Realitatea: în 1992 FSN (ulterior devenit PD/PDL) a gafat. În loc să-şi trimită liderul cel mai vizibil şi carismatic în lupta pentru prezidenţiale, a optat pentru Caius Traian Dragomir, care a primit de două ori şi jumătate mai puţine voturi decât partidul.
Jocul: ce s-ar fi întâmplat dacă Petre Roman ar fi candidat?
Folosind un pic de statistică, putem creiona răspunsul prin triangulare. Din nefericire va trebui să ignorăm numărul imens de voturi nule de la parlamentare (1,5 milioane), întrucât nu putem specula încotro s-au dus iar rezultatele de la prezidenţiale nu evidenţiază ce şi cum.
1. Raportare la ceilalţi candidaţi
Pentru fiecare 100 voturi luate de FDSN, Iliescu a mai obţinut încă 80. Valori asemănătoare se regăsesc la Constantinescu (68), Mânzatu (76) dar nu la Funar (46).
Pornind de la numărul de voturi obţinut de FSN, putem specula: o candidatură a lui Petre Roman ar fi înregistrat între 1,6 şi 2 milioane voturi (nu ştim dacă impactul său în afara electoratului FSN ar fi fost mai slab, ca a lui Funar, sau mai puternic, precum în cazul lui Iliescu). Imediat ajungem şi la procente...
2. Raportarea la FDSN
Raportul de forţe la parlamentare între FDSN şi FSN a fost de 3-la-1.
Dacă aplicăm raportul şi între Iliescu-cel-din-realitate-şi-Roman-candidatul-contrafactual, Petre Roman ar fi obţinut 1,7 milioane voturi.
3. Raportarea la CDR
Raportul de forţe la parlamentare între CDR şi FSN a fost de la 2-la-1.
Dacă aplicăm raportul şi între Constantinescu-cel-din-realitate-şi-Roman-candidatul-contrafactual, Petre Roman ar fi obţinut 1,85 milioane voturi.
Am ajuns la valori apropiate. Voi alege o valoare de mijloc, dar faptul că Petre Roman ar fi primit, teoretic vorbind, 1,75 milioane voturi nu ajută prea mult. E nevoie de procente. Numărul persoanelor prezente la vot a fost egal la parlamentare şi prezidenţiale, deci ştim că faptul că Roman n-a candidat nu a condus spre absenteism sau anulări numeroase de voturi la prezidenţiale.
Cum în turul unu s-au înregistrat 11,88 milioane voturi valide, scorul lui Petre Roman ar fi fost 1,75 / 11,88 = 14,7%.
Scorurile celorlalţi s-ar fi modificat şi ele. Emil Constantinescu nu ar fi pierdut foarte multe voturi: deja suma voturilor de la parlamentare pentru CDR, PNL şi UDMR e foarte apropiată de numărul de voturi primit de el la prezidenţiale.
Rămân totuşi 1,2 milioane persoane care au votat la prezidenţialele din realitate pe altcineva decât pe Caius Dragomir dar care, în scenariul nostru, l-ar fi votat pe Roman. Am ales să "ciupesc" 100 de mii de voturi de la fiecare din candidaţii mici (Funar, Mânzatu, Druc) şi 900 de mii de la Iliescu.
Caz în care ierarhia ar fi arătat astfel:
Iliescu 39% (în realitate 47%)
Constantinescu 31% (în realitate 31%)
Roman 14,7% (în realitate C. Dragomir a luat 6%)
Funar 10% (în realitate 11%)
În turul doi, în realitate, Emil Constantinescu a primit 700 mii de voturi mai mult decât în primul tur.
Nu ştim însă câte au venit de la cei care-l votaseră pe C. Dragomir ("feseniştii", 560 de mii de persoane).
Situaţia se află între două extreme: fie niciun fesenist nu l-a votat pe Constantinescu, fie toţi au făcut acest lucru.
