștie aiureli pe care nici el nu le crede dar care susțin "campania bazată pe frică" cu originea la Cotroceni și în gașca de zvoneri aferentă;
2. Un român emigrat de mult timp în afara unei țări UE - că numai așa se poate explica defazajul față de realitățile de pe-aici - și cu reflexe de japonez uitat în junglă.
Asta pentru că
>Grecia este in zona euro si un faliment sau o excludere a Greciei din aceasta zona ar afecta atat credibilitatea UE, cat mai ales stabilitatea financiara a euro{...}
indiferent de dacă o țară UE e sau nu în zona euro intrarea ei în incapacitate de plată e un scenariu care "nu va fi lăsat să se întâmple" exact din motivele enunțate mai sus. Dacă așa ceva are loc e destul de clar că UE nu va mai exista după scurt timp ... ;)
Da ia zi, de curiozitate : nu așa că Mises e Adevăratul și Preluminatul Economist și altul ca el nimeni ? ;)
super ok interpretarea.ma bucur ca am sesizat chestia cu udmr.
RăspundețiȘtergerepoate incerci o analiza ptr pnl, care acum este umflat in parlament,fata de cum este organizat in teritoriu si a carui sansa este sa preia din mers o parte din organizatiile locale ale pdl.
ar trebui sa le oferi o analiza, mai ales ca acum sunt la butoiu cu miere.
Cine e la putere n-are nevoie niciodată de consultanţi. Sunt întotdeauna suficienţi şi fericiţi, indiferent care sunt literele din acronimul-nume. Abia în ultimele luni de dinainte de alegeri se prind (dacă se prind).
Ștergere--Atracţia pentru USL a fost atât de puternică că a pus în pericol... UDMR. 16% din votanţii de etnie maghiară care s-au prezentat la vot au ales USL.--
RăspundețiȘtergerePare straniu. Se spune ca exista o populatie de cca 1milioane de alegatori maghiari:
- 380 mii au votat cu UDMR
- 48 mii au votat cu PPMT
Daca cei 428 mii inseamna 73% (100-27% de la alte partide, sa excludem pentru simplificare cei cu vot anulat), atunci ar fi participat la vot 586 mii maghiari (428/0.73), adica o prezenta de aproape 60%.
Asta nu se vede in prezenta la vot din Harghita (45%) si Covasna (40%).
Prezenţa în Covasna a fost cu 7% mai mare ca în 2008, iar în Harghita cu 5%. În alte judeţe cu populaţie numeroasă de etnie maghiară (ex. Mureş) lucrurile sunt mai greu de cuantificat.
Ștergeresunt si ei afectati de legarea de sectia de vot arondata adresei din buletin. Poate mai putin dar cu siguranta exista si acolo migratie intre tari, localitati, adrese fara sa fi facut update in buletin.
ȘtergereMaghiari nu sunt doar în Covasna și Harghita.
ȘtergereSe poate. Doar ca e foarte surprinzator ca 27% din votantii maghiari au votat ne-etnic (16% USL, 7% ARD, 4% PPDD).
ȘtergereAr merita o prezentare/discutie despre cum s-a votat pe etnii. S-ar putea ca, dupa 22 de ani, sa fim martorii unei schimbari in privinta votului etnic, inclusiv in cazul tiganilor (34% PPDD), crdeam ca ei sunt "100% PSD".
@ovidiu- vezi ca 13% dintre tiganii prezenti la vot, au votat ard, care au luat 16,5%.
Ștergereusl a fost votat de 44% dintre tigani si a luat 59% dintre voturi.
restul s-a dus la ppdd si minoritati.
deci vezi ca si tiganii, desi au fost nasiti de nasul nostru al tuturor, s-au saturat...dar nu atat de multi cat ai crezut tu.
p.s.
daca esti moderatorul de pe blogul la coltul strazii ai putea lua exemplu de la barbu cum se modereaza un blog .
nu sa cenzurezi opiniile care nu-ti convin si care nu contin jigniri. dar daca pricepi ce vreau sa-ti spun...diversitatea lumii vii a fost data de variabilitatea ei, prinre altele...
laurentiu.."usl a fost votat de 44% dintre tigani"
ȘtergereAsta nu ma mira, e stiut ca tiganii voteaza PSD ("voteaza" e un fel de a vorbi, se rezolva prin angajamentele facute de PSD bulibasilor din teritoriu ce apoi ii scoteau ca oile la vot).
