Faceți căutări pe acest blog

vineri, 22 martie 2013

Studiu de caz în autodistrugere

Polonia a fost cândva o naţie puternică. Dar în secolul 18 a intrat într-o pasă proastă:

Austria, Rusia şi Prusia, cei trei vecini importanţi, ajunseseră să decidă ce se întâmpla în Polonia. Nobilii polonezi primeau şpăgi de la o tabără, de la alta sau de la mai multe. Vorbim de un război prin proxy, în care nu se vărsa o picătură de sânge austriac, rusesc sau prusac.

Povestea n-a durat extrem de mult, cele trei imperii s-au săturat să arunce bani pe fereastră şi au împărţit Polonia pur şi simplu. Procesul n-a fost brusc, au fost trei etape.

Toată lumea a fost fericită. Mai puţin Polonia, care a dispărut. Certurile şi disputele s-au încheiat. Graniţele noi dintre Austria, Rusia şi Prusia au rezistat o sută treizeci de ani, până la primul război mondial. Dar acel război n-a pornit din cauza acestor graniţe.

În tot timpul divizării ţării, Polonia fusese condusă de un Sejm (parlament): 77 de nobili şi 51 de reprezentanţi ai populaţiei. Eminamente şpăguibili:

Sejm-ul a fost de acord cu prima împărţire a Poloniei şi a votat în favoarea sa.

Sejm-ul a fost de acord cu a doua împărţire a Poloniei şi a votat în favoarea sa. O figură romantică şi demnă pe nume Tadeus Kosciuszko a pornit o rebeliune împotriva împărţirii, dar povestea s-a terminat foarte repede.

La a treia împărţire, deja Sejm-ul nu mai conta.

Orice asemănare între povestea de mai sus şi dispunerea partidelor de pe scena politică românească este absolut întâmplătoare.

23 de comentarii:

  1. „Austria, Rusia şi Prusia au rezistat o sută treizeci de ani, până la primul război mondial. Dar acel război n-a pornit din cauza lor.”

    Cred că Austro-Ungaria a avut totuși ceva legătură cu începerea primului război mondial.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Începutul primei fraze e altfel în postare faţă de ce-ai scris. Şi asta schimbă tot:

      "GRANIŢELE NOI [sublinierea mea] dintre Austria, Rusia şi Prusia au rezistat o sută treizeci de ani, până la primul război mondial. Dar acel război n-a pornit din cauza lor."

      Ștergere
    2. Am înțeles, „lor” se referea la granițe, nu la cele 3 state în general :)

      Ștergere
    3. într-o exprimare ambiguă, care conține elemente de voință („cauza lor”), și în care prin „lor” se pot înțelege mai multe chestiuni, are „câștig de cauză” chestiunea care poate avea voință – în cazul acesta, țara, nu granița.
      deci oricine înțelege mesajul altfel decât a intenționat autorul să scrie :)

      Ștergere
    4. Îmi asum ambiguitatea şi am modificat textul pentru claritate.

      Ștergere
  2. Trebuie menționat că nobilimea din Sejm se numea Szlachta. Care a dat în română șleahtă... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cineva spunea ca ne-am intors in anii 1990. Se pare ca USL ne-a trimis in anii 1800. Doamne fereste!

    Poate ca daca polonezii aveau un Traian Basescu, sleahta aia de santajabili nu ar fi divizat Polonia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta (cu "Basescu = providentialul incoruptibil") se voia gluma de week-end, nu?

      Ștergere
  4. Adica sa inteleg ca pe Monica o mai cheama si Kosciuszko?

    Interesanta figura acestui Andrzej Kościuszko, de care nu auzisem pana acum. Ma si mir ca inca nu s-a turnat niciun film dupa viata lui.

    Andrzej Tadeusz Bonawentura Kościuszko (February 4 or 12,[a] 1746 – October 15, 1817) was a Polish (sometimes described as Polish-Lithuanian) and American general. He is a national hero of Poland, Belarus, Lithuania and the United States.

    Erou national in 4 state?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. de simon bolivar ai auzit?

      Ștergere
    2. Ai auzit - dar, bineinteles, n-ai fost atent la orele de istorie :D

      Ștergere
    3. Pai e simplu, pe vremuri exista o uniune polona-lituaniana, iar Belarus-ul de azi are in componenta o parte din Polonia de pe vremuri (si Ucraina la fel). Dupa care banuiesc c-a emigrat in SUA si uite statul nr 4. Exista si romani de prin Transilvania care au fost ofiteri in 2-3 armate (habsburgica, romana, americana).

      PS: Si Stefan cel Mare e erou in Romania si Rep Moldova :).