Dacă Petre Roman ar fi candidat şi ar fi ales să-l susţină în turul doi pe Constantinescu, acesta ar fi primit între 1,7 şi 2,45 milioane de voturi mai mult (diferenţa se datorează celor două extreme despre care scriam mai sus). Astfel, Constantinescu ar fi luat între 6,3 şi 7,1 milioane voturi, adică între 53% şi 59% din voturi. O victorie nu foarte mulţumitoare, întrucât CDR+FSN+UDMR aveau mai puţin de 50% din mandatele din parlament...
Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.
Faceți căutări pe acest blog
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2018
(16)
- ► septembrie (4)
-
►
2016
(27)
- ► septembrie (2)
-
►
2014
(65)
- ► septembrie (4)
-
▼
2013
(133)
- ► septembrie (13)
-
▼
august
(14)
- CSCI august: Crin pe tobogan
- Joc contrafactual: Roman, candidat la preşedinţie ...
- Elemente necesare şi suficiente pentru o candidatu...
- Detaliul de vineri: comuniştii nici să fure nu ştiau
- Prezidenţiale 2014: dilema candidatului de pe locu...
- Povestea PLD în 4 idei şi o imagine
- Detaliul de vineri: a treia candidatură e cu şi ma...
- Sondaj INSCOP: PSD stabil, mici rearanjări pe rest...
- Jocul oglinzilor trecute
- Alegerile prezidenţiale din 1992: reper
- Detaliul de vineri: mai puţin de 2%
- PSD 2001 vs PSD 2013
- Ce şi cât schimbă anul de dinaintea europarlamenta...
- Detaliul de vineri: Constanţa, son amour
-
►
2012
(200)
- ► septembrie (11)
Am rezerve la aceste cifre. In 1996, intre turul 1 si turul 2, exista inca o prapastie mare de neincredere intre PD-FSN si CDR. In 1992, aceasta prapastie era inca si mai mare. Banuiala mea e ca voturile pentru Roman de la turul 1 s-ar fi dus in mod covarsitor catre Iliescu, nu catre Constantinescu.
RăspundețiȘtergereDesi despartirea dintre gruparile Iliescu si Roman s-a dovedit a fi reala, electoratul fostului FSN, adept al unei tabere, nu era net impotriva celeilalte (in sensul ca, avand de ales intre cealalta tabara si un tert, ar fi optat pentru fostii parteneri din FSN).
Ceva similar s-a intamplat in 2006-2007. Alianta DA a ramas in constiinta publica ca o structura vie, mult timp dupa ce partenerii PD si PNL ii pusesera cruce...
Rezervele se îndreaptă, cred, spre ultimul set de cifre ("Dacă Petre Roman ar fi candidat şi [dacă] ar fi ales să-l susţină în turul doi pe Constantinescu").
ȘtergereDa, da, exact, de ultimele cifre era vorba. Mai exact, de "transferul" voturilor de la Petre Roman la Emil Constantinescu, in eventualitatea in care Roman si-a fi manifestat sprijinul public pentru aceasta si le-ar fi cerut sustinatorilor sa il voteze in turul 2.
ȘtergereIn rest, cred ca celelalte cifre sunt valide.
Nu este posibil ca foarte multi mai putin stiitori de carte sa-l fi identificat pe Iliescu tot cu FSN-ul si practic situatia sa stea in unele cazuri invers? Adica votanti ai lui Iliescu sa fi votat din greseala FSN in loc de FDSN?
RăspundețiȘtergeregood point... good point (TM Cioroianu)
Ștergerela numaiştiu ce alegeri, parcă parlamentare în 2000 totuşi, era un partid minuscul ce avea drept semn electoral trei garoafe. pare-mi-se că au ieşit pe primul loc într-o comună din Moldova :)
http://www.infopolitic.ro/wp-content/uploads/2013/08/SONDAJ-CSCI-august-2013.pdf
RăspundețiȘtergereStategul de imagine al lui Victor Viorel Ponta vine cu un sondaj foarte interesant, nu si credibil, dar ilustrativ pentru ce idei vrea sa transmita PSD-ul:
1. Crin se apropie de popularitatea lui Basescu
2. Basescu si Udrea sunt singurele personalitati din opozitie care apar in sondaj (vezi noua mantra de comunicare a lui Ponta legata de Udrea-Basescu).
3. PPDD e dat ingenios sub pragul electoral
4. Scorul PNL e dat la jumatate din cel al PSD, dar incurajator...
5. PDL e la un scor foarte bun, 17%
6. PMP e dat la 3%, adica departe de pragul electoral
7. ADA nu exista
8. Oprescu are un strategic procent in plus fata de V. V. Ponta, deci, daca la iarna nu merge treaba, vine independentul doctoru de oameni, oras si tara sa ne salveze.
sunt posibile si in marja de eroare.
ȘtergereDaca verdictul vine de la tine, sunt cu atat mai sigur :)).
Ștergere1.nu-ti convine ca antonescu il ajunge pe basescu?
Ștergere2 basescu si udrea sunt singurele persoane fcare fac opozitie. e normal ca ele sa fie masurate. saunu?
3. ppdd e decimat, patronul si-apierdut mijlocul de propaganda, e suferind in urma esecurilor de la oltchim si a dezertarilor oamenilor de baza din ppdd. eok?
4.scorul pnl e la jumatatea psd ptr ca ponta are o imagine buna ca sef al guvernului iar basescusi ani+dna au pus tunurile pe respectivul partid,care e concurentul principal pe partea dreapta. plus ca au fost ajutati si de erorile de imagine de la transporturi cu fenechiu si silaghi. corect?
5.pdl e umflat dare in marja de eroare. un 14-15 % il aranjeaza maibine.
6.7. astea sunt la 3%dacarata departicipare la o eventuala votare e mica. in rest , ptr nistepartidulete si miscari fara infrastructura sunt niste scoruri adecvate.
8.oprescu areimagine buna ca nu are de ce sa aiba imagine proasta. daca va incerca vreo miscare neanuntata,pot spune ca si-a legat singur o tinichea de gat cu autostrada suspendata... si scorulmare de acum o sa fie mic, mai ales daca la nivel national o sa se puna tunurile pe el. daca tuconsideri ca in mediul rural sau urban mic stie multa lume cine e oprescu ,te inseli.
si ca sa vezi ca nu vorbesc partizan sau habarnist, roaga-l pe barbu sa arbitreze intre noi doi...
ovi spera degeaba. lasa-l sa viseze frumos...
Ștergerep.s. pentru prosti
increderea nu inseamna intentie de vot
Ce vremuri, domnule Mateescu! Felicitari pentru exercitiul contrafactual dar cred ca in 1992 era totusi destul de greu pentru votantii FSN (aripa Roman) sa voteze in turul II pentru Emil Constantinescu.
RăspundețiȘtergereNu uitati ca FSN-ul originar se rupsese abia in aprilie 1992 (desi tensiunile izbucnisera anterior) iar votantii FSN erau totusi cei care urau de moarte ceea ce reprezenta CDR-ul.
In 1996 a fost mai usor; mai trecusera patru ani, se mai schimbase si electoratul dar in 92 inclin sa cred ca doar o mica parte din cei care-l votasera pe Roman l-ar fi votat pe Emil Constantinescu.
Am o alta intrebare: daca PNL ar fi ramas in Conventia Democratica, rezultatul la parlamentare ar fi fost diferit? Personal inclin sa cred ca la voturile CDR ar trebui adaugate cel putin cele 280.000 de voturi ale PNL.
Probabil ca FDSN-ului i-ar fi fost mai greu sa negocieze "patrulaterul rosu", asa ca poate am fi avut guvernul de uniune nationala FDSN FSN CDR pe care partidele respective s-au prefacut ca-l negociaza in toamna lui 1992...