Nu prea am discutat despre aceste subiecte în mod detaliat.
1. Intenția de vot pentru PNL
La începutul anului 2013, conform INSCOP, PNL avea o susținere echilibrată în rândul mai multor grupuri sociodemografice, cu câteva vârfuri de susținere explicabile prin profilul clasic al partidului (oamenii cu studii superioare, locuitorii din mediul urban, românii cu venituri peste medie) dar și în rândul unor grupuri care nu se încadrau în profil (locuitori ai Moldovei, oameni cu venituri mici). Partidul subperforma în Muntenia, în rândul oamenilor cu vârsta peste 50 de ani și în rândul oamenilor cu venituri medii, categorii extrem de numeroase care astfel trăgeau scorul total al partidului în jos.
Dacă acum un an PNL era pe la 23-24%, din septembrie și până acum nu există decât un singur sondaj în care să treacă de 20%.
Conform CSOP partidul este în urma PDL, conform altor sondaje este superior PDL, totul e în marjă și pe muchie.
Însă... cum o parte din voturile pro-PDL vor fi canibalizate la europarlamentare de către PMP, sunt șanse considerabile ca PNL să termine pe locul doi datorită divizării competitorilor. Un peisaj pe care îl vom reîntâlni și mai jos, când vorbim de prezidențiale.
2. Încrederea în Crin Antonescu
Indicatorul "încredere" este mult supraevaluat mai ales în contextul în care vorbim de un prezidențiabil care poate fi măsurat mult mai ușor... printr-o întrebare despre intenția de vot. Două sondaje care conțin această întrebare sunt mai valoroase decât 100 de sondaje care măsoară încrederea.
Acestea fiind spuse...
Conform tuturor firmelor de sondare a opiniei publice numărul celor care au încredere mare sau foarte mare în Crin Antonescu este într-o ușoară reducere din aprilie-mai și până acum. Erodarea e atât de înceată că un melc ar învinge-o fără necesitatea unei poze de finiș.
Iohannis a pornit de la nivelul lui Antonescu dar acum îi este superior cu câteva procențele.
3. Intenția de vot pentru Antonescu într-un prim tur al prezidențialelor
De la formarea USL și până la alegerile parlamentare din 2012 Antonescu avea scoruri de 40%-49% cu excepția unui moment de emoție în luna în care se afla la Cotroceni când a trecut de 50%. Evident, aceste scoruri erau înregistrate în postura de candidat USL. După parlamentare a mai existat un singur sondaj pe o asemenea paradigmă (și cu rezultate asemănătoare cu cele anterioare), pe la începutul anului 2013.
După parlamentare au început să apară mai multe sondaje cu întrebare deschisă, adică fără listă de opțiuni. Până în vară Antonescu ocupa în continuare locul unu (35% Avangarde februarie, 32% IRES mai), deși steaua lui Ponta era în ascensiune.
În septembrie două sondaje (Avangarde și INSCOP) îl dau aproape la egalitate cu Ponta.
De atunci și până acum situația lui Antonescu se înrăutățește, el aflându-se în toate sondajele la o distanță apreciabilă de Ponta și sub 30%.
(Deja participarea separată la europarlamentare începe să pregătească publicul USL pentru o eventuală separare a candidaturilor).
Nu există un sondaj în care Antonescu să rateze turul doi, lucru pentru care trebuie să mulțumească opoziției.
Deci să mergem spre turul doi.
4. Intenția de vot pentru Antonescu într-un al doilea tur al prezidențialelor
În ultimul an s-au făcut 6 sondaje în care s-au verificat diferite variante de tur doi. 3 sondaje INSCOP, 3 sondaje CSCI. Rezultatele spun o poveste în genere unitară:
Ponta îl învinge pe Antonescu în turul doi. Conform INSCOP diferența e din ce în ce mai mică (20 de procente în martie, 14 procente în noiembrie, 7 procente acum). Conform CSCI diferența e stabil-considerabilă de-a lungul anului (18-22 procente).
Un punct de reper: în noiembrie a debutat ofensiva de șarm a președintelui țării la adresa lui Crin Antonescu. Faptul că cele două firme au rezultate diferite mă împiedică de la a afirma cu certitudine că afirmațiile lui Traian Băsescu au avut sau nu efect.
Până la Revelion Antonescu era pe un trend descendent în fața lui MRU:
Președintele PNL avea un avantaj de 18% în martie
15% în octombrie
5% în noiembrie (INSCOP) sau 6% în decembrie (CSCI)
... dar trend-ul s-a inversat în 2014, Antonescu câștigând acum la 20% distanță (CSCI) sau 12% distanță (INSCOP).
