Faceți căutări pe acest blog

vineri, 19 octombrie 2012

4 ipoteze interesante din ultimul sondaj "GSS 2000"

GSS 2000 este un institut care nu şi-a mai mediatizat prezenţa de ani de zile. Evenimentul Zilei a publicat un sondaj efectuat de acest institut în perioada 15-17 octombrie. Aparent, rezultatele sunt aceleaşi ca în multe alte sondaje apărute recent:

USL pe la 50%
ARD între 23% şi 25%
PPDD peste 10% dar la o distanţă comfortabilă de ARD.

În realitate, cifrele din sondajul GSS 2000 ascund câteva ipoteze foarte interesante. De văzut în ce măsură ele se vor confirma prin corelare cu datele altor sondaje din săptămânile următoare.

1. Motorul PPDD începe să se ambaleze.

Pentru prima dată de la începutul lui august, intenţia de vot pentru PPDD atinge cota "1,3 milioane". Evident, acest număr este bazat pe o estimare care include şi mulţi oameni care nu vor vota pentru partidul lui Dan Diaconescu dar care declară în sondaje că o vor face. Iarăşi important este faptul că vorbim de o evoluţie încă în marja de eroare a sondajelor. Dar posibilitatea unei ascensiuni solide PPDD rămâne deschisă şi previzibilă. Numărul celor care cred că toată clasa politică este de vină pentru faptul că România merge într-o direcţie greşită este într-o creştere lentă dar clară, lună de lună.

2. ARD depăşeşte pentru prima dată cota de 13% din totalul populaţiei aflate în ţară.

... mai precis, 14,3% din românii aflaţi în ţară intenţionează să voteze ARD. În mod interesant, nou-veniţii care sunt cauza acestei creşteri nu se orientează nici spre PDL, nici spre Forţa Civică sau PNŢCD, ci spre alianţă ca atare.

Din nou, este posibil să fie vorba de efectul marjei de eroare, iar totul să fie o mică iluzie.

Procentul celor care cred că România merge într-o direcţie greşită datorită lui Traian Băsescu sau fostei guvernări PDL este de asemenea în scădere:


Iulie: 49%
August: 44%
Septembrie: 39%
Octombrie: 37%

Conform GSS 2000, ARD este în poziţia atacantului căruia i s-a pus mingea pe punctul de la 11 metri. Dacă ARD va şuta cu precizie şi forţă, poate obţine un rezultat mai bun în decembrie decât pare acum probabil.

3. Un sfert din electoratul USL de acum două luni s-a reorientat spre oponenţi, este nehotărât sau nu va vota.

Alte sondaje arătau că încrederea în liderii USL a coborât faţă de momentul preluării guvernării, reîntorcându-se de fapt la cotele din februarie-martie. Sondajul GSS 2000 pare să sugereze că electoratul USL a cunoscut o evoluţie asemănătoare. Este foarte posibil ca acei 31% dintre românii aflaţi în ţară care spun că ar vota acum USL să fie aproape în întregime aceiaşi cu cei care afirmau acest lucru în decembrie 2011 (detalii aici). Vorbim despre susţinătorii tradiţionali ai PSD şi PNL, inamici declaraţi ai PDL şi ai lui Traian Băsescu, oameni care au venit în proporţie de 90% sau mai mult la alegerile locale şi care au adus multe victorii locale USL.
De asemenea, este posibil ca mulţi din acei susţinători să fi părăsit USL, iar acest "31%" de acum să fie mult mai fragil ca şi consistenţă decât acel "31%", fiind compus parţial din alţi votanţi, mai puţin determinaţi să vină la vot.

4. Fiecare al şaselea vot pentru ARD vine din afara PDL.

Deşi orice fel de estimare privind evoluţia Partidului Forţa Civică este riscantă, cifrele nepermiţând calcule laborioase, se poate afirma că aproximativ 400 de mii de persoane susţin acest partid, un număr asemănător cu cel de la mijlocul lui august. Este vorba de doar o zecime din oamenii care au o opinie bună sau foarte bună faţă de Mihai Răzvan Ungureanu*, cel mai nefavorabil raport de acest tip de pe scena politică românească din acest moment.

* = dintre oamenii care au o părere bună sau foarte bună faţă de MRU, jumătate nu votează ARD.

Iată deci cum în spatele unor scoruri altfel banale se află elemente şi evoluţii potenţial decisive. Este însă la fel de posibil ca doar câteva dintre ele (sau nici una) să nu se concretizeze.

12 comentarii:

  1. Din păcate nu ştiu prea multe despre GSS 2000, iar informaţia disponibilă online nu sugerează prea multă seriozitate. Eroarea aia "calculată" pe care o raportează EvZ e rizibilă (mi-e greu să îmi imaginez un scenariu credibil în care un eşantion probabilistic de 1068 de cazuri să conducă la o marjă de eroare de +/-3% garantată cu 95% :), ceea ce impune precauţie la citirea cifrelor.

