"Cine rupe USL va suferi electoral". E o certitudine?

Situaţia A. În anul 2000 PNL s-a despărţit de CDR, care s-a rebrănduit pentru parlamentare drept CDR-2000.

La parlamentare:
PNL 7%
CDR-2000 5%

PNL n-a pierdut nimic, ba chiar a ieşit în avantaj din toate punctele de vedere.

Situaţia B. În primăvara lui 2007 guvernul Tăriceanu a fost restructurat într-o formulă fără PD.

În toamna de dinaintea ruperii ADA conform Barometrului Opiniei Publice comandat de Fundaţia Soroş PD avea 35% din intenţiile de vot iar PNL 11%.

(Aceste procente au putut fi calculate şi pentru că votanţilor Alianţei DA li s-a cerut printr-o întrebare separată să indice cum ar vota dacă ADA s-ar rupe).

Imediat după rupere, conform Barometrului Opiniei Publice comandat de Fundaţia Soroş PD avea 48% din intenţiile de vot (patruzeci şi opt!) iar PNL tot 11%.

PD a obţinut procentele în plus de la oameni care în toamna lui 2006 erau nehotărâţi sau nu aveau o intenţie de vot (jumătate din populaţia aflată în ţară). De fapt oamenii aceia nu s-au prea prezentat la vot, partidul n-a obţinut la vreun scrutin toate acele 48%.

Concluzie de etapă. Precauţia e utilă: a rupe unilateral o alianţă poate să coste procente. Dar nu este garantat că te va costa procente. La fel de bine poţi să câştigi.

Contează foarte mult cum, de ce şi mai ales sub semnătura cărui lider rupi alianţa.

Important nu sunt atât ridicările şi coborârile în sondaje, care pot prinde emoţia de moment a unor oameni nu foarte interesaţi de politică, ci schimbările profunde la nivelul electoratelor. Prin rupere, pierzi susţinerea votanţilor tăi tradiţionali? Ruperea este argumentată astfel încât să poţi să atragi, pe termen lung, oameni de cauza ta? Poţi eventual subtiliza votanţi de la partenerul de guvernare?

După cum se poate vedea, PNL are o tradiţie bună. Când a rupt alianţe, a câştigat. (scorul PNL a crescut în anii de după ruperea ADA, ajungând şi menţinându-se la cote mai mari decât în 2006 sau 2007).