Antonescu îl învinge cu ușurință pe Predoiu, la 18% distanță (CSCI, decembrie) sau la mai mult de 30% distanță (INSCOP, noiembrie și februarie).
Un scrutin Antonescu-Oprescu este, atât conform CSCI cât și INSCOP, unul extrem de strâns, ambii candidați având cel puțin 48% și luptându-se pentru ultimele procente. Conform sondajelor ambelor firme din ianuarie Antonescu pare să aibă un mic avantaj.
Antonescu pierde în fața lui Isărescu, cum pierde de altfel toată lumea.
Reamintesc că matematica unui tur doi nu este intuitivă: dacă X are opt procente în fața lui Y, scorul este 54-la-46 și deci X este la patru procente distanță de o înfrângere la limită.
Concluzii:
PNL s-a întors la spațiul său natural din epoca pre-criză. Nu este la cote de avarie.
Principalul factor care l-a erodat pe Antonescu a fost ascensiunea lui Ponta în conștiința publică.
Împotriva candidaturilor actuale ale opoziției, Antonescu ar fi un candidat USL cu șanse mari de succes.
În perspectiva ruperii USL, situația nefericită a opoziției îl favorizează pe Antonescu. În lupta pentru locul-din-turul-doi-care-nu-e-adjudecat-de-PSD există o regulă simplă: nu trebuie să fii puternic, trebuie să fii cel mai puternic.
Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.
Faceți căutări pe acest blog
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2018
(16)
- ► septembrie (4)
-
►
2016
(27)
- ► septembrie (2)
-
▼
2014
(65)
- ► septembrie (4)
-
▼
februarie
(6)
- Tăriceanu - o opțiune solidă sau nu pentru prezide...
- 8 luni până la prezidențiale: despre opoziția alți...
- Despre PNL și Crin Antonescu: sondajele din ultimu...
- INSCOP: scara candidaților, independenții și anul ...
- Logica ultimului sondaj CSCI - ipoteze
- 2013 - nivelul încrederii, privire de ansamblu
-
►
2013
(133)
- ► septembrie (13)
-
►
2012
(200)
- ► septembrie (11)
incet, incet, steaua lui ponta apune. indiferent cat ar minti in sondaje palada, teodorescu ori sultanescu. cine ar vota un infantil , puber, vesel si mincinos ca victor viorel? plus ca 90% din televiziuni sunt pro-ponta , in concluzie adversarul psd-ului va fi victimizat si se va repeta situatia din 2009. viitorul presedinte va spune in dimineata de dupa alegerile din 2014, dupa ce va castiga la mustata in fata psd, urmatoarele: "un fleac, i-am ciuruit" :))))
RăspundețiȘtergereabsolut oricine se erodeaza dupa 2 ani. cu atat mai mult un mitoman.oare johanis ar putea fi gonflat pana sa ajunga presedinte? mitul domnitorului strain care face treaba, bla bla etc, cred ca ar avea mari sanse.
RăspundețiȘtergereCe ai scris si ce au inteles postacii... :)
RăspundețiȘtergerePalada nu minte in sondaje. Sint oamenii rai care ii pun la indoiala probitatea profesionala. Barbule, daca nu faci grafice sa vada ochii nostri plinsi care vor dreptate, lumea nu intelege nimic. Mai ales cei care il injura pe Palada :)
RăspundețiȘtergereAstia de la USL sunt asa: cand scade Ponta, creste Antonescu si viceversa. E ca un binom al lui Newton din ala cu (1-1)^n, unde suma e egala cu 0 dar arata spectaculos in triunghiul lui Pascal. Si, culmea, daca se rup, cresc si unii si altii undeva la peste 60%.
RăspundețiȘtergereCred ca daca Antonescu intra in turul doi, are sanse destul de mari sa bata un pesedist. Depinde de absenteismul basistilor si a nemultumitilor in general. Daca intra un basist in turul doi cu un actual uselist, va fi aproape SF o victorie din partea basistului. Oricat ar fi votacii USL de dezamagiti de performantele uniunii, pana la ura absoluta fata de USL mai sunt ani buni de gadism pe invers. Asa ca...
de aia zicea pieleanu ca trebuie o reglementare a institutelor de sondare. sa existe un control, o certificare. sa se faca un "cos" din primele 5 institute si daca apare unu care se abate cu marja de eroare "nesimtita' sa i se ridice licenta.