      Ștergere
  5. ca idee, haita de coruptzi- coruptibili la noi e votata. e voitza boborului suveran, liber shi neingradit. care ii alege dupa principiul : ''fura ashtia da ne lasa shi pe noi sa ciordim'' (pensii speciale, pensii de boala, ajutoare sociale, posturi caldutze la stat, diplome pe degeaba, case shi apartamente, drepturi shi privilegii...)

    cam greu de luptat cu o natzie intreaga. io am cam plecat, in loc sa lupt. ca sa fac ca ei pe micul pomanangiu mi s-a parut meschin, iar intre aleshi nu am ajuns... asha ca platesc birul (impozitele - luna trecuta 2,8k ioroi) la teutoni direct.

    in fond asta e marele cashtig la lovilutzie de la '89: libertatea de mishcare.

    le doresc sincer noroc shi tarie celor care hotarasc sa ramine sa lupte pentru schimbare. chiar ash vrea sa le iasa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Oh sa va aud bunul Dumnezeu. Abia astept ca romania partidelor corupte de azi sa aiba aceeasi soarta si Transilvania sa fie rupta si separata. Ce binecuvantare ar fi.

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna ziua domnule Mateescu,

    Am facut studiile in istorie cu specializarea istoria Poloniei in secolele XVI XVIII in Polonia. Paralela Polonia Romania pe care o faceti poate fi dezvoltata. De exemplu: unii istorici poloni spun ca pentru a evita impartirile din secolul XVIII si a deveni/ramine un stat puternic ar fi fost necesar ca regele sa isi impuna puterea. Altii ca regele ar fi trebuit sa asculte nobilimea(magnatii si micii nobili) si ca tocmai prin incercarile de a/si impune puterea regii au pierdut increderea nobilimii, incredere necesara pentru buna guvernare a statului. Paralela merita dezvoltata, daca doriti putem discuta. In Seim erau daca stiu bine peste 300 de nobili, numai senatorii erau peste 150. Dar asta este mai putin important in contextul discutiei dumneavoastra. As fi interesat sa aflu daca pentru nota redactata aici ati folosit vreun articol stiintific. Cum va pot contacta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mateescu.barbu@gmail.com

      Scopul comparaţiei nu a fost reliefarea în detaliu a situaţiei geopolitice a Poloniei din secolul 18. De aceea amploarea şi cantitatea textului au fost limitate. Bătaia era, evident, spre altceva.

      Ștergere
  8. Domnule Mateescu, aveti dreptate. Putini romani vad lucrurile in aceasta perspectiva. Oricum o parte a Romaniei este la un vecin important. Se pot citi despre avatarurile politice de acolo. Sa nu uitam ca Romania este mult mai tanara, si aici Occidentul a vrut doar o economie complementara, care sa-ii furnizeze resurse.

    RăspundețiȘtergere
  9. Comparatia Dvs tine de geografie Poate ar fi de comparat si cu italienii, ca optiuni politice. Oare cine e Bepe Grillo?

    RăspundețiȘtergere
  10. Mda, interesant, imi place apropoul.

    RăspundețiȘtergere
  11. de acord... clima inluenteaza... relieful de asemenea... pe de alta parte si originea poporului polonez este diferita aproape total de cea a poporului roman. cred insa intr-o spiritualitate superioara a poporului roman si mai cred ca acest popor inca mai asteapta sa-si implineasca destinul...

    RăspundețiȘtergere
  12. Cred ca articolul poate fi citit si asa:

    "Polonia a fost cândva o naţie puternică."
    PDL a fost candva un partid atotputernic. :)

    "Austria, Rusia şi Prusia, cei trei vecini importanţi, ajunseseră să decidă ce se întâmpla în Polonia. Nobilii polonezi primeau şpăgi de la o tabără, de la alta sau de la mai multe."
    PSD, PNL si PPDD, cele trei partide importanye, ajunsesera sa decida ce se intampla in PDL. Baronii din PDL primeau spagi si isi cautau scaparea intr-unul din aceste partide. :)
    samd

    Despre alte paralele... s-ar putea face o paralela a ultimilor ani cu anii '30 ai Romaniei interbelice, atunci cand visul Romaniei Mari(UE/NATO) se implinise si isi pierduse in numai 15-20 de ani vigoarea, regele(ma rog...presedintele) numea pe cine vroia el premier si inventa tot felul de aripi si aripioare ale partidelor mari, camarila exista si facea diverse ca si astazi, justitia stim cum mergea si atunci, norii se adunau rapid asupra Europei....

    RăspundețiȘtergere
  13. dl. Mateescu cata intuitie ati avut :)
    Se pare ca prin mediul politic se cam stiau treburile astea si era un moment asteptat de 'clarificare'.

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog