Faceți căutări pe acest blog

joi, 5 decembrie 2013

INSCOP: sondaj despre prezidenţiale. Multe confirmări.

Sondajul a fost efectuat în a două săptămână din noiembrie. Rezultatele sunt aici.

Câteva observaţii:

0. Mugur Isărescu ar obţine o victorie evidentă în turul doi în faţa oricui. Însă n-ar putea ajunge acolo prin forţe proprii, iar susţinerea de către un partid ar schimba foarte mult lucrurile. Nu neapărat în rău.

1. Interesul pentru prezidenţiale pare considerabil. Cu aproape un an înainte de alegeri, cei care aveau o opţiune de vot  erau:

53% din cei aflaţi în ţară în octombrie 2003 (conform Barometrului Fundaţiei Soroş)
53% din cei aflaţi în ţară în ianuarie 2009 (conform INSOMAR)

Acum sunt 77%. În alte cuvinte, există o şansă reală ca prezenţa la vot la prezidenţialele din 2014 să fie mai mare decât în 2004 sau 2009.

2. Este al doilea sondaj din ultimele săptămâni în care mai mulţi oameni optează la prezidenţiale pentru Ponta decât pentru Antonescu. De fapt, sondaje în care Antonescu să-l depăşească pe Ponta nu prea mai apar.

3. Extrapolând datele sondajului la întreaga populaţie aflată în ţară: aproximativ 2,5 milioane de persoane care nu au votat USL în 2012 ar vota Ponta, Antonescu, Oprescu sau Geoană la prezidenţiale.

Faţă de ARD, suma MRU+Băsescu+Udrea+Boc+Predoiu este cu 600 de mii de voturi mai puternică sau, dacă îl includem şi pe Isărescu, cu 2,2 milioane de voturi mai puternică.

4. Extrapolând datele sondajului la întreaga populaţie aflată în ţară: aproximativ 1,7 milioane de persoane şi-ar exprima o intenţie de vot doar în turul doi. Este greu de crezut că vom întâlni un fenomen de o asemenea amploare în practică dar ... se pare că oferta scenei politice este de aşa natură că, pentru un număr considerabil de români, e mai uşor să aleagă răul mai mic (turul doi) decât să dea un vot pozitiv (turul unu).

5. Faţă de un sondaj INSCOP de acum opt luni:

Într-o finală de tur doi Ponta vs. Antonescu preşedintele PSD a pierdut puţin teren:
Atunci: 60% la 40%
Acum 56,6% la 43,4%

Într-o finală de tur doi Ponta vs. MRU lucrurile stau la fel:
Atunci: 59% la 41%
Acum: 60% la 40%

Într-o finală de tur doi Antonescu pierde mult teren în faţa lui MRU:
Atunci: 59% la 41%
Acum: 52,4% la 47,6%, ceea ce ar însemna exit-poll-uri pe muchie. Iarăşi.

Rezultatele sunt extrem de asemănătoare cu cele privind turul doi al prezidenţialelor din ultimul sondaj CSCI. Şi dacă tot am ajuns la subiectul ăsta...

6. Aparent sondajele nu pot fi comparate, într-un caz fiind vorba de o listă de candidaţi (CSCI) iar în celălalt sondaj respondenţii putând da orice nume (INSCOP). Şi totuşi...

Ponta: trei milioane voturi.
CSCI: 19,2% din populaţia aflată în ţară.
INSCOP: 19,1% din populaţia aflată în ţară.

Încă 7,5% din populaţie în sondajul INSCOP ar opta pentru Geoană sau Oprescu, dar în sondajul CSCI nu optează pentru Ponta. Să se fi îndreptat spre alţi candidaţi? Să fie oameni care nu-l plac pe Ponta şi care nu l-ar vota? A subestimat CSCI scorul lui Ponta? Vom vedea.

Antonescu: 2,4-2,8 milioane voturi.
CSCI: 15% din populaţia aflată în ţară.
INSCOP: 17,8% din populaţia aflată în ţară.

Considerabil mai mult decât partidul, aproape dublu dar nu chiar.

