Un moment dificil pentru reformism. Explicaţii.

La rece, fără emoţii:

Ieri cauza reformistă a înregistrat un eşec major, o lovitură în părţile sensibile, un upercut dureros.

În multe articole precum acesta se blamează în principal electoratul pentru rezultatul alegerilor din 2012, şi apoi în trecere se face menţiune despre opoziţie. Multe status-uri pe facebook urmează aceeaşi structură. Presupun că mulţi oameni care se opun USL gândesc în aceşti termeni acum.

Situaţia putea fi evitată de acum 13 ani, de acum 5 ani, de acum 2 ani. Ea este rezultatul unui cumul de decizii greşite, luate nu de om ci de mai mulţi, unii încă în politică, alţii nu. Este rezultatul utilizării unei paradigme eronate cu privire la ce înseamnă politica şi mai ales aspectele electorale ale politicii.

Iată la ce mă refer:

Reformiştii, aici sau oriunde, vor fi întotdeauna în minoritate. Apetitul pentru stabilitate este considerabil în orice societate. Pentru ca o cauză reformistă să aibă susţinerea majorităţii (în România avem vot universal), este necesar ca ea să "vină la pachet" cu alte idealuri sau cu un lider carismatic.

În 1996 s-a utilizat cu eficacitate dorinţa de alternanţă la putere. Apetitul populaţiei pentru reformă era la cote maxime din punct de vedere istoric: este singura dată când PSD a ocupat locul doi la voturi la parlamentare.

În 2003-2004 s-a transferat din fostul FSN un partid întreg care nu gândea în termenii reformelor, ci electoralist. În alte cuvinte s-a adus ce era mai bine (capacitatea de a strânge voturi, de a da mâna cu românii obişnuiţi din Calafat, Paşcani, Zimnicea, etc. fără ca după aceea să te ştergi pe degete cu şerveţele umede, cum ar spune un prieten) şi s-a lăsat în urmă ce era mai rău (gândirea cvasi-comunistă).

Miracolul din 2004-2010 s-a stins odată cu stingerea carismei liderului, nimeni n-a înţeles sau învăţat că poziţionarea Băsescu/PD faţă de votanţi era cu totul diferită faţă de cea reformistă, care este după cum bine ştim: "românii sunt proşti / regret că am fost blestemat(ă) să mă nasc în această ţară de rahat numită România / politica e recensământ filozofic şi nu un exerciţiu de persuasiune".

Mai mult, două guvernări reformiste au însemnat traume economice însemnate (CDR = şomaj şi inflaţie; PDL/Băsescu = mărire TVA şi alte măsuri de reducere a veniturilor unor categorii de votanţi). Credibilitatea reformiştilor în ceea ce priveşte menţinerea unui nivel de trai acceptabil e sub nivelul mării. It's the economy, ... !

Acum cauza reformistă este goală şi singură. E prea devreme pentru alternanţa la putere, n-are lider carismatic cu care să ia ochii votanţilor anti-reformişti, nu are poduri către restul societăţii (şi nici n-o interesează să-şi construiască), în continuare reacţionează de parcă n-ar avea nevoie de aliaţi, de parcă n-ar fi o minoritate care activează într-un spaţiu ostil.

(În acest context orice discuţie despre "dreapta" trebuie aruncată urgent la gunoi. O guvernare de dreapta pleacă de la putere şi renunţă la ciolan mai degrabă decât să mărească TVA-ul, măsură care afectează în principal mediul privat. Un preşedinte de dreapta nu aprobă verbal mărirea salariului minim pe economie, iarăşi o măsură care loveşte în mediul privat, simultan mărind cheltuielile bugetare ale statului şi justificând existenţa unor taxe mari. O forţă de dreapta se bazează pe patriotism, credinţă, reducerea mărimii aparatului bugetar şi nu doar a anvelopei salariale, se bazează pe subsidiaritate, pe reducerea birocraţiei şi pe libertate individuală. În principal pe baza primelor valori o forţă politică de dreapta ar fi avut un electorat imens în România, nu majorităţi parlamentare ruşinoase şi făcute cu dalta, şi ar fi supravieţuit cu bine crizei economice, precum s-a întâmplat în Ungaria sau Polonia. Nu în ultimul rând, ba chiar cel mai important: o guvernare de dreapta menţine stabilitatea şi îţi permite să construieşti pentru viitor pe baze previzibile, nu reformează continuu, constant, tot.

Uneori reformiştii au adoptat măsuri sau perspective de dreapta, uneori s-au bazat pe oameni de dreapta, uneori chiar au avut votanţi de dreapta, dar toate aceste aspecte au fost incidentale şi subsumate ideii principale, şi anume REFORMA).

Cauza reformistă este foarte, foarte în urmă, practic neînvăţând nimic din ultimii 23 de ani. Văd oameni uluiţi că există alţi oameni cărora nu le pasă de subiectele foarte importante pentru cei dintâi. Realităţi fundamentale privind societatea - şi anume existenţa unor priorităţi diferite pentru grupuri diferite - sunt trecute sub tăcere, deşi sunt evidente chiar şi în viaţa reformiştilor (a ieşit măcar un reformist în stradă pe 15 septembrie 2010, în urma faimosului vot privind Legea Pensiilor? Nu, şi acest lucru e natural şi uşor de înţeles, subiectul nu era relevant pentru ei). Faptul că lupta împotriva corupţiei este foarte importantă pentru tine, că pentru ea - exagerând puţin - ţi-ai da viaţa pentru această cauză nu înseamnă că pentru alţii ar trebui să fie la fel de importantă, şi mai ales la fel de importantă tot timpul.

Tot ce-am scris mai sus este neortodox, o picătură inutilă într-un imens ocean de:
(să ne reamintim)
1. "românii sunt proşti"
2. "regret că am fost blestemat(ă) să mă nasc în această ţară de rahat numită România"
3. "politica e recensământ filozofic şi nu un exerciţiu de persuasiune"

Orice reformist este absolut liber să susţină afirmaţiile de mai sus, dar îl/o rog să-şi dea seama că pe baza acestei perspective nu se pot câştiga alegeri. Iar fără accesul la putere, reformismul românesc e un pitic care se agită muteşte într-un acvariu.