RăspundețiȘtergerela fel daca publica peste 3 sondaje consecutive eronate. iar faptul ca se modifica cu buna stiinta rezultatul sau se comunica date false, sa se pedepseasca cu ridicarea dreptului de practica pe o perioada sau definitiv si chiar cu puscarie.
cu sondajele astea e ca si cu bagatul datelor in computer. rahat bagi, rahat iese. atat timp cat nu ai certitudinea ca datele sunt valabile, e pierdere de timp.
No serus Laure!
ȘtergereOff topic: daca se rup saptamana viitoare tu mergi cu PNL sau cu PSD? Io as zice ca meri cu PNL, dar Bleen ar spune ca esti PSD-ist sub acoperire.
On topic, mai la urma, aici se incepe cu offtopicuri:
Nu se sustine. Nu suntem la olimpiada unde se dau 5 note si se elimina minimul si maximul, apoi se face media aritmetica. Si asta pentru ca la noi apare un dezechilibru similar cu o proba olimpica unde 3 sau 4 din 5 arbitri sunt din aceeasi tara (doi din Rusia, unul din Belarus si unul din Kazahstan). Cam asa e si la noi situatia. La noi avem institutele de sondare cam asa: Turambar, Pieleanu, Sultanescu/Teodorescu, Dancu, casa PDL si casa Adevarul (zice-seSRI). Daca prin lege facem enforcing pentru un cartel care oricum deja exista unde ajugem??
Si la sondaje e ca programare obiectuala, unde exista date publice si date private. Noi tot discutam datele publice. Pentru sondorii (vezi ce insemna in argou :p) nostri rolul datelor publice e sa creeze si sa controleze perceptii in societate in functie de interesele cartelului oligarchic pe care-l iubesti tu atat de mult.
bleen ala al tau e un mascarici. m-a banat...dupa care in loc sa faca public lucrul acesta, a lasat sa treaca comentariile celor de-ai casei, in care eu praream ca nu am argumente si de aceea tac. in plus, niciunu nu mi-a dat raspuns la ultima intrebare pe care le-o adresasem inainte sa fiu banat. am observat ca la putin timp, daca nu imediat, nici barbu nu a mai publicat acolo...tu nu ai observat?
Ștergeresunt satul de din astia ca bleen...mai e un idiot la fel, dragos popa, pe blogul jeopardy. si asta dupa ce am schimbat vreo 100 de comentarii...cica l-am jignit cand i-am citat din epigonii,.. si pac la rasboiu...si iar banare.
culmea e ca astia se dau mari democrati. in fapt sunt niste rahati plini de ei, cu un ego supradimensionat si care se dau mari la apa mica in cercul lor stramt.
uite ce zice un tip cu care nu-s de acord de multe ori, dar care incearca sa fie echilibrat:
http://lacoltulstrazii.ro/2014/02/09/facebook-dislike-politica/#more-18071
laurentiu, vezi ca tocmai si-a tras antonescu cu glontul de aur in picior... nu fusese vorba ca trage in basescu cu el, ca nu mai tin minte? :))))))
Ștergerehttp://www.realitatea.net/klaus-iohannis-klaus-iohannis_1378975.html?utm_source=BreakingNews-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb
stai linistit! e glont multiplu...trage in toate directiile. daca ramane pnl in usl e ok si majoritatea aia de 70% ar putea fi folosita cu cap, daca nu ramane, iar e ok. o traga cu el prin ardeal..poc, poc. poc...boc...pa! pa! pmp!
Ștergerehttp://www.romaniacurata.ro/alina-mungiu-pippidi-liberalii-incep-desprinderea-de-lista-neagra-4393.htm
ȘtergereSingurul efect al unei astfel de legi e că nu s-ar mai face public niciun sondaj și n-ar mai exista niciun exit-poll. Atât. Pentru că ce nu e făcut public nu se poate evalua/pedepsi. Iar legea nu poate obliga firmele să facă toate sondajele publice (multe nu conțin doar întrebări despre politic, ci și despre - sau mai ales despre - comercial). Iar dacă legea ar obliga politicienii/partidele să facă toate rezultatele tuturor sondajelor pe care le comandă publice, atunci totul ar trece în piața neagră. 0 încasări la buget :)
ȘtergereNu mai zic că totul ar fi reglementat de o comisie sau agenție = implicarea statului, uită-te la CNA din trecut și prezent să vezi că implicarea statului în piața liberă nu rezolvă problema. Dar măcar ar fi sinecuri acolo, nu? Minim 2000 de euro/lună, zic. Și totul ar fi controlat de putere (nu contează cine e la putere dar majoritatea parlamentară ar avea cele mai multe locuri în comisie). Hmmmmmmmm....