Spaţiul MRU+PDL+Băsescu: oriunde între 1,8 şi 3,4 milioane voturi, probabil o valoare aflată spre mijlocul intervalului. Iată de ce acest element e atât de dificil de estimat:

CSCI: 22,2% din populaţia aflată în ţară.

INSCOP: 14,9% din populaţia aflată în ţară... plus votanţii lui Isărescu - care nu exista în sondajul CSCI. Suma ar fi de 22,1% din populaţia aflată în ţară. Pe de altă parte nu toţi votanţii lui Isărescu ar putea fi cooptaţi de opoziţie. Dar nu ne putem duce prea mult în jos de 22%, pentru că ne îndepărtăm de rezultatele sondajului CSCI.

Aici e vorba de un electorat important, major dar rupt şi nu în două, ci în trei. În şapte luni nu s-a avansat cu nimic: în continuare candidatul cel mai solid în ceea ce priveşte intenţia de vot n-are susţinere organizaţională; mai nou, organizaţia cea mai puternică are candidatul cel mai slab; iar Traian Băsescu, în planul prezidenţialelor, a sugerat că Antonescu, până la urmă, este un candidat de dreapta, a spus că i-ar place mult ca Boc să candideze şi cam atât.

Cifrele de la acest punct sunt puncte de reper pentru tot anul următor. În afara celor trei spaţii menţionate mai sus nu există decât non-votanţi cronici, oameni nu foarte serioşi când vine vorba de a se duce la secţia de votare, români plecaţi din ţară şi fanii unor candidaturi minore. Acesta e terenul de joc.

33 de comentarii:

  1. mru e o gluma , un grasun cu voce pitigaiata. nu l-as pune nici sa-mi faca piata sau sa fie sofer. i-as cumpara unguente sa se dea acolo unde are arsuri

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. vezi ca esti penalizat cu 20% din salariu. pe foaie scrie sa spui si de vita kobe in prima fraza.

      Ștergere
    2. Gigele, o gluma (de fapt doua) sint Ponta si Antonescu. Cum sa te gindesti si o secunda la personajele astea gaunoase si dubioase ca fiind candidati la o asemenea functie? Doua glume triste. E suprarealism. E adevarat insa, suprarealista e si o mare parte din poporul, pardon, populatia asta.

      Ștergere
  2. Eu vreau sondaj cu intrebari realiste:
    1)Antonescu -USL, Predoiu-PDL in turul 1 si 2
    2)Antonescu sustinut de Basescu si basisti si Ponta de PSD in turul 1 si 2.
    3 (improbabil)) Ponta -PSD, Antonescu -PNL, Predoiu-PDL.
    Alte intrebari ipotetice cu patriarhul sau hagi candidat poate pune oricine

    RăspundețiȘtergere
  3. si inca ceva, daca antonescu are atat de mult fata de partid, cred ca nu se pune problema ca sa fie inlocuit anul viitor din postura de candidat, cum sugereaza unii

    RăspundețiȘtergere
  4. Uitați un detaliu. Predoiu are încă o cota de notorietate mult sub MRU. Si chiar asa, ia 31-32% intr-o confruntare cu Ponta sau Antonescu. De aceea cred, ca Predoiu sau MRU vor lua cam aceleași procente, atunci când Predoiu va atinge notorietatea lui MRU. Altfel spus, nu se pot compara mere cu pere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci obiectivul PDL este ca Predoiu sa atinga cota de notorietate pe care o are un personaj boicotat in media. Succes!

      Ștergere
  5. Sondajele astea nu iau in calcul efectul confruntarilor directe. Intr-o confruntare tv pe viata si pe moarte, Isarescu ar fi facut zdrente de oricare dintre Ponta sau Antonescu.