Asa ca e de notat succesul lui DD. Poate ca asistam la o "spargere" a acestui vot bloc-etnic ce era pana acum asigurat PSD-ului.
la aia cu blogul, nu esti tu...adrisantul?
ȘtergereDirectorul CURS dă vina pe polarizarea extremă a campaniei electorale, dar și pe procurorii care au făcut exces de zel, la referendum, speriind alegătorii. Din compararea exit-poll-urilor cu rezultatele finale, rezultă că 3-5 la sută dintre românii care au votat s-au temut să-l supere pe Traian Băsescu și instituțiile pe care acesta le controlează.
RăspundețiȘtergereInteresant! Pare ca electoratul USL are o distributie egala in toate mediile: 60 % din voturi si cate 59% din alegatorii cu studii primare, medii si, respectiv, superioare. Avand in vedere ca electoratul PP-DD (13 %) are, de regula, doar studii primare si , cel mult, medii, unde s-a concentrat mai mult din restul de 41% de electorat cu studii superioare: la ARD (aprox. 17% din voturi) sau la UDMR (5% din voturi)?
RăspundețiȘtergereMa intreb cat ar fi obtinut USL daca nu amanau marirea impozitelor, inghetarea salariilor si a angajarilor la bugetari, pastrarea unui buget sub 6% la invatamant si suspendarea tichetelor de masa?
ȘtergereNu va lamentati, cei cu studii superioare sunt ca procent mai multi la ARD. Asa va fi mereu de-acum incolo...
Nu vom sti niciodata, dar e neindoielnic ca cel putin absenteismul ar fi fost si mai mare. De altfel, in opinia mea, rezultatele alegerilor sunt unele de conjunctura, nu determinate de incredere si dragoste fata de USL (pe masura urii fata de T. Basescu).
ȘtergereDin datele prezentate in articol, rezulta clar ca cel putin un SURPLUS de [1%- (17%+5% =) 22% =] 19% dintre alegatorii cu studii superioare se afla la ARD si/sau UDMR, peste 17%,la ARD si 5%, la UDMR.
Erata: [41%- (17%+5% =) 22% =] 19%
Ștergeremarinica,nu te mai intreba, ca te intrebi degeaba,intai informeaza-te....
Ștergeredupa aia discutam... mai ales ca banuiesc ca nu procedezi la fel cand iti alegi investitiile pe bursa.
referitor la cei cu studii superioare din ard...
acum vreo 100 de ani era un armean, gulbenkian, care mereu se infiltra printre marile companii petroliere,standard oil,shell, etc...si se alegea cu invariabilul 5%,de unde i-a venit si renumele( domnul 5%) si spunea:
mai bine sa ai o bucata mica dintr-o prajitura mare, decat o bucata mare dintr-o prajitura mica... asa si cu intelectualii din pdl, desi nu e cazul...nu-s asa multi 26% dintre ei au votat cu ard( 16,5%). cu usl 59%...la procent realizat, tot 59...
plus ca nu avem date sa facem si o analiza calitativa, inafara celei cantitative...
ȘtergereTe-ai intrebat laurentiucat ce fel de studii poate avea un om care alege orbeste tipi de talia lui Voiculescu, Becali, SRS, Fenechiu sau Dragnea?
ȘtergereCrezi ca chiar au facut o facultate sau pur si simplu au mintit la exit-poll vazand ca premierul minte si el cum respira?... Sau poate au mintit chiar institutele de sondare, nu e prima data cand o fac! Si nici ultima oara!
Eu gogorita asta n-o inghit iar faptul ca o personalitate de talia lui Neagu Djuvara va face praf, este o confirmare ca toate aceste cifre sunt pur si simplu abureli...Elitele Romaniei, alea adevarate, nepangarite de banii lui Felix sau ai USL, sunt de partea ARD...
lui djuvara care e un istoric exotic de mana a doua i-l poti contrapune pe giurascu care e academician...iar celor de la usl pe care ii enumeri, ii poti opune pe igas,udrea, anstase,videanu,berceanu,oltean,ialomitianu,botis,ridzi, boureanu,falca,pinalti,flutur...si multi altii.
Ștergereasa ca argumentele tale nu au relevanta.
dar sa revenim la oile noastre...nu ai cum sa ai multi intelectuali care sa te sustina in urma unor politici care ii afecteaza direct , decat daca sunt sinecuristi pe la diverse institute platiti din banul public. profesorii,medicii,functionarii publici din administratia locala si centrala,magistratii, militarii,politistii plus cei care au beneficiat de deductibilitati pe drepturi de autor,plus cei care au fost obligati sa plateasca tva retroactiv...multi dintre astia fac parte dintre intelectuali si majoritatea au votat contra ard.
corpora...tristii sunt doar o mica parte din intelectuali si ar face mai mult parte din cea tehnica ...asa ca nu ma impresioneaza prea tare ce sustine un inginer mecanic agricol... sau un agent de bursa, mai ales astia hiperspecializati.
@laurentiucat
Ștergere:)...
laurentiucat
ȘtergereDaca n-ai vazut asta pana acum:
- Florin Georgescu este un specialist in finante publice? Ia spune-mi si mie cum poate fi un specialist in finante publice un fost membru in Consiliul de Administratie al Bancii de Investitii si Dezvoltare (BIB), institutie controlata de controversatul om de afaceri Sorin Ovidiu Vantu, banca care a dat faliment, fiind devalizata de Vantu?... :))))))))))
-Da, Florin Georgescu e un fel de Bogdan Olteanu in BNR, numit acolo exact pe aceleasi considerente de partid...sau invers, ca sa pastram cronologia...
- D-na Pippidi nu e un reper, e doar o doamna care a baleat unde i-a fost mai bine..."Jos Udrea!" :)))
- Mai intra odata pe Google si vezi cat a fost deficitul lui Vosganian. Mai adauga devalizarea intr-o luna de campanie electorala a Fondului de Dezvoltare de 3,5 miliarde de euro format la privatizarea BCR, arieratele si vei ajunge la cele 11 miliarde pe care Boc a trebuit sa le plateasca in contul acestor hoti. Tariceanu a condus tara cand nu era criza spre deosebire de Boc si a facut cel mai mare deserviciu Romaniei crescand nefundamentat si disperat pensiile si salariile... El a fost initiatorul dezastrului ulterior al Romaniei!...
- Intre Grecia si Romania sunt mai multe asemanari decat deosebiri. Un aparat urias de bugetari, mai multi pensionari decat angajati in mediul privat, asistenti sociali in crestere, colectare redusa a veniturilor, evaziune fiscala enorma.Rostogolirea datoriilor de la o guvernare la alta, multumind masele sociale dar ingenunchind bugetul de stat, a condus la situatia actuala a Greciei...parca seamana cu Romania, nu-i asa?...
Cat despre reglarea deficitelor in Romania, cine a facut-o, ca nu inteleg? USL-ul?...:)))) Nici vorba, au taiat investitiile si-au distrus economia!
Deprecierea monedei un factor de echilibrare?...Deprecierea monedei nationale este folosita doar pentru incurajarea exporturilor intr-o economie de piata functionala ca a USA, nu a Romaniei care conduce la inflatie si scumpiri in lant, asa cum am vazut si simtit toti deja in cele 7 luni de guvernare televizata a USL cand inflatia a depasit 5%!
Laurentiucat, am o rugaminte la tine! Daca nu ai date si argumente economice solide, nu te baga! Asa cum eu am renuntat sa mai dau pronosticuri sociologice, asa si tu ramai la ceea ce te pricepi...:)))
Asa ma scutesti sa-mi fac griji pentru tine!...:)))
deci esti specialist ca in sociologie.
Ștergere-ti-am dat cv-ul lui georgescu si ai raspuns de bid (nu BIB cum ai scris tu). http://www.mediafax.ro/economic/de-ce-nu-si-a-trecut-florin-georgescu-in-cv-functia-ocupata-la-banca-lui-sorin-ovidiu-vintu-9601945 ai aici un rapsuns.
- despre alina mungiu pippidi cauta tu cu ce se ocupa si unde. cat despre comparatia cu udrea ...te descalifici.
-amesteci deficitul bugetar si finantarea lui cu banii de la bcr cu arierate si faci un ghiveci, deci iar esti praf.