Nu mai zic că o firmă poate avea dreptate și celelalte 5 sau 10 să greșească. Sunt multe cazuri faimoase de genul ăsta în istorie.
Nu mai zic că dacă lucrezi cu o firmă proastă pierzi/eșuezi și atunci intervine piața liberă.
Nu mai zic că în 2012 PPDD-iștii mințeau apropo de cu cine au votat sau refuzau să răspundă și toate institutele de sondare au rămas în ceață. Tehnic toate trebuiau desființate, nu?
Nu mai zic că o firmă desființată se poate reînființa și că nu poți interzice unui om să încerce să practice pe piața liberă o meserie pentru care este calificat decât dacă vrei să o pățim la CEDO.
Nu mai zic. :)
barbu- merci! acum m-am lamurit ce si cum.
Ștergerecine o traga cu el prin ardeal daca nu mai ramane pnl in usl, antonescu? :))
RăspundețiȘtergerealtfel, daca nu mai ramane pnl in usl si mai ramane antonescu in pnl, antonescu o sa cerseasca voturile "liberalilor care sunt liberali dar nu sunt in pnl" :)))))) se pare ca pensionarii psdului sunt mai multi decat absolventii de spiru haret ai pnlului, si cum traiesc toti din bani de la buget, o sa fie lupte crancene! :)))))))))))
vai! o sa dispara pnl daca se desprinde din usl sau daca antonescu e inlocuit, desi ma indoiesc, poate cu johannis sau cu tariceanu...pnl nu o sa fie in turul doi la prezidentiale...!!!
Ștergeredeocamdata e partidul clasat pe locul doi. are o structura mult mai solida in teritoriu decat a avut-o vreodata dupa revolutie. are un candidat care in ultimii 3 ani cel putin e considerat urmatorul presedinte al romaniei.
cu babe surde ,cu absolventi de spiru haret, cu ...alti cetateni ai romaniei se poate ca pnl sa maximizeze in noiembrie sau sa o dea in bara.
ideea e ca un usl dezbinat in 2014 va duce la lipsa de restructurari in administratie, la masuri schioape si fricoase in economie si la o harmalaie de nesdescris in media.
problema nu o vad la pnl, ca ei se descurca...problema e la opozitia aia care nu are ce oferi si care nu a invatat nimic.
ca si ultima baba din ultimul catun din romania are un vot egal cu cel al presedintelui academiei. si ca poate o chivuta dintr-o satra tiganeasca contine adn-ul unui viitor einstein sau mozart...
ce destetepti suntem noi! ce superiori! pe mine mereu m-au fascinat astia la care nu stii unde se termina creierul si incepe lipsa lui...
sunt organizati in teritoriu ca omul de neanderthal; rezistenti la frig dar sensibili la molime: cum vine un virus, un DNA ceva, cum cad pe capete. vad ca madam mungiu zice in linkul ala ca si asta e meritul lui antonescu. antonescu e in toate! :))))))))
ȘtergereUite cum Ponta plateste sondajele mincinoase ale lui Palada cu bani de la guvern, din banii tai, cititorule:
RăspundețiȘtergerehttp://www.realitatea.net/mirel-palada-cadou-de-800-000-de-euro-de-la-ponta_1378964.html
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereovi- asta e de stanga? http://filmehd.net/inequality-for-all-2013-filme-online.html
RăspundețiȘtergereliberalii au fost o nuca tare si pentru PD cand au considerat ca vor putea fi inghititi ad integrum... cred ca PSD isi face iluzii desarte sau regia e de foarte buna calitate:
RăspundețiȘtergere- o finala PSD vs PNL convine de minune ambelor partide...
- PSD nu va avea presedinte indiferent cum se va numi ... (prea multi anti : fsn- brucan - iliescu etc ) deci nimeni nu risca nimic...
imi pare rau, dar cineva trebuie sa o spuna: e plina tara asta de nuci tari cu pretentii, pnl, udmr, pc, de pe urma carora a ramas numai un dezastru. mergi un pic la statisticile din 2008, sau mai bine mergi un pic in ungurime si ai sa vezi cu ochii tai la ce ma refer!...
ȘtergereUn tandem neoficial Base-Crin asigura perpetuarea prooccidentalilor din structurile statului. Daca iese Ponta/Oprescu atunci va avea loc jihadul, iar base ar fi haituit non-stop de banditii pesedisti si am reveni la putinism.
ȘtergerePSD nu va avea presedinte indiferent cum se va numi ... ......