    Isarescu are sanse sa castige doar daca nu i se opune nimeni, sau daca se schimba Constitutia si il voteaza parlamentul :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Isarescu ar putea face un tandem cu Ponta pentru ca, nu-i asa, "avem nevoie de liniste"...
      Acest tandem pare sa se fi oficializat la recenta intalnirea a celor doi cu Presedintele. E, de asemenea, extrem de relevanta si interventia mascata a BNR sub acoperirea bancilor de stat care a dus la deprecierea leului fix inainte de intalnirea celor doi corifei cu Presedintele. Ramane de vazut daca Isarescu bate palma cu PSD-ul pentru a mai ramane la BNR inca un mandat sau daca devine candidatul de care are nevoie Ponta pentru a nu pleca din postul de Prim-Ministru si presedinte al PSD.
      Daca-i asa, Crin Antonescu, reintrat de cateva zile in etapa depresiva a ciclotimiei, si, de fapt, oricine altcineva pot sa-si ia adio de la presedintie. Poate ca asa are si dreapta sansa sa se mai curete si sa renunte la fenechii, SR(S)Isti, pinalti, cezari prezi, blagi, udre, chiuari, ghisi, calimenti etc. etc. A, si sa nu-l uit pe "favoritul" meu de "dreapta", GIGIIIIII CHIRUUUUU!!!

      Ștergere
    2. isarescu e de partea lui ponta in chestiunea bugetului aprobat de fmi doar pentru ca e mugur e prietenul fmi si al finantei mondiale, nu ca l-ar place pe pesedist

      Ștergere
  6. parerea mea:
    - isarescu sta prea bine acolo unde este si nu cred ca are nevoie sa fie tavalit si sa i se arunce in fata pe toate posturile tv greselile facute in 2007-2008 si 2009-2010.
    -ponta nu cred ca are nevoie pe langa basescu de alt orator de talia lui antonescu impotriva sa, care poate nu-i va opri cursa spre cotroceni, dar ii va pune multe mici batoane de dinamita carierei politice.
    - mru si predoiu nu au avut parte inca de campanii media "personalizate". mru va fi tavalit la greu...va inchipuiti in duelul direct niste note de protocol unde va scrie vita kobe sau cine stie ce alifii? pai aia cu geoana la vantu o sa fie o gluma. sau faza cu predoiu autopropus in guvernul ponta....
    -nu stiu de ce...dar si b1 va face in curand o curba pe la vreo 90 daca nu 180 de grade. sau o fi ponta asa de bine sfatuit sa-i tina pe astia mici si rai sa faca ham-ham la un post cu audienta zero...
    -faptul ca mai toate institutele de sondaj pun intrebari tampite, cu raspuns indus sau neconcludent ptr alegerile de la anul arata ca :' "nu e bine domnu chestor!", cel putin ptr unii...pe care va las sa-i ghiciti singurei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La Be1 sunt doar 3 persoane care impiedica "pontizarea" postului. Turcescu (are si motive personale), Prisecariu ("basist" 100% de la kmkz) si Banciu.
      Deci vom avea: TVR, Antenele, RTV si B1 in tabara Ponta. Realitatea TV (care se va inchide) e sub obladuirea lui Gusa cu Crin. Digi24 inca nu s-a hotarat, dar cu Prelipceanu, Hurezeanu si Vijulie nu am sperante de echidistanta...
      A propos de MRU, chestia cu unguentul tine la babele alea care si-au bagat picioarele puturoase in piscina de la Mihalieanu. Genul ala de oameni sunt un dat al patriei. Vor vota PSD/PRM pana la moarte. Astia sunt viitorul liberalismului de balta Ialomitei...

      Ștergere
    2. ejt varza a la cluj...
      mru mai are de dat multe raspunsuri interesante... cum ar fi salariul sotiei de la omv austria,cum si-a marit el cu manutza lui salariul propriu si personal inainte sa pleca la viena,cum a fost faza cu telefonul si fonctia de prim ministru cand era sef la sie...
      mai ovi... nu te supara, dar in adn-ul meu se gaseste adenina de la un razes al lui stefan cel mare intabulat la soroca, citozina de prin marginimea sibiului de la stra-stra-bunicul stabilt p-aci dupa o transhumanta ratata din cauza stra-stra-bunicii care era si bogata si frumoasa si de pe la romanati de unde a provenit tata lu tata...guanina.
      sa-ti mai zic ca si sotia cica se trage din tudor vladimirescu si biserica din vladimir e pe pamantul lor?
      asa ca mie mi-s dragi toate provinciile si toti conlocuitorii,chiar si aia mai colorati...numa cu ardelenii imi place mie sa fac baza...ca ii consider cam cum e mutulica intre cei sapte pitici.
      te lamurisi?