(cifre te rog,surse de finantare,dobanzi)
-romania are 40% din pib datorie publica din pib si a plecat in 2008 de la 13,5% datorie publica raportata la pib. in 3,5 ani romania si-a triplat datoria publica raportata la pib. calculeaza!(autor,guvernul boc)
- in 2009 romania nu a facut nicio reforma( ca sa se aleaga base) iar din sept pana in dec am avut celebrele guverne boc 2-3...intr-unu. si asta in plina criza economica. ups! fmi a imprumutat direct ministerul de finante( lucru f rar intalnit) ca sa plateasca pensii si salarii in 2009 si respectiv ptr realegerea nasului tau,onor domnul guvernator.
-referitor la deprecierea de curs, cred ca ai trecut prin fata ase-ului si ai auzit tu ceva...dar nu tot. mai citeste! in prezent,sua beneficind de puterea politico-militara la nivel global, tipareste hartie igienica si o imprastie in toata lumea exportand inflatie.
- bnr a realizat in ultimii doi ani o depreciere moderata a cursului,care avantajeaza exporturile si descurajeaza importurile,echilibrand balanta comerciala pe cat posibil...si asta pe seama scaderii nivelului de trai.
- in ceea ce priveste inflatia , ea are mai multe componente si avem de la cea structurala cu care venim de pe vremea lui ceasca si pana la cea din cauza scumpirii pretului alimentelor pe plan international ptr ca o mare parte din terenurile agricole acum "produc energie" si a secetei carea diminuat productia si implicit a crscut pretul ca la orice marfa mai rara.
-in tot ce ai scris tu apare doar o singura cifra si aceea pe final la inflatie(5%), in rest doar chestii preluate de la intelectuali de genul: igas sau pogea...
parerea mea e ca scrii mult si citesti putin...si am convingerea din ce in ce mai tare, ca pricepi si mai putin.
La oamenii cu educaţie superioară care au venit la vot - că de-aici a pornit discuţia - distribuţia votului e aşa:
Ștergere59% USL
26% ARD
8% PPDD
Probabil 5-6% UDMR
1-2% restul (PRM, alte partiduleţe)
@Barbu Mateescu
ȘtergereCu respect, dar asa cum 16% au refuzat la exip-poll de rusine sa spuna ca voteaza cu USL in marea lor majoritate, asa cred ca multi sustinatori de la USL au refuzat sa zica ca au doar scoala primara mintind ca Ponta ca au studii superioare. Cine ar fi recunoscut de buna voie ca nu a fost capabil de o educatie superioara, ca atata a putut? Sa fim seriosi! A aratat vreunul diploma si nu stim noi?
Se tot vorbeste ca oamenii cand sunt intervievati pentru sondaje, mint cu nonsalanta, neavand nimic de pierdut.
Cat despre institutele de sondare, ramane cum am vorbit... :)
Multumesc de informatie. Asa cum am banuit, in vreme ce scorul electoral al PDL (ARD) a scazut cu 50% intre 2008 si 2012, procentul electoratului cu studii superioare care a votat PDL a scazut cu numai 33% in 2012 fata de 2008 (In conditiile in care, in 2008, acest electorat mai educat era deja intr-un procent mai mare (39%) fata de scorul electoral (aprox. 34 %)).
Ștergere@laurentiucat
Ștergere-Spui: -amesteci deficitul bugetar si finantarea lui cu banii de la bcr cu arierate si faci un ghiveci, deci iar esti praf.
Dar toate sunt cheltuieli, nu-i asa? Sunt in aceeasi categorie, chiar daca sunt un ghiveci, dragul meu! Si le-am suportat cu totii...:))))))
-Spui ca Romania are 40% din pib datorie publica din pib si a plecat in 2008 de la 13,5% datorie publica raportata la pib. in 3,5 ani romania si-a triplat datoria publica raportata la pib. calculeaza!(autor,guvernul boc)
Inexact!
La sfarsitul lui 2008, datoria publica totala era de 109,75 miliarde lei si reprezenta 21,78% din produsul intern brut din 2008 si nu 13,5% cum spui tu: http://www.wall-street.ro/articol/Economie/75487/Datoria-publica-a-Romaniei-a-ajuns-in-septembrie-la-28-2-din-PIB.html
Acum avem intr-adevar aproape 40% datorie publica, ceea ce inseamna ca s-a dublat din 2008 pana acum, dar nu s-au triplat cum eronat ai incercat tu sa spui. Totul datorita imprumutului de la FMI, necesar sustinerii cursului valutar: http://www.evz.ro/detalii/stiri/datoria-publica-a-romaniei-si-a-potolit-cresterea-vezi-cum-am-incheiat-anul-2011-973316.html#ixzz2F4Bay6zN
Suntem mult sub cei 60% specificati prin tratatul de la Maastricht.
Ai spus: in prezent,sua beneficind de puterea politico-militara la nivel global, tipareste hartie igienica si o imprastie in toata lumea exportand inflatie.
Habar n-am de unde stii tu ca tipareste si ce inflatie exporta dar inflatia in USA este de doar 1,8% la ora actuala...:http://www.tradingeconomics.com/united-states/inflation-cpi
In cateva randuri ai dat date eronate pe care eu ti le-am demontat cu date reale si link-urile necesare.
Deci cine minte si cine este praf?... :)
Sorry, imi pierd timpul cu tine incercand sa-ti combat minciunile si incompetenta...
@marinica si danut- uite un 'fraier' de la voi din 'cartier' care cica si el a fost pe ws si demonteaza ca si barbu intr-un articol anterior, niste mituri.
RăspundețiȘtergerehttp://www.contributors.ro/editorial/alea-iacta-est/
sever voinescu, analiza- http://adevarul.ro/news/politica/ziua-dupa-cinci-rani-trupul-dreptei-iesirea-1_50c5c628596d720091e03faa/index.html#
RăspundețiȘtergere@laurentiucat
Ștergere-Spui: -amesteci deficitul bugetar si finantarea lui cu banii de la bcr cu arierate si faci un ghiveci, deci iar esti praf.
Dar toate sunt cheltuieli, nu-i asa? Sunt in aceeasi categorie, chiar daca sunt un ghiveci, dragul meu! Si le-am suportat cu totii...:))))))
-Spui ca Romania are 40% din pib datorie publica din pib si a plecat in 2008 de la 13,5% datorie publica raportata la pib. in 3,5 ani romania si-a triplat datoria publica raportata la pib. calculeaza!(autor,guvernul boc)
Inexact!
La sfarsitul lui 2008, datoria publica totala era de 109,75 miliarde lei si reprezenta 21,78% din produsul intern brut din 2008 si nu 13,5% cum spui tu: http://www.wall-street.ro/articol/Economie/75487/Datoria-publica-a-Romaniei-a-ajuns-in-septembrie-la-28-2-din-PIB.html
Acum avem intr-adevar aproape 40% datorie publica, ceea ce inseamna ca s-a dublat din 2008 pana acum, dar nu s-au triplat cum eronat ai incercat tu sa spui. Totul datorita imprumutului de la FMI, necesar sustinerii cursului valutar: http://www.evz.ro/detalii/stiri/datoria-publica-a-romaniei-si-a-potolit-cresterea-vezi-cum-am-incheiat-anul-2011-973316.html#ixzz2F4Bay6zN
Suntem mult sub cei 60% specificati prin tratatul de la Maastricht.
Ai spus: in prezent,sua beneficind de puterea politico-militara la nivel global, tipareste hartie igienica si o imprastie in toata lumea exportand inflatie.
Habar n-am de unde stii tu ca tipareste si ce inflatie exporta dar inflatia in USA este de doar 1,8% la ora actuala...:http://www.tradingeconomics.com/united-states/inflation-cpi
In cateva randuri ai dat date eronate pe care eu ti le-am demontat cu date reale si link-urile necesare.
Deci cine minte si cine este praf?... :)
Sorry, imi pierd timpul cu tine incercand sa-ti demontez minciunile si sa-ti combat incompetenta...
la mine zice altfel http://www.finantistii.ro/opinii/un-raspuns-foarte-scurt-doamnei-andreea-paul-vass-69312
Ștergere"In perioada 2008 -2011 preturile au crescut cu 24%. Asta insemana ca pensiile au crescut in termeni reali cu 6% in trei ani. Nu spun ca este bine sau rau dar aceasta este imaginea care trebuie prezentata.
In perioada 2008 -2011 economia a crescut real in medie 0.75% pe an, iar datoria publica de la 13% in 2008 la 38% din PIB in 2011"
- referitor la exportul de inflatie...
am zis eu de inflatia din sua?
problema este ca sua importa mai mult decat exporta si toate preturile materiilor prime in lumea asta sunt exprimate in dolari sua.
sua importa mai mult decat exporta iar deficitul de cont curent este acoperit cu coli de hartie format a4 pe care scrie guvernul, certificat de trezorerie si pe care il dau la federal reserve care il baga in piata.
ia vezi tu ce procente de deficite au sua si ce sume si pe urma spune ce tara isi permite asa ceva ...
http://www.business24.ro/macroeconomie/buget/romania-se-sufoca-sub-povara-datoriilor-ne-imprumutam-ca-sa-platim-ratele-1509538
ȘtergereDl. Barbu, cum este distrubtia pe varste a votantului USL per niveluri de educatie?