ȘtergereDaca trece noua constitutie presedintele va fi lipsit de putere,va fi precum o momaie.Nimanui nu ii va mai pasa cine este momaia.Primul ministru va fi cel mai puternic om din Romania.
DACA...
Ștergereacum cred ca astia de la pmp se roaga sa nu se rupa usl..
RăspundețiȘtergerePai la cum arata Opozitia, cred si eu...
ȘtergereOricum, nu cred ca se rup. Cred ca PSD va accepta/tergiversa cererile lui KKBUN. Astfel, bizonii care au votat USL, dar nu sunt inregimentati la PNL vor sti clar cine e the "good cop". Antena deja nu-l mai scoate din Cacarau pe Antonescu, care merge mai mult pe la be1 in ultima vreme. Si Antena o va tine una-ntruna cu Cacaraul tradator basist. PNL si Antonescu vor scadea si mai mult in sondaje, iar europarlamentarele vor semana cu cele din 2009 cand au scos 14%. In momentul ala liberalii vor fi pusi in situatia de a renunta din proprie initiativa la postul de presedinte si premier si la conducerea lui Crin sau vor trebui sa plece in opozitie si sa se "baseasca". Nu-I vad bine in nici ununl din scenario. O iau pe drumul PNTCD in cazul fericit si pe drumul UNPR/PPDD in cazul nefericit. Dar asta si merita, caci vor culege ce au semanat.
asa e ovi...cum zici tu.
Ștergerenu m-am mai uitat la antena 3, ca au scos-o astia de la focus sat din grila de programe. dar nu cred ca-si permit sa intoarca armele ca la 23 august fara sa piarda audienta. in plus si acolo sunt cativa care nu tin linia directoare mot a mot.
in ceea ce priveste pnl, stai linistit ca nu o sa se intample ca la pntcd,ptr ca sunt alte vremi ...cat despre renuntare, visezi...
totul se joaca si exista destule variante, inclusiv rocada johannis presedinte , antonescu prim ministru. de asta va e frica si voua si lui ponta.
Nu stiu cati basisti exista la ora asta. Cred ca raportat la prezenta din turul doi sunt vreo 10% hardcore si inca vreo 10% mai moderati. Fara astia, Antonescu si Iohannis in tandem nu pupa presedintia. Si eu nu voi ezita sa stau acasa la un tandem Iohannis-Antonescu vs. PSD, orice mi-ar zice Basescu sau Blaga sa fac in turul doi. Singura sansa de a ma mobiliza pentru raul mai mic ar fi o intelegere de genul: Iohannis presedinte, Basescu premier (stiu, Laurentiu, sunt nerusinat!) si Antonescu presedinte de partid. As accepta chiar si un tandem Antonescu-Basescu, dar cred ca ar fi perdant pentru ca nu as avea incredere in Antonescu ca-si va tine promisiunea si cred ca electoratul basist si penelist sunt acum precum apa si uleiul... Nu se aduna nicicum.
ȘtergereP.S. E amuzant cum cei care vor cel mai mult ca USL sa nu se rupa sunt basistii aprigi si Varanul. PDL-istii vor sa se rupa doar dupa europarlamentare, PSD-istii tot cam asa, PNL-ul (dar nu si grupul Rusanu) vrea sa se rupa acum. Singurii care vor sa nu se rupa niciodata sunt basistii si varaneii.
antonescu prim ministru!?? tu vorbesti serios? ar trebui sa iti fie frica si tie!...
Ștergeredupa boc...orice e mai bun...
Ștergere@laurcat
ȘtergerePai normal. Voi, pestisorii gupy, prinsi in acvariul antenelor sau in afaceri de familie cu partidul la nivel judetean nu aveati cum sa stiti ca pe vremea lui Boc lumea a trecut printr-un varf de criza economica. Pentru voi lumea se reduce la TV-ul dat pe Antena 3 si la feuda judeteana. Si sa stiti ca daca mai vine un varf de criza, epoca Boc o sa vi se para, pana si voua, o dulce Epoca de Aur. Mai ales cu premierul Ponta la butoane...
Chiar ma miram ca n-ai mai intrat cu comentarii de cateva zile. Eram un pic ingrijorat ca ai un puseu depresiv pe fondul basirii lui Antonescu. M-am linistit...