      Ștergere
    3. :) tocmai ala ii era cel mai drag si Albei ca Zapada... daca te uiti la film pe ala il pupa cel mai des...

      parca tu ziceai ca cel mai bine e sa candideze si Ponta si Antonescu si atunci in finala cel care pierde ramane cu functia de prim-ministru la partidul sau...

      P.S.
      Te pup nea nelu... eu am iesit din tura :) servici usor in continuare si salutari la baietii tai :))))

      Ștergere
  7. Draga Ovi, care banci (la plural) de stat ? Ca nu exista decat una singura, renumita CEC, aia cu creditul in 6 zile. Cu aia a facut Isarescu smecherii asupra leului ? :))

    Draga Ovi, Prelipceanu nu e este ala care o urma pe Tovarasa Culcer, cea care statea in concedii medicale pe la piscina ca sa n-o schimbe de la TVR ?

    Draga Ovi, esti prea incrancenat. :))

    Dincolo de astea cred ca un impact semnificativ asupra prezidentialelor o sa-l aiba referendumul privitor la Constitutie; daca o sa-l faca la prezidentiale si cand anume exact, o sa-l amane, o sa puna o diferenta de 3 saptamani intre tururi, o sa impinga alegerile in ianuarie. Pana acum stim ca mandatul lui Basescu expira pe 21 decembrie si referendumul poate fi facut pe 14 sau 15 decembrie. Cred ca si din interesul aratat acestei chestiuni se poate trage o concluzie privitoare la candidati.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Manevra cu cursul s-a facut prin Eximbank, banca neoficial de stat si tot neoficial, banca PSD.
      Prelipceanu a intrebuintat batista copios in relatia cu Nusulica.

      Referendumul nu poate fi facut in 14/15 pentru ca in Monitor va fi publicat cel devreme in Luni 16 daca Basescu o tine 10 zile. Deci va fi inainte de Craciun, in 21 Decembrie. Complexa situatie! Si multi partizani USL, mai ales filonul PRM-Dogaru sunt impotriva modificarii Constitutiei, ceea ce s-ar putea sa coste... Iarasi, s-ar putea sa mai vina o tura de facturi cu amanarea asta, deci chiar nu-mi dau seama cum e mai bine. Se ocupa Varanu-Ghita sa iasa bine, au un an si toata presa la dispozitie... :)))

      Ștergere
    2. Hai mai Ovi, prin Eximbank a atacat Isarescu ronu ca sa-i dea o mana de ajutor lui Ponta si sa-l infunde pe Basescu ? Stii tu sigur-sigur ?

      Serios, nu te doare nitel capul ? :))

      Nusulica habar n-am cine este. Varanu, Ghita stiu, dar asta dovedeste doar ca limbajul de beci a patruns si pe aici.
      Plus ca te mai si risti afirmand ca stii tu, un basist crunt, ce-o sa faca partizanii USL si filonul Dogaru...iar chestiunea cu referendumul am adus-o in discutie deoarece eu cred ca o sa conteze acest factor la alegeri. In rest se vehiculeaza diverse in diverse fituici si site-uri, ba ca semneaza aia de la Parlament, ba ca o sa fie 3 saptamani in tururi, ba ca fac alegerile in ianuarie...habar nu am ce se poate legal, doar cred c-o sa conteze acest fapt daca o sa se(poata) face si o sa fie un element care o sa poata da peste cap niste calcule si la basisti si la USL.

      Mai relaxeaza-te si tu ca vin sarbatorile. Sa stii daca te incrancenezi cu tot felul dume aruncate pe aici, pe dincolo, nu cresc automat si cifrele. :))

      Ștergere
  8. Amicul Barbu Mateescu a început să propună, întâi mai discret apoi mai hotărât ideea că intenția de vot a românilor se împarte înspre trei, propunându-ni-se conceptul de spații electorale. Acestea ar fi, conform ultimelor sondaje CSCI și INSCOP:

    Ponta: trei milioane voturi. [...]

    Antonescu: 2,4-2,8 milioane voturi. [...]

