Lumi contrafactuale, la un clipit distanţă. Partide care au participat la alegerile din 1990 - au adormit, au fuzionat, au renunţat la mica lor şansă de istorie. Categorii:
Competitori potenţiali pentru PSD, având în vedere conotaţiile cuvântului "muncă" acum douăzeci de ani: Partidul Cooperatist. Partidul Democrat al Muncii. Partidul Muncii şi Dreptăţii Sociale din România. Partidul Muncii. Partidul Socialist al Dreptăţii - Independent. Şi, cel mai interesant: Partidul Social Democrat Creştin Român.
Nume veşnic curente. În sine asta ar putea fi un mini-verdict pentru câte (nu) s-au făcut în douăzeci şi doi de ani. Nu cred că te-ar mira să avem în curând partide sau alianţe cu nume precum: Mişcarea Democraţia Modernă. Mişcarea "Tânăra Democraţie". Partidul Reconstrucţiei Naţionale din România. Partidul pentru Reconstrucţia Naţională şi Democratică. Gruparea de Centru "Noua Românie".
Idealism: Partidul Umanitar al Păcii. Partidul Român pentru O Nouă Societate. Partidul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei şi Salvare Naţională. Partidul Tineretului Liber Democrat din România.
Accent puternic pe unitate. Două exemple: Forumul Democraţiei şi Unităţii Naţionale din România. Partidul Unităţii Democratice.
Denumiri stângace: Partidul Alianţa pentru Democraţie (exista separat Alianţa?). Partidul Uniunea Republicană. Partidul Liberal al Libertăţii din România. Partidul Viitorul Democrat al Patriei.
Suprapuneri. S-ar fi certat între ei Partidul Democrat Progresist şi Partidul Naţional Progresist?
Direcţii interesante. Ar fi rupt Partidul Independent Maghiar monopolul UDMR? Cum ar arăta azi mesajele Partidului Radical Democrat? Cum de n-a cumpărat nimeni numele Partidului Naţional Român? Ar fi fost Partidul Republican Creştin în strânsă legătură cu republicanii americani (aproape în exclusivitate creştini)? Partidul Democrat Constituţional din România ar fi militat constant pentru o nouă constituţie? Sau pentru apărarea ei? Cu ce propuneri ar venit ei acum?
Puls religios: Partidul Uniunea Creştin Ortodoxă. Partidul Uniunii Creştine din România. Uniunea Democrat Creştină. Nu cred că ar fi lipsit electoratul cât banii.
Elementul local e aproape exclusiv transilvănean: Partidul Dreptăţii Sociale 'Noua Democraţie' de Nord Vest din România. Partidul Ecologist Umanist Fondat În Arad (sic). Partidul Democrat din Cluj. Uniunea Democratică "Ţara Oaşului".
Avem însă şi Partidul Unităţii Democratice din Moldova (nu e vorba despre Republica Moldova).
Concluzie: multă naivitate. Dar şi sinceritate în acea naivitate. Câteva denumiri bune sau foarte bune.
Se iau sondaje de opinie şi alte informaţii statistice. Se pun un strop de inteligenţă şi câteva grame de logică. A se servi fierbinte cu un pahar de echidistanţă.
Faceți căutări pe acest blog
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Arhivă blog
-
►
2018
(16)
- ► septembrie (4)
-
►
2016
(27)
- ► septembrie (2)
-
►
2014
(65)
- ► septembrie (4)
-
▼
2013
(133)
- ► septembrie (13)
-
▼
iunie
(18)
- Democraţie deschisă: fărâmiţare?
- Detaliul de vineri: referendum şi alegeri, '90-'92
- Două praguri, două opţiuni pentru PSD
- Cei 58%
- Forumul Dreptei - reacţii
- Detaliul de vineri: UDMR-ul virtual
- Democraţie bolnavă: sistemul închis
- Modificarea Constituţiei şi două coincidenţe simpa...
- Sondajele din ultimele 50 de zile - privire de ans...
- Detaliul de vineri: FSN-iştii
- Desemnarea primului ministru: cuvântul-cheie
- Referendumuri simultane sau nu?
- Un nou referendum? Gânduri pe fast-forward
- Dâmboviţa în lumina reflectoarelor
- Unde se duc partidele când se duc?
- Detaliul de vineri: judeţul-mister din 1990
- Democraţie bolnavă: soluţiile false
- Bariera dreptei - trei milioane voturi
-
►
2012
(200)
- ► septembrie (11)
90% dintre partidele acestea au fost de fapt mici afaceri antreprenoriale. Mai un ban de la stat, mai un sediu in care se puteau face bani intr-un fel sau altul, mai o pozitie de consilier intr-un sat unde avea "politicianul" interese, etc.
RăspundețiȘtergere"Cum de n-a cumpărat nimeni numele Partidului Naţional Român? " spui tu.
RăspundețiȘtergereDe fapt a fost "cumparat" de Virgil Magureanu dupa ce a devenit pensionar si a adunat acolo toti securistii. Mai apoi a fuzionat cu PD.
acu cica s-a dus si partidul lui cocos.
RăspundețiȘtergereor parasi sobolanii corabia sau sobolanii parasesc magazia unde s-a pus otrava?