RăspundețiȘtergere@Marian este prea evident ca daca lucrurile erau in ordine la sf. anului 2008 cand a venit guvernul Boc nu ar fi avut nici un rost sa creasca deficit-ul si dupa aceea!
Pentru a se asigura creşterile de cheltuieli bugetare pentru 2013 se va realiza:
reducerea subvenţiilor cu 0,4 miliarde de lei (90 mil. euro),
diminuarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii cu 0,7 miliarde de lei (157 mil. euro),
reducerea cheltuielilor aferente programelor cu finanţare rambursabilă cu 1,9 miliarde de lei (0,4 mld. euro),
reducerea cheltuielilor de capital cu 1,2 miliarde de lei (0,2 mld. euro).
Nimic insa in program despre:
stoparea evaziunii fiscale X%,
recuperarea datoriilor în mod eficient si real
stoparea infracționalității economice
eliminarea licitațiilor trucate în aparatul de stat si șpăgii de rigoare.
Daca astea s-ar aplica atunci nu ar mai fi nevoie de taieri bugetare!
Nu am un răspuns la întrebarea dvs. din nefericire.
Ștergereadauga : suplimentarea cu 600 de mil euro ptr atragerea de fonduri ue.
Ștergerede acord cu finalul.
Sa enumeraml:
Ștergere600mil euro(care ar face parte dintr-un buget previzionat al Ministerul Transportului);
4% pentru pensionari;
"Un mesaj special vreau să-l transmit către acei militari, e vorba de un număr de aproximativ 7.000, din Ministerul Apărării şi încă câteva mii din Ministerul de Interne care au avut de pierdut la momentul recalculării pensiilor. În bugetul pe 2013 şi în mod eşalonat trebuie să îndreptăm şi acest lucru", a spus Ponta;
avem 110 si ceva de parlamentari in plus, nimeni nu crede ca bugetele de la Camere vor ramane ca in 2012 asta fiindca se stia din noiembrie la ministerului Finanţelor ca se face o majorare de (+13,8%) faţă de anul 2012! Asta chiar daca V. Ponta declara ca nu se vor face absolut deloc cresteri la parlamentari.
Victor Ponta anunta in martie despre "cresterile bugetarilor" cand in fapt era simpla reintregire a salariilor, creand astfel o impresia falsa de crestere! Deci un pensionar merita mai multa atentie decat un bugetar!
Intrebarea va fi de unde vor venii toti acesti bani fiindca taierile din alte parti nu vor aduce toate aceste resurse financiare necesare?
Asa ca se va mai taia (deja compania de Autostrazi are taiere masiva) si se va creste taxe (gen taxare pe autostrazi), impozite(gen nu guvernul pune impozit ci lasa primariile sa le puna care in lipsa de bani vor fi nevoiti sa creasca astfel responsabilitatea este pasata in carca primariilor si evident primarii de alta culoare decat usl vor avea nevoie de resurse).
Nu se vorbeste absolut nimic de o colectare mai buna (avem o inregistrare su Sebastian Ghita care ii declara lui Vantu cum suna el pe x sa-i fie rostogolite niste miliarde datorii sau R.Negoita care de ex. avea datorii 45mil euro)!
Tot Victor Ponta declara undeva prin luna martie "să sancţionăm traseismul politic"! Probabil tot el ne va spune ca nu a existat in USL traseism lunile acestea si doar au venit niste fluturasi, la nivel de organizatii locale s-au cooptat membrii pe banda rulanta de oriunde tocmai pentru a existat siguranta votului.
Basescu trebuie musai sa-l puna pe Ponta este pacat sa nu-l puna si daca isi va da demisia ar trebui sa o faca insa pe un schimb avantajos pentru popor adica un numar decimat de parlamentari indiferent cine va fi majoritatea!
Gdan- practic s-au redus 4 mld de lei de la achizitii, stimulare economica si investitii de la buget si s-au alocat 2,7 mld lei ptr atragerea de fonduri europene.
Ștergereadica miliardele de lei care pe vremea d-nei udrea se cheltuiau cu control romanesc, acum vor fi folositi ptr investitii cu bani europeni si cu control de la olaf.
daca presupunem ca la fiecare euro investit de la buget vor veni trei-patru de la ue, atunci cel putin banii publici se vor intoarce la stat prin taxe si impozite.
ca si gandire economica este de laudat asa ceva...problema principala a guvernului ar fi punerea ei in practica. ca la noi mereu teoria si planurile au fost frumoase pe hartie, practica ne-a omorat.
in concluzie, doresc sa purtam o discutie bazata pe cifre si prognoze, dar o putem face pe biziday sau pe contributors.
si asa am abuzat de rabdarea lui barbu. asa ca sticla de vin pe care o va pierde ptr desemnarea lui ponta,
i-o restitui ca sa o bea cu o persoana apropiata, cu scuzele de rigoare ptr deranjul de pe blog.
@Gdan
RăspundețiȘtergereIn 2008 Tariceanu a distrus Romania ca partidul lui, care n-a luat nicio masura de dreapta toata guvernarea dar l-a suspendat pe Presedinte ca sa nu intre Patriciu in puscarie...
Toate echilibrele macroeconomice au fost aruncate in aer si Romania va suferi ani intregi datorita imbecilitatii acelei guvernari. Guvernarea USL va fi si mai proasta, dar monitorizata de UE si USA.
Am inteles ca Traian Basescu i-a facut fisa postului lui Ponta pe care acesta a semnat-o disperat. Intre timp, la poza de grup de la Bruxelles, Traian Basescu a impartit-o tuturor liderilor UE, ca sa vada si ei cum va minti Ponta. Mare idiot Ponta...credea ca vorbeste cu cei din Gorj sau Teleorman... :)))
Deci un porc care are fisa de post se poate inghitii. Nu va mai amagiti cu scuze inventate pentru nominalizarea lui Ponta de catre Basescu.
ȘtergereExplicatia e simpla: USL 60% il vor pe Ponta => Ponta premier (punct)
marinica, ai ramas sub impactul propagandei pdl, precum soldatii japonezi in pacific dupa terminarea razboiului.
RăspundețiȘtergerenu vreau sa te combat decat cu argumente din tabara ta. uite aici ce
scriu,negru pe alb: sever voinescu,cristi preda,mihnea vsilache. mai poti sa citesti sau sa asculti ce spune boureanu la sedinta ard.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cristian-preda-despre-demisiile-din-pdl-am-fost-tapi-ispasitori-eu-monica-macovei-serv-101595-1.html
http://adevarul.ro/news/politica/ziua-dupa-cinci-rani-trupul-dreptei-iesirea-1_50c5c628596d720091e03faa/index.html#
http://www.contributors.ro/editorial/alea-iacta-est/
daca consideri ca ponta este ceva rau ptr romania si basescu il numeste prim ministru in cunostinta de cauza, fara sa atentioneze pe cetatenii romani prin toate mijloacele posibile, inclusiv printr-o demisie de protest, inseamna ca presedintele romaniei se face vinovat de tradarea intereselor nationale in scopul ramanerii pe post.
la tine, totul pare un joc pe calculator, care e mai tare basescu sau usl...
aici insa e vorba despre decizii politice care hotarasc soarta noastra a tuturor, care au drept de viata si de moarte asupra bolnavilor din spitale, ale copiilor din maternitati, ale batranilor din azile si multor altor categorii sociale.
s-auzim de bine!
nice article,,,thanks for share!
RăspundețiȘtergerekeep posting and happy blogging!!
Bună ziua Stimate domn / Doamna Suntem o instituție specială capabilă să vă acorde un împrumut în condiții mai ușoare. Deținem împrumuturi care variază de la 5000 € la 10000000 € pentru o perioadă aleasă de dumneavoastră. Dacă sunteți interesat aici sunt domeniile în care vă putem ajuta financiar:
RăspundețiȘtergerecredit ipotecar
Împrumut de investiții
Sunteți gata să cumpărați o mașină
Consolidarea datoriilor
Achiziționarea de puncte de credit
Credite personale
Oricine are nevoie serios de un împrumut în mai puțin de 72 de ore vă rugăm să mă contactați la adresa de e-mail: martinemartinez003@gmail.com și contactul său Whtasapp: +1 229 598 6946