Acuma fa bine si explica-ne cum va ajunge Antonescu 100% presedinte cu sprijinul lui Basescu si Udrea!
ti-as raspunde precum in caragiale: amice esti ...! dar te iert ca stiu ca la voi si la militieni trebuie sa le explici de mai multe ori. nu am nicio treaba cu vreun partid. e adevarat ca repetitia e mama invataturii dar e si ea finita. totusi imi asum vina de a nu te fi facut sa pricepi ca mie imi place sa stiu nu sa am... uite! iti mai explic o data. il votez pe antonescu si pnl ptr ca-s raul cel mai mic si asta am facut si o sa fac mereu. nu am sperante mari ci doar doresc ca la fiecare rotatie la putere a unui partid, sa mai castigam ceva ptr noi si tara. atat! daca nu iese presedinte antonescu, daca johhannis nu va ajunge vreodata ministru sau prim ministru...asta e. am votat si cu ratiu in 90 si nu a reusit sa adune prea multe voturi, la fel cu constantinescu in 92...si tot asa... sunt "antrenat" si merg inainte. nu ma dau lovit , dezamagit, frustrat...in viata e important daca ai cazut de 10 ori sa te ridici si a unsprezecea oara. asa ca am rabdare...
Ștergerep.s.
uite unu mai intelept decat tine :http://lacoltulstrazii.ro/2014/02/21/iubitorilor-de-galceava-si-discordie/#more-18111
Articolul de la coltul strazii e destul de slabut. Ca parca din cauza ca se cearta Antonescu cu Ponta si ca Ghita TV si Antena 3 nu acopera evenimentele, noi nu contam in plan extern. Noi nu contam in plan extern din cauza unor ministri gen Marga, Baconski, Cioroianu si acuma impotentul de Corlatan. Corlatean ala nici macar pastor nu ar fi in stare sa fie. Imagineazati-l pe Corlatean la negocieri cu Sikorski, Schwartzenberg, Steinmeier, Martonyi sau Lavrov. Ar zice din maini placa aia cu Za mazar end za fazar af za... Se sparie gandul...
ȘtergereHai Ovi, mai vino şi tu cu o analiză (im)pertinentă, dincolo de retorica de Buzău, colegiul Iulia Hşdeu a pmp, şi explică gloriosul tău gest de matamor al terorii triumfale - cum ar spune electorul udemerist - de a nu vota între Ponta şi Antonescu în turul al doilea - cu Antonescu. Aşteptând întoarcerea ineluctabilă a beatificatului emil bocu şi a doamnei Elena în toamnă târzie - .
Ștergere@laurentiu: vad ca ovi si cei de teapa lui nici nu se gandesc sa voteze cu antonescu. in aceste conditii, tandemul antonescu-iohannes este inutil, ar fi mult mai fezabil tandemul antonescu- madam campeanu, zau! daca ponta mizeaza pe confuzia USL-USD, antonescu, cu madam campeanu in echipa, poate conta pe confuzia pensionarilor, care vor gresi usa si il vor vota pe el, crezand ca voteaza psd-ul. si in plus, spre deosebire de iohannes, ghinionist se pare, madam campeanu a dovedit deja ca se poate!
Ștergere@Dan Dinoiu - :)))))) genială ideea cu tandemul Antonescu - Mme. Câmpeanu! Ovi pare că o merită pe doamna în cestiune, deşi nici Radu Câmpeanu poate nu i-ar strica - . Un fel de cuplu udrea-băsescu după "facultate".
ȘtergereMai draga domnilor,
ȘtergereCred ca Anonimul de la ora 14:53 e tot Dan Dinoiu care isi lauda propria postare. Anonimul de mai sus, cel de la 12:31 pare sa fie Turambar deoarece se exprima in stilul matrafox-smuls.
Vreau sa va anunt pe aceasta cale ca Elena Udrea e pentru mine in aceeasi categorie (junk) cu Vasile Blaga, Ioan Oltean, Crin Antonescu, Mariana Campeanu sau VV Ponta. Oricum, e deruta maxima!!
Ovi,
Ștergereconfirm ca esti in deruta maxima, cu tot cu anonimul de la 14:53! :) eu am spus doar atat: tandemul antonescu-iohannes nu te-a convins sa-l votezi la toamna pe antonescu. pentru restul te descurci si singur cu Anonim, ca esti baiat mare! :))))))))
Dane, atunci o sa-i transmit pe aceasta cale anonimului sa nu mai foloseasca fix aceeasi topica si punctuatie ca dumneata. Iti plagiaza stilul nepermis de mult!
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereUSL se va rupe. USD are majoritate in parlament. PNL nu are o conducere suficient de proasta sa stea intr-o coalitie USD-PNL, in care USD poate trece orice prin parlament fara ei. Au dovedit deja ca nu ii intreaba ce pun pe ordinea de zi.