    Dar dacă e aşa cum spun ei (ceea ce nu e imposibil), mă întreb dacă o parte din scorul ARD nu e efectul de noutate? Ce părere ai? E sutenabil sau poate dispărea până la alegeri?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Efectul ARD e minuscul. Dacă există. Pe de altă parte USL face greşeli. The grass is always greener in the past. "Mai buni erau ăilalţi". Avantajul în România este întotdeauna pentru opoziţie :)

      Ștergere
  2. si eu cred ca se bucura de noutate ARD-ul. in momentul cand in loc de 3 litere, va aparea un afis electoral cu mufa candidatului, lucrurile se vor schimba putin. deocamdata e 'alba ca zapada' ...

    RăspundețiȘtergere
  3. ce impact electoral vor avea acordarea subventiilor ptr agricultura in luna noiembrie si majorarea salariilor bugetarilor la 1 decembrie? la astea putem adauga scandalurile in crescendo la adresa pdl si ard care au inceput deja cu :scandalul de coruptie de la dolj, cu cel de la anrmap si stenogramele cu blejnar.
    credeti ca becali il va anihila pe dan diaconescu in planul televiziunilor ? cat va costa pe ppdd lipsa de infrastructura ?
    udmr va intra in parlament?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am dubii că Becali şi Dan Diaconescu se vor lupta de fapt pentru acelaşi public sau că cei doi sunt de profile egale sau asemănătoare.
      La locale lipsa de infrastructură a PPDD nu s-a simţit.
      Aproape sigur UDMR va intra în parlament. Absenteismul la etnicii non-maghiari va fi mai mare decât la etnicii maghiari.
      Despre prima întrebare sau mai degrabă primul paragraf nu se pot face predicţii acum.

      Ștergere
    2. Deşi întrebările nu mi se adresează voi încerca şi eu câteva răspunsuri, bazate nu pe întinse studii sociologice ci pe desele mele discuţii făcute în "plimbările" prin ţară, în diverse zone şi în diverse medii soci-culturale şi ocupaţionale.

      1. Subvenţiile pentru agricultură nu vor influenţa votul pentru că ele merg preponderent spre mediile în care opiniile sunt deja formate fie că vor merge la vot fie că vor absenta.

      2. Mărirea salariilor bugetarilor este o măsură care influenţează nu atât prin ea însăşi cât prin aducerea aminte a scăderii lor. Pentru ARD măsura se înscrie în "cronica unei morţi anunţate".

      3. Corupţia ARD-iştilor este necunoscută doar ageamiilor. Nucleul dur al ARD ştie despre ea şi, în măsura în care nu este părtaş direct sau indirect al acesteia, îi ignoră importanţa cel mai adesea din resentimente personale sau considerente ideologice. Nehotărâţii cu intelect firav sunt influenţaţi de aceste scandaluri şi se îngrămădesc în buzunarul de la spatele ARD-lui, respectiv PPDD, fără măcar a conştientiza acest lucru. Nehotărâţii informaţi, în măsura în care vor participa la vot, vor vota USL.

      4. În timp ce grosul votanţilor PPDD este format din sărăci cu duhul, peste care s-a vărsat aculturaţia OTV-istă, votanţii lui Becali sunt mai degrabă credincioşii habotnici. Segmentele în fond diferă destul de puţin dar în acţiunea votului ele se vor canaliza preponderent spre PPDD pentru că religia nu face pe nimeni deştept.

      5. Extremiştii maghiari, dirijaţi de Budapesta, n-au interesul ca maghiarii să fie reprezentaţi în Parlament. Ei vor acţiona în sensul împărţiirii voturilor astfel încât să împiedice intrarea UDMR în Parlament.

      Ștergere
  4. http://www.dcnews.ro/2012/10/sondaj-usl-cu-52-la-suta-din-voturi-ia-60-la-suta-din-mandate/

    RăspundețiȘtergere
  5. http://www.dcnews.ro/2012/10/sondaj-ires-becali-votat-de-44-dintre-repondenti-diaconescu-cel-mai-mincinos/

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Te-am pârât.
    http://www.facebook.com/groups/TransylvaniaDulceTransylvania/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Comentariul dvs. este aici: http://sociollogica.blogspot.com/2012/10/ard-mic-indreptar-geografic.html?showComment=1351058519142#c3348795530046280017

      N-aveaţi de ce să mă pârâţi :)

      Ștergere
  8. daca ar fi sa ne luam dupa ultimul sonsaj IMAS, cele patru ipoteze nu prea se adeversc: de la IMAS sept la IMAS oct, USL creste cu 2%, ADR scade cu 2% sub ce avea PDL in septembrie, iar PPDD scade cu 0,5 (practic stagneaza).

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog