Protestele duminicale: logica deplasării

Am observat pe Facebook multe critici la adresa faptului că, duminica, protestatarii mărşăluiesc prin cartiere după care se întorc în Piaţa Universităţii.

Unii speculează cu privire la o manipulare a protestatarilor care să-i ţină departe de Piaţa Victoriei, clădirea Senatului - fostul CC al PCR - şi alte locuri sensibile. Însă nu e foarte clar ce ar putea face protestatarii acolo ... la ora 8 seara ... într-o duminică! (în afară de a da naştere la noi ironii). N-ar fi nimeni prezent la locaţiile respective, cu excepţia câtorva jandarmi. Iar vandalizări ar fi inutile din toate punctele de vedere.

Din perspectiva mea, logica acestor deplasări este diferită de cea a protestelor din 1990 sau 2012 ("noi suntem aici, iată-ne"). După o primă săptămână în care protestele de start au fost evitate cu scrupulozitate de mai multe televiziuni, în contextul în care protestatarii bănuiesc existenţa unor complicităţi între mass media şi RMGC, a fi prezent în Piaţa Universităţii *pur şi simplu* nu e îndeajuns pentru ca protestul să fie prezentat mediatic. Tentativele repetate de a coaliza alături de protestatari locuitori din cartiere ale Bucureştiului (pe unde din 1989 n-a mai mărşăluit nimeni) au două efecte potenţiale, care nu se anulează între ele ba chiar se susţin unul pe celălalt:

1. mărirea considerabilă a numărului protestatarilor la momentul întoarcerii în Piaţa Universităţii. Un blocaj total, de proporţii, al traficului din centrul capitalei este un eveniment demn de relatat de canalele de ştiri. Doar un embargo total mai poate opri, în acel moment, prezentarea publică a demonstraţiei (embargo de care posturile TV nu sunt capabile).

2. cooptarea altor publicuri şi implicit a altor teme, ceea ce - în contextul unei democraţii fragile - poate duce la o schimbare a fondului fenomenului şi amplorii sale.