Precizări legate de "Povestea succesului dreptei"

Această postare nu a inclus toate precizările necesare. Multe dintre ele mi s-au părut de la sine înţelese, dar le menţionez aici pentru o imagine completă:

1. Orice părăsire a spaţiului democratic închide discuţia. Orice construcţie politică creştină care ar utiliza ura şi/sau violenţa ar fi vinovată de ipocrizie. Ca să nu mai vorbim de faptul că va avea o viaţă electorală efemeră.

2. Marile succese ale dreptei de peste tot se realizează stând în două picioare, nu într-un singur. Republicanii americani se bazează atât pe susţinerea mediului corporatist cât şi pe ruralul religios din Sud (ba chiar am putea vorbi de încă un pilon, libertarianismul din nord/Midwest). Strict în plan electoral, o dreaptă românească exclusiv creştină ar putea merge departe sau ar putea obţine doar câteva procente, dar ar risca să piardă o parte din electoratul care a susţinut-o întotdeauna, împingându-i spre alte forţe politice. Ceea ce duce la punctul următor.

3. Cuplarea libertarianismului sau a liberalismului cu o viziune creştin-democrată este dificilă. Sunt persoane mult mai calificate decât mine atunci când vine vorba de a discuta acest subiect, dar orientativ vorbind planurile sunt:
- construcţie ideologică unitară (împăcarea caprei cu varza)
- orgoliile politice personale
- electoral/comunicaţional (disonanţe? două campanii pentru două publicuri? cum atragi o mare parte din ambele publicuri simultan?)
şi, mai ales:
- măsurile care ar trebui luate la momentul guvernării.

O problemă printre multe altele: care sunt limitele pe care şi le auto-defineşte un partid creştin în momentul în care ajunge la putere apropo de intervenţia sa în viaţa individului? Unde se opreşte libertatea individuală? Sunt perfect aplicabile în România răspunsurile care au fost date deja la aceste întrebări în afara României? Care e punctul de echilibru pentru politicienii români între "ne facem că ne pasă de religie" şi excesul de putere?

4. Dacă se merge pe ruta creştin-democraţiei, simpozioanele sunt aproape inutile, întâlnirile concrete sunt cruciale. Două sute de mii de cuvinte rostite sau scrise ca parte din discursuri, eseuri, documente programatice fac cât un om, în oricare judeţ, care să creadă în aceste valori şi să mobilizeze persoane în sprijinul acestora. (exagerez, bineînţeles. Valorează mai puţin decât acel om).

4b. Heirupismele organizaţionale sunt inutile. Calitatea e mult mai importantă decât cantitatea, atunci când vine vorba de construcţie. Atâta timp cât partidele sunt locuri unde vii ca să faci bani, se vor atrage toate scursurile şi toţi trântorii care caută un job la... stat - paradoxal şi chiar toxic pentru dreapta. Un mecanism eficient de colectare a cotizaţiilor (o noţiune science-fiction deocamdată) înlătură fripturiştii şi blochează în mare parte adăugarea de membri "falşi" de către un lider local sau altul.

5. Relaţia unui partid creştin-democrat cu BOR (Biserica Ortodoxă Română) este un subiect complex dar care trebuie atins şi definit urgent.

Evident, multe din punctele de mai sus par anacronice iar altele sunt evidente. Cred însă că înainte de a se porni pe un drum trebuie măcar rostite cu voce tare cât mai multe dintre implicaţii.