    Spațiul MRU+PDL+Băsescu: oriunde între 1,8 și 3,4 milioane voturi, probabil o valoare aflată spre mijlocul intervalului. [...]

    Și, continuă autorul:

    În afara celor trei spații menționate mai sus nu există decât non-votanți cronici, oameni nu foarte serioși când vine vorba de a se duce la secția de votare, români plecați din țară și fanii unor candidaturi minore. Acesta e terenul de joc. (sursa)

    Această propunere are trei consecințe interesante. Unu, că nu include un spațiu electoral „extremist” – adică, presupune că deruta PRM și PPDD nu este reversibilă până în 2014. Doi, că în timp ce USL are două electorate distincte, PDL&co au un singur electorat. Trei, că Mugur Isărescu (cel mai de încredere român) nu are un spațiu electoral propriu (dl. Mateescu îl include în cel al Opoziției.

    Nu ar fi tentant să verificăm aceste consecințe? Ei bine, până la un punct cred că și putem. Cel puțin în cazul consecinței 2. Până atunci însă este util să ne amintim:

    Puțină mecanică

    (Notă: dacă simțiți că începeți să vă plictisiți puteți sări direct la prima listă cu bullet points)

    Să zicem că avem o barjă trasă de două remorchere. Acestea exercită fiecare câte o forță asupra barjei, iar cele două forțe au direcții diferite. Forța rezultantă este egală cu suma vectorială a forțelor. Suma vectorială se calculează conform regulii paralelogramului (v mai jos). Nu este nevoie să înțelegeți această regulă ci să rețineți că, (1) cu cât direcțiile celor două forțe sunt mai apropiate, cu atât vectorul rezultat este mai mare, apropiindu-se de suma nominală a forțelor. Și invers (2) cu cât direcțiile sunt mai divergente, cu atât suma vectorilor este mai mică, ajungând să fie mai mică decât oricare din forțele individuale. Aceeași logică poate fi extrapolată pentru un număr oricât de mare de forțe.Mecanică, mecanică, dar zău dacă nu seamănă teribil cu gruparea forțelor politice, nu? Pornind de aici putem face…

    O notație pseudo-mecanică a problemei

    Nu este clar când exact mai mulți prezidențiabili încetează să fie vase independente și îi putem agrega într-un spațiu electoral. O măsură potrivită ar fi însă, eficiența coagulării voturilor. Dacă candidații-vectori trag barja în direcții diferite și asocierea lor duce la pierderi masive de voturi, devine inutil să mai estimăm ceva în spațiul electoral comun. Dacă, dimpotrivă, trag barja în aceeași direcție și asocierea lor produce beneficii, atunci are sens.

    În notația propusă eficiența este suma vectorială / suma nominală. De exemplu:

    spatiu PDLco

    Deasupra (numărătorul) este spațiul electoral descris ca o sumă de vectori (asta semnifică bara de peste cuvinte). Astfel, dacă fiecare dintre vectori are 100 de voturi, suma lor vectorială va fi sub 100 în funcție de cât de diferite sunt așteptările fiecăreia dintre sutele de alegători. Dedesubt, numărătorul, este simpla sumă a voturilor celor trei candidați. Cu cât valoarea fracției este mai mare, cu atât mai bine.

    Mai departe, ni se spune că USL nu formează un asemenea spațiu electoral. Putem deduce de aici că PDL/PFC/PMP au o eficiență mai bună decât USL. Și nu „puțin mai bună”, căci vorbim de clase diferite, ci semnificativ mai bună. De exemplu:

    Cele 2 spatii

    Apare deja o dificultate. Dacă politicienii de mai sus ar candida pe liste, am putea vorbi de o singură sumă a vectorilor. Dar, fiind o candidatură unipersonală, contează în fiecare caz cine candidează. Astfel, pentru fiecare grupă avem trei sume posibile. Politica nu este, din nefericire, precum fizica. Să reținem această problemă; din cauza ei avem nevoie de …

    Un proxy

    RăspundețiȘtergere
  9. Un proxy

    Un spațiu electoral, așa cum e propus de Barbu Mateescu, este egal cu suma nominală a vectorilor-candidați. Eficiența sa, în schimb, trebuie să fie dată cumva de numărul acelora care în turul doi sunt dispuși să voteze un candidat din același spațiu în loc să iasă din spațiul electoral sau să stea acasă. Pentru asta ar trebui date detaliate și, mai important, de la institute variate. În lipsă de așa ceva voi încerca să folosesc scorurile „simple” din turul doi pe post de surogat.

    Fiecare grup candidat la statutul de „spațiu electoral” va fi reprezentat de cel mai bun candidat al său. Ne uităm la scorul lor într-o simulare de confruntare directă și asimilăm acea cifră ca fiind suma vectorială a respectivului grup. Veți vedea, este mai simplu decât pare.

    Să începem cu INSCOP, dec 2013:

    inscop USL

    Împreună, domnii Ponta, Antonescu, Geoană, Oprescu și Johannis au 46,5 din voturi. În turul doi cel mai bine plasat obține 60 %. Conversia (eficiența) este de 129%. Din nou, politica nu este precum fizica. Vin voturi noi care urcă eficiența peste 100%. Aceste voturi îi ascund și pe cei care au plecat între tururi, nefiind capabili să se re-orienteze în cadrul aceluiași grup.

    Această situație puțin confuză este simplificată de candidatul Opoziției. Aici am trișat puțin, căci nu l-am evaluat pe Mugur Isărescu ci pe dl Ungureanu, care este un candidat mult mai probabil:

    INSCOP PDLco

    Chiar și fără dl. Isărescu în turul doi (deci penalizând grupul), eficiența este de 181%, mult mai bună decât cea a grupului anterior. S-ar părea, deci, că dl. Mateescu are dreptate, există o diferență majoră de performanță și această diferență ne-ar îndreptăți să spunem ca Opoziția non-PPDD are un spațiu electoral propriu pe când Puterea nu îl (mai) are.

    Să ne uităm, totuși, și la celălalt sondaj invocat, CSCI, oct 2013. Aici lucrurile stau cu totul altfel:

    CSCI toata lumea chenar2

    Grupul USL păstrează o rată de conversie comparabilă. În schimb grupul Opoziției se prăbușește. Nu numai că nu obțin mai mult, ci chiar scad. Un dezastru comparabil cu alianța Antonescu-Geoană în 2009. Ca și atunci, eficiența reală este mult sub 100%, cei care pleacă fiind mascați de cei care vin din afara grupului ca să voteze „orice altceva decât Ponta”. Este discutabil dacă mai putem vorbi de un spațiu electoral sau de vectori independenți. Dar, dacă admitem un spațiu comun pentru Opoziție, suntem obligați să admitem un spațiu comun și pentru USL.

    Să recapitulăm cifrele de conversie în turul doi:

    INSCOP

    • Eficiență USL: 129%

    • Eficiență Opoziție: 181%

    CSCI

    • Eficiență USL: 112%

    • Eficiență Opoziție: 97%

    Cum rămâne, deci, cu consecința noastră. Păi… depinde de sondaj. Datele fiind contradictorii, să facem un nou test. Ia să comparăm noi locul doi de la USL cu locul doi de la PDL&co. Nu voi mai prezenta notația completă ci doar rezultatele.

    RăspundețiȘtergere
  10. INSCOP. Turul 2 se între Antonescu și Predoiu

    • Eficiență USL: 148%

    • Eficiență Opoziție: 142%

    Iată niște cifre mult mai apropiate.

    CSCI. Turul doi între Antonescu și Elena Udrea (sic)

    • Eficiență USL: 105%

    • Eficiență Opoziție: 108%

    Cifrele CSCI sunt mult mai mici, căci INSCOP permisese ca multe voturi să meargă spre terți în turul întâi. Cum ar veni, datele CSCI îl favorizează puternic pe Ponta, dar nu pe Antonescu. Iar datele INSCOP îl favorizează puternic pe Ungureanu, îl ignoră pe Predoiu și nu o favorizează pe Udrea. Surpriză, firește.

    Să revenim la consecința 2. Clasificarea electoratului în trei spații poate funcționa pe o logică foarte descriptiv-normativă (asta studiez pentru că asta vreau să înțeleg). Dar datele nu susțin această împărțire tripartită. Sau, cel puțin, nu datele din sondajele cu care a fost ilustrată analiza. Dimpotrivă, în trei scenarii din patru, conversia de voturi între turul unu și turul doi a avut valori asemănătoare pentru Putere și Opoziție. (Cazurile sunt: CSCI candidați principali, INSCOP candidați secundari, CSCI candidați secundari). S-ar părea, mai degrabă, că USL și Opoziția sunt cam la fel de (dez)unite.

    Ar fi nedrept din partea mea să nu menționez un argument care lipsește din articolul citat. Suma candidaților non-PPDD, a spus la un moment dat dl Mateescu, rămâne relativ constantă în timp. Asta ar sugera existenta unui spațiu electoral comun. Dar avem două probleme. Pe de o parte, suma voturilor candidaților USL rămâne și ea constantă – deci nu am avea motive să discriminăm. Pe de altă parte, existența unui spațiu electoral complet se validează în turul doi, când decizia de a trece de la un candidat la altul se ia în zile și nu luni.

    Ori, în turul doi se ivește „problema alianțelor” despre care, în termeni diferiți, am mai scris. Ea se poate formula așa: pe termen scurt candidații pot să își transfere eficient voturi numai dacă fac parte dintr-o alianță „veche” care a afirmat cu succes o identitate comună. Ultima excepție cunoscută de la această regulă (și aceea discutabilă) este candidatul lui Petre Roman din 1996.

    Asta este, până la urmă, esența obiecției mele. Ideea zonelor electorale tripartite nu este doar discutabilă ci și primejdioasă. Ea îi ajută pe cei ce vor să descrie scena politică în termeni ce evită problema alianțelor, deoarece identitatea comună a unei zone este asumată tacit. Ca atare, acest tip de limbaj poate fi ușor abuzat de negustorii și consumatorii de vise politice. Ori cu asta, dragă Barbu, nu pot pentru ca să fiu de acord.

    Andrei Tiut-- http://civitaspolitics.org/2013/12/06/spatii-electorale-vs-aliante-raspuns-lui-barbu-mateescu/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma ovi, ma! domnu' a vrut sa-ti spuna elegant ca daca ai un car cu boi si unu trage hais si altul cea, vizitiul are putza mica.
      iar daca bietele dobitoace trag in aceeasi directie, se face asa o forta, un vartej mare de la fainoag,, de se rastoarna caru cu boi cu tot... ghici unde?
      hai nu te supara daca nu ghicesti, iti zic io.
      la cluj...
      ptr ca boii raman tot boi si astia cand se 'concentreaaza", rastoarna si regula paralelogramului, pe bune!

      Ștergere
    2. Iarasi cadem in trivialitati domnule Laurentiu C. Postarea domnului Tiut este foarte interesanta. Poate sufera de un pic de supraanaliza cand stim ca lebada neagra poate lovi oricand. In rest, faptul ca un liberal de stanga vrea sa-mi traduca in limbaj de spagatist ce zice mai pe larg si mult mai ingrijit un alt liberal de stanga ma face sa ma simt foarte "special".

      Ștergere
    3. pai domnnu ovi...cand avem schimburi triviale de "impresii" intre palatul cotroceni si palatul victoria...de la noi astia mai de la tara, ce pretentii sa ai?
      in cazul asta, o lebada neagra ar putea fi "catarul" din fundatia lui asimov.
      cand toti se balacaresc si se injura ca la usa cortului, se acuza reciproc ca sunt hoti. omul simplu ar pune botu la orcine ar veni primul doar cu doua conditii:
      -sa vorbeasca bine;
      -sa le promita orice;
      asa ca astept 2014 sa vad daca intuitia de acu cativa ani ma va ajuta sa castig pariul pus pe faptul ca basescu e specialist in a se alege praful pe orice pune mana.

      Ștergere
    4. Un an si 8 luni de guvernare USL

      omul simplu ar pune botu la orcine ar veni primul doar cu doua conditii:
      -sa vorbeasca bine;
      -sa le promita orice;

      Asta a facut si USL.Numai ca intre bani si notiunea de bani, exista o singura diferenta: cu notiunea de bani nu poti cumpara nimic.Se traieste mai bine in Romania, dupa un an si 8 luni de guvernare USL? La intrebarea asta isi raspunde fiecare cetatean, atunci cand baga mana in portofel.Diferenta dintre ce a primit si ce a cheltuit este rezultatul guvernarii.

      Ștergere
    5. cu inteligenta emotionala a unei greble poti totusi face o diferenta intre situatie si perceptie... revenind la situatie, la Turambar cred ca am vazut un grafic foarte sugestiv privinf economia tarii si perceptia populatiei despre asta... cand economia mergea extrem de bine populatia avea sentimentul ca ne indreptam intr-o directie gresita... :) greu cu votantii astia...

      Ștergere
  11. CSCI a scos un nou sondaj. Pare un pic fake, dar asa-i cand consilierii tai fac 2 din 3 sondaje de opinie. Ajungem la situatia in care sondajele nu mai masoara perceptii, ci chiar ele controloeaza perceptia... Sondajul nu mai este, asadar, o masuratore, ci un sistem de control al populatiei, specific democratiilor dirijate cum ar fi China sau Rusia.

    Deci stam asa:
    Victor Ponta – 42%, Sorin Oprescu – 39%, Crin Antonescu – 28%, Traian Basescu – 25%, Mihai Razvan Ungureanu – 22%, Catalin Predoiu – 19%, Elena Udrea – 14%.

    PSD – 41% (lulzy!), PNL – 20%, PDL – 17%, UDMR – 5%, PPDD – 4%, Miscarea Populara – 4%, PRM – 3%, PC – 2%, ADA (FC + PNTCD) – 2%, Altii – 2%.

    Observam cum scorurile PRM si PC sunt umflate, impreuna au 5%! Cei 14% ai PPDD s-au evaporat probabil in contul PSD-ului si chiar in cel al PDL-ului. PDL e umflat putin, dar nu prea mult totusi, pentru a le da fiori lui Antonescu si lui Basescu.

    Datele s-ar referi la un esantion de 45% (?!?).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mai domnu ovi...sondajul asta e ptr blonda din bancul urmator:
      -Am impresia ca diseara noul meu prieten vrea sa-mi faca o surpriza si sa ma duca la Polul Sud… zise o blonda unei prietene. -Nu pot sa cred… Ar face el asta pentru tine? -Desigur. Mi-a zis chiar cu gura lui: “Diseara iti dau sa te joci cu pinguinul."

      Ștergere
    2. Domnu' Laurentiu, am luat multe lamai si m-am uitat la emisiunea analistului militar, unde invitat a fost pinguinul Bogdan Teodorescu, unul din sociologii CSCI si strategul PSD-ului. Rolul sondajului e sa arate ca PNL si Antonescu nu performeaza si ca Ponta e de neclintit ca popularitate si ca poporul mai degraba ar baga mana in buzunar pentru bietul voievod din Teleorman decat sa fie, chiar si declarativ, de acord cu "Ciclopul". De asemenea, foarte important, sondajul trebuie sa arate si ca PDL-ului ii prieste ruperea de Basescu si ca Predoiu (19%) este solutia desprinderii PDL-ului de basism.
      PSD-ul se comporta ca un sportiv/echipa care e pe primul loc si incearca sa-l stimuleze pe concurentul de pe locul trei pentru a-l macina pe concurentul de pe locul doi. Le da impresia ca finala mica e de fapt finala mare...

      Ștergere
    3. ma domnu ovi, da-le naiii de lamai! da'...treaba ta. io am luat o palinca in deschidere, acu am desfacut o sticla de vin rosu...si mai incolo plec la polu sud...

      Ștergere
  12. Despre Bogdan Teodorescu zice bine Cornel Nistorescu ca e un dubios :http://www.cotidianul.ro/victor-ponta-si-gandirea-lui-bogdan-teodorescu-225376/

    Nu aveti incredere in sondajele sale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intre cei doi e totusi mai ticalos Nistorescu. Dar stiti cum e, gura pacatosului...

      Ștergere
  13. te-ai gandit vreodata sa incerci aici:

    http://eeas.europa.eu/eueom/become-an-observer/index_en.htm

    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog