Despre bacalaureat - fără prea mult Gauss

S-a vorbit foarte mult despre distribuţia gaussiană a mediilor şi notelor de la Bacalaureat (exemple aici şi aici).

Cred că din discuţie a lipsit un element: bacalaureatul este în mod real un examen care măsoară modul în care liceele respectă standarde naţionale. Este o problemă de încredere: existenţa unui bacalaureat, în special în formatul utilizat în România sau Franţa, denotă lipsa de încredere a autorităţilor centrale în capacitatea profesorilor de a evalua corect şi obiectiv elevii de-a lungul anilor de liceu.

Dacă ar exista acestă încredere nu ar exista bacalaureat. De exemplu, un elev care a obţinut note de trecere patru ani de zile la matematică n-ar mai trebui retestat - a dovedit deja că stăpâneşte materia în mod mulţumitor.

Bacalaureatul a apărut de altfel în contextul în care Napoleon a sesizat lipsa reală de putere în mediul rural a unei birocraţii franceze aflate din multe puncte de vedere la nivelul mării. Ideea a fost adoptată şi în România - ceea ce, în sine, nu e rău, pentru că statul român şi educaţia din România erau şi sunt într-o situaţie asemănătoare cu cea observată de Napoleon.

Orice alte formule vei auzi - examen de maturitate, test al cunoştinţelor necesare în viaţă, tradiţia sistemului educaţional românesc, etc. - sunt "îmbrăcări teoretice" ale subiectului, care nu ating scopul real al bacalaureatului, el fiind menţionat mai sus. Acest examen este un backup, un mecanism de protecţie al unui sistem educaţional nesigur de propria sa calitate sau validitate.

Neîncrederea de care vorbeam mai sus s-a extins în altă formă şi la facultăţi. În România, prin examenul de licenţă se testează în principal ... profesorii ("dumneavoastră, domnule student, aţi avut note de trecere toţi anii ăştia, dar de unde ştim noi că au fost pe bune?").

Găsesc semnificativ din punct de vedere cultural dar şi organizaţional faptul că în Statele Unite neîncrederea e absentă: nu există examen de licenţă în stil european şi nici măcar bacalaureat, ci un test de aptitudini pentru liceeni care nu are legătura cu vreo programă şcolară, el putând fi dat cu luni bune înainte de încheierea anilor de liceu. (Importanţa acestui test a scăzut oricum de-a lungul ultimelor decenii).

Ca să închei cum am început, adică cu Gauss, promoţia la bacalaureat ar trebui să fie 100%, elevii care nu trec acest examen reprezentând:

1. un eşec al instituţiei de învăţământ prin care au trecut (de ce au luat note de trecere patru ani dacă nu stăpâneau materia?)
sau
2. un indiciu că subiectele au fost prea grele.

În alte cuvinte, cu cât sistemul românesc de învăţământ e mai performant, cu atât dispunerea grafică a notelor ar trebui să semene mai puţin cu distribuţia lui Gauss, adică ar exista multe note de 10 şi foarte puţine sub acest nivel.
În contextul în care cei prezenţi la examen au obţinut note de trecere ani de zile la materiile respective, o distribuţie a lui Gauss (să zicem multe note de 6, mai puţine de 4 sau 8, foarte puţine de 2 sau 10), indică faptul că examenul de bacalaureat nu măsoară cunoştinţele dobândite de elevii respectivi în şcoală, ci altceva. Ori educaţia din liceu nu s-a ridicat la nivelul bacalaureatului (punctul 1 de mai sus), ori bacalaureatul s-a ridicat peste nivelul educaţiei din liceu (punctul 2 de mai sus).

Ce observăm în practică este că dificultatea de la punctul 1 de mai sus (licee inadecvate la standardele naţionale) este acoperită prin mită şi alte metode similare care duc la o mărire artificială a notelor şi mediilor. Neîncrederea are în continuare rolul şi utilitatea sa.