RăspundețiȘtergereUltima speranta era sa-si creasca puterea in guvern. Marti, ministri PNL isi vor prezenta demisia. Ponta va astepta 45 zile si se va duce in parlament pentru un nou vot de investitura. Asteptarea e buna, pentru ca majoritatea lor nu e foarte solida. Plus ca e mai usor de acuzat PNL ca nu mai voteaza in parlament constitutia care au facut-o ei.
Nu cred ca se va rupe o aripa din PNL, pentru ca la prezidentiale au inca sanse. Doar daca la europarlamentare ies pe locul 3, ceea ce pare imposibil. Doar vor pleca cativa rataciti.
Se nasc urmatoarele intrebari:
Ștergere1--- PNL a devenit incepand cu anul 2012 ,prin vocea lui Crin Antonescu,un partid eurosceptic,un adversar declarat al Departamentului de Stat American si al cancelarului Angela Merkel.PNL si-a manifestat interesul economic si politic pentru noi aliante cu Rusia si China.De ce romanii ar fi sedusi de aceste noi aliante, care nu reprezinta o optiune pentru cetatenii patriei ...nici atunci cand aleg sa isi faca studiile pe afara,nici atunci cand doresc sa castige mai multa experienta profesionala,nici atunci cand doresc sa isi gaseasca un job mai bine platit....nu va pleca nimeni in China sau Rusia? De ce sa facem opozitie U.E si SUA in interiorul aliantei NATO si sa picam tot mai des pe pozitia Rusiei si a Chinei? Ce folos aduce o astfel de politica ,cetateanului roman, din punct de vedere al securitatii nationale? Zero.....
2---- Din momentul in care PNL a ales sa intre in USL a renuntat si la lupta cu coruptia .Cazul Chiuariu este emblematic.PNL voteaza pentru anchetarea lui Cozma ,banuitul de coruptie al PSD dar il pastreaza in comisia juridica pe liberalul Chiuariu ,condamnat definitiv la 3 ani cu suspendare .PNL ,asemeni altor partide,vede coruptia numai in tabara adversarilor.Lupta lui Antonescu cu DNA-ul este de notorietate.In timp ce toate rapoartele MCV scot in evidenta succesele acestei institutii, in lupta cu coruptia, remarcandu-i pe Kovesi si Morar ,domnul Antonescu nu se sfieste sa se declare un adversar al DNA -ului condus astazi de Kovesi iar in trecut de Morar.Eu pot intelege interesul PNL in apararea propriilor corupti dar de ce ar plange cetateanul roman ,atunci cand oricare corupt care isi baga mana in buzunarele noastre,de oriunde ar fi,este prins,arestat si condamnat definitiv?
3--- Ce folos aduce fiecarui roman ,alegerea unui reprezentant al USD sau al PNL in functia de presedinte ? Din moment ce alianta USL, nu a reusit timp de 2 ani sa creasca nivelul de trai al cetatenilor ,altundeva decat in statisca INS,ma indoiesc ca viitoarele alegeri vor aduce o mare prezenta la vot.
4---- Constitutia.....un proiect gandit in folosul USL.Ceea ce a vazut Curtea Constitutionala au sesizat multi alti romani.O Constitutie proasta....mai proasta decat cea de acum.Proiectul fierbinte si pervers, pasat de PSD in mana lui Crin....sper ca PNL a sesizat in ce plasa a cazut.De ce ar fi interesati romanii de o noua Constitutie ,care le-ar permite doar sa voteze dar care nu le-ar mai oferi nimic de ales?
Hai Ovi, mai vino şi tu cu o analiză (im)pertinentă, explică gloriosul tău gest de matamor al terorii triumfale - cum ar spune electorul udemerist - de a nu vota între Ponta şi Antonescu în turul al doilea - cu Antonescu. Aşteptând întoarcerea ineluctabilă a beatificatului emil bocu - .
ȘtergereBuna ziua,
RăspundețiȘtergereCSCI au scos un nou sondaj. Antonescu e vinovat de ruperea marilor sperante. USD 42%, PNL 16%, PDL 13%, UDMR 7%, PMP 6%, PPDD 5%.
La "si altii" avem 11%, mai ales ca PC si UNPR sunt contorizate la USD! Enorm! Au facut baietii lui Sultanescu un sondaj in care totalul le-a iesit la 95%. Asa ca, au mai adaugat un 5% la "si altii" si le-a dat in sfarsit 100%.
ȘtergereLa cum merge treaba Antonescu va fi alaturi de ceilalti de dreapta, si asta contra USD-ului
RăspundețiȘtergerehttp://www.infopolitic.ro/studii/periodice/sondaj-csci-februarie-2014-situatia-din-usl.html
RăspundețiȘtergerehttp://www.gandul.info/puterea-gandului/institutul-de-sondaje-lsmp-lasa-i-sa-moara-prosti-o-nimereste-din-nou-12144890
RăspundețiȘtergerePNL nu au un institut cu care sa se laude in sondaje. PSD are vreo 4, PDL are unul.
ȘtergereNoroc ca penaleii au Realitatea TV. E bun si un Guse pe la casa omului...
bai ovi,,,asta sigur e la voi- Revoluţie în domeniul fizicii! Cercetătorii ardeleni au inventat încetinitorul de particule!
ȘtergereLaurentiu, te inteleg. E un moment greu pentru voi, stiu ca esti mahnit. Dar, te implor, nu dispera! Din spuma marii se iveste Calin Popescu Tariceanu, candidatul comun al USD si al Partidului Social Liberal, un fel de UNPR cu tenta liberala, tenta pe care si-o doreste fierbinte discipolul si admiratorul lui Blair.
Ștergereovi,
Ștergeretariceanu si cu stroe sunt oferta la reducere a pnlului: ministere fara candidat liberal la presedentie. tariceanu vorbeste de interesul national ceea ce inseamna ca lui tariceanu nu-i pasa de unul ca laurentiu, el nu e interesat de votul lui. lasa-l, ca are de ce sa fie suparat...
si george nu mai vine.
RăspundețiȘtergerevezi in spate...poate esti racit si nu simti.
Ștergere@ovi-dan dnoiu-ideea e ca-mi pare rau ptr ca se putea face ceva ptr noi toti cu majoritatea de 70-80%. acum s-au limezit apele si este bine ca pnl se duce iar spre dreapta unde isi va consolida pozitia. despre tariceanu, asta e... pacat ca oamenii nu stiu cand sa puna frana...diferenta asta ii face pe unii mari si pe ceilalti mici.
RăspundețiȘtergereasa cum basescu putea face lucruri mari cu tara asta ptr ca are niste calitati..la fel si tariceanu. pacat ca amandoi s-au risipit in orgolii personale, in mirajul puterii si ceata ridicolului.
asa cum basescu incearca sa-si distruga opera asa si tariceanu a dat cu maro peste momentul de glorie pe care l-a avut ca lider pnl si prim ministru in cea mai infloritoare perioada a romaniei.
sunt doi politicieni care si-au "desavarsit " viata politica ingropandu-si "copilul"....
cum am mai spus, ma bucur ca am "ales" bine pnl si antonescu ca fiind raul cel mai mic in politica actuala.
astept cu nerabdare ca dna si pmp sa curete cat mai mult pnl si pdl... si spatiul politic sa devina cat mai salubru si cat mai eficient.
s-auzim de bine!
E ULIMĂTOR SA VORBI MINUNAT DESPRE DR DAWN. Sunt Vanessa Canga. Am avut o uniune frumoasă cu soțul meu și am împărtășit fericire, căldură și dragoste adevărată. Am locuit împreună timp de 10 ani și am avut doi copii. În urmă cu câteva luni, am început să avem probleme nesfârșite și certuri constante. Casa era plină de nefericire și copiii mei plângeau mereu văzându-ne luptăm tot timpul. În cele din urmă, a plecat și a tăiat toate mijloacele pentru ca noi să comunicăm cu el. Am făcut tot ce am putut să-l recuperez din cauza cât de mult l-am iubit, dar fără rezultat. DR DAWN mi-a venit în ajutor când l-am contactat și mi-a dezvăluit că în spatele problemelor pe care le aveam se afla o femeie și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut când i-am urmat procedurile de lucru. Soțul meu s-a întors acasă la noi și am inventat lucruri. Trăim din nou fericiți împreună. DRAWN te poate ajuta și pe tine. contactați-l prin WhatsApp: +2349046229159
RăspundețiȘtergereE-mail: dawnacuna314@gmail.com
*Dacă vrei să te reîntâlnești cu soțul/soția ta.
*Dacă doriți să aveți o căsătorie/relație pașnică.
*Daca ai nevoie de vraja pentru a ramane insarcinata/a ramane insarcinata.
*Dacă doriți să tratați infertilitatea.
*Dacă doriți să vă răzbuni/reprimi proprietatea.
*Dacă vrei o vrajă de promovare.